27 de definiții pentru ademeni

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

ADEMENI, ademenesc, vb. IV. Tranz. A atrage, a ispiti, a momi, a tenta pe cineva, de obicei cu vorbe înșelătoare; a înșela pe cineva. ♦ (Rar) A seduce o femeie. [Var.: (reg.) adimeni vb. IV] – Cf. magh. adomány.

ADEMENI, ademenesc, vb. IV. Tranz. A atrage, a ispiti, a momi, a tenta pe cineva, de obicei cu vorbe înșelătoare; a înșela pe cineva. ♦ (Rar) A seduce o femeie. [Var.: (reg.) adimeni vb. IV] – Cf. magh. adomány.

ademeni vt [At: N. COSTIN, ap. LET. II, 110 / V: (reg) ~mini, adimeni, adămăni / Pzi: ~nesc / E: ns cf mg adomány] 1 (D. oameni) A determina, prin vorbe sau gesturi măgulitoare, prin promisiuni mincinoase, să participe la o acțiune Si: a atrage, a ispiti, a tenta. 2 A induce în eroare abuzând de încrederea cuiva Si: a amăgi, a înșela, a momi (1), (îrg) a prilești (1), (îvr) a arvoni, a celui, a încelui. 3 (Spc; mai ales despre bărbați; c.i. fete sau femei) A seduce (1).

ADEMENI, ADIMENI (-enesc) vb. tr. 1 A amăgi, a înșela cu vorbe bune, a ispiti prin bani, prin făgăduințe: te ademenise numai cu vorbe dulci (ALECS.) 2 A atrage: te ademenesc cu lucrurile ce vezi cu ochii și șchioapeți din drum (ISP.); averea adimenește pe om și apoi îl scîrbește (ODOB.) [👉 ADĂMĂNl].

ADEMENI, ademenesc, vb. IV. 1. Tranz. A atrage, a ispiti, a momi. Își rup pe degeaba lăutarii bojocii, s-ademenească lumea. Se duc... toți la altă mustărie. PAS, Z. I 172. Căutătura cea blajină a fetei celei mici îl ademenise. ISPIRESCU, L. 234. Te ademenise numai cu vorbe dulci. ALECSANDRI, T. 574. ◊ A seduce. 2. Refl. (Rar, atestat în forma regională adimeni) A se liniști pe sine însuși, a se amăgi, a se înșela. Iară împăratul... curmindu-și plînsul... singur în gîndul său se adimeni. DELAVRANCEA, S. 85. 3. Refl. (Neobișnuit, atestat în forma adimeni) A se minuna, a se încînta. Oricine-n cale ne-ntilnea... Stătea pe loc, s-adimenea, Cuprins de admirare. ALECSANDRI, P. A. 204. - Variante: (regional) ademini (SBIERA, P. 246), adimeni (ODOBESCU, S. I 80, NEGRUZZI, S. I 19) vb. VI.

ADEMENI, ademenesc, vb. IV. 1. Tranz. A atrage, a ispiti, a momi. ♦ A seduce. 2. Refl. (Rar) A se liniști pe sine însuși; a se amăgi, a se înșela. 3. Refl. (Rar) A se încînta, a se minuna. [Var.: (reg.) adimeni vb. IV] – Comp. magh. adomány.

A ADEMENI ~esc tranz. 1) A atrage prin calitățile sale deosebite. 2) (persoane, mai ales femei) A determina la relații sexuale prin promisiuni false; a seduce; a înșela. 3) rar A face să se amăgească, recurgând la diverse mijloace necinstite; a păcăli; a înșela; a amăgi. 4) fig. A atrage de partea sa prin șiretlicuri; a prinde în mreje; a capta; a captiva. /cf. ung. adomány

ademenì v. 1. a atrage: averea ademenește pe om; 2. a amăgi, a înșela: puse să-l ademenească. [Vechiu-rom.: ademană, dar = ung. ADOMÀNY].

ADIMENI vb. IV v. ademeni.

ADĂMĂNI (-ănesc), vb. tr. 1 Trans. A ademeni 2 Oaș. A da bani cu dobîndă; a lua camătă; a înșela [adămană].

