MIZANTROPIE s. f. Lipsă de încredere, dispreț, ură față de oameni; tendință morbidă de a evita societatea, de a se izola de lume. – Din ngr. misanthropia, fr. misanthropie.

MIZANTROPIE f. Dispreț, ură față de oameni. /<ngr. misanthropia, fr. misanthropie

MIZANTROPIE s. f. neîncredere, dispreț, ură față de oameni; tendință patologică de a evita societatea. (< fr. misanthropie)

MIZANTROPIE s. f. Lipsă de încredere, dispreț, ură față de oameni; tendință de a evita societatea, de a se izola de oameni. – Din ngr. misanthropia, fr. misanthropie.

mizantropie sf [At: BUDAI-DELEANU, LEX. / V: (înv) misa~ / E: ngr μυσάνθρωπία, fr misanthropie] 1 Neîncredere, dispreț, ură față de oameni. 2 Tendință morbidă de a evita societatea.

pârțăvit, ~ă a [At: L. COSTIN, GR. BĂN. 155 / Pl: ~iți, ~e / E: pârțav] (Ban; d. oameni) Urât la față Si: slut.

MIZANTROPIE s. f. Neîncredere, dispreț, ură față de oameni; tendință morbidă de a evita societatea. Îți voi sta împotrivă. toată misantropia ta (a. 1 750). GCR II, cf. BUDAI-DELEANU, LEX., VALIAN, V., NEGULICI, POLIZU. Mizantropia sa creștea în proporție cu ura ce insufla el societății venețiene. ALECSANDRI, ap. CADE, cf. DDRF, BARCIANU, Cînd nu privești cu nepăsare mersul stărilor sufletești ale oamenilor, fără să vrei. . . te simți împins spre mîhnire și spre mizantropie BRĂTESCU-VOINEȘTI, P. 169. Analiza cere . . . un fel de mizantropie crudă, nefirească femeii. IBRĂILEANU, S. L. 45. Tot mai tăcut și singur În lumea mea pustie Și tot mai mult m-apasă O grea mizantropie. BACOVIA, O. 123. Ceea ce îl întuneca, dîndu-i o oarecare doză de mizantropie, era indiferența tuturor. CĂLINESCU, E. O, II, 7. - Și: (învechit) misantropie s. f. – Din ngr. μυσάνθρωπία, fr. misanthropie.

balcâz, ~ă [At: ALECSANDRI, CONV. LIT. XIX, 494 / Pl: ~i, ~e / E: nct] (Reg) 1-2 smf, a (Om) care este urât (la față și la corp). 3 av (D. privire) Chiorâș.

bocciu, ~cie [At: BELDIMAN, TR. 368 / V: buc~ / Pl: ~cii / E: tc bokçu] 1-2 sm (Îvr) Curățător de latrine sau gropi. 3 sm (Îvr) Bădăran. 4 sm (Îvr) Palavragiu. 5 a (Pfm; d. oameni) Cu trăsături urâte sau diforme. 6 a (D. față, trăsături etc.) Urât. 7 a (Fig; d. oameni; îlaj) ~ de cap Prost.

CHIP¹ ~uri n. 1) Partea de dinainte a capului la om; față; obraz. Frumos la ~. 2) Ansamblu de trăsături specifice feței; fizionomie; figură. Un ~ trist. 3) Imagine a unei persoane redată prin desen, sculptură etc.; portret. 4) Formă particulară de a fi (a cuiva sau a ceva); mod; fel. /<ung. kép

metehău, -ăi, s.m. – Pocitanie. „Mutos, tras-împins” (Bud 1908). Om leneș (în Maramureșul din dreapta Tisei). ♦ Obicei legat de sărbătorile de iarnă, practicat de tinerii din sat, prin care se ironizează fetele și feciorii bătrâni, necăsătoriți (în Maramureșul istoric, Chioar și Codru); moși, pețitori, vindici: „Noaptea, la fetele bătrâne se pune metehău, un om din cârpe, urât; se pune în cel mai înalt copac sau poartă (...). Fata îl ia, îl duce-n casă, îl pune după masă și-l cinstește cu mâncare și băutură” (Calendar 1980: 122). Termenul circulă intens în Moldova. În Trans. apare în forma meteleu. – Cf. meteleu, mătăhaie (MDA).

metehău, metehăi, s.m. – (reg.) 1. Pocitanie. „Mutos, tras-împins” (Bud, 1908). 2. Om leneș (în Maramureșul din dreapta Tisei). 3. Păpușă de dimensiunile unui om de statură mijlocie, confecționată dintr-un schelet de lemn, costumată în general cu haine uzate, în portul specific zonei, dar foarte caricaturizat. Sunt evidențiate organele genitale, care sunt expuse foarte vizibil și exagerate ca dimensiuni. Se atașează un text (în versuri sau proză). Se caută în dreptul casei unde locuiește destinatarul un loc greu accesibil unde se agață. A doua zi (în ziua de Anul Nou) poporul iese pe stradă și implicit dă de metehău, iar textul e citit în fața asistenței (Nistor, 1973: 11). Obicei practicat de tinerii din sat, prin care se ironizează fetele și feciorii bătrâni, necăsătoriți (în Maramureșul istoric, Chioar și Codru); moși, babe, domni, pețitori, vindici: „Noaptea, la fetele bătrâne se pune metehău, un om din cârpe, urât; se pune în cel mai înalt copac sau poartă (...). Fata îl ia, îl duce-n casă, îl pune după masă și-l cinstește cu mâncare și băutură” (Calendar, 1980: 122). Text la metehău: „Eu am init a peți / Pântr-o fată de aci, / Pântr-o fată de mijloc / M-o legat lumea de drod. / – Hăi, tu fată de mijloc, / Adă scara de la pod / Să mă scobor de pă drod, / Ca să pot mere-n ocol. / Din ocol să intru-n casă / Să te pot face mireasă. / Să mă-nsor și io odată / Cu o fată-așa frumoasă. / Că demult io te-am isat / Că io ți-oi si bărbat. / Tu nu te uita că-s micuț / Că-s a dracului pruncuț. / Dacă vrei să-ți sie bine / Tu să nu asculți de nime / Că io de te-oi lăsa / Tu nu ti-i mai mărita”... (Text de Vasile Borodi, 63 de ani, care împreună cu Gh. Orza, 66 de ani și Ion Moldovan, 64 de ani au confecționat și pus un metehău unei fete, în anul 1934, în noaptea de Anul Nou, în Vadul Izei (cf. Nistor, 1973: 27). – Creație expresivă, cf. mătăhăi (DER); cf. meteleu, mătăhaie (MDA).

metehắu, metehăi, s.m. (reg.) 1. Pocitanie. 2. Om leneș (în Maram. din dreapta Tisei). 3. Păpușă de dimensiunile unui om de statură mijlocie, confecționată dintr-un schelet de lemn, costumată în general cu haine uzate, în portul specific zonei, dar caricaturizat. Sunt evidențiate organele genitale, care sunt expuse vizibil și exagerate ca dimensiuni. Se atașează un text (în versuri sau proză). ■ Obicei practicat de tinerii din sat, prin care se ironizează fetele și feciorii bătrâni, necăsătoriți (în Maram. Istoric, Chioar și Codru); moși, babe, domni, pețitori, vindici: „Noaptea, la fetele bătrâne se pune metehău, un om din cârpe, urât; se pune în cel mai înalt copac sau poartă (...). Fata îl ia, îl duce-n casă, îl pune după masă și-l cinstește cu mâncare și băutură” (Calendar, 1980: 122). – Creație expresivă, cf. mătăhăi (DER); cf. meteleu, mătăhaie (MDA).

URGIE, urgii, s. f. 1. Năpastă, nenorocire, calamitate. Urgii felurite se abătuseră asupra țării: foametea și ciuma se dovedeau tot așa de cumplite cît și războaiele pentru stăpînirea țării. SADOVEANU, N. P. 5. Biata mamă nu știe de astă mare urgie ce i-a venit pe cap. CREANGĂ, P. 25. ◊ Loc. adj. De urgie = aducător de nenorociri. Blăstămat să fie Ceasul de urgie Care m-a-ndemnat Să alerg prin sat Și s-alerg prin țară Pe la vrăjitori Și descîntători. COȘBUC, P. II 161. Vin-ca-n ceasul de urgie Cînd zbori noaptea blăstemînd, Ca să-mi faci tu pe-al meu gînd, Că de-acum pe vecinicie Ție sufletul îmi vînd. ALECSANDRI, P. I 10. ♦ Nume de batjocură dat unei femei rele. Săracile zecile Cum mărită secile! Săracile sutile Cum mărită slutile! Săracile miile Cum mărit-urgiile. ȘEZ. XII 32. Spune-mi, bade, adevărat Pentru cine m-ai lăsat? Pentr-o truchină de salcă, Pentr-o urgie de fată. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 254. 2. Atitudine, comportare, faptă de om rău; ură, furie, persecuție. Îndură-te și ne învață ce să facem ca să scăpăm de urgia nevestei lui Alexa. SADOVEANU, O. VIII 223. Urgia mîniei le-neacă suflarea, Blăstem li-e și gemet cîntarea. COȘBUC, P. I 92. Oropsi pe fie-sa cu urgie. ISPIRESCU, L. 121. ◊ (În imprecații) Bată-i urgia lui dumnezeu. ALECSANDRI, T. 1576. ◊ Expr. A pune pe cineva la urgie = a persecuta pe cineva. Întreab-o de ce m-a pus la urgie. GHICA, A. 593. 3. Fig. Dezlănțuire de forțe ale naturii; prăpăd. Pe urmele lui se apropia fulgerător urgia furtunii. MIHALE, O. 170. Subt urgia vijelioasă a apelor, stîncile, zguduite din înălțime și smulse de pe temeliile lor de veacuri, se rostogoleau prăpăstios în genunile adînci ale văilor. HOGAȘ, M. N. 176.

mască¹ sf [At: ANON. CAR. / Pl: măști, (înv) masce / E: fr masque, ger Maske] Figură umană sau animalieră, din carton pânzat, plastic sau piele, care acoperă fața sau doar o porțiune a ei și care se poartă pentru a nu fi recunoscut. Si: (îvp) obrăzar^[1], (îvr) mascaroană (1). 2 (Îs) Bal cu ~ Bal mascat² (3). 3 (Îs) ~ mortuară Mulaj în ghips al feței unei persoane, făcut îndată după deces. 4-5 (Îe) A(-i) cădea (sau a I se lua cuiva) ~ca A (se) dezvălui minciuna, înșelătoria cuiva. 6-7 (Îae) (A apărea sau) a face să apară în adevărata lumină. 8-9 (Îe) A-și scoate (sau a-și arunca, a-și lepăda etc.) ~ca ori a ridica (sau a lua, a smulge, a rupe) cuiva ~ca A(-și) arăta adevărata fire, intențiile ascunse Si: a (se) demasca. 10 (Arg; îe) A lăsa (pe cineva) ~ A înșela pe cineva. 11 Figură de lemn sau de piele acoperind fața și o parte a corpului actorilor din Antichitate, potrivit rolului interpretat. 12 (Pex) Machiaj. 13 (Pex) Fizionomie a unui actor machiat. 14 Aspect, expresie specială, neobișnuită a feței unei persoane, provocată de o emoție sau de un sentiment puternic, de o boală etc. 15 Preparat cosmetic sau orice ingredient conținând vitamine, care se aplică pe față, pentru întreținerea tenului. 16 (Pex) Ceea ce servește pentru a ascunde, a masca, a camufla ceva Vz paravan. 17 (Fig) Chip prefăcut, atitudine simulată menită să ascundă sentimentele sau intențiile adevărate, să inducă în eroare. 18 Persoană care poartă o mască (1). 19 (Spc) Actor care joacă cu mască (1). 20 Prototip. 21 (Dep) Om prefăcut. 22 (Dep) Om urât și nesuferit. 23 (Pan) Dispozitiv de protecție care acoperă fața și capul sau corpul unei persoane. 24 (Spc) Împletitură făcută din fire de metal, folosită ca apărătoare a feței la scrimă, la albinărit etc. 25 (Spc) Bucată de pânză folosită în chirurgie pentru izolarea feței personalului medical care operează. 26 (Spc; îs) ~ de gaze sau de gaz Dispozitiv care se așează pe cap și pe față, folosit ca mijloc de protecție împotriva efectelor gazelor toxice de luptă și a substanțelor radioactive. 27 Adăpost individual, săpat de fiecare luptător pe câmpul de luptă. 28 Mobilier asemănător cu un dulap care se pune în fața chiuvetei sau a caloriferelor.

vaccin², -ă s.n., s.f. (med.) I s.n. 1 Produs biologic preparat din germeni patogeni (vii, atenuați sau omorîți) sau din culturi microbiene, care este inoculat în organism, administrîndu-se prin injecții subcutanate ori pe cale orală unui om, unui animal, pentru a imuniza organismul împotriva bolilor infecțioase sau în scop terapeutic. ♦ (în trecut) Lichid seros, extras din pustulele animalelor bolnave de vaccin, folosit pentru a crea omului imunitate față de variolă. 2 Administrare a unui vaccin. ◊ Vaccin homeopatic v. homeopatic. 3 Cicatrice rămasă pe corp în urma unei vaccinări. II s.f. Boală infecțioasă și contagioasă a bovinelor, mai ales a vacilor, caracterizată prin prezența unor pustule a căror serozitate se inoculează la om pentru a-i crea imunitate față de variolă. • pl. -uri, -e. și (înv., reg.) vacsină, vacțină s.f. /<lat. vaccīnus, it. vaccino, vaccina, fr. vaccin, vaccine, germ. Vakzin, Vakzine.

schimonosit, ~ă a [At: VARLAAM, C. 49 / V: (îrg) ~mosit, (reg) șc~, (îvr) ~nisit / Pl: ~iți, ~e / E: schimonosi] 1 (D. ființe sau d părți ale corpului lor, mai ales d. față) Care și-a schimbat în rău aspectul, forma, natura, care a devenit urât, respingător (sub aspect fizic). 2 (Pgn) Care este urât, respingător (ca aspect fizic). 3 (D. față sau d. părți ale feței oamenilor) Strâmbat, contractat temporar într-o grimasă (ca expresie a unei senzații, a unei stări sufletești etc. de obicei neplăcute). 4 (Înv) Fandosit (3). 5 (Fig) (D. cuvinte, limbă, vorbire etc.) Pronunțat sau scris, reprodus greșit Si: (înv) schingiuit² (2), (reg) scâlciat (5), stâlcit.

părnăhai sn [At: DR. IV, 762 / Pl: ~e, ~uri / E: mg párnahai] 1 (Trs; Mar) Față de pernă. 2 (Mar) Epitet dat unui om neînsemnat.

