11 definiții pentru accentuat (adj.)


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

ACCENTUÁT, -Ă, accentuați, -te, adj., adv. 1. Adj. (Despre vocale, silabe, cuvinte) Care poartă accentul, care este scos în relief. 2. Adj. Fig. Intensificat. 3. Adv. (Indică modul de executare a unei bucăți muzicale) Puternic, forzato. [Pr.: -tu-at] – V. accentua.

accentuát1 sn [At: MDA ms / Pl: ~uri / E: accentua] 1 Accentuare (1). 2 (Fig) Reliefare.

accentuat2, ~ă [At: MAIORESCU, CR. III, 219 / P: ~tu-at / Pl: ~ați, ~e / E: accentua] 1 a (D. vocale, silabe, cuvinte sau grupuri de cuvinte) Care este marcat prin accent (1). 2 a (Fig) Reliefat. 3 av (Indică modul de executare a unei bucăți muzicale) Puternic Si: forzato.

ACCENTUÁT, -Ă, accentuați, -te, adj. 1. (Despre vocale, silabe, cuvinte) Care poartă accentul, care este scos în relief. 2. Fig. Intensificat. 3. (Indică modul de executare a unei bucăți muzicale) Puternic, forzato. [Pr.: -tu-at] – V. accentua.

ACCENTUÁT, -Ă, accentuați, -te, adj. 1. (Despre vocale, silabe, cuvinte) Care poartă accentul, care este scos în relief. Vocală accentuată. Cuvînt accentuat. 2. Fig. Întărit, sporit. În condițiile create de regimul de democrație populară, lupta pentru valorificarea vechilor monumente de arhitectură capătă un caracter tot mai accentuat. CONTEMPORANUL, S. II, 1953, nr. 349, 5/4. – Pronunțat: -tu-at.

ACCENTUÁT, -Ă, accentuați, -te, adj. 1. (Despre vocale, silabe, cuvinte) Care poartă accentul, care este scos în relief. 2. Fig. Sporit, întărit. [Pr.: -tu-at] – V. accentua.


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

ACCENTUÁT adj. 1. tonic. (Vocală ~; silabă ~.) 2. evidențiat, întărit, marcat, reliefat, subliniat, (livr.) potențat. (Semnificații ~.) 3. v. proeminent. 4. v. evident.

ACCENTUAT adj. 1. tonic. (Vocală ~, silabă ~.) 2. evidențiat, întărit, marcat, reliefat, subliniat, (livr.) potențat. (Semnificații ~.) 3. proeminent, pronunțat, puternic. (Maxilare ~; bărbie ~.) 4. evident, marcat, pronunțat, reliefat, vizibil. (Vorbea cu un ~ accent străin.)

Accentuat ≠ neaccentuat


Dicționare specializate

Aceste definiții explică de obicei numai înțelesuri specializate ale cuvintelor.

ACCENTUÁT, -Ă adj. (< accentuá < fr. accentuer): în sintagmele cuvânt accentuat, formă accentuată, silabă accentuată și vocală accentuată (v.).

ACCENTUAT, -Ă 1. în fonetică, silabă dintr-un cuvânt sau cuvânt dintr-un grup sintactic care primește accentul* de intensitate (vezi ACCENT). 2. În gramatica anumitor limbi, serie de forme pronominale (de pronume personal* și reflexiv*) care intră în corelație cu formele neaccentuate* (sau clitice*); sunt utilizate fie cu rolul de insistență asupra persoanei (vezi fr. Toi, tu ne changeras jamais), fie pe baza regulilor sintactice, prezența lor fiind impusă obligatoriu de anumite vecinătăți* (vezi, de ex., utilizarea în rom. și fr. în context prepozițional: rom. Vii cu mine?; fr. Pouvez-vous venir avec moi?). în română, unde flexiunea pronominală (a pronumelui personal, în special) se caracterizează prin bogăție de inventar și se complică prin adăugarea unor distincții speciale (vezi ACCENTUAT VS. NEACCENTUAT, iar, în cadrul formelor neaccentuate, distincția: forme cu î protetic și fără î protetic), formele accentuate apar atât în cadrul dativului, cât și al acuzativului, atât la pronumele personal, cât și la reflexiv (vezi dativul personal: mie; ție; lui, ei; nouă; vouă; lor și dativul reflexiv sie(și); vezi acuzativul personal: mine; tine; el, ea; noi; voi; ei, ele și acuzativul reflexiv sine). La nominativ, româna nu cunoaște forme accentuate, ca urmare a particularității sintactice de a avea subiect inclus*, lexicalizarea subiectului de pers. I și a II-a echivalând cu emfaza. Utilizarea, în română, a formelor accentuate este dirijată de reguli sintactice: ocurența lor este fie determinată contextual, ele fiind obligatorii în context prepozițional și adjectival (ex. grație mie; datoare mie; despre mine), fie asociată fenomenului sintactic de dublare* a complementului direct sau indirect, situație în care formele accentuate nu pot apărea singure, cerând, în mod necesar, dublarea prin clitic (ex. se cruță pe sine; pe mine mă trimite; mie îmi dă). Vezi ATON; CLITIC; DUBLARE; PRONUME. G.P.D.

Intrare: accentuat (adj.)
accentuat1 (adj.) adjectiv
adjectiv (A2)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • accentuat
  • accentuatul
  • accentuatu‑
  • accentua
  • accentuata
plural
  • accentuați
  • accentuații
  • accentuate
  • accentuatele
genitiv-dativ singular
  • accentuat
  • accentuatului
  • accentuate
  • accentuatei
plural
  • accentuați
  • accentuaților
  • accentuate
  • accentuatelor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

accentuat (adj.)

  • 1. (Despre vocale, silabe, cuvinte) Care poartă accentul, care este scos în relief.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC antonime: neaccentuat un exemplu
    exemple
    • Vocală accentuată. Cuvânt accentuat.
      surse: DLRLC
  • exemple
    • În condițiile create de regimul de democrație populară, lupta pentru valorificarea vechilor monumente de arhitectură capătă un caracter tot mai accentuat. CONTEMPORANUL, S. II, 1953, nr. 349, 5/4.
      surse: DLRLC

etimologie:

  • vezi accentua
    surse: DEX '98 DEX '09