3 intrări

29 de definiții (cel mult 20 afișate)

arată toate definițiile


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

SOCOTÍT2, -Ă, socotiți, -te, adj. (Despre oameni) Chibzuit, cumpătat, măsurat. – V. socoti.

SOCOTÍT2, -Ă, socotiți, -te, adj. (Despre oameni) Chibzuit, cumpătat, măsurat. – V. socoti.

SOCOTÍT1 s. n. Faptul de a (se) socoti; calcul, socoteală. – V. socoti.

SOCOTÍT1 s. n. Faptul de a (se) socoti; calcul, socoteală. – V. socoti.

SOCOTÍT1 s. n. Faptul de a socoti; calcul, socoteală.

SOCOTÍT2, -Ă, socotiți, -te, adj. (Despre oameni) Chibzuit, înțelept, cumpătat.

SOCOTÍ, socotesc, vb. IV. 1. Tranz. A face socoteală (1); a calcula. ♦ A număra. ♦ Refl. recipr. A ajunge la o înțelegere cu cineva asupra unei datorii, obligații etc. ♦ Refl. recipr. Fig. A lichida un diferend cu cineva, a trage la răspundere pe cineva; a se răfui. 2. Tranz. A avea ceva de gând; a plănui, a intenționa. 3. Tranz. și refl. A analiza ceva cumpănind toate eventualitățile; a (se) gândi. 4. Tranz. și refl. A-și închipui. ♦ Tranz. A fi de părere, a găsi de cuviință. 5. Tranz. A lua în seamă; a aprecia, a prețui. ♦ Tranz. și refl. A (se) considera, a (se) privi (ca...), a (se) crede. 6. Tranz. (Rar) A pune ceva în socoteala cuiva; a atribui, a imputa. [Prez. ind. și: (pop.): socot] – Cf. ucr. sokotyty.

SOCOTÍ, socotesc, vb. IV. 1. Tranz. A face socoteală (1); a calcula. ♦ A număra. ♦ Refl. recipr. A ajunge la o înțelegere cu cineva asupra unei datorii, obligații etc. ♦ Refl. recipr. Fig. A lichida un diferend cu cineva, a trage la raspundere pe cineva; a se răfui. 2. Tranz. A avea ceva de gând; a plănui, a intenționa. 3. Tranz. și refl. A analiza ceva cumpănind toate eventualitățile; a (se) gândi. 4. Tranz. și refl. A-și închipui. ♦ Tranz. A fi de părere, a găsi de cuviință. 5. Tranz. A lua în seamă; a aprecia, a prețui. ♦ Tranz. și refl. A (se) considera, a (se) privi (ca...), a (se) crede. 6. Tranz. (Rar) A pune ceva în socoteala cuiva; a atribui, a imputa. [Prez. ind. și: (pop.) socót] – Cf. ucr. sokotyty.