RÎND, rînduri, s. n. 1. Șir (drept, aliniat) de lucruri sau de ființe. Se vedeau rîndurile [grîului] încrucișate, dese, ca o țesătură verzuie întinsă peste ogoare. MIHALE, O. 436. [Mihai] pătrunse printre rîndurile deschise. C. PETRESCU, C. V. 35. Număr etajele după rîndurile ferestrelor luminate. BART, S. M. 39. ◊ (În construcție cu verbele «a fi», «a sta», «a merge», «a se așeza» etc. și precedat de prep. «în» sau, regional, fără prep.) Stam în fața comisiei, trei candidați în rînd pe cîte un scaun. I. BOTEZ, ȘC. 82. Ne așezam în două rînduri și deschideam calea. CREANGĂ, A. 10. Numai Petrea nu-i în rînd; El de-o parte stă pe gînd. ALECSANDRI, P. A. 94. Merg cătanele tot rînd. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 303. ◊ Loc. adv. De-a rîndul (învechit și regional de sau de-a rînd) = a) unul după altul, fără întrerupere, în șir, consecutiv. Gheonoaia, de bucurie, ținu masa trei zile d-a rîndul. ISPIRESCU, L. 5. Îi arată apoi o fîntînă, unde trebuia să se ducă trei zile de-a rîndul. CREANGĂ, P. 95. Bădița... mă întreabă Fostu-i-am vreodată dragă? Eu răspund dintr-un cuvînt... Că i-am fost trei ani de-a rînd. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 44; b) de la un capăt la altul, peste tot, pretutindeni. Vezi, de-atunci eu alergai Lumile de-a rîndul. COȘBUC, P. I 260. Comoara nu să găsește cînd ici, cînd colea săpînd, Ci lesne să nemerește cînd iei pămîntul de rînd. PANN, P. V. II 90. Pe rînd = a) unul după altul, succesiv. Luară pe rînd pe toți cei mai deocheați din toate trei satele. REBREANU, R. I 99. Cerul acum se învălea cu o haină posomorîtă; stelele piereau pe rînd. NEGRUZZI, S. I 57. Dragele mele nepoate, Nu vă pot juca pe toate; Faceți bine și iertați, Că pe rînd toate jucați. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 362. Aud vinul gîlgîind Și mîndruțele-alergînd, Ca să le sărut pe rînd. ALECSANDRI, P. P. 314; b) de la unul la altul. Femeile... umplu paharul și-l poartă pe rînd. COȘBUC, P. I 143. (Pe) rînd, pe rînd (sau rînduri-rînduri) = treptat-treptat, unul după altul. Rînduri-rînduri, spre cîmpie Se perindă nori de plumb. TOPÎRCEANU, P. 212. Au plecat toți... rînd pe rînd ca și la sosire. CARAGIALE, O. III 72. Și se duc pe rînd, pe rînd, Zarea lumii-ntunecînd. EMINESCU, O. I 214. În primul rînd = înainte de toate, mai ales. ◊ Expr. A fi în primele rînduri = a ocupa locul întîi într-un șir; fig. a fi în fruntea unei activități. Comuniștii sînt în primele rînduri ale întrecerii socialiste. ◊ Haină (încheiată) la două rînduri = haină bărbătească cu două șiruri de nasturi, unul pentru a se încheia și unul ca garnitură. ♦ Fiecare dintre șirurile orizontale de cuvinte formînd o linie dreaptă într-un text scris sau tipărit. [Apucă] tocul să continue rîndul început. C. PETRESCU, C. V. 291. O muscă amețită, întîrziată în iarnă, se plimbă cu neliniște pe rîndurile scrisorii. BASSARABESCU, V. 33. Scrie două-trei rînduri Și-l ajung niște gînduri. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 120. ◊ Rînd alb = interval nescris între două șiruri scrise. ◊ Expr. A citi printre rînduri = a pricepe (sau a se strădui să priceapă) și ceea ce nu se spune direct (într-un text). Am să mai cetesc o dată bucata aceea... dar mai mult printre rînduri. SADOVEANU, E. 109. ♦ Șir de obiecte suprapus altuia. Se întocmise o sală mare, cu parter, galerii și trei rînduri de loji. SADOVEANU, E. 65. Și io ți-oi așterne Trei rînduri de perne. TEODORESCU, P. P. 644. ♦ (Astăzi rar) Cat. V. etaj. Pe o uliță răsare o lungă construcție de un singur rînd, destinată în chip vădit dughenelor. CĂLINESCU, I. C. 64. A găsit o casă mare și frumoasă cu mai multe rînduri. SADOVEANU, B. 76. Casa proprietarului nostru era făcută de zece ani numai. Cu două rînduri, cu un balcon de fier la rîndul întîi. BOLINTINEANU, O. 413. ◊ Rîndul de jos = parterul. Rîndul al doilea = etajul întîi. 2. Locul cuvenit cuiva sau ocupat de cineva într-un șir sau în cadrul unei activități; momentul indicat pentru o activitate. O veșnică larmă și certuri aprinse se ridicau între cărăuși pentru rîndul cuvenit. ANGHEL-IOSIF, C. L. 23. ◊ Loc. adv. La rînd = unul după altul, potrivit ordinii stabilite sau momentului indicat. Și multe veacuri la rînd A răbdat țara gemînd, Cu frunțile la pămînt. DEȘLIU, M. 65. N-avea înscrise nici numele, nici adresa... Urma să-i afle pe fiecare, la rînd, după răbojul întipărit în cuget. C. PETRESCU, A. R. 10. Cu rîndul = cu schimbul, alternativ. Stam la masă toți împreună, făcînd mîncare cu rîndul, fiecare dintr-al său, pentru o zi. CREANGĂ, O. A. 83. ◊ Expr. A lua pe cineva la (sau după) rînd = a se ocupa de cineva conform ordinii stabilite sau cuvenite. Acum să stăm aici în ceea ce te privește pe dumneata și să luăm pe istalalt la rînd. CREANGĂ, A. 148. A ține rîndul = a respecta locul stabilit sau ordinea stabilită. A intra la rînd = a începe să acționeze la momentul potrivit, după ordinea stabilită, în urma altora. Și întră la rînd moșneagul cu baba. ȘEZ. III 182. A lăsa (sau a ceda) cuiva rîndul = a se retrage dintr-un loc sau dintr-o activitate, pentru a permite altuia să ocupe locul sau să acționeze. (Fig.) Gonise vîntul nopții furtunile cerești, Lăsînd acuma rîndul furtunii omenești. ALECSANDRI, P. A. 144. A fi (sau a veni) rîndul cuiva sau a veni rîndul (pentru ceva) = a sosi momentul pentru a se face un lucru. Venise și rîndul său să le arate ce poate. C. PETRESCU, A. 450. E rîndul domnului să vă judece. DELAVRANCEA, O. II 159. Aștepta de două zile să-i vie rîndul la moară. SLAVICI, O. I 228. La rîndul meu (tău etc.) = atunci cînd este momentul potrivit pentru mine (tine etc.), în urma altora; din partea mea (a ta etc.), în ce mă (sau te) privește. Vezi că nu le-am uitat [cuvintele] și le semăn și eu la rîndul meu și fac dar din darul tău. VLAHUȚĂ, O. AL. II 92. Iar Pandele-i asculta Și la rîndu-i cuvînta... ALECSANDRI, P. P. 136. De rînd = de serviciu, conform ordinii stabilite. Din noaptea acelei zile am intrat de rînd la telefon. I. BOTEZ, ȘC. 73. Pe cînd era de rînd viteazul nostru să pîndească, ieși balaurul. ISPIRESCU, L. 200. (Regional) A nu-și da rînd = a lucra de zor, a fi neobosit, a se îmbulzi la treabă, la vorbă. Sărea piticu-ntr-un picior, De nu-și da rînd. COȘBUC, P. I 58. Cum s-au văzut, îndată s-au îmbrățișat... și-apoi nu-și mai da rînd unul altuia cu întrebările. SBIERA, P. 52. O tulesc la fugă... și de la o casă la alta nu-și dau rînd cu uratul. ȘEZ. III 179. A nu-și putea da rînd cu cineva = a nu o putea scoate la capăt cu cineva. De bună seamă că... nu-și vor fi putînd da rînd cu dînsele [cu jigăniile]. MARIAN, O. II 311. A da rînd la... = a ține seamă de... Iar tată-său, ca și-altădată, N-a dat acestor vorbe rînd. COȘBUC, P. I 255. Fără (de) rînd = fără chibzuială, fără seamăn. Cîntă cucu pe pămînt, Necăjită-s fără rînd; Cîntă cucu jos pe iarbă, Necăjită-s fără treabă. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 220. De ce sînt cu fața slabă?... Eu zic dorului plîngînd C-am iubit fără de rînd. ALECSANDRI, P. P. 300. Sac fără fund e omul fără rînd. 3. Cantitate, grup, număr care urmează după alte grupuri de același fel. Un rînd de plăcinte și un rînd de vin – pînă ce picioarele se muiară și glasurile se înduioșară. SADOVEANU, O. I 302. Nu cumva actele făcute... au vreun clenci și ne mai scoate datori să plătim încă un rînd de parale Iloveanului? C. PETRESCU, R. DR. 252. Am început a plînge cu zece rînduri de lacrimi. CREANGĂ, A. 27. ♦ Grup de obiecte care formează un tot, o serie, și care se folosesc deodată. Am fost tocmit... cu două rînduri de schimburi pe an. C. PETRESCU, R. DR. 241. C-un rînd de haine o văd mergînd La muncă, La joc și hori același rînd. COȘBUC, P. I 127. Argintarul nu mai putea de bucurie și-i făcu un rînd de haine. ISPIRESCU, L. 92. ◊ Un rînd de case = un corp de case, v. corp (3). Singure au rămas, mama și fata, cu două rînduri de case, alături de aceea în care stăteau. SADOVEANU, M. 115. Știu că Scarlat are un rînd de case și o moșioară. C. PETRESCU, Î. II 68. ♦ (Precedat de numerale sau de adjective) Dată, oară. Într-alt rînd am socotit și m-am gîndit că tot pe șoseaua Romanului ar trebui... o fîntînă. SADOVEANU, O. VII 270. În atîtea rînduri Leonida îi împrumutase, la nevoi. VLAHUȚĂ, O. A. 253. Da bine, moșnege, cînd ai venit în cela rînd parcă erai în toată mintea. CREANGĂ, P. 83. ◊ (Cu precizări temporale) De rîndul trecut am intrat eu, acum intră tu. ISPIRESCU, L. 372. 4. Grup de persoane (mai rar de obiecte) formînd un tot omogen. O parte din versurile sale au trecut în rîndurile cîntecelor populare. BENIUC, P. 24. În rîndurile dușmane se iscă... o frămîntare grăbită. SADOVEANU, O. VI 47. M-aș prăvăli de pe scaunul Moldovei drept la mănăstirea Putnei, în rîndul strămoșilor. DELAVRANCEA, O. II 54. ◊ Expr. În rînd cu cineva (sau în rîndul cuiva) = în categoria cuiva, alături de cineva; pe aceeași treaptă, la același nivel. Nu mă voi dezlipi de tine pînă ce nu te-oi... vedea om în rîndul oamenilor. ISPIRESCU, L. 287. Ne-a pus în rînd cu ceilalți școlari și ne-a dat de învățat. CREANGĂ, A. 27. Istoria pe drept l-ar pune în rîndul lui Tit. NEGRUZZI, S. I 193. 5. (Învechit) Categorie sau clasă socială; tagmă. Întîmplîndu-se ca Mihai și Pătrașcu să moară fără moștenitori... împăratul să aibă a întări pe domnul ce se va alege prin învoirea obștească a boierilor, staturilor și rîndurilor țării. BĂLCESCU, O. II 192. ◊ (Astăzi în loc. adj.) De rînd = din popor, fără rang; p. ext. lipsit de strălucire, comun, obișnuit, vulgar. Era o biată fată săracă, din oameni de rînd. SADOVEANU, O. VIII 221. M-a privit cu o ură ștearsă, de rînd. CAMIL PETRESCU, U. N. 156. Da, împărate, căci moșneagul ce privești Nu e om de rînd, el este domnul Țării Romînești. EMINESCU, O. I 147. Dacă sînt într-o grădină, pe la flori de rînd nu merg. ALEXANDRESCU, P. 49. 6. Obicei, rînduială, fel (de a fi, de a trăi); rost. Ce rînd e pe acest pămînt de umblă viii cu morții? RETEGANUL, P. IV 68. Atunci Petre ia cuvînt: Așa-i rîndul pe pămînt! ALECSANDRI, P. A. 94. Și la nuntă petrecea în cîntări și veselie, Cum e rîndul la domnie. id. P. P. 108. ◊ Expr. A ști rîndul = a ști rînduiala, a cunoaște: rostul, mersul treburilor. De unde aș putea cumpăra puțină pîne de-aici, eu nu știu rîndul; n-ai face bine să te îngrijești d-ta? RETEGANUL, P. IV 40. Dolca, haita cea bătrînă... știa rîndul la stînă. ALECSANDRI, P. P. 55. (Regional) Cum e rîndul? = cum stau lucrurile? cum e situația? Cum e rîndu la oraș? – Nu prea bine, Grigoraș. MARIAN, S. 191. A umbla de rîndul cuiva = a avea grijă de cineva, a purta de grijă cuiva. Că m-o trimes tatu-tău Să-ți umblu de rîndul tău. ȘEZ. I 109. Corbăcele, dragul meu! Ce mă blestemi așa rău? Că îmblu de rîndul tău. ALECSANDRI, P. P. 141. ♦ (Regional) Fel, soi. Se duse... să-și aducă niște lemne de rîndul meșteșugului său, căci toate lemnele cîte le avusese... i s-au fost sfîrșit. MARIAN, O. II 159. De rîndul gurii (sau al mîncării) = pentru a mînca, pentru a-și potoli foamea. Avea ce-i trebuie de rîndul gurii. RETEGANUL, P. III 63. Sfarmă-Piatră au rămas acasă, să caute de rîndul mîncării. SBIERA, P. 82.

vrăjmaș, -ă s.m., s.f, adj. I 1 s.m., s.f. Persoană care manifestă împotrivire, ostilitate, ură, dușmănie, adversitate etc. față de cineva sau de ceva; dușman; inamic. Vrăjmaș de veci de te-aș avea, Tu n-ai putea S-acrești mai rău viața mea! (COȘB.). ◊ fig. Conștiința exagerată este un vrăjmaș al speței și o pricină de durere (CĂL.). 2 s.m., s.f. Persoană, stat etc. care se află în stare de război cu cineva; dușman, inamic. Basarab încheie pacea cum vrăjmașii lui o cer (ALEX.) 3 s.m. art. (înv., pop.) Dracul, diavolul. Vii să cerci iadul, să legi pre vrăjmașul, Să-i culegi dobînda și să-i strici sălașul (DOS.). II adj. 1 (despre oameni, state etc.) Care manifestă o atitudine ostilă, dușmănoasă, de ură, de adversitate etc. față de cineva sau de ceva; care este inamic (cuiva). Ucizi o miede oameni plătit de o putere vrăjmașă (CĂL.). ◊ fig. Fierbea sub brazdă seva și se urca durută în țevile tulpinii vrăjmașă de cucută (LAB.). 2 (despre oameni, state etc.) Care se află în stare de război cu cineva. El prin aceasta să desfată, Ca ș-un tiran după bătaie Cînd vede oastea vrăjmașă junghiată (BUD.). 3 (înv., pop.; despre oameni) Care este rău, crud, cîinos, hain, fară milă; care vrea răul cuiva. Face-mi-aș de tine milă De n-ai fi tu om pizmaș Și la inimă vrăjmaș (ALECS.). 4 (despre condiții, împrejurări, locuri, vreme etc.) Care este primejdios, potrivnic. Era o sloată nepomenită: ploaie, zăpadă, măzărică și vînt vrăjmaș (CAR.). 5 Care este strașnic, cumplit, grozav. Durerea în falcă o cuprinsese din nou și mai vrăjmașă ca înainte (REBR.). ◊ (adv.) Tata îl izbea vrăjmaș cu palma peste gură (VLAH.). • pl. -i, -e. și vrășmaș, -ă s.m., s.f., adj. /cf. vrajbă.

barbarie s.f. 1 Stare rudimentară de dezvoltare socială și culturală în care se află un popor, un grup de oameni, un om; (înv.) barbarism. ◆ Sălbăticie. 2 Concepție, atitudine, comportare etc. care arată lipsă de respect, dispreț, ură față de cultură și civilizație. ◆ Concr. Faptă care rezultă dintr-o asemenea concepție; cruzime, sălbăticie. • pl. -ii. g.-d. -iei. /<fr. barbarie, lat. barbaria.

boi³ sn [At: ODOBESCU, S. I, 108 / Pl: ~uri / E: tc boy] (Pop) 1 Trup. 2 Înfățișare. 3 Față. 4 (Îe) A-și bate -ul Descrie starea unui om grav bolnav care-și prevede sfârșitul. 5 (Îae) Descrie acțiunile unui om, care vor avea un sfârșit prost. 6 Soi. 7 (Reg; îs) ~ de scânduri Scândurile prinse de proptelele gardului.

ponos'i¹ [At: R. POPESCU, ap. CM I, 537 / Pzi: ~sesc / E: ponos] 1 vt (Îrg) A defăima pe cineva. 2 vt (Îrg) A discredita pe cineva. 3-4 vtr (Pop) (A face să-și piardă sau) a-și pierde culoarea, aspectul inițial, erodându-se prin uzură, vechime etc. Si: a (se) uza. 5-6 vtr (Pop; pex) A (se) strica. 7-8 vtr (Pop) A (se) murdări. 9 vr (Mar; d. fața omului) A căpăta un aspect neplăcut din cauza oboselii, a suferinței, etc. Si: a se urâți.

CÎRD (pl. cîrduri) sn. 1 🐑 Diviziune a turmei de oi, după vîrstă, sex, etc., cuprinzînd pînă la 7-800 de capete, ciopor: ~ de miei, de noatini, de mioare de mînzări; Iar mieii, strînși în ~uri, sburdă ’n soare, (VLAH.) ¶ 2 Despre alte animale: ~ de boi, de vaci, de iepuri; o mulțime de oaste tătărească a năvălit în țară... răpind ~urile de vite (GN.) ¶ 3 Mai adesea despre păsări, stol: un ~ de gîște; Trece-un ~ de corbi iernatici prin văzduh croncănitori (ALECS.) ¶ 4 De-asemenea despre oameni, ceată, grămadă: un ~ de voinici, de fete; înconjurat de un ~ de oameni care-l înjurau (BR.-VN.); mai da cîte-un iuruș priu ~urile turcești ce roiau pe vale (VLAH.) ¶ 5 Ⓕ: un ~ de ani; de un ~ de vreme, de cîtva timp; de la un ~ de vreme, de la o vreme încoace; loc. adv.: cu ~ul, cu grămada ¶ 6 (P) A se pune în ~ cu cineva, a intra în ceartă, a-și găsi beleaua cu cineva: văzînd bietul popă că s{ca,3c} pus în ~ cu nebunii (CRG.) [vsl. *krŭdŭ > srb. krd].

boț¹ s.n. (pop.) 1 Bucată de materie, de dimensiune mică și de formă aproximativ rotundă; cocoloș. ◊ Expr. A face (ceva) boț = a face (ceva) ghem, a mototoli. Iorgu făcu scrisoarea boț în mîna sa (C. NEGR.). ♦ Alimente care au formă rotundă sau ovală. Un boț de mămăligă cu brînză (CR.). ♦ (reg.) Mîncare nereușită. 2 (fam.) Boț cu ochi = a) copil mic, prunc. Ia am fost și eu, în lumea asta un boț cu ochi (CR.); b) om gras, cu fața inexpresivă și cam prostuț. 3 (med. pop.; la pl.) Tumoare abdominală. Boțuri în pîntece. 4 Fig. (înv.) Boroboață. • pl. -uri. /lat. *bottium.