ADEMENITOR adj. verb. ADEMENI. Care ademenește, amăgitor: avea un ohip ~ cum nu mai văzusem (GN.).

adămănésc v. tr. (d. adămană). Trans. Ademenesc. Maram. Împrumut cu dobîndă, înșel.

ademenésc v. tr. (din adămănesc). Atrag pin vorbe, banĭ, frumuseță ș. a.: un surîs ademenitor, o grădină ademenitoare. V. refl. Mă simt atras: stătea pe loc, s’ademenea cuprins de admirație (Al.). – Și adimenesc. La Ret. tudumănesc (care poate fi infl. de tumănesc).

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

ademeni (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ademenesc, 3 sg. ademenește, imperf. 1 ademeneam; conj. prez. 1 sg. să ademenesc, 3 să ademenească

ademeni (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ademenesc, imperf. 3 sg. ademenea; conj. prez. 3 să ademenească

ademeni vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ademenesc, imperf. 3 sg. ademenea; conj. prez. 3 sg. și pl. ademenească

Dicționare relaționale

Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).

ADEMENI vb. 1. v. tenta. 2. v. înșela. 3. v. seduce.

ADEMENI vb. 1. a amăgi, a atrage, a ispiti, a momi, a seduce, a tenta, (înv.) a aromi, a năpăstui, (fig.) a îmbia. (Perspectiva îl ~.) 2. a amăgi, a încînta, a înșela, a minți, a momi, a păcăli, a prosti, a purta, a trișa, (livr.) a iluziona, (înv. și reg.) a juca, a planisi, a poticări, a prilesti, a sminti, a smomi, a șutili, (reg.) a șugui, (Transilv. și Ban.) a celui, (Munt.) a mîglisi, (Transilv.) a tășca, (înv.) a aromi, a blăzni, a gîmbosi, a măguli, a mistifica, a surprinde, (fam.) a duce, a fraieri, a șmecheri, (fam. fig.) a arde, a frige, a încălța, a pingeli, a pingelui, a pîrli, a potcovi, a prăji, (Mold. fig.) a boi, (înv. fig.) a luneca. (I-a ~ cu minciuni.) 3. a seduce. (O ~ și apoi o părăsește.)

Dicționare etimologice

Explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

ademeni (ademenesc, ademenit), vb.1. A înșela. – 2. A ispiti, a tenta. < Mag. adomány „corupere, mită”, de unde în Trans. de N. adămană „ademenire” (DAR). În vechime considerat drept dacic (Hasdeu, Col. Traian, 1874, p. 102) sau der. de la momi (Cihac, II, 202). Der. ademeneală, s. f. (ademenire); ademenitor, adj. (seducător, ispititor).

