CALCHIA, calchiez, vb. I. Tranz. 1. A reproduce un desen sau o schiță cu ajutorul hârtiei de calc. 2. A forma cuvinte sau expresii noi ori a adăuga un sens nou unui cuvânt printr-un calc (3). [Pr.: -chi-a] – Din fr. calquer.

CĂLCA, calc, vb. I. I. 1. Intranz. A pune piciorul pe ceva sau undeva; a păși. ◊ Expr. A călca din pod (sau de sus) = a umbla țanțoș, trufaș. A călca în străchini = a umbla neatent, a fi stângaci; a face gafe. A călca pe urmele cuiva = a avea apucăturile, comportarea cuiva. A călca strâmb (sau alături cu drumul) = a fi necinstit, incorect, a se abate de la normele de conduită stabilite. A călca cu stângul = a porni prost la o acțiune; a nu izbuti. A călca cu dreptul = a începe ceva cu bine; a izbuti. ♦ A trece pășind peste ceva. 2. Tranz. (Pop.; despre bărbătușul păsărilor) A fecunda. 3. Intranz. A intra, a veni undeva, a se abate. 4. Tranz. A cutreiera, a străbate un drum, o regiune etc. 5. Tranz. Fig. A încălca pustiind și prădând. ♦ (Fam.) A veni fără veste undeva sau la cineva. II. Tranz. 1. A strivi, a zdrobi, a nimici cu picioarele. ♦ A bătători pământul, iarba, semănăturile printr-o călcare repetată cu picioarele. ♦ A tescui strugurii cu picioarele. ◊ Expr. A călca apa = a se menține la suprafața apei înotând în poziție verticală. ♦ Intranz. A înfrânge o pornire sau un sentiment. ◊ Expr. A-și călca pe inimă = a face ceva împotriva propriilor sale sentimente, împotriva propriei sale voințe. 2. A nu respecta o hotărâre, o lege, o obligație etc. III. Tranz. A netezi îmbrăcămintea sau rufăria cu fierul de călcat. – Lat. calcare.

CĂLCÂI, călcâie, s. n. 1. Partea posterioară a tălpii piciorului, formată din oasele astragal și calcaneu; talus; p. ext. parte a ciorapului sau a încălțămintei care acoperă această porțiune a piciorului. ◊ Expr. A se afla (sau a fi, a trăi etc.) sub călcâi = a se afla (sau a fi, a trăi) sub totala dominație a cuiva, a fi exploatat, subordonat, împilat. A se învârti (sau a se întoarce, a sări) într-un călcâi = a se mișca repede, a fi iute la treabă; fig. a se bucura. Fuge (sau merge) de-i pârâie (sau sfârâie) călcâiele = fuge (sau merge) foarte repede. A i se aprinde (sau a-i sfârâi) călcâiele (după cineva) = a) a fi foarte îndrăgostit (de cineva), a se îndrăgosti subit; b) a fi zorit, nerăbdător. ♦ Lovitură dată cu călcâiul (1). ◊ Expr. A da călcâie calului = (despre călăreți) a lovi calul cu călcâiele, ca să pornească sau să meargă mai repede. ♦ Călcâiul lui Ahile = partea vulnerabilă, latura slabă a unei persoane sau a unui lucru. 2. Nume dat părții dinapoi (sau de jos) a unor obiecte. 3. Piesă mică de lemn, de formă prismatică, fixată de o grindă de lemn pentru a împiedica alunecarea unui element de construcție care se reazemă pe grindă sau folosită ca piesă de rezistență într-o îmbinare. 4. Dispozitiv cu care se împiedică filarea unui lanț sau a unei parâme. 5. Strat format între săpun și leșiile de glicerină la fabricarea săpunului. – Lat. calcaneum.

călca² v vz calchia

călca¹ [At: CORESI, EV. 8/30 / Pzi: calc / E: ml calcare] 1 vi A pune piciorul pe ceva sau undeva Si: a păși. 2 vi (Îe) A ~ ca din pod (sau de sus) A umbla trufaș. 3 vi (Îe) A ~ în străchini A umbla neatent. 4 vi (Îae) A fi stângaci. 5 vi (Îae) A face gafe. 6 vi (Îe) A ~ pe urmele cuiva A avea apucăturile, comportamentul cuiva. 7 vi (Îe) A ~ a... A umbla ca..., a promite să ajungă... 8 vi (Îe) A ~ strâmb A fi necinstit. 9-10 vi (Îe) A ~ cu dreptul (sau stângul) A porni bine (prost) la o acțiune.12 vi (Îae) A (nu) izbuti. 13 vt A apăsa ceva cu piciorul. 14 vi (Subiectul este mașina, trenul, trăsura etc.) A zdrobi trecând peste ceva. 15 vtrp (Pop; d. păsări) A se împerechea. 16 vi A trece, a se abate pe undeva. 17 vt (Fam) A veni fără veste undeva sau la cineva. 18 vt A strivi, a zdrobi cu picioarele. 19 vt A bătători pământul, iarba, semănăturile printr-o pășire repetată cu picioarele. 20 vt (C.i. strugurii) A tescui cu picioarele. 21 vt (Îe) A ~ apa A se menține la suprafața apei în poziție verticală, fără a înainta. 22 vi A înfrânge o pornire sau un sentiment. 23 vt (Îe) A-și ~ pe inimă A face ceva împotriva propriilor sentimente și voințe. 24 vt (C.i. legea, porunca, jurământul, făgăduiala etc.) A încălca. 25 vt (C.i. oamenii; subiectul este nevoia, boala, focul etc.) A ajunge. 26 vt (Cio) A asupri. 27 vt A netezi îmbrăcămintea sau rufăria cu fierul de călcat. 28 vr (D. vite) A se lovi în mers la picioarele din față cu copitele picioarelor dinapoi. 29 vt (C.i. drumul, un loc etc.) A bătători, a cutreiera. 30 vt (Cu subiectul dușmanul, hoții etc.) A da năvală, a intra (pe neprevăzute), pustiind, prădând, jefuind. 31 vt (C.i. ferăstrăul) A ascuți, îndepărtând dinții lateral.

