16 definiții pentru atribui


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

atribuí [At: NEGRUZZI, S. I, 11 / Pzi: ~ribui și -esc / E: fr attribuer, lat attribuere] 1 vt A da (ceva cuiva) ca un bun ce i se cuvine Si: a acorda, a asigura, a conferi. 2 vr A se da drept proprietarul de drept a ceva Si: a-și aroga. 3 vt (Pex) A considera ceva ca proprietatea cuiva. 4 vt (Pex) A considera o calitate ca proprie cuiva. 5 vt A repartiza (ceva cuiva). 6 vt A pune o faptă pe seama cuiva Si: a acuza. 7 vr A se afirma drept cauza unui fenomen Si: a-și aroga. 8 vt A învinui pe cineva. 9 vt A recunoaște cuiva paternitatea unei opere. 10 vr A se da drept autorul unei opere Si: a-și aroga.

ATRIBUÍ, atríbui, vb. IV. Tranz. 1. A da, a acorda; a conferi. 2. A pune ceva pe seama, în socoteala cuiva. – Din fr. attribuer, lat. attribuere.

ATRIBUÍ, atríbui, vb. IV. Tranz. 1. A da, a acorda, a conferi. 2. A pune ceva pe seama, în socoteala cuiva. – Din fr. attribuer, lat. attribuere.

ATRIBUÍ, atribúi, vb. IV. Tranz. (Urmat de determinări în dativ) 1. A acorda, a conferi. A atribui o mare importanță unei probleme. Îi atribuie merite mai mari decît are în realitate. 2. A pune pe seama, în socoteala (sau în spinarea) cuiva. Radu deveni iarăși trist, și ai casei atribuiră aceasta grijii de școală. VLAHUȚĂ, O. A. 119. Atribuind știința mea la vrednicia învățătorului, porunci să cumpere... un beniș, pe care îl trimise dascălului. NEGRUZZI, S. I 11. ◊ Refl. pas. Căderea năprasnică a lui Bucșan... mi se atribuia tot mie. SADOVEANU, N. F. 150. Negreșit că nu invențiunea gravurii cu apă-tare, ce i se atribuie [lui Albert Dürer], îi va cîștiga mai mult preț în ochii tăi. ODOBESCU, S. III 61. – Prez. ind. și: atribuiesc (CARAGIALE, O. VII 77).

ATRIBUÍ, atríbui, vb. IV. Tranz. 1. A acorda, a conferi. 2. A pune ceva pe seama, în socoteala cuiva. – Fr. attribuer (lat. lit. attribuere).

ATRIBUÍ vb. IV. tr. 1. A da, a acorda, a conferi. 2. A da (ceva) ca venind de la..., a pune pe seama cuiva, în socoteala cuiva. [P.i. atríbui, 3,6 -ie. / < fr. attribuer, cf. lat. attribuere].

ATRIBUÍ vb. tr. 1. a acorda, a conferi. 2. a repartiza. 3. a pune pe seama cuiva. (< fr. attribuer, lat. attribuere)

A ATRIBUÍ atríbui tranz. A considera ca fiind propriu; a acorda. [Sil. a-tri-] /<fr. attribuer

atribuì v. 1. a da, a recunoaște; 2. a imputa.

*atríbuĭ și (rar) -ĭésc, a v. tr. (lat. attribúere, it. attribuire, fr. attribuer. V. con-, dis- și re-tribuĭ.Eŭ atribuĭ, tu atribuĭ, el atribuĭe, să atribuĭe). Daŭ, acord, recunosc: îțĭ atribuĭe ție premiu. Imput, arunc în spinarea cuĭva: a atribui cuĭva cauza uneĭ nenorocirĭ.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

atribuí (a ~) (a-tri-) vb., ind. prez. 3 atríbuie, imperf. 3 sg. atribuiá; conj. prez. 3 să atríbuie

atribuí vb. (sil. -tri-), ind. prez. 1 sg. atríbui, imperf. 3 sg. atribuiá; conj. prez. 3 sg. și pl. atríbuie

atribui (ind. prez. 1 sg. atribui, 3 sg. și pl. atribuie)


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

ATRIBUÍ vb. 1. (înv. și reg.) a socoti. (I-a ~ pe nedrept această afirmație.) 2. v. apropria. 3. v. conferi. 4. a da, a distribui, a împărți, a repartiza. (~ loturi de casă țăranilor.)

ATRIBUI vb. 1. (înv. și reg.) a socoti. (I-a ~ pe nedrept această afirmație.) 2. a-și apropria, a-și însuși. (Își ~ ceva ce nu i se cuvine de drept.) 3. a acorda, a conferi, a da, a decerna, (înv. rar) a deferi. (~ un premiu, o distincție.) 4. a da, a distribui, a împărți, a repartiza. (~ loturi de casă țăranilor.)

Intrare: atribui
  • silabație: a-tri-
verb (VT343)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • atribui
  • atribuire
  • atribuit
  • atribuitu‑
  • atribuind
  • atribuindu‑
singular plural
  • atribuie
  • atribuiți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • atribui
(să)
  • atribui
  • atribuiam
  • atribuii
  • atribuisem
a II-a (tu)
  • atribui
(să)
  • atribui
  • atribuiai
  • atribuiși
  • atribuiseși
a III-a (el, ea)
  • atribuie
(să)
  • atribuie
  • atribuia
  • atribui
  • atribuise
plural I (noi)
  • atribuim
(să)
  • atribuim
  • atribuiam
  • atribuirăm
  • atribuiserăm
  • atribuisem
a II-a (voi)
  • atribuiți
(să)
  • atribuiți
  • atribuiați
  • atribuirăți
  • atribuiserăți
  • atribuiseți
a III-a (ei, ele)
  • atribuie
(să)
  • atribuie
  • atribuiau
  • atribui
  • atribuiseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

atribui

  • exemple
    • A atribui o mare importanță unei probleme. Îi atribuie merite mai mari decât are în realitate.
      surse: DLRLC
  • surse: MDN '00
  • 3. A pune ceva pe seama, în socoteala cuiva.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC DN 4 exemple
    exemple
    • Radu deveni iarăși trist, și ai casei atribuiră aceasta grijii de școală. VLAHUȚĂ, O. A. 119.
      surse: DLRLC
    • Atribuind știința mea la vrednicia învățătorului, porunci să cumpere... un beniș, pe care îl trimise dascălului. NEGRUZZI, S. I 11.
      surse: DLRLC
    • reflexiv pasiv Căderea năprasnică a lui Bucșan... mi se atribuia tot mie. SADOVEANU, N. F. 150.
      surse: DLRLC
    • reflexiv pasiv Negreșit că nu invențiunea gravurii cu apă-tare, ce i se atribuie [lui Albert Dürer], îi va cîștiga mai mult preț în ochii tăi. ODOBESCU, S. III 61.
      surse: DLRLC
  • comentariu Prezent indicativ și: atribuiesc.
    surse: DLRLC

etimologie: