2 intrări

34 de definiții (maximum 20 afișate)

arată toate definițiile

descompúnere sf [At: DEX / Pl: ~ri / E: descompune] 1 Desfacere în părțile componente Si: descompus1 (1). 2 (Fig) Destrămare. 3 Alterare a unor materii, corpuri organice Si: descompus1 (3). 4 (Fig; d. oameni) Schimbare prin deformare a caracterului, înfățișării morale sau fizice Si: descompus1 (4). 5 (Fig) Crispare a feței Si: descompus1 (5). 6 Reacție chimică în urma căreia o substanță constituită din molecule cu structura mai complicată trece în mai multe substanțe constituite din molecule cu structură mai simplă Si: descompus1 (6).

DESCOMPÚNERE, descompuneri, s. f. Faptul de a (se) descompune. ♦ Reacție chimică în urma căreia o substanță constituită din molecule cu structură mai complicată trece în mai multe substanțe constituite din molecule cu structură mai simplă. – V. descompune.

DESCOMPÚNERE, descompuneri, s. f. Faptul de a (se) descompune. ♦ Reacție chimică în urma căreia o substanță constituită din molecule cu structură mai complicată trece în mai multe substanțe constituite din molecule cu structură mai simplă. – V. descompune.

DESCOMPÚNERE, descompuneri, s. f. Faptul de a (se) descompune. 1. Desfacere a unui obiect, a unui corp etc. în elementele sale componente. Descompunerea apei în oxigen și hidrogen.Descompunerea luminii = punerea în evidență a razelor colorate din care este compusă lumina albă naturală. (Mat.) Descompunerea unui număr în factori primi = operație aritmetică pentru aflarea factorilor primi care compun acel număr. ♦ Fig. Dezmembrare, destrămare. Descompunerea imperiului sclavagist. ▭ [Imperiul turc și cel austriac] sînt două imperii în descompunere. CAMIL PETRESCU, B. 203. 2. Alterare, putrezire, dezagregare. Cadavrul a intrat în descompunere. 3. Fig. Deformare a caracterului, a înfățișării morale sau fizice a cuiva. Descompunere morală.

descompúnere s. f., g.-d. art. descompúnerii; pl. descompúneri

descompúnere s. f., g.-d. art. descompúnerii; pl. descompúneri

DESCOMPÚNERE s. v. corupție, decadență, decădere, depravare, desfrânare, desfrâu, destrăbălare, dezmăț, dezmembrare, imoralitate, perdiție, perversitate, perversiune, pervertire, pierzanie, pierzare, stricăciune, viciu.

DESCOMPÚNERE s. 1. desfacere, despărțire, divizare, fracționare, împărțire, scindare, separare, (rar) dezalcătuire. (~ în particule a unui corp dezintegrat.) 2. v. putrefacție. 3. v. alterare. 4. v. râncezire.

Descompunere ≠ compunere

DESCOMPÚNERE s.f. Acțiunea de a (se) descompune și rezultatul ei; desfacere; stricare, putrezire, alterare. ♦ Reacție chimică în urma căreia o substanță cu o structură mai complicată trece în substanțe cu molecule mai simple sau în elementele din care era compusă. [< descompune].

DESCOMPÚNERE s. f. 1. acțiunea de a (se) descompune. 2. reacție chimică în urma căreia o substanță cu o structură mai complicată trece în substanțe cu molecule mai simple sau în elementele din care era compusă. (< descompune)

DESCOMPÚNERE ~i f. 1) v. A DESCOMPUNE și A SE DESCOMPUNE. 2) Reacție chimică în procesul căreia dintr-o substanță cu structură moleculară mai complexă se obțin mai multe substanțe având structură moleculară mai simplă. /a (se) descompune

descompunere f. 1. acțiunea de a descompune și starea lucrului descompus; 2. fig. dezorganizare completă.

*descompunére f. Descompozițiune. Și dis-.

descompúne [At: DEX / Pzi: descompún / E: des- + compune cdp fr décomposer] 1 vt A desface în părțile componente. 2 vr (Fig) A se destrăma. 3 vr (D. materii și corpuri organice) A se altera. 4 vr (Fig; d. oameni) A-și schimba prin deformare caracterul, înfățișarea morală sau fizică. 5 vr (Fig; d. față, trăsături etc.) A se crispa.

DESCOMPÚNE, descompún, vb. III. 1. Tranz. A desface în părțile componente. ♦ Refl. Fig. A se destrăma, a se dezmembra. 2. Refl. (Despre materii și corpuri organice) A se altera, a se strica; a putrezi. 3. Refl. Fig. (Despre oameni) A se schimba în rău, fizic sau moral; (despre față, trăsături etc.) a se crispa. 4. Tranz. (Mat.) A scrie un număr natural sub formă de produs de numere prime. [Perf. s. descompusei, part. descompus] – Pref. des- + compune (după fr. décomposer).

DESCOMPÚNE, descompún, vb. III. 1. Tranz. A desface în părțile componente. ♦ Refl. Fig. A se destrăma, a se dezmembra. 2. Refl. (Despre materii și corpuri organice) A se altera, a se strica; a putrezi. 3. Refl. Fig. (Despre oameni) A-și schimba prin deformare caracterul, înfățișarea morală sau fizică; (despre față, trăsături etc.) a se crispa, a se contracta. [Perf. s. descompusei, part. descompus] – Des1- + compus (după fr. décomposer).

DESCOMPÚNE, descompún, vb. III. 1. Tranz. A desface în părțile componente. [Ceasornicul] e un univers în miniatură, pe care maistrul îl descompune prin analiză și-l reconstituie prin sinteză. IBRĂILEANU, A. 38. ♦ Refl. F i g. A se destrăma, a se dezmembra. După moartea lui Ioan Asan al II-lea (1241) statul se descompune în mici stătulețe. IST. R.P.R. 68. 2. Refl. (Cu privire la materii și corpuri organice) A se altera, a se strica, a putrezi. 3. Refl. Fig. (Despre persoane) A-și schimba prin deformare caracterul, înfățișarea morală sau fizică; (despre față, trăsături etc.) a se crispa, a se contracta. Fața i se descompuse într-un zîmbet asemănător durerii. CAMILAR, N. I 152. – Forme gramaticale: perf. s. descompusei, part. descompus.

descompúne (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. descompún, 1 pl. descompúnem; conj. prez. 3 descompúnă; ger. descompunấnd; part. descompús

descompúne vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. descompún, 1 pl. descompúnem; perf. s. 1 sg. descompuséi, 1 pl. descompúserăm; conj. prez. 3 sg. și pl. descompúnă; ger. descompunând; part. descompús

Intrare: descompune
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a) descompune descompunere descompus descompunând singular plural
descompune descompuneți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu) descompun (să) descompun descompuneam descompusei descompusesem
a II-a (tu) descompui (să) descompui descompuneai descompuseși descompuseseși
a III-a (el, ea) descompune (să) descompună, descompuie descompunea descompuse descompusese
plural I (noi) descompunem (să) descompunem descompuneam descompuserăm descompuseserăm, descompusesem*
a II-a (voi) descompuneți (să) descompuneți descompuneați descompuserăți descompuseserăți, descompuseseți*
a III-a (ei, ele) descompun (să) descompună, descompuie descompuneau descompuseră descompuseseră
Intrare: descompunere
descompunere substantiv feminin
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular descompunere descompunerea
plural descompuneri descompunerile
genitiv-dativ singular descompuneri descompunerii
plural descompuneri descompunerilor
vocativ singular
plural
* Formă nerecomandată sau greșită – (arată)