SUNA, sun, vb. I. 1. Intranz. A scoate, a produce, a emite anumite sunete. ◊ Expr. A suna a gol = a scoate sunete caracteristice unui vas care nu conține nimic. ♦ (Despre ceas) A marca timpul (prin bătăi mecanice); (despre unele ceasuri) a emite, la o oră dinainte stabilită, un semnal sonor (pentru a trezi din somn, pentru a marca ceva). ◊ Expr. A-i suna (cuiva) ceasul (morții sau de veșnicie) = a-i sosi cuiva clipa morții. ♦ (Despre ape) A murmura, a susura. ♦ (Despre anumite obiecte, materiale etc.) A foșni; a trosni, a pocni. ♦ (Despre vânt) A șuiera, a vâjâi. ♦ Tranz. (Pop.) A scutura cu zgomot frâul (pentru a chema calul). 2. Intranz. (Despre cuvinte, cântece, glasuri) A se face auzit, a se auzi, a răsuna. ◊ Expr. A-i suna (cuiva) la (sau în) urechi (sau în auz) = a-și aminti obsesiv un fapt. A nu-i suna (cuiva) bine la ureche = a nu-i plăcea (cuiva) ceea ce aude. ♦ (Rar; despre urechi) A țiui. ♦ Fig. A-i stărui în minte. 3. Intranz. (Despre locurile unde se produc zgomote) A răsuna. 4. Intranz. (Despre oameni) A cânta dintr-un instrument muzical. 5. Intranz. A anunța, a vesti ceva prin sunete de clopot sau suflând într-un instrument. ♦ Tranz. A chema (pe cineva) prin sonerie, telefon etc. 6. Intranz. A fi formulat, exprimat; a glăsui. 7. Refl. impers. (Rar) A se zvoni, a se auzi vorbindu-se despre ceva. – Lat. sonare.

suna [At: CORESI, EV 338 / Pzi: sun, (înv) sunez / E: ml sonare] 1 vi (Dob; d. obiecte de metal, de lemn, d. părți ale acestora, d. pământ etc.) A produce, a emite sau a propaga sunete (1) ori, pex, zgomote caracteristice (prin atingere, prin lovire, prin ciocnire, prin apăsare etc.) Si: (pop) a da sunet. 2 vi (Îrg; îe) A (-i) ~ (cuiva) cojocul (sau cocoașa sau doagele) A bate tare (pe cineva). 3 vi (Pop; îe) A-i ~ (cuiva) doagele A fi un obiect foarte uzat. 4 vi (Îae) A fi un sleit de puteri. 5 vi (Îae) A fi aproape de sfârșitul vieții. 6 vi (Pop; îe) A-i ~ (cuiva) scândura (sau potcoavele ori coliva) în piept A (-i) sosi cuiva momentul să moară Si: (pfm) a-i suna ceasul morții. 7 vi (Îae; pex) A muri. 8-9 vit (C. i. frunze, pex, copaci) A produce un zgomot ușor, (prin mișcare, prin apăsare etc.) Si: a fâșâi, a foșni (1-2), a susura, a șâșâi, a șopoti, a șușoti, a șușui², (rar) a sâsâi, (înv) a prâsui, (reg) a fălălăi, apârâi, a pocni, a șușora. 10 vi (Pan; asr; d. haine, țesături, covoare etc.) A foșni (1-2). 11 vi (Pex; rar; d. crengi uscate, vreascuri etc.) A trosni¹. 12 vi (Spc; d. ape, valuri etc.) A produce un zgomot slab, continuu și monoton Si: a clopoci (1), a murmura, a susura, a șopoti, a șușui², (rar) a zuzui, a zvoni, (înv) a murmui¹, (reg) a ujui. 13 vi (Pex) A vui. 14 vi (Asr; d. vânt sau curenți de aer) A șuiera. 15 vi (Spc; rar; d. lemne ori cărbuni care ard, pex, d. foc) A dudui (6). 16 vi (Pop; d. arme de foc) A pocni. 17 vi (D. instrumente muzicale, d. voce) A emite un șir de sunete armonioase, care alcătuiesc un acord, o melodie etc. 18-19 vit (D. oameni sau grupuri, d. ansambluri orchestrale ori corale etc.) A cânta (o parte dintr-o) bucată muzicală. 20 vi (D. cuvinte sau d. glasuri, d. râsete ori d. plânsete, d. cântece sau d. zgomote) A se face sau a fi auzit până (ori de) departe Si: a se auzi, a răsuna. 21-22 vi (Îe) A (nu)-i ~ (cuiva) bine la (înv în) ureche (sau urechi) A-i produce o impresie auditivă ne(plăcută), (dez)agreabilă. 23 vi (Îe) A (-i) mai ~ (cuiva) (încă) la (sau în) urechi (sau în auz) A-și aminti obsesiv de ceva auzit cândva. 24 vi (Îe) A-i ~ (cuiva) în minte A-i reveni în amintire cineva sau ceva auzit sau văzut cândva. 25 vi (Construit cu un adjectiv) A părea că... . 26 vi (Fam; d. urechi) A țiui. 27 vi (D. unele instrumente muzicale, d. dispozitive de alarmă, d. aparate, clpote etc.) A emite semnale sonore pentru a atrage atenția cuiva asupra a ceva Si: a bate (18), a cânta, dăngăni (1), tăngăni, țârâi, zbârni, zvoni. 28 vi (Pex; d. oameni) A face să sune (27) soneria de la ușă. 29 vt (Fam; d. oameni) A da telefon. 30 vt (Pop; c. i. frâul calului) A scutura cu zgomot pentru a chema calul. 31 vi (D. ceasuri, mai ales pendule) A marca prin mijloace sonore (ritmice) anumite unități de timp (de obicei orele, jumătățile de oră) Si: a bate (169). 32 vi (D. unele ceasuri) A emite, la o oră dinainte stabilită, un semnal sonor (continuu și puternic) pentru a trezi din somn sau a atrage atenția că trebuie să se facă un anumit lucru Si: a deștepta (1), a trezi. 33 vi (Îe) A-i ~ ceasul (sau, rar, vremea, ora, clipa) (ca ori să) A(-i) sosi (cuiva) momentul să (i) se întâmple ceva. 34 vi (Pfm; îe) A-i ~ (cuiva) ceasul (morții, sau pieirii, rar, de veșnicie) A-i sosi (cuiva) momentul să moară. 35 vi (Pfm; îae) A muri. 36-37 vit (Îrg) A se auzi. 38-39 vit (Îrg) A se zvoni. 40 vi (Îpf; d. comunicări scrise sau vorbite) A fi formulat într-un anumit fel Si: a glăsui (8). 41 vi (D. comunicări scrise sau vorbite; pex) A scrie. 42 vi (D. norme, legi etc sau d. părți ale acestora) A stipula. 43-44 vit (Îe) A ~ a... A corespunde cu... Si: a aduce cu, a sugera că... . 45 vi (Trs) A se referi la... . 46 vi (Trs) A face aluzie la...

