tîrîi Dicționarele noastre mai vechi tratează nediferențiat pe tîrî și tîrîi, considerînd, evident, că sînt două variante fonetice sau cel mult morfologice ale aceluiași verb. CADE nu dă nici o explicație, pe cînd TDRG arată că în limba veche a tîrî avea imperfectul normal tîrîia, care coincide cu al lui tîrîi. Să tragem de aici concluzia că tîrîi s-a născut din acest imperfect ? Ar fi greu de admis. Imperfectul cu -îia nu este specific pentru verbul nostru. Avem mai ales în paralelă pe pîri față de v.sl. прѣти, tîri, față de v.sl. трѣти și vîrî față de v.sl. врѣти: de ce la celelalte două verbe nu s-a format o variantă cu -îi pornind de la imperfect ? DLRM inserează separat pe tîrî din slavă și pe tîrîi fără etimologie. Să fie vorba de două verbe diferite ? În această direcție ne-ar îndrepta faptul că tîrîie-brîu e general sub această formă, pe cînd a tîrîi e cunoscut numai în nordul țării (dacă tîrîi ar fi fost simțit ca același verb cu tîrî, era normal să se zică tîrăște-briu). În sfîrșit, e de ținut seamă că sensul lui tîrî nu se potrivește perfect cu al v.sl. трѣти. A tîrîi se încadrează într-o lungă serie de verbe de origine onomatopeică, toate avind ca bază o onomatopee construită dintr-o consoană, plus î, plus r: astfel sînt formate bîrîi, cîrîi, hîrii, mîrîi, pîrîi, țîrîi (și asemănătoare sînt și sfîrîi, zvîrîi). Tîrîi ar putea fi făcut la fel, iar înțelesul lui s-ar potrivi perfect cu această origine. Mai prudent mi se pare totuși să admitemcă s-a petrecut o încrucișare între reprezentantul vechiului slav трѣти și formația onomatopeică romînească, astfel încât cele două cuvinte s-au influențat reciproc atît în ce privește forma, cît și înțelesul.