a o lăbări expr. (adol., vulg.) a temporiza, a trage de timp, a o lălăi.

a trage de timp expr. (în sport) a încerca menținerea scorului printr-un joc pasiv.

clópot n., pl. e și pop. cloapete (bg. klopot, clopoțel; vsl. klopotŭ, clămpăneală de toacă, klopotati a clămpăni, a răsuna, klepati, a izbi; sîrb. klop[ot]ati, klep[et]ati, a clămpăni, a hui, klepet, talangă; rus. klepálo, toacă, ceh. klopot, clocotire, grabă, întristare. Cp. și cu clampă, clucsă, clocot, pleosc, fleoncănesc, cu fr. cloche și germ. glocke, clopot, cu engl. clock, ceasornic, și cu rom. șchĭop. V. și cloșcă. Cp. cu zvon). Instrument de alamă ca un vas de care atîrnă o limbă care-l face să sune izbindu-l. Capac de sticlă în formă de clopot. Sunet de clopot: aud un clopot. Clopot de cufundat, mare clopot în care se bagă un om care, cufundîndu-se cu acest clopot în apă, poate sta acolo cît-va timp. A trage clopotele, a trage clopotele uneĭ bisericĭ în semn de onoare pentru cineva (de ex., la sosirea unuĭ episcop). Fig. A face curte, a linguși. V. harang, talangă; gong.

INDIFERENȚĂ s. f. Atitudine și purtare a celui indiferent, lipsă de interes față de ceva; stare de nepăsare, răceală. În ferești, ici și colo, capete de bătrîni, de femei, priveau cu indiferență grupul copiilor, gara, cerul. GALAN, Z. R. 9. La fiecare cuvînt mă lovesc de indiferența aceasta batjocoritoare. C. PETRESCU, C. V. 147. Din absoluta dv. indiferență, mai aveți din cînd în cînd timpul să trageți cu urechea. SEBASTIAN, T. 75.