SUNA, sun, vb. I. 1. Intranz. A scoate, a produce, a emite anumite sunete. ◊ Expr. A suna a gol = a scoate sunete caracteristice unui vas care nu conține nimic. ♦ (Despre ceas) A marca timpul (prin bătăi mecanice). ◊ Expr. A-i suna (cuiva) ceasul (morții sau de veșnicie) = a-i sosi cuiva clipa morții. ♦ (Despre ape) A murmura, a susura. ♦ (Despre anumite obiecte, materiale etc.) A foșni; a trosni, a pocni. ♦ (Despre vânt) A șuiera, a vâjâi. ♦ Tranz. (Pop.) A scutura cu zgomot frâul (pentru a chema calul). 2. Intranz. (Despre cuvinte, cântece, glasuri) A se face auzit, a se auzi, a răsuna. ◊ Expr. A-i suna (cuiva) la (sau în) urechi (sau în auz) = a-și aminti obsesiv un fapt. A nu-i suna (cuiva) bine la ureche = a nu-i plăcea (cuiva) ceea ce aude. ♦ (Rar; despre urechi) A țiui. ♦ Fig. A-i stărui în minte. 3. Intranz. (Despre locurile unde se produc zgomote) A răsuna. 4. Intranz. (Despre oameni) A cânta dintr-un instrument muzical. 5. Intranz. A anunța, a vesti ceva prin sunete de clopot sau suflând într-un instrument. ♦ Tranz. A chema (pe cineva) prin sonerie, telefon etc. 6. Intranz. A fi formulat, exprimat; a glăsui. 7. Refl. impers. (Rar) A se zvoni, a se auzi vorbindu-se despre ceva. – Lat. sonare.

