alterare sf [At: MAIORESCU, L. 25 / Pl: ~rări / E: altera] 1-2 Transformare sau modificare în rău). 3 Descompunere. 4-5 (Muz) Modificare a unei note muzicale (înălțând-o sau) coborând-o, punând, înaintea ei diezul sau bemolul. Si: alterație (3-4). 6 Tulburare. 7 Falsificare. 8 (Fon; d. sunete) Transformare.

ALTERARE, alterări, s. f. Acțiunea de a (se) altera și rezultatul ei. 1. Schimbare, modificare (de obicei în rău); descompunere, stricare. Alterarea cărnii. 2. Denaturare, falsificare. Alterarea unui text. 3. Schimbare sau modificare a pronunțării unui sunet. 4. Ridicare sau coborîre cu un semiton sau două a unui sunet, a unui acord etc.

ALTERARE, alterări, s. f. Acțiunea de a (se) altera și rezultatul ei; descompunere. ♦ Denaturare, falsificare. ♦ Modificarea pronunțării unui sunet. ♦ Ridicare sau coborîre cu un semiton sau două a unui sunet, acord etc.

ALTERARE s.f. Acțiunea de a (se) altera; alterație. ♦ Descompunere. ♦ Schimbare, denaturare, falsificare. ♦ Modificarea pronunțării unui sunet. [< altera].

*alterațiúne f. (mlat. alterátio, -ónis). Schimbare în răŭ: alterarea sănătățiĭ. Schimbarea fețeĭ orĭ a vociĭ din cauza emoțiuniĭ. – Și -áție și -áre.

alterare s. f., g.-d. art. alterării; pl. alterări

alterare s. f., g.-d. art. alterării; pl. alterări

alterare s. f., g.-d. art. alterării; pl. alterări

ALTERARE s. 1. acrire, descompunere, fermentare, împuțire, înăcrire, stricare. (~ mâncării.) 2. v. râncezire. 3. v. poluare. 4. v. denaturare.

ALTERARE s. 1. acrire, descompunere, fermentare, împuțire, înăcrire, stricare. (~ mlncării.) 2. descompunere, rîncezire, stricare. (~ a materiilor grase.) 3. poluare, stricare, viciere. (~ aerului dintr-o încăpere.) 4. deformare, denaturare, escamotare, falsificare, mistificare, mistificație, răstălmăcire, (fig.) siluire. (~ celor spuse de cineva.)

alterare, (engl.= alteration) proces geologic natural de esență chimică, specific zonei de interacțiune a litosferei cu atmosfera, hidrosfera și biosfera, prin care asociațiile min. preexistente, ajunse în contact cu H2O, O2 și CO2, devin instabile și trec prin hidroliză și oxidare în asociații mineralogice noi (min. de neoformație: feldspații se caolinizează, olivina se oxidează, biotitul se cloritizează etc.). Intensitatea a. și extinderea produselor sale sunt controlate de natura mineralogică și petrografică a rocilor afectate și de calitatea chimică a mediului în care acționează (Eh,pH). Prin a., rocile preexistente, proaspete, se transformă la supr. crustei într-o scoarță de a.- un înveliș discontinuu, cu grosime variabilă (cm – zeci de m), format din min. relicte (zircon, rutil), compuși coloidali (opal, sporogelit) și min. de neoformație (min. argi-loase, oxizi și hidroxizi). Calitatea și structura scoarței de a. sunt controlate climatic (se disting scoarțe de a. alitice în climat cald și umed și scoarțe de a. sialitice în climat temperat) și de prezența și poziția nivelului hidrostatic (în funcție de aceasta se poate individualiza o zonalitate verticală, zona de oxidare, cu oxizi și hidroxizi, situată deasupra nivelului hidrostatic și zona de cimentare, cu min. argiloase și sulfuri, situată sub nivelul hidrostatic). Scoarța de a. este substratul pe care se poate forma solul. V. și dezagregare.

scoarță de alterare, (engl.= weathering crust) → alterare.

alterație (alterare), modificare, de obicei temporară, a unei stări „date”: 1. În ritmica notației (III) mensurale, prin a. se dubla valoarea (1, 3) notei (v. prolatio (2)). 2. În formulările melodice de tip monodic*, a. modifică starea diatonică*, prin apariția unor trepte* urcate sau coborâte față de scara obișnuită a modului*. A. dă naștere așa-numitelor moduri cromatice*, dar poate fi și pasageră, caz în care treptele* modului sunt mobile (când cromatice, când diatonice). Așa-numitul „cromatism de alunecare” ia naștere din a. cromatică a treptelor alăturate. 3. În armonie (III, 1), a. modifică cromatic notele constitutive ale unui acord* (de obicei se consideră a. reale numai fundamentala* și cvinta acordului) (ex.) A., ca element de grafie, trebuie înțeleasă în respectivul context armonic, căci, prin modificarea elementelor acordului, structura armonică se complică până la echivoc și iau naștere situații de enarmonie (2), ce contribuie la realizarea unor modulații* îndepărtate. Semne de a., semne așezate pe portativ*, înaintea notei*, care își modifică înălțimea cu un semiton* cromatic. Aceste semne, ce sunt diezul* (și dublu-diezul), bemolul* (și dublu-bemolul), apar pe parcursul discursului și au un efect limitat în cadrul aceleiași octave* și a aceleiași voci (2) (schimbarea unuia dintre aceste elemente implică rescrierea semnului). Becarul* are nu numai menirea de a anula diezul sau bemolul ci și de a realiza o a., de ex.: un si bemol constitutiv (într-un mod* mixolidic pe do), modificat printr-un becar, reprezintă o cromatizare superioară; în basul cifrat*, în locul becarului se menționa în asemenea situații un diez.