9 intrări

199 de definiții

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

VA2 vb. intranz. defectiv (La prez. ind. pers. 3 sg.; pop. și fam.; în expr.) Mai va = mai așteaptă; mai este (mult) până acolo; mai trece vreme până atunci. – Lat. vadit.

VA2 vb. intranz. defectiv (La prez. ind. pers. 3 sg.; pop. și fam.; în expr.) Mai va = mai așteaptă; mai este (mult) până acolo; mai trece vreme până atunci. – Lat. vadit.

VA1 Element de compunere care a servit (într-un stadiu vechi al limbii) la formarea unor adverbe (undeva, cândva) sau a unor pronume (cineva, careva), cărora le imprimă o nuanță nehotărâtă. – Din prez. ind. (pers. 3 sg., forma populară) al lui vrea.

va1 [At: VARLAAM, C. 3832 / E: pzi 3 sg (formă pop) vrea] Element de compunere care a servit (într-un stadiu vechi al limbii) la formarea unor adverbe (undeva, cândva) sau a unor pronume (cineva, careva), cărora le imprimă o nuanță nehotărâtă.

va2 viu [At: JIPESCU, O. 56 / E: ml vadit] (Pfm; îe) Mai ~ 1 Mai așteaptă. 2 Mai este (mult) până acolo. 3 Mai trece vreme până atunci.

va2 vb. I. intr. def. Expr. (pop.; fam.) Mai va = a) mai așteaptă; mai este (mult) pînă acolo; mai trece vreme pînă atunci; b) merge mai mult. • /prez.ind. pers. 3, pop., al lui vrea; cf. și lat. vadĕre „a merge”.

va1 Elem. de compunere care a servit (într-un stadiu vechi al limbii) la formarea unor adverbe (undeva, cîndva) sau a unor pronume (cineva, careva), cărora le imprimă o nuanță nehotărîtă. • /<prez.ind. pers. 3, pop., al lui vrea.

VA1 Element de compunere care a servit (într-un stadiu vechi al limbii) la formarea unor adverbe (undeva, cândva) sau a unor pronume (cineva, careva), cărora le imprimă o nuanță nehotărâtă. – Din prez. ind. (pers. 3 sg., forma populară) al lui vrea.

VA 1. (Prez. ind. pers. 3 sg. a unui verb defectiv, în expr.) Mai va = mai așteaptă; mai este (mult) pînă acolo, mai trece vreme pînă atunci. Că-s trei ceasuri și mai va. DEȘLIU, M. 64. Oare socotit-ați voi că... o să rămîie turma în ghearele voastre?... Hei! măre băieți, mai va pînă atunci! ODOBESCU, la CADE. 2. (Regional, la imper. pers. 2 sg. și pl.) Va (rar vă) și vați = du-te, duceți-vă. Va ca roua de soare în țărmurile goale. ȘEZ. V 144.

VA1 1. (Prez. ind. pers. 3 sg. a unui verb defectiv, în expr.) Mai va = mai așteaptă; mai este (mult) pînă acolo; mai trece vreme pînă atunci. 2. (Reg., la imper. pers. 2 sg. și pl.) Va (rar ) și vați = du-te sau duceți-vă. – (1) Lat. vadit, (2) va (= vade).

VA2 (Înv.) Element de compunere servind la formarea unor adverbe ca: undeva, cîndva sau a unor pronume ca: cineva, careva, cărora le imprimă o nuanță nehotărîtă. – Prez. ind. (pers. 3 sg.) al lui vrea.

va v. 1. în loc de vrea: va să zică, adică; mai va, nu s’a sfârșit; 2. auxiliar al viitorului: va tace; 3. particulă ce indică o stare nedeterminată: cineva, ceva, cândva. [V. voì].

va (prescurtat din vrea saŭ vare) v. ajutător p. formarea pers. III sing. a viitoruluĭ literar: va face, va să vie (pop. a face, a să vie în est și o face, o să vie în vest). Va să zică (vest), vrea să zică, adică, în rezumat: va să zică, s’a sfîrșit! – V. def. Vest. Maĭ va (pînă acolo, pînă atuncĭ), maĭ este loc orĭ timp (pînă acolo, pînă atuncĭ). Vechĭ. Dumnezeŭ va, D-zeŭ vrea.

-vá (ca și va, vrea). Particulă nehotărîtoare: cineva (oare-care), ceva, undeva, cît-va, cîțĭ-va.

DÚCE1, duc, vb. III. I. Tranz. 1. A transporta ceva sau pe cineva într-un anumit loc, a lua ceva sau pe cineva dintr-un loc și a-l pune într-altul. ◊ Expr. A duce (pe cineva) la groapă = a conduce un mort la locul de înmormântare. 2. A lua pe cineva cu sine spre a-l conduce, a-l îndruma, a-l introduce undeva; a conduce. ◊ Expr. A duce (pe cineva) cu vorba (sau cu minciuna) = a-i promite (cuiva) mereu ceva, amânând îndeplinirea promisiunii; a înșela (pe cineva) făcându-i promisiuni mincinoase. (Fam.) A duce (pe cineva) cu zăhărelul (sau de nas, cu cobza, cu preșul) = a înșela, a amăgi (cu promisiuni mincinoase). A se lăsa dus de gânduri (de visare etc.) = a se lăsa cuprins, copleșit de gânduri. A-l duce pe cineva gândul (sau mintea, capul) la ceva = a-i veni cuiva ceva în minte; a se pricepe (să facă ceva); a face ceva. ♦ Intranz. (Despre un drum) A conduce sau a ajunge într-un anumit loc, a da în... ♦ Intranz. Fig. A avea drept rezultat. 3. A deplasa pentru a apropia de cineva sau ceva; p. ext. a apropia de cineva sau ceva. Duce lingura la gură. 4. A transmite vești, vorbe, răspunsuri, salutări etc. 5. A-și petrece viața, zilele etc. într-un anumit fel; a trăi. ◊ Expr. A o duce în... = a nu mai înceta cu..., a o ține în... A nu o (mai) duce (mult) = a nu mai avea mult de trăit, a fi pe moarte. 6. A îndura, a suporta, a răbda, a suferi. ◊ Expr. A duce grija (cuiva sau a ceva) = a) a fi îngrijorat să nu (i) se întâmple ceva rău; b) a se interesa, a se ocupa îndeaproape (de cineva sau de ceva). A(-i) duce dorul = a) a-i fi dor de cineva; b) a fi dornic de ceva, a simți lipsa unui lucru. 7. A purta războaie, lupte, tratative etc. 8. A depune, a presta o muncă. ◊ Expr. A (o) duce la capăt (sau la îndeplinire, la bun sfârșit) = a îndeplini (în bune condiții) ceva. 9. A trage, a trasa linii. II. Refl. 1. A merge, a se deplasa, a se mișca, a pleca undeva sau către cineva. ◊ Expr. A se duce drept (sau într-un suflet, glonț, pușcă, întins) = a merge undeva repede, fără ocol. (Pop.) A se duce după cineva = a se mărita. A se tot duce = a merge fără încetare. A se duce cu Dumnezeu (sau în plata, în știrea lui Dumnezeu, în plata Domnului) = a merge unde vrea, unde poate, oriunde. A se duce de râpă = a se prăpădi, a se distruge; a se cheltui; a decădea. Du-te-ncolo! = exclamație prin care se exprimă neîncrederea față de ceea ce spune cineva. (În imprecații) Du-te (sau ducă-se) dracului! (Substantivat) Du-te-vino = mișcare continuă (și intensă) încoace și încolo. (Pop.) Ducă-se pe pustii = a) dracul; b) epilepsie. ♦ A colinda, a cutreiera (fără țintă). ♦ A pluti pe apă sau a zbura în aer. 2. (Despre vești, zvonuri etc.) A se răspândi, a se împrăștia. 3. Fig. A trece; a dispărea. 4. A muri; a se sfârși. III. Intranz. A rezista la... – Lat. ducere.

PÁSĂMITE adv. (Pop.) Pesemne, probabil, se pare, se vede că...; într-adevăr. – Păsa1 + mite (înv. „darămite”, et. nec.).

PÁSĂMITE adv. (Pop.) Pesemne, probabil, se pare, se vede că...; într-adevăr. – Păsa1 + mite (înv. „darămite”, et. nec.).

PER TU adv. (În expr.) A fi per tu cu cineva = a spune cuiva „tu” când i te adresezi, a tutui; a fi prieten apropiat al cuiva. – După germ. per du.

TU pron. pers. 2 sg. 1. (Ține locul numelui persoanei căreia i se adresează vorbitorul; cu funcție de subiect) Tu râzi. ◊ (Impersonal) Tu școală, tu studii, și el un golan.Expr. Nici tu..., nici tu... = nimic din ceea ce ar trebui sau te-ai aștepta să fie. 2. (La dativ, în formele ție, îți, ți, -ți, ți-) Nu ți-l dau. ◊ (Cu funcție de complement indirect, indicând posesiunea) Tacă-ți gura! ◊ (Cu funcție atributivă, indicând posesiunea) Ai să-ți vezi mama. (Impersonal) Ți-ai găsit! (Cu valoare de dativ etic) Ți le spunea toate pe de rost. 3. (La acuzativ, în formele te, -te, te-) Am de gând să te mărit. ◊ (Intră în compunerea unor verbe la diateza reflexivă) Unde te trezești? ◊ (Impersonal) Ia te uită la el! ◊ (Precedat de prepoziții, în forma tine) Am în tine toată nădejdea. 4. (La vocativ) Tu, cel care privești încoace! 5. (Urmat de „unul”, „una”, la diferite cazuri, exprimă ideea de izolare) Tu unul nu știi. [Dat. ție, îți, ți, -ți, ți-; acuz. tine, te, -te, te-] – Lat. tu.

VENÍ, vin, vb. IV. Intranz. 1. A se deplasa înspre persoana care vorbește sau despre care se vorbește; a se apropia de un loc, de o așezare; p. ext. a merge, a trece pe lângă sau printr-un anumit loc. ◊ Expr. Du-te-vino subst. = mișcare, circulație intensă, neîntreruptă și în ambele sensuri. Vino-ncoace subst. = a) farmec, drăgălășenie, atracție irezistibilă; b) (rar) ademenire, ispită, păcat. ♦ A merge împreună cu cineva sau în urma cuiva. ◊ Expr. (Pop.) A veni după cineva = a se căsători cu cineva. ♦ A intra (în locul, în spațiul unde se află vorbitorul). ◊ Expr. (Pop.) A veni în slujbă = a se angaja, a intra în slujba cuiva. ♦ (Despre ape) A curge (la vale); a inunda, a se revărsa. ◊ Expr. (Pop.) A veni mare = a-și ridica mult nivelul, a se umfla, a crește, a se revărsa. ♦ A se deplasa la suprafața apei dintr-un punct mai îndepărtat către unul mai apropiat. ♦ A merge, a se deplasa, a zbura prin aer dintr-un punct mai îndepărtat către unul mai apropiat. ♦ A năvăli asupra sau împotriva cuiva. 2. A sosi, a ajunge undeva sau la cineva (pornind dintr-un punct anumit). ◊ Expr. A veni pe lume = a se naște. ♦ (Despre obiecte) A fi adus, trimis, expediat de cineva, de undeva. ♦ (Despre publicații) A sosi periodic undeva, a fi difuzat. ♦ (Despre zgomote, cuvinte, mirosuri etc.) A ajunge (până) la persoana care vorbește sau la ființa despre care se vorbește ori într-un loc determinat. 3. A se duce în vizită (sau în treacăt) la cineva sau undeva, a trece pe la cineva; a se prezenta; p. ext. a apărea, a se ivi. ◊ Expr. A-i veni (cuiva) lacrimile = a plânge sau a fi gata să plângă. A-i veni (cuiva) în (sau prin) minte (sau cap) = a se gândi dintr-odată la ceva, a-și aminti de ceva. Ce-i vine cuiva pe limbă = ce exprimă cineva spontan și fără discernământ într-un moment de surescitare. Cum (sau ce) îi vine cuiva la gură = cu termeni ireverențioși, cu insulte. 4. A urma după altcineva sau după altceva; a succeda. ◊ Expr. Anul (sau luna, săptămâna etc.) ce vine = anul (sau luna, săptămâna etc.) care urmează imediat după cea în curs. ♦ A urma în grad sau în rang după...; a fi situat pe o anumită treaptă într-o ierarhie, după... 5. A-și avea originea; a proveni, a purcede; a izvorî; a se trage (din...); a deriva. ♦ A decurge (ca o consecință). 6. A sosi în locul unde trebuie să se afle, unde se cuvine să fie, unde este așteptat. ◊ Expr. (Așa sau acum) mai vii de-acasă = începi să înțelegi, să fii mai conciliant, mai îngăduitor. A-i veni mintea la cap (sau la loc) = a se potoli, a se cuminți. A-i veni inima la loc sau a-și veni în fire = a se calma, a se liniști. A-i veni (cuiva) numele = a muri (undeva, departe). (În imprecații) Veni-ți-ar numele! 7. (Despre așezări, locuri, construcții) A fi situat într-un anumit loc sau într-o anumită poziție. ♦ A ajunge până la...; a atinge. 8. A se vedea, a se pomeni, a ajunge într-o anumită poziție, situație, stare. ◊ Expr. A veni în nas = a cădea (cu fața în jos). A-i veni (cuiva) nu știu cum, se spune când cineva se află într-o situație neplăcută, jenantă, penibilă. A veni la putere = a prelua puterea politică într-o țară. A veni vorba de (sau despre) cineva sau ceva = a ajunge cu discuția la un anumit subiect. A veni la vorba (sau la cuvântul, la spusele) cuiva = a recunoaște (prin desfășurarea ulterioară a lucrurilor) că prevederile cuiva (cu care nu a fost de acord) s-au adeverit, că sfaturile pe care le-a dat (fără a fi urmate) au fost bune. Vorba vine, se spune despre o afirmație care nu corespunde realității. Cum vine asta? se spune pentru a-și arăta nedumerirea sau nemulțumirea în legătură cu ceva. 9. (Despre întâmplări, evenimente, fenomene) A se produce, a se întâmpla, a avea loc. ♦ (Despre unități de timp) A sosi (în succesiune normală). ◊ Expr. (Pop.) Vine un an (de când...) = se împlinește un an (de când...). A-i veni cuiva ceasul = a sosi pentru cineva momentul decisiv sau moartea. 10. (Despre gânduri, sentimente, senzații etc.) A cuprinde, a pune stăpânire, a preocupa pe cineva. ◊ Expr. A-i veni (cuiva) toți dracii = a se înfuria, a se mânia. Ce ți-a venit (să... sau de...)? se spune când cineva face un lucru ciudat, nepotrivit, nesăbuit. Cum îi vine (cuiva) = cum îi place, cum vrea, cum îi convine. A-i veni (cuiva) la îndemână (sau la socoteală) = a-i conveni, a-i fi pe plac. 11. (Despre încălțăminte, îmbrăcăminte) A fi pe măsura cuiva, a se potrivi; p. ext. a-i ședea cuiva bine (sau rău). ♦ (Înv., în construcții negative) A se potrivi, a cadra. 12. A-i reveni sau a i se cuveni ceva (de drept, printr-o împărțeală etc.). ♦ (Pop.) A reprezenta rezultatul unei măsurători, al unui calcul. 13. (Pop.) A se afla într-o anumită legătură de dependență, de rudenie etc. (cu cineva). [Prez. ind. și: (pop.) viu] – Lat. venire.

VOI1 pron. pers. 2 pl. 1. (Înlocuiește numele persoanelor cărora li se adresează vorbitorul; la nominativ, are funcție de subiect, adesea marcând insistența asupra subiectului) Voi să mergeți, nu ei. 2. (La dativ, în formele vouă, vă, v-, vi, are valoare posesivă) Vouă vă place să călătoriți. (Cu valoare de pronume de politețe, ținând locul pers. 2 sg.) Domnule, vi se va comunica în scris.Loc. adv. (La acuzativ) La voi = la casa voastră; în țara voastră de baștină. ◊ (În dativ sau în acuzativ, în forma vi, cu valoare de pronume reflexiv) Mâncarea vi se va servi la 12. 3. (Cu valoare de dativ etic) Acuși vi-l trimit. 4. (La acuzativ, în formele vă, v-) Unde v-ați întâlnit? ◊ (Cu valoare de pronume de politețe, ținând locul pers. 2 sg.) Domnule președinte, vă rog, cerusem și eu cuvântul. ◊ (Precedat de prepoziții, în forma voi) Eu vă am numai pe voi. 5. (La vocativ, de obicei însoțind alt vocativ) Voi, meșteri zidari. [Forme gramaticale: dat. vouă, vă, v-, vi; acuz. (pe) voi, vă] – Lat. vos.

VOLT-AMPÉR, volt-amperi, s. m. Unitate de măsură a puterii electromagnetice aparente a unui circuit electric de curent alternativ la capetele căruia tensiunea este de un volt și prin care trece un curent de un amper. [Scris și: voltamper] – Din fr. voltampère.

VREÁ, vreau, vb. II. Tranz. I. (Urmat de o completivă directă cu verbul la conjunctiv sau, rar, de un infinitiv). 1. A fi hotărât, a fi decis să...; a avea de gând să..., a voi, a intenționa. ◊ Expr. Vrea (sau va) să zică = a) înseamnă, are semnificația de...; b) (cu valoare de conjuncție) așadar, deci. Ce vrea (sau va) să zică asta? = ce înseamnă, ce rost are? Cum (sau ce) va vrea = orice. 2. A pretinde, a cere; a aștepta ceva de la cineva. 3. A dori, a pofti; a-i plăcea ceva sau cineva. ◊ Loc. adv. Pe vrute, pe nevrute = indiferent dacă dorește sau nu, vrând-nevrând. ◊ Expr. Vrei, nu vrei = de voie, de nevoie, fie că dorești, fie că nu dorești. Vrei, nu vrei, bea Grigore agheazmă, se spune despre cel care trebuie să îndeplinească ceva împotriva dorinței sale. Vrând-nevrând = mai mult de silă decât de bunăvoie; constrâns de împrejurări. A face tot ce vrea din (sau cu) cineva = a avea mare influență asupra cuiva. ♦ Refl. A dori să fie, să devină ceva ori cineva. Fiecare s-a vrut mai bun. 4. A consimți, a primi, a se învoi, a fi de acord. 5. (Mai ales în forma negativă) A putea, a fi în stare. Focul nu vrea să ardă. ♦ (Pop.) A fi gata, pe cale sau pe punctul de a... Când vru să moară își chemă feciorii. II. (Ca verb auxiliar, servește la formarea viitorului) Mâine vei merge la teatru. ◊ (Forma de pers. 3 sg. va se substituie tuturor persoanelor sg. și pl. pentru formarea viitorului cu conjunctivul prez. al verbelor de conjugat) Vestitor al unei vremi ce va să vie. ◊ Expr. Va să fiu (sau să fii etc.) = trebuie să fiu (sau să fii etc.) [Prez. ind. și: (II) voi (pop. oi), vei (pop. ăi, ei, îi, i, oi), va (pop. o, a), vom (pop. om), veți (pop. ăți, eți, oți), vor (pop. or).Var.: vroí vb. IV] – Lat. *volere.

duce3 [At: COD. VOR.2 17r/3 / Pzi: duc; imt du; par: dus, (înv) duș / E: ml duco, -ere] 1 vt (C.i. obiecte, ființe etc.) A ține sau a susține în mâini, pe spate, pe umăr etc. transportând (undeva, în altă parte) Si: a purta, a transporta, (fam) a căra (1). 2 vt (Cu determinări ca „de afară”) A scoate din locul unde se află. 3 vt (Cu determinări precedate de pp „în”) A face să intre, să pătrundă. 4 vt (Cu determinări precedate de pp „în”) A scufunda. 5 (C.i. oameni) A sprijini să nu cadă din mers. 6 vt (C.i. oameni morți) A transporta la biserică, spre locul de înmormântare. 7 vt (C.i. mâncare, obiecte necesare etc.) A avea asupra sa (purtând cu sine, pentru a folosi la nevoie). 8 vrp (Îvr; cu complementul „capul”) A tăia. 9 vt (D. vehicule) A deplasa (1) dintr-un loc în altul Si: a transporta, (fam) a căra. 10 vr (D. oameni) A se deplasa (1) dintr-un loc în altul cu un vehicul Si: a se transporta, (fam) a se căra. 11 vt (C.i. vehicule) A face să se deplaseze trăgându-l după sine. 12 vt A face să se deplaseze prin alunecare pe apă sau plutire în aer. 13 vt (C.i. obiecte) A lua cu sine și a veni cu el undeva sau la cineva (pentru a preda) 14 vt A face să ajungă undeva. 15 vt A oferi cuiva (în semn de atenție, de bunăvoință etc.). 16 vt A da (1) în dar. 17 vt A pune la dispoziție. 18 vt (Îvr) A acorda (3). 19 vt A aduce pentru a propune spre cumpărare Si: a oferi. 20 vt (C.i. scrisori, corespondență etc.) A face să ajungă la destinatar. 21 vt A înmâna destinatarului. 22 vt (C.i. răspunsuri, vești etc.) A face să treacă dintr-un loc în altul, de la o persoană la alta Si: a transmite. 23 vt A aduce la cunoștință Si: a comunica (1-2). 24 vt (C.i. cereri, memorii etc.) A înmâna cuiva (pentru a lua la cunoștință, pentru a informa, pentru a rezolva etc.) Si: a prezenta. 25 vt (C.i. „salutări”, „rugăminți”) A exprima (1) în mod oral și direct Si: a transmite, a prezenta. 26 vt (C.i. oameni) A lua cu sine conducând dintr-o parte în alta, de la unul la altul sau dintr-un loc în altul Si: a conduce, a însoți. 27 vt (Îe) A-l ~ (pe cineva) capul sau mintea ori (rar) mintea și capul A fi perspicace. 28 (C.i. oameni) A lua cu sine pentru, a prezenta înaintea cuiva sau undeva (cu un anumit scop). 29 (C.i. oameni) A lua cu forța și a conduce (2) (sub pază) Si: a escorta. 30 vt (C.i. oameni) A lua cu sine, purtând din loc în loc. 31 vt (C.i. oameni) A însoți într-o călătorie, pe un drum, într-o acțiune. 32 vt (C.i. morți) A merge într-un cortegiu funerar. 33 vt (Pfm; c.i. oameni) A păcăli. 34 vt (Îe) A ~ (pe cineva) cu vorba (sau, arg, cu muia, cu șupa) A face cuiva promisiuni, amânând mereu (sau mult timp) împlinirea lor, pentru a obține răgaz Si: a tărăgăna, a purta cu vorba. 35 vt (Îe) A ~ cu preșul (sau a ~ cu zăhărelul, a ~ de nas) A păcăli. 36 vt (C.i. acțiuni ale oamenilor) A avea asupra sa purtând toată răspunderea în luarea de hotărâri (într-o situație dificilă), în adoptarea unei atitudini, în rezolvarea unei situații, pentru atingerea unui scop etc. Si: a administra (1), a conduce (4). 37 vt (Înv; c.i. state) A cârmui. 38 vt (Înv, c.i. armate) A conduce în luptă. 39 vt (Înv; c.i. oameni) A aduce cu (forța) într-o anumită situație. 40 vt A determina să acționeze într-un anumit fel. 41 vt (C.i. copii) A înscrie la cursurile unei trepte de învățământ. 42 vt (C.i. animale) A dirija să meargă într-o anumită direcție Si: a mâna. 43 vt (C.i. vehicule) A conduce. 44 vi (D. drumuri, cu determinări locale) A ajunge într-un anumit loc Si: a o lua spre, a da în. 45 vt (D. trepte, scări) A urca la alt nivel. 46 vt (D. trepte, scări) A coborî la alt nivel. 47 vt (D. uși, porți etc.) A face posibilă intrarea într-un spațiu. 48 vt (Fig; c.i. abstracte) A contribui (3) la apariția unei stări, la nașterea unei situații. 49 vt A avea drept rezultat o stare, o situație. 50 vt A face să iasă din starea de repaus, de imobilitate. 51 vt A schimba locul, poziția, orientând într-o anumită direcție, apropiind de... 52 vt A îndrepta. 53 vt (Îe) A ~ (pe cineva) pașii sau a-și ~ pașii A merge spre... 54 vt (C.i. oameni) A determina să ajungă undeva (în mod real sau imaginar) Si: a îmboldi, a mâna1, a purta. 55 vt (Fig) A determina să facă un anumit lucru, să acționeze într-un anumit fel Si: a îndruma, a orienta. 56 vt (Îe) A-l ~ (pe cineva) cu gândul la... A-l face pe cineva să se gândească la... 57 vt (C.i. viața, traiul, zilele etc.) A continua existența (prin asigurarea condițiilor materiale, făcând față solicitărilor, cheltuielilor vieții) Si: a trăi, a viețui. 58 vt (Îe) A o ~ A rămâne în viață. 59 vt (Îae) A trăi într-un anumit fel Si: a-i merge. 60 vt (Îae) A descurca într-o situație dificilă (a vieții) Si: a rezista. 61 vt (Îe) A nu o (mai) ~ (mult) A nu mai avea mult de trăit. 62 vt (Îae) A fi pe moarte. 63 vt (Îe) A o ~ (cu cineva) A conviețui cu cineva. 64 vt A se îngădui (3) cu cineva Si: a se împăca, a se înțelege. 65 vt (Îe) A ~ casă (bună) cu cineva A trăi (în bună înțelegere) cu cineva. 66 vt (C.i. viața, traiul) A trăi într-un anumit fel Si: a petrece. 67 vt (Îe) A o ~ (înainte sau tot înainte, mai departe) în... A nu mai înceta cu... 68 vt (Fig; c.i. durere, boală etc., pex necazuri, sărăcie, pedepse etc.) A suporta cu răbdare, cu resemnare Si: a suferi, a răbda. 69 vt (Îe) A ~ grija sau, rar, vergile (cuiva sau a ceva) A fi îngrijorat să nu i se întâmple cuiva ceva rău. 70 vt (Îae) A se interesa de ceva sau cineva. 71 vt (Îe) A ~ dorul sau jindul (cuiva, a ceva sau de ceva) A-i fi dor de cineva sau ceva. 72 vt (Îae) A fi dornic de ceva. 73 vt (Pop; îe) A ~ frică (de cineva) A-i fi frică de cineva. 74 vt A ~ lipsa A nu avea în cantitate suficientă. 75 vt (Îae) A simți lipsa. 76 vi (D. ființe, de obicei urmat de determinări introduse prin pp „la”) A rezista la foame, durere, eforturi fizice etc. 77 vi A supraviețui în condiții foarte grele. 78 vt (C.i. diverse feluri de munci, activități, servicii) A desfășura sistematic, în mod corespunzător, prin efort propriu (în etape succesive și pe un plan larg) Si: a presta, a săvârși. 79 vt (Îe) A ~ ceva (până) la capăt sau (rar cap) sau (până) la (bun) sfârșit A îndeplini (în bune condiții) Si: a desăvârși. 80 vt (Pop; c.i. sarcina) A menține în stare normală până la termen. 81 vt (C.i. abstracte; cu determinări ca „mai departe”) A continua, o dată ce a fost început. 82 vt (C.i. linii) A însemna pe o suprafață Si: a desena, a trasa, a trage. 83 vt (Înv) A construi (2). 84 vt A se ocupa insistent (sau exclusiv) de... Si: a nu se lăsa de..., a se ține de... 85 vt (Înv) A purta. 86 vt (C.i. conversații, corespondență etc.) A purta (împreună) cu altul sau cu alții ori între ei Si: a întreține. 87 vr (D. ființe, de obicei cu determinări locale, mai rar finale) A se pune în mișcare pentru a ajunge undeva. 88 vr A părăsi pe cineva sau ceva spre a se îndrepta în altă parte Si: a porni, a pleca. 89 vr A pleca din apropierea cuiva sau a ceva Si: a se îndepărta, a se retrage. 90 vr (Pop; îs) (Euf; îe) Ducă-se pe pustii (sau, reg, în bolovani, în dubală, în tine) Dracul. 91 vr (Mpp; euf; îe) Ducă-se pe pustii (sau reg, în pietre, în bolovani) Epilepsie. 92 vr (Pop; îlv) A se ~ după... A se mărita. 93 vr (Îlv) A se ~ cu gândul (sau, înv, cu gând) A se gândi. 94 vr (Îe) Du-te-ncolo! Pleacă! 95 vt (Îae) Lasă-mă în pace! 96 vr (Îae) Exprimă neîncrederea față de spusele cuiva. 97 vr (Îe) A se ~ în lume A pleca departe, fără să se știe unde. 98 vr (Îe) A se ~ cu Dumnezeu (sau, în plata, în știrea lui Dumnezeu, în plata Domnului) A merge unde vrea, unde poate, oriunde. 99 vr (Îe) A se ~ (fiecare) în (sau la) treaba lui (ori a sa etc.) A-și relua treburile obișnuite. 100 vr (Îae) A-și vedea de treburile sale. 101 vr (Cu determinări ca „la vale”, „în jos” etc.) A se deplasa în jos pe o pantă, pe un loc înclinat Si: a coborî (3-4). 102 vr (Cu determinări locale care indică un spațiu închis) A intra. 103 vr A se afunda (1-4). 104 vr (D. ochi) A intra în orbite. 105 vr (D. nave; cu determinări ca „la fund”) A dispărea sub nivelul apei (în urma unei avarii) Si: a se scufunda. 106 vr (Adesea cu compliniri introduse prin pp „asupra”, „peste”) A se năpusti. 107 vr (Cu determinări ca „sus”, „la deal” etc.) A urca. 108 vt (Urmat de determinări locale sau finale) A merge spre o anumită țintă sau cu un anumit scop. 109 vr (Cu determinări nume de ființă sau cu echivalente ale acestora, introduse, de obicei, prin pp „cu”, „după”) A acompania. 110 vr A vizita pe cineva. 111 vr A frecventa (2). 112 vr A se stabili într-un loc. 113 vr (Îvp; adesea cu determinări ca „îndărăt”, „înapoi”) A se înapoia. 114 vr A se întoarce acasă. 115 vr (Cu determinări ca „afară”, „pe afară”) A ieși. 116 vr A frecventa cursurile unei instituții de învățământ. 117 vr (Pop; cu determinări ca „cătană”, „la cătănie”) A se înrola. 118 vr A merge la război. 119 vr (D. știri, zvonuri) A se răspândi în toate părțile Si: a se propaga. 120 vr (Îe) A (i) se ~ (cuiva) pomina (sau faima, vestea, pop buhul, înv, minune) A ajunge să fie cunoscut de toți. 121 vt (C.i. idei, doctrine, învățături) A populariza. 122 vr (D. bunuri spirituale) A se transmite din generație în generație. 123 vr (D. ființe) A se deplasa. 124 vr (Îe) Du-te-vino Forfotă. 125 vr (Îae) Fie! 126 vr (Cu determinări ca „înainte”) A preceda în spațiu. 127 vr (Adesea urmat de determinări ca „peste cap”, „de-a rostogolul”, „de-a tăvălugul”) A aluneca (1) (pe un plan înclinat), rotindu-se în jurul lui Si: a se rostogoli. 128 vr (Reg; d. oase, încheieturi) A se luxa. 129 vr A colinda din loc în loc. 130 vr A călători. 131 vr (D. unități de timp) A trece. 132 vr (Euf; d. oameni; adesea cu determinări ca „în cer”, „de pe pământ”, „de pe lume” etc.) A muri. 133 vr A dispărea. 134 vr A se pierde. 135 vr A se termina. 136 vr (D. zăpadă, gheață) A se topi. 137 vr (D. bunuri materiale) A se epuiza (1). 138 vr (D. sume de bani) A se cheltui (1). 139 vr (Fam; d. oameni) A o păți. 140 vr (Fam; d. acțiuni) A eșua. 141 vr (Îe) A se lăsa dus (de gânduri, de visare) A se lăsa copleșit de gânduri, de visare. 142 vr A-și petrece viața. 143 vr (Îe) A se ~ drept (sau într-un suflet, glonț, pușcă, întins) A merge repede undeva. 144 vr (Îe) A se tot ~ A merge fără încetare. 145 vi A rezista la... corectată