SUNA, sun, vb. I. 1. Intranz. A scoate, a produce sunete. Clopotele de aramă ale cailor sunau cu putere. SADOVEANU, O. VII 107. Întinse pocalul plin de vin gros de Cnidos. Brățările sunară încet și dulce. C. PETRESCU, A. 21. Pe luncă sună coasa; jos pe vale Copii fac larmă, rîd, se iau la trîntă. IOSIF, P. 34. ◊ (Poetic) Marea-n fund clopote are, care sună-n orice noapte. EMINESCU, O. I 45. ◊ Expr. A suna a gol = a scoate sunete înăbușite, lipsite de sonoritate, caracteristice unui vas care nu conține nimic. Bătînd eu într-o dimineață niște cuiere pentru straie, mi s-a părut că sună un perete a gol într-un anumit loc. C. PETRESCU, A. 337. A-i suna (cuiva) scîndura = a-i sosi cuiva ceasul morții; a muri. Lasă-te, puică, de mine, Că viu astăzi, ori viu mîine... Eu de tine m-oi lăsa Cînd mi-o suna scîndura. ȘEZ. I 291. Cînd să mă satur de tine, Lume, lume, soro lume? De tine m-oi sătura Cînd mi-o suna scîndura. TEODORESCU, P. P. 287. A-i suna cuiva doagele, se spune cînd un lucru e hodorogit, fig. cînd un om e sleit de puteri, aproape de moarte. Sună a dogit v. dogit. ◊ Tranz. Ea trecu la volan, Radu alături. Dădu drumul motorului... un timp merse atentă la trecătorii străzilor și la viragii, schimbînd vitezele, frînînd, sunînd clacsonul. C. PETRESCU, Î. II 96. ◊ Tranz. fact. Piciorul cel adevărat... ar fi cel mai suprem dar pe care l-aș face tatii, tatii care a îmbătrînit și-și sună lemnul piciorului prin casă. SAHIA, N. 23. Ascultă neclintită un ceas, două, parc-ar înțelege ce spune vîntul holdelor, ce grăiește murmurul apei, care dă d-a dura petricelele din matcă și le sună. DELAVRANCEA, S. 13. ♦ (Despre ceas) A anunța orele, a marca timpul (prin bătăi mecanice); a bate. Orologiul, fidel interpret al bătrînului timp, sună de 12 ori din limba sa de metal, spre a da lumei ce mi-l asculta samă că se scursese a 12-a oară a nopții. EMINESCU, N. 37. ◊ (Poetic) Vecinic în noapte tristă, adîncă, Ascult a vremei pas necurmat, Dar de plăcere nici un ceas încă Pentru-al meu suflet nu au sunat! ALECSANDRI, P. I 151. ◊ Expr. A-i suna (cuiva) ceasul (morții sau ceasul de veșnicie) = a-i sosi (cuiva) clipa morții. Mie-mi sună ceasul să-mi plătesc datoria ca orice muritor. CARAGIALE, O. III 86. Un arnăut... intră și, scoțînd un pistol din cingătoare, îl slobozi în el... Negreșit că ceasul morții ar fi sunat pentru acel cutezător, dacă... NEGRUZZI, S. I 21. ◊ Tranz. Un orologiu sună noaptea jumătate, La castel, în poartă, oare cine bate? BOLINTINEANU, O. 33. ♦ (Despre ape) A susura, a murmura. Sub plopii rari – apele sună, Și plopii rari vîjîie-n vînt. COȘBUC, P. I 64. Sus în brazii de pe dealuri Luna-n urmă ține strajă, Iar izvorul, prins de vrajă, Răsărea sunînd din valuri. EMINESCU, O. I 104. Din izvoare și din gîrle Apa sună somnoroasă. id. ib. 121. ♦ (Despre anumite obiecte sau materiale) A foșni. Înfiorat de taina singurătății grele, Străvechiul codru sună, foșnindu-și frunza rar... IOSIF, V. 63. Că de-i vremea rea sau bună, vîntu-mi bate, frunza-mi sună, Și de-i vremea bună, rea, Mie-mi curge Dunărea. EMINESCU, O. I 123. Abia atingi covorul moale, Mătasa sună sub picior, Și de la creștet pîn-în poale Plutești ca visul de ușor. id. ib. 117. ◊ Tranz. (Poetic) Își sună-n zare plopii argintul frunzei lor. EFTIMIU, C. 118. ♦ (Despre vînt) A șuiera, a vîjîi. Cînd și cînd acel vînt purta șuvoaie de ploi. Cînd stătea valul de ploaie, rămînea vîntul sunînd și fluierînd. SADOVEANU, M. C. 51. Și vîntu-n codri sună cu glas duios și slab. EMINESCU, O. I 97. ♦ A trosni. Trudnic se-ntinde Drumu-nainte, Putrede vreascuri sună sub pas. DEȘLIU, M. 30. ♦ Tranz. (Popular) A scutura cu zgomot frîul (pentru a chema calul). Sună frîul... și veni calul lui înșelat. ISPIRESCU, L. 166. 