Daniel Prenumele actual Daniél, fem. Daniéla, răspîndit și frecvent în onomastica multor popoare vechi sau moderne, reproduce numele profetului biblic Daniel. Conform legendei din V.T., descendent al unei nobile familii iudaice, Daniel ar fi fost deportat în Babilon în anul 605 î.e.n. și educat la curtea lui Nabucodonosor, devenind un bun cunoscător al scrierii și limbii babiloneene; rămas la curtea regală, se remarcă printr-o deosebită înțelepciune (interpretează visele lui Nabucodonosor, o salvează pe → Suzana de o falsă acuzație etc.) și prin cunoașterea tradiției israelite, căreia îi rămăsese extrem de fidel. Specialiștii istoriei vechi au presupus că acest Daniel, numit de babiloneeni Beltsassar (→ Baltazar) s-ar identifica cu miticul rege Danel, a cărui legendă apare în textele ugaritice (în zona vechii cetăți feniciene Ugarit, azi Ras-šamra în Siria, au fost descoperite vechi scrieri sumeriene, accadiene, egiptene, hitite etc., de o mare importanță lingvistică și istorică). Încadrat în bogata serie a numelor teoforice ebraice compuse cu elementul secundar -el (scurtare din Elohim, termen cu care era desemnat Iahve – „Dumnezeul unic”), Daniel este un compus asemănător altor nume cunoscute și la noi: → Gabriel, Rafael, Samuel etc. Atestate și în inscripțiile cuneiforme, numele în -el au ca prim element un verb, de obicei la persoana a III-a singular perfect, legat de elementul final printr-o vocală lungă -i- (ca Anan-i-el, Akkab-i-el) etc. Interpretat în acest mod, Daniel ar însemna „Dumnezeu a judecat”. Redat în grecește prin Daniél, iar în latină prin Dániel, gen. Daniélis, numele se răspîndește în toată Europa. Deși antroponimele ebraice din V.T. sînt foarte rare în inscripțiile occidentale din primele secole ale erei noastre, Daniel apare deja în sec. 4, dovedind vechea lui folosire în onomastica vest-europeană. Dacă formele actuale din Occident redau vechea scriere latină, formele slave redau pronunția grecească din momentul împrumutării numelui (schimbările petrecute în greaca primelor secole ale erei noastre, printre care -e- lung transformat în -i-, explică forma slavă, Daniil). Formele slave, care au putut suferi și ele diverse modificări pentru a se încadra în sistemul propriu, au trecut apoi în onomastica românească (de ex. Danilo, atestat în Galicia încă de la 1123, devine în română Dănilă, foarte frecvent în vechile noastre documente, astăzi nume de familie). Daniil, atestat în documentele Țării Românești încă din anul 1369, era forma ecleziastică scrisă, curentă în epocă. De la Dănilă (atestat și prin toponimul Dănilești) este format hipoc. Nilă. O altă formă mai veche (astăzi tot nume de familie) este Dănăilă, care corespunde bg. Danail(o). Răspîndit prin calendar (Daniil din Babilon, Daniil Stîlpnicul), numele este folosit în onomastica actuală sub forma Daniel, de influență apuseană (pentru hipoc. lui Daniel, → Dan). ☐ Engl., fr., germ., sp. Daniel, it. Daniele, magh. Daniel, Daniella, bg. Daniil, Danail, scr. Danilo, rus. Daniil, Daniila (pop. Danil, Danila, Danilo) etc. ☐ Daniil Sihastrul este, după o veche legendă relatată de cronicarul I. Neculce și prelucrată apoi de poetul D. Bolintineanu, numele călugărului de la Voroneț care l-ar fi îmbărbătat pe Ștefan cel Mare după lupta de la Valea Albă. ☐ Povestirea lui I. Creangă, Dănilă Prepeleac.