Intrare: ademeni
verb (VT401)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • ademeni
  • ademenire
  • ademenit
  • ademenitu‑
  • ademenind
  • ademenindu‑
singular plural
  • ademenește
  • ademeniți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • ademenesc
(să)
  • ademenesc
  • ademeneam
  • ademenii
  • ademenisem
a II-a (tu)
  • ademenești
(să)
  • ademenești
  • ademeneai
  • ademeniși
  • ademeniseși
a III-a (el, ea)
  • ademenește
(să)
  • ademenească
  • ademenea
  • ademeni
  • ademenise
plural I (noi)
  • ademenim
(să)
  • ademenim
  • ademeneam
  • ademenirăm
  • ademeniserăm
  • ademenisem
a II-a (voi)
  • ademeniți
(să)
  • ademeniți
  • ademeneați
  • ademenirăți
  • ademeniserăți
  • ademeniseți
a III-a (ei, ele)
  • ademenesc
(să)
  • ademenească
  • ademeneau
  • ademeni
  • ademeniseră
verb (VT401)
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • adimeni
  • adimenire
  • adimenit
  • adimenitu‑
  • adimenind
  • adimenindu‑
singular plural
  • adimenește
  • adimeniți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • adimenesc
(să)
  • adimenesc
  • adimeneam
  • adimenii
  • adimenisem
a II-a (tu)
  • adimenești
(să)
  • adimenești
  • adimeneai
  • adimeniși
  • adimeniseși
a III-a (el, ea)
  • adimenește
(să)
  • adimenească
  • adimenea
  • adimeni
  • adimenise
plural I (noi)
  • adimenim
(să)
  • adimenim
  • adimeneam
  • adimenirăm
  • adimeniserăm
  • adimenisem
a II-a (voi)
  • adimeniți
(să)
  • adimeniți
  • adimeneați
  • adimenirăți
  • adimeniserăți
  • adimeniseți
a III-a (ei, ele)
  • adimenesc
(să)
  • adimenească
  • adimeneau
  • adimeni
  • adimeniseră
verb (VT401)
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • ademini
  • ademinire
  • ademinit
  • ademinitu‑
  • ademinind
  • ademinindu‑
singular plural
  • ademinește
  • ademiniți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • ademinesc
(să)
  • ademinesc
  • ademineam
  • ademinii
  • ademinisem
a II-a (tu)
  • ademinești
(să)
  • ademinești
  • ademineai
  • ademiniși
  • ademiniseși
a III-a (el, ea)
  • ademinește
(să)
  • ademinească
  • ademinea
  • ademini
  • ademinise
plural I (noi)
  • ademinim
(să)
  • ademinim
  • ademineam
  • ademinirăm
  • ademiniserăm
  • ademinisem
a II-a (voi)
  • ademiniți
(să)
  • ademiniți
  • ademineați
  • ademinirăți
  • ademiniserăți
  • ademiniseți
a III-a (ei, ele)
  • ademinesc
(să)
  • ademinească
  • ademineau
  • ademini
  • ademiniseră
verb (VT401)
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • adămăni
  • adămănire
  • adămănit
  • adămănitu‑
  • adămănind
  • adămănindu‑
singular plural
  • adămănește
  • adămăniți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • adămănesc
(să)
  • adămănesc
  • adămăneam
  • adămănii
  • adămănisem
a II-a (tu)
  • adămănești
(să)
  • adămănești
  • adămăneai
  • adămăniși
  • adămăniseși
a III-a (el, ea)
  • adămănește
(să)
  • adămănească
  • adămănea
  • adămăni
  • adămănise
plural I (noi)
  • adămănim
(să)
  • adămănim
  • adămăneam
  • adămănirăm
  • adămăniserăm
  • adămănisem
a II-a (voi)
  • adămăniți
(să)
  • adămăniți
  • adămăneați
  • adămănirăți
  • adămăniserăți
  • adămăniseți
a III-a (ei, ele)
  • adămănesc
(să)
  • adămănească
  • adămăneau
  • adămăni
  • adămăniseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

ademeni, ademenescverb

  • 1. A atrage, a ispiti, a momi, a tenta pe cineva, de obicei cu vorbe înșelătoare; a înșela pe cineva. DEX '09 MDA2 DEX '98 DLRLC
    • format_quote Își rup pe degeaba lăutarii bojocii, s-ademenească lumea. Se duc... toți la altă mustărie. PAS, Z. I 172. DLRLC
    • format_quote Căutătura cea blajină a fetei celei mici îl ademenise. ISPIRESCU, L. 234. DLRLC
    • format_quote Te ademenise numai cu vorbe dulci. ALECSANDRI, T. 574. DLRLC
    • 1.1. rar A seduce o femeie. DEX '09 MDA2 DEX '98 DLRLC
      sinonime: seduce
  • 2. reflexiv A se liniști pe sine însuși, a se amăgi, a se înșela. DLRLC
    • format_quote Iară împăratul... curmîndu-și plînsul... singur în gîndul său se adimeni. DELAVRANCEA, S. 85. DLRLC
  • 3. reflexiv neobișnuit A se minuna, a se încânta. DLRLC
    • format_quote Oricine-n cale ne-ntîlnea... Stătea pe loc, s-adimenea, Cuprins de admirare. ALECSANDRI, P. A. 204. DLRLC
etimologie:

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.