23 de definiții pentru miez

MIEZ, (2) miezi, s. m., (3) miezuri, s. n. 1. Parte interioară (moale) a unui fruct, a pâinii etc.; inimă (IV 3). ♦ Partea cea mai dinăuntru, centrală a unui lucru, a unui spațiu etc.; interior. 2. S. m. Spec. Partea din interior, comestibilă, a unei nuci. ◊ Expr. A hrăni (sau a crește pe cineva) cu miez de nucă = a ține pe cineva în huzur; a răsfăța. 3. S. n. (Tehn.) Corp detașabil folosit în turnătoria de piese pentru obținerea golurilor de turnare. 4. Fig. Partea esențială, fondul unei probleme; esență, fond. ♦ Valoare, sens; semnificație (adâncă), tâlc. ◊ Loc. adj. Cu miez = cu tâlc, substanțial. 5. (În sintagmele) Miezul nopții sau miez de noapte = a) ora 12 noaptea; b) perioadă din jurul orei 24; toiul nopții. Miezul zilei = a) ora 12 ziua, amiază; b) perioadă din jurul orei 12 ziua, toiul zilei. Miezul verii (sau iernii) = perioada de mijloc a verii (sau a iernii). [Pl. și: (2) mieji] – Lat. medius.

MIEZ, miezuri, s. n. 1. Parte interioară (moale) a unui fruct, a pâinii etc.; inimă (IV 3). ♦ Partea cea mai dinăuntru, centrală a unui lucru, a unui spațiu etc.; interior; spec. partea din interior, comestibilă, a unei nuci. ♦ Expr. A hrăni (sau a crește pe cineva) cu miez de nucă = a ține pe cineva în huzur; a răsfăța. ♦ (Tehn.) Parte a unei forme de turnătorie, așezată în interiorul acesteia, cu ajutorul căreia se obțin goluri sau scobituri într-o piesă turnată. ♦ Piesă de fier masiv, de oțel sau formată din lame de oțel decupate, care se introduce în interiorul unor aparate electrice. 2. Fig., Partea esențială, fondul unei probleme; semnificație, tâlc. ◊ Loc. adj. Cu miez = cu tâlc, substanțial. 3. (În sintagmele) Miezul nopții sau miez de noapte = a) ora 12 noaptea; b) perioadă din jurul orei 24; toiul nopții. Miezul zilei = a) ora 12 ziua, amiază; b) perioadă din jurul orei 12 ziua, toiul zilei. Miezul verii (sau iernii) = perioada de mijloc a verii (sau a iernii). – Din lat. medius.

MIEZ, (rar) miezuri, s. n. 1. Partea interioară, mai moale, a unui fruct, a unei legume, a pîinii etc. Să vă dea... colivă cu miez de nucă. CREANGĂ, A. 39. Să vină la mine, că-l voi hrăni cu miez de nucă. EMINESCU, N. 27. Pere cu miezul roșu. ȘEZ. V 68. ♦ Partea cea mai dinăuntru, interiorul unui lucru oarecare; mijloc, inimă. îl chinuia piciorul, parc-ar fi avut o dihanie cu dinți ascuțiți, ce i se tîra prin miezul osului coapsei. DUMITRIU, B. F. 133. A tras în miezul tîrgului la hanul lui Manuc. CARAGIALE, O. III 29. Deveni... mic ca un mărgăritar albastru, stropit cu stropi de aur și c-un miez negru. EMINESCU, N. 65. ◊ Miezul nopții = mijlocul, jumătatea nopții. ♦ (Tehn.) Miez de turnătorie = parte detașabilă a unei forme de turnătorie, așezată în aceasta pentru a se obține golul interior sau scobiturile laterale ale unei piese turnate. Armătură de miez - scheletul metalic al unui miez de turnătorie executat din sîrmă de oțel, din fontă etc. ♦ (Regional) Fărîmă, bucățică. Cînd cînta, se gîndea la cei șapte copii, slabi, galbeni de foame și la nevasta lui, rămasă, de luni de zile, fără un miez de pîne. CAMILAR, N. I 26. 2. Fig. Parte esențială, fond, conținut al unui lucru. Faceți să scapere miezul cuvîntului, Bobul adînc de lumină, Care mîngîie, care alină. DEȘLIU, G. 34. Munca noastră îi miez din lupta noastră. DAVIDOGLU, M. 61. Am putea să abordăm însuși miezul articolelor d-lui Panu, adică relația dintre eminescienii noștri de azi și literatura trecută. GHEREA, ST. CR. III 162. ◊ Loc. adj. Cu miez = substanțial, valoros, bogat. Din povestirile lui cu miez și de o îngăduitoare ironie, nenea Iorgu știa întotdeauna să-nsuflețească un ceas de plictiseală. C. PETRESCU, S. 102. ◊ Expr. A intra în miezul lucrurilor = a pătrunde în fondul problemelor, a studia chestiunile adînc, în profunzime. A vorbi fără miez = a vorbi cuvinte deșarte, fără temei. 3. Fig. (În legătură cu noțiuni temporale) Mijloc, toi. Cînd mi-am revenit complet în fire... era miezul nopții. GALACTION, O. I 242. Era-n amiazi și-n miez de vară Și soarele-a scăzut spre seară. COȘBUC, P. I 102. Avea o împărăteasă tînără și zîmbitoare ca miezul luminos al zilei. EMINESCU, N. 3. – Pl. și: (m.) miezi (VLAHUȚĂ, O. A. II 87), mieji (DELAVRANCEA, T. 147).

!miez1 (parte comestibilă a nucii) s. m., pl. miezi/mieji

miez2 (interior al unei forme de turnătorie) s. n., pl. miézuri

miez3 s. n. (miezul zilei)

miez s.n. / s.m., (tehn.) pl. n. miézuri / (părți comestibile la nuci) m. miezi

miez s. n. (s. m.), pl. miezuri (mieji)

MIEZ s. 1. v. centru. 2. (reg.) sâmbure. (~ de nucă.) 3. centru, mijloc, (fig.) buric, inimă. (În ~ul pământului.) 4. v. toi. 5. (BIS.) miezul păresimilor = (reg.) tândala (art.).

MIEZ s. v. conținut, esență, fond, materie.

miéz (miézuri), s. n.1. Mijloc, centru, punct central. – 2. Inimă, buric, gălbenuș. – 3. Pulpă, măduvă. – 4. Esență; partea moale a pîinii. – Mr. ńedzu, megl. (m)ńez, istr. mež. Lat. mĕdius (Diez, I, 276; Pușcariu 1075; Candrea-Dens., 1105; REW 5462). – Der. miază, adj. (medie), din lat. mĕdia, păstrat numai în comp.; miază Păresi (înv., apoi Miezi-Păresimi), s. f. (jumătatea postului mare), din lat. media quadragesima; miazănoapte, s. f. (înv., miezul nopții; înv., larvă nocturnă; nord); substituită la primul sens de miezul nopții; miazăzi, s. f. (înv., amiază; sud), substituită la primul sens de amiază, v. aici; miezos, adj. (cu mult miez, cărnos); miezură, s. f. (lînă de proastă calitate, resturi de la darac; Bucov., tărîțe), sing. reconstitiut din pl. miezuri; miezuină, s. f. (Trans., hotar, hat, răzor), cu suf. -ină ca în viezuină, păscuină (relație cu mejdină, cf. Candrea, Cihac, II, 191, Tiktin, e dubioasă); primez (var. primiez), s. n. (despărțitură; scîndură sau băț care desparte doi cai într-un grajd), în Olt., Banat și Trans., poate direct din lat. per medium (Candrea-Dens., 1103; Tiktin); împremieza, vb. (a separa cu un perete despărțitor; a împărți în două).

MIEZ ~uri n. 1) Partea inferioară, de obicei moale, a unui fruct, a unui sâmbure, a pâinii. ~ de nucă. 2) Partea din mijloc a unui lucru. ~ul osului. 3) pop. Partea comestibilă, curățată de coajă, a semințelor (de floarea-soarelui, de dovleac etc.). 4) Moment când o acțiune sau un fenomen în desfășurare atinge cea mai mare intensitate; toi. * ~ul nopții mijlocul, toiul nopții. ~ul verii mijlocul, toiul verii. 5) fig. Partea esențială a unei probleme; esență; fond. * Cu ~ cu conținut, cu tâlc. /<lat. medius

miez n. 1. mijloc: miezul nopții; 2. partea interioară a poamelor; 3. miez de pâine; 4. fig. fond, substanță: scrie puțin, dar cu miez. [Lat. MEDIUS].

