CURGE, pers. 3 curge, vb. III. Intranz. I. 1. (Despre ape) A se mișca necontenit în direcția pantei. ◊ Expr. A curge gârlă = a veni din belșug. Va curge multă apă pe gârlă (sau pe Dunăre) = va trece mult timp. Dacă (sau de) nu curge, pică = chiar dacă câștigul nu este mare, tot te alegi cu ceva. ♦ (Despre ploaie) A cădea din abundență, întruna. 2. A pluti. Curgeau pe râu scânduri rupte. 3. (Despre sânge) A circula. 4. (Despre lacrimi, sudoare; p. ext. despre sânge) A se scurge, a picura. ♦ A supura. ♦ (Despre unele materii trecute în stare lichidă) A se prelinge. A curs lumânarea. ♦ A lăsa să se scurgă lichidul dinăuntru. Curge butoiul. 5. A se desprinde din ceva, căzând succesiv, bucată după bucată. 6. A cădea, a atârna. Părul lung curgea în vițe până pe spate. ◊ Expr. A-i curge (cuiva) peticele = a fi îmbrăcat în haine zdrențăroase. 7. (Despre grupuri de ființe sau de vehicule) A se succeda necontenit, a veni mereu; a năpădi. II. Fig. 1. (Despre vorbe, discursuri, stil etc.) A se înșira cu ușurință. 2. (Despre timp, viață, zile etc.) A trece, a se desfășura. 3. (Despre termene, dobânzi) A se socoti, a începe de la... 4. (Înv.; despre apariția unui fenomen) A rezulta, a proveni, a decurge. [Perf. s. curse, part. curs. – Var.: (înv. și reg.) cure vb. III] – Lat. currere (după merge).

cure v vz curge

curge vi [At: COD. VOR. 34/4 / V: (reg) cura, (îrg) cure (Pzi: cur, curi, cură) / Pzi: 3 curg, curgi, curge Ps: cursei Pt: curs / E: ml curro, -rere] 1 (Înv) A alerga. 2 (Ent; reg; îc) Cură-în-foc Fluture-de-lumină. 3 (Pop) A o lua la fugă. 4 (D. lichide, mai ales despre apă) A se mișca în direcția pantei. 5 (D. ploaie) A cădea din abundență. 6 (Pop; îe) A ~ gârlă A veni din belșug. 7 (Fam; îe) Va ~ multă apă pe gârlă (sau pe Dunăre) Va trece mult timp. 8 (Fam; îe) Dacă nu ~, pică Chiar dacă câștigul nu este mare, tot te alegi cu ceva. 9 A fi dus de apă Si: a pluti. 10 (Pan; fig) A se desfășura. 11 (Pfm) A se decolora. 12 A face să curgă (4). 13 (D. ape curgătoare) A se vărsa în... 14 (D. secreții ale corpului) A se scurge (în afară). 15 (D. sânge) A circula. 16 (D. materii nelichide) A se scurge. 17-18 (D. vase) A lăsa să se scurgă lichidul sau materia pe care le conține (datorită unui orificiu). 19-20 (D. alte obiecte) A se desfășura, a se desprinde de pe ceva (căzând). 21 (Pfm; îe) A-i ~ peticele A fi îmbrăcat în haine zdrențăroase. 22 (Fig; d. păr) A atârna. 23-24 A năvăli, a se îngrămădi de peste tot. 25 (D. sunete, vorbe, discursuri etc.) A ieși cu ușurință, fără efort. 26 (D. evenimente) A se desfășura repede, unul după altul. 27 (D. vreme, viață etc.) A trece. 28 (D. prețuri, bani etc.) A circula. 29 (D. termene, dobânzi etc.) A se socoti de la... 30 A rezulta. 31 (D. corpurile cerești) A evolua pe bolta cerului. 32 A-și avea originea Si: a izvorî, a începe, a proveni, (înv) a obârși. corectat(ă)

curs³ sn vz cursă²

cursă² sf [At: NEGRUZZI, S. I, 329 / V: curs / Pl: ~se / E: fr course] 1 Distanță parcursă regulat de un vehicul de transport în comun pe același itinerar și conform unui orar stabilit. 2 (Pex) Vehicul care parcurge o cursă² (1). 3 Plată pentru o cursă² (1). 4 Distanță parcursă de o piesă între punctele extreme la o mișcare rectilinie alternativă. 5 (Fam) Alergătură. 6 Întrecere sportivă care constă în parcurgerea rapidă a unei distanțe, pe un traseu dinainte stabilit (pe jos, călare, cu un vehicul etc.). 7 (Îs) ~sa înarmărilor Efort intens de militarizare a unor state în perioada Războiului rece. 8 (D. prețuri) Creștere grăbită (și artificială).