Ispas, s.n. – (pop.) 1. Sărbătoare precreștină de pomenire a morților (a moșilor și strămoșilor), marcată prin ospăț funerar și danii. La mijlocul lunii iunie sunt pomeniți moșii de Ispas, care urcă la cer. În Maramureș, moșii se pomeneau în cimitir, unde se ofereau colaci copiilor. Riturile acestui cult se regăsesc în Rosalia romanilor și Florilia daco-românilor. 2. Sărbătoare religioasă creștină suprapusă peste vechiul cult de pomenire a morților. Înălțarea Domnului. Simbolul iertării păcatelor și a mântuirii prin moartea lui Isus. Se sărbătorește la 40 de zile după Paști. „Când a si pe la Ispas / Noi ți-om da urdă și caș” (Memoria 2001: p.3). De Ispas, „fetele caută să aducă mătrăgună pe joc, pe lucru, pe măritat, dar și pe ură” (Memoria 2004-bis: 1186). 3. Paștile Cailor, tradiție de sorginte creștină legată de Ispas. Ziua în care pot fi sloboziți caii să pască unde vor, să se sature odată pe an, cum le-a hărăzit Maica Domnului, în noaptea în care s-a născut Isus: „Si-aț, voi cai, blăstămați, / Șohănit să n-aveț saț / Numa’ vara la Ispas, / Ș-atuncea numai un ceas” (Papahagi 1925: 233). – Din sl. sǔparǔ „mântuitor” < praznic supasa vuznesenja „sărbătoarea ridicării la cer a Mântuitorului”.

PRAG ~uri n. 1) Parte componentă orizontală a unui toc de ușă care unește capetele ușorilor. ◊ A călca (sau a trece, a păși) ~ul casei a face o vizită cuiva; a intra în casa cuiva. A pune piciorul în ~ v. PICIOR. A bate ~urile a) a umbla pe la casele oamenilor; b) a solicita ceva, apelând la diferite instanțe. Din ~ în ~ din casă în casă. 2) Locul din fața ușii. 3) fig. Ajun a ceva (a unei noi perioade de timp, a unui eveniment, a unei situații etc.). În ~ul primăverii. 4) Ridicătură naturală pe fundul albiei unei ape curgătoare, care face imposibilă navigația; treaptă înaltă de stâncă, peste care curge o apă. 5) fig. Valoare maximă sau minimă a unei mărimi. 6) (la instrumentele muzicale cu coarde) Piesă constând dintr-o bucățică de lemn cu crestături, care se fixează sub coarde pentru ca acestea să nu se atingă de corpul rezonator al instrumentului. 7) fam. Partea de jos a pântecelui. /<sl. pragu

ATENT'A, atentez, vb. I. Intranz. (În expr.) A atenta la viața cuiva = a încerca să omoare pe cineva, a săvîrși un atentat. ♦ Fig. (Urmat de determinări introduse prin prep. «ia») A încălca un drept, a viola. Comuniștii desfășoară o intensă muncă educativă, sădind în sînul oamenilor muncii dragostea adîncă față de uzina socialistă, față de tînărul sector socialist la sate, față de tot ce e bun al poporului și aprinzînd ura împotriva dușmanului care atentează la interesele poporului. GHEORGHIU-DEJ, ART. CUV. 457.

POFT'I, poftesc, vb. IV. Tranz. 1. A dori, a voi (ceva). Postelnicul Ștefan a poftit să plece. Șetrarul Neculai ar fi poftit să-l mai ție. SADOVEANU, F. J. 536. Începe a-i aduce care dincotro rachiu, tutun, lăutari și tot ce-i poftea lui Ivan sufletul. CREANGĂ, P. 309. Bine ai venit, domnule, ce poftești de la noi? NEGRUZZI, S. I 172. ◊ Absol. Îndrăznește, îndrăznește, Dacă inima-ți poftește. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 383. ◊ Expr. Cît poftești = a) oricît; b) admit, de acord. Proprietar da, cît poftești, însă moșiile nici le văd cu ochii. GANE, N. III 186. ♦ (Învechit și arhaizant) A cere (ceva). Călăuzul său s-a dus la palatul acelei muieri cu faimă, poftind intrare pentru un călător. SADOVEANU, D. P. 177. Au poftit carne friptă pe grătar și pîne albă ș-au băut o garafă de vin. id. B. 76. 2. A invita, a chema (pe cineva), a îmbia. Ne pofti la o masă foarte gustoasă și bogată. SADOVEANU, O. VII 186. Îmi dete adresa și mă pofti să viu pe la el cînd m-oi întoarce în București. VLAHUȚĂ, O. A. 192. Se duce prin pădure să caute pe cumătru-său și să-l poftească la praznic. CREANGĂ, P. 30. E un om plin de științe și l-am poftit să vie să-ți dea lecții de trei ori pe săptămînă. NEGRUZZI, S. I 7. ♦ Refl. reciproc. A se îmbia, a se îndemna, a se invita (unul pe altul). Ne poftim ca oarecine la temniță. ALECSANDRI, T. I 138. 3. (Construit cu dativul) A face (cuiva) o urare, a ura. Cînd apucară pe poteca bisericii, unul dintre răzăși, om cărunt cu obrazul brăzdat, se abătu spre ei și le pofti ziua bună. SADOVEANU, O. VII 60. Fetele împăratului... îi sărutară mîna, îi poftiră biruință. ISPIRESCU, L. 49. Cu prilejul înnoirei anului, mă grăbăsc ca să-ți poftesc cele mai mari norociri. KOGĂLNICEANU, S. 55. 4. A ruga (pe cineva). Poftește pe moș Fotea că dacă i-or mai pica ceva curele bune, să mai facă așa din cînd în cînd cîte unul [bici]. CREANGĂ, A. 3. Trimise o solie și la craiul Poloniei, poftindu-l ca să nu sprijinească pe dușmanul său. BĂLCESCU, O. II 279. ◊ (Uneori cu sens de poruncă) Te poftesc să nu te-amesteci în conversația noastră. ALECSANDRI, T. 766. 5. A binevoi (să vină, să facă ceva etc.). Socrul roagă-n capul mesei să poftească să se pună Nunul mare, mîndrul soare, și pe nună, mîndra lună. EMINESCU, O. I 85. ♦ Intranz. A veni. Da de ce nu poftiți și dumneavoastră să vedeți petrecerea noastră? REBREANU, I. 22. Foarte-ți mulțumesc numai și numai că ai poftit în casa mea și mi-ai cinstit masa. CARAGIALE, P. 128. Din nou să vă gătiți, Ca la nuntă să-mi poftiți. TEODORESCU, P. P. 621. – Variantă: (învechit și regional) poht'i (C. PETRESCU, A. R. 196, ODOBESCU, S. I 83) vb. IV.

pizmaș, ~ă [At: CORESI, EV. 15 / S și: pism~ / Pl: ~ași, ~e / E: pizmă + -aș] 1-2 smf, a (Pop) (Persoană) care manifestă ură, dușmănie, vrăjmășie față de cineva Si: dușman, dușmănos, vrăjmaș, (pop) pizmuitor (1-2), (îrg) pizmăreț (1-2), pizmătar (1-2), pizmătareț (1-2), pizmos (1-2), (înv) pizmitor (1-2), pizmătarnic (1-2). 3-4 smf, a (Persoană) care manifestă împotrivire față de cineva Si: potrivnic, (pop) pizmuitor (3-4), (îrg) pizmăreț (3-4), pizmătar (3-4), pizmătareț (3-4), pizmos (3-4), (înv) pizmitor (3-4), pizmătarnic (3-4). 5-6 smf, a (Persoană) care manifestă invidie față de cineva sau de ceva Si: invidios, (pop) pizmuitor (5-6), (îrg) pizmăreț (5-6), pizmătar (5-6), pizmătareț (5-6), pizmos (5-6), (înv) pizmitor (5-6), pizmătarnic (5-6). 7 a (D. acțiuni, manifestări ale oamenilor) Care exprimă ură, dușmănie sau invidie, gelozie Si: (rar) pizmătăreț (1), (îrg) pizmătareț (7), (înv) pizmășesc (1), pizmătar (7), pizmos (7), (îvr) pizmătăresc (1). 8 a (D. acțiuni, manifestări ale oamenilor) Care exprimă lăcomie Si: (rar) pizmătăreț (2), (îrg) pizmătareț (8), (înv) pizmășesc (2), pizmătar (8), pizmos (8), (îvr) pizmătăresc (2). 9 a (Înv; d. oameni) Lacom. 10 sma (Îvr) Drac.

vrăjmășie s.f. 1 Sentiment puternic de antipatie, de aversiune, de ură etc. față de cineva sau de ceva; atitudine, comportare ostilă față de cineva; dușmănie, inamiciție, ostilitate, ură. Nu umbla cu vrăjmășie, răspunse Ghiță (SLAV.). 2 (înv.) Însușirea de a fi rău, crud, hain; cruzime, neîndurare; atitudine, comportare de om rău. Din toată vrăjmășia, și de vătămarea celui viclean mă slobozește (MIN.). 3 (înv.) Război. Mihai Vodă n-are nici ungînd de vrăjmășie (BĂLC.). • pl. -ii. g.-d. -iei. /vrăjmaș + -ie.

UMBL'A, umblu, vb. I. Intranz. (În concurență cu merge) I. (Uneori cu o determinare care precizează felul de locomoție) A se mișca dintr-un loc în altul cu picioarele, cu un vehicul, călare. Drumețul se opri. I se păruse că umblă cineva în urma lui. DUMITRIU, N. 14. Cu căruța umblă în lume-n sus și-n jos, mai tînăr și mai frumos decît fusese pîn-atunci. RETEGANUL, P. I 10. Și pe cîmpul gol el vede un copil umblînd desculț. EMINESCU, O. I 83. Tu vorbești, amice, cu un despreț superb despre toate acele petreceri cinegetice în care vînătorul n-are nevoie să umble pe jos. ODOBESCU, S. III 15. ◊ Fig. Cîte-un cuvînt frumos, sonor îl obseda, îi umbla prin gură, enervant ca un fir de păr. VLAHUȚĂ, O. AL. II 9. ◊ Expr. A umbla cu nasul în (sau pe) sus v. nas. A umbla cu capul între urechi (sau în traistă) v. cap¹ (I 1). A umbla pe două cărări v. cărare. A umbla forfota v. forfotă. A-i umbla cuiva prin (sau în) cap, se spune cînd îi trece cuiva prin minte o idee sau cînd cineva este preocupat de un gînd, muncit de o idee. Și-auzi! Îi umblă-n cap, tu soră, S-ajungă ea Lucsandei noră! COȘBUC, P. I 126. Astfel de gînduri îi umblau fetei prin cap. RETEGANUL, P. I 56. Omul turbat... nu mănîncă, nu bea... și-i umblă prin cap gînduri rele. ȘEZ. II 191. Umblă (sau să umbli) sănătos (sau cu bine), urare adresată celui care pleacă. Mai rămîi sănătoasă, babo! – Umblă sănătos, Prichindel, maică! CARAGIALE, P. 62. Vă urez să umblați sănătoși și să petreceți bine. id. O. VII 43. Să umbli, bade, cu bine Și vezi să nu-ți uiți de mine. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 142. ♦ A se ține de (sau după) cineva, a urma pe cineva; fig. a căuta insistent să obții simpatia cuiva. Aceasta venea după ce aflase că Ion umbla serios după Ana. REBREANU, I. 31. Joe umbla după Junona. ISPIRESCU, U. 11. Lamele... umbla după dînsul, păscînd în preajma lui. DRĂGHICI, R. 149. 2. (De obicei urmat de determinări locale sau modale) A străbate (ca drumeț) un loc; a merge din loc în loc, a colinda, a cutreiera; a hoinări. Dar tu pe unde ți-ai trăit viața? – Ei, eu am umblat pe depărtate locuri... îngînă Șoimaru. SADOVEANU, O. VII 22. Am mai umblat pe-aici... dar sînt Amar de ani, amar! COȘBUC, P. I 228. Ivane, cînd te-i sătura tu de umblat prin lume atunci să vii să slujești și la poarta mea. CREANGĂ, P. 300. Am fugit din palatul lui și de-atunci umblu rătăcind noaptea. ALECSANDRI, T. I 435. Pentru ochi ca sfîntul soare, Umblu noaptea pe răzoare. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 18. ◊ (Metaforic) Dar sufletul... cine știe pe cîte răspinteni stă, cine știe pe cîte căi a vrăjilor umblă. EMINESCU, N. 21. ◊ Expr. A umbla creangă (sau creanga) v. creangă. A umbla (de) frunza frăsinelului v. frăsinel. A umbla haimana (sau lela) v. c. A umbla teleleu (Tănase) v. teleleu. A umbla de ici-colo (sau de colo pînă colo) = a se mișca agitat din loc în loc, a nu avea astîmpăr. Nadina era veselă, ciripea, umbla de ici-colo să se intereseze de masă. REBREANU, R. II 99. Umblară de colo pînă colo, adunînd uscățele. RETEGANUL, P. I 44. A umbla cu minciuni = a fi foarte mincinos, a purta minciunile (sau bîrfelile) de la unul la altul. ◊ (Cu arătarea scopului pentru care se face acțiunea) Cu calul acesta am umblat și eu a peți. RETEGANUL, P. II 10. O pocitanie de om umbla cu arcul după vînat paseri. CREANGĂ, O. A. 249. Noi umblăm să colindăm Și la gazdă o-nchinăm. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 516. ◊ Expr. A umbla de (sau în) rîndul cuiva = a-i purta cuiva de grijă; a vedea de cineva. (Atestat în forma îmbla) Corbăcele, dragul meu! Ce mă blestemi așa rău? Că îmblu de rîndul tău De trei ani fără-ncetare De cînd zaci la închisoare. ALECSANDRI, P. P. 141. ◊ Tranz. După ce umblase toate țările, se întorsese acasă mai cuminte. ISPIRESCU, la TDRG. Ei că mi-au umblat Țara-n lung și-n lat. TEODORESCU, P. P. 460. Pentru sprîncene-mbinate Umblu țara jumătate. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 18. ♦ (În obiceiurile populare, determinat prin: «cu plugușorul», «cu colindul», «cu steaua» etc.) A merge din casă în casă pentru a face urări în ajunul unor sărbători. Pe acolo, prin fundul Moldovei, umblă băieții și flăcăii strașnic cu plugușorul. SADOVEANU, O. I 398. ♦ A se duce de colo-colo; a se duce peste tot, pe la toți sau prin toate părțile. Umblă prin sat, iarna, vara, și cumpără bucate de la bogătani. STANCU, D. 95. Anița începu a umbla prin casă rînduind. SADOVEANU, O. VII 152. ♦ A se plimba, a circula. Dosarul l-am luat acasă... – Ai umblat cumva cu el prin oraș? – Cum o să umblu, tov. Andrei? De la laborator am venit direct acasă. BARANGA, I. 202. Oamenii umblau cete prin cetate ca în zi de sărbătoare. ISPIRESCU, L. 36. Astăzi îi o săptămînă De cînd umblam prin grădină Cu iubita mea de mînă. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 82. 3. (Despre păsări și insecte) A zbura. Pînă și flutureii umblau tot doi cîte doi. ISPIRESCU, L. 133. Copilul nu se domirea de ce cocorii umblă înșiruiți trîmbă. id. ib. 287. Un roi de albine se învîrtea în zbor deasupra capului său și umblau bezmetice de colo pînă colo. CREANGĂ, P. 238. ♦ (Despre nori) A se mișca pe cer. (Atestat în forma îmbla) Îmbla norii în toate părțile. SBIERA, P. 5. 4. (Urmat de determinări introduse prin prep. «la» sau «în» și indicînd o anumită activitate sau un loc de care e legată o anumită activitate periodică) A merge, a se duce regulat; a frecventa. Femeile din Viișoara umblau la tîrg des cu paseri, cu lăptării, cu ouă. SADOVEANU, O. VII 358. Cînd a umblat la școala din sat a fost cel mai iubit elev al învățătorului. REBREANU, I. 52. Acum e vremea lucrului, umblați la lucru, că apoi și mîncare veți căpăta. RETEGANUL, P. IV 75. ♦ A se ocupa, a se îndeletnici cu..., a lucra la... S-aud și pînă aici... pocnete de bici. De la băieții ce umblă la arat. D. BOTEZ, P. O. 26. El cu Pahon umblă la oi și eu rămîn la stînă de fac cașul. RETEGANUL, P. I 15. Tustrei feciorii babei umblau în cărăușie și cîștigau mulți bani. CREANGĂ, P. 4. 5. (Urmat de determinări modale) A se purta (îmbrăcat sau încălțat) într-un anumit fel. Eu iarna singură-mi țes tortul Și umblu și eu cum socot Că-i portul. COȘBUC, P. I 128. I-ar plăcea să umble frumos îmbrăcat. EMINESCU, N. 36. Am mîncat pîne, legume Ș-am umblat falnică-n lume. HODOȘ, P. P. 140. A rămas lada-ncuiată Și ea umblă neschimbată. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 424. ♦ (Construit cu nume predicative) A se comporta, a se purta, a fi. Cînd umbla întunecat Simion, umbla întunecat și Niță Negoiță, omul său. SADOVEANU, F. J. 614. Tu-mi umblai sfios, Sorine, Și plîngea durerea-n mine, Că tu nu te-ai priceput. COȘBUC, P. I 51. 6. (Regional) A-i merge cuiva treburile într-un anumit fel, a i se întîmpla lucruri neprevăzute, a întîmpina situații neașteptate, a se comporta sau a proceda într-un anumit fel. Peste cîteva zile vine la împăratul feciorul cel mijlociu și iar se roagă să-l lase, doară el va fi mai norocos decît cel mare. Ce să vă mai înșir vorbă? Acesta încă umblă chiar ca cel mai mare. Acum stau ca opăriți amindoi. RETEGANUL, P. II 8. Cum am umblat, cum nu, destul că mi-am pierdut punga. id. P. IV 24. Moșneagul... s-a dus la babă înapoi cu cucoșelul, povestind babei cum o umblat și ce-o văzut. ȘEZ. I 184. 7. Fig. (Despre buze, gură, ochi) A se mișca mereu. Ochii ei umblau îngrijiți în toate părțile. GANE, N. I 62. Ochii ei frumoși și dragi Priveau tot spre poala rochii, S-a pus Lina pe tăcut, Și vedeam că-i umblă ochii, Umblă ochii, Ca la șerpi îi umblă ochii, Și mă mir ce i-am făcut! COȘBUC, P. I 50. ◊ Expr. A-i umbla cuiva gura (ca o moară sau ca melița) v. gură (I 3). A-i umbla cuiva limba = a vorbi (mult, repede). Îi umblă limba cu ascuțime. SADOVEANU, P. M. 78. 8. (Despre vehicule) A se deplasa pe un drum, pe o linie, pe un traseu; a circula, a merge. (Atestat în forma îmbla) Trenurile nu mai îmblau între Novinshaia și Prohladnaia de vreo trei zile, din pricina omătului. CONTEMPORANUL, III 569. ♦ (Despre ambarcații) A merge pe apă, a pluti. Hai să fugim cu pluta ceea la frate-meu Vasile în Borca, zise Dumitru; căci plutele începuse a umbla. CREANGĂ, A. 29. Cît te uiți în lung și-n lat, Nu mai vezi pămînt uscat, Ci tot ape tulburele, Umblînd corăbii pe ele. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 320. 9. (Despre unelte, aparate, instalații) A fi în funcțiune; a funcționa. Toate plugurile umblă, Numai plugușorul meu L-a-nțepenit dumnezeu. STANCU, D. 9. Am stat la roata morii, Și roata umblă des, Și roata morii cîntă Cuvinte cu-nțeles. COȘBUC, P. I 60. O arătare de om băuse apa de la 24 de iazuri și o gîrlă pe care umblau numai 500 de mori. CREANGĂ, P. 242. Și venea apa, venea, Umbla moara de pocnea. TEODORESCU, P. P. 152. 10. (Urmat de construcții de tipul: «din mînă în mînă») A trece, a ajunge (de la unul la altul). Sticla pe urmă umblă din mînă în mînă. REBREANU, I. 14. Umbla prin mîinile lor, de la unul la altul, ca o minge. ISPIRESCU, L. 108. Pîn’ veneai, bade, la noi, Eram floarea florilor... Și umblam din mînă-n mînă Ca cîrligul la fîntînă. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 158. ◊ Expr. A umbla din gură-n gură v. gură (I 3). ♦ (Despre bani) A fi în circulație, a circula, p. ext. a avea curs. Un nume folosit de ceilalți cu rost și fără rost... se ștergea ca o monedă dintre cele ce umblau prea mult. CAMIL PETRESCU, O. II 347. Uite, eu din ăștia îți fac napoleoni... – Și umblă? Nu-i cunoaște lumea? VLAHUȚĂ, la TDRG. 11. A căuta, a scotoci, a cotrobăi. Aseară cînd am venit de la laborator, a început să umble prin hîrtii. BARANGA, I. 210. Umblă bătrînul în traistă. Scoate un codru galben de mămăligă. STANCU, D. 264. La ce-mi umblați în lucrurile mele? Asta nu-mi place. VLAHUȚĂ, O. A. 113. ♦ A se atinge de un lucru oprit, a pune mîna în ascuns pe ceva (mai ales cu scopul de a fura). (Atestat în forma îmbla) Aprinde făcliile și fuga la grajd, să vadă cine îmblă la cal. SBIERA, P. 75. ◊ Refl. impers. N-ai observat? Nu cumva se umblase la sigiliu? BARANGA, I. 202. 12. A lucra cu..., a se servi de..., a se atinge de..., a mînui. Spuneți că în afară de voi patru n-a mai umblat nimeni cu aceste dosare. BARANGA, I. 207. Soldatul Uțupăr Pantilie, umblînd cu o armă încărcată, s-a împușcat singur din greșeală. STANCU, D. 39. Gîndeai că tot cu de-acelea a umblat, așa se făcu a nu-i păsa de ele. RETEGANUL, P. IV 12. ♦ Fig. A se folosi de..., a face uz de... (pentru a-și atinge scopul, pentru a scăpa de o neplăcere). Văzu el că în luptă dreaptă nu se putea măsura cu Mihai, și începu a umbla cu șotia. ISPIRESCU, M. V. 33. Nu mai umbla și sfinția-ta cu scornituri de-aceste. CREANGĂ, A. Nu umbla cu tertipuri!... Să-mi spui sincer de mă iubești. CONTEMPORANUL, VI_II 202. Tu umbli cu lingușeli Trei fețe de crai ca să înșeli. TEODORESCU, P. P. 106. ◊ Expr. A umbla cu mofturi v. moft. A umbla cu fofîrlica v. fofîrlica. 13. (Urmat de determinări introduse prin prep. «după» și arătînd obiectul căutat) A căuta (în toate părțile) ceva sau pe cineva, a se sili să găsească ceva, să pună mîna pe ceva. Nici eu n-am învățat! strigă el la urmă, umblînd după un băț ca să ne croiască. SADOVEANU, P. M. 63. Acum umblu flămînd și ostenit după un șerpe. RETEGANUL, P. I 3. Tot așa strică cîte un perete, umblînd după șoarece. id ib. V 43. ◊ Expr. A umbla cu limba scoasă după cineva (sau ceva) v. limbă (I). ♦ Fig. A căuta să obțină un avantaj, un folos, să ajungă la o situație favorabilă. Să știi, părinte frățioare... că noi nu umblăm după dobîndă personală... ci voim spor pentru folosul obștii. SADOVEANU, P. M. 208. Toți umblă după posturi, adică după lefi. ALECSANDRI, T. I 288. ◊ Expr. A umbla după cai verzi = a căuta șă obții ceva ce nu există; a dori imposibilul. A umbla după potcoave de cai morți v. potcoavă. A umbla după doi iepuri deodată = a se apuca de mai multe treburi deodată (și a nu isprăvi nici una); a urmări în același timp două scopuri diferite. A umbla după colaci calzi v. colac. 14. (Urmat de propoziții finale) A se strădui, a se sili, a căuta, a încerca să... Părinții cu fete mari umblau în ruptul capului să le mărite. AGÎRBICEANU, S. P. 23. Pe mine nu mă-ntîmpină nime, cînd mă duc la dînsul; doar cînele lui care umblă să mă rupă. CONTEMPORANUL, VI_^[1] 98. Am bade ca ș-o lumină, Umblă două să mi-l ia, Dumnezeu să nu li-l dea. HODOȘ, P. P. 113. ♦ A avea de gînd, a avea intenția..., a vrea să... Umblu să mă mărturisesc. GALACTION, O. I 252. Mă-ta nu umblă să te crească, ci să te prăpădească. SBIERA, P. 25. Așa, bine că mi-ai spus, Că eu asta n-o știam Și să te spînzur umblam. PANN, P. V. I 101. De-i umbla, doamne-a o bate, N-o bate cu alte fapte, Numai cu străinătate. ȘEZ. III 62. ♦ A fi pe cale de a..., a se pregăti să... Cînd umbla să se culce, a văzut pe ceilalți doi dormind. ȘEZ. II 51. ◊ Expr. A umbla să moară = a fi gata să moară, a se afla pe moarte. A aflat el că frățini-său umblă să moară și s-a rugat să-l lase de la ocnă să meargă acasă. CARAGIALE, O. I 266. (Prin exagerare) Cei chemați umblau să moară de frică, de cum se văzură închiși pe acel cîmp ce le amintea groaznica pedeapsă a popilor. VISSARION, B. 373. – Variantă: (învechit și regional) îmbl'a vb. I.