pasămite av [At: POLIZU / S și: pasă-mi-te / E: pasă „a cântări” + mite „chiar”] (Îvp) 1 Pesemne. 2 Probabil. 3 Într-adevăr. 4 Vezi bine că...

tu1 ppr [At: PSALT. HUR. 71720 / D ție, (înv, ți ia), îți, ți (înv, țu); A (pe) tine, (înv, tene), te (îrg, ti) / E: ml tu] 1 Înlocuiește numele persoanei căreia i se adresează vorbitorul. 2 (La nominativ) înlocuiește numele subiectului propoziției, marcând adesea insistența. 3 (Îcr alte subiecte) Indică opoziția (Eu rămân, tu te duci.). 4 (Urmat de ppr de întărire „însuți”, „însăți”) Exprimă ideea de accentuare (Tu însuți te-ai pedepsit.). 5 (Urmat de „unul”, „una”) Exprimă ideea de izolare (Tu una nu vii). 6 (Intră în componența verbelor reflexive) Unde te crezi aici? 7 (Reg; la D; folosit proclitic și reluat după verb) Indică insistența asupra complementului (Ce ți-am spusu-ți?). 8 (În constmcții unipersonale; la D; în forma neaccentuată ți) Indică subiectul logic (Ți-e milă de dracul și el scoate coarne). 9 (Fam; îe) Te fac o tablă (sau o carte etc.) Joc cu tine table (sau cărți). 10 (Arg; îe) Te fac un film Te duc la un film. 11 (Îlav) În tine În sinea ta. 12 (La D; în formele neaccentuate ți, îți; cu funcție de complement indirect sau de atribut) Indică posesia (Ia-ți cărțile!). 13 (La D; în formele neaccentuate ți, îți; cu funcție de atribut; cu referire la o parte a corpului interlocutorului) Indică apartenența (Șterge-ți ochii!). 14 (Pfm; cu valoare de dativ etic) Exprimă participarea intensă la acțiune a persoanei despre care se vorbește (Și atunci ți-l trânti de-l îngropă până la brâu.).

tu2 av [At: CREANGĂ, A. 28 / E: bg (ни) то...(ни) то] (Pfm; îe) Nici tu..., nici tu... sau (rar) fără tu..., fără tu... sau nu tu..., nu tu... Nimic din ceea ce ar trebui sau te-ai aștepta să fie.

tu3 i [At: H II, 253 / E: fo] (Reg) Cuvânt cu care, în timpul vânătorii, se strigă la iepuri.

v smi [P: ~ve] 1 A douăzeci și șaptea literă a alfabetului limbii române. 2 Sunet corespunzător literei v (1), consoană fricativă, labiodentală, sonoră.

vi [At: PO 191/20 / Imt: 2 , 5 vați, vareți / E: ml vadere] (Trs; la imperativ) Du-te!

veni [At: PSALT. HUR. 64r/13 / Pzi: 1 vin, (îvp ) viu, 2 vii, (îrg) vini, 3 vine, 6 vin, (reg) vine / Pfs și: 6 (înv) vineră / Cj și: 1 (îvp) să viu, 2 (reg) să vini, 3, 6 (îvp) să vie, (pop) să viă / Grz: venind, (îvp) viind / Par: venit, (reg) vint, vind / Imt: 2 vino, (pop) vi / E: ml venire] 1 vi (D. ființe) A se deplasa spre locul unde se află cineva sau ceva. 2 vi (D. ființe) A se apropia de un anumit loc, de o așezare etc. 3 vi (Îe) A se întoarce (sau a se duce, a pleca etc.) cum a ~t A se întoarce fără a-și fi realizat țelul pentru care a făcut deplasarea. 4 vi (D. bani obținuți fără efort; îe) A se duce cum (sau precum) a (sau au) ~t A fi cheltuiți cu ușurință, fără a realiza ceva. 5 vi (Pfm; adesea în legătură cu „a avea pe”, „a fi plin de” etc.; îc) Vino-ncoace (sau vino-ncoa) Farmec senzual pe care îl emană o persoană (mai ales o femeie) Si: sex-appeal. 6 vi (Rar; îac) Ispită. 7 vi (Pex; d. ambarcațiuni) A se deplasa pe apă apropiindu-se (de ceva sau de cineva). 8 vi (Pan; d. păsări) A zbura (dintr-un punct mai îndepărtat către unul mai apropiat). 9 vt (Pan; d. obiecte) A se deplasa prin aer cu viteză dintr-un punct mai îndepărtat către unul mai apropiat (fiind lansat, azvârlit). 10 vi (Cu determinări introduse prin pp „pe la”, „prin”, „peste”) A merge străbătând un loc, o întindere de pământ Si: a trece (prin...). 11 vi (Cu determinări locale în care, de obicei, alternează „de la” sau „din” cu „la” sau „în”) A merge dintr-un loc în altul, dintr-o parte în alta. 12 vi (Cu determinări locale introduse de obicei prin pp „din”, „de la” sau construit cu „de unde”, care indică punctul de plecare) A se pune în mișcare pentru a ajunge undeva sau la cineva. 13 vt (Cu determinări locale introduse de obicei prin pp „din”, „de la” sau construit cu „de unde”) A proveni1 din ... 14 vi (Pfm; îe) Așa (sau acum) mai vii de-acasă Se spune, aprobativ, cuiva care revine asupra unei hotărâri sau care adoptă o atitudine mai înțeleaptă, mai conciliantă. 15 vi (Îae) Se spune, aprobativ, cuiva care reușește să-și precizeze punctul de vedere. 16 vi (Pop) A(-și) ~ de-acasă A se lămuri asupra unui lucru. 17 vi (Îe) Mergi (sau mergeți, să mergi etc.) ori du-te (sau duceți-vă, să te duci etc.), pleacă (sau plecați etc.) de unde ai (sau ați etc.) ~t Pleacă (sau plecați etc.) de aici! 18 vi (Îae) Lasă-mă (sau lăsați-mă etc.) în pace! 19 vi (Îe) A-i ~ (cuiva) în (ori întru) întâmpinare sau a-i ~ (cuiva) înainte (ori, înv, în față, reg, în cale), a ~ în (sau întru) întâmpinarea (cuiva), a ~ înaintea (cuiva) A întâmpina (pe cineva). 20 vi (Îe) A ~ în întâmpinarea a ceva A anticipa o idee, o teorie etc. 21 vi A apărea ca o consecință, un efect a ceva Si: a decurge (4), a deriva (3), a rezulta, a se trage din... 22 vi (Îe) De aici vine (apoi) (aceea) că... sau de unde vine că... Datorită acestui fapt. 23 vi (Îe) Din această cauză. 24 vi A-și avea originea din ceva sau de undeva Si: a proveni. 25 vi (D. limbi sau d. elemente ale unei limbi) A-și avea originea și a evolua istoric din... Si: a deriva (4). 26 vi (Înv; d. dispoziții, hotărâri etc. oficiale) A emite. 27 vi A avea ca sursă, ca punct de plecare. 28 vi (De obicei cu determinări locale introduse prin pp „la”, „până la”, „în”, „până în” etc., care indică punctul de sosire) A ajunge într-un anumit loc (care reprezintă punctul final al deplasării) Si: a descinde (5). 29 vi (Îe) A-i ~ (cuiva) iapa la hăț A se schimba împrejurările în favoarea cuiva. 30 (D. ființe; îe) A ~ pe (sau în) lume, (îvr) a ~ la viață A se naște. 31 vt (Bis; d. Fiul lui Dumnezeu; îe) A ~ pe (sau în, înv, pre) lume sau a ~ cu trup A se întrupa. 32 vi (Pop) A ~ alba în sat A se lumina de ziuă. 33 vi (Îe) A(-i) ~ la țanc (sau, rar, la pont) A sosi la momentul oportun. 34 vi (Înv; îe) A ~ la mijloc A interveni. 35 vi (Înv; îe) A ~ fără vistavoi A sosi (undeva) pe neașteptate. 36 vi (Pop; îe) A(-i) ~ (cuiva) drăguș la căuș (sau, reg, roaga, murga la traistă, ăl nan la găvan, sura la măsură) Exprimă o amenințare. 37 vi (Îe) A-i ~ (cuiva) (Moș) Ene pe la gene A i se face somn. 38 vi A-i ~ (cuiva) mucul la deget (sau cuțitul la gât) A ajunge într-o situație grea. 39 vi (Îae) A fi în primejdie. 40 vi (Îae) A ajunge la limita răbdării. 41-42 vi, vrim A(-i) ~ (cuiva) în (sau, înv, întru, spre) ajutor (ori sprijin, reg, ajutorare) sau a ~ în (înv, întru) ajutorul (sau sprijinul) (cuiva), a se ~ în ajutorul (cuiva), (înv) a(-i) ~ (cuiva) ajutor, (îvr) a ~ (cuiva) cu mână de ajutor A interveni (prompt) pentru a ajuta pe cineva. 43 vi (Îae) A fi de folos cuiva. 44 vi (Îe) A ~ în sprijinul sau ajutorul (a ceva ori a cuiva) A aduce argumente în favoarea (susținătorului) unui anumit punct de vedere. 45 vi (Îe) A(-i) ~ de hac (sau, înv, a ~ la hac) A pedepsi pe cineva. 46 vi (Îae) A găsi modalitatea de a face inofensiv pe cineva care provoacă nemulțumiri, supărări, necazuri. 47 vi (Îe) A(-i) ~ de hac A depăși o dificultate, un ostacol etc. 48 vi (Îvr) A ~ deasupra A deveni învingător. 49 vi (Îvp; îe ) A(-i) ~ (cuiva) la (ori în) mână sau a ~ pe (ori în, la) mâna (ori mâinile) cuiva A ajunge la dispoziția cuiva. 50 vi (Îvr; îe) A ~ la bani A câștiga bani. 51 vi (Îae) A obține bani. 52 vi (D. obiecte, mai ales d. mărfuri; adesea cu determinări introduse prin pp „din”, „de la”) A ajunge la destinație. 53 vi (D. obiecte, mai ales d. mărfuri; adesea cu determinări introduse prin pp „din”, „de la”) A fi adus undeva. 54vi (Înv; îe) A ~ la (sau în) mâna (sau mâinile) (cuiva) ori a-i ~ (cuiva) la (sau în, sub, a) mână A ajunge în posesiunea cuiva. 55 vi (Îe) A-i ~ (cuiva) cărțile A trage sau a-i cădea cărți bune (potrivite pentru a câștiga la jocul de cărți). 56 vi (D. înștiințări, mesaje, scrisori etc.; adesea cu determinări introduse prin pp „din”, „de la”; de obicei construit cu dativul pronumelui personal) A ajunge la destinatar. 57 vi (D. înștiințări, ordine etc.; adesea cu determinări introduse prin pp „din”, „de la”; de obicei construit cu dativul pronumelui personal) A deveni cunoscut celui căruia îi este adresat, destinat. 58 vi (Înv; îe) A-i ~ mazilie (sau mazilia) A fi înlăturat de la domnie. 59 vi (D. publicații periodice) A fi difuzat (3). 60 vi (D. lumină, sunete, mirosuri etc.; adesea construit cu dativul) A se propaga prin spațiu până într-un anumit loc. 61 vi (D. lumină, sunete, mirosuri etc.; adesea construit cu dativul) A deveni perceptibil. 62 vi (D. știri, zvonuri etc. sau, pex, d. fapte, întâmplări etc.; îe) A ~ la (sau în, înv, prin) urechile (sau cunoștința, înv, auz, auzul) (cuiva) ori a-i ~ (cuiva) la urechi A ajunge la cunoștința cuiva. 63 vi (Cu determinări nume de persoane sau echivalente ale acestora, introduse de obicei prin pp „cu”) A însoți (pe cineva) sau a fi însoțit (de cineva). 64 vi A aduce cu sine. 65 vi (La unele jocuri de cărți; îe) A juca pe ~ (sau pe venite) A juca în contul banilor care vor fi aduși ulterior. 66 vi (Pan; cu determinări nume de abstracte, de acțiuni etc.) A fi mesagerul a ceva. 67 vi (Cu determinări care indică idei, proiecte, propuneri etc.) A propune1. 68 vi (Îvp ; d. ființe, de obicei cu determinări introduse prin pp „asupra”, „peste”, „împotriva” etc.) A se repezi asupra cuiva sau peste ceva cu intenții dușmănoase, agresive. 69 vi (Pop; pex; d. vehicule sau d. conducători de vehicule) A izbi (intrând în coliziune cu ...). 70 vi A se năpusti, printr-o acțiune militară, asupra dușmanului, asupra unui loc deținut de acesta etc. 71 vi A pătrunde în număr mare (și pe neașteptate) pe un teritoriu străin cu scopul de a-l jefui, de a-l cotropi. 72 vi (Îe) Doar nu vin turcii (sau tătarii) ori doar nu vin turcii, nici tătarii Se spune pentru a calma pe cineva prea grăbit sau înfricoșat fără motiv. 73 vi (Mai ales d. animale sau păsări de pradă) A se năpusti pentru a răpi, a ucide (pe cineva) sau a devora (ceva). 74 vi (Determinat prin „înăuntru” sau prin alte determinări locale care indică un spațiu delimitat sau considerat ca atare și introduse de obicei prin pp „în”)A intra în ... 75 vi (Pex; udp „prin”, „în”) A pătrunde printr-o deschizătură, printr-un spațiu îngust, delimitat etc. 76 vi (Determinat prin „afară” sau prin alte determinări locale introduse de obicei prin pp „din”) A ieși. 77 vi (De obicei cu determinări introduse prin pp „la” sau în dativ) A vizita (1). 78 vi (De obicei cu determinări introduse prin pp „la”, care indică întruniri, manifestări publice) A lua parte (la ...). 79 vi (Pop) A frecventa cursurile unei instituții de învățământ. 80 vi (De obicei însoțit de propoziții circumstanțiale finale) A se prezenta la cineva sau undeva (cu un anumit scop, cu o anumită intenție). 81 vi (Îe) A ~ pe capul cuiva A cauza cuiva suferințe, necazuri etc. 82 vi (Îe) Bine ai (sau ați) ~t (sănătos, sănătoși) Formulă de salut cu care este întâmpinat un oaspete. 83 vi (Îe) Bine că ai (sau ați etc.) ~t Formulă prin care se evidențiază satisfacția față de oportunitatea sosirii cuiva. 84 vi (Trs; Mol) A ~ la ușa (sau la pragul) (cuiva) sau a-i ~ (cuiva) la ușă A se prezenta la cineva pentru a-i cere ospitalitate, ajutor, bunăvoință. 85 vi (Mol; îe) A ~ ca la borș A se prezenta undeva și a pleca de acolo în grabă. 86 vi (Pop; îe) A ~ (undeva) după (cineva sau ceva) A căuta (pe cineva sau ceva) în locul unde se află, se ascunde etc. 87 vi (Îe) A ~ în numele (sau din partea) cuiva A se prezenta (undeva) ca mesager, ca reprezentant al cuiva. 88 vi (Înv; îe) A ~ în numele cuiva A se prezenta (undeva) dându-se drept altcineva și uzând, prin înșelăciune, de autoritatea acestuia. 89 vi (Înv; îe) A ~ înainte A se întâlni (pe parcursul unei relatări, al unei expuneri). 90 vi (Înv; d. fapte, întâmplări; îae) A se petrece. 91 vi A se adresa cuiva. 92 vi A solicita cuiva ceva. 93 vi (D. bolnavi) A consulta un medic. 94 vi (Pop) A se prezenta la o persoană de sex feminin pentru a o cere în căsătorie. 95 vi (Jur; de obicei cu determinări ca „înaintea”, „spre înfățișare”, „de față”, „la judecată” etc.) A se înfățișa (ca parte) în fața unei autorități judiciare sau a unui organ de justiție Si: a compărea. 96 vi A trece de partea cuiva. 97 vi A se alătura cuiva într-o acțiune Si: a se alia (2). 98 vi A deveni adeptul cuiva. 99 vi (De obicei determinat prin „jos”) A se deplasa de sus în jos (pe o suprafață) Si: a coborî (3), a scoborî. 100 vi A cădea (cu viteză) de la o înălțime oarecare. 101 vi (Reg; d. porțiuni de teren; îe) A ~ în vale A se prăbuși. 102 vi (Tlg; d. divinități) A coborî (din cer) în lumea pământească. 103 vi (D. necazuri, suferințe etc.) A se abate asupra cuiva sau a ceva. 104 vi (Îe) A ~ de sus A proveni de la o autoritate superioară. 105 vi (Pop; d. ființe; urmat de determinări indicând partea corpului care intră în contact cu locul căderii) A cădea la pământ. 106 vi (Trs; d. piele; îe) A-i ~ jos A i se desprinde de pe corp. 107 vi (Pop; d. ființe; cu determinări ca „sus”, „în sus” etc.) A se îndrepta în sus (spre un loc mai ridicat) Si: a (se) urca, a (se) sui. 108 vi (D. corpuri) A se ridica deasupra (apei). 109 vi (Îvp; îe ) A ~ la iveală (sau la aieve, la arătare) A fi dezvăluit. 110 vi (D. ființe; de obicei cu determinări modale ca „mai”, „iar”, „înapoi” etc.) A se întoarce în locul de unde a plecat Si: a reveni1. 111 vi (Reg; irn; îe) A ~ de la biserică A se întoarce beat acasă. 112 vi (Îe) A-i ~ (cuiva) numai numele A muri undeva, departe de locul de unde a plecat. 113 vi (D. obiecte) A fi returnat cuiva. 114 vi (D. obiecte, părți ale lor etc.; îe) A ~ la loc A recăpăta poziția inițială. 115 vi (D. animale, mai ales d. păsări) A se întoarce din migrație. 116 vi A redobândi stare, o situație anterioară. 117 vi (Îe) A-și ~ în chef A-și recăpăta buna dispoziție. 118 vi (Îe) A-și ~ în fire (sau în sineși, reg, în ori, în puteri, înv, la firea sa) A-și recăpăta forțele, vigoarea (după o stare de slăbiciune, de depresiune etc.) Si: a se restabili. 119-121 vir, vim A-și ~ în fire (sau în simțire, în simțiri, în sine, îrg, la fire, reg, în ori, în oară, în minte, în firi, în horatic, la ori, la oară, la minte, la rând), sau, reg, a ~ în fire (sau în ori, în minte, la cale), a se ~ în fire (sau în oară, în minte, la fire), a-i ~ în fire (sau în ori, în oară, în formă, în putere, la fire) A-și recăpăta cunoștința în urma unui leșin, a unei crize etc. 122-124 vir, vim (Îae) A se desmetici dintr-o stare de toropeală, de amețeală, de leșin etc. 125 vi (Îe) A-și ~ în fire (sau în sine, reg, în ori, înv, la fire) sau, reg, a ~ în ori A-și recăpăta calmul, stăpânirea de sine (după un moment de spaimă, furie, descumpănire etc.). 126-127 viim (Îe) A-și ~ în fire (sau în cunoștință, înv, în minte, în cunoștinți, în socoteală, întru sine-și, la socoteală, reg, în ori, la minte, fam, în minți) sau, înv, a ~ întru sine (sau în sine-și, în mintea sa), înv, a-i ~ în socotință A-și redobândi capacitatea de judecată, de discernământ (renunțând la idei, la intenții sau la fapte nepotrivite, condamnabile). 128-129 viim (Îae) A se lămuri (în legătură cu o situație). 130 vi (D. simțuri, forță, putere etc., ale oamenilor) A se reface. 131 vi (Îe) A-i ~ (cuiva) inima (sau sufletul) la loc A-și recăpăta calmul, buna dispoziție, curajul după un moment de emoție, de spaimă, de descurajare etc. 132 vi (Rar; îe) A-i ~ (cuiva) fața (la loc) A-și recăpăta expresia, înfățișarea firească, revenindu-și după o emoție puternică, o boală etc. 133 vi (Îe) A-i ~ (cuiva) inimă (sau suflet) A căpăta curaj. 134 vi (Mar; Trs; îe) A-i ~ (cuiva) fire (sau oară, putere, răsuflu) A-și reveni dintr-o stare de leșin, de amețeală etc. 135 vi (Îvr; îe) A ~ în viață A învia. 136 vi (Îvp ; d. ape; de obicei urmat de determinări locale sau modale) A curge (la vale) (în cantitate mare). 137 vi (Îvp; pex; d. ape; de obicei urmat de determinări locale sau modale) A (se) revărsa. 138 vi (Îvp; d. ape; îe) A ~ mare A-și spori debitul (revărsându-se). 139 vi (Îe) A-i ~ (cuiva) apa (sau apă) la moară sau a ~ apă (sau apa) (și) la (sau pe) moara cuiva A se schimba împrejurările în favoarea cuiva. 140 vi (Îvp; d. ape curgătoare; cu determinări introduse mai ales prin pp „din”) A izvorî. 141-142 vi (Îvp; de obicei cu determinări introduse prin pp „în”) A se vărsa (25-26). 143 vi (Pop; îe) A ~ la matcă (sau la vad1) A reintra în albie după revărsare. 144 vi (Îvp; d. ape curgătoare; udp „alăturea cu”, „prin”, „pe lângă” etc.) A curge pe lângă sau prin ... 145 vi (Pop; adesea cu valoare incoativă) A curge (la un robinet, pe o țeavă, într-o instalație etc.). 146 vi (Pop; d. lichide organice) A se scurge. 147 vi (Udp „până la”, „la”) A ajunge până la nivelul ... 148 vi (Îe) A nu-i ~ (cuiva) nici la degetul cel mic A nu se putea compara cu cineva (din cauza inferiorității în care se află). 149 vi (Pop; îe) A-i ~ (cuiva) apa la gură (sau la gât) sau (îvr) a ~ apa la gură A se afla într-o situație foarte dificilă. 150 vi (Îae) A fi în mare pericol. 151 vi (Îae) A ajunge la limita suportabilului. 152 vi (Îe) A ~ la măsură A ajunge la mărimea prestabilită sau normală. 153 vi (Îe) A ~ cotul la măsură sau a veni tafta la cot A se potrivi. 154 vi (Îvp ; d. obiecte, bunuri etc.) A fi evaluat, ca mărime, ca greutate, ca volum (în unități corespunzătoare). 155 vi (Îvp; d. mărfuri) A fi evaluat ca preț. 156 vi (Îvp; d. mărfuri) A costa (1). 157 vi (Înv; d. oameni) A ajunge (cu numărătoarea) la numărul de ... 158 vi (Îvp) A rezulta în urma unui calcul. 159 vi (Înv; îe) A ~ la (sau pe) sută A fi în procent de ... 160 vi (Înv) A se cuprinde în alt număr Si: (înv) a merge. 161 vi (D. forme de relief, repere geografice etc.) A fi situat undeva (prin raportare la ...). 162 vi (D. drumuri, hotare etc.) A avea traseul (din direcția ..., cu începere din ..., până la ...). 163 vi (D. construcții sau d. părți ale unei construcții) A fi amplasat pe un anumit loc. 164 vi (D. obiecte sau d. componente ale unui ansamblu, ale unei instalații etc.) A avea un loc determinat în cadrul unei structuri, al unei organizări, al unui întreg etc. 165 vi (Îe) A(-i) ~ cuiva (ceva) la (sau, pop, de, înv, pre,îvr, cu) îndemână sau (îvp) a(-i) ~ cuiva (ceva) îndemână (sau, pop, dindămână, dândămână) A fi suficient de aproape (de cineva) pentru a fi ușor de atins, de luat, de mânuit. 166 vi (Pex; îae) A-i fi cuiva ușor, comod (de făcut). 167 vi (Îe) A-i ~ cuiva peste mână (ceva) A fi prea departe pentru a fi ușor de atins, de luat, de mânuit de cineva. 168 vi (Pex; îae) A-i fi cuiva greu, incomod (să facă) ceva. 169 vi (De obicei construit cu dativul; adesea cu determinări modale ca „bine”, „frumos”, „de minune” etc.) A i se potrivi. 170 vi (De obicei însoțit de determinări introduse prin prepoziții sau de elemente predicative suplimentare care indică rangul, instituția, domeniul etc.) A prelua funcția, împuternicirea de ... 171 vi (Îe) A ~ în (sau la) scaun (sau pe tron) A fi întronat. 172 vi (D. formațiuni politice, guverne etc.; îe) A ~ la putere (sau la guvern) A prelua puterea (politică) într-o țară. 173 vi (D. oameni; udp „la” sau „în”) A lua în primire o slujbă, un post (de conducere). 174 vi (Îe) A ~ în serviciul cuiva A se pune în serviciul cuiva. 175 vi (Reg; la unele jocuri cu mingea; îe) A ~ la păscare A prelua însărcinarea de a prinde mingea. 176-177 vr, (rar) vi (Îvp; construit cu dativul și, adesea, precizat prin „parte”) A i se atribui (prin partaj) ca moștenire, ca zestre, ca recompensă etc. 178 vi A dobândi (1). 179 vi (D. ființe; adesea cu determinări introduse prin pp „după”, înv, „dinpoia” sau lpp „în urma”, „pe urmele”, care indică elementul precedent față de care se face raportarea) A merge după cineva sau ceva. 180 vi (Pan) A urma (imediat) după altcineva sau după altceva (în spațiu sau în timp) Si: a succeda. 181 vi A urma în grad sau în rang după ... 182 vi A fi situat pe o anumită treaptă, într-o ierarhie, după ... 183 vi (Pop; îe) A ~ după cineva A se însoți cu cineva (căsătorindu-se). 184 vi (Pop; îae) A urma pe cineva în vederea căsătoriei. 185 vi A urmări (pe cineva) (pentru a-l supraveghea, pentru a-l ajunge, pentru a-l prinde etc.). 186 vi A se călăuzi după un indiciu, după o urmă. 187 vi A urma învățăturile cuiva. 188 vi A proceda conform cu ... 189 vi (Pex) A fi alături de cineva (într-o acțiune). 190 vi (D. evenimente, fenomene, întâmplări etc.) A avea loc. 191 vi (D. evenimente, fenomene, întâmplări etc.) A surveni. 192 vi (Îe) Nu ști cum vine păcatul Se spune pentru a exprima resemnarea în legătură cu viitorul. 193 vi (Îae) Se spune pentru a exprima îndemnul la prudență. 194 vi (Îe) A ~ vorba (sau vorbă, înv, cuvântul) de ... (sau despre ..., că..., îvr, pentru ...) A fi adus în discuție. 195 vi (Îae) A se vorbi (printre altele și) despre ... 196 vi (Îe) Așa (sau cum) vine vorba (sau, rar, vorbirea) ori, reg, vine vorba ceea Așa se spune. 197 vi (Îe) A înțelege (sau a pricepe, a vedea) cum vine vorba cuiva (sau vorba asta) A sesiza nuanța, aluzia din spusele cuiva. 198 vi (D. personalități; îe) A apărea (în timp). 199 vi (Înv) A fi conform cu dorințele cuiva. 200 vi (Înv) A se cuveni. 201 vi (D. unități de timp) A sosi (în succesiune normală). 202 vi (Îe) A(-i) ~ (cuiva sau la ceva) vremea (sau vremurile, timpul) A sosi pentru cineva sau pentru ceva momentul favorabil așteptat. 203 vi (Îe) Vine (sau, pop, a ~) (ea) și vremea aceea Se spune pentru a exprima convingerea că, în timp, se vor satisface anumite așteptări. 204 vi (Înv; îe) A ~ împlinirea vremii A se împlini timpul stabilit. 205 vi (Îe) Nu știi (sau mai știi) cum vine (sau ~) vremea ori așa vine vremea Se spune pentru a evidenția caracterul imprevizibil sau accidental al unor situații sau întâmplări. 206 vi (Îe) A ~ (și) vremea (sau ceasul, ziua) cuiva A sosi momentul aprecierii, recompensării cuiva. 207 vi (Îae) A sosi momentul pedepsirii cuiva. 208 vi (Îe) A(-i) ~ (cuiva) ceasul (sau vremea) A ajunge la capătul zilelor. 209 vi (Îae) A-i sosi timpul să se căsătorească. 210 vi (Rar; îae) A-i sosi timpul să nască. 211 vi (Pop; d. o femeie însărcinată ajunsă la termenul nașterii; îe) A(-i) ~ vremea, dar nu a nu(-i) ~ ceasul A aștepta declanșarea nașterii. 212 vi (Pop; d. o față de măritat; îae) A nu-și fi găsit încă pretendent. 213 vi (D. unități de timp, date, termene calendaristice, sărbători) A urma la rând (în conformitate cu periodicitatea specifică). 214 vi A ajunge până la data (de...). 215 vi (Îvp; d. zile, evenimente, sărbători etc.; cu determinări introduse prin pp „în”, „la”) A cădea la o anumită dată Si: a pica1. 216 vi (Îvp ; d. unități de timp) A se încheia. 217 vi (Cu determinări introduse prin pp „până la”, „la”) A se perpetua (până la ...). 218 vu (D. sentimente, senzații etc.) A pune stăpânire pe cineva Si: a apuca (14), a cuprinde (20). 219-220 vu (Îe) A-i ~ (cuiva) lacrimile (sau lacrimi) (în ochi) (A fi pe punctul de) a plânge. 221 vu (Îe) A(-i) ~ (cuiva) pe buze (sau pe limbă) (ceva) A avea pornirea de a spune ceva. 222 vu (Îe) A spune (sau a zice, îvp, a grăi) (tot) ce îi vine (sau câte îi vin) la (sau în) gură A vorbi cu cineva fără a alege cuvintele (fiind sub impulsul unei stări emoționale de moment). 223 vu (Îe) A ocărî (sau a batjocori, a blestema etc.) cum (sau oricum) îi vine la gură A-și exprima în termeni duri, ireverențioși, furia, disprețul față de cineva. 224 vu (Îe) A-i ~ (cuiva) acru A nu mai suporta ceva. 225 vu (Îe) A-i ~ (cuiva) o nebuneală (sau toanele, pandaliile) să ... A i se năzări să ... 226 vu (Îe) A-i ~ (cuiva) nebunie (sau pandaliile) A se înfuria. 227 vu (Îe) Era (sau mai) să-i vină dambla (sau damblaua, nebunie) A fi pe punctul de a-și pierde rațiunea (din cauza durerii, a furiei, a suprinderii extreme). 228 vu (Îe) A-i ~ (cuiva) (toți) dracii A deveni îndărătnic, nereceptiv. 229 vu (Îae) A se înfuria. 230 vu (Îe) A-i ~ cuiva pe cineva A se mânia pe cineva. 231 vu (Precedat de „cum”, „când”, „unde” etc.; construit cu dativul pronumelui personal) A găsi de cuviință. 232 vu (Îe) A-i ~ (cuiva) bine (sau la socoteală) (să ..., ca să ..., de ..., de a ..., a ...) A-i fi bine (să ...). 233 vu (Îae) A-i fi convenabil (să ...). 234 vu (Îae) A găsi momentul favorabil (să ...). 235 vu (Îe) A-i ~ (cuiva) bine cu ... (sau că ...) A-i produce mulțumire (că ...). 236 vu (Îe) A-i ~ (cuiva) ușor (sau lesne, pop, neted, înv, cu ușurare, cu înlesnire, cu lesnire) (să ..., a ..., de a ...) A-i fi ușor (să ...). 237 vu (Îe) A(-i) ~ (cuiva) (cu) greu (să ..., a ..., de ...) sau a nu-i ~ (cuiva) să ... A-i fi greu (să ...). 238 vu (Îae) A i se părea dezagreabil (să ...). 239 vu (Îae) A-i fi imposibil (să...). 240 vu (Îae) A nu-i conveni. 241 vu (Cu subiectul gramatical „gândul”, „ideea” etc.) A-i trece cuiva prin minte. 242 vu (Cu subiectul gramatical „gândul”, „ideea” etc.) A găsi de cuviință (să ...). 243 vim (Îe) A-i ~ (cuiva) în (sau prin) minte (sau în cap, în gând) A se gândi dintr-o dată la ceva. 244 vim (Îe) A(-i) ~ (cuiva) în minte (sau în cap, în amintire, în memorie, pop, în gând, reg, în ori, înv, aminte) A-și aminti (de ceva). 245 vim (Îe) A(-i) ~ (cuiva) în minte (sau în cap, înv, aminte) sau, pop, a-i ~ minte A-și da seama de ... 246 vim (Îe) Cum îi vine în (sau la) minte (ori{{În original, fără accent/212} în gând) După bunul plac. 247 vim (Îe) A nu-i ~ (cuiva) nici (măcar) în (sau prin) minte (ceva) sau, înv, a nu-i ~ (cuiva) aminte A considera ceva de neconceput, irealizabil. 248 vim (Adesea cu valoare exclamativă; îe) (Nu știu) ce-mi (sau ce-i, ce ne etc.) vine (sau ~, a ~t) (mie sau lui, nouă etc.) (în minte, în gând, reg, ispita) (de ...) Se spune pentru a atrage atenția asupra caracterului surprinzător, neobișnuit al faptelor sau al situațiilor relatate. 249 vim (Îe) Ce-ți (sau ce-i etc.) ~? ori ce ți-a (sau i-a etc.) ~t? Se spune, cu o nuanță de reproș, pentru a exprima nedumerirea, surprinderea în legătură cu afirmațiile, cu atitudinea sau cu faptele neobișnuite, nepotrivite ale cuiva. 250 vi (Cu determinări introduse prin pp „la”, „în”, înv, „întru”, „spre”) A ajunge într-o anumită stare, situație. 251 vi (Îe) A ~ în contact (sau în atingere, rar, în raport) (cu...) A se atinge (cu...). 252 vi (Îae) A ajunge în imediată vecinătate (cu...). 253 vi (Îae) A ajunge să aibă relații datorită vecinătății cu... 254 vi (Îae) A stabili o legătură (cu...). 255 vi (Îae) A ajunge să cunoască. 256 vi (Îe) A ~ în contradicție (sau în contrazicere, în conflict, în opoziție, în luptă etc.) cu ... A fi în dezacord cu ... 257 vi (Îae) A fi contar cu ... 258 vi (Pop; d. plante) A rodi1 (1). 259 vi (Pop; d. plante) A se coace. 260 vi (Reg; d. vie; îe) A ~ pe rod A începe să rodească. 261 vi (Îvp; cu precizări ca „în vârstă”, „la anii” etc., urmate de determinări genitivale sau introduse prin pp „de”) A împlini o anumită vârstă. 262 vi (Îvp; îe ) A(-și) ~ la (sau în) vârstă (sau deplină vârstă, vârsta legiuită, măsura vârstei, vârsta anilor) A deveni major. 263 vi (Îvp ; îe) A ~ în vârstă (sau la vreme) de (adânci) bătrânețe sau (îvr) a ~ mai la vârstă A îmbătrâni (foarte tare). 264 vi (Înv; îe) A ~ la sfârșitul vieții (sau anilor) A muri1. 265 vi (Olt; urmat de determinări numerice; îe) A ~ pe ... A fi pe punctul de a împlini vârsta de ... 266 vi (Îvr) A se transforma. 267 vi (Înv) A cădea de acord. 268 vi (Înv; d. decizii, măsuri) A adopta (4). 269vi (Îrg; îe) A ~ în pofta cuiva (sau la voie) A face cuiva pe plac. 270 vi (Înv; îe) A ~ la tocmeală (sau la împăcăciune, la consens etc.) (cu ...) A cădea de acord (cu ...). 271 vi (Îvp; construit cu dativul pronumelui personal) A-i părea1. 272 vi (Cu valoare de semiauxiliar de aspect, exprimă caracterul potențial al unei acțiuni; construit cu dativul pronumelui personal; urmat sau, rar, precedat de un alt verb la conjunctiv ori, rar, la infinitiv) A avea pornirea de a ... Îmi venea să-i spun totul. 273 vi (Cu valoare de semiauxiliar de aspect, exprimă caracterul potențial al unei acțiuni; construit cu dativul pronumelui personal; urmat sau, rar, precedat de un alt verb la conjunctiv ori, rar, la infinitiv) A se simți în măsură să ... Nu-mi vine să cred că a plecat. 274 vi (Îvp; cu valoare de semiauxiliar de modalitate, exprimă caracterul iminent al unei acțiuni; urmat de un alt verb la indicativ, introdus prin c „de” sau „și”, ori la conjunctiv sau la infinitiv) A fi pe punctul, în situația de a ... În acest ansamblu vin a se reuni toate elementele. 275 vi (Îvp; cu valoare de semiauxiliar de modalitate, exprimă caracterul iminent al unei acțiuni; urmat de un alt verb la indicativ, introdus prin c „de” sau „și”, ori la conjunctiv sau la infinitiv) A ajunge până la punctul (de) unde ... Aici râul vine de se varsă în Dunăre. 276 vc (Îvp ) A fi (25). 277 vc (Îlv) A ~ rudă (cu ...) sau a-i ~ (cuiva) rudă A se înrudi (cu ...). 278 vc (Îe) Cum ~ (și) (vorba sau treaba) asta? Se spune pentru a arăta nedumerirea, mirarea sau iritarea cuiva care pretinde o explicație pentru o întâmplare, pentru o faptă sau pentru o afirmația cuiva. 279 vc (Pop) A deveni (2). 280 va (Îvp) Realizează o formă a diatezei pasive Unele haine veneau încheiate cu nasturi, altele cu ceaprazuri.

