alcătuíre² sf [At: PRAV. (1814), 41/13 / P: ~tu-i~ / Pl: ~ri / E: alcătui¹] (Reg) Înțelegere.

alcătuire¹ sf [At: PRAV., ap. CADE / P: ~tu-i~ / Pl: ~ri / E: alcătui¹] 1 Facere. 2 Construire. 3 Creare. 4 Concepere. 5 Redactare. 6 Transformare. 7 Organizare. 8 Întocmire. 9 Prefacere. 10 Apariție. 11 Constituire. 12 Structură. 13 Strângere. 14 Punere. 15-16 (Îvp) Dispoziție administrativă (sau legislativă). 17 Culegere. 18 Colectare. 19 Compilație. 20 (Înv) Combinație.

ALCĂTUÍRE, alcătuiri, s. f. Acțiunea de a (se) alcătui¹ și rezultatul ei; întocmire, compunere, constituire, alcătuială. ♦ Compoziție, structură. – V. alcătui¹.

ALCĂTUÍRE, alcătuiri, s. f. Acțiunea de a (se) alcătui¹ și rezultatul ei; întocmire, compunere, constituire, alcătuială. ♦ Compoziție, structură. – V. alcătui¹.

ALCĂTUÍRE, alcătuiri, s. f. Acțiunea de a (se) alcătui¹ și rezultatul ei. 1. Întocmire, formare, compunere, constituire. O preocupare permanentă a Comitetului [de radio] va trebui să fie alcătuirea cît mai variată a emisiunilor muzicale. CONTEMPORANUL, S. II, 1951, nr. 223, 2/3. 2. Compoziție, constituție, structură. În alcătuirea solurilor intră și substanțe organice. 3. (Rar) Orînduire, organizare. Gheorghe Păun... nu poate strînge pumnii să-i facă ciocan și să izbească, să dărîme alcătuirea nedreaptă. VINTILĂ, O. 32.

ALCĂTUÍRE, alcătuiri, s. f. Acțiunea de a (se) alcătui¹ și rezultatul ei; întocmire, formare, compunere, constituire. ♦ Compoziție, constituție, structură.

alcătuire f. fapta de a alcătui și rezultatul ei: compunere, formațiune.

alcătui¹ [At: CORESI, ap. HEM 772 / P: ~tu-i / Pzi: ~esc / E: mg alkotni] 1 vt A face. 2 vt A construi. 3 vt A crea. 4 vt A concepe. 5 vt A redacta. 6 vr (Înv) A se transforma. 7 vr A se preface. 8 vr A lua ființă. 9 vr A se forma. 10 vt A forma împreună. 11 vt A constitui. 12 vr A fi format din... 13 vr A consta din... 14 vt (Îvp) A strânge. 15 vt (Îvp) A aranja. 16-17 vtr (Îvp) A dispune.

alcătui² vr [At: PRAV. (1814), 9/13 / P: ~tu-i / Pzi: ~esc / E: mg alkudni] (Reg) A se înțelege.

ALCĂTU͹, alcătuiesc, vb. IV. Tranz. 1. A face, a construi, a înjgheba, a întocmi; a compune, a concepe. ♦ Refl. A lua ființă, a se forma. 2. A forma împreună; a constitui. ♦ Refl. A fi format, a consta din... 3. (Pop.) A strânge, a aduna; a aranja. – Din magh. alkotni.

ALCĂTU͹, alcătuiesc, vb. IV. Tranz. 1. A face, a construi, a înjgheba, a întocmi; a compune, a concepe. ♦ Refl. A lua ființă, a se forma. 2. A forma împreună; a constitui. ♦ Refl. A fi format, a consta din... 3. A strânge, a aduna; a aranja. – Din magh. alkotni.

ALCĂTUͲ, alcătuiesc, vb. IV. Refl. (Arhaizant și popular; urmat de determinări introduse prin prep. «cu») A cădea la învoială, a se înțelege (cu cineva). Cum gătesc descărcatul și mă alcătuiesc cu vameșii... viu și eu după tine. SADOVEANU, D. P. 93. Făr-a mai sta pe gînduri, m-am dus degrabă de m-am alcătuit cu vivandiera ca să-i iau locul. ALECSANDRI, T. 931.