drum sn [At: (a. 1645) HERODOT, ap. DLR ms / Pl: ~uri / E: vsl друм cf bg, srb друм] 1 Cale de comunicație terestră, alcătuită dintr-o bandă îngustă și continuă de teren bătătorit, pietruit, pavat sau asfaltat Si: cale. 2 (Îs) ~ de țară (sau ~ul țării) Cale de comunicație terestră, de importanță locală, care leagă mai multe comune și sate. 3 (Reg; îas) Șosea națională. 4 (Îs) ~ de acces Cale de comunicație de interes local, care asigură legătura cu o cale de comunicație importantă, cu o localitate, cu o gară, cu un port etc. 5 (Îs) ~ul mare Șosea de mare circulație, care leagă localități principale. 6 (Pop; îs) ~ fără (de) pulbere Apă (curgătoare). 7 (Ist; îs) ~ul sării Cale de comunicație pe care se transporta sarea de la ocne spre diferite orașe, în Evul Mediu. 8 (Ist; îs) ~ul mătăsii Cale comercială de importanță internațională care lega China de țările din Asia Centrală și Apuseană. 9 (Îs) ~ de halaj (sau de edec) Cale de comunicație amenajată în lungul unui curs de apă, rezervată circulației mijloacelor de tracțiune care remorchează ambarcații. 10 (Mil; îs) ~ de coloană Cale de comunicație terestră, sumar amenajată, care permite deplasarea trupelor. 11 (Îs) Crucea (sau răscrucea, furca, înfurcătura) ~ului Intersecție. 12 (Îc) ~-de-fier Cale ferată. 13 (Înv; îac) Tren. 14 (Înv; îac) Joc de cărți. 15 (Îs) Hoț (sau tâlhar, bandit) de ~ul mare (sau, înv, de ~uri) Hoț care atacă oamenii în drum (1) (sau în văzul lumii) spre a-i jefui. 16 (Îs) Jaf (sau hoție) la ~ul mare (sau, înv, la ~uri) Jaf care se săvârșește în văzul lumii. 17 (Îe) A ieși la ~ul mare A ataca oamenii în drum (1) spre a-i jefui. 18-19 (Îlav) (De) peste ~ În (sau din) față. 20 (Îlav) În ~ În mijlocul drumului (1). 21 (Îal) În calea drumeților. 22 (Îal) În văzul lumii. 23 (Îal) Pe parcurs. 24 (Îlav) Pe toate ~urile Peste tot. 25 (Îe) A-și face ~ A se abate de la traseul inițial spre a se duce undeva sau la cineva. 26 (Îae; șîe a-și croi, a-și sparge ~) A înainta (prin eforturi) într-o mulțime. 27 (Îae) A încerca (cu eforturi) să ajungă sau să pătrundă undeva. 28 (Îae) A se afirma. 29 (Îe) A-și face (sau a-și croi, a-și găsi) un ~ (nou în viață) A dobândi o (nouă) situație materială sau socială, o (nouă) poziție etc. 30 (Îe) A pune (pe cineva) pe ~uri A face pe cineva să meargă mai mult decât ar fi necesar pentru rezolvarea unei probleme. 31 (Îe) A bate (sau a ține, a păzi) ~ul (sau ~urile) ori a umbla (sau a fi, a sta) pe ~uri A vagabonda. 32 (Îe) A fi pe ~uri A nu avea o locuință stabilă. 33 (Îae) A fi fără un rost în viață și fără sprijinul familiei. 34 (Îe) A rămâne (sau a ajunge) pe ~uri A rămâne fără adăpost. 35 (Îae) A rămâne fără slujbă, fără mijloace de trai Si: a sărăci, a scăpăta. 36 (Îe) A lăsa (sau a arunca, a azvârli etc.) (pe cineva) pe ~ (sau pe ~uri) A da (pe cineva) afară din casă. 37 (Îae) A concedia (pe cineva). 38 (Îae) A sărăci (pe cineva). 39 (Îe) A aduna (pe cineva) de pe ~uri A da cuiva adăpost. 40 (Îae) A lua (pe cineva) sub ocrotire. 41 (Îe) A sta (sau a se pune etc.) în ~ul cuiva (sau a-i sta cuiva în ~) A se afla (sau a ieși) înaintea cuiva, împiedicându-l (să înainteze, să facă o treabă etc.). 42 (Îae) A împiedica pe cineva într-o acțiune. 43 (Îae) A i se împotrivi cuiva. 44 (Îe) A se da din ~ul cuiva A se da la o parte. 45 (Îae) A nu mai împiedica pe cineva în acțiunile sale. 46 (Îe) A-i ieși cuiva în ~ A întâmpina pe cineva. 47 (Îe) A da ~ul (cuiva sau la ceva) A lăsa din mână. 48 (Îae) A reda libertatea cuiva. 49-50 (Îae) A permite cuiva să intre sau să iasă. 51 (Îae) A desface o cusătură, un tiv (pentru a lărgi sau a lungi o haină). 52 (Îe) A-și da ~ul A se lăsa în jos Si: a coborî. 53 (Îae) A se avânta. 54 (Fam; îae) A depăși o inhibiție. 55 (Pfm; îae) A începe să povestească. 56 (Pfm; îae) A începe să se destăinuie. 57 (Pfm; îae) A izbucni (într-o avalanșă de vorbe, în țipete, în plâns etc.). 58 (Pop) Fiecare din cele două bârne scobite pe lungimea lor, pe care alunecă carul la roata de apă. 59 Traseu pe care îl efectuează o ființă sau un corp în mișcare Si: curs, parcurs, traiectorie. 60 (Ast; îs) ~ul robilor (sau orbilor, al nașilor, al rătăciților, al laptelui) Calea Lactee. 61 (Îs) ~ aerian Traseu al unei linii de navigație aeriană, marcat prin instalații (faruri optice, radiofaruri, semnalizări la sol etc.) care asigură dirijarea avioanelor pe timp de vizibilitate redusă. 62 (Îs) ~ navigabil Traseu pe care îl pot urma navele fără pericolul de a atinge fundul apei sau a se lovi de stânci. 63 (Îs) ~ maritim Traseu parcurs de nave pe mări și pe oceane, determinat de condițiile de navigație. 64 (Chm; îs) ~ liber mijlociu Distanța mijlocie parcursă de o moleculă de gaz între două ciocniri succesive. 65 (Fig) Direcție de dezvoltare a unei acțiuni, a unui proces etc. Si: linie, orientare. 66 (Fig) Ceea ce servește pentru atingerea unui scop Si: cale, metodă, mijloc, (înv) mijlocire, modalitate, procedeu. 67 (Îs) ~ul judecății (sau de judecată) Proces. 68 (Îe) A apuca (sau a lua) alt ~ A schimba destinația inițială. 69 (Fig; îae) A se iniția în alt domeniu. 70 Deplasare efectuată de cineva într-un loc (mai) îndepărtat (adesea utilizând mijloace de transport), în scopul rezolvării unor probleme, în scop turistic etc. Si: călătorie. 71 (Îe) ~ bun! Urare adresată cuiva care pleacă într-o călătorie. 72 (Pop; îe) Pe-aici (sau pe-aci, pe ici) ți-e ~ul! Pleacă repede! 73 (Reg; îe) A nu se lua (ceva) din ~ A nu se găsi ușor (ceva). 74 (Îs) ~ drept Călătorie fără ocoluri. 75 (Fig; îas) Comportare ireproșabilă. 76 (Îs) Ultimul ~ Drumul pe care este condus un mort la groapă. 77 (Îe) A-și căuta (sau a-și vedea) de ~ (sau de cale) A pleca. 78 (Îae) A nu se amesteca în treburile altcuiva. 79 (Îe) A întoarce (pe cineva) pe ~ul cel bun A determina pe cineva să adopte un mod de viață, un comportament etc. (sau să revină la un mod de viață, un comportament etc.) conform normelor vieții sociale. 80-81 (Îe) (A fi) pe ~ (A fi) în timpul călătoriei. 82-84 (Îae) (A fi) pe punctul să se producă, să apară, să se nască. 85 (Mpl) Alergătură. 86 (Mpl) Cursă. 87 (Art) Dans popular lent cu strigături. 88 Melodie după care se execută drumul (87). 89 (Îs) ~ul dracului (sau al dracilor) Dans popular care se execută la nuntă după masa de cununie. 90 Melodie după care se execută drumul (89). 91 (Îs) ~ul Clujului Dans popular cu tempo de brâu. 92 Melodie după care se execută „drumul Clujului” (91). modificată

MESEÁN, -Ă s. m. și f. (Rar la f.; mai ales la pl.) Fiecare dintre persoanele care participi la o masă ¹ (prînz, cină), la un ospăț, la un banchet; (popular) meselnic, (regional) mesaș. V. c o m e s e a n, c o n v i v. Împăratul întrînd să vază measeanii, văzu acolo pre un om neîmbrăcat în haine de nuntă. VARLAAM-IOASAF, 38^r/7, cf. BUDAI-DELEANU, LEX., LB. Vivat ! ura !. . . Răspund mesenii aprigi c-un răcnet zgomotos. ALECSANDRI, POEZII, 208. Cînd sună miază- noaptea, fețele mesenilor se posomorîră. EMINESCU, N. 7. Cătălin . . . Ce împle cupele cu vin Mesenilor la masă. id. O. I, 173. În tot timpul ospățului să steie numai la spatele stăpînu-său și nici măcar să-și ridice ochii la ceilalți meseni. CREANGĂ, P. 237. Odată se făcu o tulburare între meseni. ISPIRESCU, L. 213, cf. BELDICEANU, P. 54. Mesenii deveneau din ce în ce mai zgomotoși. BUJOR, S. 117. Protestările mesenilor și asigurările sincere de devotament care se ridicau în cor căzură bine fruntașilor. VORNIC, P. 35. Vinul făcea ocol împrejurul mesei și toți mesenii se făcură mult vorbăreți, ȘEZ VIII, 69, cf. VII 73. Voinicu-n casâ-a intrat, Mesenii i-au închinat, Tot cu pahare de vin Să-i deie cinstea deplin. BUD, P. P. 5, cf. ALRM II/I h 353. ◊ (Atribuind calitatea ca un adjectiv) Nu s-or spăria oaspeții meseni dimprejurul mâmăligei. ȘEZ. IV, 114. Socrilor mari, și dumneavoastră, boieri meseni. PĂSCULESCU, L. P. 69. - Pl.: meseni și (neobișnuit, f.) mesene (LB, PONTBRIANT, D.). – Și: măseán (PONTBRIANT, D.) s. m. – Masă¹ -f suf. -ean.

