6 intrări

66 de definiții (cel mult 20 afișate)

arată toate definițiile


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

TOI, (3) toiuri, s. n. 1. (La sg.) Punctul culminant al unei acțiuni sau al unui fenomen în desfășurare. ♦ (Pop.) Partea principală, miezul unui lucru. 2. (Înv. și pop.) Învălmășeală, încăierare; tărăboi, zarvă. 3. (Înv. și pop.) Ceată, stol, cârd, grup. – Din tc. toy „banchet”.

toi3 sn [At: DOSOFTEI, PS. 218/18 / Pl: ~uri / E: tc toy „petrecere, banchet”] 1 (Îvp) Zgomot mare produs de oameni care strigă, cântă, se ceartă etc. Si: gălăgie, larmă, vacarm. 2 (Îvp; pex) Ceartă (1). 3 (Îvp; pex) Scandal. 4 (Buc; îe) A avea ~ (cu cineva sau cu ceva) A avea bătaie de cap, necaz (cu cineva sau cu ceva). 5 (Reg; îe) A sta de ~ul cuiva A îngriji (insistent) de cineva. 6 (Reg; îe) A sta de-un ~ A sta numai și numai pe un lucru. 7 (Îvp) Învălmășeală. 8 (Îvp) Încăierare. 9 (Îvp) Centru al unei îngrămădiri de oameni, al unei mulțimi. 10 (Îvp; pex) Ceată1 (19). 11 (Înv) Grosul armatei Si: (înv) temei (35). 12 (Reg) Cârd (de păsări). 13 (Pop) Punctul culminant al unei acțiuni sau al unui fenomen în desfășurare Si: (pop) dric, tărie (49). 14 (Pop; ccr) Esența unui lucru. 15 (Pop; îe) A fi în (sau după) ~ul cuiva A fi după firea cuiva. 16 (Reg) Loc în albia unui râu unde apa este adâncă și repede Si: șuvoi1, undă. 17 (Pop; îlav) În ~ul... În mijlocul...

toi2 sm [At: BĂCESCU, PĂS. 165 / E: tc toy (kușu)] (Orn; reg) Țiclean (Sitta europaea caesia).

toi4 [At: DOSOFTEI, V. S. octombrie 691/14 / Pzi: ~esc / E: toi3] 1 vi (Îvp) A face zgomot. 2 vi (Îvp) A striga. 3 vt (Îvp) A certa (1). 4-5 vtr (Reg) A (se) calma (1-2).

toi1 i [At: MAT. DIALECT. I, 99 / E: ns cf toi3] (Reg; rep) Strigăt cu care se stârnesc iepurii din culcușuri.

TOI, toiuri, s. n. 1. (La sg.) Punctul culminant al unei acțiuni sau al unui fenomen în desfășurare. ♦ (Pop.) Partea principală, miezul unui lucru. 2. Învălmășeală, încăierare; tărăboi, zarvă. 3. (Înv.) Ceată, stol, cârd, grup. – Din tc. toy „banchet”.

TOI1 s. n. 1. (Mai ales la sg.) Punctul culminant al unei acțiuni sau al unui fenomen în desfășurare; partea principală, miezul unui lucru. Te-ai rupt și tu tocmai acum cînd era toiul bătăii. ȘEZ. I 264. Și cu dînsul purcedea Tocma-n valea Vajului, La fîntîna hoțului, Unde-i toiul fînului. TEODORESCU, P. P. 601. ◊ Expr. În toi... sau în toiul... = în punctul sau în momentul culminant al..., în miezul, în mijlocul..., în puterea... Dormea îmbrăcat, cum sosise în toiul nopții. DUMITRIU, N. 200. A început să ningă din nou, fulgi mari și deși, dar tîrgul e în toi. BOGZA, Ț. 29. Luna lui Cuptor era în toi și parcă fierbeau zările în tremur. SADOVEANU, O. VIII 127. 2. Învălmășeală, încăierare; tărăboi, zarvă. Cînd era sub plumbi și fum, Numai ea! Și-acum – acum? De-ar începe iarăși toiul, Ah, de-acum de-ar fi războiul. COȘBUC, P. I 133. Cînd din toi se domolea, Procletul se înmuia Și din gură se ruga. TEODORESCU, P. P. 443. 3. (Învechit) Ceată, stol, cîrd, grup. Între toiul neînsemnaților tineri ce o supărau cu curtea lor, ea deosebi pe Iancul B. NEGRUZZI, S. I 25. 4. (Învechit și popular, în expr.) După toiul cuiva = pe măsura, pe potriva, după felul cuiva. Feciorul babei se dăduse... în dragoste c-o fată sărăcuță, și frumușică, după toiul lui. ȘEZ. IV 159.

TOÍ2, toiesc, vb. IV. Intranz. (Regional) A face zgomot, gălăgie; a hăui. Dar vin mulți colindători Și-aceia tare-or toi, De nu te-i putea hodini. ȘEZ. XVIII 116.

