NEDUMERIT, -Ă adj. (Despre oameni) Negativ al lui dumerit; care este mirat, surprins, încurcat sau uimit în fața unui fapt, a unui lucru etc. neașteptat, neclar. Boierii stau pe gînduri, nedumeriți, alecsandri, t. ii, 117, cf. costinescu. Chelnerul, curios și nedumerit ca și noi, s-a uitat după ea. vlahuță, ap. cade, cf. ddrf. Nedumerită, crăpa puțintel ușa. f (1897), 40, cf. barcianu. Fata rămase în mijlocul odăii, nedomirită, uitîndu-se cînd la unul, cînd la altul; simțea că se petrece ceva, dar nu înțelegea ce. d. zamfirescu, t. s. 17, cf. alexi, w. Moșul se uita nedumerit, apoi fața i se lumină de bucurie, dunăreanu, ch. 11. Azi cat nedumerit, nepoate: Cum toate se schimbară, toate! iosif, patr. 6. Se uită un moment la mine nedumerită și întrebător, hogaș, m. n. 30. Victor părea nedumerit, dar nu i-a cerut nici o explicație. rebreanu, r. i, 252. Iubita cîntă-un marș funebru, Iar eu nedumerit mă mir. bacovia, o. 26. Oamenii mă privesc nedumeriți, neștiind ce să facă. camil petrescu, u. n. 296. Medicul regimentului... raporta nedumerit că epidemia a reînceput, brăescu, v. 68. O privesc nedumeriți, așteptînd de la stăpîna lor altceva decît acest blestem nefolositor, sadoveanu, o. vii, 279. Ne-am adus aminte de chipul cum ne primise în republica literară, nedumerit, supărat ca un străbun, arghezi, t. c. 64. E tanti Aglae, sora lui papa – explică Otilia lui Felix, văzîundu-l cam nedumerit, călinescu, e. o. i, 18. Asistența rămîne o clipă nedumerită, vianu, m. 99. Era tot mai nedumerit, galan, b, i, 120. Ismail se ivi în capul scărilor, nedumerit. tudoran, p. 434. Fusese nedumerit și nu izbutise să-și explice de unde acumulaseră atîta venin. t. popovici, se. 81. Mîhnit și nedumerit dori din toată inima ca ea să nu se mai întoarcă și să n-o mai vadă niciodată. barbu, ș. n. 80. ◊ (Substantivat) Nu era, ci o făcea pe nedumeritul, galan, b. ii, 15. ♦ (Despre sentimente, situații etc.) Care este confuz, care nu este clar; care produce confuzie, mirare, nedumerire. Oameni moralicește nepătați, luați însă la goană... din ura nedumerită, personală ori națională, barițiu, p. a. i, 399. Nu știau ce să facă și cum să iasă din acea situațiune nedomirită. filimon, o. i, 201. Era de ajuns ca un cîne de pripas să-l latre... pentru ca dînsul, cuprins de o nedomirită spaimă, să se arunce în prăpastie, odobescu, s. iii, 482. – pl.: nedumeriți, -te. – Și : nedumirit, -ă, (regional) nedomerit, -ă (costinescu), nedomirit, -ă adj. – pref. ne- + dumerit.