ÎNVRĂJB'I, învrăjbesc, vb. IV. 1. Refl. reciproc. A se afla în raporturi de dușmănie, a intra în vrajbă, a se certa, a se dușmăni. Era un bujor de flăcău... se-nvrăjbeau toate fetele din pricina lui. SP. POPESCU, M. G. 46. În urmă-i urlă a urei aiurare, Zîmbind, cînd, să-l sfîșie, cei răi se învrăjbesc. MACEDONSKI, O. I 109. Cum se pot învrăjbi oamenii din nimica toată! CREANGĂ, A. 60. ◊ Fig. Cititorul... simte în sine mintea învrăjbindu-se cu urechea. ODOBESCU, S. III 86. Cu a mea inimă amară Sufletu-mi s-au învrăjbit! ALECSANDRI, P. A. 38. ◊ Tranz. Amoriul, vicleanul șerpe, prin Eva, iubita mea, Din brațe-i mă izgoniră și mă învrăjbi cu ea. CONACHI, P. 134. 2. Tranz. A înfuria, a mînia, a supăra, a întărîta, a instiga la revoltă. Toate aceste gîndiri îmi înfierbîntau capul și-mi învrăjbeau inima. VLAHUȚĂ, O. A. 149. ◊ Refl. Într-acel loc... apele se-nvrăjbesc și se sfredelesc în adînci vîrtejuri. ODOBESCU, S. I 144.

dos sn [At: NEAGOE, ÎNV. 308 / Pl: ~uri / E: ml dossum] 1 (Înv) Partea de dinapoi a trupului omenesc Si: spate, spinare, (pop) îndărăt. 2 (Îvp; îe) A da ~ (sau ~ul ori ~urile), a(-și) arăta -ul, a pune ~ la fugă, a bate ~urile, a da ~ la față A fugi (din fața dușmanului). 3 (Îvp; îae) A se ascunde. 4 (Îla) Bun de ~ Bun de fugă. 5 (Înv; îe) A lua cuiva ~ul A ataca pe la spate. 6 (Pfm; îe) A întoarce (către cineva sau cuiva) -ul A se întoarce cu spatele către cineva (în semn de dispreț sau de încetare a conversației). 7 (Pfm; îae) A nu mai voi să aibă relații cu cineva. 8 (D. ființe) Șezut. 9 (Pop; îe) A pune la ~ A ignora ce i se spune. 10 (Îvp; îe) A ieși cu ~ul la oameni A se purta necivilizat în societate. 11 (Îvp; îe) A se întoarce cu fața ~ului către cineva A întoarce, batjocoritor, spatele. 12 (Îs) ~ul palmei (sau mâinii ori labei) Partea exterioară a mâinii, opusă palmei. 13 (Rar; îs) ~ul limbii Partea de dedesubt a limbii. 14 Partea de dinapoi a unui obiect, a unei construcții, a unei curți. 15 (Îvp; îs) ~ de moară Om de nimic, arțăgos. 16 (La un obiect) Partea mai puțin arătoasă, (neîmpodobită și) neexpusă vederii. 17 Partea de dinăuntru a unei haine. 18 (Înv; pbl; îs) ~uri de calendare Scoarțe. 19 (Îs) ~ de pernă Față de pernă. 20 (Reg; îoc arșiță, feție) Coastă de deal sau de munte. 21 (Reg) Tufiș mărunt orientat spre miazănoapte Si: doștină (3). 22 (Pop) Adăpost. 23 (Reg) Adăpost pe câmp. 24 (Înv; îlv) A da cuiva ~ul (la adăpost) A adăposti. 25 (Îvr; îal) A ascunde. 26 Loc adăpostit (unde nu bate soarele). 27 (Bot; reg) Tei de calitate slabă Si: liștar. 28 (Îlav) De-a-ndoasele(a) sau pe de-a-ndoasele(a) Anapoda. 29 (Îal) Cu spatele înainte. 30 (Îlav) Cu ~ul în sus Invers de cum trebuie. 31 (Îal) În mare dezordine. 32 (Îlav) În ~ La spate. 33 (Îal; fig) În absență. 34 (Înv; îe) Nici în ~, nici în față În nici un chip. 35 (Înv; îlav) De ~ Într-ascuns. 36 (Îlav) Din ~ Din spate. 37 (Înv; într-un oraș de provincie; îs) Uliță din ~ Stradă laterală. 38 (Înv; îe) A scăpa pe ulița din ~ A scăpa rușinos și cu mare greutate dintr-o încurcătură. 39 (Pop; îe) A intra pe ușa din ~ A obține o favoare (pe căi necinstite, prin protecție). 40 (Înv; îlav) Din ~ de... Dincolo de... 41 (În legătură cu obiecte de îmbrăcăminte; îlav) Pe ~ Cu partea de dinăuntru în afară. 42 (Îal) Altfel de cum trebuie, de cum e firesc. 43 (Fig; d. oameni; îal) Ciudat. 44 (Pfm; îe) A fi întors pe ~ A fi necăjit. 45 (Pfm; îae) A fi furios. 46 (Îlav) Pe din ~ Pe la spate. 47 (Îal; la o clădire) Prin spatele casei. 48 (Îal; într-un oraș) Pe o stradă laterală. 49 (Fig; îal) În taină. 50 (Înv; îlav) Pe după ~ Pe la spate. 51 (Nob; înv; îlav) În după ~ În loc ascuns. 52 (Îlav) Prin ~ Pe intrarea din spatele casei. modificată

jigărit, ~ă [At: ECONOMIA, 6 / V: jegărât, jeg~, ~rât, (reg) țigărât,^[1] ți~ / Pl: ~iți, ~e / E: jigări] (Fam) 1-2 smf, a (Om) tras la față în urma unei boli, din lipsa hranei etc Si: slab, sfrijit. 3-4 smf, a (Om) lipsit de vlagă. 5-6 smf, a (Om) jerpelit. 7-8 smf, a (Reg) (Om) murdar. 9-10 smf, a (Reg) (Om) urât. 11 a (D. plante) Uscat. 12 a (Înv; d. oameni sau animale) Plin de răni. 13 av În mod jerpelit și neîngrijit. corectat(ă)

FEL (pl. -luri) sn. 1 Soiu, gen, neam, speță: ce ~ de om e?; cumpără tot ~ul de lucruri netrebuincioase; am văzut acolo animale de tot ~ul; am cunoscut eu multe ~uri de oameni, dar ca tine nu; șacalul e un ~ de cîine sălbatec din ținuturile calde; ~ de ~, de tot soiul: și abajurul și toate cele lucrate cu iglița în ~ de ~ de fețe CAR. ¶ 2 spec.: ~ de bucate, ~ de mîncare, sau simplu ~, rînd de bucate: cel mai mare ospăț se cuprindea în cîteva feluri de bucate NEGR. ¶ 3 Chip, mod: unii erau îmbrăcați într’un ~, alții într’alt ~; la ~, deopotrivă, asemenea, tot așa, în același chip; ce ~? cum? de ~, nicidecum, de loc, nici într’un chip; ~ și chip 👉 CHIP I. 7 ¶ 4 Origine, neam: e de ~ din Ardeal; sînt de ~ul meu din părțile Olteniei ¶ 5 Obiceiu, datină: precum e ~ul din bătrîni COȘB.; a-și face ~ul, a face cum îi e obiceiul, a-și face cheful ca și alte dăți: nu-i vorbă, noi tot ne făceam fel(i)ul așa cîteodată CRG.; a-i face cuiva ~ul, a-l da gata, a-l omorî: nu te-am știut eu că ești de aceștia, că de mult îți făceam fel(i)ul CRG. ¶ 5 Meserie, ocupațiune: tata de ~ul lui a fost dogar RV. -CRG. [ung. féle].

DUȘMAN, -Ă, dușmani, -e, s. m. și f. 1. Persoană care are atitudine ostilă față de cineva sau ceva, care urăște, care dorește răul cuiva; vrăjmaș. După Dima au venit alți vorbitori, întărind din nou chemările celor mai dinainte, la unire și la luptă împotriva dușmanilor oamenilor muncitori. GALAN, Z. R. 34. De la cine vrei sprijin? De la proprietari? Ei sînt dușmanii noștri cei mai înverșunați. CAMIL PETRESCU, B. 133. Cum a ieșit dușmanul din casă, iedul cel mic se dă iute jos din horn și încuie ușa bine. CREANGĂ, P. 25. ◊ Fig. Naționalismul este cel mai primejdios dușman al unității celor ce muncesc în lupta pentru interesele lor de clasă. REZ. HOT. I 32. ◊ Dușman de clasă = persoană sau grup social care luptă împotriva intereselor clasei muncitoare și a realizărilor ei revoluționare. ◊ (Adjectival) Nu-mi fi inimă dușmană Cînd vezi răul lîngă mine. COȘBUC, P. I 237. Deodată... Pe-o creangă ridicată Doi ochi dușmani strălucesc! ALECSANDRI, P. A. 40. 2. Inamic, adversar în război. Mihai-vodă nu se privește în Ardeal decît ca un guvernator spre a administra țara și a o păzi de năvălirile dușmanilor. BĂLCESCU, O. II 270. ◊ Fig. Eu? Îmi apăr sărăcia și nevoile și neamul... Și de-aceea tot ce mișcă-n țara asta, rîul, ramul, Mi-e prieten numai mie, iară ție dușman este. EMINESCU, O. I 147. ◊ (Cu sens colectiv) Noi, în tinerețele noastre, dam război dușmanului, cînd ne năvălea glia. CAMILAR, N. I 104. Dușmanul e acum pe cîmpul de luptă. CAMIL PETRESCU, T. III 377. ◊ (Adjectival) Coloana din stînga trece între soare și navele dușmane. CAMIL PETRESCU, T. II 175. Armatele dușmane s-au întîlnit în zori Precum într-o furtună doi mari și negri nori. ALECSANDRI, O. 152. – Accentuat și: (Mold.) dușman.

BATJOCURĂ, batjocuri, s. f. Luare în rîs, bătaie de joc, ocară, insultă. Il privi cu o batjocură înghețată pe Costandin. DUMITRIU, N. 245. Fetele-un cîntec făcură Și-i deteră aripi de vînt; Batjocur-au pus ele-n cînt Și patimă, dragă, și ură. COȘBUC, P. I 81. ◊ Loc. adv. În batjocură = batjocoritor. Măi Marine, cum îți vine ție, om în toată firea, să vorbești atîtea bazaconii? făcu Pravilă în batjocură. REBREANU, R. II 27. ◊ Expr. A fi (sau a ajunge, a rămîne, a se face) de batjocură (sau de batjocura cuiva sau a lumii) = a fi (sau a ajunge etc.) de rîs (sau de rîsul cuiva sau al lumii). – Variantă: batjocoră (DELAVRANCEA, la HEM 2748) s. f.

ZGURĂ s. f. 1. Produs care rămîne după extragerea metalelor din minereuri sau după topirea metalelor și care conține cea mai mare parte a materialelor străine din metalul respectiv; partea minerală, fuzibilă, din cenușa cărbunilor, întrebuințată la fabricarea unor materiale de construcție. Un fochist oacheș, unsuros... ieșise c-o căldare de zgură pe punte. BART, S. M. 94. Un fir de zgură, o clătire de-o clipă în turnarea unui clopot, cine știe dacă nu hotărăsc pentru totdeauna de claritatea sunetului. VLAHUȚĂ, O. AL. II 77. ◊ Zgură bazică = produs secundar obținut la fabricarea oțelului și folosit ca îngrășămînt. Piatră de zgură = piatră de construcție, fabricată dintr-un amestec de nisip, zgură și un liant și întrebuințată la prepararea betoanelor și a plăcilor izolante. ◊ Fig. (Cu aluzie la culoarea neagră a reziduului) Soarele spărgea norii de zgură. C. PETRESCU, S. 181. ♦ Strat de oxizi metalici, format deasupra unei suduri executate cu arc electric. 2. Cenușă întărită (provenită din lucruri arse de multă vreme). Pete mari de cenușă vînătă, pe care soarele, și ploile au schimbat-o în zgură, arată locurile pe care se înălțau clădiri. STANCU, U.R.S.S. 147. Pe acolo s-au găsit în vechime săgeți... cărămizi și zgură. ODOBESCU, S. II 224. Fig. De zgura vremii-n mine se scutură nomazii, Pribegite lor inimi răsună-n mușchii mei. LESNEA, A. 52. Simt că se ridică-n mine nu știu ce străveche zgură; Peste lacu-mi de iubire a plouat potop de ură. DAVILA, V. V. 104. 3. Funingine. Nu zgura de pe fețe, nici hainele ponosite, nici oboseala fizică nu erau caracteristice minerilor din Valea Jiului... ci tocmai acea lumină oțelită din ochi, acea forță pe care asemenea oameni o degajă – fie că sînt sau nu acoperiți de funingine. CONTEMPORANUL, S. II, 1949, nr. 164, 8/6.

valos sn [At: (a. 1717) IORGA, D. B. II, 106 / V: ~las (A: nct), ~t, vălaș (A: nct), volast (A: nct), vol~ / Pl: ~uri / E: mg válasz (Ac választ)] 1 (Trs; Mar) Răspuns². 2 (Olt; Trs; îe) A-și da ~ul A-și descărca sufletul. 3 (Olt; Trs; îae) A se destăinui. 4 (Mun; îae) A-și da arama pe față. 5 (Mun; d. oameni; îae; șîf a-și arăta ~ul) A-și arăta puterea. 6 (Mun; d. terenuri cultivate; îae; șîe a-și arăta ~ul) A da recolte mari.

GREȘ'I, greșesc, vb. IV. 1. Intranz. A face o greșeală, a comite o eroare; p. ext. a se înșela (din nepricepere sau fără voie). Ascultă-mă și de astă dată și nu vei greși. ISPIRESCU, L. 21. Văd și eu că am greșit, de-am ponegrit-o așa de tare. CREANGĂ, P. 134. Cine-ntreabă nu greșește. ♦ A nu nimeri ținta, a da greș. Potira-l urmărea, Potiră arnăuțească Cu iarbă vînătorească, Unde-a da, să nu greșească! ALECSANDRI, P. P. 88. ◊ Tranz. A greșit ținta. ♦ Refl. (Popular) A face ce n-ar fi vrut să facă (din nebăgare de seamă, cedînd unei impulsii momentane). Fata cea mică se greși într-o zi și spuse surorilor cum argatul care le da flori se roșește ca o sfeclă cînd vine înaintea lor, și cum este de curățel. ISPIRESCU, L. 234. S-o fiarbă tare cu luare-aminte ca nu cumva să deie-n foc sau să se greșească ca să guste să vadă cum îi borșul. SBIERA, P. 119. 2. Tranz. A face rău, a executa greșit (ceva), a nu izbuti să facă bine (ceva). A greșit socotelile. Croitorul mi-a greșit haina. ▭ Ioana le recita fără să greșească nici o vorbă. La TDRG. ♦ A lua un lucru drept altul; a încurca. A greși adresa. ▭ A greșit răvașile; în loc să dea pe cel verde Zoei, i-a dat pe cel roz. NEGRUZZI, S. I 24. ♦ (Complementul este «drumul», «calea») A rătăci drumul, a apuca alt drum decît cel bun. Mă opresc, căci mi se pare că iar am greșit calea. ODOBESCU, S. III 60. Iovan Iorgovan... Nainte mergea, De Cerna-și uita, Drumul că greșea Și se rătăcea. TEODORESCU, P. P. 418. 3. Tranz. A se face vinovat cu ceva față de cineva, a face cuiva un rău. Vai de mine... Dar ce v-am greșit eu, oameni buni? ALECSANDRI, T. I 400. Spune-mi ce ți-am greșit eu, De mă muncești așa rău? CONACHI, P. 205. Mă urăști fără vină, Că nimic nu ți-am greșit. HODOȘ, P. P. 97. ◊ Intranz. (Urmat de determinări introduse prin prep. «cu») Dacă greșesc cu ceva și am făcut rău, pe mine pedepsește-mă. DUMITRIU, N. 121. Aș vrea... să-i întreb ce au cu mine, cu ce le-am greșit? La TDRG. ♦ (În vorbirea celor credincioși; întrebuințat absolut sau determinat prin «înaintea lui dumnezeu») A păcătui. Nu știu ce să mai zic și despre dumnezeu, ca să nu greșesc. Pesemne c-a ajuns și el în mintea copiilor. CREANGĂ, P. 317. Nu știu cum să mai zic, ca să nu greșesc înaintea lui dumnezeu. id. ib. 234.

vaccin, ~ă [At: PISCUPESCU, O. 236/23 / V: (îvr) vacsină, (înv) vacină, vacțină, vațină, (reg) vaccenă sf, vacsân sn / Pl: ~uri, (îvr) ~e / E: lat vaccinus, vaccina, it vaccino, vaccina, fr vaccin, vaccine, ger Vakzin, Vakzine] 1 sn, (înv) sf Lichid seros, extras din pustulele animalelor bolnave de vaccină (5), folosit în trecut, prin inoculare, pentru a crea omului imunitate față de variolă (1) Si: (îvp) vărsat¹ (19). 2 sn Produs biologic obținut din germeni patogeni sau din culturi microbiene, care se administrează (prin injecții sau pe cale bucală) unui om sau unui animal pentru a-i crea imunitate împotriva bolilor infecțioase sau în scop terapeutic. 3 sn, (Îrg) sf Vaccinare. 4 sn (Ccr) Semn rămas pe corp în urma vaccinării. 5 sf Boală infecțioasă și contagioasă a bovinelor, mai ales a vacilor, caracterizată prin prezența unor pustule a căror serozitate se inoculează la om pentru a-i crea imunitate la variolă. 6 sf Virus al vaccinei (5) care, cultivat în laborator, servește drept vaccin contra virusului variolei (cu care prezintă o imunitate încrucișată). 7 sf Ansamblul manifestărilor clinice observate la om după o vaccinare antivariolică.