SOCOTÍ, socotesc și socót, vb. IV. Tranz. (Folosit și absolut) 1. A face o socoteală, a calcula. Învățasem și eu a ceti, a scrie ș-a socoti în casa părintească, c-un unchi al mamei, care nici el nu fusese pe la cine știe ce academii. SADOVEANU, O. VIII 27. Iar colo bătrînul dascăl, cu-a lui haină roasă-n coate, Într-un calcul fără capăt tot socoate și socoate. EMINESCU, O. I 132. ♦ A număra. Iubito, fără tine Începe-o nouă zi... Dar cine Le poate socoti? TOPÎRCEANU, B. 31. ♦ Refl. A face socoteala cu cineva spre a vedea cine mai are de dat sau de primit. M-am socotit cu el pînă la un ban.Refl. Fig. A se răfui, a lichida un diferend, a trage (pe cineva) la răspundere. Mă-ntorc eu de la oraș și-i învăț eu să mai facă gropi... mă socotesc eu și cu dumnealor. DUMITRIU, N. 95. 2. A chibzui, a judeca, a cumpăni, a se gîndi. Vreme trece, vreme vine, Toate-s vechi și nouă toate; Ce e rău și ce e bine Tu te-ntreabă și socoate. EMINESCU, O. I 194. Mă fac broască la pămînt, îmi așez durda spre vînt... Și chitesc și socotesc pe unde să mi-i lovesc. ALECSANDRI, P. P. 260. ◊ Refl. [Marinică] mergea harnic și se socotea. Nu trebuia să mai fie sfios, ca înainte. DUMITRIU, N. 15. Cumpănește bine toate, Pînă mîne te socoate: Și de vei ghici, tu-mi spune, Și voi zice cum zici tu. COȘBUC, P. I 187. Știi tu, Vidro, ce-am gîndit, Știi tu ce m-am socotit? Suflecă mînice largi Și-mpletește la colaci. ALECSANDRI, P. P. 97. 3. A fi de părere, a găsi de cuviință, a crede; a presupune, a-și închipui. Eu socot că are o pricină, de aceea întîrzie. SADOVEANU, B. 39. Fă cum îi socoti... dar eu una te sfătuiesc, să nu te grăbești. ALECSANDRI, T. I 134. Cîntă dar, tu, împărate; Fă această bunătate, Un exemplu să ne dai; Căci din a ta șuierare, Socotim cu-ncredințare Că prea minunat glas ai. ALEXANDRESCU, P. 35. ◊ (Construit cu un pronume în dativ) Ieși Zamfira-n mers isteț, Frumoasă ca un gînd răzleț... Frumoasă cît eu nici nu pot O mai frumoasă să-mi socot Cu mintea mea. COȘBUC, P. I 57. ◊ Refl. Să nu te socotești că ai să te îndeletnicești... cu alte trebi. ISPIRESCU, U. 22. Să nu te socotești că-i glumă ce-ți spui eu. CARAGIALE, O. III 104. Da ce te socoți tu? Să-mi întinzi frînghii pin casă, ca într-un șopron... ALECSANDRI, T. I 323. 4. A aprecia, a prețui, a lua în seamă. Din ochi, socoti în fugă felul arăturii. Ară bine bătrînul – cugetă Mihai. MIHALE, O. 197. Lumea te socotește după ce pari, nu după ce ești. VLAHUȚĂ, O, A. 101. ♦ (Urmat de determinări predicative) A considera, a privi pe cineva sau ceva ca... Marie ești sora mea, dar eu te socotesc ca pe mama. DAVIDOGLU, M. 20. Milogea sprijinul unui om și pe omul acela nu-l socotea vrednic de stimă. C. PETRESCU, C. V. 62. Banii ce-oi cheltui să fie socotiți drept prețu casei. ALECSANDRI, T. I 318. ◊ Refl. Tu vrei un om să te socoți, Cu ei să te asameni? EMINESCU, O. I 177. Bărbatul meu e bun la suflet, dar se socoate prea cu cap. ALECSANDRI, T. 313. 5. (Rar, construit cu dativul) A pune (ceva) în socoteala cuiva; a atribui, a imputa. Mi-a fost teamă... să nu greșească oamenii a socoti altuia fărădelegile tale. STĂNOIU, C. I. 150.

A SE SOCOTÍ mă ~ésc intranz. 1) A plăti o datorie. 2) fig. A cauza un rău drept răsplată pentru prejudiciile aduse anterior; a se răsplăti; a se răfui; a se achita. /<lat. succutere

A SOCOTÍ ~ésc tranz. 1) A supune unui calcul; a determina printr-un calcul; a calcula. 2) A fi de părere; a găsi de cuviință; a gândi; a crede; a considera. 3) A prețui printr-o judecată favorabilă; a aprecia; a crede; a considera. 4) A interpreta în același mod; a trata întocmai. ~ ca pe un frate. 5) rar A pune pe seama (cuiva). /<lat. succutere

socotì v. 1. a face socoteală: ne-am socotit; 2. a chibzui: vezi, socotește și judecă; 3. a crede, a presupune: socotesc că ar fi cu cale. [Ung. SZOKOTÁLNI, a calcula (rut, SOKOTYTY, a paște), din slav. SKOTŬ, vită și bani, vitele fiind obiectul principal de transacțiune la popoarele pastorale (v. dobitoc și marfă)].

socót și socotésc, a -í v. tr. (ung. szokotálni, a socoti; rut. sokotiti, a paște, d. vsl. skotŭ, vită. V. scutar, scot.Socot, socoți, socoate; să socoată). Fac socoteală, calculez: a socoti în gînd cît ai cheltuit. Consider, prețuĭesc, ĭau în samă: îl socotea mult. Vechĭ. Îngrijesc: a socoti un bolnav. Chibzuĭesc, opinez: socotiră că e bine așa. Imaginez, gîndesc (cu îmĭ): nu-mĭ socot că poate fi maĭ mult. Intenționez: socoti să-l trimeată. V. refl. Vechĭ. Mă feresc: a se socoti de rele. Vechĭ. Mă gîndesc: se socoti și răspunse. Mă răfuĭesc, lichidez socotelile cu cineva: să ne socotim unu cu altu!.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

socotí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. socotésc, imperf. 3 sg. socoteá; conj. prez. 3 să socoteáscă

socotí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. socotésc, imperf. 3 sg. socoteá; conj. prez. 3 sg. și pl. socoteáscă

socoti (ind. prez. 1 sg. și 3 pl. socotesc)


