10 intrări
86 de definiții

Explicative DEX

TÂRÂI, târâi, vb. IV. Tranz. și refl. (Pop.) A (se) târî. ◊ Compus: (fam.) târâie-brâu s. m. = om care își pierde vremea degeaba, care nu face nimic; pierde-vară. – Cf. târî.

TÂRÂI, târâi, vb. IV. Tranz. și refl. (Pop.) A (se) târî. ◊ Compus: (fam.) târâie-brâu s. m. = om care își pierde vremea degeaba, care nu face nimic; pierde-vară. – Cf. târî.

ȚÂRÂI1, țârâiesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A cârpi, a țese (ciorapi). – Et. nec.

ȚÂRÂI1, țârâiesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A cârpi, a țese (ciorapi). – Et. nec.

ȚÂRÂI2, țârâi, vb. IV. 1. Intranz. și tranz. A cădea sau a face să cadă picătură cu picătură, a curge sau a face să curgă câte puțin, cu intermitență (producând un zgomot caracteristic). ♦ Intranz. unipers. A bura1. 2. Intranz. (Despre insecte și despre unele păsări) A scoate sunete caracteristice, ascuțite, scurte și repetate; a țâțâi (1). 3. Intranz. (Despre sonerie) A suna, a zbârnâi. 4. Intranz. (Rar; despre instrumente cu coarde) A răsuna în vibrații scurte și tremurătoare, lipsite de adâncime; (despre muzicanți) a cânta în acest mod. [Var.: țârcâi vb. IV] – Țâr1 + suf. -âi.

ȚÂRÂI2, țârâi, vb. IV. 1. Intranz. și tranz. A cădea sau a face să cadă picătură cu picătură, a curge sau a face să curgă câte puțin, cu intermitență (producând un zgomot caracteristic). ♦ Intranz. unipers. A bura1. 2. Intranz. (Despre insecte și despre unele păsări) A scoate sunete caracteristice, ascuțite, scurte și repetate; a țâțâi (1). 3. Intranz. (Despre sonerie) A suna, a zbârnâi. 4. Intranz. (Rar; despre instrumente cu coarde) A răsuna în vibrații scurte și tremurătoare, lipsite de adâncime; (despre muzicanți) a cânta în acest mod. [Var.: țârcâi vb. IV] – Țâr1 + suf. -âi.

ȚÂRÂIT2, țârâituri, s. n. Faptul de a țârâi2; (concr.) sunetul, zgomotul produs astfel; țârâitură. – V. țârâi2.

ȚÂRÂIT2, țârâituri, s. n. Faptul de a țârâi2; (concr.) sunetul, zgomotul produs astfel; țârâitură. – V. țârâi2.

ȚÂRÂIT1 adv. (În legătură cu modul de a cânta la un instrument cu coarde) Din vârful arcușului, fără rezonanță; tremurat. – Din țârâi2.

ȚÂRÂIT1 adv. (În legătură cu modul de a cânta la un instrument cu coarde) Din vârful arcușului, fără rezonanță; tremurat. – Din țârâi2.

ȚÂRCÂI vb. IV v. țârâi2.

ȚÂRCÂI vb. IV v. țârâi2.

târăi2 v vz târâi1

târăit sn vz târâit1

târâi1 [At: DLR / V: (îrg) ~răi (Pzi: tărăi, ~esc) / Pzi: tărâi, (îrg) ~țesc) / E: târî + -i] 1-7 vt (Pop) A târî (2-3, 10-13, 21). 8-14 vr (Pop) A se târî (14-15, 18-20,23). 15 vt (Reg; îe) A ~ vorba A vorbi tărăgănat. 16 vt (Îvp; dep; îc) ~e-vătrai Ofițer din vechea armată sau poliție. 17 vt (Pop; îc) ~e-brâu Om care caută ceartă Si: arțăgos. 18 vt (Pop; îae) Om de nimic Si: golan, (pfm) pierde-vară, (reg) tărăblău. 19 vt (Pop; îae) Om sărac. 20 vt (Pop; îc) ~e-obială (sau obiele) Om nevoiaș. 21 vt (Pop; îae) Om zdrențăros. 22 vt (Pop; îae) Om buclucaș.

târâit1 sn [At: DLR / V: (reg) ~răit / Pl: (rar) ~uri / E: târâi1] 1-4 (Pop) Târâre (1-4). 5 (Îrg) Târât1 (5).

târâit2, ~ă [At: DLR / Pl: ~iți, ~e / E: târâi1] 1-4 a (Pop) Târât2 (1-4). 5 sf (Pop; îlav) De-a ~a Târâș1 (1). 6 sm (Reg; mpl) Târlic (3).

țărăi v vz țârâi

țărăit sn vz țârâit

țârăi3 v vz țârâi2

țârăi4 v vz țurăi2

țârăi2 v vz țârâi1

țârăit sn vz țârâit1

țârâi2 vt [At: CIHAC, II, 435 / V: ~răi / Pzi: țârăi / E: ucr цирувати] (Reg) A țese (18).

țârâi1 [At: MOLNAR, D. 300/25 / V: (reg) ~răi, țirăi, țirii, țărăi, ~rui / Pzi: țârăi, (rar) țârâiesc / E: țâr2 + -âi] 1-2 vif (D. lichide sau materii în stare de pulbere) A cădea sau a face să curgă picătură cu picătură, bob cu bob, cu intermitențe (producând un zgomot caracteristic). Si: țurui (1). 3 viu A bura. 4 vi (D. vacă) A lăsa laptele la muls să curgă câte puțin. 5 vt A da drumul cu încetul, în cantități mici Si: a țurui (3). 6 vi A produce un zgomot caracteristic la scurgerea unui șiroi Si: a țurui (2). 7 vi A scoate puțin câte puțin din ceva. 8 vi (D. insecte și d. unele păsări; pan, rar, d. persoane) A scoate sunete caracteristice, repetate, scurte și ascuțite Si: a sfârâi, a țâțâi2 (1), (reg) a țârțâi. 9 vi (Reg) A-i țiui cuiva urechea. 10 vi (D. sonerie) A zbârnâi. 11 vi (Rar; d. instrumente muzicale cu coarde) A răsuna în vibrații scurte și tremurătoare, lipsite de adâncime Si: (reg) a țâțâi2 (11). 12-13 vti (D. instrumentiști) A cânta făcând instrumentele să țârâie (11).