voi1 [At: (ante 1550) CUV. D. BĂTR. II, 424/14 / D: vo (înv) vo, voă, voî, voo, vooa (S și: voah), voao, voaă, voaî, (reg) vouo, vo, voa, voa), (-v, înv, ve), vi / Ac: (pe) voi, (-v, reg, ve) / E: ml vos] 1 ppr Înlocuiește numele persoanelor cărora li se adresează vorbitorul sau al grupului în care este inclusă persoana căreia i se adresează vorbitorul. 2 ppr (Pan; mai ales în literatura lirică) Înlocuiește numele unor ființe, obiecte, fenomene etc. personificate, pe care le invocă cineva. 3 ppr (La nominativ) Așezat înainte predicatului, îndeplinește funcția de subiect, marcând adesea insistența Voi plecați, nu ei. 4 ppr (La dativ; îf vouă, vă, v-, vi; așezat înainte sau, îvp, după predicat) Îndeplinește funcția de complement indirect Vouă v-am scris. Vouă vi le-a dat cadou. (Îvp) Să ajute voao. 5 ppr (Pop; la dativ; îf neaccentuată vi; urmat de un pronume personal, cu excepția femininului o) Are valoare de dativ etic Acuși vi-l arunc de aici. 6 ppr (La acuzativ; îf accentuată precedat de pp „pe”, înv, „pre”, însoțit de una dintre formele neacentuate , v-, sau îf neaccentuată vă, v-) Îndeplinește funcția de complement direct Pe voi v-a trimis. Vă așteaptă colegii. (Îvp) Voi da pre voi în mâna vrăjmașilor voștri. 7 ppr (La acuzativ; îf accentuată; precedat de diverse prepoziții sau adverbe) Îndeplinește funcția de atribut, de complement indirect, de complement circumstanțial Va fi prieten pentru voi. M-am gândit la voi. S-a îndreptat spre voi. 8 ppr (Îlav) (Pe) la ~ În casa voastră. 9 ppr (Îal) În familia voastră. 10 ppr (Îal) În localitatea voastră. 11 ppr (Îal) În părțile voastre. 12 ppr (Îal) În țara voastră. 13 ppr (La vocativ; adesea urmat de vocative sau de determinări atributive) Desemnează persoanele cărora locutorul li se adresează Voi, cei din spate, apropiați-vă! 14 prf (La dativ și la acuzativ; îf neaccentuate , v- sau vi) Îndeplinește funcția de subiect Vă aduceți aminte de el. Nu cred că vi le puteți imagina. 15 aps (La dativ; îf neaccentuată , v- sau vi) Indică posesiunea V-ați luat cartea. Vi se aduce prânzul. 16 aps (La dativ; îf neaccentuată , v- sau vi) Indică apartenența Degeaba vă bateți capul. Nu vi se sparg urechile de atâta zgomot? 17 pps (La dativ; îf neaccentuată , v- sau vi) Ține locul unui nume legat de persoanele cărora li se adresează vorbitorul, înlocuind, totodată, numele lor Luați-vă ce vă trebuie. 18 aps (La dativ; îf neaccentuată , v- sau vi) Indică dependența Unde vă sunt prietenii? Chiar și copiii vi-i duceți acolo? 19 pps (La dativ; îf neaccentuată , v- sau vi) Ține locul unui nume aflat într-o relație de dependență cu persoanele cărora li se adresează vorbitorul, înlocuind, totodată, numele lor. [Ce copii frumoși] Să vă trăiască! Vi-i țin până mâine. 20 ppl (Rar; la nominativ) Îndeplinește funcția de subiect Majestate, voi sunteți îndreptățit să decideți. 21 ppl (La dativ; îf vă, v-, vi) Îndeplinește funcția de complement indirectVă sunt profund recunoscător. Vi se va răspunde peste un timp. 22 ppl (La acuzativ; îf vă, v-) Îndeplinește funcția de complement direct Vă văd acum pentru prima oară, domnule. 23 ppl (Înv; la acuzativ; în formă accentuată; precedat de diverse prepoziții sau adverbe) Îndeplinește funcția de atribut, de complement indirect, de complement circumstanțial Cât despre voi, domnule, speram că nu te voi mai vedea vreodată.

voi3 sn [At: ANTIPA, P. 540 / V: zb~ / Pl: ~uri / E: bg dou] 1 (Reg) Fiecare dintre rândurile de împletitură de papură sau de nuiele, într-o leasă sau într-un gard de prins pește. 2 Distanța dintre două voiuri (1), considerată ca unitate de măsură pentru gardul de prins pește. 3 (Olt) Împletitură din nuiele mai groase, ca un brâu, în construcția pătulului care servește la păstrarea porumbului. 4 Fâșie de pământ (arabil).

voltamper sm [At: LTR2 / Pl: ~i / E: fr voltampère] (Fiz) Unitate de măsură a puterii electromagnetice aparente a unui circuit electric de curent alternativ la capetele căruia tensiunea este de un volt1 și prin care trece un curent de un amper.

vor sn [At: ARH. FOLK. VI, 300 / Pl: ? / E: mg udvar] (Reg) Ogradă.

vrea [At: PSALT. HUR. 65v/15 / V: vroi / Pzi: vp 1 vreau, 2 vrei, 3 vrea, 4 vrem, 5 vreți, 6 vor; va 1 voi (pop, oi), 2 vei (pop, ăi, ei, îi, i, oi), 3 va (pop, o, a), 4 vom (pop, om), 5 veți (pop, ăți, eți, oți), vor (pop, or) / E: ml volere] 1 vt(a) A avea voința (4) de a face ceva Si: a decide (1), a hotărî (6), a ține, a voi2 (1). 2 vt(a) A urmări atingerea unui țel Si: a năzui, a tinde, a ținti, a voi2 (2). 3 vt(a) A-și propune să realizeze ceva Si: a intenționa, a plănui, a voi2 (3). 4 vt (Îlc) (Care) va (sau, înv, ~ ori vra) să zică (sau, îf aglutinată, vasăzică, vazăzică, vrasăzică, ori, fam, îf sincopată, vaszică, vazică, vraszică) Prin urmare. 5 vt (Îal) Adică. 6 vt (Îe) Va (sau ~, îvp, vra) să zică Are semnificația de… Si: înseamnă, semnifică. 7 vt (Îe) ~u să zic (ori să spun) sau (îvr) vrem a zice Introduce o explicație, o precizare. 8 vt (Îlav) Fără să ~u Involuntar. 9 vt (Îal) Inconștient. 10 vi A avea voință (2). 11 vi A-și manifesta voința (2). 12 vt(a) (Subiectul este instanța divină) A orândui. 13 vt (Înv) A alege (29). 14 vt (Înv) A prefera (1). 15 vt (Îcn) A îndrăzni. 16 vt (Îcn) A se îndemna. 17 vt A dori să facă, să obțină, să se întâmple ceva Si: a voi2 (11), (pop) a pofti. 18 vt A corespunde dorințelor, aspirațiilor cuiva Si: a iubi, a îndrăgi, a(-i) plăcea, a voi2 (12). 19 vt (Îlav) Pe vrute Pe plac. 20 vt (Îal) Cu intenție. 21 vt (Îlav) Pe vrute, pe nevrute sau vrând-nevrând, vrând și (ori sau) nevrând Indiferent dacă dorești sau nu. 22 vt (Îal) Constrâns de împrejurări. 23 vt (Îlav) Vrând-nevrând sau vrând și (ori sau) nevrând Mai mult silit decât de bunăvoie. 24 vt (Pex; îal) Neapărat. 25 vt (Îlav) Vrei, nu vrei, (îvr) vei, nu vei sau veri, neveri Independent de voința cuiva. 26 vt (Îal) Împotriva voinței cuiva. 27 vt (Îal) În mod inevitabil. 28 vt (Îal) În mod obligatoriu. 29 vt (Îe) A face (tot) ce vrea din (sau cu) cineva A avea mare influență asupra cuiva. 30 vt (Îae) A dispune de cineva după bunul plac. 31 vt (Îae) A manevra pe cineva. 32 vt (Îe) Dacă vrei (sau vreți) Construcție incidentă prin care vorbitorul manifestă disponibilitatea de a ține seama de puncte de vedere, interpretări ale vorbitorului. 33 vt (Îe) Cum vrei (sau vreți) Formulă prin care se lasă la latitudinea interlocutorului aprecierea unui fapt, a unei situații. 34 vt (Îe) A ~ (cuiva) binele (sau, îvp, bine) A dori să i se întâmple cuiva lucruri plăcute. 35 vt (Îae) A ajuta pe cineva. 36 vt (Îae) A fi binevoitor cu cineva. 37 vt (Îe) A ~ (cuiva) răul (sau, îvp, rău ori rele) A dori să i se întâmple cuiva lucruri neplăcute. 38 vt (Îae) A dușmăni pe cineva. 39 vt (Subiectul este Dumnezeu; adesea determinat prin „dulce” sau „bine”) A manifesta bunăvoință, iubire, îndurare față de cineva Si: a ajuta, a binecuvânta, a binevoi, a ocroti, a păzi, a voi2 (19). 40 vt (C. i. oameni) A simți o atracție erotică față de cineva Si: a dori (5), a iubi, a voi2 (20). 41-42 vtr A dori să fie sau să devină cineva ori ceva. 43 vt (Îe) Așa te ~u Exprimă satisfacția față de comportamentul cuiva. 44 vt (Îe) Dacă vrei să știi Formulă prin care i se atrage atenția interlocutorului asupra unei informații, stimulându-i-se interesul pentru aceasta. 45 vt A pretinde. 46 vt A solicita. 47 vt A ordona. 48 vt A aștepta ceva de la cineva. 49 vr A se pretinde. 50 vt (Subiectul indică autori sau lucrări ale acestora) A susține. 51 vt (Mai ales îcn) A fi de acord. 52 vt (Mai ales îcn) A permite. 53 vt (Îe) A nu ~ să audă (de...) A respinge categoric. 54 vt (Îe) A nu (mai) ~ să audă (sau să știe) de cineva A rupe relațiile cu cineva. 55 vt (Fam; la imperativ; îe) Vreau! Termen de aprobare. 56 vt (Bis; înv) A primi (o dogmă, o credință, o misiune). 57 vt (C. i. oameni) A accepta într-o anumită funcție, demnitate, calitate Si: a voi2 (36). 58 vt (Îe) A nu ~ să știe (sau, îvr, să cunoască pe cineva) de … A refuza să recunoască autoritatea cuiva. 59 vt (Îcn; subiectul indică obiecte) A fi în stare. 60 viu (Îrg) A fi necesar. 61 viu A se cere. 62 viu A se cuveni (3). 63 viu (Reg; îe) Mai ~ Mai trebuie să aștepți. 64 viu (Reg; îae) Mai este (mult) până acolo. 65 viu (Reg; îae) Mai trece vreme până atunci. 66 va (Îvp) A fi pe punctul să ... (sau de a …). 67 va Servește la formarea timpului viitor I Mâine vei pleca din țară. 68 va (Înv; pfm; cu afereza lui v-) Exprimă posibilitatea. 69 va (Înv; pfm; cu afereza lui v-) Exprimă îndoiala. 70 va (La p 3, impersonal) Formează viitorul cu conjunctivul prezent al verbelor de conjugat Vestitor al unei vremi ce va să vie. 71 va (Îe) Va să fiu (sau să fii etc.) Trebuie să fiu (sau să fii etc.). 72 va (În propoziții temporale; îcs va fi + conjunctivul prezent al verbului de conjugat) Exprimă momentul împlinirii unei acțiuni predestinate sau previzibile Când va fi să mor 73 va (În propoziții condiționale; îcs va fi + conjunctivul prezent al verbului de conjugat) Exprimă probabilitatea Dacă va fi să fie ceva, anunță-mă. 74 va (Și, înv, pfm, cu afereza lui v-; de obicei în propoziții condiționale sau temporale, în relație cu alt verb, mai ales la viitor I) Servește la formarea timpului viitor anterior După ce veți fi plecat … 75 va (Și, înv, pfm, cu afereza lui v-) Servește la formarea timpului prezent al modului prezumtiv Vor fi fiind mai mulți. 76 va (Și, înv, pfm, cu afereza lui v-) Servește la formarea timpului perfect al modului prezumtiv Ce se va fi întâmplat în acele zile ...

vb. I. intr. def. (reg.; la imper.) Du-te, mergi! ◊ (întărit prin repetare) Vă, vă numa nu ședeți mult (POP.). • imper. pers. 2 vă, pers. 5 vați, vareți. /lat. vadĕre.

volt-amper s.m. Unitate de măsură a puterii electromagnetice aparente a unui curent alternativ, egală cu puterea dezvoltată de un curent de un amper sub tensiune alternativă de un volt (VA). • scris și voltamper. pl. -i. /<fr. voltampère.

