veșnic, -ă adj. I (exprimă durata absolută) 1 (despre materie, lumea materială, elemente ale naturii, fenomene naturale etc.; adesea poet.) Care există de totdeauna și va exista întotdeauna; căruia experiența umană îi recunoaște sau îi atribuie existența din totdeauna și pentru totdeauna; etern. Izvoarele cele reci și veșnice care țîșnesc din inima muntelui (SADOV.). ◊ (adv.) Stelele... vecinic pe ceruri colindează (EMIN.). 2 (bis.; despre Dumnezeu) Care există în afara timpului; a cărui existență nu se supune nici unei determinări cronologice; etern. Înaintea Vecinicului Părinte (ALECS.). ♦ Care aparține lui Dumnezeu; care este de esență divină; care este dat, orînduit de Dumnezeu. ♦ Judecata cea Veșnică = Judecata de Apoi. Viața cea veșnică v. viață. ♦ (subst. m.; precedat de art.adj. „cel”; nm.pr.) Dumnezeu. Mergeți înaintea Celui Vecinic să jurați sfînta unire (MARC.). ♦ (subst. n.) Ceea ce aparține lui Dumnezeu; ceea ce este caracteristic, propriu existenței de după moarte a credincioșilor. Numai moartea... Să ne descopere minței a vecinicului taine poate (CON.). ◊ Expr. A se muta (sau a trece, a se duce) la cele veșnice = (despre oameni) a muri. II (exprimă permanența unui lucru, a unei stări, a unei acțiuni, a unei situații, a unui sentiment etc.) 1 Exager. (despre sentimente, stări, atitudini, fapte etc. ale oamenilor; de obicei precedă subst. determ.) Căruia nu i se poate cunoaște sau prevedea sfîrșitul; care există, care durează fără a se întrerupe și fără a se schimba în timp; care pare să nu aibă sfîrșit; care se repetă fără întrerupere. Veșnicul ei surîs de plăcere ne apare ca o sfidare (VIANU). ♦ (despre persoane) Care este într-o anumită stare, situație, postură (față de cineva) (de) un timp îndelungat; care este constant, statornic. Smărăndache, veșnicul purtător de știri (CĂL.). ♦ (adv.) Într-una, mereu, necontenit; totdeauna, de fiecare dată. Veșnic are cineva interes să-și aducă o rudă (CA. PETR.). 2 A cărui existență sau durată nu are sfîrșit; care (se consideră că) nu va înceta niciodată să existe; care va dăinui, va dura, va rezista tot timpul care va urma sau un timp foarte lung; etern. Izvorul veșnic al tuturor inspirațiilor adevărate (MAIOR.). ◊ Veșnica (lui sau a ei, a lor) pomenire = a) (bis.) formulă de rugăciune prin care Dumnezeu este implorat să nu uite pe cei morți la Judecata de Apoi; cîntare bisericească de încheiere a slujbei de înmormîntare sau de parastas; b) (glum., iron.) se spune cînd cineva sau ceva este considerat definitiv pierdut. Focul veșnic v. foc. Liniște veșnică v. liniște. Somnul (cel) veșnic v. somn. Viața veșnică v. viață. ◊ Expr. A zăcea (de) somnul cel veșnic = a fi mort. 3 (în Ev. Med., în Țările Rom.; despre titluri, funcții, proprietăți etc.) Care aparține (prin contract) unei persoane pînă la sfîrșitul vieții și se transmite și urmașilor. ♦ (despre persoane aparținînd unor categorii sociale) Care își păstrează (prin contract) titlul, funcția, condiția socială etc. pe viață, transmițîndu-le și urmașilor. • pl. -ci, -ce. și (înv.,pop.) vecinic, -ă adj. /<slav. вѣуьнъ.