FACERE, faceri, s. f. Acțiunea de a (se) face și rezultatul ei. ◊ Facere de bine = binefacere. ♦ (În concepțiile religioase) Crearea lumii de către Dumnezeu. ◊ Facerea sau Cartea facerii = prima carte din Vechiul Testament și prima dintre cele cinci cărți ale lui Moise care alcătuiesc Biblia ebraică; geneza. ♦ Construire, zidire. ♦ Naștere. – V. face.

facere sf [At: COD. VOR. 115/10 / Pl: ~ri / E: face] 1 Acțiune (1). 2 Faptă (1). 3 (Îs) ~ de bine Binefacere. 4 (Îvp) Lucru. 5 (Înv) Ființă (18). 6 Creare (1). 7 (Tlg) Crearea lumii de către Dumnezeu. 8 (Tlg; art; șîs Cartea ~rii) Cartea întâi din Vechiul Testament Si: Geneza. 9 Realizare. 10 Construire (1). 11 Executare. 12 Confecționare. 13 Preparare. 14 Prestare. 15 Executare. 16 (Înv) Poem. 17 (Înv; la latiniștii ardeleni; îs) ~ destul Satisfacere. 18 Naștere. 19 (Îvp; îs) ~ înaintea sorocului Avortare (1). 20 (Pop; rar; îs) ~a zilei Revărsatul zorilor. 21 (Pop) Vrăjire. 22 (Înv) Efect. 23 (Mol; înv) Posibilitate.

FACERE, faceri, s. f. Acțiunea de a (se) face și rezultatul ei. ◊ Facere de bine = binefacere. ♦ (În credințele religioase) Creare a lumii de către Dumnezeu. ◊ Facerea sau Cartea facerii = cartea întâi din Vechiul Testament; geneza. ♦ Construire, zidire. ♦ Naștere. – V. face.

FACERE, faceri, s. f. Acțiunea de a (se) face și rezultatul ei. 1. Săvîrșire; făcut. ◊ Facere de bine = faptă bună, binefacere. Cere-mi oricît vei voi și-ți voi da pentru această facere de bine. ISPIRESCU, L. 371. Mai ales pentru noi țăranii munteni, [școala lui Alecu Baloș] este o mare facere de bine! CREANGĂ, A. 19. 2. (Bis.) Creare, creație. Cuvintele lui dumnezeu, pe care el le-a rostit la facerea lumei. EMINESCU, N. 54. ◊ Expr. (Teol.) Facerea sau cartea facerii = cartea întîi din Vechiul Testament; Geneza. 3. Construire, zidire, clădit. Au căutat pămînt gras, care pute să-i slujască în loc de var spre facerea zidiului. DRĂGHICI, R. 104. 4. Naștere. A murit din facere. ◊ Durerile (sau chinurile) facerii (sau de facere) = durerile pe care le simte femeia cînd se apropie momentul să nască. În sanatorii și spitale femei se zbuciumă în chinurile facerii. BARANGA, V. A. 14. A născut pruncul, fără a simți cîtuși de puțin durerile facerii. CREANGĂ, P. 101. 5. (Învechit) Stabilire, creare, instituire, întocmire, elaborare (a unei legi etc.). Aceste adunări se convocau de domn pentru facerea legilor. BĂLCESCU, O. II 13. 6. (Neobișnuit, în expr.) Facerea zilei = revărsatul zorilor, faptul zilei. La 27 august, la facerea zilei, Zamoischi porunci să zică trimbițele. BĂLCESCU, O. II 145.

FACERE ~i f. v. A FACE. ◊ ~ de bine binefacere; faptă bună. ~ea lumii crearea lumii de către Dumnezeu. Durerile (sau chinurile) ~ii durerile pe care le suportă femeia la naștere. /v. a face

facere f. 1. acțiunea de a face, de a crea, de a produce; 2. rezultatul acestei acțiuni, creațiune, execuțiune: cartea Facerii, Geneza; 3. naștere: o facere grea.

fácere f. Creațiune: facerea lumiĭ. Naștere: durerile faceriĭ. Acțiune, faptă (în general): o facere de bine (maĭ des: o binefacere).

facere s. f., g.-d. art. facerii; pl. faceri

facere s. f., g.-d. art. facerii; pl. faceri

facere s. f., g.-d. art. facerii; pl. faceri

FACERE s. 1. v. confecționare. 2. v. executare. 3. executare, execuție, făurire, realizare. (~ unei opere durabile.) 4. v. gătit. 5. v. pregătire. 6. v. aprindere. 7. v. comitere. 8. creare. 9. v. geneză.

FACERE s. v. naștere, parturiție, procreare, procreație.

FACERE s. 1. confecție, confecționare, executare, fabricare, făcut, producere. (~ unor halate.) 2. efectuare, executare, execuție, împlinire, îndeplinire, înfăptuire, realizare, săvîrșire, (înv.) săvîrșit. (~ unei lucrări.) 3. executare, execuție, făurire, realizare. (~ unei opere durabile.) 4. făcut, gătire, gătit, pregătire, pregătit, preparare, preparat. (~ mîncării.) 5. aranjare, pregătire. (~ patului.) 6. aprindere, ațîțare. (~ focului.) 7. comitere, făptuire, săvîrșire. (~ unei crime.) 8. (BIS.) creare, zidire, (înv.) tocmeală. (~ lumii, după biblie.) 9. (BIS.) creație, geneză, (înv.) naștere, rodină, roditură, tvorenie. (Cartea ~ în biblie.)

facere s. v. NAȘTERE. PARTURIȚIE. PROCREARE. PROCREAȚIE.

Facere ≠ desfacere

facere, faceri s. f. 1. Acțiunea de a face și rezultatul ei; activitate, creație sau rezultatul unei activități; săvârșire. ◊ Facere de bine = binefacere. ◊ Facerea lumii = creare a lumii de către Dumnezeu; cosmogonie. ♦ (Art.) Facerea (Geneza) = prima carte a Pentateuhului din Vechiul Testament, care cuprinde 50 de cap. și are două părți: în prima parte se arată cum Dumnezeu a pregătit întreaga omenire pentru mântuire, iar în a doua se istorisește cum Dumnezeu, în opera de mântuire a omenirii, alege o familie și o face un popor mare, în care aveau să se binecuvânteze toate neamurile. Se mai numește Geneza pentru că arată originea tuturor, a cerului și a pământului, a oamenilor și a tuturor lucrurilor. ♦ Zidire, construire. 2. Naștere. – Din face.

FACEREA (CARTEA FACERII sau GENEZA), prima carte a „Vechiului Testament” și prima dintre cele cinci cărți ale lui Moise care alcătuiesc Biblia ebraică (Tora). Considerată de specialiștii epocii moderne ca aparținând mai multor tradiții, F. povestește despre originea lumii și a omului, despre începutul istoriei omenirii, despre relația lui Dumnezeu cu poporul lui Israel, începând cu strămoșul Avraam și terminând cu fiii lui Iacov.

facere(a) de bine (e) futere de mamă prov. (obs.) generozitatea arătată altuia are adesea urmări nefaste pentru binefăcător.