vrea vb. II tr. A (urmat mai ales de prop. compl. directe cu vb. la conjunct, sau, înv., astăzi rar, de vb. la inf, înv., reg.,fără prep. „a”) 1 A fi hotărît, a fi decis să...; a avea de gând să..., a intenționa. Ne-am despărțit..., rugîndu-i să-mi trimită și mie revista pe care voiau s-o scoată (CA. PETR.). ◊ Loc.conj. (Care) va (sau, înv., astăzi rar, vrea ori vra) să zică = așadar, deci, prin urmare, in consecință; adică. Va să zică am adus un strop de fericire în casa lor (BRĂT.). ◊ Expr. Va (sau vrea, înv., pop., vra) să zică = înseamnă; semnifică. A avea talent nu va să zică numai a crede singur că-l ai (CAR.). Vreau să zic... (ori să spun...), formulă prin care se introduce o explicație, o precizare. Rămîne corespondența, vreau să zic, scrisorile artistului (CĂL.). Fără să vreau (sau să vrei, să vrea etc.) = în mod involuntar. Se lipește de mine, dar, fără să vreau, fac o bruscă mișcare într-o parte (CA. PETR.). A nu ști ce vrea v. ști. ◊ Analog. Un lup veni tupiluș pe lîngă car și vroia să mănînce un bou (PER.). ◊ Fig. Tăria cuvintelor vrea să acopere slăbiciunea argumentelor (MAIOR.). ♦ (intr.) A avea voință; a-și manifesta voința. Tocmai de aceea trebuie să ne mișcăm, să ne unim, să voim și să realizăm (SADOV.). ♦ (despre Dumnezeu) A hotărî, a decide. Se vede că bunul Dumnezeu așa vrea, ca el să ispășească păcatele mele (SLAV.). ◊ Expr. (Va fi) cum va vrea Dumnezeu v. dumnezeu. ♦ A alege; a prefera. Și mai voiesc viața să-și piardă decît numele cel de omenie (ȚICHIND.). 2 A dori să facă, să obțină, să fie sau să se întîmple (ceva); a dori (ceva) cu ardoare, cu patimă; a pofti; a fi pe placul cuiva; a-i plăcea ceva sau cineva. Cînd nu are nevastă și copii, poate să facă ce vrea (SLAV.). ◊ Loc.adv. Pe vrute, pe nevrute = indiferent dacă dorește sau nu; silit de împrejurări. Ceilalți, pe vrute, pe nevrute, erau tîrîți pe această cale „pozitivistă” (DELAVR.). ◊ Expr. Vrînd-nevrînd = fie că-i place, fie că nu-i place; mai mult de silă decît de bunăvoie, constrîns de împrejurări, de voie, de nevoie; ext. cu orice preț, neapărat. Dacă n-am ținut samă de vorbele lui, am ajuns la dîrloagă și acum, vrînd-nevrînd, trebuie s-ascult, că mi-i capul în primejdie (CR.). Vrei, nu vrei = de voie, de nevoie; în mod inevitabil; obligatoriu. Vrei, nu vrei, mai prinzi lucruri folositoare pentru mai tîrziu (PER.). Vrei, nu vrei, bea Grigore agheazmă, se spune despre cel care trebuie să îndeplinească ceva împotriva dorinței sale. A face tot ce vrea din (sau cu) cineva = a avea mare influență asupra cuiva. A vrea (cuiva) binele (sau, înv., pop., bine) = a dori să i se întîmple cuiva lucruri prielnice, plăcute; a-i fi binevoitor (cuiva). Să te ferească Dumnezeu să-ți vrea o femeie binele (CA. PETR.). A vrea (cuiva) răul (sau, înv., pop., rău, rele) = a dori să i se întîmple (cuiva) lucruri neprielnice, neplăcute; a dușmăni, a urî (pe cineva). Virusul egalității ne îndeamnă să ne vrem răul cu înverșunare (STEINH.). ◊ Analog. Calului îi dete drumul să pască pe unde va voi dînsul (ISP.). ◊ Fig. Încă odată tărîmul să crească ar vrea (BLA.). ♦ (despre Dumnezeu) A-și arăta îndurarea, mila față de cineva; a binevoi, a se îndura, a se milostivi. El a trăit aproape 70 de ani și are să mai trăiască încă, dac-o vrea Dumnezeu (UL.). ♦ (tr., refl.; urmat de elem. predic, supl.) A dori ca cineva sau ceva să fie sau să devină într-un anumit fel. În nesațiul cosmic al adolescenții, fiecare s-a vrut mai bun (CE. PETR.). 3 A pretinde, a cere, a solicita; a aștepta ceva de la cineva. Vreau să răspunzi la apelul nominal cînd îți poruncesc (D. ZAMF.). ♦ (refl.; urmat de elem. predic. supl.) A se pretinde; a se crede. Oricît de gravă ar fi tema abordată, și de fiecare dată ea se vrea cel puțin gravă, vocea poetului își păstrează familiaritatea (PER.). 4 (mai ales în forma neg.) A accepta, a consimți, a fi de acord; a permite, a încuviința, a îngădui, a da voie. Părintele Nicodim... zice că să învăț și eu buchile, însă tuța nu vrea (SADOV.). ♦ (despre obiecte) Ce dracu are dulapul ista de nu vrea să se deschidă? (ALECS.). ◊ Expr. A nu vrea să audă (de...) = a respinge categoric (o propunere, o situație, un fapt). Nu vroia să audă de haiducie (CA. PETR.). ♦ (bis.) A primi (o dogmă, o credință, o misiune etc.). Atunci stăpînul tuturor ca o slugă au venit, vrînd să mîntuiască pre toți (MIN.). ♦ (compl. indică oameni) A accepta într-o anumită funcție, demnitate, calitate etc. Dacă voi nu mă vreți, eu vă vreu, răspunse el (C. NEGR.). 5 (mai ales în forma neg.) A putea, afi în stare. Focul nu vrea să ardă. II intr. impers. (înv., reg.; mai ales în forma „va”; urmat de o prop. sub.) A trebui, a fi necesar; a se cere; a se cuveni, a se cădea. Ca să fii avocat iscusit și căutat, va să fii șiret, pișicher, chițibușar (BRĂT.). ◊ Expr. Mai va (sau, reg., vrea) = mai trebuie să aștepți, mai este mult (pînă atunci sau pînă acolo). O să te înghită focul iadului... – Mai va pînă atunci (STANCU). B (înv., pop.; cu val. de semiauxil; urmat de un vb. la conjunct, sau, înv., reg., la inf.) A fi pe punctul să... (sau de a...), a fi pe cale să... (sau de a...); a fi gata-gata. Simți o încleștare în inimă atît de dureroasă că vru să țipe (REBR.). C (cu val. de auxil.; la indic. prez., astăzi numai în forme flexionare specializate; servește la formarea timpului viitor I și intră în alcătuirea timpului viitor anterior, a timpurilor prez. și perf. ale modului prezumt. și, înv., a unor constr. de viitor I, de viitor anterior, de prezumt. prez. și perf.) I (servește la formarea timpului viitor I și intră în alcătuirea unor constr. de viitor I; cu afereza lui „v-”, exprimă adesea și posibilitatea sau îndoiala) 1 (urmat de inf. fără prep. „a” al vb. de conjugat sau al vb. cop.; cînd vb. de conjugat este la diateza refl., pron.refl. precedă auxil.) Da, mă voi naște din păcat, Primind o altă lege (EMIN.). Dacă ne-o ajuta Dumnezeu să scăpăm și de dînsa, apoi sîntem voinici (ISP.). ◊ Poet. (cu topica inversată) De-a lui priviri înfiorată, Pleca-vei ochii în pămînt (VLAH.). ◊ (în prescripții, recomandări, rețete etc.; cu val. de imper.) Medicamentul se va lua după masă. 2 (înv.; mai ales în prop. cond., temp. sau atr.; de obicei în corelație cu alt vb. la viitor, urmat de inf. fără prep. „a” al vb. „a fi” ca auxil., formează viitorul I al acestuia care, împreună cu ger. vb. de conjugat, alcătuiesc o constr. de viitor I; exprimă caracterul continuu al unui proces, al unei stări, al unei calități) Pentru multa dragoste ce va fi avînd spre acela, năpăstuind pe ceilalți (PRAV. COND.). 3 (înv., pop.; mai ales la pers. 3; urmat de conjunct. prez. al vb. de conjugat, formează o constr. de viitor I; exprimă o acțiune viitoare, de obicei, iminentă; în textele religioase, iminența acțiunii viitoare decurge din caracterul ei predestinat) De munca ce va să fie izbăvește-ne pre noi (MIN.). Flori de tei deasupra noastră or să cadă rînduri-rînduri (EMIN.). II (urmat de inf. fără prep. „a” al vb. „a fi” ca auxil. formează viitorul I al acestuia care, împreună cu part. vb. de conjugat, alcătuiesc viitorul anterior; cu afereza lui „v-”; de obicei, în prop. cond. sau temp., în corelație cu alt vb., mai ales la viitor I) Luai hotărîrea de a tipări volumașele de îndată ce voi fi descoperit undeva hîrtia necesară (BLA.). III (intră în alcătuirea timpului prez. al modului prezumt. și a unor construcții de prezumt. prez.; cu afereza lui „v-”; de obicei în stilul indirect, mai ales în enunțuri ipotetice, dubitative etc.) 1 (viitorul I al verbului „a fi” ca auxil. urmat de ger. vb. de conjugat sau al vb. cop. formează timpul prez. al modului prezumt.) Calului meu de pe atunci cine mai știe unde i-or fi putrezind ciolanele (CR.). 2 (cu elipsa ger. vb. de conjugat sau a vb. cop. cînd acesta este „a fi”,formează o constr. de prezumt. prez.) Ai fi Dumitru Cățic dă la Caracal (CA. PETR.). IV (viitorul I al vb. „a fi” ca auxil. urmat de part. vb. de conjugat sau al vb. cop. formează timpul perf. al modului prezumt.; cu afereza lui „v-”; de obicei în stilul indirect, mai ales în enunțuri ipotetice, dubitative etc.) D-zeu știe cum s-or fi scrîntit toate celea în capul bietului om (EMIN.). D (cu val. de auxil; la imperf., astăzi numai în forme flexionare specializate; reg, informele „vreaș”, „vreai” etc. sau „reaș”, „reai” etc.; servește la formarea timpului prez. al modului cond.-opt. și intră în alcătuirea timpului perf. al aceluiași mod, a timpurilor prez. și perf. ale modului prezumt. și a unor constr. de cond.-opt. perf. și de prezumt. prez. și perf.; la perf. compus, intră în alcătuirea unor constr. de cond.-opt. perf.) I (servește la formarea modului cond.-opt. prez.) 1 (urmat de inf. fără prep. „a” al vb. de conjugat sau al vb. cop.; cînd vb. de conjugat este la diateza refl., pron.refl. precedă auxil.) Eu aș putea convinge pe soția și pe socrul dumitale să vă despărțiți de bună voie (CAR.). ◊ (în imprec.; mai ales în constr. neg.; de obicei precedat de conj. „de”; adesea cu intercalarea adv. „mai” în structura de cond.-opt.) Dă, nevastă, vezi și tu ce-i. Socoteala boierului, nu l-ar mai răbda Cel-de-sus! (VLAH.). ◊ (pop.; fam.; în imprec., urări etc.; cu topica inversată) Lua-te-ar dracul de javră! (CAR.). 2 (înv., reg.; la imperf., în forme flexionare specializate; precedat de inf. lung al vb. de conjugat) Închinare-aș și n-am cui, închinare-aș murgului (ALECS.). ◊ (pop.; fam.; în imprec., urări etc.) Să nu crezi că doarme Smaranda, dormire-ai somnul cel de veci sa dormi! (CR.). II (intră în alcătuirea timpului perf. al modului cond.-opt. și a unor constr. de cond.-opt. perf.; în corelație cu alt vb.) 1 (la imperf., astăzi numai în forme flexionare specializate; urmat de inf. fără prep. „a” al vb. „a fi” ca auxil. formează cond.-opt. prez. al acestuia, care împreună cu part. vb. de conjugat sau al vb. cop. alcătuiesc modul cond.-opt. perf.; cînd vb. de conjugat este la diateza refl., pron.refl. precedă auxil.) Și cînd gîndesc la viața-mi, îmi pare că ea cură încet repovestită de o străină gură... Ca și cînd n-aș fi fost (EMIN.). 2 (înv., reg.; ia imperf.; urmat de inf. fără prep. „a” al vb. de conjugat sau al vb. cop. formează o constr. de cond.-opt. perf.) Și doar vrea scăpa din mînile crude De apucam să-mi scot lucea săbioară (BUD.). 3 (înv., reg.; la perf. compus; urmat de inf. fără prep. „a” al vb. de conjugat, formează o constr. de cond.-opt. perf.) Ai făcut cu mine ce n-au vrut trebui să faci (P.OR.). III (intră în alcătuirea timpului prez. al modului prezumt. și a unor constr. deprezumt. prez.; de obicei în stilul indirect, mai ales în enunțuri ipotetice, dubitative etc.) 1 (cond.-opt.prez. al vb. „a fi” ca auxil., urmat de ger. vb. de conjugat formează timpul prez. al modului prezumt.) Ar fi fiind asta dorința prințesei? (SADOV.). 2 (cu elipsa ger. vb. de conjugat sau al vb. cop., cînd acesta este „a fi” formează o constr. de prezumt. prez.) Împăratului i-a fost de-a mirarea, văzînd că niște golani au asemenea îndrăzneală, de vin cu nerușinare să-i ceară fata, fie din partea oricui ar fi (CR.). IV (intră în alcătuirea timpului perf. al modului prezumt.; cond.-opt. prez. al vb. „a fi” ca auxil., urmat de part. vb. de conjugat sau al vb. cop.; de obicei în stilul indirect, mai ales în enunțuri ipotetice, dubitative etc.) Poate te-ai fi făcut și prooroc (C. NEGR.). • prez. ind. vreau, voi (pop., oi), vei (pop., ăi, ei, îi, i, oi), va (pop., o, a), vom (pop., om), veți (pop., ăți, eți, oți), vor (pop., or), și voi (prez.ind. pers. 1 voiesc, pers. 3 voiește și, înv., voiaște; perf. s. pers. 1 voii; part. voit; ger. voind), (înv., pop.) vroi (prez.ind. pers. 1 vroiesc și, astăzi rar, vroi, pers. 6 și, înv., reg, vror; imperf. pers. 1 vroiam; part. vroit; ger. vroind) vb. IV. /lat. *volĕre; voi, refăcut de la formele vechi, etimologice de indic. prez. ale verbului a vrea, voi, vei, va etc. (specializate ca morfeme de viitor) și de la formele analogice de imperfect ale aceluiași verb, voiam, voiai, voia etc. (create ca urmare a specializării formelor etimologice, (v)reaș, (v)reai, (v)rea etc., ca morfeme de cond.-opt.), cf. și rom. voie; vroi, contaminare între vrea și voi.

PER TÚ adv. (În expr.) A fi per tu cu cineva = a spune cuiva „tu” când i te adresezi, a tutui; a fi prieten apropiat al cuiva. – După germ. per du.

TU pron. pers. 2 sg. 1. (Ține locul numelui persoanei căreia i se adresează vorbitorul; cu funcție de subiect) Tu râzi. ♦ (Impersonal) Tu școală, tu studii, și el un golan.Expr. Nici tu..., nici tu... = nimic din ceea ce ar trebui sau te-ai aștepta să fie. 2. (La dativ, în formele ție, îți, ți, -ți, ți-) Nu ți-l dau. ◊ (Cu funcție de complement indirect, indicând posesiunea) Tacă-ți gura! ◊ (Cu funcție atributivă, indicând posesiunea) Ai să-ți vezi mama. ◊ (Impersonal) Ți-ai găsit! ◊ (Cu valoare de dativ etic) Ți le spunea toate pe de rost. 3. (La acuzativ, în formele te, -te, te-) Am de gând să te mărit. ◊ (Intră în compunerea unor verbe la diateza reflexivă) Unde te trezești? ◊ (Impersonal) Ia te uită la el! ◊ (Precedat de prepoziții, în forma tine) Am în tine toată nădejdea. 4. (La vocativ) Tu, cel care privești încoace! 5. (Urmat de „unul”, „una”, la diferite cazuri, exprimă ideea de izolare) Tu unul nu știi. [Dat. ție, îți, ți, -ți, ți-; acuz. tine, te, -te, te-] – Lat. tu.

VOI1 pron. pers. 2 pl. 1. (Înlocuiește numele persoanelor cărora li se adresează vorbitorul; la nominativ, are funcție de subiect, adesea marcând insistența asupra subiectului) Voi să mergeți, nu ei. 2. (La dativ, în formele vouă, vă, v-, vi, are valoare posesivă) Vouă vă place să călătoriți. ◊ (Cu valoare de pronume de politețe, ținând locul pers. 2 sg.) Domnule, vi se va comunica în scris.Loc. adv. (La acuzativ) La voi = la casa voastră; în țara voastră de baștină. ◊ (În dativ sau în acuzativ, în forma vi, cu valoare de pronume reflexiv) Mâncarea vi se va servi la 12. 3. (Cu valoare de dativ etic) Acuși vi-l trimit. 4. (La acuzativ, în formele vă, v-) Unde v-ați întâlnit? ◊ (Cu valoare de pronume de politețe, ținând locul pers. 2 sg.) Domnule președinte, vă rog, cerusem și eu cuvântul. ◊ (Precedat de prepoziții, în forma voi) Eu vă am numai pe voi. 5. (La vocativ, de obicei însoțind alt vocativ) Voi, meșteri zidari. [Forme gramaticale: dat. vouă, vă, v-, vi; acuz. (pe) voi, vă] – Lat. vos.

VOLTAMPÉR, voltamperi, s. m. Unitate de măsură a puterii electromagnetice aparente a unei circuit electric de curent alternativ la capetele căruia tensiunea este de un volt și prin care trece un curent de un amper. [Scris și: volt-amper] – Din fr. voltampère.

VREA, vreau, vb. II. Tranz. I. (Urmat de o completivă directă cu verbul la conjunctiv sau, rar, de un infinitiv). 1. A fi hotărât, a fi decis să...; a avea de gând să..., a voi, a intenționa. ◊ Expr. Vrea (sau va) să zică = a) înseamnă, are semnificația de...; b) (cu valoare de conjuncție) așadar, deci. Ce vrea (sau va) să zică asta? = ce înseamnă, ce rost are? Cum (sau ce) va vrea = orice. 2. A pretinde, a cere; a aștepta ceva de la cineva. 3. A dori, a pofti; a-i plăcea ceva sau cineva. ◊ Loc. adv. Pe vrute, pe nevrute = indiferent dacă dorește sau nu, vrând-nevrând. ◊ Expr. Vrei, nu vrei = de voie, de nevoie, fie că dorești, fie că nu dorești. Vrei, nu vrei, bea Grigore agheazmă, se spune despre cel care trebuie să îndeplinească ceva împotriva dorinței sale. Vrând-nevrând = mai mult de silă decât de bună voie; constrâns de împrejurări. A face tot ce vrea din (sau cu) cineva = a avea mare influență asupra cuiva. ♦ Refl. A dori să fie, să devină ceva ori cineva. Fiecare s-a vrut mai bun. 4. A consimți, a primi, a se învoi, a fi de acord. 5. (Mai ales în forma negativa) A putea, a fi în stare. Focul nu vrea să ardă. ♦ (Pop.) A fi gata, pe cale sau pe punctul de... Când vru să moară își chemă feciorii. II. (Ca verb auxiliar, servește la formarea viitorului) Mâine vei merge la teatru. ◊ (Forma de pers. 3 sg. va se substituie tuturor persoanelor sg. și pl. pentru formarea viitorului cu conjunctivul prez. al verbelor de conjugat) Vestitor al unei vremi ce va să vie.Expr. Va să fiu (sau să fii etc.) = trebuie să fiu (sau să fii etc.) [Prez. ind. și: (II) voi (pop. oi), vei (pop. ăi, ei, îi, i, oi), va (pop. o, a), vom (pop. om), veți (pop. ăți, eți, oți), vor (pop. or).Var.: vroí vb. IV] – Lat. *volere.

VROÍ vb. IV v. vrea.[1]

  1. Notă: a vroi nu mai este menționat în DOOM2. — cata

DÚCE2, duc, vb. III. I. Tranz. 1. (Subiectul este mai ales o ființă) A purta, a transporta ceva dintr-un loc în altul, ținînd în mînă, în brațe, în spinare etc. [Pachetul] l-a luat Ionuț să-l ducă înapoi. DAVIDOGLU, M. 20. Trebuie să ducem bucatele de pe cîmp acas'? CAMIL PETRESCU, B. 9. Calu-i... spre munți încet pornește, Ducînd lin și nesimțit Pe stăpînul lui iubit. ALECSANDRI, P. II 20. ◊ Fig. Toți cei ce trec... duc în ranițe și-n suflete numai geamăt. CAMILAR, N. I 215. Pașii mei erau ușori căci duceau greutatea fericirii. ISAC, O. 230. ◊ Expr. A duce (pe cineva) la groapă (sau la ultima locuință etc.) = a conduce la locul de înmormîntare. Am dus la ultima-i locuință pe un june... plin de speranțe și de viitor. MACEDONSKI, O. IV 11. Se mișc-în line pasuri, Ducînd la groapă trupul reginei dunărene. EMINESCU, O. I 92. ◊ (Subiectul e vîntul, o apă curgătoare etc.) Vîntul băltăreț plutea pe deasupra pomilor, ducînd spre pădure mirosurile molipsitoare ale apelor stătute. MACEDONSKI, O. III 6. (Poetic) Pe marea vieții, cînd te duce vîntul, Fie-ți cîrma cugetarea de ți-e pînză simțimîntul. DAVILA, V. V. 143. 2. A lua pe cineva cu sine spre a-l conduce sau introduce undeva; a conduce, a îndrepta. Costea fu dus de escorte. CAMILAR, N. I 364. Îi pregătiră un cufăr, un geamantan și-l duseră la gară. BASSARABESCU, S. N. 32. Nu-l ducem noi la spînzurătoare numai așa de flori de cuc. CREANGĂ, P. 332. ◊ Expr. A duce (pe cineva) de nas v. nas. A duce (pe cineva) cu vorba (sau cu minciuna) = a promite mereu, amînînd îndeplinirea promisiunii. Îi promisese Filică plugul și caii lui; dar uite așa îl dusese cu vorba, zi de zi, pînă ce căzuse neaua. MIHALE, O. 56. (Familiar) A duce (pe cineva) cu zăhărelul (sau cu cobza, cu preșul) = a prosti (pe cineva), a amăgi. ◊ Fig. Și mugurii, tainicii... Cu mîna lor dulce De puf și nălucă, Pe căile soarelui Vor să ne ducă. BANUȘ, B. 63. Chemam noaptea să mă ducă în brațele fericirii. ISAC, O. 237. (Rar) A cîrmui, a conduce. Patruzeci și șapte de ani am dus țara cu noroc. DELAVRANCEA, A. 75. ♦ Intranz. (Subiectul e un drum, o cale etc.) A conduce într-un loc anumit, a da în... Pe malul apei se-mpletesc Cărări ce duc la moară. COȘBUC, P. I 191. Dau între hudiți, pe drumul care ducea la noi acasă. CREANGĂ, A. 67. ♦ Intranz. Fig. A avea ca rezultat. Practica ne-a arătat că munca colectivă duce la creșterea exigenței în îndeplinirea sarcinilor. SCÎNTEIA, 1953, nr. 2762. ♦ (Subiectul e simțirea, ochii etc.) A călăuzi, a îndrepta. Află și tu acum de ce-am fost pornit încotro ne-or duce ochii. CAMILAR, N. I 328. Nebuniile mele, pentru care am fost certat destul, nu mă pot duce pînă la orbire. SADOVEANU, Z. C. 117. Simțirea lui era atît de... bolnăvicioasă, încît, dacă mintea nu i-ar fi fost puternică, această simțire l-ar fi dus la nebunie. MACEDONSKI, O. III 24. ◊ Expr. A se lăsa dus (de gînduri, de visare etc.) = a se lăsa copleșit de gînduri, a se cufunda în gînduri, în visare. În fața munților noștri sufletul se lasă dus de visare: ca într-o elegie fără sfîrșit. RUSSO, O. 100. A-l duce capul (sau gîndul, mintea) sau a-l tăia capul (pe cineva) v. cap. ♦ A mîna (vitele, oile). Sînt vreo cinci-șase zile de cînd a fost să ducă vițeii la suhat. CREANGĂ, P. 14. 3. A apropia ceva de o parte a corpului. A duce mîncarea la gură.Am simțit... răspunse căpitanul, ducîndu-și degetul arătător la buze, în semn de taină. CAMILAR, N. I 143. Duce într-una mîna la gît, ca și cum și-ar căuta cravata absentă. SEBASTIAN, T. 81. 4. (Cu privire la vești, vorbe, răspunsuri, salutări) A transmite. Și-acum dă-mi mîna! A sunat Cornistul de plecare, Du Oltului din partea mea O caldă salutare. COȘBUC, P. I 79. Greuceanu... dete fratelui său [un cal], ca să ducă Împăratului-Roșu vestea cea bună. ISPIRESCU, L. 226. Prea bine: mergi la doamna să-i duci această veste. ALECSANDRI, T. II 88. 5. (Cu complementul «viața», «zilele» etc.) A trăi, a petrece. Duceau trai de cîne, după ce grofii și baronii îi alungaseră din moștenirea obștească. CAMILAR, T. 12. Cum ți se pare viața asta de prefăcătorie, de minciună grosolană pe care o duci de o săptămînă? CAMIL PETRESCU, T. I 138. M-a dojenit pentru obscuritatea și trîndăvia în care îmi duc viața. GALACTION, O. I 26. ◊ Expr. A duce casă bună (cu cineva sau cu ceva) v. casă. A o duce în... = a nu mai înceta din..., a o ține în... Eu mă cunosc; sînt păcătos, Că prea am dus-o-n rîs și glume. Prea drag mi-a fost să fiu în lume, Și-am prea iubit ce-a fost frumos! COȘBUC, P. I 198. Într-o bătălie o duse cît trăi. ISPIRESCU, U. 20. O ducea tot într-un cîntec, de parcă era toată lumea a lui. CREANGĂ, P. 299. A o duce (bine, rău etc.) (cu cineva) = a trăi (bine, rău etc.) (cu cineva). În companie la mine vei duce-o bine. CAMILAR, N. I 268. Cum o duci, bre Mînecuță? SADOVEANU, P. M. 186. A mai dus-o așa cîteva luni și a mers să-și ia locul de veci lîngă mama. M. I. CARAGIALE, C. 83. Să ai femeie cum trebuie și s-o duci cu dînsa pînă la adînci bătrînețe. CREANGĂ, P. 169. A n-o (mai) duce (mult) = a nu mai avea mult de trăit, a fi gata să se prăpădească. Socotea că de-acuma n-a mai duce-o mult și a muri. SBIERA, P. 287. A (o) duce la tăvăleală v. tăvăleală. ♦ A face, a se ține de... Într-una răsunau în tabără viersurile săltărețe și repezi ale lăutarilor și voinicii duceau jocuri și chefuri zile întregi. SADOVEANU, O. I 176. 6. (Subiectul e o ființă; cu privire la suferință etc.) A îndura, a suporta, a suferi, a răbda. Cine-n pace duce greul bogăției și luminii? Și-n război cine-i viteazul fără slavă, fără nume? VLAHUȚĂ, O. A. 51. ◊ Expr. A duce grija (unei ființe sau a unui lucru) = a) a fi îngrijorat să nu i se întîmple (cuiva) vreun rău. Ia las’moșule, nu-i duce grija. CREANGĂ, P. 211. Maică-sa grija-i ducea. ALECSANDRI, P. P. 38; b) a se interesa, a se ocupa (de cineva sau de ceva). După moartea lui tată-său, el singur a trebuit să ducă grija casei. DUNĂREANU, CH. 9. Mărită-te, mîndra mea, După mine nu ședea, Că eu nu-ți mai duc grija! JARNÍK-BÎRSEANU, D. 261. A duce dorul = a) (complementul indirect indică o persoană) a-i fi dor de cineva. Bărbate, leagă vornicia de gard, că eu nu mai am parte de tine și-ți duc doru. ALECSANDRI, T. I 245; b) (complementul indirect indică un lucru) a fi dornic de ceva, a simți lipsa unui lucru. Cutii cu rahat, șiraguri de smochine... și cîte și mai cîte de care duceam dorul la școală. La TDRG. 7. (Cu privire la războaie, lupte, tratative etc.) A purta. Poporul... E altul acum decît a fost atunci Împins sub jugul străinei porunci Să ducă războaie nedrepte. BOUREANU, S. P. 30. Crima asta au făcut-o jandarmii, ei care duc războiul lor. CAMILAR, N. I 162. ♦ (Cu privire la o muncă) A depune, a presta. A duce o muncă de răspundere. ♦ (Determinat prin «la capăt», «la îndeplinire», «la bun sfîrșit» etc.) A îndeplini. Ce nu putură scoate la cale domnii cei mari și învățați, o fată de țăran o să ducă la îndeplinire! RETEGANUL, P. IV 30. 8. (Cu privire la linii) A trage, a desena. Duc o tangentă la cerc. II. Refl. 1. A merge, a se deplasa, a se mișca, a trece (dintr-un loc în altul, pe o distanță de obicei mică). De sfîntu-Vasile s-a dus cu flăcăii la urat. SADOVEANU, O. I 354. Mă întrebă o dată unde mă duceam. Îi spusei că la Academie. M. I CARAGIALE, C. 113. Se ducea adesea prin grădină. ISPIRESCU, L. 83. ♦ (Mai ales în opoziție cu rămîne și veni) A pleca (departe, într-o călătorie lungă). Mîni dimineață ne ducem la Piatră. SADOVEANU, B 65. Vezi, rindunelele se duc, Se scutur frunzele de nuc. EMINESCU, O. I 235. Eu, mîndruță, plec, mă duc... Pleacă-te să te sărut. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 111. ◊ Expr. A se duce drept (sau într-un suflet, glonț, pușcă, întins) = a merge de-a dreptul undeva, repede, fără ocol. S-a dus glonț la el, pînă a ajuns în răscrucea blestemată. POPA, V. 333. Neagu, cum scăpa de la vapor, se ducea întins la Evantia. BART, E. 167. Se duce drept la frate-său, ca să-i ducă bucurie. CREANGĂ, P. 44. A se duce în treaba lui (sau întreabă-și sau într-ale sale) = a pleca, a-și vedea de drum. Se duse fiecare într-ale sale. ISPIRESCU, L. 99. După ce s-a sfîrșit nunta, feciorii s-au dus în treaba lor. CREANGĂ, P. 5. A se duce pe aci încolo = a pleca, a o șterge, a se cărăbăni. A se duce ca vîntul (și ca gîndul) = a se duce foarte repede. A se duce în lume (sau în toată lumea sau în lumea largă) v. lume. Du-te-ncolo! exclamație prin care se exprimă neîncredere față de ceea ce spune cineva (Substantivat) Du-te-vino = mișcare continuă încoace și încolo, alergătură. Deasupra celor patru terase largi e un neîntrerupt du-te-vino de vagonete. BOGZA, C. O. 184. (În imprecații) Du-te (sau ducă-se) dracului (sau la dracul, focului, la păcatele, pe urlați, în boală etc.). Vorbăria pudrată, domoală... Prea îmbuibată, măcar că-i goală, Nici o scofală, Ducă-se dracului! DEȘLIU, G. 9. Ba mai du-te și dracului. RETEGANUL, P. I 23. A lăsat și bani și tot și s-a dus pe urlați, după ceilalți. CREANGĂ, P. 60. Ducă-se-pe-pustii (cu valoare de substantiv) = a) dracul; b) epilepsie. Li se sperie copiii și li se bolnăvesc de ducă-se-pe-pustii. SADOVEANU, P. M. 265. A se duce pe copcă v. copcă. A Se duce de rîpă = a se prăpădi, a se nărui, a decădea. Cînd eu strig în conferință că se duce școala de rîpă, d-ta taci. SEBASTIAN, T. 213. (Despre fete sau femei) A se duce după cineva = a se mărita. Eu, Costane, după el nu mă duc... că-i colțat și hîd. CAMILAR, N. I 29. După ciobănel m-oi duce, Că gurița lui e dulce! JARNÍK-BÎRSEANU, D. 75. A i se duce ochii (sau inima) după cineva = a se uita cu drag la cineva sau la ceva, a se îndrăgosti de cineva. [Fetele erau] așa de frumoase și de drăgălașe, că ți se ducea inima după dînsele. SBIERA, P. 150. A se tot duce = a merge mereu, fără a se opri. S-a tot dus cale de trei zile. RETEGANUL, P. V 29. Ivan începe iar a cînta și se tot duce înainte. CREANGĂ, P. 299. Se tot duc, se duc mereu. EMINESCU, O. I 104. A se duce cu dumnezeu (sau în plata, în știrea lui dumnezeu sau în plata domnului) = a merge în drumul lui, a se duce în treaba lui. Apoi te du-n știrea lui d-zeu. RETEGANUL, P. III 54. Să se ducă în plata lui dumnezeu. CREANGĂ, P. 292. ♦ A merge, a umbla (fără o anumită țintă); a colinda, a cutreiera. Mă duc, mă duc mereu pe-un drum Ce se pierde-n depărtări de fum. BENIUC, V. 20. Se duse așa, în neștire, în ograda cu pruni. DELAVRANCEA, H. T. 150. Mergea Ivan... fără să știe unde se duce. CREANGĂ, P. 297. ♦ A pluti, a fi purtat de apă. Se duse butoiul pe Dunăre. ISPIRESCU, L. 354. ◊ Expr. A se duce pe apa sîmbetei (sau pe gîrlă) v. apă. 2. (Despre «veste», «zvon», «nume» etc.) A se răspîndi, a se lăți. Ușor se duce nume De-un lucru bun în lume, Dar mai ușor de-un lucru Frumos cu-adevărat. COȘBUC, P. I 277. Asemene pietre fac podoaba împărăției mele; nu se găsesc altele mai mari și mai frumoase decît aceste la nici o împărăție, și de aceea s-a dus vestea în toată lumea. CREANGĂ, P. 218. 3. Fig. A trece. Numai de s-ar duce noaptea asta blestemată mai repede. G. M. ZAMFIRESCU, M. D. II 328. Ia acuși se duce noaptea, și vai! de odihna noastră. CREANGĂ, P. 253. ♦ A eșua. Va să zică afacerea cu mahorca s-a dus. CAMILAR, N. I 147. ♦ A dispărea. S-a dus zăpada albă de pe întinsul țării, S-au dus zilele babei și nopțile vegherii. ALECSANDRI, O. 174. 4. Fig. (Despre ființe, uneori urmat de determinări ca «din lume», «de pe fața pămîntului») A muri. Cei ce s-au dus, nimica nu mai vor. JEBELEANU, C. 34. Noroc de trăgători... că altfel mă duceam și eu. CAMILAR, N. I 286. Să n-avem noi un copil măcar care... să ne închiză ochii cînd o fi să ne ducem! DELAVRANCEA, S. 241. Și nu cumva să faci de altfel, că te-ai dus de pe fața pămîntului. CREANGĂ, P. 233. ◊ Fig. S-a dus amorul, un amic Supus amîndurora. EMINESCU, O. I 184. ♦ (Despre lucruri) A se sfîrși. Mă gîndesc la trecut... toate s-au dus, s-au scufundat în neștiut. SADOVEANU, O. VII 191. III. Intranz. A rezista, a ține la... Era singurul care nu ducea la băutură. M. I. CARAGIALE, C. 16. [Bradul] sănătos din fire, și-a împletit inima și a dus la necazuri ca un sfînt. BASSARABESCU, V. 49. Cum puteți duce fără pîne? RETEGANUL, P. IV 41.