călcâi sn [At: CORESI, PS. 127 / V: (reg) ~âniu, ~chiniu / Pl: ~e / E: ml calcaneum] 1 Parte posterioară a tălpii piciorului, formată din oasele astragal și calcaneu Si: talus. 2-3 (Pex) Parte a ciorapului sau a încălțămintei care acoperă călcâiul (1). 4-5 (Îe) A se afla (sau a fi, a trăi) sub ~ A se afla (sau a fi, a trăi) sub totala dominație a cuiva. 6-8 (Îae) A fi exploatat, subordonat, împilat. 9-10 (Îe) A se învârti (sau a se întoarce, a sări) într-un ~ A se mișca repede, a fi iute la treabă. 12 (Fig; îae) A (se) bucura. 13-14 (Îe) A fugi (sau a merge) de-i pârâie (sau sfârâie) ~ele A fugi (sau a merge) foarte repede. 15 (Îe) A i se aprinde (sau a-i sfârâi) ~ele (după cineva) A fi foarte îndrăgostit de cineva. 16 (Îae) A fi zorit, nerăbdător. 17 Lovitură dată cu călcâiul (1). 18-19 (D. călăreți; îe) A da ~e calului A lovi calul cu călcâiele (1) ca să pornească sau să meargă mai repede Cf pinten. 20 (Îe) A sta (sau a ședea) în ~e A sta pe vine Vz vână. 21 (Dom; îe) A-i juca cuiva șoarecii în ~e A fi neastâmpărat. 22 (Îe) A-și bate ~ele (sau a bate din ~e) A sări în sus de bucurie. 23 (Îae) A-și bate joc. 24 (Îae) A nu-i păsa. 25 (Îe) A nu ajunge pe cineva la ~e A fi cu mult inferior. 26 (Îe) A-l durea (pe cineva) în ~e A nu-i păsa. 27 (Îe) A-și lua ~ele de-a umere A fugi repede. 28 (Îe) A-și lua rămas-bun de la ~e A pleca fără a spune nimănui. 29 (Ban; îe) A-i rupe (cuiva) ~ele cu ușa A scoate pe cineva afară, a-l goni cu rușine. 30 (Liv; îs) -iul lui Ahile Parte slabă, vulnerabilă a unei persoane sau a unui lucru. 31 (Pan; nob) Chișiță a calului Cf căi (1). 32 (Pan; nob) Pinten al cocoșului sau al altor păsări. 33 Parte dinapoi a tălpii unei sănii Cf câi (2). 34 Plaz al plugului. 35 Parte de jos, dinspre coadă, a ascuțișului unei securi. 36 (Trs) Capăt al coporâii coasei, în care se înțepenește, cu brățara, custura. 37 Crestătură în partea de jos a căpriorilor, unde se îmbină cu cosoroabele în altă crestătură numită cuib, și se prind de acestea prin cuie de lemn. 38 (Ban) Cui băgat în fusul roții morii, la capătul de jos, de sub, linguri. 39 Bucată de pâine, de mămăligă ori mălai Cf codru. 40 Spate al unei cărți, unde colile sunt prinse în sfori Si: cotor. 41 Sfârșit al unei scrisori. 42 Unealtă de dulgherie nedefinită mai îndeaproape. 43 Parte de jos, de lângă șurub, a arcușului instrumentelor de coarde. 44 Extremitate inferioară a catargului. 45-46 Piesă mică de lemn, de formă prismatică, fixată de o grindă de lemn pentru a împiedica alunecarea unui element de construcție care se reazemă pe grindă sau folosită ca piesă de rezistență într-o îmbinare. 47 Dispozitiv cu care se împiedică filarea unui lanț sau a unei parâme. 48 Strat format între săpun și leșiile de glicerină la fabricarea săpunului.

călcâniu sn vz călcâi

*CALCA (-chez) vb. tr. A reproduce (un desen) cu ajutorul calcului [fr. calquer].

*CALCHIA (-iez) vb. tr. 1 🔷 A reproduce (un desen) prin calc¶ 2 Fig. A copia întocmai [fr. calquer].

CĂLCA (calc) I. vb. tr. 1 A apăsa cu piciorul, cu călcîiul: ~ pe picior, pe bătături; șarpele, pînă nu-l calci pe coadă, nu se ’ntoarce să te muște PANN ¶ 2 A strivi, a sfărîma cu picioarele: ~ strugurii; își suflecă mînecile, călcă lut și lipi cuptiorul CRG.; l-au călcat caii; de aci_, pr. ext.: I-a călcat roata, l-a călcat o trăsură; vitele au călcat iarba; Fig.: să nu mai apuc să calc iarbă verde! BR. -VN. să nu mai ajung (pîn’ atunci), să mor ¶ 3 A umbla, a străbate cu piciorul: mai sînt ținuturi pe pămînt care n’au fost încă călcate de picior de om ¶ 4 A netezi, apăsînd cu un fier cald: ~ rufe, haine ¶ 5 A intra, a pătrunde într’un loc (cu intențiuni bune sau rele), a pune piciorul într’un loc: i-a poruncit să nu-i mai calce pragul CAR.; nu-ți mai calc casa ¶ 6 A veni fără de veste undeva sau la cineva: peste vre-o opt zile, m’a călcat d. Guță iar CAR. ¶ 7 Fig. A da (o nenorocire. etc.) peste cineva: i-a călcat nevoia; mai adesea în blesteme: călca-te-ar nevoia! ¶ 8 A năvăli pe neașteptate într’un loc, spre a prăda: cînd te calcă hoții, cinstea nu te oprește dea te lupta în contra lor ALECS. ¶ 9 A trece fără a avea voie, dincolo de hotarele unui loc: pînă azi, nici un muritor n’a cutezat să calce hotarele mele pînă aicea ISP.; de aci, a ocupa cu puterea și pe nedrept, a-și întinde posesiunea pe un loc străin: ~ moșia cuiva ¶ 10 A viola, a înfrînge, a atinge ce trebue respectat; ~ jurămîntul (de credință); ~ legea; ~ drepturile, poruncile cuiva; unde să calce ea cuvîntul bucătăriței? ISP. ; cu mai multă tărie: ~ în picioare (o învoială, o lege, etc.), a) a nu vrea să ție seamă, b) a viola, a înfrînge, a sfărîma ¶ 11 🐦 A sări peste (vorb. de păsări), spre a fecunda: cocoșul a călcat găina ¶ 12 🌿 🔧A îndrepta dinții ferestrăului. II. vb. intr. 1 A pune piciorul într’un loc, a veni undeva: Să nu-mi calci în curte, că-ți sparg capu ’ndată PANN.; în casa ce se deschide cu cheia de aur, să nu-ți calce piciorul ISP. ¶ 2 A păși, a umbla: călca înțepată și cu trupul țeapăn ISP.; Ce mîndru calc și radios! VLAH.; Fig.: ~ a popă, ~ popește, ~ a mare, a se arăta fălos, țanțoș, a-și lua aere; ~ strîmb, a) a face un pas greșit, b) a face o faptă nepermisă, a viola credința conjugală; ~ în străchini, a) a umbla fălos, b) a alerga după aventuri amoroase; ~ pe urmele cuiva, a-i semăna (în ce privește faptele), a imita în totul faptele, purtarea cuiva ¶ 3 Fig. A-și ~ pe inimă, a lua (în cele din urmă) o hotârîre, învingînd teama de urmările ei [lat. calcare].

