călcîi (-ie), s. n. – 1. Partea posterioară a tălpii piciorului. – 2. Toc de încălțăminte. – 3. La cai, chișiță. – 4. Parte posterioară în general (la piciorul cocoșilor; talpă, la sanie etc.). – 5. Coajă, bucată de pîine. – 6. (Înv.) Sfîrșit. – Mr. călcîńu, megl. călcǫn(u). Lat. calcaneum (Cipariu, Gram., 18; Pușcariu 257; REW 1490; Candrea-Dens., 216; DAR); cf. it. calcagno, prov. calcanh, sp. calcaño, port. calcanhar. Sensul 5 este traducerea literară a lat. calx. În medicină se folosește forma lat. calcaneu, ca termen științific. – Der. călcîia, vb. (Trans., a păși).