PÁSĂMITE adv. (Popular și arhaizant) Pesemne, probabil, se pare, se vede că... – Cînd tocmai se gîndea că lumea d-aci încolo nu mai e ca lumea, pasămite se uluise el că iar a dat peste oameni ca și dînsul. DELAVRANCEA, S. 243. Pasămite, i se făcuse milă de el babei. VLAHUȚĂ, O. A. III 60. A treia zi, cum se sculă, plecă iarăși la marginea eleșteului. Pasămite îl trăgea ața la ursita lui. ISPIRESCU, L. 35.

TU pron. pers. 2 sg. 1. (Ține locul numelui persoanei căreia i se adresează vorbitorul; cu funcțiune de subiect, adesea marcînd insistența asupra subiectului) Tu-mi vorbești ca o stîncă fără simțiri. DELAVRANCEA, S. 71. Și plîngeam de supărată Că tu nu te-ai priceput. COȘBUC, P. I 51. Tu rîzi și-ți razemi capul De umăru-mi încet. EMINESCU, O. IV 242. ◊ (Marchează o opoziție) Pe lîngă plopii fără soț Adesea am trecut, Mă cunoșteau vecinii toți, Tu nu m-ai cunoscut. EMINESCU, O. I 191. ◊ (Urmează după predicat, cu valoare afectivă de întărire) Nu ai tot atîtea regrete? Nu le cunoști și tu? C. PETRESCU, Î. II 154. Cam ai dreptate tu. ISPIRESCU, L. 291. Ce treabă ai tu, urîtule! CARAGIALE, O. II 160. ◊ (Impersonal) Auzi obrăznicie? Tu cu zeci de mii de fălci de moșie, și el, un ghiorlan, cu un petec de pămînt, și uite ce gură face alăturea cu mine! CREANGĂ, A. 155. ◊ Expr. Nici tu... nici tu... = nimic (din ceea ce ar trebui sau te-ai aștepta să fie). Răbda. Nici tu joc, nici tu veselie, nici tu dezmierdare. ISPIRESCU, L. 386. Nici tu sat, nici tu tîrg, nici tu nemica. De ce mergi înainte, numai peste pustietăți dai. CREANGĂ, P. 201. 2. (La dativ, în forma ție, îți, ți, -ți, ți-) Puiul meu e bun și tace Nu ți-l dau, și du-te-n pace. COȘBUC, P. I 234. Eu nu îți cei în parte nimica pentru mine: Soarta-mi cu-a mulțimii aș vrea să o unesc. ALEXANDRESCU, M. 6. Lumea toată de pre lume Ne-a și pus urîte nume: Mie grîu, ție tăciune. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 65. ◊ (Cu funcțiune de complement indirect, indicînd posesia) Ți-e drumu-ndelungat Și-i noapte. COȘBUC, P. I 230. Ia tacă-ți gura, măi Gerilă, ziseră ceilalți. CREANGĂ, P. 252. ◊ (Cu funcțiune atributivă, indicînd posesia) N-ai să-ți mai vezi livada. CAMILAR, N. I 85. ◊ (Intră în compunerea verbelor la diateza reflexivă, construită cu pronumele-obiect în cazul dativ) Ți-aduci aminte, dihanie răutăcioasă și spurcată, cînd mi te-ai jurat pe părul tău? CREANGĂ, P. 33. ◊ (Impersonal) Ș-apoi chitiți că numai în arc se încheia tot meșteșugul și puterea omului aceluia? Ți-ai găsit! CREANGĂ, P. 245. (Cu valoare de dativ etic) Și așa ți le înșira toate de bine, cît socoteai că-s sleite. SBIERA, P. 98. Setilă, dînd fundurile afară la cîte o bute, horp! ți-o sugea dintr-o singură sorbitură. CREANGĂ, P. 261. Pentru-o țîr’ de parastas, Îți zbiară pîn’la amiaz! JARNÍK-BÎRSEANU, D. 470. (Uneori întărit prin pers. 1) Luînd pe cîte un drăcușor de cornițe, mi ți-l ardea cu palcele de-i crăpa pielea. CREANGĂ, P. 306. 3. (La acuzativ, în forma te, -te, te-) În cîșlegile ce vin, am de gînd să te mărit. SADOVEANU, B. 30. Eu nu am venit să te întreb asta. ISPIRESCU, L. 1. O, te văd, te-aud, te cuget, tînără și dulce veste. EMINESCU, O. I 29. ◊ (Impersonal) Tot mănăstiri să croiești, dacă vrei să te bage dracii în seamă. CREANGĂ, P. 49. ◊ (Intră în compunerea verbelor la diateza reflexivă, construită cu pronumele-obiect în cazul acuzativ) Sperii copiii, unde te trezești? SAHIA, N. 53. Dar cînți, cînți, nu te-ncurci. CREANGĂ, P. 299. Te duci, iubită scumpă, în țărmuri depărtate. ALECSANDRI, P. I 138. ◊ (Impersonal) Ia te uită, dumnealui, gata-i cu plecarea. DEȘLIU, M. 59. Au văzut numai copaci mari, nalți și groși, cît te spăriai cînd priveai la ei pînă-n vîrvul lor. SBIERA, P. 180. ◊ (Precedat de prepoziții, în forma tine) Eu am în tine toată nădejdea. SADOVEANU, B. 93. De din vale de Rovine, Grăim, doamnă, cătră tine. EMINESCU, O. I 149. Supărarea să-mi aline Ce-mi face dorul de tine. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 94. (Glumeț) Tu și cu tine fac doi. ALECSANDRI, T. I 466. 4. (La vocativ) Tu, care ești pierdută în neagra vecinicie, Stea dulce și iubită a sufletului meu! ALECSANDRI, P. A. 62. ◊ (Însoțind un vocativ) Toți dușmani?... Și tu, Oană? DELAVRANCEA, O. II 73. O, calul meu Tu, fala mea! COȘBUC, P. I 112. Lună, tu, stăpîna mării. Pe a lumii boltă luneci. EMINESCU, O. I 130. O! tu, gerule năprasnic, vin, îndeamnă calul meu, Să mă poarte ca săgeata unde el știe și eu! ALECSANDRI, P. A. 113. 5. (Urmat de unul, una, la diferite cazuri, exprimă ideea de izolare) Tu unul nu știi. – Forme gramaticale: dat. ție, îți, ți, ți-, -ți; acuz. tine, te, te-, -te.

VENÍ, vin și (regional) viu, vb. IV. Intranz. 1. A merge înspre persoana care vorbește sau despre care se vorbește; a se apropia de un loc, de o așezare considerată aproape de vorbitor. Venea Mitrea argatul cu cîrdișorul de oi și cu cele două vaci. SADOVEANU, B. 20. Prin fața Ministerului de Domenii... venea agale o trăsură. CAMIL PETRESCU, U. N. 136. Care dintre cai a veni la jăratic să mănînce, acela are să te ducă la împărăție. CREANGĂ, P. 192. Oastea leșească vine spre cetate. ALECSANDRI, T. II 27. ◊ (Prin analogie) Bălțătești! O improvizare de bilei pe șoseaua care vine de la Piatra. IBRĂILEANU, A. 7. ◊ (În personificări) Venea din cer pe cîmp amurgul. GOGA, C. P. 10. Din codri noaptea vine Pe furiș. COȘBUC, P. I 47. Zăresc în depărtare se înteietoare un sul de raze care venea înspre dinșii. CREANGĂ, P. 228. Sara vine din ariniști. EMINESCU, O. I 103. Vine vîntu dinspre munți Și-i cu dor de la părinți. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 350. ◊ (Întărit prin repetare) Mircea însuși mînă-n luptă vijelia-ngrozitoare Care vine, vine, vine, calcă totul în picioare. EMINESCU, O. I 148. ◊ (Construit cu dativul) Tîrzie toamnă e acum, Se scutur frunzele pe drum Și lanurile sînt pustii... De ce nu-mi vii, de ce nu-mi vii? EMINESCU, O. I 235. ◊ Expr. (Cu verbul la imperativ, mai ales în forma vino, întreaga expresie avînd valoare de substantiv) Du-te, vino = mișcare, circulație intensă, neîntreruptă. Acel du-te, vino al oamenilor de legătură nu bătea prea mult la ochi. CAMIL PETRESCU, O. II 247. (De obicei construit cu verbul «a avea») Vino-ncoace = a) farmec, drăgălășenie, atracție. Mulți se dau pe lîngă ea, c-ar avea bune părăluțe; da ce face, ce drege, că n-are altoi de vino-ncoace. DELAVRANCEA, S. 44. Lui Harap- Alb i se tulburau mințile, uitîndu-se la fată și văzînd-o cît era de tînără, de frumoasă și plină de vină-ncoace. CREANGĂ, P. 275. O fată frumoasă, bine făcută, veselă și cu vină-încoace. CONTEMPORANUL, II 216; b) (rar) ademenire, ispită. Vei vedea-o pe la hori, Să n-o lași la vino-ncoace. Stai cu ea, ce știi tu-i spune, Dar cu capul mi te pune Să n-o joace Alți feciori. COȘBUC, P. I 135. ♦ A merge împreună cu cineva (v. însoți) sau în urma cuiva (v. urma). Face semn dracului cu mîna să vie după el. CREANGĂ, P. 52. Vin’ cu mine, rătăcește Pe cărări cu cotituri. EMINESCU, O. I 209. ◊ Fig. Eu mă duc, urîtul vine, Tot alăturea cu mine. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 211. ◊ Expr. (Popular) A veni după cineva = a se căsători cu cineva. Acele pe care le-ar fi luat nu veneau după el și așa a rămas neînsurat. RETEGANUL, P. II 22. De-a veni el după mine, Să-l iubesc eu, numai eu. ALECSANDRI, P. I 7. Vino, mîndră, după mine Că mi-i prinde tare bine. HODOȘ, P. P. 82. ♦ A intra (în locul, în spațiul unde se află vorbitorul). Să vie străinul ce cîntă afară Să cînte aci. BOLINTINEANU, O. 77. ◊ Expr. A veni în slujbă = a se angaja în slujba cuiva. Domnia-ta mi-ai poruncit să vin în slujba d-tale, în locul tatei. RETEGANUL, P. V 48. Ipate se îmbogățise... de cînd a venit Chirică în slujbă la dînsul. CREANGĂ, P. 153. ♦ (Despre ape, urmat de determinări modale sau locale) A curge. Din acest munte... Oltul vine la vale, asupra cîmpiilor și a oamenilor. BOGZA, O. 14. Subt zarea cea din urmă a înserării, apele veneau posomorite, clătinîndu-se ca lespezi fumurii și clipotind ușor la țărm. SADOVEANU, N. P. 182. A dat peste un pîrău a cărui apă venea grozav de tulbure. CREANGĂ, O. A. 271. ◊ Expr. A veni mare = a-și ridica mult nivelul, a crește, a se umfla, a se revărsa. De venea apa mare, arăturile lui le îneca. ISPIRESCU, L. 206. Prahova, din cauza ploilor la munte, venise mare. BOLINTINEANU, O. 427. Nu plînge așa de tare, Că vine Dunărea mare! JARNÍK-BÎRSEANU, 209. A-i veni (cuiva) apa la moară v. apă (I 2). ♦ A se deplasa purtat de valuri; a pluti. Venea o moară pe Siret [titlu]. SADOVEANU, Văzu un sicrinel... că vine pe apă. ISPIRESCU, L. 189. ♦ (Urmat de determinări introduse prin prep. «asupra») A năvăli asupra sau împotriva cuiva. Trifon, văzîndu-i că vin asupra casei lui, porunci bîtei să le iasă înainte. RETEGANUL, P. I 8. [Leul] Începu a veni asupra voinicului. ISPIRESCU, U. 31. 2. A sosi, a ajunge undeva sau la cineva (pornind dintr-un punct anumit). El a venit Dintr-un afund de răsărit. COȘBUC, P. I 54. Ai avut mare noroc c-am venit tocmai la pont. CARAGIALE, O. II 288. Bine că ați apucat a veni și d-voastră. CREANGĂ, P. 159. Venit-am și am învins! ALECSANDRI, P. II 12. ◊ (Rar, despre obiecte) Tronul ăsta... a venit aci, iaca așa, urdubelea. ISPIRESCU, U.94. ◊ Expr. A veni pe lume = a se naște. Gheorghe Eminovici căpătase într-acestea copii, patru băieți și două fete, veniți pe lume cam la un an unul. CĂLINESCU, E. 18. Vițelul ista, o dată ce-o venit pe lume, înapoi să cheamă că nu-l mai putem întoarce. BART, S. M. 85. (Eliptic) Cînd se născu copilul ce s-aștepta să vie. ALEXANDRESCU, M. 4. Bine-ai venit v. bine1 (I 1). A veni (cuiva) în ajutor v. ajutor. A veni într-un suflet (sau cu sufletul la gură) = a veni foarte repede, abia mai puțind respira, gîfîind. Iar ea-ntr-un suflet vine Cu părul desfăcut La mine Să-mi spuie ce-a făcut. TOPÎRCEANU, B. 34. A treia zi dis-de-dimineață, se gîndi la tăune. Acesta veni într-un suflet. ISPIRESCU, L. 46. A veni glonț v. glonț. A veni la fața locului v. loc (I 1). A veni la spartul tîrgului = a sosi prea tîrziu. (Despre suferințe, necazuri, boli) A veni pe (sau peste) capul cuiva = a se abate asupra cuiva. Pacostea aceasta chiar din senin veni preste capul meu. RETEGANUL, P. II 50. Biata mamă nu știe de astă mare urgie ce i-a venit pe cap! CREANGĂ, P. 25. A veni cu jalba-n proțap v. jalbă. A-i veni cuiva de-a gata (sau mură-n gură) = a căpăta fără nici o osteneală. A veni la cunoștința cuiva = a ajunge la cunoștința cuiva. Plîngerile boierilor veniseră la cunoștința sultanului. ISPIRESCU, M. V. 9. ♦ (Despre obiecte) A sosi (fiind adus, trimis, expediat de cineva). Îi veneau scrisori și cereri de departe, din niște tîrguri cu nume ciudate. SADOVEANU, B. 10. Pînă acu n-am primii banii. Firește că în două-trei zile îmi vin. CARAGIALE, O. VII 7. Vin săgeți de pretutindeni. EMINESCU, O. I 148. ♦ (Despre publicații) A sosi periodic, a fi difuzat. «Familia», revistă populară, venea negreșit la Blaji. CĂLINESCU, E. 114. ♦ (Despre zgomote și despre adieri, mirosuri etc.) A ajunge pînă la persoana care vorbește sau despre care se vorbește sau pînă într-un loc determinat. Vorbele veneau greu, vîntul le împingea îndărăt, le ștergea, le schimba. DUMITRIU, P. F. 21. Venea pînă la foc sunet de ape de la un vad al Moldovei. SADOVEANU, N. P. 25. Mi-a venit la nas bunul miros de la friptura ta. RETEGANUL, P. III 62. Îi venise și ei miros de pîrleala pieilor. ISPIRESCU, L. 214. 3. A se duce să viziteze pe cineva, a merge în treacăt la cineva sau undeva, a trece pe la cineva, a apărea, a se ivi, a se prezenta undeva sau la cineva. Venea la tîrg din cînd în cînd, ca să mă cerceteze cum își cerceta bărbăcuții de la turma lui de oi. SADOVEANU, N. F. 6. Simțind că are să vie tată-său la judecată... se chibzuiră ca să facă o primire frumoasă. ISPIRESCU, L. 277. Venea în toate zilele să cerceteze cum îi mai merge. CARAGIALE, O. III 76. Veneai la mine noaptea ca nimeni să te vadă. EMINESCU, O. I 92. Vulpea nu venea pe-acolo cît știa că sturzul n-are ce-i da. ȘEZ. III 185. ◊ Expr. A-i veni (cuiva) lacrimile = a plînge sau a fi gata să plîngă. O duceam în brațe și-mi veneau lacrimile, cînd o vedeam atît de ofilită! SADOVEANU, O. I 315. (Despre gînduri, idei) A-i veni (cuiva) în (sau prin) minte (sau cap) = a-i da (cuiva ceva) prin minte deodată, pe neașteptate. Te-am auzit pomenind ceva despre mama ta... și nu știu cum mi-au venit în cap copiii tăi. SAHIA, N. 32. Îmi veni în minte o idee genială. HOGAȘ, M. N. 94. Lui Urmă-Galbină îndată-i veni prin minte că așa este. RETEGANUL, P. V 76. Se frămîntă ei cu mintea fel și chip, dar nici unuia nu-i vine în cap ce să facă. CREANGĂ, P. 310. Ce (cîte sau cum) îi vine cuiva pe limbă (sau la gură) = ce (cîte sau cum) exprimă cineva spontan și fără discernămînt, într-un moment de surescitare. Tocmai pentru că acum colonelul era în toane bune și-l lua peste picior, Mitică putea să-i vorbească despre tot ce avea în suflet și-i venea pe limbă. PAS, Z. III 170. Căzuse... blestămîndu-ne cum îi venea la gură. CREANGĂ, A. 111. (Cu pronunțare regională) Muierea... nu-l mai slăbea din.... cîte-i vineau la gură. RETEGANUL, P. I 7. A-i veni (cuiva) (moș) Ene pe la gene v. moș (I 1). 4. A urma după altcineva sau altceva; a succeda. Pe urmă vine casa lui Macedon Cercetașu, pe urmă casa primarului. REBREANU, I. 10. ◊ Expr. Anul (sau luna, săptămîna etc.) Ce vine = anul (sau luna, săptămîna etc.) următor celui de față. Cei ce vin (sau vor veni) (după noi) = urmașii noștri. Banii ne trebuie să... clădim locașe pentru iertarea păcatelor noastre și pentru cei ce vor veni după noi. DELAVRANCEA, O. II 196. Noi știm că-i multă viața Și în noi și-n cei ce vin. COȘBUC, P. II 107. A-i veni cuiva rîndul = a sosi (după o așteptare) rîndul cuiva la o acțiune. A! boieri, a venit și rîndul domnului. DELAVRANCEA, O. II 159. Veni rîndul să-i dea o desagă de galbini. RETEGANUL, P. IV 19. Așa-i c-a venit și rîndul mieu? CREANGĂ, P. 54. ♦ A urma după cineva în grad sau în rang; a fi situat pe o anumită treaptă într-o ierarhie. După boierime, veneau breslele negustorilor și a meseriașilor, lipsite de orice drept municipal. ALECSANDRI, la NEGRUZZI, S. I X. 5. A-și avea originea, a deriva, a proveni, a purcede, a izvorî, a se trage din.... Afin, știind din ce venea boala intră... la împărăteasă. ISPIRESCU, L. 118. ♦ A decurge (ca o consecință). Te pun... la adăpost despre orice neajunsuri ar putea să-ți vină dupe urma cuvintelor mele, iubite autorule. ODOBESCU, S. III 11. Hanii n-au vînat decît folosul lor și d-acilea vine că ei erau gata a încheia un tractat. BĂLCESCU, O. II 151. 6. A sosi sau a se întoarce în locul unde trebuie să se afle, unde se cuvine să fie, unde este așteptat. Venea tîrziu acasă pentru că se ducea probabil la teatru. CĂLINESCU, E. 178. Dintr-alte țări de soare pline, Pe unde-ați fost și voi străine, Veniți, dragi păsări, înapoi. COȘBUC, P. I 90. Șezi aici pînă despre ziuă, că am să vin tot eu să te iau. CREANGĂ, P. 97. Fie, mă duc; dar vin îndată îndărăt. ALECSANDRI, T. I 252. Dar lui, măre, nu-i venea Nici lăptuțul la măsură, Nici cașul la-nchegătură. TEODORESCU, P. P. 514. ◊ Expr. A-i veni (cuiva) mintea la loc (sau în cap, la cap) sau a-i veni (cuiva) mintea acasă = a deveni mai înțelept, a se cuminți, a se potoli, a se îndrepta. Mă bucuram că i-a venit și lui... mintea la loc. C. PETRESCU, Î. II 238. Îmblătea pe bietul țigan ca să-i vină mintea la loc. RETEGANUL, P. I 74. A-i veni (cuiva) inima (sufletul, graiul) la loc = a se liniști (după o spaimă, o emoție); a-și recăpăta încrederea, curajul. Tîrgovețului nu-i venise încă nici inima, nici graiul la loc. GALAN, Z. R. 49. Venindu-i inima la loc și plin de încredere în sine că va izbuti la ceea ce gîndea, se înfățișează înaintea tată-său. CREANGĂ, P. 192. Iată-l!... O! parcă-mi mai vine inima la loc. ALECSANDRI, T. II 30. A-și veni în fire (în simțire, în cunoștinți sau, regional, în ori) = a se reculege, a se dezmetici. Cei de față stăteau încremeniți: încă nu-și veniseră în fire. SADOVEANU, N. P. 386. Fata... era mai mult moartă decît vie; abia și-au putut veni în ori. SBIERA, P. 309. După ce-și veni în simțiri din amețeală, își ținu firea. ISPIRESCU, L. 136. (Așa sau acum) mai vii de-acasă = începi să-ți dai seama, să înțelegi; devii mai îngăduitor. Ei bravo! Așa mai vii de-acasă, puiule! C. PETRESCU, C. V. 343. Ia, acum mai vii de-acasă, fătul mieu. CREANGĂ, P. 223. (Cu modificarea expresiei) Tocmai acum îmi veni și dumnealui de-acasă și pricepu că nesocotită fu a lui cerere. ISPIRESCU, U. 106. (Învechit și popular) A-și veni în cunoștință (sau în socotință) = a-și da seama, a pricepe; a se lămuri. Începură a-și da coate, a-și veni în cunoștință. ISPIRESCU, L. 38. Boierii și-au venit în cunoștință; au văzut că turma nu poate fi fără păstor. NEGRUZZI S. I 149. Viindu-i în socotință că el... nu cunoștea nici cea mai mică parte a [ostrovului]. DRĂGHICI, R. 154. (În imprecații) Veni-ți-ar (veni-i-ar etc.) numele, exprimă dorința ca cel căruia ne adresăm (sau despre care vorbim) să nu se mai întoarcă din locurile unde se duce. 7. (Despre așezări, locuri, construcții) A fi situat într-un anumit loc sau într-o anumită poziție. Curtea venea ceva mai depărtișor de sat, încolo, pe-un deal. MIRONESCU, S. A. 104. Pe sub teii de pe vale, Cam pe unde vine moara. PĂUN-PINCIO, P. 76. Din sus de Humulești vin Vînătorii Neamțului. CREANGĂ, A. 71. ♦ A ajunge pînă la...; a atinge. Genele... așa-i erau de lungi și de dese de-i veneau pînă la gură. RETEGANUL, P. V 36. Iarbă verde subțirică și naltă de-mi venea pînă mai sus de genunchi. ISPIRESCU, L. 244. ◊ Expr. (Rar) A-i veni (cuiva) apa la gură, se spune cînd cineva se găsește într-o situație foarte grea. Alegea totdauna vremurile cele mai grele, cînd adică se sculau turcii cu război asupra lui Mihai Viteazul, cu gînd ca, văzînd Mihai că-i vine apa la gură, să făgăduiască tot ce va cere... Batóri. ISPIRESCU, M. V. 34. 8. A ajunge într-o anumită situație, stare, poziție. Turcii... mijlociră să vie domn [Mihai]. ISPIRESCU, M. V. 4. Iarăși au venit în ce dintăi ticăloasă stare. DRĂGHICI, R. 140. ◊ Expr. A veni în nas = a cădea (cu fața în jos). Ei! se-ngroașă gluma!... Pînă ce am venit în nas. DELAVRANCEA, O. II 113. A-i veni (cuiva) rău = a fi cuprins de amețeală, a se simți rău, a-și pierde (sau a fi pe punctul de a-și pierde) cunoștința. Abia mai putu îngăima cîteva cuvinte fără șir, pătrunsă de un fior la gîndul... că lui Nicu i s-a întîmplat ceva. Îi veni rău. CAMIL PETRESCU, O. II 486. Un sentiment de neliniște, de osteneală. îl grăbea spre casă, ca pe un om care simte că-i vine rău. VLAHUȚĂ, O. A. III 58. A-i veni (cuiva) nu știu cum, se spune cînd cineva se află într-o situație neplăcută, penibilă. Din copilăria mea sînt deprins a asculta de tată și, tocmindu-te pe line, parcă-mi vine nu știu cum. CREANGĂ, P. 203. A veni la putere = a prelua puterea politică într-o țară. A veni vorba că sau a veni vorba de (sau despre) cineva sau ceva sau (franțuzism neobișnuit) a veni la... = a ajunge cu discuția la un anumit subiect. La urmă, venind vorba de doine ardelenești, a cîntat. REBREANU, R. I 173. Din una, din alta, veni vorba că se duce în călătorie. ISPIRESCU, L. 127. Fiindcă a venit vorba de-așa, îți spun ca la un frate. CREANGĂ, P. 200. Nimic mai frumos decît situația acestui tîrg pe un vesel podiș îmbrățoșat de Șiret și Moldova... Dar iacă am venit la Moldova. Vornicul Ureche zice că numele țării vine de la ea. NEGRUZZI, S. I 194. A veni la vorba (la vorbele sau la cuvîntul) cuiva = a recunoaște (prin desfășurarea ulterioară a lucrurilor) că prevederile cuiva s-au adeverit, că sfaturile pe care le-a dat au fost bune. Ei, Harap-Alb, așa-i că ai venit la vorbele mele? CREANGĂ, P. 213. Mă tem să nu viu la cuvintele căpitanului. DRĂGHICI, R. 15. Și din gură mi-i zicea: Ai venit la vorba mea. TEODORESCU, P. P. 628. Vine cam ciudat = este sau pare ciudat. Un bou în post mare? Drept, cam ciudat vine, Dar asta se-ntîmplă în oricare loc. ALEXANDRESCU, P. 64. Cum vine asta? = a) ce înseamnă, cum trebuie interpretat acest fapt? b) cum se tălmăcește? Cum vine asta pe limba noastră, întrebă șeful de echipaj. BART, S. M. 101. Așa vine vorba = așa se spune, așa e obiceiul. Să nu luați în nume de rău cînd mă veți auzi zicîndu-vă: dragii moșului căci de! așa vine vorba. ISPIRESCU, U. 2. Vorba vine = e numai un fel de a vorbi (care nu corespunde realității); aș! de unde! Ceasul primejdiei se apropie... Așa mă tem. – Te temi?..Vorba vine. ALECSANDRI, T. 1124. A-i veni (cuiva sau la ceva) de hac v. hac1.9. (Despre întîmplări, evenimente) A se produce, a avea loc, a se întîmplă. De-ar veni o întîmplare nouă, pe care am ajuta-o să se prefacă în minune. SADOVEANU, P. 110. ♦ (Despre unități de timp) A sosi (în succesiune normală). Cum vine duminecă, Ipate și cu Chirică se ieu și se duc la horă în sat. CREANGĂ, P. 163. Să nu vie vremea să dai cinstea pe rușine. NEGRUZZI, S. I 249. Expr. (Popular) Vine un an (de cînd... ) = se împlinește un an (de cînd... ). Mă muncesc de vine-un an Să fac din pelin zahar. TEODORESCU, P. P. 285. A-i veni cuiva ceasul = a sosi pentru cineva, momentul decisiv (în special momentul morții). Mă gîndesc că omul nu știe cînd îi vine ceasul. DELAVRANCEA, O. II 219. În ziua a treia, îi veni ceasul nașterii. ISPIRESCU, L. 121. (Fig.) Forțele vii ale unui neam pot fi stînjenite o vreme; cînd le vine însă ceasul, înmuguresc și înfloresc cu putere irezistibilă. SADOVEANU, E. 67. 10. (Cu valoare de semiauxiliar și cu subiectul logic în dativ) A fi cuprins sau stăpînit de un gînd, de o senzație, de o dorință; a fi înclinat sau dispus la ceva, a simți nevoia să. Nu care cumva să-i vie poftă să și domnească. ISPIRESCU, L. 327. Mi-au venit și mie toane. EMINESCU, N. 20. Să-i vină răul gînd de a lepăda cartea ta din mînă. ODOBESCU, S. III 11. I-am trimis dorul acasă Pe frunză din via noastă! Dorul lui e mare domn; Seara cînd îi vine somn, Trebuie să i-l adorm. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 126. ◊ (Urmat de propoziții cu verbul la conjunctiv sau la infinitiv) Nici în casă nu-i venea să rămînă peste noapte. BART, E. 255. S-a trezit deodată cu Șofron, dar nu-i venea să se scoale. SLAVICI, O. I 220. Doamne ferește de omul nebun, că tare-i de jălit, sărmanul. Pe de-o parte îți vine a rîde și pe de alta îți vine a-l plînge. CREANGĂ, P. 243. (Eliptic) Aș juca și nu știu bine; M-aș lăsa și iar nu-mi vine.= JARNÍK-BÎRSEANU, D. 419. ◊ Expr. A nu-i veni (cuiva) să creadă v. crede (2). A-i veni (cuiva) bîzdîcul v. bîzdîc. A-i veni cuiva hachițele v. hachițe. A-i veni cuiva (toți) dracii = a se înfuria, a se mînia. Ce-ți (-i etc.) vine (să... )? se spune cînd cineva face un lucru ciudat, nesăbuit. Ei, acum, ce ți-a venit să-mi răscolești dosarele? BARANGA, I. 162. Ce-i veni lui, ia o piatră și aruncînd-o către fîntînă, nemerește drept în tigvă. ISPIRESCU, L. 357. Într-una din zile, ce-i vine părintelui, ne caută ceasloavele. CREANGĂ, A. 4. Cum îi vine cuiva = cum îi place, cum vrea, cum îi convine. Fata minte cum îi vine. COȘBUC, P. I 203. N-ai chip în toată voia în privirea-i să te pierzi, Cum îți vine, cum îți place pe copilă s-o dezmierzi. EMINESCU, O. I 155. A-i veni cuiva la îndemînă (sau la socoteală) = a-i conveni cuiva, a-i fi pe plac. Ei nu-i venea la socoteală să se arate lui aevea. ISPIRESCU, L. 184. Se prinde în joc lîngă o fată care chitește că i-ar cam veni la socoteală. CREANGĂ, P. 163. A-i veni bine (să...) v. bine1 (II). A-i veni la merchez v. merchez. A-i veni greu (să...) v. greu1 (2). A-i veni peste mînă v. mînă (1). A nu-i veni la cherem v. cherem. 11. (Despre obiecte de îmbrăcăminte) A fi pe măsura cuiva, a se potrivi; p. ext. a-i ședea cuiva bine (sau, în construcții negative, rău). Am niște rochii pentru Sabina... Prefăcute, cred că au să-i vină foarte bine. C. PETRESCU, C. V. 227. Cearcă să vadă dacă papucul vine pe piciorul fetei babei. ȘEZ. V 67. ♦ (Învechit, mai ales în construcții negative) A se potrivi, a cadra. Căci nu vine Pentru mine Să știu seri ca-un diac. NEGRUZZI, S. II 110. 12. (Popular) A-i reveni sau a i se cuveni cuiva (de drept, printr-o împărțeală etc.). (Refl.) Puțintel ți s-a venit Num-un stînjin de pămînt. MARIAN, Î. 516. Ieri am fost la cănțelerit și vătavul a spus că nu mi se vine nimic. CONTEMPORANUL, IV 392. ♦ (Adesea în construcții impersonale, construit cu dativul) A reprezenta rezultatul unei măsurători, unui calcul. Miu că se necăjea, Trăgea măciuca de la sacsana, care venea șaptesprece oca. MAT. FOLK. 214. La măciucă se uita: Cu dreapta C-o apuca, În cîntar Că mi-o punea, Zece oca că-mi venea. TEODORESCU, P. P. 599. 13. (Însoțit de un nume predicativ formează predicate nominale) A se afla într-o anumită legătură de dependență (cu cineva). [Prietenii] ofițerului veneau, cum s-ar zice, cumetri cu alde Ciupitu cîrciumarul. CAMIL PETRESCU, O. II 519. Într-o fereastră din multele ferestre ale acelui castel zărește o femeie cosind, care îi venea oarecum cunoscută.BOTA, P. 78. – Prez. ind. pers. 2 și: (regional) vini (HODOȘ, P. P. 164), imper. pers. 2 sg. și: vină (SADOVEANU, D. P. 78), vino, part. și: (regional) vint (JARNÍK-BÎRSEANU, D. 398), vent.