CHIP (pl. -puri) I. sn. 1 Imagine: Dumnezeu a făcut pe om după ~ul și asemănarea Iui ¶ 2 🔷 ⛏ Portret, bust, statuă, figură sculptată: mă opresc gînditor în fața ~ului de bronz al falnicului Basarab (VLAH.); ~ cioplit, idol ¶ 3 Gravură, ilustrație, poză: copilul se joacă între ei cu o carte mare cu ~uri (BR.-VN.) ¶ 4 Înfățișare, față, figură: era mic de stat, avea ~ul blajin și oare-care stîngăcie în mișcări (GN.) ¶ 5 Formă: din capul leului făcu o glugă în ~ de coif (ISP.) ¶ 6 Semn: face ~ mîței care se ținea pe lîngă dînsul să iasă pînă afară (SEV.); începu să dîrdîie pe picioare în ~ de joc și de veselie (DLVR.) ¶ 7 Fel: în ~ul acesta; gazda se sili în toate ~urile să-l oprească de la această hotărîre a sa (ISP.); fel și ~ sau în fel (uri) și ~ uri, în toate felurile; ~uri și ~uri, tot felul; nici într’un ~, nicidecum ¶ 8 Mijloc: nu-i alt ~ de scăpare; nu putem trăi... de n{c'om,1c} face toate ~urile să scăpăm de hîrca de babă (CRG.) ¶ 9 Putință: p’acolo nu mai era ~ de traiu (ISP.); a nu avea ~, a nu-i fi cu putință, a nu putea nicidecum. II. CHIP, CHIPUL, CHIPURILE adv. Cum s’ar zice, așa zicînd, ca și cum (ar fi), numai așa (de ochii lumii), de formă: în anii următori a fost, chipurile, belșug și s’au făcut de toate (VLAH.); venise popa să caute, chipurile, liniște la cumnatul Cuțiteiu (CAR.); îi iertă împăratul de vr{co,3c} osîndă, chipul (ISP.) [sl. kip < ung. kép].

ofil'i [At: PSALT. 51 / V: (reg) ofel'i, (cscj) ~l'a, ofel'a, (îrg) oghi~, ogi~, ovel'i, oliv'i, ovi~ / Pzi: ~lesc / E: rs охилеть] 1 vr (D. plante) A se veșteji. 2 vr (Fig) (D. oameni) A-și pierde culoarea, frăgezimea feței Si: a se îngălbeni. 3 vr (Fig) A-și pierde puterea, vigoarea. 4 vr (Fig) A se întrista. 5 vt (Înv; îf ovili) A umili. 6 vt (Reg) A supăra pe cineva, spunându-i un lucru urât Si: a insulta, a jigni. 8^[1] vr (Înv; îf ovili) A-și pierde nădejdea Si: a se descuraja.

omen'i [At: COD. TOD. 229 / V: (reg) omin'i / Pzi: ~nesc / E: om] 1 vr (Rel; îrg) A lua înfățișare de om Si: a se întrupa, a se naște. 2 vt (Îvp) A manifesta respect și considerație față de cineva Si: a cinsti, respecta. 3 vt (Îvp) A venera. 4-6 vr (Înv) A se purta corect, cinstit, civilizat. 7 vt (Reg; îf omini) A ura cuiva noroc. 8 vt (Reg; îf omini) A felicita. 9 vt (Pop) A primi pe cineva în mod ospitalier Si: a ospăta. 10-11 vtr A mânca și a bea Si: a ospăta. 12 vt (Irn) A trage cuiva o bătaie zdravănă.

MĂCAR adv. 1. (Restrictiv) Cel puțin, barem. V. încalte, încai. Acestea sînt fapte care, măcar pentru o bucată de vreme, nu se uită. C. PETRESCU, A. 28. Măcar din deal, așa ca-n zbor, S-arunce ochii-n jos spre văi, Spre sat, spre casa lor! COȘBUC, P. I 232. Dar lăsați măcar strămoșii ca să doarmă-n colb de cronici. EMINESCU, O. I 151. ◊ (Urmat de conj. «dacă», «de» sau «să», formează loc. conj. cu care se introduc construcțiile optative) Măcar de-ar ploua! ▭ Măcar dacă aș fi aghiotant de batalion, să merg călare. CAMIL PETRESCU, U. N. 391. ◊ (În propoziții sau expresii negative, uneori împreună cu «nici») Trecea prin pădure fără să-l doară măcar capul. ISPIRESCU, L. 8. Ea se uită, se tot uită, un cuvînt măcar nu spune, Rîde doar cu ochii-n lacrimi, spărietă de-o minune. EMINESCU, O. I 84. N-ai spus nici măcar un cuvînt. ODOBESCU, S. III 33. 2. (Cu nuanță concesivă) Chiar, încă. Fă-mă, mamă, cu noroc, Și măcar m-aruncă-n foc. CREANGĂ, P. 235. Fie măcar aurit, Nu-l voi, nu-mi este dorit. PANN, P. V. II 130. Cînd mai vii tu pe la noi? Eu, mîndro, măcar și joi! BIBICESCU, P. P. 37. ◊ Loc. conj. Măcar de (sau, rar, dacă) sau măcar să = chiar dacă. Florico, ascultă, să știi că te iau de nevastă măcar de-ar fi orice! REBREANU, I. 81. Nu scap eu de tine, nici tu de mine, măcar de s-ar pune nu știu cine și cruciș și curmeziș. ISPIRESCU, L. 63. Măcar că = deși, cu toate că. Era zdravăn Pîrvu, măcar că-l supsese boala. DUMITRIU, B. F. 100. Tînărul, măcar că și-a întors privirile de multe ori pe calea umblată, nu a luat seama să mai vină cineva după el. CARAGIALE, P. 43. Nu se astîmpără nici în ruptul capului, măcar că au pățit multe. CREANGĂ, P. 218. (Regional, fără conj. «că») Vestitul crai, măcar e crai, Nu-i vrednic preț de trei surcele. COȘBUC, P. II 228. Căci cunoștea pe Vlad foarte bine, Măcar era în hainele străine. BUDAI-DELEANU, Ț. 200. 3. (Popular, în legătură cu un pronume sau cu adverbe relative-interogative, echivalează cu «ori», «oricît»,. «oricine», «oricum») Cioarei cît să-i cînți măcar, Ea tot îți va zice: gar! PANN, P. V. III 40. De s-ar gîlcevi și s-ar urî omul măcar cum pentru orice lucru. ȚICHINDEAL, F. 153. De-ar fi niște pețitori, Cheamă-i, maică, pe la noi, să le dăm și de mîncare, Doar m-a cere măcar care. HODOȘ, P. P. 198. Cîtu-i țara romînească Nu-i ca fat-ardelenească, Măcar cine ce gîndește, Măcar cum mi-o ocărăște. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 31. – Accentuat și: măcar. – Variantă: (Mold.) macar (în Transilv. accentuat și macar) adv.

stric'a [At: PRAV. 140 / Pzi: stric, 6 și (înv) stric / E: ml extricare] 1 vt (C. i. mai ales obiecte sau părți ale lor) A face să-și piardă total sau parțial calitățile, funcționalitatea etc. devenind necorespunzător sau neutilizabil, prin uzare sau în urma unei acțiuni violente, prin nerespectarea cerințelor de executare, de exploatare etc. Si: a defecta (7), a degrada (13), a deranja (2), a deregla (1), a deteriora (1) Vz hrentui, paradi¹, ponosi, rablagi, rupe, uza. 2 vt (C. i. sisteme tehnice) A face să nu (mai) funcționeze normal Si: a defecta (6), a deranja (2), a deregla (1) V avaria. 3 vt (Fam; îe) A ~ căruța (sau sita, calimera cu cineva) A rupe relațiile de prietenie sau de colaborare. 4 vr (Îe) A se ~ căruța la mijlocul drumului A întâmpina piedici când ești încă departe de țintă. 5 vt (Pop; c. i. obiecte solide) A sparge (17). 6 vt (Reg; c. i. semințe, fructe, alimente etc. cu înveliș tare) A sparge (43). 7 vt (Îvp; c. i. uși, încuietori etc. sau încăperi etc. încuiate, închise) A sparge (92). 8-9 vtr (Îvp) A (se) dărâma (1, 3). 10-11 vtr (Îvp) A (se) ruina. 12 vt (Înv; c. i. teritorii, țări, așezări etc.) A devasta (1). 13 vt (C. i. culturi, pământ cultivat, plante etc.) A produce stricăciuni Si: a face să se degradeze, a distruge (1) Vz nimici, prăpădi. 14 vt (Îvp; c. i. bani, bunuri materiale, obiecte) A risipi. 15 vt (Îvp; c. i. bani, bunuri materiale, obiecte) A consuma (inutil). 16 vr (D. materii organice, în special d. hrană) A se degrada sub acțiunea agenților externi Si: a se altera (4), (pop) a se împuți Vz acri, descompune, fermenta, înăcri, putrezi, râncezi, sărbezi², scoace, zeri. 17 vt (Îe) A ~ (sau a împuți) brânza (cu cineva) A rupe prietenia (cu cineva). 18-19 vtr (D. aer) A (se) încărca de mirosuri grele, neplăcute Si: a (se) altera (1-2), a (se) vicia. 20-21 vtr (Pex; d. aer) A (se) încărca cu substanțe nocive Si: a (se) polua. 22 vr (Fig; îvp; d. ființe) A se degrada fizic (pierzând anumite însușiri sau părți ale trupului). 23 vr (Îe) A se ~ de râs A râde foarte tare, a face mare haz de cineva sau de ceva. 24 vt (C. i. organe, funcții organice etc., ale ființelor sau, pex, sănătatea) A tulbura buna funcționare Vz ataca, caria, dăuna, deranja, distruge, prejudicia, vătăma. 25-26 vtr (Îe) A i (se) ~ cuiva capul (sau mintea) sau a (se) ~ de (sau la) cap A-și pierde sau a face să-și piardă judecata Si: a (se) zăpăci. 27 vt (Îvp; c. i. ființe) A îmbolnăvi. 28 vt (Pex) A contamina (2). 29 vt (Reg; c. i. membre ale corpului) A luxa. 30-31 vtr (Pop; d. oameni, animale sau părți ale corpului lor) A (se) răni Si: a (se) juli. 32-33 vri (Pop; îe) A se (sau a o) ~ la ceafă (sau la gât cu cineva) A determina întreruperea bunelor relații (cu cineva). 34-35 vri (Pop; îae) A pierde creditul (în fața cuiva). 36 vt (Îvr) A dezvirgina. 37 vr (Reg; d. copaci) A se usca. 38 vt (Îvp) A ucide. 39 (Îvp) A mutila. 40-41 vri (Trs; d. femei, îe) A se ~ de copii, a-și ~ pruncii A-și provoca avort. 42 vt (Pop) A mâhni. 43 vt (Pop) A chinui (1). 44 vt (Reg; îe) A ~ cuiva firea (sau sufletul) A produce cuiva neliniște, supărare. 45 vt (Fig; d. vreme) A deveni urât, închis, cu precipitații Si: a se închide, a se înrăutăți, a se posomorî. 46 vt A face să piardă din calități, din valoare Si: a degrada (11), a deprecia (3). 47 vt (D. vărsat) A lăsa urme caracteristice pe piele. 48 vt (D. oameni sau obraz, față etc.; adesea urmat de determinarea „de vărsat”) A avea urme caracteristice, lăsate de vărsat. 49 vt A face să nu mai fie pus în ordine Si: a deranja (1). 50 vt (C. i. limba, cuvintele, formele lexicale etc.) A abate (intenționat) de la forma, înțelesul, natura etc. normală. 51 vt (C. i. limba, cuvintele, formele lexicale etc.) A face să-și piardă integritatea, puritatea Si: a corupe (3), a deforma (10). 52 vt (Îvr; îc) ~că-limba Persoană care folosește un limbaj prețios, încărcat cu elemente străine, nespecifice limbii. 53 vt (Pop; în superstiții; c. i. oamenii) A deochea (1). 54 vt (Pop; în superstiții; c. i. oamenii) A fermeca (3). 55 vt A face să se schimbe în rău din punct de vedere moral. 56 vt A face să-și piardă moralitatea, corectitudinea Si: a corupe (7), a deprava (1), a desfrâna (5), a destrăbăla (1), a dezmăța (4), a perverti, a sminti, a vicia. 57 vi (Mai ales îcn) A face rău într-o anumită situație Si: a dăuna. 58 vi (Mai ales îcn) A fi nefolositor sau nepotrivit într-o anumită situație Si: a dăuna. 59 vt (Îvr; îe) Nu ~ nimic Nu face nimic. 60 vt (Pop; d. defectele cuiva) A dezavantaja (1). 61 vt (Cu complementul „ce”) A se face vinovat (cu ceva împotriva cuiva) Si: a greși (8). 62 vt (C. i. acțiuni, stări de fapt, procese, fenomene etc.) A opri buna desfășurare, realizarea (în condiții optime) etc. Si: a curma (8), a împiedica, a zădărnici V dejuca, deranja, incomoda, stingheri, stânjeni. 63 vt (C. i. unități care formează șiruri, linii) A întrerupe continuitatea. 64 vt (C. i. unități care formează șiruri, linii) A provoca dezordine. 65 vr A rupe legăturile de prietenie cu cineva. 66 vr A curma bunele relații Si: a se certa (6), (fam) a se supăra. 67 vt (Pop; îe) A ~ cumetria (cu cineva) A se certa (6). 68 vr (Pop; pex; d. grupuri, adunări, petreceri, jocuri) A se sparge (37). 69 vt (Îvp; c. i. legi, convenții, hotărâri, angajamente, înțelegeri etc.) A anula (2). 70 vt (Pex) A nesocoti. 71 vt (Pop; în superstiții; c. i. farmece, blesteme) A dezlega (18).

