socót și socotésc, a -í v. tr. (ung. szokotálni, a socoti; rut. sokotiti, a paște, d. vsl. skotŭ, vită. V. scutar, scot. – Socot, socoți, socoate; să socoată). Fac socoteală, calculez: a socoti în gînd cît ai cheltuit. Consider, prețuĭesc, ĭau în samă: îl socotea mult. Vechĭ. Îngrijesc: a socoti un bolnav. Chibzuĭesc, opinez: socotiră că e bine așa. Imaginez, gîndesc (cu îmĭ): nu-mĭ socot că poate fi maĭ mult. Intenționez: socoti să-l trimeată. V. refl. Vechĭ. Mă feresc: a se socoti de rele. Vechĭ. Mă gîndesc: se socoti și răspunse. Mă răfuĭesc, lichidez socotelile cu cineva: să ne socotim unu cu altu!.