VOI1 pron. pers. 2 pl. I. (La nominativ, ține locul numelui persoanelor cărora li se adresează vorbitorul; are funcțiune de subiect, adesea marcînd insistența asupra subiectului) Voi să vegheați! O zi va răsări Cum alta încă nimeni nu cunoaște. BENIUC, V. 46. Voi puteți a mă-nțelege, căci voi singuri ați trăit. MACEDONSKI, O. I 96. Voi brațele, jurînd, le-ați pus Pe scut! COȘBUC, P. I 258. ◊ (Întărit printr-un vocativ) Voi, tinerii, sînteți viitorul. ◊ (Accentuează o opoziție) Eu străjuiesc aici, voi pe la ferestre. GALACTION, O. I 53. Ei tot și voi nimica; ei cerul, voi dureri! EMINESCU, O. I 60. Că nu sînteți voi, Nu sînteți ca noi, Oameni de mîndrie. ALECSANDRI, P. P. 67. ◊ (Urmează după predicat, cu valoare afectivă) Bine, bine! cercați voi marea cu degetul. CREANGĂ, P. 260. 2. (La dativ, în forma vouă, vă, v-, vi, rar -vă) Cîntecul ăsta, cel mai tînăr din toate, Mîinile tinere vi le întinde. DEȘLIU, G. 33. Ș-apoi, și vouă, nu știu, zeu, cum v-a mai intra cineva în voie. CREANGĂ, A. 115. ◊ (Cu valoare de pronume de politețe, ținînd locul persoanei a II-a sg.) Venerabile domn... vi se va comunica un document de cea mai mare importanță pentru d-voastră. CARAGIALE, O. I 109. ◊ (Cu funcțiune de complement indirect, indicînd posesiunea) Dacă vi-i voia, să vă dea mă-ta în toate zilele numai colaci. CREANGĂ, A. 59. Aș pune mica mea parte Silința-vă lăudînd. ALEXANDRESCU, M. 235. ◊ (Cu valoare de pronume reflexiv) V-ați găsit beleaua cu mine... nu vă pară lucru de șagă. CREANGĂ, P. 259. ◊ (Cu valoare de pronume reflexiv reciproc) Mîinile vi se vor înfrăți. DEȘLIU, G. 11. ◊ (Cu valoare de dativ etic) Acuși vi-l mătur de-aici. CREANGĂ, P. 310. 3. (La acuzativ, în forma vă, -vă, v-) Dragele mele nepoate, Nu vă pot juca pe toate. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 362. ◊ (Cu valoare de pronume de politețe, ținînd locul persoanei a II-a sg.) Domnule președinte, vă rog, cerusem și eu cuvîntul. CARAGIALE, O. I 155. ◊ (Cu valoare de pronume reflexiv) Di! caii mei, Nu vă lăsați, Zburați ca zmei. BENIUC, V. 13. Întorcîndu-vă, ați avut ceva, vreo încăierare? SADOVEANU, O. I 167. ◊ (Cu valoare de pronume reflexiv reciproc) Nu vă veți mai despărți niciodată. DEȘLIU, G. 11. Unde v-ați întîlnit? SADOVEANU, M. C. 149. Cu ochii să vă zăriți Dar să fiți tot despărțiți. ALECSANDRI, P. P. 29. ◊ (Precedat de prepoziții, în forma voi) Și eu vă am numai pe voi. ISPIRESCU, L. 13. Țineți cînii legați lîngă voi. GHICA, S. 283. În strunga de oi, Să fiu tot cu voi. ALECSANDRI, P. P. 2. (La vocativ, de obicei însoțind alt vocativ) Zburați, zburați în măreția zării, Voi, visuri aurii A primăverilor ce vin. BENIUC, V. 65. Voi, voinicilor, duceți-vă de mai cinstiți cîte un palici de vin cu logofătul. SADOVEANU, O. I 44. Voi, meșteri zidari, Zece meșteri mari! ALECSANDRI, P. P. 191. – Forme gramaticale: dat. vouă, vă, -vă, v-, vi, acuz. (pe) voi, vă, -vă, v-.

VOLTAMPÉR, voltamperi, s. m. Unitate de măsură a puterii electromagnetice aparente.

VREA, vreau, vb. II. Tranz. I. (Folosit și absolut; în concurență cu voi, la unele persoane și timpuri înlocuit de acesta; urmat de o completivă dreaptă cu verbul la conjunctiv sau, mai rar, de un infinitiv) A fi hotărît, a fi decis să...; a avea de gînd să..., a intenționa; a voi. Însă dacă vrei și vrei numaidecît să te duci, eu nu te opresc. CREANGĂ, P. 193. Floricică dintr-o mie, Pusu-și-o mîndra mînie, De dor nu vrea să mai știe. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 164. Stăi, mîndruța mea, Nu te spăria, Că vrem să glumim Și să te zidim. ALECSANDRI, P. P. 190. Vodă vrea și Hîncu ba, se spune cînd două persoane care au interese comune sînt în dezacord în ce privește calea de urmat pentru îndeplinirea unei acțiuni. ◊ Expr. Vrea (sau va) să zică = a) înseamnă, are semnificația de... Eu știu ce vra să zică durerea de inimă. CREANGĂ, P. 172. Avea ochi albaștri, ceea ce vra să zică mult. EMINESCU, N. 86. Refluxul vra să zică cînd să umflă apa. DRĂGHICI, R. 43; b) (cu valoare de conjuncție) așadar, deci. Va să zică nu poți! Ce vrea (sau va) să zică asta (sau, mai rar, aceea)? = ce înseamnă, ce rost are? Ce va să zică aceea să plătesc? ISPIRESCU, L. 138. (Impersonal, rar) Cum (sau ce) va vrea = orice. Întîmplă-se ce va vrea, Eu de badea voi tăcea. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 55. ♦ Intranz. A avea voință neclintită, a stărui într-o acțiune. Eu știu să vreau. 2. A pretinde, a cere; a aștepta (de la cineva ceva). Eu vreau să-mi dai copilul zburdalnic, pe Arald. EMINESCU, O. I 91. ◊ (La pers. 2 sg., precedat de pron. interog. «ce» alcătuiește o formulă expletivă) Sînt un vinovat nevrednic de iubirea ei, dar ce vrei? suferințele ce am tras... mi-au stricat inima. NEGRUZZI, S. I 47. ◊ (În tranzacții comerciale, subînțelegîndu-se complementul «bani») Cît vrei pe hainele astea? 3. (Folosit și absolut) A dori, a pofti; a-i plăcea ceva sau cineva. Vreau o stofă bună. ◊ (Complementul indică o persoană, subînțelegîndu-se calitatea ei de soț sau de soție) Să-mi spui o dată, Să mă-ntrebi: Mă vrei tu, fată? Și plîngeam de supărată. COȘBUC, P. I 51. Cu toate la picioare-ți eu le puneam în vază, Dar nu-l mai vrei pe Arald, căci nu mai vrei nimică. EMINESCU, O. I 92. ◊ (În proverbe) Îi sătul de dulce, vrea și amar cîteodată, se spune despre cel ce s-a săturat de bine. Vrea să fie și grîul scump și făina ieftină, se spune despre cel care cere lucruri peste putință. Vrea să fie și cu varza unsă și cu slănina în pod, se spune despre cel care urmărește profituri cît mai multe. ◊ Expr. Cît vrei = peste măsură. De-mbunătățiri rele cît vrei sîntem sătui. ALEXANDRESCU, P. 79. Vrei, nu vrei = de voie, de nevoie; fie că dorești, fie că nu dorești. Vrei, nu vrei, bea Grigore aghiazmă, se spune despre cel care trebuie să îndeplinească ceva împotriva dorinței sale. Vrînd-nevrînd = mai mult de silă decît de bunăvoie; de voie, de nevoie; datorită împrejurărilor. Cu multe sănii De pe coastă vin țipînd Și se-mping și sar rîzînd: Prin zăpadă fac mătănii Vrînd-nevrînd. COȘBUC, P. I 224. Dorea ca vrînd-nevrînd să împlinească slujba ce și-o luase asupră. ISPIRESCU, L. 17. Acum, vrînd-nevrînd, trebuie s-ascult, că mi-i capul în primejdie. CREANGĂ, P. 212. A face tot ce vrea din (sau cu) cineva = a avea mare influență asupra cuiva. ♦ Refl. A dori să devină sau să fie (ceva ori cineva). E un băiat ciudat vînzătorul de cutii și tăblițe, de bureți și creioane, care s-ar vrea și vînzător de cărți într-un tîrg. STANCU, D. 381. În nesațiul cosmic al adolescenței, fiecare s-a vrut mai bun. C. PETRESCU, V. 251. 4. A consimți, a primi, a se învoi, a fi de acord. Tată, zise atunci feciorul cel mijlociu, să mă duc eu, dacă vrei. CREANGĂ, P. 187. Neputînd să te ajungă, crezi c-or vrea să te admire! EMINESCU, O. I 134. Asta mie mi-o plăcut, Numai maică-sa n-o vrut. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 366. 5. (În personificări; despre, obiecte, mai ales în forma negativă) A (nu) putea, a (nu) fi în stare. Focul nu vrea să ardă.Stăi puțin cu carul...Eu aș sta, dar nu prea vrea el să steie. CREANGĂ, P. 40. 6. (Învechit și popular) A fi pe cale să... (ori de a...) Cînd vru să moară își chemă feciorii. POP. II. (Ca verb auxiliar; formele de prez. ind. servesc la formarea viitorului) Cel din urmă voi veni la masă Chiar de n-ar mai fi pe ea pahare. CONTEMPORANUL, S. II, 1956, nr. 525, 1/6. Pînă a doua zi... simțeam că voi înnebuni. CAMIL PETRESCU, U. N. 154. De-a pururea aproape vei fi de sinul meu... Mereu va plînge apa, noi vom dormi mereu. EMINESCU, O. I 129. ◊ (Arhaizant și poetic, formele auxiliarului urmează după infinitiv) Adormi-vom, troieni-va Teiul floarea-i peste noi, Și prin somn auzi-vom bucium De la stînele de oi. EMINESCU, O. I 101. ◊ (Arhaizant și popular, forma de pers.3 sg. se substituie tuturor persoanelor sg. și pl. pentru formarea viitorului cu conj. prez. al verbelor de conjugat) Cuvine-se hirotonirea Cu harul ceriurilor, ție, Drept vestitorule apostol Al unei vremi ce va să vie. GOGA, P. 25. ◊ Expr. Va să fiu (să fii etc.) = trebuie să fiu (să fii etc.). Ca să fii avocat iscusit și căutat, va să fii șiret, pișicher, chițibușar. BRĂTESCU-VOINEȘTI, Î. 43. – Forme gramaticale: perf. s. vrui, part. vrut. - Prez. ind. (I) și: (regional) vrau, vreu, pers. 3 sg. (în expr.) și: va, (II) voi (popular oi), vei (popular, ăi, ei, îi, i, oi), va (popular o, a), vom (popular om), veți (popular ăți, eți, oți), vor (popular or). – Variantă: (nerecomandabil) vroí (ALECSANDRI, T. II 95) vb. IV.

VOLTAMPÉR s.m. Unitate de măsură a puterii electromagnetice aparente a unui curent alternativ, egală cu puterea dezvoltată de un curent de un amper sub tensiunea alternativă de un volt. [< fr. voltampère].

VOLTAMPÉR s. m. unitate de măsură a puterii electromagnetice aparente a unui curent alternativ, egală cu puterea dezvoltată de un curent de un amper sub tensiunea alternativă de un volt. (< fr. voltampère)

A SE DÚCE mă duc intranz. 1) A se deplasa, a pleca undeva. ~ la școală.~ după cineva a se mărita. ~ drept (sau glonț, într-un suflet, fuga, pușcă) a merge repede și fără ocoliri. ~ pe copcă (sau pe gârlă, pe apa sâmbetei) a se pierde. Du-te-vino într-o parte și în alta. 2) (despre zvonuri, vești) A se răspândi repede. /<lat. ducere

PÁSĂMITE adv. pop. (atribuie celor spuse valoare de probabilitate, de posibilitate etc.) După cât se pare; pesemne; probabil. /pasă + mite

TU pron. pers. pers. II sing. (ție, îți, ți, (pe) tine, te) 1) (indică persoana către care se adresează vorbitorul) ~ înveți.Nici ~ cal, nici ~ căruță nimic. 2) (formele de dativ înaintea unui verb au valoare posesivă) Îți scrii lucrarea? 3) (formele atone la dativ și acuzativ servesc la formarea diatezei reflexive) Te frământă zi și noapte. 4) (se folosește cu valoare personală generalizatoare) Ia te uită ce s-a întâmplat. /<lat. tu

VOI pron. pers.2 pl. (vóuă, vă, vi, (pe) voi, vă) 1) (indică grupul de persoane către care se adresează vorbitorul) ~ plecați la cinema. 2) (formele atone de dativ, pe lângă verb cu valoare posesivă) Luați-vă cărțile. 3) (se folosește ca pronume de politețe cu valoare de singular) Vă rog să hotărâți singuri. /<lat. vos

A SE VREÁ mă vreau intranz. A dori să ajungă sau să devină ceva sau cineva. Se vrea inginer. /<lat. volere

A VREÁ vreau tranz. 1) A avea în intenție; a proiecta în gând. Vreau să plec. Vreau să cânt.Vrei nu vrei fie că dorești, fie că nu dorești. Vrei, nu vrei, bea Grigore agheasmă se spune despre cineva care trebuie să facă ceva împotriva voinței sale. A face tot ce vrea din (sau cu) cineva a avea o mare influență asupra cuiva. 2) A dori să i se acorde; a pretinde; a cere. Vrea o explicație. 3) A exista posibilitatea; a fi posibil; a putea. Vrea să plouă. [Monosilabic] /<lat. volere

tu pr. personal de persoana a doua. [Lat. TU].

voi pr. pl. de a doua persoană. (Lat. VOS].

3) a v. ajutător p. formarea viitorului, prescurtare din va. V. va.

1) aș v. ajutător (lat. vŏlébam, [imperfectu luĭ volo] din care s’a făcut vurea, vrea [că vream d. vreaŭ șĭ-a adăugat maĭ tîrziŭ m de la pl.], apoĭ s’a adăugat lat. sic, așa [rom. și] ca și în acelașĭ, și s’a făcut reașĭ [ca la Istrienĭ], apoĭ aș. Tot așa celelalte pers.: volébas, -at, -ámus, -átis,. ébant aŭ dat rom. vureaĭ, vurea, vuream, vureațĭ, vurea, apoĭ vreaĭ, vrea, vream, vreațĭ, vrea, apoĭ reaĭ, rea [influențat de ajutătoru are, ar’, cum se vede de la Cost. 1, 289, 290 și 309: n’are hi hălduit, are hi răsărit, s’are hie uĭtat], ream, reațĭ, rear [ca la Istrienĭ] și, în sfîrșit, aĭ, ar, am, ațĭ, ar (face). V. voĭ 2.

5) o (vest), particulă îld. va (din care se și derivă) în: o fi îld. a fi, va fi (Fam.) și a să fie îld. a să fie, va să fie, va fi.

6) o (est) var. din a 2, ca: o fost, îld. a fost.

2) oĭ, verb auxiliar îld. voĭ: oĭ vedea (voĭ vedea).

2) om, verb auxiliar îld. vom: om vedea (vom vedea).

1) or, prescurtare îld. vor: or fi, vor fi.

pásă-mi-te saŭ pasămite adv. (d. pas 4. V. mi-te). Vest. Fam. Cînd colo, în realitate, după cum văzuĭ: pasă-mi-te, el murise! El murise, pasă-mi-te!

tíne, ac. luĭ tu (din maĭ vechĭu tene, te, ca *me, mă, mene, mine. V. mine).

1) tu pron. pers. de persoana a doŭa (lat. tû, it. pv. fr. cat. sp. pg. tu): ĭeŭ vorbesc, tu asculțĭ. – Se declină: tu; al tăŭ, a ta, aĭ tăĭ, ale tăle; ție, îțĭ, ți, țĭ (ție îțĭ pare, ți se pare, țĭ-a zis); te, pe tine (te vede pe tine). După ca, ca și, de cît se pune tine îld. tu: am făcut ca tine, ca și tine, maĭ bine de cît tine (V. tine).