țârâit1 sn [At: CONTEMP, V1 , 239 / V: ~ă sf, (reg) ~răit, țiriit, țărăit / Pl: -uri / E: țârâi1] 1-9 Țârâire (1-9). 10 (Îlav) Cu ~a Puțin câte puțin.

țârâit2, ~ă [At: SCRIBAN, D. / Pl: ~iți, ~e / E: țârâi1] 1-2 a, av Cu întreruperi Si: discontinuu (1). 3 av (D. modul de a cânta la un instrument cu coarde) Din vârful arcușului, fără rezonanță. 4 a (Reg; d. mămăligă) Care se face lăsând să cadă câte puțină făină din mână în timp ce cu cealaltă mână se amestecă cu făcălețul.

țârâită sf vz țârâit1

țârui v vz țârâi1

țirăi v vz țârâi1

țirii v vz țârâi1

țiriit sn vz țârâit1

țurăi2 vt [At: ALR I, 1 150/361 / V: țâr~ / Pzi: ~esc / E: ns cf țura] (Mar; c. i. un câine) A asmuți (2).

ȚIRII 👉 ȚÎRÎl.

❍ȚÎRÎI3 (-rîiu) vb. tr. Mold. A țese (ciorapi): ~ colțuni [pol. cyrować].

ȚÎRÎI1 (-rîiu) l. vb. tr. A picura, a face să curgă puțin cîte puțin: i-a țîrîit cîteva picături în gură. II. vb. intr. A picura, a curge picătură cu picătură; a ploua cu picături mărunte și dese: din văzduhul vînăt, țîrîia o ploaie măruntă și rece de toamnă (SAD.) [onom.].

ȚÎRÎI2 (-rîiu), ȚIRlI (-riiu, -riesc) vb. intr. 1 A cînta ca greierii, a scoate un sunet ascuțit, pițigăiat: se tîra binișor, să vază ce face lăcusta de țîrîie așa de tare (BR.-VN.); Țiriesc încet ca greieri, Printre negre, vechi zidiri (EMIN.); se putea auzi cum țîrîiau și forfoteau gîngăniile (CAR.); despre glasul păsărilor: cînd țîrîesc vrăbiile, are să se strice vremea (ȘEZ.); hulubul țîrîe acolo în legea lui (VAS.); saltă dintr’o brazdă neagră o ciocîrlie care fîlfîe pe deasupra noastră și țîrîe ușurel (SAD.) 2 = ȚÎRLÎI: după ce bău paharul, începu să țîrîe încet din scripcă (SAD.) [onom.].

ȚÎRÎIT, ȚIRIIT sbst. Faptul de a țîrîi2: țîrîitul lăcustelor îi sfredelea urechile (S.-ALD.); despre păsări: prin adierile lui moi de răcoare, tresărea din cînd în cînd țîrîitul unei paseri (SAD.); pr. ext.: țîriitul clopoțelului de la o bicicletă militară (IRG.); despre sunetele ascuțite ale vioarei: de sus... venea o larmă nedeslușită în care se deosebea un țîrîit de strune (SAD.).

ȚÎRÎITĂ sf. Cu țîrîita loc. adv. Puțin cîte puțin, cîte puțin deodată, picătură cu picătură: simbria o scotea Duminecile cu țîrîita (RET.); de la o vreme, începu să răsufle cu greu și să mănînce cu țîrîita (SLV.); în sfera conștiinței lui nu poți introduce decît cu țîrîita o anumită provizie intelectuală (VLAH.); aduni cu țîrîita și împarți cu nemiluita (ZNN.) [țîrîi1].

ȚÎȚÎI1 (-țîiu), ❍ȚIȚII (-țiiu, -țiesc) vb. intr. 1 A scoate sunete subțiri dintr’un instrument muzical: abia încep ei să țîțîe și să sdrăngăne puțin... că se și strecoară fetele pe lîngă gardul de nuiele (LUNG.) 2 = ȚîRîI1: cînd toate gurile privighitorilor a mai cînta tac, atuncea grierul copaciului a țîțîi începe (CANT.); dacă-l prinzi și-l pui la ureche, țițiește (mar.) [onom.].

TÎRÎI, tîrîi, vb. IV. 1. Tranz. A tîrî (1). Urnindu-se din loc, începu a-și tîrîi iar ciubotele grele. SADOVEANU, O. VIII 123. Apar... argații din ușa sub părete, Ei prind pe pag sălbateci și-l tîrîie de plete. COȘBUC, P. II 200. Capul grecului tăia Apoi trupu-i tîrîia. ALECSANDRI, P. P. 138. ◊ Fig. D-abia-și tîrîie bătrînețea. SEVASTOS, N. 317. Abia își tîrîie și el viața. ISPIRESCU, L. 12. ♦ A lua, a purta, a duce cu sine. Mihai izbutise să-l tîrîie pe Virgil Probotă, remorcat de mînecă. C. PETRESCU, Î. I 13. 2. Refl. A tîrî (2). Mă tîrîi către vecinul meu. Nu mai mișca. CAMIL PETRESCU, U. N. 374. Ca rîma se tîrîi, lipit de pămînt. MIRONESCU, S. A. 120. Ai să te tîrîi în brînci după mine. CREANGĂ, P. 324. ♦ A merge încet, a înainta cu greu, abia mișcîndu-și picioarele. Se tîrîie înapoi, ținîndu-se de perete. C. PETRESCU, C. V. 215. Abia tîrîindu-se, s-au pornit mai departe. SBIERA, P. 210. ◊ Fig. Un orologiu care în loc de-a îmbla-nainte, S-ar tîrîi-ndărăt. EMINESCU, O. IV 64. 3. Refl. A se tîrî (3). Se tîrîiau ațele și curgeau oghelele după dînșii. CREANGĂ, P. 249. Barba argintie A unchieșului străbun Se tîrîie pe cîmpie Ca o coadă de păun. ALECSANDRI, P. A. 187.

ȚÎRÎI2, țîrîi, vb. IV. Tranz. (Regional) A repara, ciorapii astupînd găurile printr-o țesătură făcută cu acul.

