Definiția cu ID-ul 904239:

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

GREȘI, greșesc, vb. IV. 1. Intranz. A face o greșeală, a comite o eroare; p. ext. a se înșela (din nepricepere sau fără voie). Ascultă-mă și de astă dată și nu vei greși. ISPIRESCU, L. 21. Văd și eu că am greșit, de-am ponegrit-o așa de tare. CREANGĂ, P. 134. Cine-ntreabă nu greșește. ♦ A nu nimeri ținta, a da greș. Potira-l urmărea, Potiră arnăuțească Cu iarbă vînătorească, Unde-a da, să nu greșească! ALECSANDRI, P. P. 88. ◊ Tranz. A greșit ținta.Refl. (Popular) A face ce n-ar fi vrut să facă (din nebăgare de seamă, cedînd unei impulsii momentane). Fata cea mică se greși într-o zi și spuse surorilor cum argatul care le da flori se roșește ca o sfeclă cînd vine înaintea lor, și cum este de curățel. ISPIRESCU, L. 234. S-o fiarbă tare cu luare-aminte ca nu cumva să deie-n foc sau să se greșească ca să guste să vadă cum îi borșul. SBIERA, P. 119. 2. Tranz. A face rău, a executa greșit (ceva), a nu izbuti să facă bine (ceva). A greșit socotelile. Croitorul mi-a greșit haina.Ioana le recita fără să greșească nici o vorbă. La TDRG. ♦ A lua un lucru drept altul; a încurca. A greși adresa.A greșit răvașile; în loc să dea pe cel verde Zoei, i-a dat pe cel roz. NEGRUZZI, S. I 24. ♦ (Complementul este «drumul», «calea») A rătăci drumul, a apuca alt drum decît cel bun. Mă opresc, căci mi se pare că iar am greșit calea. ODOBESCU, S. III 60. Iovan Iorgovan... Nainte mergea, De Cerna-și uita, Drumul că greșea Și se rătăcea. TEODORESCU, P. P. 418. 3. Tranz. A se face vinovat cu ceva față de cineva, a face cuiva un rău. Vai de mine... Dar ce v-am greșit eu, oameni buni? ALECSANDRI, T. I 400. Spune-mi ce ți-am greșit eu, De mă muncești așa rău? CONACHI, P. 205. Mă urăști fără vină, Că nimic nu ți-am greșit. HODOȘ, P. P. 97. ◊ Intranz. (Urmat de determinări introduse prin prep. «cu») Dacă greșesc cu ceva și am făcut rău, pe mine pedepsește-mă. DUMITRIU, N. 121. Aș vrea... să-i întreb ce au cu mine, cu ce le-am greșit? La TDRG. ♦ (În vorbirea celor credincioși; întrebuințat absolut sau determinat prin «înaintea lui dumnezeu») A păcătui. Nu știu ce să mai zic și despre dumnezeu, ca să nu greșesc. Pesemne c-a ajuns și el în mintea copiilor. CREANGĂ, P. 317. Nu știu cum să mai zic, ca să nu greșesc înaintea lui dumnezeu. id. ib. 234.