cursă³ sf [At: GHICA, S. 33 / Pl: ~se / E: ngr ϰούρσν] (Înv) Pastilă aromatică importată din Orient, întrebuințată pentru a parfuma camerele.

cursă¹ sf [At: PSALT. SCH. 13 / Pl: ~se / E: ns cf alb kurthë] 1 Dispozitiv de diferite forme pentru prinderea animalelor sălbatice. 2 Primejdie. 3 (Fig) Uneltire. 6 Mijloc (viclean) de a atrage, a seduce, a prinde pe cineva. 7 (Îe) A întinde (sau a pune) cuiva o ~ A ademeni pe cineva spre a-l pune în dificultate. 8 (Îae) A pune pe cineva la încercare. 9 (Îe) A cădea (sau a se prinde, a da) în~ A intra într-o mare încurcătură.

WALK-OVER (uoc over) (engl.) = Cursă la care nu ia parte decît un cal.

CURGE, pers. 3 curge, vb. III. Intranz. I. 1. (Despre ape) A se mișca necontenit în direcția pantei. ◊ Expr. A curge gârlă = a veni din belșug. Va curge multă apă pe gârlă (sau pe Dunăre) = va trece mult timp. Dacă (sau de) nu curge, pică = chiar dacă câștigul nu este mare, tot te alegi cu ceva. ♦ (Despre ploaie) A cădea din abundență, întruna. 2. A pluti. Curgeau pe râu scânduri rupte. 3. (Despre sânge) A circula. 4. (Despre lacrimi, sudoare; p. ext. despre sânge) A se scurge, a picura. ♦ A supura. ♦ (Despre unele materii trecute în stare lichidă) A se prelinge. A curs lumânarea. ♦ A lăsa să se scurgă lichidul dinăuntru. Curge butoiul. 5. A se desprinde din ceva, căzând succesiv, bucată după bucată. 6. A atârna, a spânzura. Părul lung curgea în vițe până pe spate. ◊ Expr. A-i curge (cuiva) peticele = a fi îmbrăcat în haine zdrențăroase. 7. (Despre grupuri de ființe sau de vehicule) A se succeda necontenit, a veni mereu; a năpădi. II. Fig. 1. (Despre vorbe, discursuri, stil etc.) A se înșira cu ușurință. 2. (Despre timp, viață, zile etc.) A trece, a se desfășura. 3. (Despre termene, dobânzi) A se socoti, a începe de la... 4. (Înv.; despre apariția unui fenomen) A rezulta, a proveni, a decurge. [Perf. s. curse, part. curs. – Var.: (înv. și reg.) cure vb. III] – Lat. currere (după merge).

CURSĂ¹, curse, s. f. 1. Distanță parcursă regulat de un vehicul (tren, autobus, vapor etc.) după același itinerar și conform unui orar stabilit; drum făcut regulat de un vehicul pentru a transporta muncitori și materiale la (și de la) locul de muncă. Ceruse îmbarcarea pe un vapor de marfă care făcea curse regulate. BART, E. 119. ♦ Vehicul care face o cursă. Hai... că pierd cursa. DAVIDOGLU, M. 19. 2. (Familiar) Drum, alergătură. Am avut de făcut mai multe curse în oraș. 3. (La pl.) Alergare de cai. A fost la curse. 4. (Sport) întrecere constînd în parcurgerea rapidă a unei anumite distanțe de către un singur sportiv sau de către mai mulți concurenți. Schiorii sovietici au ocupat primele locuri în cursa de schi. Cursa de 100 m plat. Cursă cu obstacole. 5. (În expr.) Cursa înarmărilor = goană înverșunată de militarizare a industriei unui stat capitalist, în vederea unui nou război de cotropire dus de guvernele statelor imperialiste. Cursa înarmărilor are consecințe dezastruoase pentru economia țărilor capitaliste. SCÎNTEIA, 1952, nr. 2331. 6. Mișcarea unei piese mecanice între cele două puncte moarte.

