12 definiții pentru transformare


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

TRANSFORMÁRE, transformări, s. f. Acțiunea de a (se) transforma și rezultatul ei; transformație. – V. transforma.

TRANSFORMÁRE, transformări, s. f. Acțiunea de a (se) transforma și rezultatul ei; transformație. – V. transforma.

TRANSFORMÁRE, transformări, s. f. Acțiunea de a (se) transforma și rezultatul ei. 1. Trecere de la o stare la alta; prefacere, schimbare. De altfel își încetase apariția, tocmai cînd anunța importante transformări. C. PETRESCU, C. V. 145. În mijlocul transformării noastre naționale și politice... sîntem chemați a hotărî și chestiunea socială. KOGĂLNICEANU, S. A. 113. 2. (Mat.) Construirea unui echivalent al unei figuri date sau al unei valori prin schimbarea anumitor elemente și păstrarea altora, potrivit unei anumite formule. Există și alte transformări ce schimbă cubul în sferă, nu numai continue dar și derivabile sau analitice. VRĂNCEANU, G. D. II 334.

TRANSFORMÁRE s.f. 1. Acțiunea de a (se) transforma și rezultatul ei; transformație. ♦ Lovitură la jocul de rugbi, acordată echipei care a reușit o încercare. 2. (Mat.) Corespondență, aplicație, funcție între două mulțimi de puncte. [< transforma].

TRANSFORMÁRE s. f. 1. acțiunea de a (se) transforma. ◊ (rugbi) lovitură acordată echipei care a reușit o încercare. 2. ansamblu de stări succesive prin care evoluează un sistem fizico-chimic, în funcție de schimbarea uneia sau mai multor mărimi ce îl caracterizează. 3. (mat.) corespondență, aplicație, funcție între două mulțimi de puncte. (< transforma)

transformáre s. f. (sport) Lovitură la rugbi acordată echipei care a reușit un eseu ◊ „[...] au înscris G., C. și I. – eseuri, B. – transformare. R.l. 18 XI 86 p. 5 (din transforma; DEX – alte sensuri, DN3)

transformare f. 1. trecerea dela o formă la alta: transformarea omidei în fluture; 2. fig. schimbare completă de caracter.

*transformațiúne f. (lat. transformátio, -ónis). Acțiunea de a transforma. – Și -áție, dar ob. -áre.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

!transformáre (tran-sfor-/trans-for-) s. f., g.-d. art. transformắrii; pl. transformắri

transformáre s. f. (sil. mf. trans-) formare


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

TRANSFORMÁRE s. 1. devenire, dezvoltare, evoluție, modificare, prefacere, schimbare. (Procesul ~.) 2. metamorfozare, metamorfoză, modificare, prefacere, preschimbare, schimbare, (rar) strămutare, (înv. și pop.) mutare, prefăcătură, schimbătură, (reg.) străformare, (înv.) modificație, preobrajenie, strămutătură, transformație, (fig.) răsturnare. (A suferit o adâncă ~.) 3. modificare, prefacere, prelucrare, refacere, schimbare. (~ unui text.) 4. (FON.) modificare, prefacere, schimbare, trecere. (~ lui „l” intervocalic în „r” în elementele românești de origine latină.) 5. (FON.) modificare, prefacere, schimbare, tratament. (~ labialelor.)

TRANSFORMARE s. 1. devenire, dezvoltare, evoluție, modificare, prefacere, schimbare. (Procesul ~.) 2. metamorfozare, metamorfoză, modificare, prefacere, preschimbare, schimbare, (rar) strămutare, (înv. și pop.) mutare, prefăcătură, schimbătură, (reg.) străformare, (înv.) modificație, preobrajenie, strămutătură, transformație, (fig.) răsturnare. (A suferit o adîncă ~.) 3. modificare, prefacere, prelucrare, refacere, schimbare. (~ unui text.) 4. (FON.) modificare, prefacere, schimbare, trecere. (~ lui „l” intervocalic în „r” în elementele românești de origine latină.) 5. (FON.) modificare, prefacere, schimbare, tratament. (~ labialelor.)


Dicționare specializate

Aceste definiții explică de obicei numai înțelesuri specializate ale cuvintelor.

TRANSFORMÁRE s. f. (< transformá < fr. transformer, cf. lat. transformare): schimbare (prefacere) a formei, a înfățișării, a aspectului sau a conținutului, a valorii unei părți de vorbire sau de propoziție, a unei propoziții sau a vorbirii în general. Se poate vorbi astfel despre t. unei părti de propoziție într-o propoziție corespunzătoare și, invers, despre t. unei propoziții într-o parte de propoziție corespunzătoare; despre t. unei propoziții simple într-o propoziție dezvoltată și, invers, despre t. unei propoziții dezvoltate într-o propoziție simplă; despre t. vorbirii directe, dialogate, în vorbire indirectă și, invers, despre t. vorbirii indirecte în vorbire directă etc. Uneori t. presupune atât schimbarea unor trăsături, cât și păstrarea altora. În unele cazuri, ea are în vedere dezvoltarea sau restrângerea unităților. Termen folosit și în sintagma exercițiu de t. (v. exercíțiu). În gramatica generativă, t. este o operație care leagă lanțul structurii de adâncime de lanțul structurii de suprafață; prin ea se ajunge de la conținutul mesajului intenționat la un enunț real.

Intrare: transformare
transformare substantiv feminin
  • silabație: trans-
substantiv feminin (F113)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • transformare
  • transformarea
plural
  • transformări
  • transformările
genitiv-dativ singular
  • transformări
  • transformării
plural
  • transformări
  • transformărilor
vocativ singular
plural