sămăluire¹ sf [At: CANTEMIR, HR. 447 / Pl: ~ri / E: sămălui¹] (Înv) 1 Calculare (1). 2 Apreciere numerică, cantitativă, valorică etc. 3 Judecată. 4 (Pex) Discernământ.

sămăluire² sf [At: LTR² / Pl: ~ri / E: sama] Operație care constă în tratarea pieilor înainte de tăbăcire, cu un amestec bogat în enzime, pentru a le da suplețe, elasticitate, tușeu mătăsos etc. Si: (rar) sama (2).

SĂMĂLUIRE s. f. (Mold.) 1. Calculare, socoteală. Patavie, în cartea sămăluirii vreamilor ..., o pune cu 39 de ani mai pre urmă. CANTEMIR HR. Greșala ce fac istoriile noastre în sămăluirea anilor ... înainte pre larg avem de arătat. CANTEMIR, HR. 2. Discernămint, judecată. Au nu toate laudele Cucunozului și sămăluirile Corbului, mi se cuvin? CANTEMIR, IST. Etimologie: sămălui. Vezi și nesămăluit, nesămăluitor, sămălui, sămăluință, sămăluitor. Cf. chiteală, chitire, chitit², chititură, chiverniseală (1), chivernisire (1), sămăluință, schiverniseală.

sămăluire s. f., g.-d. art. sămăluirii; pl. sămăluiri

SĂMĂLUIRE s. v. calcul, calculare, chibzuială, chibzuință, chibzuire, cumințenie, cumpăt, cumpătare, înțelepciune, judecată, măsură, minte, moderație, rațiune, socoteală, socotință, socotire, socotit, tact.

sămăluire s. v. CALCUL. CALCULARE. CHIBZUIALĂ. CHIBZUINȚĂ. CHIBZUIRE. CUMINȚENIE. CUMPĂT. CUMPĂTARE. ÎNȚELEPCIUNE. JUDECATĂ. MĂSURĂ. MINTE. MODERAȚIE. RAȚIUNE. SOCOTEALĂ. SOCOTINȚĂ. SOCOTIRE. SOCOTIT. TACT.