CURSĂ², curse, s. f. 1. (Adesea în construcții cu verbele «a întinde», «a pune», «a cădea») Dispozitiv (de lemn, fier, sîrmă, sfoară) de diferite forme și mărimi, pentru prinderea de vii a animalelor și a păsărilor; teren pregătit anume pentru ca animalul care intră în limitele lui să fie prins; capcană. V. laț. [Păsărică] privește, ascultă, dar fără veste Tainica cursă ce i s-a-ntins, Se-nchide... roabă ea se găsește. ALEXANDRESCU, M. 63. Capcana (cursa) se închise și prinse laba lupului ca într-un clește. ȘEZ. III 113. 2. Fig. Mijloc viclean de a prinde pe cineva, de a-l da de gol sau de a-i face rău; manevră, uneltire iscusită, dibace pentru ademenirea unui dușman, pentru atragerea lui într-o situație dezavantajoasă, periculoasă; capcană. [Mihai Viteazul] căzu în cursa ce i-o întinsese generalul Basta. BĂLCESCU, O. I 29. Badiului voinic nu-i pasă Nici de cursă dușmănească, Nici de oaste-mpărătească! ALECSANDRI, P. P. 124. ◊ Expr. A întinde (sau apune) cuiva o cursă = a căuta să ademenești pe cineva pentru a-l prinde, a-l da de gol. Să nu fi pus cursă altuia, n-ar fi căzut singură într-însa! SBIERA, P. 215. A atrage (pe cineva) în cursă = a momi, a ademeni. A cădea (sau a se prinde) în cursă = a intra (prostește sau din greșeală) într-o mare încurcătură din care nu mai poți scăpa. Ana însă, mai puțin subtilă, căzu în cursă. C. PETRESCU, C. V. 97. ♦ Primejdie, pericol. Drum bun, cucoane, și fără nici o cursă. ALECSANDRI, T. 1380. Cît am fost. eu neatins, Multe curse am învins. ALECSANDRI, P. P. 315.

CURSĂ³, curse, s. f. (Învechit, mai ales la pl.) Pastă aromatică importată din Orient, întrebuințată ca mirodenie. Întîia călțunăreasă intra la mireasă purtînd o căție de argint cu flori suflate în aur, din care ieșea fum de udagaci și de curse. GHICA, S. A. 58.

CURSĂ s.f. 1. Drum, distanță de străbătut. ♦ Drum făcut de un vehicul (în mod regulat) pe același itinerar după un orar stabilit. ♦ (Concr.) Vehicul care parcurge o astfel de distanță. 2. Unghi format de direcția în care se mișcă o navă comercială cu direcția nordului. 3. (Fam.) Alergătură, umblet. 4. (La pl.) Alergări de cai. ♦ (Fig.) Întrecere, competiție, acțiune competitivă. 5. Întrecere în care mai mulți concurenți parcurg repede o anumită distanță. 6. Lungimea drumului parcurs de un piston în cilindru între cele două puncte moarte. [< fr. course, (2) engl. course].

CURSĂ s. f. 1. drum, distanță de străbătut. ◊ traseu parcurs de un curier (I), de un vehicul pe același itinerar, după un orar stabilit. ◊ vehicul care parcurge un astfel de traseu. 2. unghi format de direcția în care se mișcă o navă comercială cu direcția nordului. 3. (fam.) alergătură, umblet. 4. (pl.) alergări de cai. ◊ (fig.) întrecere, competiție. 5. întrecere sportivă în care mai mulți concurenți parcurg repede o anumită distanță. ◊ (alp.) orice ascensiune în munți. 6. mișcare, deplasare rapidă a unui obiect în spațiu. ◊ lungime a drumului parcurs de un piston în cilindru între cele două puncte moarte. (< fr. course, /2/ engl. course)

cursă contracronometru sint. s. 1972 (sport) Cursă care se cronometrează pentru fiecare concurent în parte v. supermaraton (din cursă + contracronometru, după fr. [course] contre la montre)

tren-cursă s. n. ◊ „În stație a intrat apoi trenul-cursă de persoane 4371.” Sc. 26 III 71 p. 2. ◊ „12 persoane și-au pierdut viața și alte 100 au fost rănite la Rio de Janeiro, când un tren-cursă [...] a deraiat de pe linie.” R.l. 19 VII 75 p. 6 (din tren (de) cursă)