TOÍ1, toiesc, vb. IV. Intranz. (Reg.) A face gălăgie; a hăui. – Din toi2.

TOI ~iuri n. 1) Moment de maximă intensitate în desfășurarea unei acțiuni sau a unui fenomen; miez ~ recoltei. 2) pop. Forfotă a unei mulțimi de oameni; învălmășeală. 3) înv. Grup mare de oameni, de animale aflat în dezordine; cârd. [Monosilabic] /<turc. toy

TOI vb. (Mold., Criș.) A mustra; a ocărî. A: Fericitul . . . să feace ca focul asupra lor . . . și-i toiia zîcînd: a ce le scrieți voi aceastea? DOSOFTEI, VS. C: Voi nu gîndiți să ascultați cuvîntul lui Dumnăzău . . ., ce încă toiți și vă aflați alte besezi. MOL. 1695, 83v. Etimologie: toi s.n. (< tc. toy).. Cf. preobrăzi, probozi, vrevi; înjura, lihăi.

toĭ n., pl. inuz. urĭ (turc. geagataic, cum. toĭ, ospăț). Vechĭ. Gălăgie, tărăboĭ: a face toĭ. Încăĭerare, concurs, întrecere (Cant. N. Cost.). Azĭ. Punct, culminant, dric: în toĭu ospățuluĭ, veriĭ, lupteĭ. A-țĭ face toĭu de rîs, de plîns, de băut, a rîde, a plînge, a bea cît aĭ vrut (Iov. 247).

ȚOI1, țoi, s. m. (Ornit.; reg.) Țiclete. – Et. nec.

ȚOI1, țoi, s. m. (Ornit.; reg.) Țiclete. – Et. nec.

ȚOI2, țoiuri, s. n. Păhărel în formă de sticluță cu gâtul lung și îngust, din care se bea țuică sau rachiu. ♦ Conținutul unui asemenea păhărel. – Et. nec.

ȚOI2, țoiuri, s. n. Păhărel în formă de sticluță cu gâtul lung și îngust, din care se bea țuică sau rachiu. ♦ Conținutul unui asemenea păhărel. – Et. nec.

toaie1 sf [At: AL LUPULUI, P. G. 43 / Pl: toi / E: ns cf toi3] (Reg) Loc adânc în albia unei ape (curgătoare), unde, de obicei, se formează un vârtej Si: bulboană, vâltoare.

toaie2 sf [At: CONV. LIT. XXIII, 1056 / Pl: toi / E: ucr тоя] (Bot; reg) 1 Omag (Aconitum napellus). 2 Omag (Aconitum cernuum). 3 Omag (Aconitum moldavicum). 4 Omag (Aconitum variegatum) 5 Molură (Foeniculum vulgare).

țoi2 [At: JIPESCU, O. 161 / V: (reg) țui snm / Pl: (1-2) -uri / E: nct] 1-2 sn (Conținutul unui) păhărel având forma unei sticluțe cu gâtul lung și îngust, din care se bea țuică sau rachiu Si: (pop) ciocan (26), (reg) cioflec (3), puțoi, sălic. 3 sn (Arg; îe) A da pe ~ A da pe datorie. 4 sm (Reg; îf țui) Ardei iute.

țoi1 [At: DOMBROWSKI, P. 223 / V: tui, țui / Pl: ~ sm / E: fo] 1 i (Și cu „o”, „i”, prelungite; repetat) Cuvânt care imită sunetele specifice scoase de țiclean (1). 2 sm (Orn; reg; șîc ~ comun) Țiclean (1) (Sitta europaea). 3 sm (Reg; fig) Epitet pentru un copil neastâmpărat și gălăgios. 4 sm (Orn; reg; îf țui, tui) Ciuf (Otus scops).

