va² viu [At: JIPESCU, O. 56 / E: ml vadit] (Pfm; îe) Mai ~ 1 Mai așteaptă. 2 Mai este (mult) până acolo. 3 Mai trece vreme până atunci.

va¹ [At: VARLAAM, C. 383₂ / E: pzi 3 sg (formă pop) vrea] Element de compunere care a servit (într-un stadiu vechi al limbii) la formarea unor adverbe (undeva, cândva) sau a unor pronume (cineva, careva), cărora le imprimă o nuanță nehotărâtă.

va² vb. I. intr. def. Expr. (pop.; fam.) Mai va = a) mai așteaptă; mai este (mult) pînă acolo; mai trece vreme pînă atunci; b) merge mai mult. • /prez.ind. pers. 3, pop., al lui vrea; cf. și lat. vadĕre „a merge”.

VA 1. (Prez. ind. pers. 3 sg. a unui verb defectiv, în expr.) Mai va = mai așteaptă; mai este (mult) pînă acolo, mai trece vreme pînă atunci. Că-s trei ceasuri și mai va. DEȘLIU, M. 64. Oare socotit-ați voi că... o să rămîie turma în ghearele voastre?... Hei! măre băieți, mai va pînă atunci! ODOBESCU, la CADE. 2. (Regional, la imper. pers. 2 sg. și pl.) Va (rar vă) și vați = du-te, duceți-vă. Va ca roua de soare în țărmurile goale. ȘEZ. V 144.

VA¹ 1. (Prez. ind. pers. 3 sg. a unui verb defectiv, în expr.) Mai va = mai așteaptă; mai este (mult) pînă acolo; mai trece vreme pînă atunci. 2. (Reg., la imper. pers. 2 sg. și pl.) Va (rar vă) și vați = du-te sau duceți-vă. – (1) Lat. vadit, (2) va (= vade).

va v. 1. în loc de vrea: va să zică, adică; mai va, nu s’a sfârșit; 2. auxiliar al viitorului: va tace; 3. particulă ce indică o stare nedeterminată: cineva, ceva, cândva. [V. voì].

va (prescurtat din vrea saŭ vare) v. ajutător p. formarea pers. III sing. a viitoruluĭ literar: va face, va să vie (pop. a face, a să vie în est și o face, o să vie în vest). Va să zică (vest), vrea să zică, adică, în rezumat: va să zică, s’a sfîrșit! – V. def. Vest. Maĭ va (pînă acolo, pînă atuncĭ), maĭ este loc orĭ timp (pînă acolo, pînă atuncĭ). Vechĭ. Dumnezeŭ va, D-zeŭ vrea.

vă vi [At: PO 191/20 / Imt: 2 vă, 5 vați, vareți / E: ml vadere] (Trs; la imperativ) Du-te!

1) vă v. def. (lat. vade). L. V. și Trans. Du-te. Vațĭ și várețĭ (lat. vádite), duceți-vă. – Mrom (vechĭ) si ți vaĭ, să te duci.

va¹ (înv., fam.) vb., ind. prez. 3 sg. (numai în expr.: Mai ~ până să reușești.)

va¹ (în expr. mai ~) (pop., fam.) vb., ind. prez. 3 sg.

va vb., ind. prez. 3 sg. (în expr. mai va)

va vb. – A merge. Lat. vadĕre (Pușcariu 1847; REW 9117). Ca și în celalate idiomuri romanice este vb. defectiv, practic fără conjug. Se păstrează în expresia mai va „mai este mult” literalmente „merge mai mult”. Înv., în Trans., (sec. XVI) se citează formele de imperativ vă, pl. va(re)ți. Deși există părerea generală că viitorul rom. se formează cu auxiliarul a voi, probabil acest auxiliar este prezentul lui va, confundat pe urmă cu a voi (voi, vei, va, vom, veți, vor). Pentru această formare a viitorului, cf. fr. și sp. (voi cînta, cf. fr. je vais chanter, sp. voy a cantar) și Pușcariu, Dacor., VI, 387-93.

VA² (lat. vedit [vadere „a merge”]), vb. I intranz., defectiv. (Numai la prez. ind., pers. 3: pop. și fam. în expr.) Mai ~ = mai este mult până atunci sau până acolo.