20 de definiții pentru descompune

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

DESCOMPUNE, descompun, vb. III. 1. Tranz. A desface în părțile componente. ♦ Refl. Fig. A se destrăma, a se dezmembra. 2. Refl. (Despre materii și corpuri organice) A se altera, a se strica; a putrezi. 3. Refl. Fig. (Despre oameni) A se schimba în rău, fizic sau moral; (despre față, trăsături etc.) a se crispa. 4. Tranz. (Mat.) A scrie un număr natural sub formă de produs de numere prime. [Perf. s. descompusei, part. descompus] – Pref. des- + compune (după fr. décomposer).

descompune [At: DEX / Pzi: descompun / E: des- + compune cdp fr décomposer] 1 vt A desface în părțile componente. 2 vr (Fig) A se destrăma. 3 vr (D. materii și corpuri organice) A se altera. 4 vr (Fig; d. oameni) A-și schimba prin deformare caracterul, înfățișarea morală sau fizică. 5 vr (Fig; d. față, trăsături etc.) A se crispa.

DESCOMPUNE, descompun, vb. III. 1. Tranz. A desface în părțile componente. ♦ Refl. Fig. A se destrăma, a se dezmembra. 2. Refl. (Despre materii și corpuri organice) A se altera, a se strica; a putrezi. 3. Refl. Fig. (Despre oameni) A-și schimba prin deformare caracterul, înfățișarea morală sau fizică; (despre față, trăsături etc.) a se crispa, a se contracta. [Perf. s. descompusei, part. descompus] – Des1- + compus (după fr. décomposer).

DESCOMPUNE, descompun, vb. III. 1. Tranz. A desface în părțile componente. [Ceasornicul] e un univers în miniatură, pe care maistrul îl descompune prin analiză și-l reconstituie prin sinteză. IBRĂILEANU, A. 38. ♦ Refl. Fig. A se destrăma, a se dezmembra. După moartea lui Ioan Asan al II-lea (1241) statul se descompune în mici stătulețe. IST. R.P.R. 68. 2. Refl. (Cu privire la materii și corpuri organice) A se altera, a se strica, a putrezi. 3. Refl. Fig. (Despre persoane) A-și schimba prin deformare caracterul, înfățișarea morală sau fizică; (despre față, trăsături etc.) a se crispa, a se contracta. Fața i se descompuse într-un zîmbet asemănător durerii. CAMILAR, N. I 152. – Forme gramaticale: perf. s. descompusei, part. descompus.

DESCOMPUNE vb. III. 1. tr. A desface în elementele componente. 2. refl. A se strica, a se altera; a putrezi. ♦ (Fig.) A se destrăma. 3. refl. (Fig.) A-și deforma caracterul, înfățișarea; (despre față) a se crispa. [P.i. descompun, perf. s. -pusei, part. -pus. / < des- + compune, cf. fr. décomposer].

DESCOMPUNE vb. I. tr. a (se) desface în elementele componente, a (se) dezmembra. II. refl. 1. (despre substanțe organice) a se strica, a se altera. ◊ (fig.) a se destrăma. 2. (fig.) a decădea moral; a-și deforma caracterul, înfățișarea; (despre față) a se crispa. (după fr. décomposer)

A DESCOMPUNE descompun tranz. A face să se descompună; a dezagrega; a desface; a disocia; a dezasambla. /des- + compus

A SE DESCOMPUNE mă descompun intranz. 1) (despre corpuri) A se separa în elementele constitutive; a se desface; a se disocia; a se dezagrega; a se dezasambla. 2) fig. (despre comunități) A-și pierde coeziunea internă; a se dezmembra; a se dezagrega; a se destrăma; a se dezarticula. 3) (despre substanțe organice) A pierde proprietățile pozitive (sub influența factorilor externi); a se strica; a se înăcri; a se altera. 4) (despre persoane) A-și modifica aspectul moral sau fizic. 5) (despre față) A se convulsiona momentan și involuntar sub acțiunea unei suprasolicitări nervoase; a se crispa; a se contracta. /des- + compus

descompune v. 1. a separa elementele cari intră în compozițiunea unui corp: a descompune apa; 2. a altera profund, a strica: căldura descompune cărnurile.

*descompún, -pús, a -púne v. tr. (d. compun, după fr. décomposer). Separ, desfac în elementele luĭ ceĭa ce era compus: a descompune apa. Corup, stric, alterez: căldura descompune carnea. – Și dis-.

* discompún V. descompun.

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

descompune (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. descompun, 2 sg. descompui, 3 sg. descompune, perf. s. 1 sg. descompusei, 1 pl. descompuserăm, m.m.c.p. 1 pl. descompuseserăm; conj. prez. 1 sg. să descompun, 3 să descompu; ger. descompunând; part. descompus

descompune (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. descompun, 1 pl. descompunem; conj. prez. 3 descompună; ger. descompunând; part. descompus

descompune vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. descompun, 1 pl. descompunem; perf. s. 1 sg. descompusei, 1 pl. descompuserăm; conj. prez. 3 sg. și pl. descompună; ger. descompunând; part. descompus

descompun, -pui 2, -pună 3 conj.

