c sm 1-4 A cincea literă a alfabetului românesc și sunetul sau semnul grafic corespunzător; semioclusivă prepalatală surdă în grupurile ce, ci, oclusivă palatală surdă în grupurile che, chi și oclusivă velară surdă în celelalte poziții. etimologie lipsă în original

C, c, s. m. 1. A cincea literă a alfabetului limbii române. 2. Sunet notat cu această literă (semioclusivă prepalatală surdă în grupurile ce, ci, oclusivă palatală surdă în grupurile che, chi și oclusivă velară surdă în celelalte poziții). [Pl. și: (1, n.) c-uri]

C s. m. invar. A cincea literă a alfabetului limbii române; sunet notat cu această literă (consoană semioclusivă prepalatală surdă (2) în grupurile ce, ci, oclusivă palatală (2) surdă în grupurile che, chi și oclusivă velară surdă în celelalte poziții). [Pr.: ce]

C s. m. invar. A patra literă a alfabetului; este o consoană: a) oclusivă velară surdă înainte de vocalele a, o, u, ă, î, înainte de consoane și la sfîrșit de cuvînt; b) semioclusivă prepalatală surdă în grupurile ce, ci; c) oclusivă palatală surdă în grupurile che, chî. – Pronunțat: ce.

C s. m. invar. A patra^[1] literă a alfabetului, numită „ce”, și sunetul corespunzător.^[1]

c¹ (literă) [cit. ce / ci] s. m. / s. n., pl. c / c-uri

c² (sunet) [cit. cî] s. m., pl. c

C, c s. m. invar. [cit. ce]

C m. 1. a treia literă a alfabetului; 2. cifră romană în valoare de 100.

c m. A treĭa literă a alfabetuluĭ latin. O cifră romană care înseamnă „100”. – Litera c la Romanĭ se pronunța numaĭ k, precum, kinghere (nu cingere, ca pe rom. încingere). Pe la sfîrșitu imperĭuluĭ roman, a’nceput să se pronunțe c înainte de e și i, corelativ cu g.

carbon sn [At: I. IONESCU, M. 312/ Pl: (înv) ~uri sn, ~i sm / E: fr carbone, lat carbo, -onis] 1 Element chimic, metaloid foarte răspândit în natură, component de bază al tuturor substanțelor organice, care se găsește în cărbune, petrol, în gaze etc., iar, în stare elementară, în diamant, în grafit și în cărbunele negru. 2 (Îs) ~14 Izotop radioactiv al carbonului care ia naștere în atmosferă și care servește la stabilirea vârstei vestigiilor materiale. 3 (Șîs) Hârtie ~ Hârtie foarte subțire acoperită pe una dintre fețe cu o substanță chimică de culoare închisă, întrebuințată în dactilografie, cartografie etc. la scoaterea de copii Si: indigo, (înv) plombagină.

CARBÓN s. n. Element chimic, foarte răspândit în natură, component de bază al tuturor substanțelor organice, care se găsește în cărbuni, în petrol, în gaze etc., iar în stare elementară în diamant, în grafit și în cărbunele negru. ◊ Carbon 14 = izotop radioactiv al carbonului, care ia naștere în atmosferă și care servește la stabilirea vârstei vestigiilor materiale. (Hârtie-)carbon = hârtie subțire acoperită pe una dintre fețe cu o substanță chimică de culoare închisă, folosită în dactilografie, cartografie etc. la efectuarea de copii; indigo, plombagină. – Din fr. carbone, lat. carbo, -onis.

SÚTĂ, sute, num. card., s. f. 1. Num. card. (Adesea cu valoare substantivală sau adjectivală) Numărul care în numărătoare are locul între nouăzeci și nouă și o sută unu și care se indică prin cifrele 100 și C. ◊ Loc. adj. La sută = (despre dobânzi, procente) corespunzător, proporțional unei sume de o sută de lei sau unei cantități de o sută de unități. ◊ Loc. adv. Sută la (sau în) sută = complet, în întregime, deplin; p. ext. sigur, fără îndoială. ◊ Expr. Sute și mii sau mii și sute sau o sută și-o mie sau sute (și sute) de... = număr mare, nedeterminat. ◊ (Cu valoare de num. ord.) Rândul o sută 2. S. f. Cifră care marchează numărul dintre nouăzeci și nouă și o sută unu. ♦ Bancnotă de o sută de lei. ◊ Expr. Unde s-a dus mia, ducă-se și suta = unde s-a făcut o cheltuială mare, poate să se facă și una mai mică. – Et. nec.

