întocmire sf [At: MINEIUL (1776), 52/2 / V: ~ogm~ / Pl: ~ri / E: întocmi] 1 Înfăptuire întocmai cum trebuie. 2 Așezare frumos, în ordine Si: orânduire, orânduială. 3 (Înv) Organizare cu caracter social-politic. 4 Elaborare. 5 Formare. 6 Construire. 7 Proiectare a unui plan. 8 Dispunere într-un anumit fel Si: potrivire. 9 Organizare. 10 Măiestrie. 11 (Nob) Netezire. 12 (Ccr; iuz) Instituție.

ÎNTOCMIRE, întocmiri, s. f. Acțiunea de a întocmi și rezultatul ei. 1. Elaborare, compunere, alcătuire. Pentru întocmirea unei istorii adevărate, științifice, marxiste, a poporului romîn, luptă de multă vreme clasa muncitoare din țara noastră. IST. R.P.R. 5. 2. Orînduire, organizare (socială, politică etc.); regim. Pe noi ne interesează clădirea lumii nouă, formarea omului nou într-o întocmire socială mai bună. SADOVEANU, E. 41. Cădere a unei întocmiri rele și înlocuirea ei prin alta, superioară. GHEREA, ST. CR. II 291.

întocmire f. dispozițiune, instituțiune, organizațiune.

întocmíre f. Organizare: întocmirĭ sociale. Arm. Așezare în linie: întocmirea escadronuluĭ.

întogmire sf vz întocmire

întocmire s. f., g.-d. art. întocmirii; pl. întocmiri

întocmire s. f., g.-d. art. întocmirii; pl. întocmiri

întocmire s. f., g.-d. art. întocmirii; pl. întocmiri

ÎNTOCMIRE s. 1. v. creare. 2. v. redactare. 3. v. dresare. 4. v. alcătuire. 5. v. formație. 6. organizare, orânduială, orânduire, rânduială, (înv.) așezământ. (Noua ~ a lucrurilor.)

ÎNTOCMIRE s. 1. alcătuire, compunere, creare, elaborare, realizare, redactare, scriere, scris, (înv.) izvodire, redacție, redijare. (~ unei opere.) 2. concepere, elaborare, formulare, redactare. (~ unei scrisori.) 3. dresare, redactare. (~ unui proces-verbal.) 4. alcătuire, aranjament, așezare, dispunere, distribuție, rînduială, structură. (O anumită ~ a lucrurilor.) 5. alcătuire, compunere, formație. (Grupul mergea în următoarea ~...) 6. organizare, orînduială, orînduire, rînduială, (înv.) așezămînt. (Noua ~ a lucrurilor.)