A CURGE pers. 3 curge intranz. 1) (despre ape) A se mișca necontenit la vale. ◊ ~ gârlă a veni cu prisosință. 2) fig. (despre ființe sau vehicule) A se deplasa în lanț; a veni într-un șuvoi permanent. 3) fig. (despre viață, unități de timp) A se consuma treptat; a se scurge; a trece. ◊ Va curge încă multă apă pe râu (sau pe gârlă, pe Dunăre etc.) va trece încă multă vreme. 4) (despre ploaie) A cădea din belșug. 5) (despre învelitori, acoperișuri, poduri) A lăsa să pătrundă apa (sau alte lichide). 6) (despre lacrimi, sudoare etc.) A ieși prelingându-se. 7) (despre sânge) A se mișca continuu într-un anumit sens și într-un anumit spațiu. 8) (despre recipiente) A lăsa să iasă lichidul dinăuntru. 9) pop. (despre bube, răni) A elimina puroi; a supura; a puroia. 10) A se desprinde din ceva, căzând câte puțin și succesiv. Grâul curge din sac. ◊ A-i ~ peticele a fi îmbrăcat în haine zdrențăroase. 11) A atârna liber în jos. Părul curge pe spate. 12) fig. (despre cuvinte, expresii etc.) A se înșira cu ușurință. /<lat. currere

CURSĂ¹ ~e f. 1) Drum parcurs regulat de un vehicul. 2) Vehicul care parcurge regulat acest drum (autobuz, tren). 3) Drum parcurs de un piston în cilindru într-o mișcare rectilinie alternativă. 4) la pl. Alergare de cai. 5) Probă sportivă în care mai mulți concurenți parcurg o anumită distanță. 6): ~a înarmărilor militarizare intensă a industriei; pregătire de război. [G.-D. cursei] /<fr. course

CURSĂ² ~e f. 1) Dispozitiv pentru prinderea unor animale și păsări sălbatice; capcană. 2) fig. Mijloc viclean de a prinde, de a demasca sau de a se răfui cu cineva, punându-l într-o situație fără ieșire. ◊ A-i întinde cuiva o ~ a ademeni pe cineva cu scopul de a-l pune într-o situație fără ieșire. A cădea (sau a se prinde) în ~ a nimeri într-o situație fără ieșire. [G.-D. cursei] /Cuv. autoht.

curge v. 1. a se pune în mișcare de pe o clină sau de pe un povârniș (vorbind de lichide): râul curge lin; fig. norocul îi curge gârlă; 2. a circula liber: sângele curge în vine; 3. a trece (vorbind de timp); 4. a veni grămadă din toate părțile: curg mușterii; 5. a pica, a picura din ochi. [Lat. CURRERE (influențat de merge)].

cursă t. pastă aromatică: un păhăruț de vutcă pe cursă Al. [Turc. KURS].

cursă f. 1. mers foarte repede; 2. dus și întors; 3. drum, distanță dela un loc la altul (cu trăsura): a face o cursă; 4. pl. întrecere de iuțeală între cai: am fost la curse (= fr. course).

cursă f. 1. mașină de prins animale (în special șoareci); 2. fig. mijloc viclean de a face rău cuiva: a întinde o cursă. [Cf. lat. medieval CURSA].

3) cur, curs, a cúre v. intr. (ca și curg). Vechĭ. Alerg, mă duc. Azĭ. Hațeg. Alerg. Curg (GrS. 1937, 146 și 186).

curg, curs, a cúrge v. intr. (lat. cúrrere, cŭrsum, a alerga, de unde s’a făcut cur 3 [V. cur 3 și 2], apoĭ curg, după merg, șterg. V. curînd scurg). Mă mișc atras de gravitațiunea pămîntuluĭ și sprijinindu-mă de ceva (vorbind de lichide orĭ de grăunțe și praf): rîu, apa curge; făina curge din coș în postavă. Circul, merg: sîngele curge pin vine. Trec, mă scurg: zilele curg încet. Vin mult, mă adun în mare cantitate: curgea norocu pe capu luĭ, curg mușteriiĭ. A-țĭ curge (orĭ a ți se scurge) ochiĭ după cineva (orĭ ceva), a-țĭ plăcea foarte mult, a sorbi din ochĭ.