ȚÎRÎI1, pers. 3 țîrîie și țîrîiește, vb. IV. Intranz. 1. A cădea picătură cu picătură, a curge cîte puțin, cu intermitență (și producînd un zgomot caracteristic). Ploaia de toamnă țirîia subțire. SADOVEANU, O. I 385. Picăturile țîrîind în strașina hanului, după furtuna năprasnică de peste zi. C. PETRESCU, A. R. 188. ◊ Fig. În încăpere lampa era trasă; O lumină somnoroasă, spălăcită, țîrîia, ca o negură tomnatecă, peste lucrurile adormite. DAN, U. 22. ♦ A lăsa să curgă apa de care este pătruns sau îmbibat, a se scurge de apă pe încetul (făcînd un zgomot caracteristic). Soarele bătea de către amiază și streșinile din sat de la Tarcău țîrîiau, sticlind șiraguri de mărgele vii. SADOVEANU, B. 113. ♦ Impers. A bura, a burnița. Afară țîrîia mărunt din pîcla fumurie. SADOVEANU, O. III 93. ♦ Tranz. A face să curgă puțin cîte puțin, a da drumul pe încetul, în cantități mici. Cînd văd că începe să fiarbă, țîrîie... făină din mînă. PAMFILE, I. C. 24. 2. (Despre insecte, mai ales despre greieri și cosași, și despre unele păsări) A scoate sunete repetate, caracteristice, scurte, ascuțite și tremurătoare. Prin ierburile foșnitoare țîrîiau cosașii. CAMILAR, N. I 107. Greierii țîrîie monoton în liniștea mare; îngînarea lor tristă pare că izvorăște din negura veacurilor. SADOVEANU, O. I 284. Se putea auzi cum țîrîiau și forfoteau gîngăniile. CARAGIALE, O. III 52. Cînd țîrîiesc vrăbiile, are să se strice vremea. ȘEZ. VI 62. ◊ (Prin analogie, rar, despre persoane) Care bomboană? Ce bomboană? țîrîi fetița. SADOVEANU, O. VIII 233. ◊ Fig. Și în cea dintîi clipă de revărsare a luminii, grija, care țîrîie la urechea plugarului ca un greier, îl scoală. GÎRLEANU, L. 37. Amintiri Țîrîiesc încet ca greieri Printre negre, vechi zidiri. EMINESCU, O. I 105. 3. (Despre sonerii) A suna, a zbîrnîi ușor, tremurat. 4. (Rar, despre instrumente cu coarde) A răsuna în vibrații scurte și tremurătoare, lipsite de adîncime; (despre muzicanți) a cînta în acest mod. Țîrîia nesigur cu arcușul pe strune. REBREANU, I. 21.

ȚÎRÎIT2 s. n. Faptul de a țîrîi1; sunetul, zgomotul produs prin această acțiune. 1. v. țîrîi (1). Ceilalți așteptau tăcuți, ascultînd țîrîitul lichidului în rezervor. MIHALE, O. 196. În liniștea pavilionului se auzea țîrîitul ploii pe acoperișul de tablă, un țîrîit monoton și obositor. SADOVEANU, O. VI 221. 2. v. țîrîi (2). În tăcerea ruinilor se auzea țîrîitul tremurător al greierilor. SADOVEANU, O. III 120. Un țîrîit necurmat de lăcuste suna-n auz. SANDU-ALDEA, U. P. 164. Cu ce farmec negrăit eram legănați de simfoniile tăcerii adînci, întrerupte în răstimpuri, de țîrîitul depărtat al greierilor de noapte. HOGAȘ, M. N. 109. 3. v. țîrîi (3). Apăsă cu arătătorul elastic pe butonul de lîngă ușă al unei sonerii... În depărtare, răspunse apăsării un lung țîrîit metalic. HOGAȘ, M. N. 25. 4. v. țîrîi (4). Țipetele femeilor speriate acoperind... țîrîitul înflorit al lăutarilor. REBREANU, R. I 125.

ȚÎRÎIT1 adv. (În legătură cu modul de a cînta la un instrument cu coarde) Din vîrful arcușului, fără rezonanță; tremurat. Un țigan cînta dintr-o scripcă repede-repede, țîrîit. SADOVEANU, O. VII 233.

A SE TÂRÂI mă târâi intranz. v. A SE TÂRÎ. /<sl. trĕti

A TÂRÂI târâi tranz. v. A TÂRÎ. ◊ A-și ~ bătrânețile a suporta cu greu vârsta înaintată. Târâie-brâu om de nimic. /<sl. trĕti

A ȚÂRÂI1 pers.3 țârâie 1. intranz. 1) (despre lichide, mai ales despre apă) A curge picătură cu picătură, producând un zgomot caracteristic. 2) A ploua mărunt și des; a țârțâra. 3) (despre insecte) A scoate sunete repetate, scurte și ascuțite, caracteristice speciei; a face „țârrr-țârrr”; a sfârâi. 4) rar v. a ȚÂRLÂI. 5) (despre sonerie) A produce un sunet prelung; a zbârnâi. 2. tranz. A face să cadă o picătură sau să curgă puțin câte puțin; a da drumul cu încetul. /țâr + suf. ~îi

A ȚÂRÂI2 țârâi tranz. reg. (ciorapi, haine etc.) A repara, refăcând țesătura cu acul; a țese. /<ucr. țiruvati

ȚÂRÂIT ~uri n. 1) v. a ȚÂRÂI1. ◊ Cu ~a a) picătură cu picătură; b) în cantități mici; câte puțin. 2) Sunet caracteristic produs de o ființă sau de un obiect care țârâie. ~ul soneriei. /v. a țârâi

țărăì v. a bâzăi ca greierii: fig. amintiri țărăesc încet ca greierii EM. [V. țăr!].

țărăì v. a picura. [V. țără].

țărăit n. sbârnăitul greierilor.

țărăit adv. cu țărăita, puțin câte puțin: a plăti cu țărăita. [V. țărăì].

tîrăsc, a -î (vest) și tîrîĭ, a -í (est) v. tr. (var. din tiresc. Cp. cu vir). Vechĭ (tîrăsc). Tiresc. Azĭ. Trag pe jos, pe pămînt: guzganu abea tira o bucată de carne. Mișc cu greŭ: abea putea să-șĭ tirască picĭoarele de osteneală. Duc fără energie, fără demnitate: a-țĭ tîrî zilele, o vĭață păcătoasă. Duc cu mine, fac să mă urmeze: a tîrî cu tine o ceată de slugĭ. Fig. A tîrî pe cineva în noroĭ, a-l compromite, a-ĭ mînji numele. V. refl. Merg atingîndu-mĭ trupu de pămînt: șerpiĭ se tîrăsc, copiiĭ se tîrăsc deprinzîndu-se să umble. Merg (înaintez) cu greŭ: rănitu se tîrî pînă acasă, vaporu avariat se tîrî pînă la mal. Fig. Mă înjosesc peste măsură în fața celor marĭ: nu te tîrî! V. remorchez.

tîrîĭ, V. tîrăsc.

tîrîít m. (d. a tîrîi). Est. Pl. Papucĭ, tîrlicĭ.