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

SOCOTÍT adj. 1. v. calculat. 2. v. chibzuit. 3. v. chibzuit, cumpănit, gândit, judicios, matur, serios, temeinic. (O judecată ~.) 4. bun, chibzuit, folositor, gândit, înțelept, judicios, rațional, rezonabil, util, (fig.) sănătos. (Un sfat ~.)

SOCOTÍT s. calcul, calculare, socoteală, socotire, (rar) calculație, (pop.) răboj, (înv.) sămăluire. (~ul anilor calendaristici.)

SOCOTIT adj. 1. calculat, chibzuit, cumpănit, cumpătat, echilibrat, înfrînat, măsurat, moderat, ponderat, (prin vestul Transilv.) samalit. (Un om ~; o viată ~.) 2. chibzuit, cuminte, înțelept, (pop.) mintos. (O măsură ~.) 3. chibzuit, cumpănit, gîndit, judicios, matur, serios, temeinic. (O judecată ~.) 4. bun, chibzuit, folositor, gîndit, înțelept, judicios, rațional, rezonabil, util, (fig.) sănătos. (Un sfat ~.)

arată toate definițiile

Intrare: socotit (adj.)
socotit1 (adj.) adjectiv
adjectiv (A2)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • socotit
  • socotitul
  • socotitu‑
  • socoti
  • socotita
plural
  • socotiți
  • socotiții
  • socotite
  • socotitele
genitiv-dativ singular
  • socotit
  • socotitului
  • socotite
  • socotitei
plural
  • socotiți
  • socotiților
  • socotite
  • socotitelor
vocativ singular
plural
Intrare: socotit (s.n.)
substantiv neutru (N29)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • socotit
  • socotitul
  • socotitu‑
plural
genitiv-dativ singular
  • socotit
  • socotitului
plural
vocativ singular
plural
Intrare: socoti
verb (VT401)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • socoti
  • socotire
  • socotit
  • socotitu‑
  • socotind
  • socotindu‑
singular plural
  • socotește
  • socotiți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • socotesc
(să)
  • socotesc
  • socoteam
  • socotii
  • socotisem
a II-a (tu)
  • socotești
(să)
  • socotești
  • socoteai
  • socotiși
  • socotiseși
a III-a (el, ea)
  • socotește
(să)
  • socotească
  • socotea
  • socoti
  • socotise
plural I (noi)
  • socotim
(să)
  • socotim
  • socoteam
  • socotirăm
  • socotiserăm
  • socotisem
a II-a (voi)
  • socotiți
(să)
  • socotiți
  • socoteați
  • socotirăți
  • socotiserăți
  • socotiseți
a III-a (ei, ele)
  • socotesc
(să)
  • socotească
  • socoteau
  • socoti
  • socotiseră
verb (VT316)
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • socoti
  • socotire
  • socotit
  • socotitu‑
  • socotind
  • socotindu‑
singular plural
  • socoate
  • socotiți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • socot
(să)
  • socot
  • socoteam
  • socotii
  • socotisem
a II-a (tu)
  • socoți
(să)
  • socoți
  • socoteai
  • socotiși
  • socotiseși
a III-a (el, ea)
  • socoate
(să)
  • socoa
  • socoață
  • socotea
  • socoti
  • socotise
plural I (noi)
  • socotim
(să)
  • socotim
  • socoteam
  • socotirăm
  • socotiserăm
  • socotisem
a II-a (voi)
  • socotiți
(să)
  • socotiți
  • socoteați
  • socotirăți
  • socotiserăți
  • socotiseți
a III-a (ei, ele)
  • socot
(să)
  • socoa
  • socoață
  • socoteau
  • socoti
  • socotiseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

socotit (adj.)

etimologie:

  • vezi socoti
    surse: DEX '09 DEX '98

socotit (s.n.)

etimologie:

  • vezi socoti
    surse: DEX '09 DEX '98