2) cúrsă f., pl. e (turc. [d. ar.] kurs). Vechĭ. Un fel de pastă care, arzînd, parfumează aeru. V. călugăraș.

*3) cúrsă f., pl. e (fr. course, it. corsa, care corespund cu rom. cursă, fem. d. curs, part. d. curg). Alergătură, mers, drum, călătorie: împărțitoru de scrisorĭ face multe curse pin oraș, vaporu face treĭ curse pe săptămînă. Pl. Alergărĭ (cu caiĭ, cu automobilele).

1) cúrsă f., pl. e (rudă cu vgr. kýrte, vîrșă, vintir, și cu alb. kurthă, capcană). Sud. Clupsă, capcană. Fig. Stratagemă, ambuscadă, mijloc de a înșela: a întinde cuĭva o cursă, a cădea în cursă. V. măĭestrie.

curge (a ~) vb., ind. prez. 3 sg. curge, 3 pl. curg, perf. s. 3 sg. curse, m.m.c.p. 3 sg. cursese, 3 pl. curseseră; conj. prez. 3 să curgă; ger. curgând; part. curs

cursă (distanță, drum, întrecere; capcană; pastilă aromatică) s. f., g.-d. art. cursei; pl. curse

curge (a ~) vb., ind. prez. 3 sg. curge, perf. s. 3 sg. curse; ger. curgând; part. curs

cursă (distanță, drum, întrecere, capcană, pastilă aromatică) s. f., g.-d. art. cursei; pl. curse

curge vb., ind. prez. 3 sg. curge; 3 pl. curg; part. curs

cursă (distanță, drum, întrecere, capcană, pastilă aromatică) s. f., g.-d. art. cursei; pl. curse

cure (-r, -rs), vb. – 1. A fugi, a merge în goană. – 2. A curge un lichid. – 3. A se scurge, a ieși o secreție din corp. – 4. A se revărsa. – 5. A se scurge lichid dintr-un vas. – 6. A se îngrămădi, a năvăli, a se îmbulzi. – 7. A se risipi, a se întinde. – 8. (Înv.) A se dezvolta, a se produce. – 9. A se scurge, a trece. – 10. (Înv.) A rezulta, a proveni, a decurge. – 11. A cădea, a se vărsa, a se risipi. – 12. A recădea. – Var. cura. Mr. cur, curare, megl. cur. Lat. cŭrrĕre (Pușcariu 455; Candrea-Dens., 451; REW 2412; DAR); cf. it. correre, prov., cat., sp., port. correr, fr. courir. Cf. și curînd, curge. Este cuvînt înv., aproape complet substituit în literatură prin curge (totuși, mai sînt scriitori care preferă să scrie cură în loc de curge); însă este comun în limbajul popular. Asimilat în parte cu cura „a curăța”, prin intermediul var. Der. curător, adj. (care aleargă; curent); curătoare, s. f. (vas de lemn care servește la a transvaza vinul), se confundă cu der. identic de la cura „a curăța”; curător, s. n. (brînză în calup); curăre, s. f. (înv., scurgere; înv., spermă); curătură, s. f. (vas pentru a transvaza vinul); cursoare, s. f. (curs revărsare; diaree; trecere a timpului; decurs), cuvînt înv. (sec. XVII), pe care Candrea-Dens., 459 îl derivă direct din lat. cursoria; cursură (var. cursătură), s. f. (curs; revărsare; diaree), cuvînt înv., pe care DAR îl consideră că provine direct din lat. cursura; scure (var. scura), vb. (a curge, a se revărsa, a se scurge, a trece), pe care Candrea-Dens., 454 îl deduce din lat. excŭrrĕre; scursoare (var. scurs(ăt)ură), s. f. (scurgere; flux; puroi; drojdie, depunere); încura, vb. (a fugi, a face calul să fugă; despre cai, a alerga; refl., a se fugări, a se urmări vînatul), pe care Pușcariu Dacor., IV, 687 și DAR îl consideră der. de la un lat. *incurrare, factitiv de la currere, cf. Candrea-Dens., 463; încurătură (var. încurătoare), s. f. (cursă de cai; hipodrom). – Cf. cursă, curînd. Der. neol. curent, adj., din lat. correntem, fr. courant; curent, s. m.; curenta, vb. (a electrocuta); curs, s. n., din fr. cours; cursă, s. f., din fr. course; cursier, s. m. (armăsar), din fr. coursier, înv.; cursist, s. m.; cursiv, adj., din fr. cursif; cursivitate, s. f.; curier, s. m., din fr. courrier; curtier, s. m., din fr. courtier; curtaj, s. n., din fr. courtage.