țîrîĭ și (maĭ rar) -ĭésc, a -í v. intr. (imit. de forma luĭ cîrîĭ, mîrîĭ, pîrîĭ. Bg. cirikam, cŭrkam, ciripesc; sîrb. cúriti, a picura. V. țîr 2, țîrlîĭ, țuruĭ și cĭuruĭ 2). Fac țîr: ploaĭa țîrîĭa din streșină, greĭeriĭ țîrîĭaŭ în ĭarbă, gardiștiĭ țîrîĭaŭ din „țignale”, soneria țîrîĭa mereŭ.

țîrîít n., pl. urĭ. Acțiunea de a țîrîi: țîrîitu greĭerilor.

țîrîít, -ă adj. Cu tremurăturĭ, cu intermitențe: șuĭerătură țîrîită. Iron. Dat cîte puțin: mîncare țîrîită. Adv. Țîrîind: cînd tornĭ țîrîit, se face spumă. Cu țîrîita, cîte puțin: eŭ țĭ-am dat baniĭ grămadă, și tu mi-ĭ daĭ cu țîrîita.

Ortografice DOOM

târâi (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. târâi, 3 târâie, imperf. 1 târâiam; conj. prez. 1 și 2 sg. să târâi, 3 să târâie

țârâi1 (a ~) (a bura; a cârpi; a face să curgă) vb., ind. prez. 3 sg. țârâie, imperf. 3 pl. țârâiau; conj. prez. 3 sg. să țârâie

+țârâi2 (a ~) (a cânta) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. țârâi, 3 țârâie, imperf. 1 țârâiam; conj. prez. 1 și 2 sg. să țârâi, 3 să țârâie

țârâit2 s. n., pl. țârâituri

țârâit1 adv.

târâi (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 târâie, imperf. 3 sg. târâia; conj. prez. 3 să târâie

!țârâi (a ~) vb., ind. prez. 3 sg. țârâie, imperf. 3 sg. țârâia; conj. prez. 3 să țârâie

țârâit2 s. n., pl. țârâituri

țârâit1 adv.

târâi vb., ind. și conj. prez. 3 târâie, imperf. 3 sg. târâia

țârâi (a picura, a țese) vb., ind. prez. 3 sg. țârâie/țârâiește, imperf. 3 sg. țârâia; conj. prez. 3 sg. și pl. țârâie/țârâiască

țârâit adv.

țârâit s. n., pl. țârâituri

țîrîi (ind. prez. 3 sg. și pl. țîrîie)

țârâesc, -râe 3, -râiam 1 imp.

Etimologice

țîrîi (țîrîi, țîrîit), vb. – A cîrpi, a stopa. Pol. cyrowac (Candrea); în Mold.

tîrîi Dicționarele noastre mai vechi tratează nediferențiat pe tîrî și tîrîi, considerînd, evident, că sînt două variante fonetice sau cel mult morfologice ale aceluiași verb. CADE nu dă nici o explicație, pe cînd TDRG arată că în limba veche a tîrî avea imperfectul normal tîrîia, care coincide cu al lui tîrîi. Să tragem de aici concluzia că tîrîi s-a născut din acest imperfect ? Ar fi greu de admis. Imperfectul cu -îia nu este specific pentru verbul nostru. Avem mai ales în paralelă pe pîri față de v.sl. прѣти, tîri, față de v.sl. трѣти și vîrî față de v.sl. врѣти: de ce la celelalte două verbe nu s-a format o variantă cu -îi pornind de la imperfect ? DLRM inserează separat pe tîrî din slavă și pe tîrîi fără etimologie. Să fie vorba de două verbe diferite ? În această direcție ne-ar îndrepta faptul că tîrîie-brîu e general sub această formă, pe cînd a tîrîi e cunoscut numai în nordul țării (dacă tîrîi ar fi fost simțit ca același verb cu tîrî, era normal să se zică tîrăște-briu). În sfîrșit, e de ținut seamă că sensul lui tîrî nu se potrivește perfect cu al v.sl. трѣти. A tîrîi se încadrează într-o lungă serie de verbe de origine onomatopeică, toate avind ca bază o onomatopee construită dintr-o consoană, plus î, plus r: astfel sînt formate bîrîi, cîrîi, hîrii, mîrîi, pîrîi, țîrîi (și asemănătoare sînt și sfîrîi, zvîrîi). Tîrîi ar putea fi făcut la fel, iar înțelesul lui s-ar potrivi perfect cu această origine. Mai prudent mi se pare totuși să admitemcă s-a petrecut o încrucișare între reprezentantul vechiului slav трѣти și formația onomatopeică romînească, astfel încât cele două cuvinte s-au influențat reciproc atît în ce privește forma, cît și înțelesul.

Sinonime

TÂRÂI vb. v. târî.

ȚÂRÂI vb. v. cârpi, coase, prinde, țese.

ȚÂRÂI vb. 1. v. picura. 2. v. bura. 3. (rar) a sfârâi, a țâțâi. (Greierii ~.) 4. v. suna.

ȚÂRÂIT s. țârâitură, zbârnâit. (~ul soneriei.)

TÎRÎI vb. a tîrî, a tîrșîi, a trage, (reg.) a tăgîrța. (A ~ ceva după sine.)

țîrîi vb. v. CÎRPI. COASE. PRINDE. ȚESE.

ȚÎRÎI vb. 1. a picura, a țîrcîi. (Chiuveta ~.) 2. a bura, a burnița, a țîrcîi, (înv. și pop.) a roura, (reg.) a burui, (înv.) a roua, (fig.) a cerne. (Afară ~.) 3. (rar) a sfîrîi, a țîțîi. (Greierii ~.) 4. a suna, a zbîrnîi. (~ soneria, telefonul.)

ȚÎRÎIT s. țîrîitură, zbîrnîit. (~ soneriei.)

Arhaisme și regionalisme

târâí, târâiesc, (târăi), v.i. 1. A scârțâi. 2. A tremura: „Acela [strigoiu], când să duce di la ie, tăte feștilele, ușile, tăte tărăié(u), de gândești că s-ar face praf, daˈ nu spărje nimic” (Bilțiu, 2007: 290). – Cf. târî (DEX).

țârăí, v.i. v. țârâi.

țârâí, țârâiesc, (țârăi), v.i. 1. A curge slab, a picura. 2. A ploua mărunt. 3. A produce un zgomot strident. – Din țâr, creație expresivă ce imită țiuitul (DEX) + suf. -âi (MDA).