Dicționare relaționale

Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).

DESCOMPUNE vb. v. dezmembra.

DESCOMPUNE vb. 1. a (se) desface, a (se) despărți, a (se) divide, a (se) fracționa, a (se) împărți, a (se) scinda, a (se) separa, (rar) a (se) dezalcătui. (Produsul dezintegrării se ~ în particule.) 2. v. putrezi. 3. v. altera. 4. v. râncezi.

DESCOMPUNE vb. 1. a (se) desface, a (se) despărți, a (se) divide, a (se) fracționa, a (se) împărți, a (se) scinda, a (se) separa, (rar) a (se) dezalcătui. (Produsul dezintegrării se ~ în particule.) 2. a putrezi, (rar) a (se) putrefia, a (se) putregăi. 3. a se acri, a se altera, a fermenta, a se împuți, a se înăcri, a se strica, (înv. și reg.) a se sărbezi, a se sminti, (reg.) a se mocni, a se zeri, (prin Ban.) a se pîșcăvi, (prin Transilv.) a se scoace. (Laptele s-a ~.) 4. a se altera, a se rîncezi, a se strica. (Untura s-a ~.)

descompune vb. v. DEZMEMBRA.

A descompune ≠ a compune

Intrare: descompune
verb (VT637)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • descompune
  • descompunere
  • descompus
  • descompusu‑
  • descompunând
  • descompunându‑
singular plural
  • descompune
  • descompuneți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • descompun
(să)
  • descompun
  • descompuneam
  • descompusei
  • descompusesem
a II-a (tu)
  • descompui
(să)
  • descompui
  • descompuneai
  • descompuseși
  • descompuseseși
a III-a (el, ea)
  • descompune
(să)
  • descompu
  • descompuie
  • descompunea
  • descompuse
  • descompusese
plural I (noi)
  • descompunem
(să)
  • descompunem
  • descompuneam
  • descompuserăm
  • descompuseserăm
  • descompusesem
a II-a (voi)
  • descompuneți
(să)
  • descompuneți
  • descompuneați
  • descompuserăți
  • descompuseserăți
  • descompuseseți
a III-a (ei, ele)
  • descompun
(să)
  • descompu
  • descompuie
  • descompuneau
  • descompuseră
  • descompuseseră
verb (VT637)
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • discompune
  • discompunere
  • discompus
  • discompusu‑
  • discompunând
  • discompunându‑
singular plural
  • discompune
  • discompuneți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • discompun
(să)
  • discompun
  • discompuneam
  • discompusei
  • discompusesem
a II-a (tu)
  • discompui
(să)
  • discompui
  • discompuneai
  • discompuseși
  • discompuseseși
a III-a (el, ea)
  • discompune
(să)
  • discompu
  • discompuie
  • discompunea
  • discompuse
  • discompusese
plural I (noi)
  • discompunem
(să)
  • discompunem
  • discompuneam
  • discompuserăm
  • discompuseserăm
  • discompusesem
a II-a (voi)
  • discompuneți
(să)
  • discompuneți
  • discompuneați
  • discompuserăți
  • discompuseserăți
  • discompuseseți
a III-a (ei, ele)
  • discompun
(să)
  • discompu
  • discompuie
  • discompuneau
  • discompuseră
  • discompuseseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

descompune, descompunverb

  • 1. tranzitiv A desface în părțile componente. DEX '09 DEX '98 DLRLC DN
    sinonime: desface antonime: compune
    • format_quote [Ceasornicul] e un univers în miniatură, pe care maistrul îl descompune prin analiză și-l reconstituie prin sinteză. IBRĂILEANU, A. 38. DLRLC
    • 1.1. reflexiv figurat A se destrăma, a se dezmembra. DEX '09 DEX '98 DLRLC DN
      • format_quote După moartea lui Ioan Asan al II-lea (1241) statul se descompune în mici stătulețe. IST. R.P.R. 68. DLRLC
  • 2. reflexiv (Despre materii și corpuri organice) A se altera, a se strica. DEX '09 DEX '98 DLRLC DN
  • 3. reflexiv figurat (Despre oameni) A se schimba în rău, fizic sau moral. DEX '09 DLRLC DN
    • 3.1. (Despre față, trăsături etc.) A se crispa. DEX '09 DLRLC DN
      • format_quote Fața i se descompuse într-un zîmbet asemănător durerii. CAMILAR, N. I 152. DLRLC
  • 4. tranzitiv matematică A scrie un număr natural sub formă de produs de numere prime. DEX '09
etimologie:

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.