șurub sn [At: DOSOFTEI, V. S. octombrie 73^v/21 / V: (înv) șr~, (reg) sirâp, sulup, surup, șăraf, șârâp, șâr~, șâruf (Pl: ~roafe), șirof (Pl: ~oafe), șirov, șorof (Pl: ~oafe), șoroflu (Pl: ~oafle), șor~, șraf, șraft, șranf, șrof, șrouf, șr~, ~rof, ~uf, ~up, ~uv sn, ștrof (Pl: ~i) sm, șorubă (Pl: ~be), ~ă sf / Pl: -uri, (reg) ~e / E: ger dal Schrūbe, ucr шруб, mg sróf (dal soróf stróf] 1 Tijă (de oțel sau de lemn), de obicei cilindrică, filetată, care servește la asamblarea a două sau a mai multor piese sau care transmite, transformă sau utilizează în diverse feluri mișcarea de rotație într-un mecanism. 2 (Îlav) În ~ În formă de cerc sau de spirală. 3 (Îs) ~ melc (sau fără sfârșit, fără fine) Tijă filetată angrenată cu o roată dințată căreia îi imprimă o mișcare de rotație. 4 (Îs) ~ conducător (sau mamă) Tijă filetată care, prin rotire, produce deplasarea carului de la strung. 5 (Mun; d. acțiuni, activități; îe) A merge (ca) pe -up A se desfășură foarte bine. 6 (Mun; irn; d. oameni; îae) A se fandosi. 7 (Pop; îe) A întoarce (sau a învârti) ~uri A recurge la șiretlicuri (1). 8 (Pop; îe) A(-i) întoarce (cuiva) un ~ (sau ~ul, ~urile) A minți. 9 (Pop; îae) A înșela. 10 (Pop; îe) A o întoarce la ~ A-și schimba purtarea, atitudinea față de cineva sau de ceva pentru a ieși dintr-o încurcătură. 11 (Pfm; îe) A strânge ~ul (sau, rar, ~urile) A întrebuința mijloace de constrângere față de cineva. 12 (Pfm; îe) A rămâne cu un ~ lipsă A se sminti. 13 (Reg; îe) A fi un lucru cu ~ A fi un iucru prost făcut. 14 (Pop; îe) A-i face (cuiva) un ~ (sau -uri) în (sau prin) cap A-i apuca (cuiva) șuvițe (6) de păr din cap, rasucindu-le și trăgând de ele. 15 (Pop; îae) A răsuci unghia degetului mare sau încheieturile degetelor în părul capului (cuiva). 16 (Reg; fig) Șiretlic (1). 17 (Reg; fig) Vârtej de apă. 18 (Înv; pex; csnp) Robinet. 19 (Reg) Canea. 20 (Reg; îf șorub) Cric². 21 (Trs; Mol) Vârtej de ridicat piatra morii. 22 (Reg) Vârtej de strâns doagele. 23 (Reg) Menghină. 24 (Reg) Fiecare dintre verigile de metal care întind pânza joagărului. 25 (Reg; lpl; îf șurupuri) Cârceie (5) (la joagăr). 26 (Buc) Mecanism cu care se ridică poarta principală a stăvilarului prin care trec plutele. 27 (Mar; pex; îf șurubă) Poarta principală a stăvilarului prin care trec plutele. 28 (Îvr; pan; îs) Șurup de dopuri Tirbușon. 29 (Îvr; îs) ~upul lui Arhimede Elice. 30 (Reg; îf șorub) Vârf la sfredel. 31 (Trs; Buc; șîs cheie de șoroafe) Șurubelniță (1). 32 (Trs; Mol) Cheie (la vioară, țambal etc.). 33 (Reg) Dispozitiv cu care se ridică fitilul lămpii cu petrol. 34 (Trs) Dispozitiv care reglează mișcarea teicii de la moară. 35 (Reg; îs) Sfredel cu șorof Coarbă² (1). 36 (Reg; îas) Bormașină. 37 (Mol; Trs; șîs ~ glonț) Fiecare dintre colții de fler care se fixează iarna pe potcoavele cailor ca să nu alunece. 38 (Reg; îf șorof) Rotiță de la bătătorul de unt. 39 (Reg) Piuă în care se fixează sfredelul la coarbă.

schimonos'i [At: PSALT. HUR. 96^v/21 / V: (îrg) ~mos'i, (reg) ~mbos'i, șchimbonos'i, șchimos'i, (îvr) ~nis'i / Pzi: ~sesc / E: ngr ασχημονῶ (aor ασχημαινω)] 1 vr (D. ființe sau d. părți ale corpului lor) A-și schimba în rău aspectul, forma, natura, devenind urât, respingător (sub aspect fizic). 2 vr (D. aspectul unor ființe sau al unor părți ale corpului lor) A se schimba în rău, devenind respingător Si: a se poci. 3 vr (D. oameni) A face grimase (1) Si: (pfm) a se scălâmbăia (3), (reg) a se opăci¹. 4 vr (D. față sau d. părți ale feței oamenilor) A se contracta într-o strâmbătură, într-o grimasă (ca expresie a unei senzații, a unei stări sufletești etc. de obiei neplăcute) A se strâmba. 5 vr (Îrg) A face nazuri Si: a se fandosi (2). 6 vtf (Fig; c. i. cuvinte, vorbirea, limba etc.) A pronunța sau a scrie, a reproduce sau a face să pronunțe, să scrie sau să reproducă incorect Si: a deforma (10), a denatura (2), a schingui (2), a scâlcia (6), a stâlci. 7 vtf (Îvr; fig; îf schimosi) A rușina. corectat(ă)

jenant, -ă adj. 1 (despre situații, stări sau despre acțiuni, manifestări, atitudini etc. ale oamenilor) deranjant, importun, incomod, incomodant, neplăcut, stânjenitor, stingheritor, supărător, <înv.> molest. Gestul lui a fost jenant pentru fată. Îi pune întrebări jenante. 2 (despre obiecte, lucruri etc.) deranjant, incomodant, ancombrant. Fotoliul-pat desfăcut este jenant într-o cameră mică. 3 (despre stări, situații etc.) neplăcut, penibil, supărător, urât², giurumist. În fața ei se află într-o situație jenantă știind că a mințit-o. Nu vrea să-l întâlnească din cauza unor amintiri jenante.

FRIG (pl. -iguri) sn. 1 Sensațiune neplăcută produsă prin scăderea temperaturii corpului, din pricina lipsei de căldură, din cauza răcelii atmosferii, etc.: mi-e ~; a tremura de ~; a îngheța de ~ ¶ 2 Scăderea sensibilă a temperaturii aerului, răceală: e ~; sînt zece grade de ~; ~ul iernii; a se apăra de ~ ¶ 3 ~ul morții, fiorii ce cuprind pe cineva în fața unei primejdii de moarte: Rîd și de ~ul morții, cum rîd de-al iernii ~ ALECS. ¶ 4 🩺 Boală de oameni, caracterizată prin ridicarea temperaturii normale a corpului (călduri, fierbințeli), prin accelerarea pulsului și prin sensațiuni alternante de frig și de căldură excesivă: bolnav de ~; în delirul ~urilor; ~uri intermitente, boală infecțioasă din ținuturile tropicale, caracterizată prin îngălbenirea pielii ¶ 5 🌿 FRIGURILE, mică plantă ierboasă, cu tulpina și frunzele acoperite în peri, cu flori liliachii, mai adesea albe; crește prin locurile nisipoase și stîncoase (Arabis arenosa) (🖼 2208) ¶ 6 🌿 FLOARE-DE-FRIGURI = FIEREA-PĂMÎNTULUI; BURUIANĂ-DE-~URI¹, plantă foarte veninoasă, cu frunzele puțin cărnoase, lucitoare, cu flori mici, galbene; crește prin locurile umede, pe marginea lacurilor și a iazurilor; numită și „boglar”, „rînzișoară”, etc. (Ranunculus sceleratus) (🖼 2209); – BURUIANĂ-DE-FRIGURI² = LAPTELE-CUCULUI; BURUIANĂ-DE-FRIGURI³ TRAISTA-CIOBANULUI [lat. frīgus].

val¹ sn [At: CORESI, EV. 234 / Pl: ~uri, (înv) ~ure / E: vsl *валъ cf bg вал, scr val] 1 (Mpl) Mișcare ondulatorie care apare la suprafața unei întinderi de apă datorată vântului, curenților maritimi, mareelor etc. 2 (Mpl) Masă de apă care înaintează (sau dă impresia că înaintează) ridicându-se și coborându-se la suprafața mării, a unui lac, a unui fluviu etc. Si: talaz, (Trs) vangăr (3), vălătuc (1), (reg) vop (1). 3 (Îlav) În ~uri sau ~uri-~uri În mod succesiv. 4 (Îlav) În cantitate mare. 5 (Îlav) Din abundență. 6 (Trs; îlav) De-a-n ~u De-a valma. 7 (Pes; îe) În ~ul apei Împotriva curentului. 8 (Îe) A înota în contra ~urilor A se opune părerilor majorității. 9 (Îvr; îe) A da ~uri A da în clocot. 10 (Îe) A (se) lăsa dus de ~ sau a (se) lăsa în voia ~urilor, a lua (sau a duce) ~ul (pe cineva) A (se) lăsa la voia întâmplării. 11 (Îlav) ~-vârtej În mare grabă. 12 (Îal) Vijelios. 13 (Îs) ~urile vieții (sau lumii, lumești) Dificultăți inerente vieții. 14 (Îs) ~urile tinereții (sau tinereților) Întâmplări (neplăcute) pricinuite de impulsivitatea, entuziasmul și lipsa de experiență inerente tinereții. 15 (Îs) ~ul (sau ~urile) vremii Trecere a vremii (cu toate evenimentele ei). 16 (Lpl) Apă (40). 17 (Pex; urmat de determinări introduse prin pp „de”) Cantitate mare. 18 (Îvp; fig) Dificultate (3). 19 (Îvp; fig) Supărare. 20 (Îvp; fig) Necaz. 21 (Îvp; fig) Neliniște (puternică). 22 (Îvp; îe) A avea ~ (sau ~uri) (cu sau, înv, de, despre cineva sau ceva) A avea neplăceri (din parte cuiva sau a ceva). 23 (Îae) A fi incomodat (de cineva sau ceva). 24 (Îvp; îe) A face (cuiva) ~ (sau, reg, de ~) A-i face (cuiva) un rău. 25 (Înv; îe) A fi în ~ (sau în ~uri, la ~) A fi în impas. 26 (Îae) A fi tulburat. 27 (Pan) Ceea ce poate fi comparat, prin formă și mișcare, cu un val¹ (1). 28 Ceea ce vine în cantitate mare, impetuos, ca un val (2). 29 (Mil; îvr; îe) A da ~ A năvăli. 30 (Îae) A ataca. 31 Grup de oameni considerat cronologic față de altul. 32 (Îs) Noul ~ Orientare artistică, literară etc. a generației tinere în raport cu generațiile anterioare. 33 (Îas) Grupare de persoane care reprezintă noul val (32). 34-35 (Met; îs) ~ de frig (sau de căldură) Aflux de mase² de aer rece sau cald. 36 Cantitate de țesătură înfășurată pe un cilindru special de lemn sau de carton Si: trâmbă, vălătuc (3), (reg) vălug² (1), vig (1). 37 (Reg) Urzeală înfășurată pe sulul dinapoi al războiului de țesut. 38 (Îrg) Cantitate de lână înfășurată în formă de sul. 39 (Reg; îs) ~ de tei Sul făcut din șuvițe lungi de coajă de tei, utilizate ca sfoară de legat. 40 (Reg) Cantitate de fân învălătucit, obținută din brazdele de fân adunate cu grebla. 41 (Înv; îe) A purta (pe cineva) (de) ~ A tracasa (pe cineva). 42 (Îs) ~ul ștreangului Lațul cu care se prinde ștreangul de crucea căruței Si: orcicar. 43 Legătură de nuiele (lungi cât lățimea pârâului) care este rostogolită prin apă și lovită periodic de fundul acesteia, pentru a stârni peștele Si: (reg) vălătuc (12). 44 Scândură groasă (lungă cât lățimea pârâului), prevăzută cu mânere și călcători, care este deplasată prin apă și lovită periodic de fundul acesteia pentru a stârni peștele. 45 (Reg) Făclie făcută dintr-un mănunchi de cârpe înfășurate pe un băț, întrebuințată noaptea pentru a atrage peștele, care se prinde cu mâna sau cu ostia¹. 46 (Reg; la car sau la căruță; îs) Căpățâna la ~ Parte a butucului roții dinspre podul¹ osiei. 47 (Reg) Sul (la roata fântânii). 48 (Reg) Urzitoare. 49 (Reg; la joagăr) Fus de lemn învârtit de o rotiță de fier dințată, înfășurat cu un lanț care pune carul în mișcare. 50 (Reg; la joagăr) Dispozitiv la roata de apă, alcătuit dintr-o osie de fier, prevăzută la capete cu câte un butuc de lemn și cu speteze. 51 (Reg; la joagăr) Car (25). 52 (Reg; la piuă) Fus de lemn, învârtit de roata de apă, prevăzut cu dinți de lemn așezați radial, care pune în mișcare ciocanele. 53 (Reg; la moară) Crâng (32). 54 (Reg; la moară) Grindei (la roată). 55 (Mol; Mun) Piesă cilindrică a batozei, prevăzută cu lame, care, prin învârtire, apucă snopii. 56 (Agr; reg) Tăvălug. 57 Piesă cilindrică la mașinile tipografice, de obicei de metal, cu ajutorul căreia se întinde cerneala, se ghidează hârtia etc. Si: valț¹ (2). 58 (Tip; îs) ~ de corectură (sau de mână) Piesă cilindrică de metal, cu unul sau două mânere, folosită la ungerea manuală, cu cerneală, a formelor de tipar în vederea executării corecturii. 59 (Mol) Parte a greblei în care sunt fixați dinții. 60 Ornament curent în arta populară, mai ales în ceramică și în arta decorativă, de forma ondulatorie a unui val¹ (1). 61 (Dob; Mun; de obicei art) Numele unui dans popular nedefinit mai îndeaproape. 62 Melodie după care se execută valul (61). 63 (Trs; art; șîcs de-a ~ul) Numele unui joc de copii nedefinit mai îndeaproape.

prohab sn [At: GANE, N. III, 29 / V: (reg) prolab, ~ap, ~av, pruhab, pruhap / Pl: ~uri, (rar) ~e, (reg, sm) ~i / E: bg прохаб] 1 Deschizătură din față a pantalonilor bărbătești Si: șliț¹. 2 Despicătură, în dreptul taliei, a rochiei sau a fustei Si: șliț¹. 3 (Rar; îe) A descoase (pe cineva) din toate ~urile A încerca cu orice preț să afli secretele cuiva. 4 (Reg) Despicătură în lungul hainei, rochiei, fustei Si: șliț¹. 5 (Reg; dep) Epitet pentru un om care poartă haină despicată la spate. 6 (Reg) Ruptură mare într-o haină. 7 (Buc; Trs; pex) Haină, rufă ruptă Si: zdreanță. 8 (Reg) Încrețitură la fustă. 9 (Trs) Fiecare dintre cele două clape care astupă pe dinăuntru deschizăturile dinainte, în formă de buzunar, ale cioarecilor, ca să nu se vadă cămașa Si: (reg) oblon. 10 (Reg) Motiv ornamental în cojocărie format din mai multe motive de broderie Si: (reg) amnar. 11 (Buc) Tăietură mare de cuțit. 12 (Mar) Prăpăd.