CĂLCÎIAȘ, Mold. CĂLCÎIEȘ (pl. -șe) sn. dim. CĂLCÎIU.

CĂLCÎlU (pl. -îie) sn. 1 Partea dinapoi a piciorului cu care se calcă (👉 PICIOR): s’a înțepat cu un ghimpe la ~; proverb: a-i sfîrîi căicîiele ISP., a alerga foarte iute; a se întoarce într’un ~, a lucra iute, fără a pierde vremea, a fi foarte harnic; (👉 APRINDE²10) ¶ 2 🫀 = CALCANEUM ¶ 3 pr. ext. Picior: le ardea la amîndoi pămîntul sub călcîie GRIG.; se încinse o horă strașnică, de săreau scîntei de subt călcîie DLVR. ¶ 4 Partea ciorapilor sau a încălțămintei ce acopere câlcîiul ¶ 5 Lovitură dată cu călcîiul: strînse frîul calului... îi dete călcîie și... se repezi asupra acelui balaur ISP.; (👉 IAPĂ) ¶ 6 pr. anal. Capătul dinapoi al tălpii de la sanie ¶ 7 pr. anal. 🚜 Plazul plugului ¶ 8 Mold. 🍽 O bucată mare de mălaiu, de mămăligă ori de pîine RV. -CRG. MERA. ¶ 9 ⛵ Extremitatea inferioară a catartului [lat. calcaneum].

ȘARPELE PÎNĂ NU-L CALCI, NU TE MUȘCĂ (Pr.) = Dacă nu provoci pe cineva, nu te poate supăra cu nimic.

CALCHIA, calchiez, vb. I. Tranz. 1. A reproduce un desen sau o schiță cu ajutorul hârtiei de calc. 2. A forma cuvinte sau expresii noi ori a îmbogăți un cuvânt sau o expresie cu un sens nou cu ajutorul unui calc (3). [Pr.: -chi-a] – Din fr. calquer.

CĂLCA, calc, vb. I. I. 1. Intranz. A pune piciorul pe ceva sau pe undeva; a păși. ◊ Expr. A călca din pod (sau de sus) = a umbla țanțoș, trufaș. A călca în străchini = a umbla neatent, a fi stângaci; a face gafe. A călca pe urmele cuiva = a avea apucăturile, comportarea cuiva. A călca strâmb (sau alături cu drumul) = a fi necinstit, incorect, a se abate de la normele de conduită stabilite. A călca cu stângul = a porni prost la o acțiune; a nu izbuti. A călca cu dreptul = a începe ceva cu bine; a izbuti. ♦ A trece pășind peste ceva. 2. Tranz. (Pop.; despre bărbătușul păsărilor) A fecunda. 3. Intranz. A intra, a veni undeva, a se abate. 4. Tranz. A cutreiera, a străbate un drum, o regiune etc. 5. Tranz. Fig. A încălca pustiind și prădând. ♦ (Fam.) A veni fără veste undeva sau la cineva. II. Tranz. 1. A strivi, a zdrobi, a nimici cu picioarele. ♦ A bătători pământul, iarba, semănăturile printr-o călcare repetată cu picioarele. ♦ A tescui strugurii cu picioarele. ◊ Expr. A călca apa = a se menține la suprafața apei înotând în poziție verticală. ♦ Intranz. A înfrânge o pornire sau un sentiment. ◊ Expr. A-și călca pe inimă = a face ceva împotriva propriilor sale sentimente, împotriva propriei sale voințe. 2. A nu respecta o hotărâre, o lege, o obligație etc. III. Tranz. A netezi îmbrăcămintea sau rufăria cu fierul de călcat. – Lat. calcare.

CĂLCÂI, călcâie, s. n. 1. Partea posterioară a tălpii piciorului, formată din oasele astragal și calcaneu; talus; p. ext. parte a ciorapului sau a încălțămintei care acoperă această porțiune a piciorului. ◊ Expr. A se afla (sau a fi, a trăi etc.) sub călcâi = a se afla (sau a fi, a trăi) sub totala dominație a cuiva, a fi exploatat, subordonat, împilat. A se învârti (sau a se întoarce, a sări) într-un călcâi = a se mișca repede, a fi iute la treabă; fig. a se bucura. Fuge (sau merge) de-i pârâie (sau sfârâie) călcâiele = fuge (sau merge) foarte repede. A i se aprinde (sau a-i sfârâi) călcâiele (după cineva) = a) a fi foarte îndrăgostit (de cineva), a se îndrăgosti subit; b) a fi zorit, nerăbdător. ♦ Lovitură dată cu călcâiul (1). ◊ Expr. A da călcâie calului = (despre călăreți) a lovi calul cu călcâiele, ca să pornească sau să meargă mai repede. ♦ (Livr.) Călcâiul lui Ahile = partea vulnerabilă, latura slabă a unei persoane sau a unui lucru. 2. Nume dat părții dinapoi (sau de jos) a unor obiecte. 3. Piesă mică de lemn, de formă prismatică, fixată de o grindă de lemn pentru a împiedica alunecarea unui element de construcție care se reazemă pe grindă sau folosită ca piesă de rezistență într-o îmbinare. 4. Dispozitiv cu care se împiedică filarea unui lanț sau a unei parâme. 5. Strat format între săpun și leșiile de glicerină la fabricarea săpunului. – Lat. calcaneum.

