țârâi¹ [At: MOLNAR, D. 300/25 / V: (reg) ~răi, țirăi, țirii, țărăi, ~rui / Pzi: țârăi, (rar) țârâiesc / E: țâr² + -âi] 1-2 vif (D. lichide sau materii în stare de pulbere) A cădea sau a face să curgă picătură cu picătură, bob cu bob, cu intermitențe (producând un zgomot caracteristic). Si: țurui (1). 3 viu A bura. 4 vi (D. vacă) A lăsa laptele la muls să curgă câte puțin. 5 vt A da drumul cu încetul, în cantități mici Si: a țurui (3). 6 vi A produce un zgomot caracteristic la scurgerea unui șiroi Si: a țurui (2). 7 vi A scoate puțin câte puțin din ceva. 8 vi (D. insecte și d. unele păsări; pan, rar, d. persoane) A scoate sunete caracteristice, repetate, scurte și ascuțite Si: a sfârâi, a țâțâi² (1), (reg) a țârțâi. 9 vi (Reg) A-i țiui cuiva urechea. 10 vi (D. sonerie) A zbârnâi. 11 vi (Rar; d. instrumente muzicale cu coarde) A răsuna în vibrații scurte și tremurătoare, lipsite de adâncime Si: (reg) a țâțâi² (11). 12-13 vti (D. instrumentiști) A cânta făcând instrumentele să țârâie (11).