țârâít, țârâituri, (țârăit), s.n. 1. Ploaie măruntă. 2. Zgomot strident. – Din țârâi.

țârâi, țârâiesc, vb. intranz. – 1. A curge slab, a picura. 2. A ploua mărunt. 3. A produce un zgomot strident. – Din țâr, creație expresivă ce imită țiuitul (DEX) + suf. -âi (MDA).

țurăi, țurăiesc, vb. tranz. – (reg.) 1. A se scutura: „Busuiocu-a țurăi, / Eu ’nainte ți-oi ieși” (Papahagi, 1925: 204; Rona de Jos). 2. A suna. – Din țur + suf. -ăi (MDA).

țârâi, țârâiesc, vb. intranz. – 1. A curge slab, a picura. 2. A ploua mărunt. 3. A produce un zgomot strident. – Din țâr, creație expresivă ce imită țiuitul (DER).

Intrare: târâi
verb (VT343)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • târâi
  • târâire
  • târâit
  • târâitu‑
  • târâind
  • târâindu‑
singular plural
  • târâie
  • târâiți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • târâi
(să)
  • târâi
  • târâiam
  • târâii
  • târâisem
a II-a (tu)
  • târâi
(să)
  • târâi
  • târâiai
  • târâiși
  • târâiseși
a III-a (el, ea)
  • târâie
(să)
  • târâie
  • târâia
  • târâi
  • târâise
plural I (noi)
  • târâim
(să)
  • târâim
  • târâiam
  • târâirăm
  • târâiserăm
  • târâisem
a II-a (voi)
  • târâiți
(să)
  • târâiți
  • târâiați
  • târâirăți
  • târâiserăți
  • târâiseți
a III-a (ei, ele)
  • târâie
(să)
  • târâie
  • târâiau
  • târâiră
  • târâiseră
Intrare: târâit
târâit participiu
participiu (PT2)
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • târâit
  • târâitul
  • târâitu‑
  • târâită
  • târâita
plural
  • târâiți
  • târâiții
  • târâite
  • târâitele
genitiv-dativ singular
  • târâit
  • târâitului
  • târâite
  • târâitei
plural
  • târâiți
  • târâiților
  • târâite
  • târâitelor
vocativ singular — —
plural — —
târăit
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
Intrare: țărăit (part.)
țărăit2 (part.) participiu
participiu (PT2)
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • țărăit
  • țărăitul
  • țărăită
  • țărăita
plural
  • țărăiți
  • țărăiții
  • țărăite
  • țărăitele
genitiv-dativ singular
  • țărăit
  • țărăitului
  • țărăite
  • țărăitei
plural
  • țărăiți
  • țărăiților
  • țărăite
  • țărăitelor
vocativ singular — —
plural — —
Intrare: țârăit
țârăit participiu
participiu (PT2)
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • țârăit
  • țârăitul
  • țârăită
  • țârăita
plural
  • țârăiți
  • țârăiții
  • țârăite
  • țârăitele
genitiv-dativ singular
  • țârăit
  • țârăitului
  • țârăite
  • țârăitei
plural
  • țârăiți
  • țârăiților
  • țârăite
  • țârăitelor
vocativ singular — —
plural — —
Intrare: țârâi (cădea, suna)
verb (VT343)
Surse flexiune: DOOM 3
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • țârâi
  • țârâire
  • țârâit
  • țârâitu‑
  • țârâind
  • țârâindu‑
singular plural
  • țârâie
  • țârâiți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • țârâi
(să)
  • țârâi
  • țârâiam
  • țârâii
  • țârâisem
a II-a (tu)
  • țârâi
(să)
  • țârâi
  • țârâiai
  • țârâiși
  • țârâiseși
a III-a (el, ea)
  • țârâie
(să)
  • țârâie
  • țârâia
  • țârâi
  • țârâise
plural I (noi)
  • țârâim
(să)
  • țârâim
  • țârâiam
  • țârâirăm
  • țârâiserăm
  • țârâisem
a II-a (voi)
  • țârâiți
(să)
  • țârâiți
  • țârâiați
  • țârâirăți
  • țârâiserăți
  • țârâiseți
a III-a (ei, ele)
  • țârâie
(să)
  • țârâie
  • țârâiau
  • țârâiră
  • țârâiseră
verb (VT343)
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • țârcâi
  • țârcâire
  • țârcâit
  • țârcâitu‑
  • țârcâind
  • țârcâindu‑
singular plural
  • țârcâie
  • țârcâiți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • țârcâi
(să)
  • țârcâi
  • țârcâiam
  • țârcâii
  • țârcâisem
a II-a (tu)
  • țârcâi
(să)
  • țârcâi
  • țârcâiai
  • țârcâiși
  • țârcâiseși
a III-a (el, ea)
  • țârcâie
(să)
  • țârcâie
  • țârcâia
  • țârcâi
  • țârcâise
plural I (noi)
  • țârcâim
(să)
  • țârcâim
  • țârcâiam
  • țârcâirăm
  • țârcâiserăm
  • țârcâisem
a II-a (voi)
  • țârcâiți
(să)
  • țârcâiți
  • țârcâiați
  • țârcâirăți
  • țârcâiserăți
  • țârcâiseți
a III-a (ei, ele)
  • țârcâie
(să)
  • țârcâie
  • țârcâiau
  • țârcâiră
  • țârcâiseră
verb (VT343)
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • țirăi
  • țirăire
  • țirăit
  • țirăitu‑
  • țirăind
  • țirăindu‑
singular plural
  • țirăie
  • țirăiți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • țirăi
(să)
  • țirăi
  • țirăiam
  • țirăii
  • țirăisem
a II-a (tu)
  • țirăi
(să)
  • țirăi
  • țirăiai
  • țirăiși
  • țirăiseși
a III-a (el, ea)
  • țirăie
(să)
  • țirăie
  • țirăia
  • țirăi
  • țirăise
plural I (noi)
  • țirăim
(să)
  • țirăim
  • țirăiam
  • țirăirăm
  • țirăiserăm
  • țirăisem
a II-a (voi)
  • țirăiți
(să)
  • țirăiți
  • țirăiați
  • țirăirăți
  • țirăiserăți
  • țirăiseți
a III-a (ei, ele)
  • țirăie
(să)
  • țirăie
  • țirăiau
  • țirăiră
  • țirăiseră
verb (VT343)
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • țârui
  • țâruire
  • țâruit
  • țâruitu‑
  • țâruind
  • țâruindu‑
singular plural
  • țâruie
  • țâruiți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • țârui
(să)
  • țârui
  • țâruiam
  • țâruii
  • țâruisem
a II-a (tu)
  • țârui
(să)
  • țârui
  • țâruiai
  • țâruiși
  • țâruiseși
a III-a (el, ea)
  • țâruie
(să)
  • țâruie
  • țâruia
  • țârui
  • țâruise
plural I (noi)
  • țâruim
(să)
  • țâruim
  • țâruiam
  • țâruirăm
  • țâruiserăm
  • țâruisem
a II-a (voi)
  • țâruiți
(să)
  • țâruiți
  • țâruiați
  • țâruirăți
  • țâruiserăți
  • țâruiseți
a III-a (ei, ele)
  • țâruie
(să)
  • țâruie
  • țâruiau
  • țâruiră
  • țâruiseră
verb (VT343)
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • țârăi
  • țârăire
  • țârăit
  • țârăitu‑
  • țârăind
  • țârăindu‑
singular plural
  • țârăie
  • țârăiți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • țârăi
(să)
  • țârăi
  • țârăiam
  • țârăii
  • țârăisem
a II-a (tu)
  • țârăi
(să)
  • țârăi
  • țârăiai
  • țârăiși
  • țârăiseși
a III-a (el, ea)
  • țârăie
(să)
  • țârăie
  • țârăia
  • țârăi
  • țârăise
plural I (noi)
  • țârăim
(să)
  • țârăim
  • țârăiam
  • țârăirăm
  • țârăiserăm
  • țârăisem
a II-a (voi)
  • țârăiți
(să)
  • țârăiți
  • țârăiați
  • țârăirăți
  • țârăiserăți
  • țârăiseți
a III-a (ei, ele)
  • țârăie
(să)
  • țârăie
  • țârăiau
  • țârăiră
  • țârăiseră
verb (VT343)
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • țărăi
  • țărăire
  • țărăit
  • țărăitu‑
  • țărăind
  • țărăindu‑
singular plural
  • țărăie
  • țărăiți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • țărăi
(să)
  • țărăi
  • țărăiam
  • țărăii
  • țărăisem
a II-a (tu)
  • țărăi
(să)
  • țărăi
  • țărăiai
  • țărăiși
  • țărăiseși
a III-a (el, ea)
  • țărăie
(să)
  • țărăie
  • țărăia
  • țărăi
  • țărăise
plural I (noi)
