Definiția cu ID-ul 911826:


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

HOHOTÍ, hohotesc, vb. IV. Intranz. A izbucni în hohote de rîs sau de plîns; a rîde (sau a plînge) cu hohot. Obosise de bocit și hohotea încet. DUMITRIU, N. 92. Hohoteați, băteați din palme și nu vă mai săturați urmărind scena. PAS, Z. I 186. La plecare, fata hohotea ca o nebună, iar tu ai încălecat și te-ai dus. SADOVEANU, O. VI 51. Văd, în zori, cum merg s-adune Mure fetele; doinesc, Rîd pe drum și hohotesc Ca nește nebune. COȘBUC, P. I 262. ◊ Fig. Cînd aș mai vorbi de judecata mea și de ochiul meu sigur, ar hohoti toată Veneția. CAMIL PETRESCU, T. II 310. ◊ (Determinat prin «de rîs» sau «de plîns») Se zvîrcolea în mîinile țăranilor hohotind de plîns. REBREANU, R. II 133. A hohotit în bocet, ca și cînd acum ar fi aflat de moartea lui. POPA, V. 244. Hohotind de rîs a strigat tare, încît a acoperit tot zgomotul. CARAGIALE, O. III 83. ♦ Tranz. (Rar) A spune ceva cu glasul întretăiat de hohote de plîns. Priveau cu toții cum mama mortului hohotește bocetul. DUMITRIU, N. 154. ♦ Fig. (Despre un spațiu în care se produc zgomote) A răsuna (în ecou). Hohotește văzduhul, clocotește pămîntul, Se-ntețește culesul bucuriilor coapte. DEȘLIU, G. 45. Mitraliera prinse apoi să tragă rafale din ce în ce mai lungi și hohoteau dealurile. CAMILAR, N. I 71. Haiducii mei Doinesc toți trei; Și clocotesc Și hohotesc Păduri adînci. IOSIF, V. 61.