marcat², ~ă a [At: (a. 1770) IORGA, S. N. 110 / Pl: ~ați, ~e / E: marca] 1 (D. obiecte din metale prețioase) Căruia i s-a imprimat semnul oficial de garanție a calității și autenticității. 2 (D. greutăți) Prevăzut cu semnul oficial care garantează. 3 Căruia i s-a aplicat un semn distinctiv Si: însemnat. 4 Care poartă o marcă² Si: însemnat. 5 (Fig) Care iese în evidență Si: accentuat, distinct, nuanțat, pronunțat, reliefat. 6 (Fig) Influențat decisiv în dezvoltarea sau educația sa.

marcat¹ sn [At: ȘĂINEANU, D. U. / Pl: (rar) ~uri / E: marca] 1-3 Marcare (1-3). 4 (Spt) Marcaj (6). 5 Marcare (5).

MARCAT, -Ă, marcați, -te, adj. 1. (Despre obiecte) Care poartă o marcă (1), căruia i s-a aplicat un semn distinctiv. Legară osînditul în manta-i cea marcată. BOLLIAC, O. 104. ♦ (Despre un drum turistic) Prevăzut cu marcaj. 2. (Despre abstracte) Care iese în evidență, accentuat.

marcat a. 1. ce poartă o marcă sau un semn de recunoaștere: rufe marcate; 2. fixat dinainte, predestinat. ║ n. acțiunea de a marca: marcatul rufelor.

*marcát, -ă adj. (fr. marqué, it. marcato). Accentuat, pronunțat, bine indicat: a avea trăsăturĭ marcate. Fixat, asignat, însemnat: moment marcat. Adv. În mod marcat, distinct: a cînta marcat.

marca vt [At: POLIZU / Pzi: ~chez / E: ger markieren, fr marquer] 1 (C. i. obiecte de metal prețios) A imprima semnul oficial care garantează calitatea și autenticitatea. 2 A aplica cuiva sau pe ceva un semn caracteristic Si: a însemna. 3 (Spc) A însemna cu ciocanul silvic arborii care trebuie tăiați, pentru a-i deosebi de cei care trebuie păstrați sau pentru a delimita hotarul unui parchet (3). 4 (Fig) A constitui o notă specifică, o trăsătură caracteristică Si: a reprezenta. 5 A scoate în evidență Si: a manifesta, a releva, a sublinia. 6 A constitui o dovadă Si: a indica. 7 (Udp „cu” sau „prin”) A delimita prin linii, semne Si: a însemna. 8 (Spt) A supraveghea pe unul sau mai mulți jucători din echipa adversă, pentru a-i împiedica să întreprindă acțiuni ofensive. 9 (Spt) A obține unul sau mai multe puncte într-o competiție, într-un joc Si: a înscrie. 10 (Fig) A influența decisiv dezvoltarea sau educația unei persoane.

MARCA, marchez, vb. I. Tranz. 1. A face un semn distinctiv pe un obiect, pe un arbore, pe un animai etc., pentru a-l deosebi de altele, pentru a-i arăta proveniența etc. V. nota. ♦ A însemna obiectele de metal prețios, pentru a garanta că sînt veritabile. 2. Fig. A indica, a servi drept dovadă, a dovedi, a arăta. Doar scaunele desperecheate marcau succesivele renovări. C. PETRESCU, O. P. I 145. ♦ A scoate în evidență, a sublinia. Victoria revoluției chineze a fost marcată prin proclamarea, la 1 octombrie 1949, a Republicii Populare Chineze. LUPTA DE CLASĂ, 1953, nr. 12, 70. 3. (Sport) A înscrie puncte cîștigătoare. A marca un gol.

MARCA vb. I. tr. 1. A însemna (un obiect) pentru a(-l) recunoaște; (spec.) a însemna (un obiect de aur, de platină etc.) pentru a garanta că este veritabil. 2. (Fig.) A indica, a dovedi; a arăta, a proba. ♦ A remarca; a sublinia. 3. (Sport) A supraveghea pe unul sau pe mai mulți jucători din echipa adversă spre a-i împiedica să întreprindă acțiuni ofensive; a înscrie, a realiza un punct. [P.i. 3,6 -chează. / < fr. marquer, cf. it. marcare].