  • țărăim
(să)
  • țărăim
  • țărăiam
  • țărăirăm
  • țărăiserăm
  • țărăisem
a II-a (voi)
  • țărăiți
(să)
  • țărăiți
  • țărăiați
  • țărăirăți
  • țărăiserăți
  • țărăiseți
a III-a (ei, ele)
  • țărăie
(să)
  • țărăie
  • țărăiau
  • țărăiră
  • țărăiseră
țârâi2 (1 -iesc) verb grupa a IV-a conjugarea a VI-a
verb (VT408)
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • țârâi
  • țârâire
  • țârâit
  • țârâitu‑
  • țârâind
  • țârâindu‑
singular plural
  • țârâiește
  • țârâiți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • țârâiesc
(să)
  • țârâiesc
  • țârâiam
  • țârâii
  • țârâisem
a II-a (tu)
  • țârâiești
(să)
  • țârâiești
  • țârâiai
  • țârâiși
  • țârâiseși
a III-a (el, ea)
  • țârâiește
(să)
  • țârâiască
  • țârâia
  • țârâi
  • țârâise
plural I (noi)
  • țârâim
(să)
  • țârâim
  • țârâiam
  • țârâirăm
  • țârâiserăm
  • țârâisem
a II-a (voi)
  • țârâiți
(să)
  • țârâiți
  • țârâiați
  • țârâirăți
  • țârâiserăți
  • țârâiseți
a III-a (ei, ele)
  • țârâiesc
(să)
  • țârâiască
  • țârâiau
  • țârâiră
  • țârâiseră
verb (VT343)
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • țirii
  • țiriire
  • țiriit
  • țiriitu‑
  • țiriind
  • țiriindu‑
singular plural
  • țiriie
  • țiriiți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • țirii
(să)
  • țirii
  • țiriiam
  • țiriii
  • țiriisem
a II-a (tu)
  • țirii
(să)
  • țirii
  • țiriiai
  • țiriiși
  • țiriiseși
a III-a (el, ea)
  • țiriie
(să)
  • țiriie
  • țiriia
  • țirii
  • țiriise
plural I (noi)
  • țiriim
(să)
  • țiriim
  • țiriiam
  • țiriirăm
  • țiriiserăm
  • țiriisem
a II-a (voi)
  • țiriiți
(să)
  • țiriiți
  • țiriiați
  • țiriirăți
  • țiriiserăți
  • țiriiseți
a III-a (ei, ele)
  • țiriie
(să)
  • țiriie
  • țiriiau
  • țiriiră
  • țiriiseră
Intrare: țârâi (cârpi, țese)
țârâi2 (1 -iesc) verb grupa a IV-a conjugarea a VI-a
verb (VT408)
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • țârâi
  • țârâire
  • țârâit
  • țârâitu‑
  • țârâind
  • țârâindu‑
singular plural
  • țârâiește
  • țârâiți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • țârâiesc
(să)
  • țârâiesc
  • țârâiam
  • țârâii
  • țârâisem
a II-a (tu)
  • țârâiești
(să)
  • țârâiești
  • țârâiai
  • țârâiși
  • țârâiseși
a III-a (el, ea)
  • țârâiește
(să)
  • țârâiască
  • țârâia
  • țârâi
  • țârâise
plural I (noi)
  • țârâim
(să)
  • țârâim
  • țârâiam
  • țârâirăm
  • țârâiserăm
  • țârâisem
a II-a (voi)
  • țârâiți
(să)
  • țârâiți
  • țârâiați
  • țârâirăți
  • țârâiserăți
  • țârâiseți
a III-a (ei, ele)
  • țârâiesc
(să)
  • țârâiască
  • țârâiau
  • țârâiră
  • țârâiseră
verb (VT343)
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • țârăi
  • țârăire
  • țârăit
  • țârăitu‑
  • țârăind
  • țârăindu‑
singular plural
  • țârăie
  • țârăiți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • țârăi
(să)
  • țârăi
  • țârăiam
  • țârăii
  • țârăisem
a II-a (tu)
  • țârăi
(să)
  • țârăi
  • țârăiai
  • țârăiși
  • țârăiseși
a III-a (el, ea)
  • țârăie
(să)
  • țârăie
  • țârăia
  • țârăi
  • țârăise
plural I (noi)
  • țârăim
(să)
  • țârăim
  • țârăiam
  • țârăirăm
  • țârăiserăm
  • țârăisem
a II-a (voi)
  • țârăiți
(să)
  • țârăiți
  • țârăiați
  • țârăirăți
  • țârăiserăți
  • țârăiseți
a III-a (ei, ele)
  • țârăie
(să)
  • țârăie
  • țârăiau
  • țârăiră
  • țârăiseră
Intrare: țârâit (adj.)
țârâit3 (adj.) adjectiv
adjectiv (A2)
Participiu "a țârâi".
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • țârâit
  • țârâitul
  • țârâitu‑
  • țârâită
  • țârâita
plural
  • țârâiți
  • țârâiții
  • țârâite
  • țârâitele
genitiv-dativ singular
  • țârâit
  • țârâitului
  • țârâite
  • țârâitei
plural
  • țârâiți
  • țârâiților
  • țârâite
  • țârâitelor
vocativ singular — —
plural — —
Intrare: țârâit (adv.)
țârâit2 (adv.) adverb
adverb (I8)
Surse flexiune: DOOM 3
  • țârâit
Intrare: țârâit (fapt)
țârâit1 (s.n.) substantiv neutru
substantiv neutru (N24)
Surse flexiune: DOOM 3
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • țârâit
  • țârâitul
  • țârâitu‑
plural
  • țârâituri
  • țârâiturile
genitiv-dativ singular
  • țârâit
  • țârâitului
plural
  • țârâituri
  • țârâiturilor
vocativ singular —
plural —
țărăit1 (s.n.) substantiv neutru
substantiv neutru (N24)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • țărăit
  • țărăitul
plural
  • țărăituri
  • țărăiturile
genitiv-dativ singular
  • țărăit
  • țărăitului
plural
  • țărăituri
  • țărăiturilor
vocativ singular —
plural —
substantiv neutru (N24)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • țiriit
  • țiriitul
plural
  • țiriituri
  • țiriiturile
genitiv-dativ singular
  • țiriit
  • țiriitului
plural
  • țiriituri
  • țiriiturilor
vocativ singular —
plural —
țârăit substantiv neutru
substantiv neutru (N24)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • țârăit
  • țârăitul
plural
  • țârăituri
  • țârăiturile
genitiv-dativ singular
  • țârăit
  • țârăitului
plural
  • țârăituri
  • țârăiturilor
vocativ singular —
plural —
substantiv feminin (F1)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular —
  • țârâita
plural — —
genitiv-dativ singular — —
plural — —
vocativ singular —
plural —
Intrare: țurăi (asmuți)
verb (VT408)
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • țurăi
  • țurăire
  • țurăit
  • țurăitu‑
  • țurăind
  • țurăindu‑
singular plural
  • țurăiește
  • țurăiți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • țurăiesc
(să)
  • țurăiesc
  • țurăiam
  • țurăii
  • țurăisem
a II-a (tu)
  • țurăiești
(să)
  • țurăiești
  • țurăiai
  • țurăiși
  • țurăiseși
a III-a (el, ea)
  • țurăiește
(să)
  • țurăiască
  • țurăia
  • țurăi
  • țurăise
plural I (noi)
  • țurăim
(să)
  • țurăim
  • țurăiam
  • țurăirăm
  • țurăiserăm
  • țurăisem
a II-a (voi)
  • țurăiți
(să)
  • țurăiți
  • țurăiați
  • țurăirăți
  • țurăiserăți
  • țurăiseți
a III-a (ei, ele)
  • țurăiesc
(să)
  • țurăiască
  • țurăiau
  • țurăiră
  • țurăiseră
verb (VT343)
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • țârăi
  • țârăire
  • țârăit
  • țârăitu‑
  • țârăind
  • țârăindu‑
singular plural
  • țârăie
  • țârăiți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • țârăi
(să)
  • țârăi
  • țârăiam
  • țârăii
  • țârăisem
a II-a (tu)
  • țârăi
(să)
  • țârăi
  • țârăiai
  • țârăiși
  • țârăiseși
a III-a (el, ea)
  • țârăie
(să)
  • țârăie
  • țârăia
  • țârăi
  • țârăise
plural I (noi)
  • țârăim
(să)
  • țârăim
  • țârăiam
  • țârăirăm
  • țârăiserăm
  • țârăisem
a II-a (voi)
  • țârăiți
(să)
  • țârăiți
  • țârăiați
  • țârăirăți
  • țârăiserăți
  • țârăiseți
a III-a (ei, ele)
  • țârăie
(să)
  • țârăie
  • țârăiau
  • țârăiră
  • țârăiseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