CALCHIA, calchiez, vb. I. Tranz. 1. A reproduce un desen sau o schiță cu ajutorul hîrtiei de calc. 2. A forma cuvinte sau expresii, transpunînd din altă limbă elementele de formare; a îmbogăți un cuvînt cu un sens nou după modelul unui cuvînt străin. – Pronunțat: -chi-a.

CĂLCA, calc, vb. I. I. 1. Intranz. (Urmat de determinări locale sau modale) A pune piciorul pe ceva sau undeva; a păși. Calcă parcă altfel. Are mersul mai mult sărit. SAHIA, N. 97. Fiul împăratului nu cuteza să calce pe pardoseala băii și pe velințele... așternute prin palat, de milă să nu le strice frumusețea. ISPIRESCU, L. 38. Purcelul calcă înainte pe covoare. CREANGĂ, P. 38. ◊ (Arătînd felul de a merge, de a păși) A călca înțepat. Calcă în vîrful picioarelor. Calcă ușor. ▭ Sentinela umbla pe puntea de tablă de fier. Avea cizme țintuite, călca greu, și tot șlepul gol și uriaș răsuna ca un clopot. DUMITRIU, N. 135. ◊ Expr. (Rar) A călca din pod (sau de sus) = a umbla țanțoș, trufaș. Cum o să-și răsucească mustața de grozav printre tineret, o să calce din pod. DELAVRANCEA, S. 39. A călca în străchini = a umbla neatent, a fi stîngaci; a face o gafă. A călca în urma cuiva = a merge după cineva, a urma pe cineva. Nici un os nu mai găsea, Că-n urma voinicilor Calcă ceata lupilor. ALECSANDRI, P. P. 262. A călca pe urmele cuiva = a avea apucăturile sau obiceiurile cuiva. Calcă pe urmele tatălui-său. A călca... = a) a umbla ca... Barba și punga... te făcea să calci a popă. CREANGĂ, A. 86; b) a promite să ajungă... A călca strîmb (sau într-aiurea sau alături cu drumul) = a se abate de la linia bunei conduite, a face o faptă nepermisă. Iubești pe alta... Te-am înțeles eu de mult că-mi calci într-aiurea. ALECSANDRI, T. 1017. A călca cu stîngul = a începe ceva greșit; a nu izbuti. A călca cu dreptul = a începe ceva bine. ◊ Tranz. Simții că m-a călcat oarecine pe rochie. ISPIRESCU, L. 236. ◊ (Expr.) A nu mai călca iarbă verde = a nu mai trăi, a muri, a fi mort. Pînă cînd va călca el... iarbă verde, noi n-om fi... în ticnă. SBIERA, P. 241. A călca apa = a înota în poziție verticală, mișcînd numai picioarele. Fana călca apa și știa să facă pluta, înota voinicește, cu o mînă sau cu amîndouă. G. M. ZAMFIRESCU, M. D. I 41. ♦ Tranz. A apăsa cu piciorul pe piciorul altcuiva pentru a-i face semn sau a-i da să înțeleagă ceva. Cum se învîrtea hora, ba o strîngea pe fată de mînă, ba o călca pe picior... cum e treaba flăcăilor. CREANGĂ, P. 163. ♦ Intranz. (Urmat de determinări introduse prin prep. «peste») A trece peste ceva pășind pe deasupra. Ercul Erculean, Căpitan rîmlean, Calcă peste piatră. ALECSANDRI, P. P. 15. ◊ Fig. Ar fi trebuit să calce peste trupul meu, ca să se ducă a se cununa cu el. NEGRUZZI, S. I 52. 2. Intranz. (Urmat uneori de determinări introduse prin prep. «pe», «prin», «în», «pe la») A intra, a veni undeva, a se abate. Tata l-a poftit să nu mai calce pe la voi. PAS, Z. I 253. Aici sîntem pe moșia unei gheonoaie care e atît de rea, încît nimeni nu calcă pe moșia ei fără să fie omorît. ISPIRESCU, L. 4. Mi-a hotărît să nu-i mai calc în casă, de cînd i-am zis că se dă cu roș. ALECSANDRI, T. I 40. ◊ Tranz. (în expr.) A călca pragul (sau casa) cuiva = a intra undeva, a merge la cineva. I-a poruncit să nu-i mai calce pragul. CARAGIALE, O. III 34. Eu casa nu i-o voi mai călca. RETEGANUL, P. TV 4. A călca pragul = a ieși din casă. Dar nici pragul n-am călcat Și altul mi-am căpătat. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 235. 3. Tranz. (Cu privire la un drum, la o regiune etc.) A cutreiera, a colinda, a străbate. Toată [pădurea] o călcă, pînă ajunse la o căsuță. RETEGANUL, P. IV 13. De cînd mă simt bărbat, Multe țări eu am călcat. ALECSANDRI, P. I 97. Eu toți munții am călcat, Mură-albastră n-am aflat. ALECSANDRI, P. P. 53. 4. Tranz. Fig. (Subiectul e dușmanul, hoții etc.; cu privire la om, țară, hotar, casă) A da năvală, a intra (pe neprevăzute) și a lua în stăpînire; a încălca pustiind, prădînd sau jefuind. L-au călcat într-o noapte hoții și erau să-l taie. PAS, Z. I 26. Din porunca domniei, Roșea îl călcase noaptea și-l ridicase din pat de lîngă jupîneasă. SADOVEANU, Z. C. 228. Nu care cumva să fi trecut să calce țara turcului? ISPIRESCU, M. V. 60. Subprefecții călcară peste noapte casa din Curechi, unde dormea liniștit Crișanul, și-l prinseră legat. ODOBESCU, S. III 533. ◊ Fig. (Subiectul e primejdia, durerea etc.) Pe noi ne-a călcat mare jale. GALACTION, O. I 255. Măi, podar...! Trage podul, Să trec Oltul, C-aicea te calcă focul Și te prăpădesc cu totul. TEODORESCU, P. P. 292. ♦ (Familiar) A veni fără veste undeva sau la cineva, a face cuiva o vizită (pe neașteptate). Peste vreo opt zile, m-a călcat d. Guță iar, și iar mi-a șters carboava. CARAGIALE, M. 284. II. Tranz. (De obicei determinat prin «în» sau «sub picioare») 1. A strivi, a zdrobi, a nimici. Omul în frămîntarea luptei nu mai e om. Îl lovești, nu-l doare. Cade și alții îl calcă, nu simte. DELAVRANCEA, A. 46. Să călcăm în picioare și cal și călăreț. ISPIRESCU, M. V. 23. Calu-i turbă, mușcă, sare... Calcă trupuri sub picioare. ALECSANDRI, P. II 16. Măicuța călcatu-i-a Cu copita calului Tocma-n capu pieptului. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 485. ◊ Fig. Vijelia-ngrozitoare... calcă totul în picioare. EMINESCU, O. I 148. Fericit acel ce calcă tirania în picioare! ALECSANDRI, P. A. 82. Săracă și-a mea inimă, Cum o calcă răii-n tină! ANT. LIT. POP. I 30. Noi, țăranii, vai de noi, Ne-au fript hoții de ciocoi! Ne mănîncă din sudoare Și ne calcă în picioare. ANT. LIT. POP. I 558. ◊ (Subiectul este un vehicul) Trenul a călcat un călător. ♦ A bătători, a îndesa, a frămînta ceva printr-o călcare repetată cu picioarele: a) a bătători pămîntul, iarba, semănăturile; b) a tescui cu picioarele strugurii în lin. Și voi veți călca poate în picioare Strugurii putrezi de copți. BENIUC, V. 26; c) a frămînta cu picioarele lutul. Fata... călcă lut și lipi cuptorul. CREANGĂ, P. 287. ♦ Intranz. (Urmat de determinări introduse prin prep. «pe») A învinge, a înfrînge o pornire sau un sentiment. Calcă, mîndro, pe mînie, Acum mi-a trecut și mie. HODOȘ, P. P. 189. ◊ Expr. A-și călca pe inimă = a se hotărî la o acțiune învingînd anumite sentimente care îl opreau. A văzut-o orășanca. s-a întunecat. Și-a călcat totuși pe inimă și i-a spus: Să ne ajuți la gospodărie, fată. STANCU, D. 17. 2. (Cu privire la o hotărîre, un angajament, o obligație, o lege etc.) A nu respecta, a nesocoti. Și-a călcat cuvîntul. a își propusese de atîtea ori să nu mai vorbească despre lucrurile acestea și totuși mereu își călca hotărîrea. REBREANU, R. I 43. Nu voia să calce sfatul bătrînilor! SBIERA, P. 42. Aș călca hotărîrea ce am făcut de a spune adevărul. NEGRUZZI, S. I 38. III. Tranz. A netezi îmbrăcămintea sau rufăria cu fierul de călcat. Unde să m-ascund? A!... în dulapul ist cu rochii... Nu-s călcate rochiile, dar le-oi călca eu. ALECSANDRI, T. I 40. Ba îmbracă pe cucoana... ba gătește duducile... ba calcă rochii de bal... ba arde nucușoară de sprîncene. ALECSANDRI, T. I 126. [Cămașa] să ți-o calc apoi frumos. TEODORESCU, P. P. 308.

CĂLCĂI s. n. v. călcîi.

CĂLCÎI, călcîie, s. n. 1. Partea dinapoi a tălpii piciorului; p. ext. parte a ghetei, a cizmei (v. toc) sau a ciorapului, care acoperă această parte a piciorului. M-am întors scurt pe călcîie. C. PETRESCU, S. 13. De te înalț de subsuori, Te-nalță din călcîie. EMINESCU, O. I 174. Frumosu-i păr de aur desfăcut Cădea pin’ la călcîie. EMINESCU, O. IV 107. ◊ (în forma călcîi) Purta cătrință cu fluturi, bluză de modă nouă și pantofi cu călcîie nalte. SADOVEANU, B. 261. Să-mi cumpere papucei Și să aibă și călcîi, Ca să joc hora cu ei. ȘEZ. I 75. ◊ Expr. A se afla (sau a fi, a trăi, a pune etc.) sub călcîi = a se afla (sau a fi, a trăi, a pune) sub dominația cuiva, a fi exploatat, împilat. A da călcîie calului = (despre un călăreț) a lovi calul cu călcîiele, ca să pornească sau să meargă mai repede; a da pinteni. Dădui călcîie Pisicuții și-mi căutai de drum. HOGAȘ, M. N. 57. Fata dete călcîie calului, și unde se repezi asupra lupului cu paloșul de mînă de să-l facă mici fărîmi. ISPIRESCU, L. 17. Fuge (sau merge) de-i pîrîie (sau sfîrîie) călcîiele = fuge foarte repede. Abia mă arătam înaintea vrăjmașului și, să te ții pîrleo! îi sfîrîiau călcîiele dinaintea feței mele. ISPIRESCU, L. 13. Mergea, de-i pîrîiau călcîiele. CREANGĂ, P. 293. A se învîrti (sau a se întoarce, a sări) într-un călcîi = a se mișca repede, a fi iute la treabă. Se întorcea numai într-un călcîi, cînd poruncea și așeza lucrurile de călătorie. ISPIRESCU, L. 13. A i se aprinde (sau a-i sfîrîi cuiva) călcîiele (după cineva) = a se îndrăgosti dintr-o dată; a nu mai avea astîmpăr, a fi zorit, nerăbdător. Ipate... se prinde în joc lîngă o fată... și... i se aprind lui Ipate al nostru călcîiele. CREANGĂ, P. 163. Cînd ți s-or aprinde călcîiele, însoară-te, pînă a nu îmbătrîni. NEGRUZZI, S. I 251. A-l durea în călcîie = a nu-i păsa de loc. A-și lua rămas bun de la călcîie = a pleca fără a-și lua rămas bun, fără a spune nimănui nimic. Îndată ce m-am sculat de la masă, luîndu-mi rămas bun de la călcîie, fuga la scăldat. CREANGĂ, A. 60. ♦ (Livresc) Călcîiul lui Ahile = partea vulnerabilă, latura slabă a unei persoane sau a unui lucru. 2. Nume dat părții dinapoi (sau de jos) a unor obiecte (la sanie, la plug, la arcuș etc.). – Variantă: (Mold.) călcăi s. n.

CALCHIA, calchiez, vb. I. Tranz. 1. A reproduce un desen sau o schiță cu ajutorul hîrtiei de calc. 2. A forma cuvinte sau expresii transpunînd din altă limbă elementele de formare; a îmbogăți un cuvînt cu un sens nou, după modelul unui cuvînt străin. [Pr.: -chi-a] – După fr. calquer.