ALCĂTU͹, alcătuiesc, vb. IV. 1. Tranz. A face, a construi, a înjgheba (combinînd sau dispunînd într-un anumit fel elemente deosebite). Culai mi-a prezentai rîzînd undițiie alcătuite de el. SADOVEANU, N. F. 63. Înșiră pietrele și alcătui numele copilului. ISPIRESCU, L. 134. ♦ A întocmi, a compune, a concepe. Catargurile negrilor brazi îi vor arăta de-a pururi cerul albastru sub care a trăit și a știut să-și alcătuiască viața ca un înțelept ce-a fost. ANGHEL, PR. 59. ♦ Refl. A lua ființă, a se forma. Gheorghiță simți o ușoară înduioșare, totuși nu i se putea alcătui în minte nici o vorbă de mîngîiere. SADOVEANU, B. 68. Atîta singe mohorît curse din... scorpie, încît se alcătui o baltă. 2. Tranz. (Despre mai multe elemente disparate) A compune, a forma (împreună), a constitui. Acum o sută de ani, vreo zece case alcătuiau tot schitul Roșioara. GALACTION, O. I 315. O răzășie destul de mare. casa bătrînească cu toată pajiștea ei, o vie cu livadă frumoasă, vite și multe păsări alcătuiau gospodăria babei. CREANGĂ, P. 3. 3. Refl. (De obicei cu determinări introduse prin prep. «din») A fi format, constituit din..., a se compune, a consta din... Ținuta de tîrg a lui Culai se alcătuia dintr-un surtuc curățel, pantaloni întregi și o cămașă albastră. SADOVEANU, N. F. 148. Mulți cai erau încărcați cu scumpeturile din care se alcătida zestrea fiicei lui Albu-împărat. POPESCU, B. I 40. Auditoriul se alcătuia mai ales din dame bătrîne. NEGRUZZI, S. I 5. 4. Tranz. (Arhaizant și popular) A strînge, a aduna; a aranja, a rîndui. Ba eu, cuscră Ileană, i-oi alcătui într-o punguță de piele măiestriile acestea și le-a purta cu sine. SADOVEANU, N. F. 77. ♦ (Complementul este un abstract) A face, a încheia. Foarte mi-a plăcut cum a alcătuit el legămînt cu Oanea. SADOVEANU, N. F. 86.

ALCĂTUͲ, alcătuiesc, vb. IV. Refl. (Pop.) A cădea la învoială; a se înțelege. Așteaptă negustorii cu care m-am alcătuit (SADOVEANU). – Magh. alkudni.

ALCĂTU͹, alcătuiesc, vb. IV. Tranz. 1. A face, a construi, a înjgheba; a compune, a întocmi, a concepe. ♦ Refl. A lua ființă, a se forma. 2. A forma împreună; a constitui. Alcătuiau un fel de familie mare (REBREANU). ♦ Refl. A fi format, a consta din... Auditoriul se alcătuia din dame bătrâne (NEGRUZZI). 3. (Pop.) A strânge, a aduna; a aranja. ♦ A face, a încheia un legământ. – Magh. alkötni.

A SE ALCĂTUÍ se ~iéște intranz. A fi format; a consta; a se consista; a se compune; a se constitui. /<ung. alkotni

A ALCĂTUÍ ~iésc tranz. 1) A face să ia ființă și să capete formă definitivă; a întocmi; a elabora. ~ un plan. ~ o instrucțiune. 2) (totalități, ansambluri etc.) A forma prin reunire; a constitui; a compune. /<ung. alkotni

alcătuì v. a compune, a forma, a constitui. [Ung. ÁLKAT].

alcătuĭésc v. tr. (ung. alkatni și alkotni, a forma). Compun, întocmesc: a alcătui o carte, o lege. Formez, constituĭ: țăraniĭ alcătuĭesc majoritatea populațiuniĭ. V. refl. Îs compus din: casa se alcătuĭește din maĭ multe odăĭ. Vechĭ. Mă prefac, mă transform. Rar azĭ (infl. de înț. luĭ alkudní, a neguța). Mă înțeleg din preț, mă împac, mă învoĭesc.