MARCA vb. tr. 1. a însemna (un obiect, un animal) pentru a(-l) recunoaște; (spec.) a însemna (un obiect de aur, de platină etc.) pentru a garanta că este veritabil. 2. (fig.) a indica, a dovedi; a arăta, a proba. ◊ a remarca; a sublinia. 3. a delimita un teren, o cale rutieră sau navigabilă etc. 4. (sport) a supraveghea pe unul sau pe mai mulți jucători din echipa adversă spre a-i împiedica să întreprindă acțiuni ofensive. 5. a înscrie unul sau mai multe puncte într-o competiție etc. (< fr. marquer, germ. markieren)

A MARCA ~chez tranz. 1) A evidenția printr-o marcă; a însemna. 2) (obiecte din metale prețioase, mărfuri industriale) A prevedea cu un semn oficial (pentru a garanta calitatea și autenticitatea). 3) (terenuri, suprafețe) A indica printr-un jalon, stabilind limitele. 4) A indica printr-un semn; a scoate în evidență. ~ greșelile. 5) sport (goluri, puncte etc.) A trece la activul său ori al echipei sale; a înscrie. 6) sport (jucători din echipa adversă) A supune unui marcaj. 7) A însemna prin sine; a constitui; a reprezenta. 8) fig. A servi drept dovadă; a demonstra; a dovedi; a proba. /<germ. markieren, fr. marquer

marcà v. 1. a pune o marcă pe: a marca rufe; 2. a pune un semn de recunoaștere: a marca un loc într’o carte; 3. fig. a semnala.

*marchéz, a -cá v. tr. (fr. marquer, vfr. merquer și mercher, germ. merken, a marca, a observa, d. merk-, semn. Merquer s’a prefăcut în marquer după it. marcare. V. remarc). Pun marcă, însemnez: a marca rufe.

marcat s. n.

marcat s. n.

marcat s. n.

marca (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. marchez, 3 marchează; conj. prez. 1 sg. să marchez, 3 să marcheze

marca (a ~) vb., ind. prez. 3 marchează

marca vb., ind. prez. 1 sg. marchez, 3 sg. și pl. marchează

marca (ind. prez. 3 sg. și pl. marchează)

MARCAT s. v. însemnare.

MARCAT adj. 1. v. însemnat. (Vite ~.) 2. v. timbrat. 3. v. accentuat. 4. v. evident.

MARCAT adj. v. clar, evident, flagrant, incontestabil, indiscutabil, izbitor, învederat, limpede, neîndoielnic, neîndoios, netăgăduit, pregnant, vădit, vizibil.

marcat adj. v. CLAR. EVIDENT. FLAGRANT. INCONTESTABIL. IZBITOR. ÎNVEDERAT. LIMPEDE. NEÎNDOIELNIC. NEÎNDOIOS. NETĂGĂDUIT. PREGNANT. VĂDIT. VIZIBIL.

MARCAT s. însemnare, marcare. (~ vitelor de tăiere.)

MARCAT adj. 1. însemnat. (Vite ~.) 2. francat, timbrat. (Scrisoare ~.) 3. accentuat, evidențiat, întărit, reliefat, subliniat, (livr.) potențat. (Semnificații ~.) 4. accentuat, evident, pronunțat, reliefat, vizibil. (Vorbea cu un ~ accent străin.)

ATOM MARCAT s. v. trasor.

MARCA vb. 1. v. însemna. 2. v. timbra. 3. v. delimita. 4. v. înregistra. 5. a arăta, a indica, a însemna, a preciza. (Ceasul ~ timpul.) 6. v. accentua. 7. a ilustra, a însemna, a reprezenta, a semnifica. (Acest roman ~ o dată importantă în literatură.) 8. (SPORT) a înscrie, (rar) a puncta. (A ~ un gol.)

MARCA vb. v. demonstra, dovedi, indica, proba.

ATOM MARCAT s. (FIZ.) trasor.

marca vb. v. DEMONSTRA. DOVEDI. INDICA. PROBA.

MARCA vb. 1. a însemna. (A ~ un animal de tăiere.) 2. a franca, a timbra. (A ~ o scrisoare.) 3. a circumscrie, a delimita, a demarca, a hotărnici, a limita, a mărgini, (înv.) a hotărî, a semna. (A ~ un teren.) 4. a arăta, a indica, a înregistra. (Termometrul ~ o temperatură ridicată.) 5. a arăta, a indica, a însemna, a preciza. (Ceasul ~ timpul.) 6. a accentua, a evidenția, a întări, a puncta, a releva, a reliefa, a sublinia, (livr.) a învedera, a potența. (A ~ calitățile lucrării.) 7. a ilustra, a însemna, a reprezenta, a semnifica. (Acest roman ~ o dată în literatură.) 8. a înscrie, (rar) a puncta. (A ~ un gol.)

MARCA, com. în jud. Sălaj, pe cursul superior al râului Barcău; în zona în care acesta și-a sculptat un frumos defileu în rocile cristaline; 2.798 loc. (2000). Haltă de c. f. (în satul Porț). Vestigii ale unei așezări dacice din sec. 1 î. Hr.-1 d. Hr. Satul M. apare menționat documentar în 1314. Biserica de lemn cu hramul Înălțarea Domnului (1792), în satul Porț.

s-a marcat! expr. 1. am înțeles! 2. e-n regulă!, s-a aranjat!

MARCAT¹ s. n. Acțiunea de a m a r c a; marcare, marcaj. Marcatul rufelor. ȘĂINEANU, D. U. - V. marca.

