TREAPĂD s. n. 1. (Pop.) Trap (1) ♦ Alergătură multă încoace și încolo. 2. Zgomot produs de mersul unui cal în trap sau de o persoană care calcă apăsat; tropăit, tropăitură. 3. (În Evul Mediu, în Țara Românească) Taxă sau amendă percepută de la cei care nu-și plăteau datoriile sau de la cei care nu se înfățișau la procesele în care erau implicați. [Var.: (reg.) treapăt s. n.] – Din trepăda (derivat regresiv).

treapăd sn [At: M. COSTIN, O. 160 / V: (îrg) tra~, trep~, (reg) trapăt, ~ăt (Pl: ~e), (rar) ~ă sf / Pl: (rar) trepede / E: pvb trepăda] 1 Trap¹ (5). 2 (Reg; îe) A umbla (sau a fugi, a da) în ~ (sau în ~pete) A umbla repede. 3 (Reg; îae) A fugi (1). 4 (Reg; îe) A lua în (sau la) trepete (pe cineva) A certa aspru (pe cineva). 5 Tropăială. 6 (Pop) Alergătură multă de colo până colo Si: umblătură. 7 (Pop; pex) Oboseală. 8 (Mun) Loc de trecere (1). 9 (Med; pop) Diaree (1). 10 (Med; reg; șîscu sânge) Dizenterie. 11 (Înv; în Țara Românească) Taxă percepută de la cei care nu se înfățișau la procesele în care erau implicați sau care nu-și plăteau datoriile.

TREAPĂD s. n. 1. Trap (1). ♦ Alergătură multă încoace și încolo. 2. Zgomot produs de mersul unui cal în trap sau de o persoană care calcă apăsat; tropăit, tropăitură. 3. (În evul mediu, în Țara Românească) Taxă sau amendă percepută de la cei care nu-și plăteau datoriile sau de la cei care nu se înfățișau la procesele în care erau implicați. [Var.: (reg.) treapăt s. n.] – Din trepăda (derivat regresiv).

TREAPĂD s. n. 1. (Și în forma treapăt) Trap. Cel ce mînă caii are un bici cu coada lungă... spre a ajunge caii de la par și a-i face să meargă în treap, treapăd, adecă la trap. PAMFILE, A. R. 205. Murgul nu voia... să o ieie la treapăt. SLAVICI, N. II 195. Se luă în fuga mare după fericiții tineri ce se depărtase în treapătul calului. ODOBESCU, S. I 146. ♦ (Referitor la persoane) Alergătură. În sfîrșit, după atîta treapăd și după atîtea dibuieli, găsi și peștera. STĂNOIU, C. I. 154. ♦ Zgomot produs de mersul unui cal în trap sau de o persoană care calcă apăsat; tropăit, tropăitură. [Omul] pieri, urmat de bufnitul și treapădul bocancilor grei. DUMITRIU, N. 248. S-auzi un scîrțîit de căruță hodorogită și treapăd de potcoave. ANGHEL-IOSIF, C. L. 179. 2. (Popular) Diaree, dizenterie. Sufăr... de pîntecărie sau treapăd. ȘEZ. IV 123. – Variantă: treapăt s. n.

TREAPĂD n. 1) Mers al calului între pas și galop; trap. 2) Zgomot produs de cal când merge în acest fel. 3) Umblătură continuă încolo și încoace. ◊ La ~ la fugă; repede. 4) pop. Stare patologică manifestată prin eliminare frecventă de fecale cu consistență apoasă; diaree. /v. a trepăda

treapăd n. 1. trapăt: treapăd mic, mare; 2. mers forțat, alergătură: trei zile treapădul și un ceas praznicul CR.; 3. diaree (la vite și cai). [Tras din trepădà].

treápăd n., pl. inuz. trepede (d. a trepăda). Trap: a merge în treapăd (și treápăt). Fig. Alergătură, zbucĭum: treĭ zile treapădu și un ceas praznicu (Cr.). Diareĭe, vintre. Vechĭ (Treapăt). O taxă care se plătea preuților călărașĭ aĭ mitropoliiĭ din Bucureștĭ din partea împricinaților (Furtună, Preoțimea rom. 1915, 77).

trapăd sn vz treapăd

treapădă sf vz treapăt

treapăt sn vz treapăd

trepăd sn vz treapăd

trapăd n. V. treapăd.

treapăd (pop.) s. n.

treapăd (pop.) s. n.

treapăd s. n.

TREAPĂD s. v. diaree, dizenterie, du-te-vino, trap, tropăială, tropăit, tropăitură, tropot.

treapăd s. v. DIAREE. DIZENTERIE. DU-TE-VINO. TRAP. TROPĂIALĂ. TROPĂIT. TROPĂITURĂ. TROPOT.