pământ sn [At: PSALT. HUR. 69^v/16 / V: (îrg) pem~, (reg) pom~, (îvr) pomont / Pl: ~uri, (înv) ~ure, (reg) ~e, ~minte / Vc: ~tule, (înv) ~e, păminte / E: ml pavimentum] 1 Scoarță a globului terestru pe care trăiesc oamenii și celelalte vietăți. 2 (În imprecații; îe) Înghiți-te-ar ~ul! sau Mânca-te-ar ~ul! De-ai muri! 3 (Interogativ retoric; îe) Cum te (îl, vă etc.) rabdă (sau ține) ~ul? Exprimă indignarea față de lipsa de omenie a cuiva. 4 Mormânt. 5 (Îlav) ~ îngăurit Epitet pentru un om leneș. 6 (Îlav) Din ~ De jos. 7 (Îlav) De la ~ De jos. 8 (Îe) A uita ca ~ul A uita cu desăvârșire, de tot. 9 (Îe) A dormi ca ~ul A dormi profund. 10 (Îe) A nu ști ca ~ul A nu ști deloc. 11 (Îe) Din ~ (din iarbă verde) sau din fundul ~ului Cu orice preț, prin orice mijloace. 12 (Îe) A se înclina până la (sau în) ~ A se înclina foarte adânc, cu o politețe exagerată. 13 (Îlav) În (sau la) ~ A plecat până jos (de teamă, de emoție, de modestie etc.). 14 (Îe) A pune sau a băga (ceva) în ~ A însămânța. 15 (Îae) A planta. 16 (Îe) A băga (pe cineva) în ~ A înmormânta. 17 (Îae) A omorî. 18 (Îae) A intimida, a speria pe cineva. 19 (Îe) A cădea la ~ (în fața cuiva) A se prosterna, a îngenunchea cu fața la pământ. 20 (Îae) A se umili în fața cuiva. 21 (Îe) A lăsa totul (sau toate) la (sau, reg, în) ~ A abandona totul Si: a lăsa baltă. 22-24 (Îe) Nu-l încape ~ul Se spune despre o persoană (lacomă) (îngâmfată sau) foarte fericită. 25 (Îe) A nu-l (mai) ține (pe cineva) ~ul (de bucurie) A fi foarte bucuros. 26 (Îe) A nu mai călca pe ~ A fi foarte fericit. 27 (Îe) A nu atinge ~ul sau a nu se ști sau a nu se (mai) simți pe ~ (de bucurie) A fi foarte fericit. 28 (Îe) A nu avea nici cer, nici ~ A nu avea nici un adăpost. 29-30 (Îe) A (nu) fi (cu picioarele) pe ~ A (nu) avea simțul realității. 31 (Îcn; îae) A fi foarte distant. 32 (Îe) A tăcea (sau a fi mut) ca ~ul A nu spune nici un cuvânt. 33-34 (Îe) A face (sau a ține) umbră ~ului (degeaba) A trăi degeaba. 35 (Îae) A nu fi bun de nimic. 36 (Îe) A nu(-l) ști sau a nu(-l) afla, a nu(-l) auzi, a nu(-l) simți etc. nici ~ul A nu-l ști, a nu-l afla etc. absolut nimeni. 37 (Îe) A așterne (sau a trânti, a culca, a da etc.) la ~ (sau, rar, ~ului) A doborî. 38 (Pex; îae) A omorî. 39 (Îe) (Nu) se dărâmă ~ul Se zice când cineva se arată îngrijorat sau zorit, în mod nejustificat. 40-41 (Îe) A ieși (sau a răsări, a se ivi, a apărea etc. ca) din ~ (din iarbă verde) A apărea pe neașteptate (și fără să fi fost observat înainte de cineva). 42 (Reg; îe) A pune fața la ~ A muri. 43 (Îe) Plânge de udă ~ul Plânge mult. 44 (Reg; îe) A sta cu burta la – A trândăvi. 45 (Îe) A-i fugi cuiva ~ul de sub picioare A-și pierde echilibrul din cauza unei proaste stări fizice sau din cauza unui pas greșit. 46 (Îae) A fi pe punctul de a pierde o anumită situație materială, socială etc. 47 (Îe) Cu o falcă în cer (și) cu una (sau alta) în ~ Cu mare mânie, cu mare supărare. 48 (Îe) A-i veni cuiva să intre în ~ A se simți foarte stânjenit. 49-50 (Îe) A intra în ~ (de frică sau) de rușine A avea un puternic sentiment (de frică sau) de rușine. 51 (Îe) Parcă a intrat în ~ sau parcă l-a înghițit ~ul Se spune despre cineva sau ceva care a dispărut fără urmă, care nu poate fi găsit cu nici un preț. 52 (Reg; îe) A răsturna ~ul într-o dungă A realiza lucruri extraordinare. 53 (Îla) La ~ Nimicit. 54 (Îal; d. oameni) Distrus sufletește, într-o situație disperată. 55 (Îae; la box) Cnocdaun. 56 (Îae; în armată, sport etc., ca formulă de comandă) Culcat! 57 (Îe) A duce la ~ A face să eșueze. 58 (Îe) Plânge ~ul sub el (sau ea etc.) Se spune despre o persoană foarte supărată. 59 (Rar; îe) Geme ~ul sub cineva Se spune despre cei care se vaită și gem întruna. 60 (Rar; îe) Doarme și ~ul sub om Se spune când este mare liniște, când domnește calmul. 61 (Reg; îe) Cu inima pe ~ Foarte trist. 62 (Reg; îe) A-i crăpa (cuiva) ~ul (undeva) A muri undeva. 63 (Îe) A frământa (sau a pisa etc.) ~ul A juca, a dansa cu pasiune. 64 (Îe) A mânca (sau a pupa) ~ul A atinge pământul în treacăt, din zbor. 65 (Rar; d. avioane; îe) A lua ~ A atinge pământul cu roțile, la aterizare. 66 (Spt; îe) Mingea a mâncat ~ Se spune când mingea a depășit linia de marcație reglementară. 67 (Îe) A nu(-l) primi pe cineva (nici) ~ul Se spune despre un om foarte păcătos care moare. 68 (Îe) A-i fî greu (și) ~ului (cu cineva) Se spune despre un om rău. 69 (Reg; îe) A da (sau a răsturna etc.) ~ul cu fundul (sau cu dosul, cu curul) în sus A căuta, a scotoci peste tot pentru a găsi un lucru. 70 (Reg; îae) A fi foarte harnic. 71 (Reg; îe) Ce ~? Ce Dumnezeu? 72 (Reg; îe) ~e răsufli ? Se zice cuiva tăcut, care nu scoate nici o vorbă. 73 Planetă a sistemului solar locuită de oameni. 74 (Pex) Oameni care locuiesc pe această planetă. 75 Arată o calitate sau un defect avut în gradul cel mai înalt sau un număr foarte mare. 76 (Îlav) La (sau de la, până la, din) capătul (sau marginea ori marginile, toarta, rar capetele) ~ului sau peste ~ etc. De foarte departe. 77 (Îe) A curma ~ul A colinda toată lumea. 78 (Îlav) De când (lumea și) ~ul Din totdeauna. 79 (Îae; îcn) Niciodată. 80 (Reg; îe) Când s-or roade furnicile ~ului Niciodată. 81 (Îla) Vechi ca ~ul Foarte vechi. 82 (Îe) Nu e peste ~ Nu e departe de aici. 83 (Îe) Ca de la cer la ~ sau (rar) cât cerul de ~, ca între cer și ~ Se spune pentru a arăta marea deosebire care există între două ființe, două lucruri, două fenomene. 84-85 (Îe) A (se) jura cu cerul și cu ~ul A (se) jura cu multă convingere, invocând atât forțele de pe pământ cât și pe cele cerești. 86-90 (Îe) A făgădui (a cere) (a căuta) (a se ruga sau) (a jurui) cerul și ~ul (A făgădui) (a cere) (a căuta) (a se ruga sau) a se jura mult. 91-95 (Îae) (A făgădui) (a cere) (a căuta) (a se ruga sau) a jura totul. 96-100 (Îae) (A făgădui) (a cere) (a căuta) (a se ruga sau) a jura lucruri nerealizabile, imposibilul Si: marea cu sarea. 101 (Îe) A șterge (sau a rade, a stinge etc.) de pe (sau după, înv, din) fața ~ului A distruge. 102 (Îae) A ucide. 103-104 (Reg; îe) (A veni sau) a se duce cu ~ul (A veni sau) a se duce în număr mare, cu tot neamul. 105 (Îlav) De stinge (sau zvântă, rar, sfârșește etc.) ~ul Foarte mult, peste măsură, exagerat. 106-107 (Îls; irn) Buricul ~ului Persoană (care se crede) foarte importantă. 108 (Îe) A fi urechea ~ului A fi foarte atent. 109 Substanță, materie din care este alcătuită partea solidă a globului terestru Vz glod, tină, țărână. 110 (În imprecații; îe) Taci, astupa-ți-ar ~ul gura De-ai muri. 111 (Bis) Materie din care a fost creat omul, care este o ființă cu viață limitată și se va transforma după moarte în aceeași materie. 112 (Fig; îoc spirit) Materie. 113 (Îs) ~ negru (sau, reg, mare) Cernoziom. 114 (Îs) ~ roșu Pământ ars. 115 (Îs) ~ de turnătorie Amestec format din nisip de turnătorie, dintr-un liant, de obicei argilă, și din alte substanțe Si: amestec de formare. 116 (Îe) A face (lut sau tot o apă și un) ~ sau una cu ~ul sau (rar) a amesteca (sau a asemăna, a face asemenea) cu -ul A distruge. 117 (Îe) A fi (toți) o apă și un ~ A fi deopotrivă, la fel. 118-119 (Îe) A fi (sau a se face) negru ~ (ori negru ca ~ul) A fi foarte (mâhnit sau) mânios. 120 (Îe) A se face ~ la față sau a i se face fața ca ~ul ori (reg) a-i ieși (cuiva) ~ul în față, a-i prinde cuiva fața ~ A slăbi. 121 (Îe) E a ~ Prevestește moarte. 122 (Îe) Trage a ~ Se spune despre cineva care este aproape de moarte Si: cu un picior în groapă. 123 (Îe) A duce ~ din deal în vale A face o muncă inutilă. 124 (Îla) Cu inima ca ~ul Foarte supărat. 125 (Spc; șîs ~ galben) Argilă. 126 (Rar; îs) ~ de porțelan Caolin. 127 (Îs) ~ stabilizat Pământ argilos amestecat cu gudroane, var gras, ciment etc., rezistent la pătrunderea apei și folosit la fundații de drumuri, la construcții agro-zootehnice etc. 128 (Îs) ~ activ (sau decolorant) Material natural asemănător argilei, format din hidrosilicați de aluminiu, calciu și fier și având proprietatea de a absorbi și a reține substanțe colorante din uleiuri animale, vegetale și minerale. 129 (Îe) ~ amar Oxid de magneziu. 130 (Îs) ~uri rare Grup de oxizi ai unor metale rare, foarte asemănătoare din punct de vedere al proprietăților lor chimice. 131 (Îs) ~ metalice Oxizi ai metalelor aluminiu, bor, galiu, indiu și taliu. 132 Sol, considerat sub raportul productivității sau al configurației. 133-135 Suprafață (delimitată) de teren (agricol). 136 (Îe) Sărac sau calic lipit ~ului Foarte sărac. 137 (Îcs) De-a ~ul furat Joc de copii nedefinit mai îndeaproape. 138 Teritoriu. 139 Regiune. 140 Ținut. 141 (Pex) Țară. 142 Patrie. 143 (Îs) ~ul făgăduinței (sau făgăduit) Nume biblic dat Palestinei. 144 (Pex; îas) Ținut bogat, fericit. 145 (Fig; îas) Situație de care cineva leagă mari speranțe. 146 (Îe) A trăi ca în ~ul făgăduinței A trăi foarte bine Si: a trăi ca în sânul lui Avram. 147 (Îs) Obiceiul ~ului Totalitate a normelor de viață nescrise, stabilite în decursul timpului între membrii unei comunități și transmise prin tradiție, din generație în generație Si: (înv) obicei pământesc (16). 148 (Pex; îas) Obicei specific al unei țări, al unei regiuni etc. păstrat din vechime Si: (înv) obicei pământesc (17). 149 (Îs) Birul (sau darea, vama) ~ului Impozit nedefinit mai îndeaproape. 150 (Înv; îla) De ~ Pământean. 151 (Reg) Punct cardinal. 152 (Îoc mare, ocean; șîs ~ul cel sănătos, ~ cuprinzător, ~ tare, ~ statornic, reg – uscat) Țărm. 153 (Pex) Continent. 154 Unitate de măsură pentru suprafațe de teren agricol, folosită în trecut, a cărei mărime a variat în timp și spațiu. corectat(ă)

RĂMAS¹, rămasuri, s. n. 1. Faptul de a rămîne; rămînere. ◊ (Mai ales în expr.) De ajuns și de rămas = din plin, din belșug, cu prisosință. Rămas bun (sau bun rămas), formulă de salut adresată de cei care pleacă celor care rămîn. Rămas bun, voinice, căci nu știu dacă ne-om mai vedea. POPESCU, B. I 38. Da, nu-ți fie cu bănat, om bun, că am șuguit și eu. Bun rămas!... și s-a tot dus înainte. CREANGĂ, P. 127. A-și lua rămas bun = a se despărți de cineva cu cuvinte de urare sau de afecțiune. Mi-am luat rămas bun de la gospodina casei. SADOVEANU, N. F. 110. Și după ce-și luă rămas bun, fata împăratului își cătă de drum. ISPIRESCU, L. 21. (Glumeț) În urma lor, trenul își luă rămas bun din gară, printr-un fluierat. MIRONESCU, S. A. 133. 2. (Regional) Prinsoare, rămășag. Se jurară amîndouă suratele pe acel rămas că-l vor ținea. MARIAN, O. II 71. ◊ Expr. A pune rămas = a face prinsoare. Un plugar fără știință – și pe asta pun rămas – E în stare să vă-nvîrte și să vă poarte de nas. COȘBUC, P. II 126. 3. (Învechit) Ceea ce rămîne de pe urma cuiva; moștenire. Caterina va avea zece mii de galbeni zestre din rămasurile mele. BOLINTINEANU, O. 464. Recunoscînd în nenorociții iobagi romîni origina, limba și alte rămasuri ale colonilor romani din Dacia. ODOBESCU, S. III 523. Să o iei drept simbrie și drept un bogat rămas. PANN, P. V. II 59.

SLUGĂRNICIE, slugărnicii, s. f. 1. Atitudine de lingușire față de oamenii de la care se primesc sau se așteaptă avantaje materiale; servilism, ploconeală. După ce și-a sleit tot repertoriul... de ochi dulci și de slugărnicii smerite, cînd vede că nu i se trec, recurge la a doua serie de mijloace. VLAHUȚĂ, O. A. 200. 2. (Rar) Faptul de a se servi de slugi. Urăsc slugărnicia. M-am deprins să fiu propriul meu servitor. BART, E. 174.

CĂCIULĂ, căciuli, s. f. 1. Acoperămînt pentru cap (purtat mai ales iarna), făcut din blană de oaie sau de alt animal. Începu Făt-Frumos să strige: Stai, mă, să-mi iau căciula, că mi-a căzut din cap. ISPIRESCU, L. 110. Privitorii, cu căciulile în mînă, îi urau drum bun. CREANGĂ, P. 307. Un cap cu plete... înfundat într-o căciulă de miel. EMINESCU, N. 33. Bună ziua, căciulă (că stăpînu-tău n-are gură)! se zice, în bătaie de joc, unuia care intră în casă fără să salute. La așa cap, așa căciulă (= cum e omul, așa e și purtarea și faptele lui). ◊ Expr. A-și lua (sau a-și scoate) căciula = a-și descoperi capul în semn de salut sau de respect. Pe marginea, șoselei doi oameni s-arătară... Și dricul ajungîndu-i, căciulile își luară. MACEDONSKI, O. I 46. Poți (sau trebuie, se cade etc.) să-ți scoți (sau să-ți iei) căciula în fața (sau dinaintea) lui, se spune pentru a arăta că avem respect sau considerație față de cineva. A-i ieși cuiva părul prin căciulă = a) a i se urî așteptînd; b) a o duce greu; a sărăci. A fi (sau a se ști, a se simți) cu musca pe căciulă = a se simți vinovat. D-aia nu prea avea el coraj... că să știa cu musca pe căciulă. STĂNOIU, C. I. 67. (Asta sau aia e) altă căciulă = (aceasta e) altceva, altă socoteală. Las-o p-aia! Aia-i altă căciulă!... aia a fost la politică, CARAGIALE, O. II 39. A schimba căciula = a schimba înțelegerea, părerea, vorba. A da cu căciula în cîini = a fi cu chef, a face nebunii, a-și face de cap. A scăpa căciula pe apă = a scăpa un prilej, a pierde un lucru fără voie. A purta căciula degeaba = a fi prost. (Despre mîncări sau băuturi) (Bun de) să dai cu căciula-n cîini = foarte gustos. De acolo plecam să încercăm alt vinaț; și-aducea el aminte de niște... sînge-de-iepure, să dai cu căciula-n cîini. M. I. CARAGIALE, C. 60. ♦ Fig. Om, persoană, individ. Plăteam de căciulă cinci franci pășunea. DUMITRIU, B. F. 67. 2. Obiect în formă de căciulă (1) sau care servește de acoperămînt: a) apărătoare așezată deasupra unui coș sau a unui canal vertical pentru a preveni căderea unor corpuri străine în interiorul lui; b) partea superioară a ciupercii; c) căpăcelul de alamă al lămpii, pe unde iese flacăra fitilului.

boț¹ [At: CANTEMIR, IST. 142 / Pl: ~uri, ~i / E: mpl *bottium (bottila)] 1 sn Bucată de materie aproximativ rotundă. Cf (reg) bulgăre, cocoloș, bulz, boboloș, gogoloș, golomez, mototol, totoloț. 2 sn (Pop; îe) A face (ceva) ~ A da formă rotundă (cu mâinile). 3 sn (Pop; îe) A face (ceva) ~ A strânge ghem în mâini Si: a mototoli. 4 sn (Pop; îs) ~ cu ochi Om (gras), cu față inexpresivă și cam prostuț. 5 sn Mâncare consistentă căreia i se dă forma rotundă sau ovală Si: bulz Cf cocoloș, dodoc, gâscă, urs. 6 sn (Trs) Pâine mică Si: (reg) pup, donț, țipău. 7 (Abrud) Gălușcă. 8 sm (Lpl; reg) Aluat pentru supă Si: frecăței, pisături. 9 sn (Pan; reg) Nod de ață. 10 sn(Med; pop) Tumoare abdominală. 11 (Nob) Bobiță. 12 (Iht; suspect) Zglăvoacă (Cottus gobio).

MOCN'I, mocnesc, vb. IV. 1. Intranz. A arde fără flacără, înăbușit (sub cenușă). Numa jarul mai mocnește Sub spuza ce se răcește Și izvorul mai îngînă Doina muntelui bătrînă. DEȘLIU, M. 61. [Focul] însă nu era stins, ci numai mocnea sub cenușă. ȘEZ. V 49. ♦ Fig. A nutri în mod ascuns sentimente de ură, revoltă, mîhnire etc. Nu. vedeai decît dușmănia ce mocnea în el. MIHALE, O. 162. [Țăranii] mocneau și numai arar își aruncau cîte-o vorbă. REBREANU, R. I 273. Parcă mocneau veacuri de suferință. VLAHUȚĂ, N. 122. 2. Intranz. Fig. A sta fără treabă, a lîncezi; a vegeta. Oamenii mocnesc în șanțuri. C. PETRESCU, Î. II 14. Destul am mocnit la țară. ALECSANDRI, T. I 180. [Fetele] or mocni ș-or îmbătrîni în casa părintească. id. ib. 131. 3. Refl. (Regional, despre alimente) A se altera, a prinde miros de mucegai.- Variantă: mohn'i (PAMFILE-LUPESCU, CROM. 227) vb. IV.

trap¹ [At: ANON. CAR. / V: (reg) trăp, treap, troap, trop sn, i, croapă sf / Pl:(rar) ~uri sn / E: fo cf ger Trab, mg trapp] 1-2 sn, i (Cuvânt care) redă zgomotul făcut de mersul în fugă al calului. 3-4 sn, i (Pex) (Cuvânt care) redă zgomotul făcut de mersul în fugă al unui om. 5 sn Mers în fugă al calului, cu viteză mijlocie (între pas și galop), în care animalul pășește în același timp cu un picior din față și cu piciorul opus de dinapoi Si: treapăd (1), (reg) trăncălău¹ (1), trăncăneală² (1), (pop) trăpușor. 6-7 sn, i (Ccr) (Cuvânt care) redă zgomotul făcut de un cal care merge la trap¹ (5).