CÂRD, cârduri, s. n. 1. Grup mare de animale sau de păsări, de pești de același fel, care se află împreună. 2. (De obicei peior.) Ceată numeroasă de oameni. ◊ Expr. A se pune (sau a intra) în cârd cu cineva = a se asocia, a se întovărăși cu cineva (în vederea unor acțiuni reprobabile). 3. (Fam.) Mulțime, șir (de ani, de zile). ◊ Loc. adv. De (la) un cârd de vreme = de un timp încoace. Un cârd de ani = foarte mulți ani. – Din sb. krd.

cârd² sm [At: PANȚU, PL.² / Pl: nct / E: nct] (Bot) Varga ciobanului (Dipsacus silvestris).

cârd¹ sn [At: N. COSTIN, L. I. A. 53/12 / V: cârd / Pl: ~uri / E: srb krd] 1 Grup mare de animale, de păsări, pești etc. de același fel, care se află împreună Si: ciopor, cireada, haită, stol, turmă. 2 (Prt) Ceată (mare) de oameni (adunați la întâmplare sau mergând în dezordine) Si: bandă¹. 3 (Îla) Cu ~ul În număr mare. 4 (Îe) A se pune (sau a intra, a-și pune, a-și băga) (boii) în ~ cu cineva (sau cu dracul) A se asocia cu cineva (în vederea unor acțiuni reprobabile). 5 (D. timp; fam) Mulțime (de ani, de vreme). 6 (Îlav) De (la) un ~ de vreme De un timp încoace.

CÂRD, cârduri, s. n. 1. Grup mare de animale mamifere, de păsări, de pești de același fel, care se află împreună. 2. (De obicei peior.) Ceată (mare) de oameni. ◊ Expr. A se pune (sau a intra) în cârd cu cineva = a se asocia, a se întovărăși cu cineva (în vederea unor acțiuni reprobabile). 3. (Fam.) Mulțime, șir (de ani, de zile). ◊ Loc. adv. De (la) un cârd de vreme = de un timp încoace. Un cârd de ani = foarte mulți ani. – Din scr. krd.

CÂRD ~uri n. 1) Grup mare de animale (de păsări, de pești) de același fel care umblă împreună. 2) Grup de oameni adunați la un loc sau care merg împreună; ceată; droaie. ◊ A intra (sau a se pune) în ~ cu cineva a se întovărăși cu cineva. 3) Timp nedelimitat; multă vreme. De un ~ de ani. /<sb. krd

cârd n. 1. aglomerație de câteva zecimi, până la o sută-două de capete de vite (subîmpărțire a turmei): cârd de boi, de vaci,de porci; 2. ceată, mulțime de ființe de aceeaș specie: un cârd de vulturi, de corbi; cârd de fete și neveste de la sat aduc merinde AL.; 3. grămadă: cu cârdul; 4. fig. de un cârd de vreme. [Serb. KRD (v. cireadă)].

CÎRD, cîrduri, s. n. 1. Grup mare de animale (v. turmă, cireada) sau de păsări (v. stol) de același fel, care umblă împreună. [Lotca] era subțire, smolită și, cum zbura, parcă era o rață sălbatică negricioasă, rătăcită de cîrd. DUMITRIU, N. 289. Două cîrduri de oi urcau mărunt spre cîmpie. PREDA, Î. 143. Deasupra cerul e ca sineala și-n văzduhul luminos răsar din vreme în vreme cîrduri de cocoare. SADOVEANU, O. II 208. Un cîrd de porumbei se rotea pe aproape, dispărînd spre hambare. DUNĂREANU, N. 14. Nu mai sînt pe luncă flori, Văile-s deșarte, – Țipă cîrduri de cocori, Pribegind departe! IOSIF, V. 73. 2. Ceată de oameni (adunați la întîmplare sau mergînd în dezordine); grup. Pe la cîntatul cocoșilor de ziuă, femeile în cîrduri de cîte trei-patru trecuseră de mult apa Sucevei. CAMILAR, N. II 80. Lîngă drumuri, pe haturi, prin miriștile tocite, se văd cîrduri de copii. SP. POPESCU, M. G. 41. În curtea Unei case mari roiesc Cîrduri de copii zburdalnici... VLAHUȚĂ, O. A. 181. ◊ Expr. A se pune (sau a intra) în cîrd (cu cineva) = a se asocia, a se întovărăși (cu cineva). Văzînd bietul popă că s-a pus în cîrd cu nebunii, începe s-o întoarcă la șurub. CREANGĂ, A. 95. ◊ (În comparații și metafore) Femeile... strînse cîrd... se dădură la o parte. CAMILAR, N. I 339. Fetele stau cîrd pe punte ziua toată. COȘBUC, P. I 172. Ce vă țineți cîrd Și intrați așa cîntînd? TEODORESCU, P. P. 129. 3. Mulțime, grămadă, șir (de ani, de zile, de vreme). De atunci a trecut un cîrd de vreme. ◊ Loc. adv. De la (sau de) un cîrd de vreme = de la o vreme încoace, de un timp încoace. De un cîrd de ani = de mai mulți ani. De un cîrd de ani, aproape în fiecare vară mă retrag în pașnicile singurătăți de la țară. DEMETRESCU, O. 147.

cîrd n., pl. urĭ (sîrb. krd, vsl. kŭrdŭ. Cp. cu cĭurdă, cireadă). Ceată, droaĭe: cîrd de copiĭ, de mĭeĭ, de rațe. Cîrdurĭ-cîrdurĭ, cu cîrdu, cîte un cîrd, în cîrdurĭ: veneaŭ cîrdurĭ-cîrdurĭ. De un cîrd de vreme, de cît-va timp. A avea (a intra saŭ a te pune) în cîrd cu cineva, a avea, a face cu el (Cp. cu cîrcă): cu cîrcotașu să n’aĭ nimic în cîrd! V. crilă, haĭtă, vîjdoc.

cârd s. n., pl. cârduri

cârd s. n., pl. cârduri

cârd s. n., pl. cârduri

CÂRD s. v. cireadă, grămadă, mulțime, șir, turmă.

CÂRD s. 1. v. ciopor. 2. v. stol. 3. v. ceată.

CÎRD s. 1. ciopor. (~ de oi.) 2. stol, (reg.) toană, toi, (Olt. și Transilv.) ciopor. (Un ~ de rîndunele.) 3. bandă, buluc, ceată, droaie, gloată, grămadă, grup, mulțime, pîlc, stol, (pop.) crilă, liotă, (reg.) canara, ciurdă, mișină, (Olt. și Transilv.) ciopor, (Olt. și Ban.) clapie, (înv.) cin, tacîm. (Un ~ de copii.)

cîrd s. v. CIREADĂ. GRĂMADĂ. MULȚIME. ȘIR. TURMĂ.

cîrd (cîrduri), s. n. – 1. Grup de animale de același fel, turmă, mulțime. – 2. Ceată mare de oameni, mulțime. – 3. Zbor. – Mr. (gîrdel’u), megl. cărd. Sb. krd (Miklosich, Slaw. Elem., 26; Cihac, II, 42; Conev 57), din sl. krŭdo; cf. bg. kŭrd, cr. kèrd, slov. kèrdelo (cf. mr.), rut. kerd, kyrd. – Der. cîrdui (var. încîrdui), vb. (a orîndui, a aranja, a pune în ordine; a forma un șir, a se pune la rînd; a se asocia, a se împrieteni); încîrdoși (var. încordoșa), vb. (a face companie, a însoți).