AUI, pers. 3 auiește, vb. IV. Intranz. (Pop.) A răsuna prelung, a hăuli. [Var.: hăui vb. IV] – Formație onomatopeică.

aui [At: CARAGIALE, T. I, 51/28 / V: h~, hăui / Pzi: ~esc / E: au] 1 vi A răsuna prelung Si: a vui. 2 vi A hăuli. 3 vtf (Rar) A zăpăci. corectat(ă)

❍AUI (auește, aue), ❍ĂUI (ăuește, ăue) vb. intr. A face sgomot, a vui, a răsuna: acea liniște adîncă... aui de țipetele copiilor (DLVR.); Jiul... ăue prelung prin bolțile acestui castel din basme (VLAH.).-

AUI, pers. 3 auiește, vb. IV. Intranz. A răsuna prelung, a hăuli. [Var.: hăui vb. IV] – Formație onomatopeică.

AUI, pers. 3 auie și auiește, vb. IV. Intranz. A răsuna prelung; a hăui, a hui. Dar auie prelung sirena Și bate clopotul în dungă. BENIUC, C. 20. [Țigăncile] te îmbie să-ți ghicească norocul în ghioc alb care auie dacă-l pui la ureche. STANCU, D. 110. Toată valea auiește de-un ecou, frumos, muzical. VLAHUȚĂ, O. A. III 33. Ecouri lungi [de toacă] auiesc prin coridoare, prin sălile boltite ale chiliilor, întreaga mănăstire răsună ca o vioară. VLAHUȚĂ, O. A. II 164. – Pronunțat: a-u-i. – Variantă; ăui (DUMITRIU, N. 289) vb. IV.

AUI, pers. 3 auiește, vb. IV. Intranz. A răsuna prelung; a hăui. [Pr.: a-u-i. – Var.: ăui vb. IV]

auì v. a răsuna, a vui prelungit: auia pădurea. [Onomatopee].

áuĭ și -ĭésc, V. hauĭ.

haui vti vz aui

hăui vi vz aui

ĂUI, vb. IV v. hăui.^[1]

ĂUI vb. IV v. aui.

HĂUI, pers. 3 hăuie, vb. IV. Intranz. A răsuna prelung, a hui; a aui. Brazii, căzînd, fac atîta zgomot, încît hăuie toată pădurea. BOGZA, C. O. 135. Auzeam, din ce în ce mai pierdute, bătăile ciocanelor răsunînd, hăuind în peșteri negre, ca pînă-n măruntaiele pămîntului. SADOVEANU, O. VI 277. – Pronunțat: hă-u-i.

ĂUI vb. IV. v. aui.

HĂUI, pers. 3 hăuie, vb. IV. Intranz. A răsuna prelung; a hui. – Onomatopee.

A HĂUI pers. 3 hăuie intranz. reg. A răsuna prelung și monoton; a vui. Toată pădurea hăuie. [Sil. hă-u-i] /Onomat.

hauì v. a răsuna cu putere: unde ninchezi odată de hauì văzduhul ISP. [Onomatopee].

háuĭ și hăuĭésc, a hăui v. intr. (rudă cu huĭesc). Răsun prelung, vorbind de aer și de caverne marĭ: hăuĭa valea de mugetu leuluĭ. – Și auĭ.

hăuĭésc, ĭ. hauĭ.

aui (a ~) (a-u-)/hăui (a ~) (hă-u-) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. auiesc/hăuiesc, imperf. 3 sg. auia/hăuia; conj. prez. 3 să auiască/ să hăuiască

aui (sil. a-u-) / hăui (sil. hă-u-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. auiesc / hăuiesc, imperf. 3 sg. auia / hăuia; conj. prez. 3 sg. și pl. auiască / hăuiască

aui (= hăui) vb., ind. prez. pers. 3 și 6 auie

!hăui (a ~) (a răsuna prelung) (pop.) (desp. hă-u-) vb., ind. prez. 3 sg. hăuiește, imperf. 3 pl. hăuiau; conj. prez. 3 să hăuiască

hăui v. aui

hăui v. aui

ăui (= hăui) vb., ind. prez. pers. 3 și 6 ăuie

hăui (ind. prez. 3 sg. și pl. hăuie)

AUI vb. v. răsuna.

AUI vb. a hăui, a hăuli, a hui, a răsuna, a vui. (Valea ~.)

HĂUI vb. v. răsuna.

HĂUI vb. a aui, a hăuli, a hui, a răsuna, a vui, (fig.) a clocoti. (Valea ~ de glasuri.)

aui (auiesc, auit), vb. – A răsuna, a hăuli. Creație imitativă, ca hui, vui și hăuli, care exprimă toate același efect de rezonanță. – Der. auială, s. f. (bubuit, zgomot); auit, s. n. (zgomot mare); auitor, adj. (răsunător).