zero num.card., s.n. I num.card. 1 (mat.) Număr întreg care este situat în numărătoare înaintea lui unu, reprezentînd o cantitate vidă (egal ca valoare cu diferența a două numere naturale egale între ele), care, pus la dreapta altei cifre, îi mărește valoarea de zece ori, iar, într-o fracție zecimală, micșorează de zece ori valoarea numărului (sau numerelor) care urmează după el și care se indică prin cifra 0; numărul abstract corespunzător; nulă. Unu minus unu fac zero. ◊ (adj.) Ai zero motive pentru a refuza o astfel de ofertă! ∆ (lingv.) Desinență (sau sufix) zero = absență a unui afix gramatical la o formă flexionară, care este marcată, față de alte forme cu afixe exprimate, tocmai prin lipsa unei mărci formale propriu-zise. Meridian zero v. meridian. Seria zero v. serie. ∆ Loc.adj. Tuns (numărul) zero = (despre oameni) care este tuns cît mai scurt posibil. ∆ Expr. (fam.) Zero lei, zero bani = nimic. ∆ (subst.) Cifra e urmată de zerouri. ∆ Expr. A reduce (ceva) la zero = a reduce cu totul importanța unui lucru, a neglija sau a face să devină neglijabil ceva. ♦ Fig. (subst.; mai ales în legătură cu vb. „a fi”) Ființă, lucru, faptă, vorbă fără nici o valoare, fără nici un merit; nulitate. Sînt un zero în socotelile acestei lumi (VIN.). ♦ Spec. (și subst. n.) (Punct, linie, semn) care servește ca origine a unei scări cu ajutorul căreia se exprimă valorile unei mărimi. ♦ Spec. (subst. n.) Grad de temperatură fixat în unele sisteme de măsură a temperaturii (Celsius, Réaumur) la punctul de înghețare a apei distilate la presiunea normală. ◊ Zero absolut v. absolut. II s.n. Semn grafic care reprezintă numărul zero; ext. desen, figură în forma acestui semn. Zerourile lui erau mai mari decît celelalte cifre scrise pe tablă. • pl. -uri. /<fr. zéro, it. zero; cf. ar. sifr „gol, nimic”.