CĂLCA, calc, vb. I. I. 1. Intranz. A pune piciorul pe ceva sau undeva; a păși. ◊ Expr. A călca din pod (sau de sus) = a umbla țanțoș, trufaș. A călca în străchini = a umbla neatent, a fi stîngaci; a face o gafă. A călca pe urmele cuiva = a avea apucăturile cuiva. A călca strîmb (sau alături cu drumul) = a se abate de la linia bunei conduite. A călca cu stîngul = a începe ceva greșit; a nu izbuti. A călca cu dreptul = a începe ceva bine; a izbuti. (Tranz.) A nu mai călca iarba verde = a muri. A călca apa = a înota în poziție verticală. ♦ A trece pășind peste ceva. 2. Tranz. (Pop.; despre păsări) A face să fecundeze. 3. Intranz. A intra, a veni undeva, a se abate. ◊ Expr. (Tranz.) A călca pragul (sau casa) cuiva = a intra undeva, a merge la cineva. 4. Tranz. A cutreiera, a străbate un drum, o regiune etc. 5. Tranz. Fig. A încălca pustiind și prădînd. ♦ (Fam.) A veni fără veste undeva sau la cineva. II. Tranz. 1. A strivi, a zdrobi, a nimici (cu picioarele). ♦ A bătători pămîntul, iarba, semănăturile printr-o călcare repetată cu picioarele; a tescui strugurii cu picioarele. ♦ Intranz. A înfrînge o pornire sau un sentiment. ◊ Expr. A-și călca pe inimă = a se hotărî la o acțiune învingînd anumite sentimente. 2. A nu respecta o hotărîre, o obligație etc. III. Tranz. A netezi îmbrăcămintea sau rufăria cu fierul de călcat. – Lat. calcare.

CĂLCÎI, călcîie, s. n. 1. Partea dinapoi a tălpii piciorului; p. ext. parte a ciorapului sau a încălțămintei care acoperă această parte a piciorului. ◊ Expr. A se afla (sau a fi, a trăi, a pune etc.) sub călcîi = a se afla (sau a fi, a trăi, a pune) sub dominația cuiva, a fi exploatat, împilat. Fuge (sau merge) de-i pîrîie (sau sfîrîie) călcîiele = fuge (sau merge) foarte repede. A se învîrti (sau a se întoarce, a sări) într-un călcîi = a se mișca repede, a fi iute la treabă. A i se aprinde (sau a-i sfîrîi) călcîiele (după cineva) = a) a fi foarte îndrăgostit; b) a fi zorit, nerăbdător. A da călcîie calului = a lovi calul cu călcîiele, ca să pornească sau să meargă mai repede. ♦ (Livr.) Călcîiul lui Ahile = partea vulnerabilă, latura slabă a unei persoane sau a unui lucru. 2. Nume dat părții dinapoi (sau de jos) a unor obiecte: la sanie, la plug, la arcuș etc. – Lat. calcaneum.

CALCA vb. I. v. calchia.

CALCHIA vb. I. tr. 1. A copia (o schiță, un desen etc.) pe hîrtie de calc. 2. (Lingv.) A forma un cuvînt sau o expresie printr-un calc lingvistic; a adăuga un sens nou unui cuvînt sub influența unui cuvînt străin. [Pron. -chi-a, p. i. 3,6 -iază, ger. -iind, var. calca vb. I. / < fr. calquer, cf. it. calcare].

CALCHIA vb. tr. 1. a copia pe hârtie de calc. 2. a forma cuvinte, expresii noi prin calc (2); a adăuga un sens nou unui cuvânt sub influența unui cuvânt străin; decalca (2). (după fr. calquer)

A CALCHIA ~ez tranz. 1) (desene sau schițe tehnice) A copia cu ajutorul hârtiei de calc; a decalca. 2) lingv. (cuvinte, sensuri, expresii etc.) A forma prin calc lingvistic; a decalca. [Sil. -chi-a] /<fr. calquer

A CĂLCA calc 1. intranz. 1) A pune piciorul pe ceva sau undeva. ◊ ~ (sau a păși) cu stângul a) începe rău ceva; b) a fi prost dispus. ~ (sau a păși) cu dreptul a începe cu succes ceva. 2) A parcurge o distanță; a păși. ◊ ~ în străchini a) a fi stângaci; b) a face gafe. ~ (sau a păși) în vârful degetelor a merge atent, fără zgomote. ~ strâmb (sau alăturea cu drumul) a urma o cale greșită. ~ pe urmele cuiva a avea comportarea cuiva, reluându-i apucăturile. 2. tranz. 1) A trece cu pasul; a păși. ~ o groapă. ◊ A nu-i (mai) călca pragul cuiva a nu (mai) veni pe la cineva. 2) pop. (despre persoane) A veni pentru o vizită scurtă. 3) A strivi, apăsând cu picioarele. ◊ ~ (pe cineva sau ceva) în picioare a) a distruge, călcând cu picioarele; b) a desconsidera. ~ (pe cineva) pe coadă a provoca supărarea cuiva. 4) (pământ, terenuri, iarbă etc.) A bătători cu picioarele. 5) pop. (despre bărbătușii păsărilor) A face să procreeze; a fecunda. 6) rar (țări, regiuni, drumuri etc.) A parcurge de la un capăt la altul; a străbate; a traversa. 7) (teritorii) A încălca, prădând și pustiind. 8) fig. (dispoziții legale) A neglija, comițând o abatere; a nu respecta; a încălca. 9) (obiecte de îmbrăcăminte, albituri etc.) A netezi cu fierul de călcat. /<lat. calcare

CĂLCÂI ~ie n. 1) Partea din spate a tălpii piciorului. 2) Partea de dinapoi mai ridicată a tălpii la încălțăminte; toc. ◊ A fi sub ~iul cuiva a fi sub dominația totală a cuiva. A se învârti într-un ~ a fi iute, a face totul repede. A i se aprinde cuiva ~iele după cineva a se îndrăgosti de cineva. Fuge de-i scapără (sau de-i sfârâie) ~iele fuge foarte repede. 3) Partea de dinapoi sau de jos a unor obiecte. 4) Bucată de pâine tăiată de la margine. /<fr. calcaneum

calchià v. 1. a face un calc; 2. fig. a reproduce sau a copia exact.

