DUH (pl. -huri) sn. 1 † Răsuflare, suflare, aerul scos din plămîni: corbul... ~uri ca focuri de mînioase a slobozi începu (CANT.); Mold. Ⓟ într’un ~, într’un suflet, într’o alergătură: Țiganul... Într’un ~ pe-acasă vesel se repede (SPER.) ¶ 2 Suflet: suflă asupra lor și le dete ~ de viață (ISP.); a-și da ~ul, a muri: bolnăvindu-se greu, și-a dat ~ul, tocmai cînd ajunsese îngrijitor la biserica... din Tatarași (CRG.) ¶ 3 ⛪ Spirit, ființă neîntrupată: Sfîntul-Duh, Duhul-Sfînt, una din cele trei fețe ale Sfintei Treimi, de o ființă cu Tatăl și cu Fiul ¶ 4 🔱 Nălucă, stafie, ființă neîntrupată, diabolică, care se arată oamenilor în anumite împrejurări și-i sperie sau îi chinuește: cum se auzi cocoșul, ~ul peri ca o nălucă (ISP.); ~ rău, necurat ¶ 5 Ⓕ Minte, inteligență, istețime: Se lovesc la ~, la minte, și trăesc ca frățiori (PANN); tatăl fetei mărturisi că n’a știut să prețuească ~ul fetei sale (ISP.); de ~, spiritual, isteț: noul amiral era un om vesel și de ~ (I.-GH.); ~uri, vorbe de spirit: m’am săturat de ~urile dumitale (ALECS.) ¶ 6 Pornire sufltească: ne sfătuia cu ~ul blîndeței să ne ținem de ceaslov și psaltire (CRG.) ¶ 7 pl. ‡ Intențiuni: Gheorghe Racoți... împlut fiind de ~uri spre mari lucruri (M.-COST.) ¶ 8 pl. ‡ Însușiri, apucături: aretele... ~urile cele de arete ce purta își schimba (CANT.) [vsl. duhŭ].