MARCAT², -Ă adj. 1. (Despre obiecte din metale prețioase) Căruia i s-a imprimat semnul oficial de garanție a calității și autenticității. Are aicea, de 1500 lei, tot galbeni împărătești și te poftește pe dumneata să-i faci toți marcați (a. 1770). IORGA, S. N. 119. ♦ (Despre greutăți) Prevăzut cu semnul oficial care garantează exactitatea. Se pune pe taler [la cîntar] greutăți marcate. MARIAN-ȚIȚEICA, FIZ. I, 89. 2. Căruia i s-a aplicat un semn distinctiv, care poartă o marcă² (I 2); însemnat. Legară osînditul în manta-i cea marcată. BOLLIAC, O. 104. 3. Fig. Care iese în evidență; accentuat, pronunțat, distinct, reliefat; nuanțat. Acolo unde anume prin micimea obiectului se produce impresiunea cea mai marcată, numai acolo diminutivul poate avea locul său special. MAIORESCU, CR. I, 87. Efectele de siluete cu umbrele lor violete erau foarte marcate. CAMIL PETRESCU, N. 119. Această substanță prezintă. . . și o tendință marcată la spongiocitoză. PARHON, B. 35. ◊ (Adverbial) A cînta marcat. SCRIBAN, D. – Pl.: marcați, -te. – V. marca.

MARCA vb. I. Tranz. 1. (Complementul indică un obiect de metal prețios) A imprima semnul oficial care garantează calitatea și autenticitatea. Cf. m a r c a t² (1) DICȚ. 2. A aplica (cuiva sau pe ceva) un semn caracteristic; a însemna. Cf. POLIZU, PONTBRIANT, D., COSTINESCU. Marcați vitele, lăzile. LM, cf. DDRF, BARCIANU, ALEXI, W. A marca rufe. ȘĂINEANU, D. U. ♦ S p e c. A însemna cu ciocanul silvic arborii care trebuie tăiați, pentru a-i deosebi de cei care trebuie păstrați sau pentru a delimita hotarul unui parchet. Cf. DS 186, ARVINTE, TERM. 155. 3. F i g. A constitui o notă specifică, o trăsătură caracteristică; a reprezenta, a ilustra. Dar această mișcare cu rezultate atît de imense a avut începuturi modeste. Gheorghe Lazăr. . . deschizînd o școală în care, întîia oară, se predau cursurile în românește, le marchează mai cu seamă. MACEDONSKI, O. IV, 115. Caragiale marchează și el cu putere data de 1800. IBRĂILEANU, SP. CR. 235. [Romanul] Ion. . . marchează o dată în istoria noastră literară. id. S. L. 63. Premierele de anul acesta au marcat un real progres. CONTEMP. 1950, nr. 180, 6/1. Ibrăileanu fusese socialist militant pînă aproximativ în 1900. Pecetea socialismului său a marcat întreaga lui activitate. RALEA, S. T. III, 198. Victoria revoluției sovietice în Rusia a marcat o cotitură radicală în destinele omenirii, în istoria universală. SCÎNTEIA, 1953, nr. 2724. Apariția marxismului a marcat o uriașă revoluție în filozofie, în întreaga istorie a gîndirii omenești. ib. nr. 2803, cf. SG I, 135. ♦ A scoate în evidență, a releva, a sublinia; a manifesta. Regula și excepția au cumpănă egală și, prin urmare, excepția are tot atâta drept să fie marcată ca și regula. MAIORESCU, CR. III, 255. Poate că ar fi momentul să marcăm o altă atitudine față de palat. STANCU, R. A. IV, 343. Autorul a urmărit să marcheze cu claritate dezvoltarea personajului său. CONTEMP. 1953, nr. 349, 3/1. ♦ A constitui o dovadă; a indica. Doar scaunele desperecheate marcau succesivele renovări ale mobilierului, C. PETRESCU, O. P. I, 145. 4. (Complementul indică un teren, o suprafață etc.; de obicei urmat de determinări introduse prin prep. „cu” sau „prin”) A delimita (prin linii, semne), a însemna. Cărările erau marcate cu tulpini groase de floarea-soarelui. V. ROM. mai 1955, 42. 5.(Sport) A supraveghea pe unul sau pe mai mulți jucători din echipa adversă, spre a-i împiedica să întreprindă acțiuni ofensive. (A b s o l.) Jucătorul. . . avea sarcina să marcheze strict. SP. POP. 1963, nr. 4356, 6. (Sport) A obține unul sau mai multe puncte într-o competiție, într-un joc; a înscrie. Prin cele două goluri marcate. . . echipa noastră de tineret a obținut o victorie valoroasă. SP. POP. 1960, nr. 3699, 5/1. Au ratat la Ploiești cam tot atîtea goluri cîte au marcat învingătorii. SCÎNTEIA, 1963, nr. 6004. ◊ A b s o l. Au marcat. . . din lovitură liberă. SP. POP. 1960, nr. 3692, 3/1. – Prez. ind.: marchez. – Din germ. markieren, fr. marquer.