OFENSA vb. I. Tranz. A aduce (cuiva) o ofensă; a insulta, a jigni. Dacă te-am ofensat dineaorea, iartă-mă. negruzzi, s. iii, 482, cf. 170. Te-am ofensat, Neeră? alecsandri, t. ii, 212. Și apoi deschise campania împotriva acelui care-l ofensase. iorga, l. i, 338. Trebuie să ia seama, să nu facă vreo gafă, să-l ofenseze și să-l piarză. rebreanu, b. i, 43. Mihai se simți ofensat de acest dispreț. c. petrescu, î. i, 10. M-a dat în judecată vechilul cum că l-am ofansat pe stăpînu-său. sadoveanu, o. xvii, 416. ◊ Fig. Somnul mă ofensa. Nu-l puteam accepta. teodoreanu, m. u. 84. ♦ Refl. (Familiar) A se supăra (simțindu-se jignit). cf. calenDaR (1855), 75, șăineanu. Ce te-ai ofensat așa! – prez. ind.: ofensez. – Și: (învechit, după pronunțarea fr.) ofansa vb. I. – Din fr. offenser.