PROST, PROASTĂ, proști, proaste, adj., 1. (În opoziție cu deștept, inteligent) Lipsit de inteligență, fără minte, fără judecată; nepriceput. Ia, acum văd și eu că nu ești prost. CREANGĂ, P. 150. Nu-l cunosc... dar mi-a spus văru Leonil că-i prost de tot. ALECSANDRI, T. I 30. Apoi, știți dumneavoastră Că oaia este proastă Și că nădăjduiește Aceea ce dorește. ALEXANDRESCU, P. 127. ◊ Expr. A da în gropi de prost ce e = a fi nespus de prost, foarte prost. Oamenii p-atunci dădeau în gropi de proști ce erau. ISPIRESCU, U. 103. D-apoi, cum văd eu, tu numai nu dai în gropi de prost ce ești. CREANGĂ, P. 52. ◊ (Substantivat) La urma urmelor, unde nu-i dă și Trăsnea, cel urîcios, un pupoi fără veste. Căci la de-aceste mai tot prostul se pricepe. CREANGĂ, A. 98. M-am înșelat ca un prost, o înțăleg acum, deși cam tîrziu. ALECSANDRI, T. 1264. ◊ (Expr.) Un prost și jumătate = foarte prost. Așa-ți trebuie, dacă ești un prost și jumătate. ȘEZ. III 186. ♦ (Substantivat) Caraghios. Tu ai tras căruța la negustor și m-ai lăsat ca pe un prost în mijlocul drumului. PREDA, Î. 106. 2. (Învechit și arhaizant, în opoziție cu învățat) Lipsit de învățătură, neînvățat, ignorant. Era acolo o mulțime de oameni, și mai învățați și mai proști, care de care mai vorbăreți. SADOVEANU, E. 112. M-aș amesteca și eu, ca omul prost, de! începu Vasile Baciu. REBREANU, I. 71. Boierii ce zic că poporul e prost nu sînt și ei mai puțin proști și lipsiți de orice învățătură. BĂLCESCU, O. I 352. ◊ (Substantivat) Măi, proștilor, voi nu înțălegeți toate avantajele unei asemine reforme. ALECSANDRI, T. I 261. ♦ (În opoziție cu rafinat) Lipsit de rafinament, naiv, simplu, neevoluat. După cum și norodul cel prost zice: vinul e bun și la bucurie și la scîrbă. SADOVEANU, Z. C. 5. Cum ai putut crede că o proastă fețișoară mă va face să fiu necredincios acei ce singură împărățește în inima mea? NEGRUZZI, S. I 22. 3. Din popor, de jos, de rînd. Am încercat [condurul]... la femei de neam și la cele proaste, pînă și la roabe, și la nimeni nu s-a potrivit. ISPIRESCU, L. 307. Așa o fi, fetiță. Dar el e prea sărac, Și e de proastă viță, Măcar că ți-e pe plac. BOLLIAC, O. 86. ◊ (În trecut) Soldat prost = ostaș fără grad; soldat. Neam prost v. neam². ◊ (Substantivat) Nu-i asculta pre niște proști, pre niște mojici. NEGRUZZI, S. I 155. 4. Obișnuit, comun. Un ticălos, Ce semăna om de treabă, fără milă m-a-nșelat. Mi-a vîndut o sticlă proastă drept un diamant curat. ALEXANDRESCU, M. 386. ♦ (În opoziție cu valoros) De calitate inferioară, lipsit de valoare, sărăcăcios, ordinar, de rînd. Avea străițele cele mai proaste. SBIERA, P. 130. [Paloșe] proaste mi-ai dat. TEODORESCU, P. P. 571. ♦ (Învechit și arhaizant, despre limbă, în opoziție cu literar, cult) Necizelat, comun, simplu. [Povestirile] au ajuns... la apuseni, fie în latinește, fie în limbile proaste. SADOVEANU, D. P. 5. 5. (în opoziție cu bun⁴) Care nu e așa cum trebuie, nu este în măsură să satisfacă; necorespunzător, nesatisfăcător. Mîncau puțin, de teamă să nu facă proastă impresie unchiului. CAMIL PETRESCU, U. N. 30. Tratarea cît se poate de neartistică, de proastă a subiectului. GHEREA, ST. CR. II 68. ◊ (Adverbial) Cum merge? – Prost, domnișoară Otilia. CĂLINESCU, E. O. I 19. Se simte ostenit. A dormit prost. C. PETRESCU, A. 466. Nici atunci cînd era Serdici n-o duceam așa de prost. SAHIA, N. 114. ♦ (Despre vreme) Nefavorabil, rău. Vîntul cu aspre aripe reci Bate din coastă A vreme proastă. DEȘLIU, M. 28. ♦ Nepriceput, nepregătit, neîndemînatic (într-o îndeletnicire, meserie, profesiune). Cizmar prost. Doctor prost. ▭ Nu este... lighioaie pre pămînt mai crudă decît un vînător prost. ALECSANDRI, O. P. 58. 6. Dăunător; defavorabil, neprielnic, rău. Să știi că situația dumitale e destul de proastă... cată să te reabilitezi. SADOVEANU, P. M. 120. S-a fost înduioșat de starea cea proastă și ticăloasă în care ajunsesem și a stăruit de ne-a făcut oameni la loc. ISPIRESCU, L. 283. ◊ Glumă proastă (sau de prost gust) = glumă lipsită de haz, care, în loc să înveselească, supără, jignește. Glumele erau cîteodată și proaste, mai cu seamă cînd se punea cuiva, care se sculase de la locul lui, un ac în bancă. PAS, Z. I 295. A-nceput... să rîză ca de o glumă proastă. CARAGIALE, O. III 90. Vorbă proastă = vorbă îndrăzneață sau injurioasă, p. ext. ceartă. Nici o vorbă proastă n-a fost între noi. La TDRG. Porunci să-l bată peste față Pentru vorba-proastă și îndrăzneață. BUDAI-DELEANU, Ț. 172. 7. (Mold. în construcții negative, în legătură cu anumite stări sufletești) Mic, neînsemnat. La drum, era o pedeapsă de mers cu dînsul. Vai de capul viziteului care-i mîna caii. Chinurile lui nu erau proaste: «Lasă mai încet! Mînă mai tare! Fă mai la dreapta!». GANE, N. III 165. Poate să-ți iasă înainte vrun iepure, ceva... și popîc! m-oi trezi cu tine acasă, ca și cu frate-tău, ș-apoi atunci rușinea ta n-a fi proastă. CREANGĂ, P. 187. Căutară ei ba încoace, ba încolo, vodă nicăiri. Neliniștea lor nu fu proastă. ȘEZ. VIII 68. ◊ (Ironic) Și cînd m-a văzut mama și tata tuns chilug și plin de rîie, bucuria lor n-a fost proastă. CREANGĂ, O. A. 286. 8. (Învechit, în expr.) Ban (sau leu) prost = ban roșu, v. ban¹. Așa, Anico, așa; nu mai sta la gînduri, intră la curte; are să-ți fie bine; îi avea ca hac 500 de lei proști pe an. CONTEMPORANUL, IV 391.