CARBÓN s. n. Element chimic, metaloid foarte răspândit în natură, component de bază al tuturor substanțelor organice, care se găsește în cărbuni, în petrol, în gaze etc., iar în stare elementară în diamant, în grafit și în cărbunele negru. ◊ Carbon 14 = izotop radioactiv al carbonului, care ia naștere în atmosferă și care servește la stabilirea vârstei vestigiilor materiale. (Hârtie-)carbon = hârtie subțire acoperită pe una dintre fețe cu o substanță chimică de culoare închisă, întrebuințată în dactilografie, cartografie etc. la scoaterea de copii; indigo, plombagină. – Din fr. carbone, lat. carbo, -onis.

SÚTĂ, sute, num. card., s. f. 1. Num. card. (Adesea cu valoare substantivală sau adjectivală) Numărul care în numărătoare are locul între nouăzeci și nouă și o sută unu și care se indică prin cifrele 100 și C. ◊ Loc. adj. La sută = (despre dobânzi, procente) corespunzător, proporțional unei sume de o sută de lei sau unei cantități de o sută de unități. ◊ Loc. adv. Sută la (sau în) sută = complet, în întregime, deplin; p. ext. sigur, fără îndoială. ◊ Expr. Sute și mii sau mii și sute sau o sută și-o mie sau sute (și sute) de... = număr mare, nedeterminat. ◊ (Cu valoare de num. ord.) Rândul o sută 2. S. f. Cifră care marchează numărul dintre nouăzeci și nouă și o sută unu. ♦ Bancnotă de o sută de lei. ◊ Expr. Unde s-a dus mia, ducă-se și suta = unde s-a făcut o cheltuială mare, poate să se facă și una mai mică. – Et. nec.

CARBÓN s. n. Metaloid tetravalent foarte răspîndit în natură, fiind componentul de bază al tuturor substanțelor organice; se găsește mai ales în cărbunii de pămînt, în gazele naturale, în petrol, iar în stare elementară în diamant, în grafit și în cărbunele negru. Chimia organică este chimia carbonului. * (Hîrtie) carbon = hîrtie acoperită pe una din fețe cu o substanță chimică colorată.

SÚTĂ, sute, num. card. (Adesea precedat de alt numeral, care indică despre cîte sute e vorba) Numărul care își are locul între nouăzeci și nouă și o sută unu. Pot să-ți descriu, după documente precise, cum a fost viața de aci acum cincizeci, o sută ori două de ani. C. PETRESCU, V. 351. Dar nu făcu ca la o sută de pași și iată că dete peste un tăune. ISPIRESCU, L. 44. A petrecut zile întregi la capul meu, fără a închide ochii. De-aș trăi o sută de ani, nu voi uita că-i sînt datoare cu viața. ALECSANDRI, T. I 341. Mai bine o pasăre în colivie decît o sută pe gard ( = mai bine mai puțin și sigur decît mult și nesigur). ◊ Loc. adj. (Despre dobînzi, procente) La sută = corespunzător, proporțional unei sume de o sută de lei, unei cantități de o sută de unități. Dobînda se socotește cu atîta la sută. ◊ Loc. adv. Sută la (sau în) sută = complet, în întregime, deplin, cu totul; p. ext. sigur, fără îndoială. Planul a fost realizat sută la sută. ◊ Expr. Sute și mii sau mii și sute sau o sută și-o mie sau sute (și sute) de... = un număr mare, nedeterminat. Crezi tu că vom putea noi singuri secera și strînge atîta amar de grîu, că doar sute și mii de brațe trebuie acolo, nu șagă. CREANGĂ, P. 155. Maică, fericirea mea, Ești bătrînă și nu crezi... Și nici nu vezi Că dintr-o sută ș-o mie Numai una-mi place mie? JARNÍK-BÎRSEANU, D. 100. Frunză verde-a mărului, Nu crede feciorului... Că te pune pe-un genunche Și-ți tot minte mii și sute, Și mai mari, și mai mărunte. id. ib. 276. ◊ (Formînd numeralul adverbial corespunzător) Ți-am spus de o sută de ori acest lucru. ♦ (Substantivat) a) Cifra care marchează numărul dintre nouăzeci și nouă și o sută unu. Am scris o sută pe tablă. b) Monedă de o sută. Săracele sutele, Cum mărită mutele!... Lăcomii și eu la sută, Și luai și eu o mută. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 455. ◊ Expr. Unde s-a dus mia, ducă-se și suta = unde s-a făcut o cheltuială mare, poate să se facă și una mai mică.

CARBÓN s. n. Metaloid foarte răspândit în natură, component de bază al tuturor substanțelor organice; care se găsește în cărbuni, în petrol, în gaze etc., iar în stare elementară în diamant, în grafit și în cărbunele negru. ◊ (Hârtie-)carbon = hârtie acoperită pe una dintre fețe cu o substanță chimică colorantă, întrebuințată la scoaterea de copii. – Fr. carbone (lat. lit. carbo, -onis).

carbón s. n.; simb. C

cinci súte [cinci pron. în tempo rapid cin] num.; 500, D