arată toate definițiile

Intrare: toi (s.n.)
toi1 (s.n.) substantiv neutru
substantiv neutru (N67)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • toi
  • toiul
  • toiu‑
plural
  • toiuri
  • toiurile
genitiv-dativ singular
  • toi
  • toiului
plural
  • toiuri
  • toiurilor
vocativ singular
plural
Intrare: toi (vb.)
verb (V408)
Surse flexiune: DLRM
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • toi
  • toire
  • toit
  • toitu‑
  • toind
  • toindu‑
singular plural
  • toiește
  • toiți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • toiesc
(să)
  • toiesc
  • toiam
  • toii
  • toisem
a II-a (tu)
  • toiești
(să)
  • toiești
  • toiai
  • toiși
  • toiseși
a III-a (el, ea)
  • toiește
(să)
  • toiască
  • toia
  • toi
  • toise
plural I (noi)
  • toim
(să)
  • toim
  • toiam
  • toirăm
  • toiserăm
  • toisem
a II-a (voi)
  • toiți
(să)
  • toiți
  • toiați
  • toirăți
  • toiserăți
  • toiseți
a III-a (ei, ele)
  • toiesc
(să)
  • toiască
  • toiau
  • toi
  • toiseră
Intrare: toaie (baltă)
substantiv feminin (F132)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • toaie
  • toaia
plural
  • toi
  • toile
genitiv-dativ singular
  • toi
  • toii
plural
  • toi
  • toilor
vocativ singular
plural
Intrare: toaie (bot.)
substantiv feminin (F132)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • toaie
  • toaia
plural
  • toi
  • toile
genitiv-dativ singular
  • toi
  • toii
plural
  • toi
  • toilor
vocativ singular
plural
Intrare: țoi (pasăre)
țoi1 (s.m.) substantiv masculin
substantiv masculin (M78)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • țoi
  • țoiul
  • țoiu‑
plural
  • țoi
  • țoii
genitiv-dativ singular
  • țoi
  • țoiului
plural
  • țoi
  • țoilor
vocativ singular
plural
Intrare: țoi (păhărel)
țoi2 (s.n.) substantiv neutru
substantiv neutru (N67)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • țoi
  • țoiul
  • țoiu‑
plural
  • țoiuri
  • țoiurile
genitiv-dativ singular
  • țoi
  • țoiului
plural
  • țoiuri
  • țoiurilor
vocativ singular
plural
substantiv neutru (N67)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • țui
  • țuiul
  • țuiu‑
plural
  • țuiuri
  • țuiurile
genitiv-dativ singular
  • țui
  • țuiului
plural
  • țuiuri
  • țuiurilor
vocativ singular
plural
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

toi (s.n.)

  • 1. (la) singular Punctul culminant al unei acțiuni sau al unui fenomen în desfășurare.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC attach_file 2 exemple
    exemple
    • Te-ai rupt și tu tocmai acum cînd era toiul bătăii. ȘEZ. I 264.
      surse: DLRLC
    • Și cu dînsul purcedea Tocma-n valea Vajului, La fîntîna hoțului, Unde-i toiul fînului. TEODORESCU, P. P. 601.
      surse: DLRLC
    • 1.1. popular Partea principală, miezul unui lucru.
      surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC sinonime: miez
    • 1.2. expresie În toi... sau în toiul... = în punctul sau în momentul culminant al..., în miezul, în mijlocul..., în puterea...
      exemple
      • Dormea îmbrăcat, cum sosise în toiul nopții. DUMITRIU, N. 200.
        surse: DLRLC
      • A început să ningă din nou, fulgi mari și deși, dar tîrgul e în toi. BOGZA, Ț. 29.
        surse: DLRLC
      • Luna lui Cuptor era în toi și parcă fierbeau zările în tremur. SADOVEANU, O. VIII 127.
        surse: DLRLC
  • exemple
    • Cînd era sub plumbi și fum, Numai ea! Și-acum – acum? De-ar începe iarăși toiul, Ah, de-acum de-ar fi războiul. COȘBUC, P. I 133.
      surse: DLRLC
    • Cînd din toi se domolea, Procletul se înmuia Și din gură se ruga. TEODORESCU, P. P. 443.
      surse: DLRLC
  • exemple
    • Între toiul neînsemnaților tineri ce o supărau cu curtea lor, ea deosebi pe Iancul B. NEGRUZZI, S. I 25.
      surse: DLRLC
  • 4. învechit popular expresie După toiul cuiva = pe măsura, pe potriva, după felul cuiva.
    exemple
    • Feciorul babei se dăduse... în dragoste c-o fată sărăcuță, și frumușică, după toiul lui. ȘEZ. IV 159.
      surse: DLRLC

etimologie:

toi (vb.)

  • 1. regional A face zgomot, gălăgie.
    surse: DLRLC sinonime: hăui attach_file un exemplu
    exemple
    • Dar vin mulți colindători Și-aceia tare-or toi, De nu te-i putea hodini. ȘEZ. XVIII 116.
      surse: DLRLC

etimologie:

  • toi
    surse: DLRM

toaie (baltă)

etimologie:

toaie (bot.)

  • exemple
    • Se pune într-o căldare mare ca la 4-10 cofe de apă, precum și diferite plante și anume:... calapăr, lemnul-domnului, toaie. MARIAN, NA. 278.
      surse: DLRLC

etimologie:

țoi (pasăre)

etimologie:

țoi (păhărel) țui

  • 1. Păhărel în formă de sticluță cu gâtul lung și îngust, din care se bea țuică sau rachiu.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC sinonime: ciocan (păhărel) puțoi attach_file 3 exemple
    exemple
    • Erau singuri, lîngă țoiurile de spirt verde de secară. DUMITRIU, N. 240.
      surse: DLRLC
    • Din mînă în mînă trece țoiul de țuică, ulceaua cu vin. STANCU, D. 234.
      surse: DLRLC
    • La o masă de alături, cu un țoi de țuică și cu mîna la falcă, stătea un mușteriu. PAS, Z. IV 247.
      surse: DLRLC
    • 1.1. Conținutul unui asemenea păhărel.
      surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC attach_file un exemplu
      exemple
      • Mai bine beau eu două țoiuri. SADOVEANU, M. C. 133.
        surse: DLRLC

etimologie: