scorțar [At: I. GOLESCU, C. / V: (reg) ~e sf / Pl: ~e și (reg) ~uri sn, ~i sm / E: scoarță + -ar] 1 s (Reg) Scoarță de copac. 2 smp (Reg) Opinci făcute din scoarță de copac pe care le folosesc locuitorii de la munte iarna, ca să nu alunece. 3 sm (Reg) Acoperiș făcut din scoarță de copac. 4 sm (Reg; spc) Acoperiș (făcut din scoarță de copac sau cetină) care apără de ploaie sau de soare strunga stânii Si: comarnic. 5 sm (Reg; spc) Acoperiș de lemn care adăpostește cuptorul, care este în afara casei. 6 sm (Reg) Par la gard. 7 sm (Înv) Meșteșugar care lucrează scoarțe, covoare. 8 sn (Reg) Covor (2). 9 sm (Șîc ~-mare, ~-comun) Pasăre mică, cu gâtul alb, cu spinarea cenușie și pântecele galben, cu ciocul drept, tare și ascuțit și cu coada scurtă și retezată Si: (reg) bocănitoare, cățărătoare, ciocârleț, țiclete, țiclon, țiclău, țoi, ciocănitoare-mică (Sitta europaea). 10 sm (Șîc ~ mic) Pasăre călătoare insectivoră din ordinul paseriformelor, cu partea dorsală de culoare cafenie cu pete albe, partea ventrală albă și cu cioc în formă de sabie Si: scorțărel, scorțăraș (3), (reg) cojoaică, cojar, cojaiță, pasăre-mânuitoare (Certhia familiaris).

SCORȚAR¹, scorțari, s. m. (Și în forma scorțar-mare) Pasăre mică cu gîtul alb, cu pieptul și abdomenul gălbui, care se hrănește cu semințe sau cu insecte de sub scoarța copacilor (Sitta europaea); țoi, țiglete.

SCORȚAR ~i m. Pasăre migratoare, insectivoră, de talie mică, cu ciocul în formă de sabie, cu gâtul alb și cu pântecele galben; țiclete. /scoarță + suf. ~ar

scorțar m. Zool. Tr. ciocârleț (își caută nutrețul sub scoarța arborilor).

scorțár m. (d. scoarță, fiind că-șĭ caută hrana cĭocănind scoarța copacilor). Trans. Cĭocîrleț. S.n., pl. e. Nord. Scoarță, țol.

scorțare sf vz scorțar

CĂȚĂRĂTOARE (pl. -re) sf. 🐦 1 = GHIONOAIE (-NEAGRĂ) ¶ 2 = SCORȚAR ¶ 3 pl. = ACĂȚĂTOARE 3 [cățăra].

FURNICAR² sm. 1 🐙 = FURNICĂ-MARE; ~-ROȘIE = FURNICĂ-DE-COPACI ¶ 2 🐦PRIGOARE ¶ 3 🐦SCORȚAR ¶ 4 🐒 Mamifer, cu botul lung și ascuțit, care se hrănește cu furnici (Myrmecophaga jubata) (🖼 2252) [furnică].

ȚOIU¹ sm. 🐦 = SCORȚAR I 1: țoii, cintezoii și pițigoii, toți îl întîmpinară peste tot locul cu dulcile lor cîntări (ODOB.).

cĭocîrléț m. (rudă cu cĭocîrlan). Cĭocănitoare saŭ un fel de cĭocănitoare (sitta caesia). – În Trans. scorțar.

scorțar² (pasăre) s. m., pl. scorțari

scorțar¹ (pasăre) s. m., pl. scorțari

scorțar (pasăre) s. m., pl. scorțari

SCORȚARU NOU, com. în jud. Brăila, situată în zona de contact a C. Brăilei cu C. Siretului Inferior, pe cursul inferior al râului Buzău; 1.406 loc. (2005). În arealul satului S. n. a fost descoperit, într-un tumul, un cazan scitic din bronz, datând de la sfârșitul sec. 5 sau începutul sec. 4 î. Hr. Biserică (1856), în satul S. N.

SCORȚAR s. (ORNIT.) 1. (Certhia familiaris) scorțăraș, scorțărel, (reg.) cojaiță, cojar, cojoaică, pasăre-mânuitoare. 2. (Sitta europaea caesia) (reg.) bocănitoare, cățărătoare, ciocârleț, țiclău, țiclete, țoi, ciocănitoare-mică.

SCORȚAR s. v. țiclean.

SCORȚAR s. (ORNIT.) 1. (Certhia familiaris) scorțăraș, scorțărel, (reg.) cojaiță, cojar, cojoaică, pasăre-mînuitoare. 2. (Sitta europaea caesia) (reg.) bocănitoare, cățărătoare, ciocîrleț, țiclău, țiclete, țoi, ciocănitoare-mică.

scorțar s. v. ȚICLEAN.