curge (-g, curs), vb. – 1. A se prelinge o masă lichidă. – 2. A pluti. – 3. A produce, a cauza. – 4. A se vărsa (un rîu). – 5. A ieși, a supura o secreție din corp. – 6. A se revărsa, a da pe dinafară. – 7. A pierde lichid un vas. – 8. A veni în număr mare. – 9. A se răspîndi. – 10. A se dezvolta. – 11. A trece (timpul), a se scurge (timpul). – 12. A decurge, a proveni. – 13. A cădea, a se împrăștia. – 14. A recădea. – 15. A circula (sîngele). De la vb. a cure, modificat după un întreg grup de verbe care au o formă identică la part. trecut și la perf. simplu: curg a fost refăcut după curs, ca mers, șters, ung, sting, împung, dreg, etc. (după Pușcariu 455; DAR și Pușcariu, Lr., 22, numai prin analogie cu merg și pentru a evita omonimia de la prezent cu cur; cf. Hasdeu, Cuv. din Bătrîni, I, 421; Candrea-Dens., 457). Fundamental are aceleași sensuri cu cure, dar se aplică numai maselor lichide sau obiectelor imateriale; prin urmare lipsește sensul de „a fugi, a alerga”, propriu lui cure. – Der. curgător, adj. (care curge; fluid); cursător, adj. (înv., curgător); decurge, vb. (a proveni), format din fr. découler de la couler; decurs, s. n. (transcurs); scurge, vb. (a vărsa; a goli; a prelinge; a se vărsa un rîu; a trece timpul), care reprezintă, prin intermediul lui a scure și cu aceeași modificare ca curge, lat. excŭrrĕre (Candrea-Dens., 461; Candrea); incurge, vb. (a invada, a face o incursiune, a pătrunde), cuvînt literar folosit în Trans., format după modelul lat. incŭrrĕre.

cursă (curse), s. f. – 1. Ambuscadă. – 2. Capcană, șiretenie, viclenie, uneltire. Part. de la vb. cure „a fugi”, în forma sa f. Evoluția semantică de la „a fugi”, la „a fugi după cineva, a încolți” și de aici la „a vîna, a captura” este normală, cf. fr. chasser, care păstrează încă cele două sensuri. Cursă apare din sec. XVI cu sensul de „ambuscadă”, cf. lat. med. cursa „incursiune”. Totuși, se consideră în general ca etimon al rom. cuvîntul alb. kurthe (Meyer 216; Philippide, II, 711) și indirect tc. kurs „disc” (Șeineanu, II, 149), ipoteză puțin probabilă, cf. Rosetti, II, 115. După Diculescu, Elementele, 464, din gr. ϰυρτία „grilaj.” – Der. cursar, s. m. (meșter care face capcane). Dacă der. pe care o propunem este exactă, alb. trebuie să provină din rom.

cursă (curse), s. f. – Pastilă aromatică de parfumat încăperile. Tc. kurs, prin intermediul ngr. ϰούρσι.

CURSĂ AERIANĂ distanță parcursă regulat de o aeronavă pentru a transporta pasageri sau mărfuri.

IL VIVERE È UN CORRERE ALLA MORTE (it.) viața este o cursă spre moarte – Dante, „Purgatoriul”, XXXIII,54. V. și Atra cura.

a-i curge balele după expr. a dori, a pofti, a râvni.

a-i curge borșul expr. a avea o hemoragie, a sângera.

a-i curge Dâmbovița expr. (înv.) a avea o blenoragie.

cursă, curse s. f. (deț.) lot de deținuți transferat dintr-un penitenciar în altul.