călcà v. 1. a apăsa cu călcâiul: a călca struguri; 2. a strivi: l’a călcat o trăsură; 3. a păși, a umbla: a călca ușor (v. popă); 4. a surprinde, a ataca pe neașteptate: l’au călcăt hoții; 5. a năvăli și prăda: ne calcă păgânii și țara-i în peire AL.; 6. a se întinde pe un loc străin, a-l ocupa pe nedrept: îmi calcă moșia; 7. fig. a viola, a înfrânge: a călca o poruncă, o lege, un jurământ; 8. a netezi rufe, stofe, apăsându-le cu un fier cald; 9. a se călca, se zice de cal când cu picioarele dinapoi pălește pe cele dinainte. [Lat. CALCARE].

călcâiu n. 1. partea posterioară a piciorului pe care călcăm; 2. partea ciorapilor sau a încălțămintelor ce acopere călcâiul; 3. lovitură cu călcâiul: dau călcâie calului; 4. Mold. partea de dinapoi a unei luntre. [Lat. CALCANEUM].

2) calc, a călca v. intr. (lat. calcare, it. calcare, pv. sp. pg. calcar, fr. cocher. V. călcîĭ). Pășesc, umblu: a călca ușor, pe spinĭ, în noroĭ. Fig. A călca’n străchinĭ, a călca afectat; a umbla după aventurĭ amoroase. a călca a popă, a denota aptitudinĭ de seriozitate, a inspira încredere. V. tr. Pășesc, ating cu talpa: calc pămîntu țăriĭ mele. Strivesc, zdrobesc: l’a călcat trenu. Storc cu talpa: a călca poama. Atac, prad în casa orĭ în țara luĭ: m’aŭ călcat hoțiĭ, hoțiĭ mĭ-aŭ călcat casa, dușmaniĭ ne-aŭ călcat țara. Cotropesc, uzurp: a călca o moșie, (fig.) drepturile cuĭva. Violez, înfrîng: a călca legea, ordinu, jurămîntu. Netezesc pînza apesînd-o c’un fer cald: a călca rufele. A fecunda (despre păsărĭ): cocoșu calcă găina. Neol. (fr. calquer). Reproduc un desemn punînd foaĭa transparentă pe original (fals calchiez).

*calchiéz v. tr. (fr. calquer). Barb. V. calc 2.

călcăĭ, V. călcîĭ.

călcîĭ n., pl. ĭe (lat. calcáneum, călcîĭ, calcare, a călca, d. calx, calcis, călcîĭ; it. calcagno. V. încalț, șoșon). Partea din apoĭ a tălpiĭ (aceĭa cu care calcĭ întîi). Aceĭașĭ parte a încălțămintelor și cĭorapilor. Lovitură de călcîĭ. – In est călcăĭ. V. toc.

calchia (a ~) (desp. -chi-a) vb., ind. prez. 1 sg. calchiez (desp. -chi-ez), 3 calchiază, 1 pl. calchiem; conj. prez. 1 sg. să calchiez, 3 să calchieze; ger. calchiind (desp. -chi-ind)

călca (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. calc, 2 sg. calci, 3 calcă; conj. prez. 1 sg. să calc, 3 să calce; imper. 2 sg. afirm. calcă

călcâi s. n., pl. călcâie

calchia (a ~) (-chi-a) vb., ind. prez. 3 calchiază, 1 pl. calchiem (-chi-em); conj. prez. 3 să calchieze; ger. calchiind (-chi-ind)

călca (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. calc, 3 calcă, 1 pl. călcăm; conj. prez. 3 să calce

călcâi s. n., art. călcâiul; pl. călcâie, art. călcâiele

calchia vb. (sil. -chi-a), ind. prez. 1 sg. calchiez, 3 sg. și pl. calchiază, 1 pl. calchiem (sil. -chi-em); conj. prez. 3 sg. și pl. calchieze; ger. calchiind (sil. -chi-ind)

călca vb., ind. prez. 1 sg. calc, 3 sg. și pl. calcă, 1 pl. călcăm; conj. prez. 3 sg. și pl. calce

călcâi s. n., art. călcâiul; pl. călcâie, art. călcâiele

calchia (i-a) (ind. prez. 3 sg. și pl. calchiază, 1 pl. calchiem, ger. calchiind)

călcîi

călcâiu, -câie.

călca (calc, călcat), vb. – 1. A pune piciorul pe jos, a păși. – 2. A zdrobi, a strivi cu picioarele. – 3. A nu respecta, a nesocoti. – 4. A ataca, a viola domiciliul. – 5. A vizita pe neașteptate, a lua prin surprindere. – 6. A netezi rufăria, îmbrăcămintea etc. cu fierul de călcat. – 7. La păsări, a fecunda bărbătușul femela. – 8. La animale de tracțiune, a-și lovi picioarele, a și le răni, datorită faptului că au fost legate prea strîns. – 9. A rostui, a abate dinții de ferăstrău. – 10. A supune un bolnav unui anume masaj propriu medicinei populare, făcîndu-l să fie călcat de un urs domesticit. – Mr., megl. calcu. Lat. calcāre (Pușcariu 254; REW 1491; Candrea-Dens., 217; DAR; Iordan, BF, VI, 150); cf. it. calcare, prov., sp., port. calcar, v. fr. chaucier, fr. cocher „a călca (păsările)”. Sensurile sînt în general cele din sp. pisar; în plus, sensul 2 coincide perfect cu cel al vb. rom. a pisa. Pentru 7, cf. fr. cocher, sp. pisar. Cihac, I, 35, afirma că a călca și a încurca „a încîlci” sînt în mod fundamental identice, pornind pentru aceasta de la o interpretare destul de forțată a etimonului care le presupune, lat. inculcare. Der. călcat, s. n. (călcătură, urmă); călcător, s. n. (presă, teasc; pedală, de ex. cea a mesei dulgherului sau a războiului de țesut; pilă pentru a rostui dinții ferăstrăului); călcătoreasă, s. f. (femeie care are meseria de a călca rufe); călcătorie, s. f. (atelier de călcat rufele); călcătură, s. f. (pas, mers; urmă; nesocotire, violare, nerespectare; incursiune, invazie), care poate fi un der. intern (cf. căzătură, scurtătură, strîmbătură etc.); Pușcariu 255 și Candrea-Dens., 220 propun totuși, o der. de la lat. calcatura, care este de asemenea posibilă; încălca, vb. (a viola, a nu respecta); încălcător, adj. (infractor; invadator).

călcîi (-ie), s. n. – 1. Partea posterioară a tălpii piciorului. – 2. Toc de încălțăminte. – 3. La cai, chișiță. – 4. Parte posterioară în general (la piciorul cocoșilor; talpă, la sanie etc.). – 5. Coajă, bucată de pîine. – 6. (Înv.) Sfîrșit. – Mr. călcîńu, megl. călcǫn(u). Lat. calcaneum (Cipariu, Gram., 18; Pușcariu 257; REW 1490; Candrea-Dens., 216; DAR); cf. it. calcagno, prov. calcanh, sp. calcaño, port. calcanhar. Sensul 5 este traducerea literară a lat. calx. În medicină se folosește forma lat. calcaneu, ca termen științific. – Der. călcîia, vb. (Trans., a păși).