3) tu adv. întăritor după nicĭ: nicĭ tu casă, nicĭ tu masă (ca și bg. ni to vrĭeme, ni to mĭesto, nicĭ vreme, nicĭ loc, saŭ pol. ni to kaczor, ni to kaczka, nicĭ rățoĭ, nicĭ rață = nicĭ una, nicĭ alta.

ți pron. personal enclitic la dativ (lat. tibi): ți se dă, ți le dă, ți-l dă (Cînd nu urmează se și le saŭ nu e legat cu linioară, devine îțĭ, ĭar îțĭ se reduce la ți cînd e o vocală înainte: îțĭ dă, nu-țĭ dă). V. ție; mi, și, i.

ție pron. personal de persoana II acc. la dativ (lat. *tibi, îld. tĭbi. Cp. cu mie 2, șie). Ți, îțĭ: ție ți se pare. – În Mold. sud, cînd e izolat: țîia: Cuĭ? Țîĭa!

2) vă (din voŭă), pron. personal de pers II la dativ și ac. pl.: vă dă (voŭă), vă dă (pe voĭ). Cînd urmează se, la dativ se pune vi îld. vă: vi se dă (voŭă). Tot așa, se zice vă sînt, dar vi-s.

1) vă v. def. (lat. vade). L. V. și Trans. Du-te. Vațĭ și várețĭ (lat. vádite), duceți-vă. – Mrom (vechĭ) si ți vaĭ, să te duci.

1) voĭ, pron. personal de pers. II pl. (lat. vós; it. voi, vfr. cat. sp. pg. vos, nfr. vous): tu mergĭ, voĭ mergețĭ. V. vă.

2) voĭ, veĭ, va, vom, vețĭ, vor v. ajutător care, în unire cu inf., formează viit. lit. (lat. *vóleo, vŏlére [după dóleo, dŏlére, a durea], cl. vŏlo, velle, a vrea. Veĭ vine din vĕlis [îld. vis], de unde s’a făcut vrom. verĭ, apoĭ veĭ, pop. (munt. ), -ĭ; va vine din vŏlet [V. orĭ], de unde s’a făcut *voare, vare, va, pop. a (munt. o, din *ua, *uă); vom vine din *volemus, de unde s’a făcut *vurem, vrem, vechĭ vem și văm, azĭ vom, pop. om; vețĭ vine din *voletis, de unde s’a făcut *vurețĭ, vrețĭ, vețĭ, pop. ețĭ, îțĭ [munt. oțĭ]: vor vine din volunt, rom. pop. or. V. vreaŭ și aș 1): voĭ merge (fam. munt. o să merg, mold. am să merg). Voĭ, va și vor se întrebuințează (numaĭ lit.) și ca v. tr.: nu voĭ, nu va, nu vor îld. nu vreaŭ (eŭ saŭ eĭ), nu vrea. Subj. vechĭ și să voaĭe (lat. *voleat).

vor, V. voĭ 21.[1]

  1. 1. În original, greșit: voĭ 1. LauraGellner

vóŭă, dativu d. voĭ (lat. vŏbe, îld. vóbis): na-vă și voŭă, voŭă vă dă, voŭă vi se dă.

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

va1 (înv., fam.) vb., ind. prez. 3 sg. (numai în expr.: Mai ~ până să reușești.)

va1 (în expr. mai ~) (pop., fam.) vb., ind. prez. 3 sg.

va vb., ind. prez. 3 sg. (în expr. mai va)

îți v. tu

tine v. tu

tu pr., d. acc. ție, neacc. îți, ți (Ție îți/ți se dă.), ți- (Ți-a dat., Ți-l dă.), -ți (dăndu-ți), -ți- (dându-ți-se), ac. acc. tine (prep. + tine), neacc. te (Te vede.), te- (Te-ntreabă., Te-a văzut.), -te (Întreabă-te.), -te- (Vedea-te-aș.)

!tu (per ~) (fam.) loc. adj., loc. adv. (în: a fi ~ cu cineva, a-i vorbi cuiva ~)

v-a pr. + vb. aux. (V-a văzut.)

v. voi

vi v. voi

voi2 pr., d. acc. vouă, neacc. (Vă dă.), -vă (dăndu-vă), -vă- (Da-vă-voi.), v- (V-a dat.), -v- (dându-v-o), vi (Vi se dă.), -vi- (dându-vi-l), vi- (Vi-l dă.); ac. acc. voi (prep. + voi), neacc. (Vă duce.), -vă (ducându-vă), -vă- (Spăla-vă-voi.), v- (V-a dus.), -v- (Duce-v-aș.) corectată

volt-amper s. m., pl. volt-amperi; simb. VA

+volt-amper reactiv (desp. volt-am-) s. m., pl. volt-amperi reactivi; simb. VAR

vrea1 (a ~) vb. aux. pentru viit., prezumtiv; 1 sg. voi, 2 sg. vei, 3 sg. va, 1 pl. vom, 2 pl. veți, 3 pl. vor (Voi merge. Voi fi mergând. Voi fi mers.)

vrea2 (a ~) vb. pred., ind. prez. 1 sg. vreau, 2 sg. vrei, 3 sg. vrea, 1 pl. vrem, 2 pl. vreți, 3 pl. vor, imperf. 1 (rar) vream, perf. s. 3 sg. vru, 3 pl. vru, m.m.c.p. 3 pl. vruseseră; conj. prez. 1 sg. să vreau, 3 să vrea; ger. vrând; part. vrut (nefolosit la imper.)

tu pr., d. acc. ție, neacc. îți, ți (ți se dă), ți- (ți-a dat, ți-l dă), -ți (dându-ți), -ți- (dându-ți-se), ac. acc. tine (prep. + tine), neacc. te (te vede), te- (te-ntreabă, te-a văzut), -te (întreabă-te), -te- (vedea-te-aș)

voi1 pr., d. acc. vouă, neacc. vă (vă dă), -vă (dându-vă), -vă- (da-vă-voi), v- (v-a dat), -v- (dându-v-o-), vi (vi se dă), -vi- (dându-vi-l), vi- (vi-l dă); ac. acc. voi (prep. + voi), neacc. vă (vă duce), -vă (ducându-vă), -vă- (spăla-vă-voi), v- (v-a dus), -v- (duce-v-aș)

volt-amper s. m., pl. volt-amperi; simb. VA

vrea1 (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. vreau, 2 sg. vrei, 3 sg. vrea, 1 pl. vrem, 2 pl. vreți, 3 pl. vor, imperf. 1 sg. vream, perf. s. 3 sg. vru; conj. prez. 3 să vrea; ger. vrând; part. vrut.

vrea2 (a ~) vb. aux. pentru viit., 1 sg. voi, 2 sg. vei, 3 sg. va, 1 pl. vom, 2 pl. veți, 3 pl. vor (vor merge)

tu pr., d. acc. țíe, neacc. îți, ți, ți-, -ți (dându-ți), -ți- (dându-ți-se), ac. acc. tíne, neacc. te, te-, -te (întreabă-te), -te- (vedea-te-aș )

voi pr., d. acc. vóuă, neacc. vă (vouă vă dă), -vă (dându-vă), -vă- (da-vă-voi), v- (v-a dat), -v- (dându-v-o-), vi (vi se dă), -vi- (dându-vi-l), vi- (vi-l dă); ac. acc. voi, neacc. vă (vă duce pe voi), -vă (ducându-vă), -vă- (spăla-vă-voi), v- (v-a dus pe voi), -v- (duce-v-aș)

volt-ampér s. m., pl. volt-ampéri; simb. VA

vrea vb., ind. prez. 1 sg. vreáu, 2 sg. vrei, 1 pl. vrem, 3 pl. vor, imperf. 1 sg. vreám, 3 sg. vrea, perf. s. 1 sg. vrúi, 3 sg. vru; conj. prez. 3 sg. și pl. vrea; part. vrut; ger. vrând; aux. ind. prez. 1 sg. voi, 2 sg. vei, 3 sg. va, 1 pl. vom, 2 pl. veți, 3 pl. vor

vrea (ind. prez. 1 sg. vreau, 2 sg. vrei, 1 pl. vrem, imperf. vream (1 sil.), conj. vrea)

îți pron. dat. (îți dă, dar: nu-ți dă, nu ți-a dat).

vreau, vrei 2, vrea 3, vrem 1 pl.; vrea 3 conj., vrând, nevrând ger.

Dicționare relaționale

Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).

DU-TE-VÍNO s. (pop.) treapăd. (Era un ~ continuu.)

PÁSĂMITE adv. v. pesemne, poate, probabil.

TU pron. dumneata, dumneavoastră, (Mold. și fam.) mata. (~ ce spui?)

VOI pron. dumneavoastră. (Veniți și ~ cu noi?)

VREA vb. 1. v. dori. 2. v. cere. 3. v. pofti. 4. a cere, a pretinde, a voi. (Iată ce ~ eu de la voi; cât ~ pe ceas?) 5. v. consimți. 6. v. intenționa.

DU-TE-VINO s. (pop.) treapăd. (Era un ~ continuu.)

pasămite adv. v. PESEMNE. POATE. PROBABIL.

TU pron. dumneata, dumneavoastră, (Mold. și fam.) mata. (~ ce spui?)

VOI pron. dumneavoastră. (Veniți și ~ cu noi?)

VREA vb. 1. a dori, a jindui, a pofti, a rîvni, a voi, (înv.) a deșidera, a iubi, a jelui, a poftisi. (De multă vreme ~ să...) 2. a cere, a dori, a pofti, a voi. (Ochii văd, inima ~.) 3. a dori, a-i plăcea, a pofti, a voi. (Rămîi cu cine ~.) 4. a cere, a pretinde, a voi. (Iată ce ~ eu de la voi; cît ~ pe ceas?) 5. a accepta, a admite, a consimți, a se învoi, a primi, a voi. (~ să fii soția mea?)

Dicționare etimologice

Explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

va vb. – A merge. Lat. vadĕre (Pușcariu 1847; REW 9117). Ca și în celalate idiomuri romanice este vb. defectiv, practic fără conjug. Se păstrează în expresia mai va „mai este mult” literalmente „merge mai mult”. Înv., în Trans., (sec. XVI) se citează formele de imperativ vă, pl. va(re)ți. Deși există părerea generală că viitorul rom. se formează cu auxiliarul a voi, probabil acest auxiliar este prezentul lui va, confundat pe urmă cu a voi (voi, vei, va, vom, veți, vor). Pentru această formare a viitorului, cf. fr. și sp. (voi cînta, cf. fr. je vais chanter, sp. voy a cantar) și Pușcariu, Dacor., VI, 387-93.

tu interj. – Imită sunetul unui instrument de suflat. Creație expresivă, proprie limbajului copiilor; se folosește mai ales cu reduplicare, cf. bu(bui), du(dui), hu(hui).Der. tutoi, s. n. (Trans., bucium); tutui, vb. (a suna din bucium; a scoate afară, a goni), pentru al cărui dublu sens cf. dudui; tutelcă, s. f. (Olt., fluier, flaut); tuturez, s. n. (Trans., bucium mic); tutuc, s. n. (lemn, scurtătură), în Olt. și Banat, poate prin contaminare cu butuc (după Bogrea, Dacor., I, 290, din tc. tutuk „obstacol”); tutuluș, s. m. (Munt., lemn, trunchi).

tu adv. – Se folosește ca întăritor al lui nici cu sensul aproximativ de „nici măcar, nici cel puțin”. Sl. to (Tiktin). În limbă se simte ca identic cu tu pron., confuzie care a fost facilitată de prezența dat. etic.

tu pron.Pron. personal, pers. 2 sing.Mr., megl., istr. tu, mr. tine. Lat. (Pușcariu 1768; REW 8963), cf. vegl. toi, it., fr., prov., cat., sp., port. tu. Dat. ție, forma atonă (î)ți, Mold. ția (istr. a ție); acuz. tine, înv. tene (istr. tire). Ca și în cazul lui -mi, -ți, enclitic înlocuiește adj. posesiv, întîi prin mutarea complementului: văd mîna taîți văd mînavăd mîna-ți, și prin extensiune într-un anumit caz; mausoleu-ți mîndru (Eminescu). Acest uz este pur literar. Îți se folosește și ca dat. etic, cf. îmi, îi.Der. tutui, vb., după fr. tutoyer.

vói pron. – Înlocuiește numele persoanelor cărora li se adresează vorbitorul. Lat. vōs (REW 9455), cf. vegl., it. voi, prov., cat., sp., port. vos, fr. vous. Dat. vouă (înv. voauă), din lat. vobis.

vreá (vreáu, vrut), vb.1. A dori, a fi decis să, a avea voința de a. – 2. A pretinde, a cere. – 3. A permite. – 4. A trata, a întreprinde. – Var. I vreu, vroi, voi, I pl. vrem, voim, inf. v(r)oi. Mr. voi, vrută, vreare, istr. voi. Lat. volĕre, forma vulgară în loc de velle (Diez, I, 448; Cihac, I, 319; Pușcariu 1920; REW 9180), cf. it. volere, prov., cat. voler, fr. vouloir. Pentru evoluția formelor, cf. Candrea, Éléments, 45 și Tiktin; despre folosirea ca auxiliar al viitorului, cf. va. La pierderea lui r în tema prezentului și a inf. au contribuit analogia cu voie „voință”, simultan cu poziția slabă a cons. la I *vo(r)iuvoi ca *ceriucei (cerere), pierpiei (pieire) etc. Der. vrere, s. f. (voință); vrută, s. f. (dorință, gust); vruță, s. f. (nepoftită; codoașă), probabil de la vruți, dacă acest cuvînt a avut vreodată sensul de „iubit” ca în sp. (după Iordan, BF, II, 194, de origine expresivă); voință (var. vroință), s. f. (vrere); bunăvoință, s. f. (intenție bună); reavoință, s. f. (intenție rea); voitor, adj. (care dorește, care voiește); binevoitor, adj. (bine intenționat); răuvoitor, adj. (rău intenționat). – Cf. votru.

tu În ER, p. 158-159, am sprijinit explicația dată de TDRG pentru iu din formule ca nici tu casă, nici tu masă: nu e vorba de pronumele tu, ci de particula bulgărească mo, din formule ca нumo cuн, нumo дъщя „nici tu fiu, nici tu fiică”. Argumentele mele n-au reușit să convingă pe acad. Iorgu Iordan, care rămîne la cealaltă interpretare. În LR, XII, p, 660, obiecțiile domniei sale sînt următoarele: nu e vorba de persoana a II-a, ci de „persoana generală” (a III-a !), prin urmare fraza se adresează oricui, desemnat prin tu; formulele bulgărești nu se potrivesc deloc cu cele românești; expresia fiind din limbajul afectiv, atît de spontan prin însăși natura lui, un împrumut nu se justifică; explicația lui nici ca o formă hipercorectă pentru ni (cum propuneam eu) este „forțată”. Mărturisesc că aceste obiecții nu mi-au schimbat vederile. De ce pronumele de persoana „generală” este folosit numai în această situație, numai negativ? Căci este evident că nn se zice, de exemplu, acolo am găsit tu casa, tu masă. De ce tu apare numai repetat? Am citat expresia bulgărească нumo здpaв, нumo болен „nici sănătos, nici bolnav”, nu pentru, că s-ar potrivi cu ce avem în românește, ci pentru a arăta că în bulgărește întrebuințarea merge mai departe decît la noi; dar nu avea nici tu băiat, nici tu fată eate la fel în românește și în bulgărește (Vezi aici mai sus). Se înțelege câ exista numeroase procedee afective Împrumutate, printre care unele și din bulgărește; ni cum spuneam în locul citat, ar putea fi foarte bine explicat pur și simplu ca tradus în românește prin nici (dealtfel se mai poate auzi ni tu) dar mi se pare mai probabil că a fost refăcut de cei care știau că nu e literar ni valoarea lui nici. Dacă tu e pronume, cum se face că nu apare niciodată accentuat în formula citată? În CL, XIII, p. 117-119, I. I. Bujor reia problema, fără a se referi nici la cartea mea, nici la recenzia acad. Iorgu Iordan, ci pornind de la Gramatica Academiei, și încearcă să dovedească că tu în formula discutată este vocativul pronumelui, cu valoarea lui sau fă. Dar dacă se zice (mai ales femeile zic) am cumpărat, tu, o rochiță, unde e clar că tu e pronume în vocativ și e accentuat, aceasta nu explică de ce se poate zice nici tu casă, nici tu masă și nu se poate zice tu, nici casă, tu, nici masă. Apoi mă și fă nu se repetă: autorul însuși dă exemplul mă, nici casă, nici masă.

Dicționare enciclopedice

Definiții enciclopedice

VA2 (lat. vedit [vadere „a merge”]), vb. I intranz., defectiv. (Numai la prez. ind., pers. 3: pop. și fam. în expr.) Mai ~ = mai este mult până atunci sau până acolo.

VA1 (METR.), simbol pentru voltamper.

AVE CAESAR (IMPERATOR), MORITURI TE SALUTANT! (lat.) slavă ție, Cezar (împărate), cei ce merg la moarte te salută! – Suetoniu, „De vita XII Caesarum”, 4. Omagiu rostit de gladiatori în fața lojii imperiale, la Roma, înainte de începerea luptelor în arenă.

C’EST À PRENDRE OU À LAISSER (fr.) ori iei, ori te lipsești – Modalitate de a propune un lucru care trebuie acceptat ca atare ori respins.

CURA TE IPSUM! v. MEDICE, CURA TE IPSUM!

DE PROFUNDIS (CLAMAVI AD TE, DOMINE) (lat.) din adâncul sufletului (strigat-am către Tine, Doamne) – Psalmii, 129. Se cântă, la catolici, în cadrul liturghiei morților. De profundis, strigăt de deznădejde, a căpătat o semnificație laică, fiind luat drept titlu al unor opere de către numeroși scriitori.

DE TE FABULA NARATUR v. MUTATO NOMINE, DE TE FABULA NARRATUR.

DO UT DES (lat.) îți dau ca să-mi dai – Formulă din dreptul roman referitoare la echivalența prestațiilor în cazul schimbului; în sens larg, serviciu contra serviciu.

FIAT VOLUNTAS TUA! (lat.) fie voia Ta, facă-se voia Ta! – Cuvinte din rugăciunea „Pater Noster” (Tatăl nostru) care se folosesc când cineva își exprimă, cu resemnare, acordul sau supunerea față de o hotărâre sau decizie.

GNOTHI SE AUTON (γνῶθι σε αυτόυ) (gr.) cunoaște-te pe tine însuți – Thales din Milet. Maximă gravată pe frontonul templului lui Apolo din Delfi, devenită deviza și îndemnul stăruitor al lui Socrate. În varianta latină: „Nosce te ipsum!”.

HOC VOLO, SIC IUBEO; SIT PRO RATIONE VOLUNTAS (lat.) asta vreau, așa poruncesc; voința mea să țină loc de rațiune – Iuvenal, „Satirae”, VI, 223. Expresie a unei încăpățânări arbitrare.

HODIE MIHI, CRAS TIBI (lat.) astăzi mie, mâine ție – Varianta latină a unei vechi zicale ebraice cu sens fatalist: nimeni nu e ferit de loviturile soartei.

LASCIATE OGNI SPERANZA, VOI CH’ENTRATE! (it.) lăsați orice speranță, voi care intrați! – Dante, „Infernul,” III, 9. Inscripție gravată pe poarta Infernului dantesc.

MACTE, NOVA VIRTUTE, PUER SIC ITUR AD ASTRA (lat.) slavă ție, copile, pentru noua ta faptă de vitejie, așa se ajunge la stele – Vergiliu, „Eneida”, IX, 641. Cuvinte de îmbărbătare pe care Apolo le adresează lui Ascanius, în războiul troienilor cu latinii. P. ext. Îndemn la o acțiune hotărâtă, ieșită din comun.

MAN WIRD NIE BETROGEN, MAN BETRÜGT SICH SELBST (germ.) nimeni nu te poate înșela, te înșeli numai tu însuți – Goethe, „Maximen und Reflexionen”. Dacă ai căzut victima unei înșelătorii, înseamnă că eroarea se află în tine.

MEDICE, CURA TE IPSUM! (lat.) doctore, vindecă-te pe tine! – Dicton prin care se recomandă celor care dau sfaturi altora, să le urmeze ei înșiși, mai întâi.

MUTATO NOMINE DE TE FABULA NARRATUR (lat.) schimbând numele, despre tine este vorba în povestire – Horațiu, „Satirae”, I, 1, 69-70. Vorbind despre chinurile la care a fost supus Tantal în Infern, poetul se adresează unui interlocutor imaginar, pe care avariția îl pune în aceeași situație.

NON, NISI PARENDO, VINCITUR (lat.) nu o birui, dacă nu i te supuiFr. Bacon, „Novum Organum”, aphorism, 129. În variantă engleză: „Nature, to be commanded, must be obeyed” („Trebuie să te supui naturii că să-i poți porunci”). Omul nu poate determina natura să-i servească interesele decât cunoscând și respectând legile ei.

NOSCE TE IPSUM! (lat.) cunoaște-te pe tine însuți – Cicero, „Tusculanae disputationes”, I, 22, 52. Traducerea latină a maximei grecești „Gnothi seauton”.

PATERE QUAM IPSE FECISTI LEGEM (lat.) suportă legea pe care tu însuți ai făcut-o – Varianta latină a unei sentințe atribuite lui Pittacos, unul dintre cei șapte înțelepti ai Greciei antice.

QUI ACCUSARE VOLUNT, PROBATIONES HABERE DEBENT (lat.) cei ce vor să acuze trebuie să aibă dovezi – Veche maximă de drept, care obligă pe acuzator să prezinte dovezile vinovăției acuzatului.

SI VIS AMARI, AMA! (lat.) dacă vrei să fii iubit, iubește! – Seneca, „Epistulae ad Lucilium”, IX, 6.

SI VIS ME FLERE, DOLENDUM EST PRIMUM IPSI TIBI (lat.) dacă vrei să mă facă să plâng, trebuie să te doară mai întâi pe tine – Horațiu, „Ars poetica”, 102-103. Sinceritatea sentimentului este una dintre condițiile forței emoționale ale operei de artă.

SI VIS PACEM, PARA BELLUM (lat.) dacă vrei pace, pregătește-te de război – Vegetius, „Epitome institutionum rei militaris”. În sens mai larg, pentru a ocroti munca pașnică, trebuie să fii pregătit să te aperi de agresorul potențial.

TU L’AS VOULU, GEORGE DANDIN! (fr.) tu ai vrut-o, George Dandin! – Molière, „George Dandin”, act. I, scena 7. Cuvinte de reproș pe care și le adresează eroul ori de câte ori se vede înșelat de soția sa de neam mare. În sens general, reproș ironic: ți-ai făcut-o cu mâna ta.

TU QUOQUE, FILI MI? (lat.) și tu, fiul meu? – Suetoniu, „De viris illustrisibus”, 40, 8. Exclamața plină de amărăciune și de reproș a lui Cezar când a zărit printre ucigașii săi pe fiul său adoptiv Brutus. Dezamăgire în fața unui act neașteptat de infidelitate din partea unei persoane foarte apropiate.

TUA RES AGITUR (lat.) e în interesul tău – Horațiu, „Epistulae”, I, 18, 84.

UT AMERIS AMABILIS ESTO (lat.) de vrei să fii iubit, fii vrednic de iubire – Ovidiu, „Ars amandi”, 2, 519.

ROGU-TE, Ioniță, răzeș mold., 1781, < vb. a ruga.

Ave Caesar (sau Ave imperator), morituri te salutant! (lat. "Slavă ție, împărate! Cei ce se duc la moarte te salută !) – cuvinte menționate de istoricul latin Suetoniu în lucrarea sa Vitae XII imperatorum, o culegere de anecdote despre viața a 12 împărați romani (de la Cezar la Domițian). În capitolul privitor la viața lui Claudiu, istoricul povestește că gladiatorii, înainte de a începe luptele în arenă, defilau în fața lojei imperiale și pronunțau cuvintele de mai sus, ca un ultim omagiu. IST.

Dacă voi nu mă vreți, eu vă vreau! – În nuvela Alexandru Lăpușneanu, scriitorul Costache Negruzzi povestește că Lăpușneanu, intrînd în Moldova eu oști turcești spre a-și lua domnia în primire, a fost întîmpinat de o solie de boieri în frunte cu vornicul Moțoc, care-i spuse: „...obștia ne-a trimis pe noi să-ți spunem că norodul nu te vrea, nici te iubește, și Măria ta să te întorci înapoi”. - Dacă voi nu mă vreți, eu vă vreau – răspunse Lăpușneanu. Expresia se aplică în împrejurarea cînd o persoană încearcă să se impună împotriva voinței majorității, sau, cu alte cuvinte, cînd vrea dragostea cu sila. LIT.

De profundis (lat. „Din adîncuri”) – primele cuvinte din psalmul 130 al pocăinței. Versetul întreg, în traducere latină, e o invocație penitentă: de profundis clamavi a te, Domine (Din adîncimile abisului strigat-am către tine, Doamne) și se cîntă la înmormintări catolice. Cuvintele s-au transformat într-o expresie laică, avînd înțelesul: din adîncul sufletului. Un cunoscut sonet al lui Baudelaire poartă titlul: De profundis clamavi. Scriitorul englez Oscar Wilde și-a intitulat o culegere de reflecții De profundis. Același titlu poartă trei poeme de Octavian Goga din volumul „Cîntece fără țară”. Una dintre strofe e lămuritoare pentru sensul modern al expresiei: „Din sufletul meu, peșteră uitată, Cu scorburi multe, văduve de soare, Tăcerile mai strigă cîteodată, Ca niște robi rebeli în închisoare”. De profundis, 1929

Dicționare de argou

Explică doar sensurile argotice ale cuvintelor.

c-așa vrea mușchii mei! expr. fiindcă așa vreau eu!

PENTRU CĂ AȘA VREAU EU c-așa vrea mușchii mei, de chichi, de michi, de trei lei ridichi; de chichi, de-un leu ridichi, de-un leu bomboane și de restul mentosane; de chichiri, michiri; de iordan / de Iorgu; de Madagascar; de pamplezir; de piele; de sanchi.

să mori tu? expr. (vulg.) serios?, pe cuvânt de onoare?

știi tu ce expr. (tox.) droguri, narcotice, stupefiante.