târâi, târâiverb

  • 1. A (se) târî. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    sinonime: târî
    • format_quote Urnindu-se din loc, începu a-și tîrîi iar ciubotele grele. SADOVEANU, O. VIII 123. DLRLC
    • format_quote Apar... argații din ușa sub părete, Ei prind pe pag sălbateci și-l tîrîie de plete. COȘBUC, P. II 200. DLRLC
    • format_quote Capul grecului tăia Apoi trupu-i tîrîia. ALECSANDRI, P. P. 138. DLRLC
    • format_quote figurat D-abia-și tîrîie bătrînețea. SEVASTOS, N. 317. DLRLC
    • format_quote figurat Abia își tîrîie și el viața. ISPIRESCU, L. 12. DLRLC
    • format_quote Mă tîrîi către vecinul meu. Nu mai mișca. CAMIL PETRESCU, U. N. 374. DLRLC
    • format_quote Ca rîma se tîrîi, lipit de pămînt. MIRONESCU, S. A. 120. DLRLC
    • format_quote Ai să te tîrîi în brînci după mine. CREANGĂ, P. 324. DLRLC
    • format_quote Se tîrîiau ațele și curgeau oghelele după dînșii. CREANGĂ, P. 249. DLRLC
    • format_quote Barba argintie A unchieșului străbun Se tîrîie pe cîmpie Ca o coadă de păun. ALECSANDRI, P. A. 187. DLRLC
    • 1.1. tranzitiv A lua, a purta, a duce cu sine. DLRLC
      • format_quote Mihai izbutise să-l tîrîie pe Virgil Probotă, remorcat de mînecă. C. PETRESCU, Î. I 13. DLRLC
    • 1.2. reflexiv A merge încet, a înainta cu greu, abia mișcându-și picioarele. DLRLC
      • format_quote Se tîrîie înapoi, ținîndu-se de perete. C. PETRESCU, C. V. 215. DLRLC
      • format_quote Abia tîrîindu-se, s-au pornit mai departe. SBIERA, P. 210. DLRLC
      • format_quote figurat Un orologiu care în loc de-a îmbla-nainte, S-ar tîrîi-ndărăt. EMINESCU, O. IV 64. DLRLC
etimologie:
  • cf. târî DEX '98 DEX '09