miezi-păresi pl. Mold. mijlocul păresimilor sau postului: am dus’o noi așa până la miezii-păresii CR.

mez (est) și mĭez (vest) n., pl. urĭ (lat. médius, mijlociŭ; scr. madhya, vgr. méssos și mésos [d. *méthios], got. midjis, germ. mitte; vsl. meždu, între. V. amează, mijlociŭ, mediŭ, primez 1, misit și megiaș). Mijloc: mezu nopțiĭ. Partea interioară la sîmburĭ, la găocĭ, la pîne ș. a.: mez de sîmbure de caisă, mez de nucă, mez de pîne (în opoz. cu coajă). Fig. Partea cea maĭ bună, fond, substanță. A vorbi, a scrie cu mez, a vorbi, a scrie bine, cu fond. – În vest e și un pl. m. cînd e vorba de mezurile din sîmburĭ: mĭejĭ de nucă. Mezu păresiĭ (orĭ părețiĭ). V. păresimĭ.

mezu părésiĭ (saŭ păréțiĭ saŭ de părezĭ), V. păresimĭ.


Definiții din dicționare specializate

Aceste definiții pot explica numai anumite înțelesuri ale cuvintelor.

MIEZ s. 1. centru, nucleu. (~ unui corp.) 2. (reg.) sîmbure. (~ de nucă.) 3. centru, mijloc, (fig.) buric, inimă. (În ~ pămîntului.) 4. mijloc, putere, toi, (pop.) dric, tărie, temei, (reg.) vipie, viu. (În ~ nopții.) 5.* (BIS.) miezul păresimilor = (reg.) tîndala (art.).

miez s. v. CONȚINUT. ESENȚĂ. FOND. MATERIE.

miéz, miezuri, (dial. mniez), s.n. – Mijloc, centru: „Când o fo la mniez de cale / O-ntâlnit potca cea mare” (Papahagi, 1925: 283). ♦ (rel.) Miezul păresii, sărbătoare creștină (cade întotdeauna miercurea) ce marchează mijlocul postului mare (de Paști); păresimi. Întreaga săptămână este închinată Sfintei Cruci, „spre a ne face pe noi, cei osteniți, sprinteni și ușori pentru restul ostenelii” (referitor la post). În ziua respectivă se culeg buruieni de leac (Berbești, Desești) și se ajună toată ziua „până la răsăritul stelelor”. „Se duceau păresile la beserică: on colac ș-o lumină. Făcem rugă și pomeni pântru morți. Colacu’ era a cantorului și-a popii” (Bilțiu, 2009:76; Săpânța). – Lat. medius „de mijloc, central” (Diez, Pușcariu, CDDE, cf. DER; DEX, MDA).

miéz, -uri, (dial. mniez), s.n. – Mijloc, centru: „Când o fo la mniez de cale / O-ntâlnit potca cea mare” (Papahagi 1925: 283). – Lat. medius.

IN MEDIAS RES (lat.) în miezul lucrurilor – Horațiu, „Ars poetica”, 148. Direct în subiect, în plină acțiune. V. și Ab ovo.


Definiții din dicționare neoficiale

Deoarece nu sunt editate de lexicografi, aceste definiții pot conține erori, deci e preferabilă consultarea altor dicționare în paralel.

a se simți miez expr. (adol.) a se grozăvi, a se lăuda.

Intrare: miez
miez1 (pl. -i) substantiv masculin
substantiv masculin (M1)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular miez miezul
plural miezi miezii
genitiv-dativ singular miez miezului
plural miezi miezilor
vocativ singular
plural
miez3 (pl. -ji) substantiv masculin
substantiv masculin (M10)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular miez miezul
plural mieji miejii
genitiv-dativ singular miez miezului
plural mieji miejilor
vocativ singular
plural
miez2 (pl. -uri) substantiv neutru
substantiv neutru (N24)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular miez miezul
plural miezuri miezurile
genitiv-dativ singular miez miezului
plural miezuri miezurilor
vocativ singular
plural