2. Intranz. (Despre glasuri, cuvinte, cîntece) A se face auzit, a răsuna. Tremurul frunzei stătu; un glas, hăulind, începu a suna; pe urmă iar porni a cînta frunza. SADOVEANU, O. VIII 51. Și în gîndu-mi trece vîntul, capul arde pustiit, Aspru, rece sună cîntul cel etern neisprăvit. EMINESCU, O. I 142. ◊ (Poetic) Și prin mîndra fermecare sun-o muzică de șoapte, Iar pe ceruri se înalță curcubeiele de noapte. EMINESCU, O. I 158. ◊ Expr. A-i suna (cuiva) la (sau în) urechi (sau în auz) = a se face auzit de cineva, a răsuna în urechea cuiva. N-o mai caut... Ce să caut? E același cîntec vechi, Setea liniștei eterne care-mi sună în urechi. EMINESCU, O. I 157. Multe trec pe dinainte, În auz ne sună multe, Cine ține toate minte Și ar sta să le asculte? id. ib. 194. A nu-i suna (cuiva) bine la ureche = a nu-i plăcea cuiva vorbele pe care le aude. ◊ Tranz. fact. Nourii, sosind din cer și din prăpăstii, sunară și ei glas de cutremur. SADOVEANU, O. VIII 252. ♦ (Despre urechi) A țiui. Ghici care ureche îmi sună. ♦ A geme, a se tîngui. Petrea Nastase a venit peste două zile, cu zîmbetu-i sfios și cu vorbele-i pripite, sunînd de durere. SADOVEANU, O. V 558. ♦ Fig. A reveni în minte. Îi suna glasul de departe, din afund de timp. C. PETRESCU, A. R. 192. Bătrînu-și pleacă geana și iar rămîne orb, Picioarele lui vechie cu piatra se-mpreună, El numără în gîndu-i și anii îi adună, Ca o poveste-uitată Arald în minte-i sună. EMINESCU, O. I 98. 3. Intranz. (Despre locurile unde se produc zgomote) A răsuna. Sună coasta; turma-ncet Peste cîmpuri face-și calea; Latră cîni de sună valea. COȘBUC, P. II 165. Mihnea-ncalecă, calul său tropotă, Fuge ca vîntul; Sună pădurile, fîșie frunzele, Geme pămîntul. BOLINTINEANU, O. 74. Codrul sună, clocotește De-un lung hohot pîn-în fund, Valea, dealul îi răspund Prin alt hohot, ce-ngrozește. ALECSANDRI, P. I 12. 4. Intranz. (Despre persoane) A scoate sunete armonioase dintr-un instrument muzical; a cînta. Colo se sparge undă de undă alungată; Colo din frunză sună ai noștri călători; Colo privighetoarea suspină-namorată, De vînturi legănată pe patul ei de flori. BOLINTINEANU, O. 199. Cobuz, ciobanu-n Calafat, Suna voios din fluier, Iar noi jucam hora în sat, Rîzînd de-a boambei șuier. ALECSANDRI, O. 237. Apoi badea s-a-nturnat Și din bucium a sunat. TEODORESCU, P. P. 149. Merge el cîntînd, Din cobuz sunînd, Codrii dezmierdînd. ALECSANDRI, P. P. 62. ◊ (Instrumentul acțiunii devine subiect) Cum se apropiară de curtea domnească, trîmbițele, fluierele și dobele începură a suna fără întrerupere. SADOVEANU, O. VII 155. Peste vîrfuri trece luna, Codru-și bate frunza lin, Dintre ramuri de arin Melancolic cornul sună. EMINESCU, O. I 206. Colo-n crîngul ce-nverzește Sună-un bucium de cireș. ALECSANDRI, P. A. 154. ◊ Tranz. (Complementul indică melodia executată) Cîte aleanuri nu-și potolea sunînd vro doină în frunză. MIRONESCU, S. A. 46. Ziceți lăutarilor să sune o horă, ca să jucăm cu toții la nunta Floricăi. ALECSANDRI, T. 686. 5. Intranz. A anunța, a vesti apropierea unei persoane sau a unui eveniment (prin sunete de clopot sau suflînd într-un instrument). Înaintea lui Mihai erau steagurile luate în bătălie... după dînsele veneau toboșarii și trîmbițașii, bătînd din tobe și sunînd din trîmbițe. ISPIRESCU, M. V. 42. Cînd se urcă noul domn p-acel scaun... oastea de afară slobozi puștile și sănețele cu chiote de bucurie și începură a suna din tobe, din pauce, din trîmbițe și din surle. ODOBESCU, S. I 72. ◊ Impers. Mai era o jumătate de ceas pînă să sune de intrare prin clase. VLAHUȚĂ, O. A. I 104. Ascultam pe craiul Ramses, și visam la ochi albaștri... Capul greu cădea pe bancă, păreau toate-n infinit; Cînd suna, știam că Ramses trebuia să fi murit. EMINESCU, O. I 141. ◊ Tranz. (Complementul indică scopul) Sunase sfîrșitul orei și brusca erupție a clopoțelului nichelat nu clintise nici un nerăbdător. C. PETRESCU, S. 67. ♦ Tranz. A chema (pe cineva) prin semnale sonore. (Intranz.) Am sunat; o slugă intră cu un bilet în mîni. NEGRUZZI, S. I. 53. ◊ Expr. (Familiar) A suna (pe cineva) la telefon = a chema (pe cineva) la telefon. Dumnealui vine întotdeauna după unu jumătate... L-au întrebat doi domni pînă acum. L-au sunat și la telefon. C. PETRESCU, C. V. 61. 6. Intranz. A fi formulat, exprimat; a glăsui. Prima legendă a cucului... sună precum urmează... MARIAN, O. I 2. Nimeni n-a știut ce însemnează povestea aceea, nici că despre ei sună. RETEGANUL, P. II 36. Întîia întrebare sună așa... ISPIRESCU, L. 176. ♦ A corespunde cu..., a sugera că..., a avea aerul de... În «Năpasta» societatea burgheză cu autoritățile ei nu apare întrupată pe scenă în anumite personaje; apare numai ca un ecou depărtat, și acest ecou sună a răutate și sălbătăcie. GHEREA, ST. CR. III 108. 7. Refl. impers. (Rar) A se zvoni. Se sună prin sat că Sultănica merge rău cu sănătatea. DELAVRANCEA, S. 51. Cartea d-tale și gazetele le-am primit. Gazete, dacă mai ai, bine ar fi să-mi mai trimiți. Prin Daco-Romînia se sună de război. CARAGIALE, O. VII 110.