țârâi, țârâiverb

  • 1. intranzitiv tranzitiv A cădea sau a face să cadă picătură cu picătură, a curge sau a face să curgă câte puțin, cu intermitență (producând un zgomot caracteristic). DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • format_quote Ploaia de toamnă țîrîia subțire. SADOVEANU, O. I 385. DLRLC
    • format_quote Picăturile țîrîind în strașina hanului, după furtuna năprasnică de peste zi. C. PETRESCU, A. R. 188. DLRLC
    • format_quote figurat În încăpere lampa era trasă; O lumină somnoroasă, spălăcită, țîrîia, ca o negură tomnatecă, peste lucrurile adormite. DAN, U. 22. DLRLC
    • format_quote Cînd văd că începe să fiarbă, țîrîie... făină din mînă. PAMFILE, I. C. 24. DLRLC
    • 1.1. A lăsa să curgă apa de care este pătruns sau îmbibat, a se scurge de apă pe încetul (făcând un zgomot caracteristic). DLRLC
      • format_quote Soarele bătea de către amiază și streșinile din sat de la Tarcău țîrîiau, sticlind șiraguri de mărgele vii. SADOVEANU, B. 113. DLRLC
    • 1.2. intranzitiv impersonal A bura (1.). DEX '09 DEX '98 DLRLC
      • format_quote Afară țîrîia mărunt din pîcla fumurie. SADOVEANU, O. III 93. DLRLC
  • 2. intranzitiv (Despre insecte și despre unele păsări) A scoate sunete caracteristice, ascuțite, scurte și repetate; a țâțâi (?). DEX '09 DEX '98 DLRLC
    sinonime: țâțâi
    • format_quote Prin ierburile foșnitoare țîrîiau cosașii. CAMILAR, N. I 107. DLRLC
    • format_quote Greierii țîrîie monoton în liniștea mare; îngînarea lor tristă pare că izvorăște din negura veacurilor. SADOVEANU, O. I 284. DLRLC
    • format_quote Se putea auzi cum țîrîiau și forfoteau gîngăniile. CARAGIALE, O. III 52. DLRLC
    • format_quote Cînd țîrîiesc vrăbiile, are să se strice vremea. ȘEZ. VI 62. DLRLC
    • format_quote prin analogie rar (Despre persoane) Care bomboană? Ce bomboană? țîrîi fetița. SADOVEANU, O. VIII 233. DLRLC
    • format_quote figurat Și în cea dintîi clipă de revărsare a luminii, grija, care țîrîie la urechea plugarului ca un greier, îl scoală. GÎRLEANU, L. 37. DLRLC
    • format_quote figurat Amintiri Țîrîiesc încet ca greieri Printre negre, vechi zidiri. EMINESCU, O. I 105. DLRLC
  • 3. intranzitiv Despre sonerie: suna, zbârnâi. DEX '09 DEX '98 DLRLC
  • 4. intranzitiv rar (Despre instrumente cu coarde) A răsuna în vibrații scurte și tremurătoare, lipsite de adâncime; (despre muzicanți) a cânta în acest mod. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • format_quote Țîrîia nesigur cu arcușul pe strune. REBREANU, I. 21. DLRLC
etimologie:

țârâi, țârâiescverb

tranzitiv
etimologie:

țârâit, țârâităadjectiv

  • 1. Cu întreruperi. MDA2
    sinonime: discontinuu
  • 2. regional (Despre mămăligă) Care se face lăsând să cadă câte puțină făină din mână în timp ce cu cealaltă mână se amestecă cu făcălețul. MDA2
etimologie:

țârâitadverb

  • 1. (În legătură cu modul de a cânta la un instrument cu coarde) Din vârful arcușului, fără rezonanță. DEX '09 MDA2 DEX '98 DLRLC
    sinonime: tremurat
    • format_quote Un țigan cînta dintr-o scripcă repede-repede, țîrîit. SADOVEANU, O. VII 233. DLRLC
  • 2. Cu întreruperi. MDA2
    sinonime: discontinuu
etimologie:

țârâit, țârâiturisubstantiv neutru

  • 1. Zbârnâit, țârâire, țârâitură. DEX '09 MDA2 DEX '98 DLRLC
    • 1.1. Faptul de a țârâi. DEX '09 DLRLC
      • format_quote Ceilalți așteptau tăcuți, ascultînd țîrîitul lichidului în rezervor. MIHALE, O. 196. DLRLC
      • format_quote În liniștea pavilionului se auzea țîrîitul ploii pe acoperișul de tablă, un țîrîit monoton și obositor. SADOVEANU, O. VI 221. DLRLC
    • 1.2. Faptul de a țârâi. DEX '09 DLRLC
      • format_quote În tăcerea ruinilor se auzea țîrîitul tremurător al greierilor. SADOVEANU, O. III 120. DLRLC
      • format_quote Un țîrîit necurmat de lăcuste suna-n auz. SANDU-ALDEA, U. P. 164. DLRLC
      • format_quote Cu ce farmec negrăit eram legănați de simfoniile tăcerii adînci, întrerupte în răstimpuri, de țîrîitul depărtat al greierilor de noapte. HOGAȘ, M. N. 109. DLRLC
    • 1.3. Faptul de a țârâi. DEX '09 DLRLC NODEX
      • format_quote Apăsă cu arătătorul elastic pe butonul de lîngă ușă al unei sonerii... În depărtare, răspunse apăsării un lung țîrîit metalic. HOGAȘ, M. N. 25. DLRLC
    • 1.4. Faptul de a țârâi. DEX '09 DLRLC
      • format_quote Țipetele femeilor speriate acoperind... țîrîitul înflorit al lăutarilor. REBREANU, R. I 125. DLRLC
    • 1.5. concretizat Sunetul, zgomotul produs astfel. DLRLC NODEX DEX '09
  • 2. locuțiune adverbială Cu țârâita = puțin câte puțin. MDA2 NODEX
etimologie:

țurăi, țurăiescverb

etimologie:

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.