ȚÎȚÎI¹ (-țîiu), ❍ȚIȚII (-țiiu, -țiesc) vb. intr. 1 A scoate sunete subțiri dintr’un instrument muzical: abia încep ei să țîțîe și să sdrăngăne puțin... că se și strecoară fetele pe lîngă gardul de nuiele (LUNG.) ¶ 2 = ȚîRîI1: cînd toate gurile privighitorilor a mai cînta tac, atuncea grierul copaciului a țîțîi începe (CANT.); dacă-l prinzi și-l pui la ureche, țițiește (mar.) [onom.].