Intrare: va (elem.)
invariabil (I1)
  • va
Intrare: va (vb.)
verb (VT667)
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
singular plural
  • va
  • vă
  • vați
  • vareți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
a II-a (tu)
a III-a (el, ea)
  • va
plural I (noi)
a II-a (voi)
a III-a (ei, ele)
Intrare: du-te-vino
substantiv neutru compus
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • du-te-vino
  • du-te-vino
plural
genitiv-dativ singular
plural
vocativ singular
plural
Intrare: pasămite
pasămite adverb
adverb (I8)
Surse flexiune: DOR
  • pasămite
pasă-mi-te
compus
Surse flexiune: IVO-III, Scriban
  • pasă-mi-te
Intrare: per tu
per tu adverb
compus
  • per tu
Intrare: tu / voi
articol / numeral / adjectiv pronominal / pronume (P101)
Persoana a 2-a.
masculin feminin
nominativ-acuzativ singular
  • tu
  • tine
  • te
  • tu
  • tine
  • te
plural
  • voi
  • vă
  • voi
  • vă
genitiv-dativ singular
  • ție
  • ți
  • îți
  • ‑ți
  • ție
  • ți
  • îți
  • ‑ți
plural
  • vo
  • vă
  • vi
  • vo
  • vă
  • vi
Intrare:
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
Intrare: volt-amper
volt-amper substantiv masculin
substantiv masculin compus
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • volt-amper
  • volt-amperul
plural
  • volt-amperi
  • volt-amperii
genitiv-dativ singular
  • volt-amper
  • volt-amperului
plural
  • volt-amperi
  • volt-amperilor
vocativ singular
plural
substantiv masculin (M1)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • voltamper
  • voltamperul
  • voltamperu‑
plural
  • voltamperi
  • voltamperii
genitiv-dativ singular
  • voltamper
  • voltamperului
plural
  • voltamperi
  • voltamperilor
vocativ singular
plural
VA simbol
abreviere, simbol, siglă (I6)
  • VA
Intrare: vrea
verb (VT517)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • vrea
  • vra
  • vrere
  • vrut
  • vrutu‑
  • vrând
  • vrându‑
singular plural
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • vreau
  • vrau
(să)
  • vreau
  • vrau
  • vream
  • vram
  • vrui
  • vrusei
  • vrusesem
  • vrusem
a II-a (tu)
  • vrei
  • vrai
(să)
  • vrei
  • vrai
  • vreai
  • vrai
  • vruși
  • vruseși
  • vruseseși
  • vruseși
a III-a (el, ea)
  • vrea
  • vra
(să)
  • vrea
  • vreie
  • vrea
  • vra
  • vru
  • vruse
  • vrusese
  • vruse
plural I (noi)
  • vrem
(să)
  • vrem
  • vream
  • vram
  • vrurăm
  • vruserăm
  • vruseserăm
  • vrusesem
  • vruserăm
  • vrusem
a II-a (voi)
  • vreți
(să)
  • vreți
  • vreați
  • vrați
  • vrurăți
  • vruserăți
  • vruseserăți
  • vruseseți
  • vruserăți
  • vruseți
a III-a (ei, ele)
  • vor
  • vreau
  • vrau
(să)
  • vrea
  • vreie
  • vreau
  • vrau
  • vru
  • vruseră
  • vruseseră
  • vruseră
verb (VT517-aux)
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • vrea
singular plural
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • voi
  • oi
a II-a (tu)
  • vei
  • ei
  • ăi
  • oi
  • îi
  • ‑i
a III-a (el, ea)
  • va
  • o
  • a
plural I (noi)
  • vom
  • om
a II-a (voi)
  • veți
  • eți
  • ăți
  • oți
  • îți
  • ‑ți
a III-a (ei, ele)
  • vor
  • or
verb (VT408)
Surse flexiune: DMLR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • vroi
  • vroire
  • vroit
  • vroitu‑
  • vroind
  • vroindu‑
singular plural
  • vroiește
  • vroiți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • vroiesc
(să)
  • vroiesc
  • vroiam
  • vroii
  • vroisem
a II-a (tu)
  • vroiești
(să)
  • vroiești
  • vroiai
  • vroiși
  • vroiseși
a III-a (el, ea)
  • vroiește
(să)
  • vroiască
  • vroia
  • vroi
  • vroise
plural I (noi)
  • vroim
(să)
  • vroim
  • vroiam
  • vroirăm
  • vroiserăm
  • vroisem
a II-a (voi)
  • vroiți
(să)
  • vroiți
  • vroiați
  • vroirăți
  • vroiserăți
  • vroiseți
a III-a (ei, ele)
  • vroiesc
(să)
  • vroiască
  • vroiau
  • vroi
  • vroiseră
verb (VT408)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • voi
  • voire
  • voit
  • voitu‑
  • voind
  • voindu‑
singular plural
  • voiește
  • voiți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • voiesc
(să)
  • voiesc
  • voiam
  • voii
  • voisem
a II-a (tu)
  • voiești
(să)
  • voiești
  • voiai
  • voiși
  • voiseși
a III-a (el, ea)
  • voiește
(să)
  • voiască
  • voia
  • voi
  • voise
plural I (noi)
  • voim
(să)
  • voim
  • voiam
  • voirăm
  • voiserăm
  • voisem
a II-a (voi)
  • voiți
(să)
  • voiți
  • voiați
  • voirăți
  • voiserăți
  • voiseți
a III-a (ei, ele)
  • voiesc
(să)
  • voiască
  • voiau
  • voi
  • voiseră
verb (VT667)
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
singular plural
  • va
  • vă
  • vați
  • vareți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
a II-a (tu)
a III-a (el, ea)
  • va
plural I (noi)
a II-a (voi)
a III-a (ei, ele)
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

vasufix

  • 1. Element de compunere care a servit (într-un stadiu vechi al limbii) la formarea unor adverbe (undeva, cândva) sau a unor pronume (cineva, careva), cărora le imprimă o nuanță nehotărâtă. DEX '98 DEX '09 DLRM
etimologie:
  • Prezent indicativ (persoana 3 singular, forma populară) al lui vrea DEX '09 DEX '98 DLRM

vaverb

  • 1. regional (Împerativ persoana 2 singular și plural) Va (rar ) și vați = du-te, duceți-vă. DLRLC
    • format_quote Va ca roua de soare în țărmurile goale. ȘEZ. V 144. DLRLC
  • chat_bubble popular familiar Mai va = mai așteaptă; mai este (mult) până acolo; mai trece vreme până atunci. DEX '09 DLRLC
    • format_quote Că-s trei ceasuri și mai va. DEȘLIU, M. 64. DLRLC
    • format_quote Oare socotit-ați voi că... o să rămîie turma în ghearele voastre?... Hei! măre băieți, mai va pînă atunci! ODOBESCU, la CADE. DLRLC
etimologie:

du-te-vinosubstantiv neutru invariabil

  • 1. Mișcare, circulație intensă, neîntreruptă și în ambele sensuri. DEX '09 DLRLC
    • format_quote Acel du-te, vino al oamenilor de legătură nu bătea prea mult la ochi. CAMIL PETRESCU, O. II 247. DLRLC
    • format_quote Deasupra celor patru terase largi e un neîntrerupt du-te-vino de vagonete. BOGZA, C. O. 184. DLRLC

pasămiteadverb

  • 1. popular Se pare, se vede că...; într-adevăr. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • format_quote Cînd tocmai se gîndea că lumea d-aci încolo nu mai e ca lumea, pasămite se uluise el că iar a dat peste oameni ca și dînsul. DELAVRANCEA, S. 243. DLRLC
    • format_quote Pasămite, i se făcuse milă de el babei. VLAHUȚĂ, O. A. III 60. DLRLC
    • format_quote A treia zi, cum se sculă, plecă iarăși la marginea eleșteului. Pasămite îl trăgea ața la ursita lui. ISPIRESCU, L. 35. DLRLC
etimologie:
  • Păsa + mite (învechit pentru „darămite”, etimologie necunoscută). DEX '09 DEX '98

per tuadverb

  • chat_bubble A fi per tu cu cineva = a spune cuiva „tu” când i te adresezi; a fi prieten apropiat al cuiva. DEX '09 DEX '98
    sinonime: tutui
etimologie:

tu, tupronume personal

  • 1. Înlocuiește numele persoanei/persoanelor căreia/cărora i/li se adresează vorbitorul; la nominativ, are funcție de subiect, adesea marcând insistența asupra subiectului. DEX '09 DLRLC
    • format_quote Tu râzi. DEX '09
    • format_quote Tu-mi vorbești ca o stîncă fără simțiri. DELAVRANCEA, S. 71. DLRLC
    • format_quote Și plîngeam de supărată Că tu nu te-ai priceput. COȘBUC, P. I 51. DLRLC
    • format_quote Tu rîzi și-ți razemi capul De umăru-mi încet. EMINESCU, O. IV 242. DLRLC
    • format_quote Pe lîngă plopii fără soț Adesea am trecut, Mă cunoșteau vecinii toți, Tu nu m-ai cunoscut. EMINESCU, O. I 191. DLRLC
    • format_quote Nu ai tot atîtea regrete? Nu le cunoști și tu? C. PETRESCU, Î. II 154. DLRLC
    • format_quote Cam ai dreptate tu. ISPIRESCU, L. 291. DLRLC
    • format_quote Ce treabă ai tu, urîtule! CARAGIALE, O. II 160. DLRLC
    • format_quote Voi să mergeți, nu ei. DEX '09
    • format_quote Voi să vegheați! O zi va răsări Cum alta încă nimeni nu cunoaște. BENIUC, V. 46. DLRLC
    • format_quote Voi puteți a mă-nțelege, căci voi singuri ați trăit. MACEDONSKI, O. I 96. DLRLC
    • format_quote Voi brațele, jurînd, le-ați pus Pe scut! COȘBUC, P. I 258. DLRLC
    • format_quote Voi, tinerii, sunteți viitorul. DLRLC
    • format_quote Eu străjuiesc aici, voi pe la ferestre. GALACTION, O. I 53. DLRLC
    • format_quote Ei tot și voi nimica; ei cerul, voi dureri! EMINESCU, O. I 60. DLRLC
    • format_quote Că nu sînteți voi, Nu sînteți ca noi, Oameni de mîndrie. ALECSANDRI, P. P. 67. DLRLC
    • format_quote (După predicat, cu valoare afectivă) Bine, bine! cercați voi marea cu degetul. CREANGĂ, P. 260. DLRLC
    • format_quote impersonal (la) singular Tu școală, tu studii, și el un golan. DEX '09
    • format_quote impersonal (la) singular Auzi obrăznicie? Tu cu zeci de mii de fălci de moșie, și el, un ghiorlan, cu un petec de pămînt, și uite ce gură face alăturea cu mine! CREANGĂ, A. 155. DLRLC
    • chat_bubble (la) singular Nici tu..., nici tu... = nimic din ceea ce ar trebui sau te-ai aștepta să fie. DEX '09 DLRLC
      • format_quote Răbda. Nici tu joc, nici tu veselie, nici tu dezmierdare. ISPIRESCU, L. 386. DLRLC
      • format_quote Nici tu sat, nici tu tîrg, nici tu nemica. De ce mergi înainte, numai peste pustietăți dai. CREANGĂ, P. 201. DLRLC
  • 2. La dativ, în formele ție, îți, ți, -ți, ți- / vouă, vă, v-, vi, are valoare posesivă. DEX '09 DLRLC
    • format_quote Puiul meu e bun și tace Nu ți-l dau, și du-te-n pace. COȘBUC, P. I 234. DLRLC
    • format_quote Eu nu îți cei în parte nimica pentru mine: Soarta-mi cu-a mulțimii aș vrea să o unesc. ALEXANDRESCU, M. 6. DLRLC
    • format_quote Lumea toată de pre lume Ne-a și pus urîte nume: Mie grîu, ție tăciune. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 65. DLRLC
    • format_quote Vouă vă place să călătoriți. DEX '09
    • format_quote Cîntecul ăsta, cel mai tînăr din toate, Mîinile tinere vi le întinde. DEȘLIU, G. 33. DLRLC
    • format_quote Ș-apoi, și vouă, nu știu, zeu, cum v-a mai intra cineva în voie. CREANGĂ, A. 115. DLRLC
    • 2.1. (la) plural Are valoare de pronume de politețe, ținând locul persoanei a 2-a singular. DLRLC
      • format_quote Domnule, vi se va comunica în scris. DEX '09
      • format_quote Venerabile domn... vi se va comunica un document de cea mai mare importanță pentru d-voastră. CARAGIALE, O. I 109. DLRLC
    • 2.2. Are funcție de complement indirect, indicând posesiunea. DEX '09 DLRLC
      • format_quote Ți-e drumu-ndelungat Și-i noapte. COȘBUC, P. I 230. DLRLC
      • format_quote Ia tacă-ți gura, măi Gerilă, ziseră ceilalți. CREANGĂ, P. 252. DLRLC
      • format_quote Dacă vi-i voia, să vă dea mă-ta în toate zilele numai colaci. CREANGĂ, A. 59. DLRLC
      • format_quote Aș pune mica mea parte Silința-vă lăudînd. ALEXANDRESCU, M. 235. DLRLC
    • 2.3. Are funcție atributivă, indicând posesiunea. DEX '09 DLRLC
      • format_quote Ai să-ți vezi mama. DEX '09
      • format_quote N-ai să-ți mai vezi livada. CAMILAR, N. I 85. DLRLC
      • format_quote Ți-aduci aminte, dihanie răutăcioasă și spurcată, cînd mi te-ai jurat pe părul tău? CREANGĂ, P. 33. DLRLC
      • format_quote impersonal (la) singular Ș-apoi chitiți că numai în arc se încheia tot meșteșugul și puterea omului aceluia? Ți-ai găsit! CREANGĂ, P. 245. DLRLC
    • 2.4. Are valoare de dativ etic. DEX '09 DLRLC
      • format_quote Ți le spunea toate pe de rost. DEX '09
      • format_quote Și așa ți le înșira toate de bine, cît socoteai că-s sleite. SBIERA, P. 98. DLRLC
      • format_quote Setilă, dînd fundurile afară la cîte o bute, horp! ți-o sugea dintr-o singură sorbitură. CREANGĂ, P. 261. DLRLC
      • format_quote Pentru-o țîr’ de parastas, Îți zbiară pîn’ la amiaz! JARNÍK-BÎRSEANU, D. 470. DLRLC
      • format_quote (Uneori întărit prin persoana 1) Luînd pe cîte un drăcușor de cornițe, mi ți-l ardea cu palcele de-i crăpa pielea. CREANGĂ, P. 306. DLRLC
      • format_quote Acuși vi-l trimit. DEX '09
      • format_quote Acuși vi-l mătur de-aici. CREANGĂ, P. 310. DLRLC
    • 2.5. În dativ sau în acuzativ, în forma ți / vi, are valoare de pronume reflexiv. DEX '09 DLRLC
      • format_quote Mâncarea vi se va servi la 12. DEX '09
      • format_quote V-ați găsit beleaua cu mine... nu vă pară lucru de șagă. CREANGĂ, P. 259. DLRLC
      • format_quote reciproc Mîinile vi se vor înfrăți. DEȘLIU, G. 11. DLRLC
  • 3. La acuzativ, în formele te, -te, te- / vă, v-: DEX '09 DLRLC
    • format_quote În cîșlegile ce vin, am de gînd să te mărit. SADOVEANU, B. 30. DLRLC
    • format_quote Eu nu am venit să te întreb asta. ISPIRESCU, L. 1. DLRLC
    • format_quote O, te văd, te-aud, te cuget, tînără și dulce veste. EMINESCU, O. I 29. DLRLC
    • format_quote impersonal Tot mănăstiri să croiești, dacă vrei să te bage dracii în seamă. CREANGĂ, P. 49. DLRLC
    • format_quote Unde v-ați întâlnit? DEX '09
    • format_quote Dragele mele nepoate, Nu vă pot juca pe toate. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 362. DLRLC
    • 3.1. Intră în compunerea unor verbe la diateza reflexivă. DEX '09 DLRLC
      • format_quote Sperii copiii, unde te trezești? SAHIA, N. 53. DLRLC
      • format_quote Dar cînți, cînți, nu te-ncurci. CREANGĂ, P. 299. DLRLC
      • format_quote Te duci, iubită scumpă, în țărmuri depărtate. ALECSANDRI, P. I 138. DLRLC
      • format_quote Di! caii mei, Nu vă lăsați, Zburați ca zmei. BENIUC, V. 13. DLRLC
      • format_quote Întorcîndu-vă, ați avut ceva, vreo încăierare? SADOVEANU, O. I 167. DLRLC
      • format_quote (la) plural reciproc Nu vă veți mai despărți niciodată. DEȘLIU, G. 11. DLRLC
      • format_quote (la) plural reciproc Unde v-ați întîlnit? SADOVEANU, M. C. 149. DLRLC
      • format_quote (la) plural reciproc Cu ochii să vă zăriți Dar să fiți tot despărțiți. ALECSANDRI, P. P. 29. DLRLC
      • format_quote impersonal (la) singular Ia te uită, dumnealui, gata-i cu plecarea. DEȘLIU, M. 59. DLRLC
      • format_quote impersonal (la) singular Au văzut numai copaci mari, nalți și groși, cît te spăriai cînd priveai la ei pînă-n vîrvul lor. SBIERA, P. 180. DLRLC
    • 3.2. Precedat de prepoziții, în forma tine / voi: DEX '09 DLRLC
      • format_quote Eu am în tine toată nădejdea. SADOVEANU, B. 93. DLRLC
      • format_quote De din vale de Rovine, Grăim, doamnă, cătră tine. EMINESCU, O. I 149. DLRLC
      • format_quote Supărarea să-mi aline Ce-mi face dorul de tine. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 94. DLRLC
      • format_quote glumeț Tu și cu tine fac doi. ALECSANDRI, T. I 466. DLRLC
      • format_quote Și eu vă am numai pe voi. ISPIRESCU, L. 13. DLRLC
      • format_quote Țineți cînii legați lîngă voi. GHICA, S. 283. DLRLC
      • format_quote În strunga de oi, Să fiu tot cu voi. ALECSANDRI, P. P. DLRLC
    • 3.3. (la) plural Are valoare de pronume de politețe, ținând locul persoanei a 2-a singular. DEX '09 DLRLC
      • format_quote Domnule președinte, vă rog, cerusem și eu cuvîntul. CARAGIALE, O. I 155. DLRLC
  • 4. la vocativ DEX '09 DLRLC
    • format_quote Tu, cel care privești încoace! DEX '09
    • format_quote Tu, care ești pierdută în neagra vecinicie, Stea dulce și iubită a sufletului meu! ALECSANDRI, P. A. 62. DLRLC
    • 4.1. De obicei însoțește alt vocativ. DEX '09 DLRLC
      • format_quote Toți dușmani?... Și tu, Oană? DELAVRANCEA, O. II 73. DLRLC
      • format_quote O, calul meu Tu, fala mea! COȘBUC, P. I 112. DLRLC
      • format_quote Lună, tu, stăpîna mării. Pe a lumii boltă luneci. EMINESCU, O. I 130. DLRLC
      • format_quote O! tu, gerule năprasnic, vin, îndeamnă calul meu, Să mă poarte ca săgeata unde el știe și eu! ALECSANDRI, P. A. 113. DLRLC
      • format_quote Zburați, zburați în măreția zării, Voi, visuri aurii A primăverilor ce vin. BENIUC, V. 65. DLRLC
      • format_quote Voi, voinicilor, duceți-vă de mai cinstiți cîte un palici de vin cu logofătul. SADOVEANU, O. I 44. DLRLC
      • format_quote Voi, meșteri zidari, Zece meșteri mari! ALECSANDRI, P. P. 191. DLRLC
  • 5. (la) singular Urmat de „unul”, „una”, la diferite cazuri, exprimă ideea de izolare. DEX '09 DLRLC
    • format_quote Tu unul nu știi. DEX '09 DLRLC
etimologie:

volt-amper, volt-amperisubstantiv masculin

  • 1. Unitate de măsură a puterii electromagnetice aparente a unui circuit electric de curent alternativ la capetele căruia tensiunea este de un volt și prin care trece un curent de un amper. DEX '09 DEX '98 DLRLC DN
  • comentariu simbol VA DOOM 2
etimologie:

vrea, vreauverb

  • comentariu Este urmat de o completivă directă cu verbul la conjunctiv sau, rar, de un infinitiv. DEX '09 DEX '98
  • 1. A fi hotărât, a fi decis să...; a avea de gând să... DEX '09 DEX '98 DLRLC NODEX
    • format_quote Însă dacă vrei și vrei numaidecît să te duci, eu nu te opresc. CREANGĂ, P. 193. DLRLC
    • format_quote Floricică dintr-o mie, Pusu-și-o mîndra mînie, De dor nu vrea să mai știe. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 164. DLRLC
    • format_quote Stăi, mîndruța mea, Nu te spăria, Că vrem să glumim Și să te zidim. ALECSANDRI, P. P. 190. DLRLC
    • 1.1. intranzitiv A avea voință neclintită, a stărui într-o acțiune. DLRLC
      • format_quote Eu știu să vreau. DLRLC
    • chat_bubble Vodă vrea și Hîncu ba, se spune când două persoane care au interese comune sunt în dezacord în ce privește calea de urmat pentru îndeplinirea unei acțiuni. DLRLC
    • chat_bubble Vrea (sau va) să zică = înseamnă, are semnificația de... DEX '09 DEX '98 DLRLC
      • format_quote Eu știu ce vra să zică durerea de inimă. CREANGĂ, P. 172. DLRLC
      • format_quote Avea ochi albaștri, ceea ce vra să zică mult. EMINESCU, N. 86. DLRLC
      • format_quote Refluxul vra să zică cînd să umflă apa. DRĂGHICI, R. 43. DLRLC
    • chat_bubble Vrea (sau va) să zică (cu valoare de conjuncție) = așadar, deci. DEX '09 DEX '98 DLRLC
      • format_quote Va să zică nu poți! DLRLC
    • chat_bubble Ce vrea (sau va) să zică asta? = ce înseamnă, ce rost are? DEX '09 DEX '98 DLRLC
      • format_quote Ce va să zică aceea să plătesc? ISPIRESCU, L. 138. DLRLC
    • chat_bubble impersonal Cum (sau ce) va vrea = orice. DEX '09 DEX '98 DLRLC
      sinonime: orice
      • format_quote Întîmplă-se ce va vrea, Eu de badea voi tăcea. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 55. DLRLC
  • 2. A aștepta ceva de la cineva. DEX '09 DEX '98 DLRLC NODEX
    • format_quote Eu vreau să-mi dai copilul zburdalnic, pe Arald. EMINESCU, O. I 91. DLRLC
    • 2.1. La persoana a 2-a singular, precedat de pronumele interogativ «ce» alcătuiește o formulă expletivă. DLRLC
      • format_quote Sînt un vinovat nevrednic de iubirea ei, dar ce vrei? suferințele ce am tras... mi-au stricat inima. NEGRUZZI, S. I 47. DLRLC
    • 2.2. Se folosește în tranzacții comerciale, subînțelegându-se complementul «bani». DLRLC
      • format_quote Cât vrei pe hainele astea? DLRLC
  • 3. A-i plăcea ceva sau cineva. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    sinonime: dori pofti
    • format_quote Vreau o stofă bună. DLRLC
    • 3.1. Folosit cu complementul indică o persoană, subînțelegându-se calitatea ei de soț sau de soție. DLRLC
      • format_quote Să-mi spui o dată, Să mă-ntrebi: Mă vrei tu, fată? Și plîngeam de supărată. COȘBUC, P. I 51. DLRLC
      • format_quote Cu toate la picioare-ți eu le puneam în vază, Dar nu-l mai vrei pe Arald, căci nu mai vrei nimică. EMINESCU, O. I 92. DLRLC
    • 3.2. reflexiv A dori să fie, să devină ceva ori cineva. DEX '09 DEX '98 DLRLC NODEX
      • format_quote E un băiat ciudat vînzătorul de cutii și tăblițe, de bureți și creioane, care s-ar vrea și vînzător de cărți într-un tîrg. STANCU, D. 381. DLRLC
      • format_quote În nesațiul cosmic al adolescenței, fiecare s-a vrut mai bun. C. PETRESCU, V. 251. DLRLC
    • chat_bubble Îi sătul de dulce, vrea și amar câteodată, se spune despre cel ce s-a săturat de bine. DLRLC
    • chat_bubble Vrea să fie și grâul scump și făina ieftină, se spune despre cel care cere lucruri peste putință. DLRLC
    • chat_bubble Vrea să fie și cu varza unsă și cu slănina în pod, se spune despre cel care urmărește profituri cât mai multe. DLRLC
    • chat_bubble Cât vrei = peste măsură. DLRLC
      • format_quote De-mbunătățiri rele cît vrei sîntem sătui. ALEXANDRESCU, P. 79. DLRLC
    • chat_bubble locuțiune adverbială Pe vrute, pe nevrute = indiferent dacă dorește sau nu, vrând-nevrând. DEX '09 DEX '98
    • chat_bubble Vrei, nu vrei = de voie, de nevoie, fie că dorești, fie că nu dorești. DEX '09 DEX '98 DLRLC NODEX
    • chat_bubble Vrei, nu vrei, bea Grigore agheasmă, se spune despre cel care trebuie să îndeplinească ceva împotriva dorinței sale. DEX '09 DLRLC NODEX
    • chat_bubble Vrând-nevrând = mai mult de silă decât de bunăvoie; constrâns de împrejurări. DEX '09 DLRLC
      • format_quote Cu multe sănii De pe coastă vin țipînd Și se-mping și sar rîzînd: Prin zăpadă fac mătănii Vrînd-nevrînd. COȘBUC, P. I 224. DLRLC
      • format_quote Dorea ca vrînd-nevrînd să împlinească slujba ce și-o luase asupră. ISPIRESCU, L. 17. DLRLC
      • format_quote Acum, vrînd-nevrînd, trebuie s-ascult, că mi-i capul în primejdie. CREANGĂ, P. 212. DLRLC
    • chat_bubble A face tot ce vrea din (sau cu) cineva = a avea mare influență asupra cuiva. DEX '09 DEX '98 DLRLC NODEX
  • 4. A se învoi, a fi de acord. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • format_quote Tată, zise atunci feciorul cel mijlociu, să mă duc eu, dacă vrei. CREANGĂ, P. 187. DLRLC
    • format_quote Neputînd să te ajungă, crezi c-or vrea să te admire! EMINESCU, O. I 134. DLRLC
    • format_quote Asta mie mi-o plăcut, Numai maică-sa n-o vrut. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 366. DLRLC
  • 5. personificat (Mai ales în forma negativă) A fi în stare. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    sinonime: putea
    • format_quote Focul nu vrea să ardă. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • format_quote Stăi puțin cu carul... – Eu aș sta, dar nu prea vrea el să steie. CREANGĂ, P. 40. DLRLC
    • 5.1. popular A fi gata, pe cale sau pe punctul de a... DEX '09 DLRLC
      • format_quote Când vru să moară își chemă feciorii. POP. DEX '09 DLRLC
  • 6. A exista posibilitatea; a fi posibil. NODEX
    sinonime: putea
    • format_quote Vrea să plouă. NODEX
  • 7. Ca verb auxiliar, servește la formarea viitorului. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • format_quote Mâine vei merge la teatru. DEX '09
    • format_quote Cel din urmă voi veni la masă Chiar de n-ar mai fi pe ea pahare. CONTEMPORANUL, S. II, 1956, nr. 525, 1/6. DLRLC
    • format_quote Pînă a doua zi... simțeam că voi înnebuni. CAMIL PETRESCU, U. N. 154. DLRLC
    • format_quote De-a pururea aproape vei fi de sînul meu... Mereu va plînge apa, noi vom dormi mereu. EMINESCU, O. I 129. DLRLC
    • format_quote arhaizant poetic (Formele auxiliarului urmează după infinitiv) Adormi-vom, troieni-va Teiul floarea-i peste noi, Și prin somn auzi-vom bucium De la stînele de oi. EMINESCU, O. I 101. DLRLC
    • 7.1. Forma de persoana a 3-a singular va se substituie tuturor persoanelor singular și plural pentru formarea viitorului cu conjunctivul prezent al verbelor de conjugat. DEX '09 DLRLC
      • format_quote Cuvine-se hirotonirea Cu harul ceriurilor, ție, Drept vestitorule apostol Al unei vremi ce va să vie. GOGA, P. 25. DLRLC
    • chat_bubble Va să fiu (sau să fii etc.) = trebuie să fiu (sau să fii etc.) DEX '09 DEX '98 DLRLC
      • format_quote Ca să fii avocat iscusit și căutat, va să fii șiret, pișicher, chițibușar. BRĂTESCU-VOINEȘTI, Î. 43. DLRLC
  • comentariu regional Formă flexionară prezent indicativ persoana I și: (regional) vreu. DLRLC
  • comentariu Varianta vroi este nerecomandată. DLRLC
etimologie:

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.