MARCAT², -Ă adj. 1. (Despre obiecte din metale prețioase) Căruia i s-a imprimat semnul oficial de garanție a calității și autenticității. Are aicea, de 1500 lei, tot galbeni împărătești și te poftește pe dumneata să-i faci toți marcați (a. 1770). IORGA, S. N. 119. ♦ (Despre greutăți) Prevăzut cu semnul oficial care garantează exactitatea. Se pune pe taler [la cîntar] greutăți marcate. MARIAN-ȚIȚEICA, FIZ. I, 89. 2. Căruia i s-a aplicat un semn distinctiv, care poartă o marcă² (I 2); însemnat. Legară osînditul în manta-i cea marcată. BOLLIAC, O. 104. 3. Fig. Care iese în evidență; accentuat, pronunțat, distinct, reliefat; nuanțat. Acolo unde anume prin micimea obiectului se produce impresiunea cea mai marcată, numai acolo diminutivul poate avea locul său special. MAIORESCU, CR. I, 87. Efectele de siluete cu umbrele lor violete erau foarte marcate. CAMIL PETRESCU, N. 119. Această substanță prezintă. . . și o tendință marcată la spongiocitoză. PARHON, B. 35. ◊ (Adverbial) A cînta marcat. SCRIBAN, D. – Pl.: marcați, -te. – V. marca.