căutare avansată
Din totalul de 44 sunt afișate 17 definiții pentru toaie, toi (s.n.), toi (vb.), țoi (pasăre), țoi (păhărel)   conjugări / declinări

TOI, (3) toiuri, s. n. 1. (La sg.) Punctul culminant al unei acțiuni sau al unui fenomen în desfășurare. ♦ (Pop.) Partea principală, miezul unui lucru. 2. (Înv. și pop.) Învălmășeală, încăierare; tărăboi, zarvă. 3. (Înv. și pop.) Ceată, stol, cârd, grup. – Din tc. toy „banchet”.
Sursa: DEX '09 (2009) | Adăugată de blaurb. | Semnalează o greșeală | Permalink

TOI, toiuri, s. n. 1. (La sg.) Punctul culminant al unei acțiuni sau al unui fenomen în desfășurare. ♦ (Pop.) Partea principală, miezul unui lucru. 2. Învălmășeală, încăierare; tărăboi, zarvă. 3. (Înv.) Ceată, stol, cârd, grup. – Din tc. toy „banchet”.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de RACAI | Semnalează o greșeală | Permalink

toi1 (punct culminant) s. n.
Sursa: DOOM 2 (2005) | Adăugată de raduborza | Semnalează o greșeală | Permalink

toi2 (învălmășeală, ceată) (înv., pop.) s. n., pl. tóiuri
Sursa: DOOM 2 (2005) | Adăugată de raduborza | Semnalează o greșeală | Permalink

TOI s. 1. miez, mijloc, putere, (pop.) dric, tărie, temei, (reg.) vipie, viu. (În ~ul nopții.) 2. zor, (pop. și fam.) dârdoră. (În ~ul muncii.)
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

TOI s. v. animozitate, balamuc, bătălie, ceartă, cârd, conflict, dezacord, dezbinare, diferend, discordie, discuție, disensiune, dispută, divergență, gălăgie, gâlceavă, gros, hărmălaie, huiet, învrăjbire, larmă, litigiu, luptă, mulțime, neînțelegere, scandal, stol, tămbălău, tărăboi, tevatură, tumult, vacarm, vrajbă, vuiet, zarvă, zgomot, zâzanie.
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

TOÍ vb. v. admonesta, certa, dăscăli, dojeni, moraliza, mustra, striga, țipa, urla, zbiera.
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

TOI ~iuri n. 1) Moment de maximă intensitate în desfășurarea unei acțiuni sau a unui fenomen; miez ~ recoltei. 2) pop. Forfotă a unei mulțimi de oameni; învălmășeală. 3) înv. Grup mare de oameni, de animale aflat în dezordine; cârd. [Monosilabic] /<turc. toy
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

TOÍ1, toiesc, vb. IV. Intranz. (Reg.) A face gălăgie; a hăui. – Din toi2.
Sursa: DLRM (1958) | Adăugată de gall | Semnalează o greșeală | Permalink

TOI1 s. n. 1. (Mai ales la sg.) Punctul culminant al unei acțiuni sau al unui fenomen în desfășurare; partea principală, miezul unui lucru. Te-ai rupt și tu tocmai acum cînd era toiul bătăii. ȘEZ. I 264. Și cu dînsul purcedea Tocma-n valea Vajului, La fîntîna hoțului, Unde-i toiul fînului. TEODORESCU, P. P. 601. ◊ Expr. În toi... sau în toiul... = în punctul sau în momentul culminant al..., în miezul, în mijlocul..., în puterea... Dormea îmbrăcat, cum sosise în toiul nopții. DUMITRIU, N. 200. A început să ningă din nou, fulgi mari și deși, dar tîrgul e în toi. BOGZA, Ț. 29. Luna lui Cuptor era în toi și parcă fierbeau zările în tremur. SADOVEANU, O. VIII 127. 2. Învălmășeală, încăierare; tărăboi, zarvă. Cînd era sub plumbi și fum, Numai ea ! Și-acum – acum ? De-ar începe iarăși toiul, Ah, de-acum de-ar fi războiul. COȘBUC, P. I 133. Cînd din toi se domolea, Procletul se înmuia Și din gură se ruga. TEODORESCU, P. P. 443. 3. (Învechit) Ceată, stol, cîrd, grup. Între toiul neîn­semnaților tineri ce o supărau cu curtea lor, ea deosebi pe Iancul B. NEGRUZZI, S. I 25. 4. (Învechit și popular, în expr.) După toiul cuiva = pe măsura, pe potriva, după felul cuiva. Fe­ciorul babei se dăduse... în dragoste c-o fată sărăcuță, și frumușică, după toiul lui. ȘEZ. IV 159.
Sursa: DLRLC (1955-1957) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

TOÍ2, toiesc, vb. IV. Intranz. (Regional) A face zgomot, gălăgie; a hăui. Dar vin mulți colindători Și-aceia tare-or toi, De nu te-i putea hodini. ȘEZ. XVIII 116.
Sursa: DLRLC (1955-1957) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

toi s. n., (învălmășeli, cete) pl. tóiuri
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

toí, toiésc, vb. IV (reg.) 1. a certa, a mustra. 2. a face zgomot. 3. a (se) calma, a (se) liniști.
Sursa: DAR (2002) | Adăugată de blaurb. | Semnalează o greșeală | Permalink

tói (-iuri), s. n.1. Zgomot, gălăgie, hărmălaie. – 2. Punct, maxim, culme, moment de maximă intensitate. Cuman., tc. toy „chef, ospăț” (Pușcariu, Lr., 315; cf. Șeineanu, II, 363). Primul sens azi înv., supraviețuiește în Mold. și Trans. de V.Der. toi, vb. (a face zgomot; Trans., a certa, a dojeni).
Sursa: DER (1958-1966) | Adăugată de blaurb. | Semnalează o greșeală | Permalink

toĭ n., pl. inuz. urĭ (turc. geagataic, cum. toĭ, ospăț). Vechĭ. Gălăgie, tărăboĭ: a face toĭ. Încăĭerare, concurs, întrecere (Cant. N. Cost.). Azĭ. Punct, culminant, dric: în toĭu ospățuluĭ, veriĭ, lupteĭ. A-țĭ face toĭu de rîs, de plîns, de băut, a rîde, a plînge, a bea cît aĭ vrut (Iov. 247).
Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

ȚOI1, țoi, s. m. (Ornit.; reg.) Țiclete. – Et. nec.
Sursa: DEX '09 (2009) | Adăugată de blaurb. | Semnalează o greșeală | Permalink

ȚOI2, țoiuri, s. n. Păhărel în formă de sticluță cu gâtul lung și îngust, din care se bea țuică sau rachiu. ♦ Conținutul unui asemenea păhărel. – Et. nec.
Sursa: DEX '09 (2009) | Adăugată de blaurb. | Semnalează o greșeală | Permalink