CĂLCÎI subst. 1. – Ana, act.; -u, Vas. (BAP II 218); 2. Călcăiu, I. (16 A III 339); clucerul, mold. (BCI IV 205).

a călca cu dreptul expr. a începe bine o acțiune.

a călca cu stângul expr. a începe prost o acțiune.

a călca în noroc expr. (eufem.) a călca din neatenție pe stradă etc. în materia fecală (de proveniență cel mai adesea canină).

a călca în străchini expr. 1. a fi stângaci. 2. a face gafe.

a călca pe alături expr. a comite infidelități conjugale.

a călca pe bec expr. (d. femeile necăsătorite) a rămâne însărcinată.

a călca pe broască expr. 1. (pop., iron.) a elimina gaze intestinale. 2. (intl., înv.) a avea ghinion.

a călca popește expr. a fi mândru fără motiv, a-și da aere, a avea ifose.

a călca strâmb expr. 1. a fi necinstit / incorect. 2. a comite infidelități conjugale.

a o călca la blană expr. a accelera la maximum.

a o călca pe coadă expr. a se grăbi, a accelera.

a-i da călcâie expr. 1. (stud.) a pleca de la cursuri. 2. (prin ext.) a pleca (de undeva, în general).

a-i sfârâi (cuiva) călcâiele expr. a fugi foarte repede.

a-și călca pe inimă expr. a face ceva împotriva propriei voințe.

a-și lua călcâiele / picioarele la spinare expr. (pop.) a fugi

călca, calc v. t. 1. a vizita pe cineva fără a-l înștiința în prealabil. 2. (d. bărbați) a avea contact sexual cu o femeie. 3. (întl.) a da o spargere. 4. (intl. – d. polițiști) a face o razie / o descindere etc. inopinată.

CALCHIA vb. a decalca. (A ~ o schiță.)

CĂLCA vb. 1. v. păși. 2. a fecunda. (Cocoșul ~ găina.) 3. a netezi, (Ban.) a piglui, (prin Maram.) a scăci, (Transilv. și Maram.) a teglăzi, a teglăzui. (~ rufele.) 4. v. contraveni.

CĂLCA vb. v. asupri, colinda, cotropi, cutreiera, exploata, invada, împila, împovăra, încălca, năpădi, năpăstui, oprima, oropsi, parcurge, persecuta, prigoni, străbate, strivi, tiraniza, urgisi, vântura, zdrobi.

CĂLCÂI s. 1. v. plaz. 2. (prin Ban. și Transilv.) barbur. (~ la topor, cuțit etc.) 3. (CONSTR.) brotac.

CĂLCÂI s. v. cucurujel, toc.

OSUL CĂLCÂIULUI s. v. calcaneu.

CALCHIA vb. a decalca. (A ~ o schiță.)

călca vb. v. ASUPRI. COLINDA. COTROPI. CUTREIERA. EXPLOATA. INVADA. ÎMPILA. ÎMPOVĂRA. ÎNCĂLCA. NĂPĂDI. NĂPĂSTUI. OPRIMA. OROPSI. PARCURGE. PERSECUTA. PRIGONI. STRĂBATE. STRIVI. TIRANIZA. URGISI. VÎNTURA. ZDROBI.

CĂLCA vb. 1. a păși, (înv. si reg.) a păsa. (~ în vîrful picioarelor.) 2. a fecunda. (Cocoșul ~ găina.) 3. a netezi, (Ban.) a piglui, (prin Maram.) a scăci, (Transilv. și Maram.) a teglăzi, a teglăzui. (~ rufele.) 4. a se abate, a contraveni, a încălca, a nesocoti, a viola, (înv.) a păși, a sparge, a stropși, a știrbi. (~ o lege.)

CĂLCÎI s. l. (TEHN.) plaz, talpă, (reg.) bîrsă, nadă, piept, plasă, plughiță, pod, (prin Dobr.) taban. (~ la plug.) 2. (prin Ban. și Transilv.) barbur. (~ la topor, cuțit etc.) 3. (CONSTR.) brotac. (~ se fixează pe o grindâ de lemn.)

călcîi s. v. CUCURUJEL. TOC.

osul călcîiului s. v. CALCANEU.

A călca ≠ a șifona, a respecta

Călcîiul lui Achile – După cum povestește legenda geacă, zeița Thetis, mama eroului grec Achile, în grija ei de a-l apăra de orice primejdie, l-a cuflundat în Styx, rîu din Infern, a cărui apă te făcea invulnerabil. Dar zeița, cînd l-a scăldat în apă, l-a prins de călcîi, așa încît Achile a devenit invulnerabil, cu excepția călcîiului de care l-a ținut Thetis. Și într-adevăr, eroul a murit în războiul Troiei, nimerit de o săgeată tocmai în călcîi. De aceea, expresia servește spre a semnala locul vulnerabil, punctul nevralgic al unei persoane. Prin extensiune se poate utiliza și în alte situații, de pildă atunci cînd se descoperă partea defectuoasă din argumentația cuiva – și atunci se spune că i-ai găsit „călcîiul lui Achile”. În acest sens, expresia a fost folosită într-o cronică cu privire la campionatul mondial de șah: „Și în această deschidere în care Tal se simte atît de tare, Botvinik a găsit «călcîiul lui Achile»”. MIT.

călca, calc, v.t. (reg.) A cântări: „Vițălu ăsta calcă 95 de chile” (Glosar, 1928: 13). – Lat. calcare (MDA).