5 intrări

45 de definiții (maximum 20 afișate)

arată toate definițiile

TOI, (3) toiuri, s. n. 1. (La sg.) Punctul culminant al unei acțiuni sau al unui fenomen în desfășurare. ♦ (Pop.) Partea principală, miezul unui lucru. 2. (Înv. și pop.) Învălmășeală, încăierare; tărăboi, zarvă. 3. (Înv. și pop.) Ceată, stol, cârd, grup. – Din tc. toy „banchet”.

TOI, toiuri, s. n. 1. (La sg.) Punctul culminant al unei acțiuni sau al unui fenomen în desfășurare. ♦ (Pop.) Partea principală, miezul unui lucru. 2. Învălmășeală, încăierare; tărăboi, zarvă. 3. (Înv.) Ceată, stol, cârd, grup. – Din tc. toy „banchet”.

TOI1 s. n. 1. (Mai ales la sg.) Punctul culminant al unei acțiuni sau al unui fenomen în desfășurare; partea principală, miezul unui lucru. Te-ai rupt și tu tocmai acum cînd era toiul bătăii. ȘEZ. I 264. Și cu dînsul purcedea Tocma-n valea Vajului, La fîntîna hoțului, Unde-i toiul fînului. TEODORESCU, P. P. 601. ◊ Expr. În toi... sau în toiul... = în punctul sau în momentul culminant al..., în miezul, în mijlocul..., în puterea... Dormea îmbrăcat, cum sosise în toiul nopții. DUMITRIU, N. 200. A început să ningă din nou, fulgi mari și deși, dar tîrgul e în toi. BOGZA, Ț. 29. Luna lui Cuptor era în toi și parcă fierbeau zările în tremur. SADOVEANU, O. VIII 127. 2. Învălmășeală, încăierare; tărăboi, zarvă. Cînd era sub plumbi și fum, Numai ea ! Și-acum – acum ? De-ar începe iarăși toiul, Ah, de-acum de-ar fi războiul. COȘBUC, P. I 133. Cînd din toi se domolea, Procletul se înmuia Și din gură se ruga. TEODORESCU, P. P. 443. 3. (Învechit) Ceată, stol, cîrd, grup. Între toiul neînsemnaților tineri ce o supărau cu curtea lor, ea deosebi pe Iancul B. NEGRUZZI, S. I 25. 4. (Învechit și popular, în expr.) După toiul cuiva = pe măsura, pe potriva, după felul cuiva. Feciorul babei se dăduse... în dragoste c-o fată sărăcuță, și frumușică, după toiul lui. ȘEZ. IV 159.

TOÍ2, toiesc, vb. IV. Intranz. (Regional) A face zgomot, gălăgie; a hăui. Dar vin mulți colindători Și-aceia tare-or toi, De nu te-i putea hodini. ȘEZ. XVIII 116.

TOÍ1, toiesc, vb. IV. Intranz. (Reg.) A face gălăgie; a hăui. – Din toi2.

toi1 (punct culminant) s. n.

toi2 (învălmășeală, ceată) (înv., pop.) s. n., pl. tóiuri

toi s. n., (învălmășeli, cete) pl. tóiuri

TOI s. 1. miez, mijloc, putere, (pop.) dric, tărie, temei, (reg.) vipie, viu. (În ~ul nopții.) 2. zor, (pop. și fam.) dârdoră. (În ~ul muncii.)

TOI s. v. animozitate, balamuc, bătălie, ceartă, cârd, conflict, dezacord, dezbinare, diferend, discordie, discuție, disensiune, dispută, divergență, gălăgie, gâlceavă, gros, hărmălaie, huiet, învrăjbire, larmă, litigiu, luptă, mulțime, neînțelegere, scandal, stol, tămbălău, tărăboi, tevatură, tumult, vacarm, vrajbă, vuiet, zarvă, zgomot, zâzanie.

TOÍ vb. v. admonesta, certa, dăscăli, dojeni, moraliza, mustra, striga, țipa, urla, zbiera.

tói (-iuri), s. n.1. Zgomot, gălăgie, hărmălaie. – 2. Punct, maxim, culme, moment de maximă intensitate. Cuman., tc. toy „chef, ospăț” (Pușcariu, Lr., 315; cf. Șeineanu, II, 363). Primul sens azi înv., supraviețuiește în Mold. și Trans. de V.Der. toi, vb. (a face zgomot; Trans., a certa, a dojeni).

TOI ~iuri n. 1) Moment de maximă intensitate în desfășurarea unei acțiuni sau a unui fenomen; miez ~ recoltei. 2) pop. Forfotă a unei mulțimi de oameni; învălmășeală. 3) înv. Grup mare de oameni, de animale aflat în dezordine; cârd. [Monosilabic] /<turc. toy

toí, toiésc, vb. IV (reg.) 1. a certa, a mustra. 2. a face zgomot. 3. a (se) calma, a (se) liniști.

toĭ n., pl. inuz. urĭ (turc. geagataic, cum. toĭ, ospăț). Vechĭ. Gălăgie, tărăboĭ: a face toĭ. Încăĭerare, concurs, întrecere (Cant. N. Cost.). Azĭ. Punct, culminant, dric: în toĭu ospățuluĭ, veriĭ, lupteĭ. A-țĭ face toĭu de rîs, de plîns, de băut, a rîde, a plînge, a bea cît aĭ vrut (Iov. 247).

ȚOI2, țoiuri, s. n. Păhărel în formă de sticluță cu gâtul lung și îngust, din care se bea țuică sau rachiu. ♦ Conținutul unui asemenea păhărel. – Et. nec.

ȚOI1, țoi, s. m. (Ornit.; reg.) Țiclete. – Et. nec.

ȚOI1, țoi, s. m. (Ornit.; reg.) Țiclete. – Et. nec.

ȚOI2, țoiuri, s. n. Păhărel în formă de sticluță cu gâtul lung și îngust, din care se bea țuică sau rachiu. ♦ Conținutul unui asemenea păhărel. – Et. nec.

TOÁIE1, toi, s. f. (Regional) Baltă adîncă; bulboacă, dornă.

Intrare: toaie
toaie
substantiv feminin (F132) nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular toaie toaia
plural toi toile
genitiv-dativ singular toi toii
plural toi toilor
vocativ singular
plural
Intrare: toi (s.n.)
toi (s.n.)
substantiv neutru (N67)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular toi toiul
plural toiuri toiurile
genitiv-dativ singular toi toiului
plural toiuri toiurilor
vocativ singular
plural
Intrare: toi (vb.)
toi (vb.)
verb (V408)
Surse flexiune: DLRM
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a) toi toire toit toind singular plural
toiește toiți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu) toiesc (să) toiesc toiam toii toisem
a II-a (tu) toiești (să) toiești toiai toiși toiseși
a III-a (el, ea) toiește (să) toiască toia toi toise
plural I (noi) toim (să) toim toiam toirăm toiserăm, toisem*
a II-a (voi) toiți (să) toiți toiați toirăți toiserăți, toiseți*
a III-a (ei, ele) toiesc (să) toiască toiau toi toiseră
Intrare: țoi (pasăre)
țoi (pasăre)
substantiv masculin (M78)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular țoi țoiul
plural țoi țoii
genitiv-dativ singular țoi țoiului
plural țoi țoilor
vocativ singular
plural
Intrare: țoi (păhărel)
țoi (păhărel)
substantiv neutru (N67)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular țoi țoiul
plural țoiuri țoiurile
genitiv-dativ singular țoi țoiului
plural țoiuri țoiurilor
vocativ singular
plural
* Formă nerecomandată sau greșită – (arată)