A SUNA sun 1. intranz. 1) A produce un sunet zuruitor. Clopoțelul sună. ◊ Sună a gol a scoate sunete înăbușite, caracteristice unui vas deșert. A-i ~ (cuiva) doagele a fi bătrân și ramolit. A-i ~ cuiva scândura, a-i ~ cuiva ceasul (morții sau de veșnicie) a-i veni cuiva vremea să moară. 2) A se face auzit. Valea sună. ◊ A-i ~ cuiva la (sau în) urechi a stărui în auzul cuiva; a-și aminti obsesiv (un fapt). A nu-i ~ (cuiva) bine la ureche a nu-i plăcea cuiva ceea ce aude. 3) (despre urechi) A produce falsa senzație a unui sunet ascuțit și prelung. Îmi sună urechea dreaptă. 4) rar (despre persoane) A scoate (dintr-un instrument muzical) sunete armonice; a cânta. ~ din bucium. 5) A fi formulat în cuvinte; a glăsui. 6) reg. A intra în legătură telefonică; a telefona. 2. tranz. A anunța ceva cu ajutorul unor sunete speciale. ~ alarma. ~ deșteptarea. /<lat. sonare

sunà v. 1. a da un sunet: sună codrul de stejar EM.; 2. a scoate un sunet, a cânta: a suna din trâmbiță; 3. a anunța prin sunete: a suna alarma; 4. a avea un înțeles: coprinsul scrisorii sună astfel; 5. a merge vorba, a se lăți vestea: se sunase prin târg că plecase. [Lat. SONARE].

sun sn [At: PSALT. 80 / V: (înv) sonru / E: ml sonus] 1 (Îrg) Sunat¹. 2 (Înv) Murmur (de ape). 3 (Pex). 3 (Pex) Vuiet. 4 (Olt; Trs) Ecou (1). 5 (Înv; fig) Răsunet. 6 (Pex) Vâlvă.

ASUNA... Trans. (BUD.) = SUNA...