CURE vb. v. alerga, curge, fugi, goni.

CURGE vb. 1. (astăzi rar) a se scurge, (pop.) a merge, (înv. și reg.) a cure, a râura, (înv.) a purcede. (Apa ~ lin la vale.) 2. a trece. (Apa ~, pietrele rămân.) 3. v. circula. 4. a-i pica, a-i picura, a i se prelinge, a i se scurge, (pop.) a-i merge. (Îi ~ lacrimi din ochi.) 5. v. supura. 6. v. atârna.

CURGE vb. v. decurge, proveni, reieși, rezulta, scurge, trece, urma.

CURSĂ s. v. capcană.

CURSĂ s. v. pericol, primejdie.

CURSĂ s. 1. deplasare, drum. (La prima ~, camionul s-a comportat bine.). 2. v. drum. 3. v. alergare.

cure vb. v. ALERGA. CURGE. FUGI. GONI.

curge vb. v. DECURGE. PROVENI. REIEȘI. REZULTA. SCURGE. TRECE. URMA.

CURGE vb. 1. (astăzi rar) a se scurge, (pop.) a merge, (înv. și reg.) a cure, a rîura, (înv.) a purcede. (Apa ~ lin la vale.) 2. a trece. (Apa ~, pietrele rămîn.) 3. (FIZIOL.) a circula. (Sîngele ~ prin vene.) 4. a-i pica, a-i picura, a i se prelinge, a i se scurge, (pop.) a-i merge. (Îi ~ lacrimi din ochi.) 5. (MED.) a puroia, a supura, (pop.) a musti. (Rana ~.) 6. a atîrna, a cădea, a spînzura. (Părul îi ~ pe spate.)

CURSĂ s. capcană, prinzătoare, (reg.) clapă, (înv.) mreajă, silță, (înv., în Olt., Ban. și Transilv.) clucsă. (~ de prins animale sălbatice.)

cursă s. v. PERICOL. PRIMEJDIE,

CURSĂ s. 1. deplasare, drum. (La prima ~, camionul s-a comportat bine.) 2. alergătură, drum. (A făcut două ~ în piață.) 3. alergare, (reg.) încurare, (înv.) curs. (~ de cai.)

Il vivere e un correre alla morte (it. „Viața e o alergare spre moarte”) – versul 54, cîntul 33, din Purgatoriul lui Dante. Cuvintele sînt interpretate în sensul că viața omului e limitată și că, orice ar face, el nu poate împiedica mersul spre clipa finală. Și cu același înțeles sînt și citate. LIT.

Totul curge (grec. Όλα ρέουν) – axiomă a filozofului materialist grec Heraclit din Efes, unul din întemeietorii dialecticii. El consideră lumea și omul într-o conținuă mișcare și într-o permanentă transformare, aidoma unui fluviu în care se adună și curg mereu alte ape (Despre natură, lucrare din care nu s-au păstrat decît fragmente). Astfel, după concepția lui Heraclit, lumea se află într-un nesfirșit proces de apariție și dispariție. El a eliminat din univers repaosul, imobilitatea, atribuind tuturor lucrurilor mișcarea: o mișcare perpetuă lucrurilor veșnice și o mișcare vremelnică celor pieritoare. Dar el o concepea numai ca o mișcare în cerc a naturii. Ideea dezvoltării progresive îi era străină. De aceea dialectica lui Heraclit a fost limitată din punct de vedere istoric. Expresia „Pànta rhei” e folosită în sensul că totul se schimbă (Vezi și: Omnia mutantur). Victor Hugo, în Orientale (XXVIII), reia tema într-o strofă celebră: „Tout fuit,/ Tout passe;/ L’espace/ Efface/ Le bruit”. FIL.

cure vb. III (înv.) 1. a alerga, a fugi; a se grăbi. 2. a curge. 3. a se rostogoli, a se înșira, a se întinde. 4. a se decolora. 5. a pica, a picura, a izvorî. 6. a se desprinde, a cădea. 7. a atârna, a spânzura. 8. a se îngrămădi, a năvăli, a năpădi. 9. a se desfășura, a se petrece, a se întâmpla, a decurge. 10. a trece, a se scurge. 11. a rezulta, a proveni, a deriva.