țârâit², ~ă [At: SCRIBAN, D. / Pl: ~iți, ~e / E: țârâi¹] 1-2 a, av Cu întreruperi Si: discontinuu (1). 3 av (D. modul de a cânta la un instrument cu coarde) Din vârful arcușului, fără rezonanță. 4 a (Reg; d. mămăligă) Care se face lăsând să cadă câte puțină făină din mână în timp ce cu cealaltă mână se amestecă cu făcălețul.

ȚÎRÎIT, ȚIRIIT sbst. Faptul de a țîrîi²: țîrîitul lăcustelor îi sfredelea urechile (S.-ALD.); despre păsări: prin adierile lui moi de răcoare, tresărea din cînd în cînd țîrîitul unei paseri (SAD.); pr. ext.: țîriitul clopoțelului de la o bicicletă militară (IRG.); despre sunetele ascuțite ale vioarei: de sus... venea o larmă nedeslușită în care se deosebea un țîrîit de strune (SAD.).

ȚÎRÎIT¹ adv. (În legătură cu modul de a cînta la un instrument cu coarde) Din vîrful arcușului, fără rezonanță; tremurat. Un țigan cînta dintr-o scripcă repede-repede, țîrîit. SADOVEANU, O. VII 233.

țârâit¹ adv.

țârâit¹ adv.

țârâit adv.