2) sun, a -á v. intr. (lat. sǒnare, it. sonore, pv. cat sp. sonar, fr. sonner, pg. soar). Scot sunet: clopotu sună. Răsun: sună valea. Cînt suflînd într’un instrument muzical: a suna din goarnă. Fig. Îs formulat, glăsuĭesc: legea sună așa. V. tr. Fac să sune; zarafu îșĭ suna baniĭ. Anunț pin sunete: gornistu l-a sunat pe sergentu de zĭ.

suna (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. sun, 3 sună; conj. prez. 1 sg. să sun, 3 să sune

suna (a ~) vb., ind. prez. 3 sună

suna vb., ind. prez. 1 sg. sun, 3 sg. și pl. sună, perf. s. 1 sg. sunai; ger. sunând

SUNA vb. v. afirma, auzi, bate, bocăni, ciocăni, pocăni, spune, șopti, vorbi, zice, zvoni.

SUNA vb. 1. a răsuna, a sufla. (Trâmbițele ~.) 2. v. bate. 3. a se auzi. (Clopotele ~ până departe.) 4. v. bălăngăni. 5. (reg.) a tingăni. (~ clopoțeii.) 6. a trage. (Te rog să ~ imediat clopoțelul.) 7. v. cânta. 8. a țârâi, a zbârnâi. (~ soneria, telefonul.) 9. v. foșni. 10. v. clipoci. 11. v. țiui.

SUNA vb. 1. a răsuna, a sufla. (Trîmbițele ~.) 2. a bate, a dăngăni, (prin Ban.) a zvoni. (~ clopotul la biserică.) 3. a se auzi. (Clopotele ~ pînă departe.) 4. a bălăngăni, (reg.) a tălăncăni, a tălăngi. (~ clopotul de la vite.) 5. (reg.) a tingăni. (~ clopoțeii.) 6. a trage. (Te rog să ~ imediat clopoțelul.) 7. (MUZ.) a cînta. (~ din frunză.) 8. a țîrîi, a zbîrnîi. (~ soneria, telefonul.) 9. a fîșîi, a foșni, a susura, a șopoti, a șopti, a șușoti, a șușui, (rar) a sîsîi, (Mold. și Bucov.) a fălălăi, (Mold. și Transilv.) a pîrîi, (prin Transilv.) a șușora, (înv.) a prîsni. (Frunzele ~.) 10. a clipoci, a murmura, a susura, a șopoti, a șopti, a șușoti, (rar) a șușui, a zgomota, a zuzui, a zvoni, (reg.) a ujui, (înv.) a murmui. (Apele ~.) 11. a-i țiui, a-i vui. (Îi ~ urechile.)

suna vb. v. AFIRMA. AUZI. BATE. BOCĂNI. CIOCĂNI. POCĂNI. SPUNE. ȘOPTI. VORBI. ZICE. ZVONI.

suna (-n, -at), vb. – 1. A produce un sunet. – 2. A cînta la un instrument. – 3. A marca timpul (cu privire la ceas). – 4. A spune, a răsuna. – 5. A se face auzit, a umbla vorba. – 6. A apăsa pe sonerie, a chema. – 7. A insinua, a sugera. – 8. (Refl.) A se spune, a se ști, a se cunoaște. – Mr. asun(are), megl. sun(ari). Lat. sǒnāre (Cihac, I, 271; Pușcariu 1694; REW 8087), cf. vegl. sonuar, it. sonare, prov., cat., sp. sonar, fr. sonner, port. soar. – Der. sun, s. n. (înv., sunet), probabil din lat. sonus (Tiktin; Candrea; cf. REW 8090), sau deverbal; sunător, adj. (care sună, sonor; varietate de mere); sunătoare, s. f. (pojarniță, Staphylea pinnata), omonimul lui sunătoare < sănătoare; sunet, s. n., din lat. sǒnitŭs (Pușcariu 1695; REW 8089; Rosetti, I, 159), sau cu suf. -et, cf. tunet, muget, răcnet etc.; răsuna, vb., după fr. résonner; răsunător, adj. (care răsună); răsunet, s. n. (sunet puternic; bubuit; zgomot, rumoare). Der. din fr. sonată, s. f.; sonerie, s. f.; sonet, s. n.; sonor, adj.; sonoritate, s. f.; sonoriza, vb.

a-i suna (cuiva) ceasul expr. a fi pe punctul de a muri.

sună telefonul ca-n Gara de Nord expr. se spune despre un post telefonic foarte solicitat, despre o persoană care este foarte căutată la telefon.