TRAGE, trag, vb. III. I. 1. Tranz. A face efortul de a mișca, de a deplasa un lucru apucîndu-l pentru a-l da la o parte, a-l aduce spre sine sau spre un punct voit. Două fetișcane adăpau niște vite. Trăgeau anevoie în jos ciutura. DUMITRIU, N. 227. El, cu mîini puternice, îl trăsese din fața primejdiei. C. PETRESCU, C. V. 330. Dan își trase scaunul mai aproape. VLAHUȚĂ, O. AL. II 76. Trase perdelele sus. EMINESCU, N. 72. Îl ajunge cu laba, îl trage la dînsul și-l sfîșie în bucăți. GHICA, S. 524. ◊ (Poetic) Uite cum te trage pe furiș apa la adînc. CREANGĂ, A. 36. ◊ (Urmat de determinări arătînd partea de care se apucă) M-am simțit tras de haină. GALACTION, O. I 104. (Refl. reciproc) Am doi moșnegi cu barba șargă, Cînd se-ntîlnesc, se trag de barbă (Pieptenii cu cîlții). SBIERA, P. 320. Doi pureci de păr se trag. BIBICESCU, P. P. 181. ◊ Expr. A trage zăvorul = a manevra zăvorul pentru a încuia (sau a descuia) ușa. Iezii închid ușa după dînsa și trag zăvorul. CREANGĂ, P. 20. A trage (pe cineva) de mînecă = a apuca pe cineva de mînecă pentru a-i face un semn discret, a-i atrage atenția într-o direcție. Serdici mă trage de mîneca vestonului. Spune: să-mi oprești mantaua. SAHIA, N. 118. Cît vei auzi că încep a croi cîte una mai deocheată, tu să mă tragi de mînica hainei, căci eu îndată voi îndrepta-o dupe ființa adevărului. ODOBESCU, S. III 46. A trage mîța (sau pe dracul) de coadă v. coadă (1). A trage (pe cineva) de limbă v. limbă. E tras de păr = este relatat sau expus în mod exagerat, forțat, tendențios, ducînd (intenționat) la concluzii false. Acțiunea, zic ei, e încurcată, trasă de păr. GHEREA, ST. CR. II 253. Se încercară a netezi poezia asta trasă de păr. NEGRUZZI, S. I 340. A trage nădejde v. nădejde. A trage nădejde ca spînul de barbă v. barbă. (Refl.) A se trage în degete (cu cineva) v. deget. A trage cenușa pe turta sa v. cenușă. A trage țărînă (pe cineva) = a înmormînta, a îngropa. Cîntă cucul pe șindilă Pe Barbu trage țărînă. ȘEZ. I 144. A trage pe roată = a supune torturii roții. Horia a fost tras pe roată. A trage pe sfoară = a păcăli, a înșela. S-a lăsat dus de nas și tras pe sfoară de toți șarlatanii. VLAHUȚĂ, O. AL. II 43. Vrei să mă tragi pe sfoară tu, pe mine? Hehei, băiete! CARAGIALE, O. III 55. A trage (pe cineva) la (sau în) judecată = a aduce, a cita pe cineva în fața justiției. Se jură pe copiii lui că-l va trage în judecată și nu se va lăsa pînă ce nu-l va vedea în temniță. REBREANU, I. 94. Plătește-mi antereul că te trag la judecată. GANE, N. II 151. Țăranul a fost tras pe oaie-n judecată. DONICI, F. 79. A trage la răspundere = a chema pe cineva să dea socoteală de faptele sale; a face răspunzător. Va veni vremea cînd să fiți trași la răspundere. ISPIRESCU, M. V. 59. A trage bobii v. bob³. A trage în cărți = a ghici în cărți. Mai tras-ai în cărți, cumnățico? ALECSANDRI, T. I 175. (Intranz.) A trage la sorți v. sorț. (Despre ambarcații) A trage la fund = a începe să se scufunde. ♦ (Cu complementul «clopotul») A face să sune, să bată. Popa Ștefan dădu poruncă dascălului să se suie în turnul bisericii și să tragă clopotele. SADOVEANU, O. VII 113. Dascălii, pe la biserici, voioși clopotele trag. BELDICEANU, P. 123. ◊ Intranz. (Cu subiectul «clopotul») Cînd vor trage clopotele de ieșit din biserică. RETEGANUL, P. I 25. Cînd era la miez de noapte, Trăgeau clopote de moarte. BIBICESCU, P. P. 357. ◊ Refl. El o așezat deasupra dealurilor o furcă și un clopot care se trage singur la suflarea vîntului. ȘEZ. II 26. 2. Tranz. Fig. (Învechit) A îndemna, a atrage, a da ghes. Așa aș fi pățit eu, să mă fi încredințat lor și să mă fi lăsat tras de dînșii. SBIERA, P. 86. Papa și împăratul se cercau a trage toate stăpînirile Europei într-o legătură împotriva turcilor. BĂLCESCU, O. II 39. ◊ Expr. A-l trage (pe cineva) inima v. inimă (II 1 c). A-l trage (pe cineva) ața la ceva v. ață (1). ◊ Intranz. Prietenele au tras de ea s-o aducă la joc și la cîntece. DUMITRIU, P. F. 56. ♦ (Construit cu prep. «asupra») A provoca, a atrage. Cîtă hulă și defăimare voi trage asupră-mi. DRĂGHICI, R. 15. Subt acest chip de nimic, voi putea să trag vreo inimă asupră-mi, ca să mă iubească? GORJAN, H. IV 31. 3. Tranz. A pune (mai rar a scoate) un obiect de îmbrăcăminte sau de încălțăminte, depunînd oarecare efort. Ne tragem căciulile pe urechi. STANCU, D. 257. Damian își trăsese cizmele. CAMIL PETRESCU, O. I 556. Trage-ți, lele, cununa Cam pe ochi, cam pe sprincene. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 17. 4. Tranz. (Cu privire la anumite fluide, energii) A abate din drum pentru a aduce în direcția voită. Am pus la cale apoi ca să tragă în ogradă și izvorul ce era aproape. DRĂGHICI, R. 165. 5. Tranz. A întinde, a încorda, a smuci sfori, fire sau obiecte făcute din astfel de materiale, apucînd de unul din capete. Constantin trase scurt și cu putere hățurile de frînghie. DUMITRIU, N. 247. Cu murgul trăgînd de frîu. TEODORESCU, P. P. 640. Trage ața cît să nu se rupă. ◊ Expr. A trage sforile = a unelti în ascuns, a pune ceva la cale prin intrigi, uneltiri. Take Georgescu trăgea sforile cultivînd un vag spirit corporatist. PAS, Z. I 301. 6. Intranz. A avea greutatea de..., a cîntări, a atîrna. Trage poate 800 de litre. NEGRUZZI, S. I 40. Carnea ei putea să tragă 40 ocă. DRĂGHICI, R. 84. Din cinci sute buzdugane, Alegea unul mai mare, La cîntar că mi-l punea Cinci sute oca trăgea. ANT. LIT. POP. I 342. ◊ Fig. Ce trage părerea domnului? – E hotărîtoare. DELAVRANCEA, O. II 259. ◊ Expr. A trage (greu) în cumpănă v. cumpănă (2). 7. Tranz. A înfige (în frigare, în țeapă sau în alt corp ascuțit). Îl trag în lancie ca p-un iepure-n frigare. CARAGIALE, O. III 144. Le presară cu sare Și le trage-ntr-o frigare. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 456. 8. Tranz. A duce, a căra, a tîrî după sine. Am tras buștenii în Copcă. GALACTION, O. I 62. Cînd se întoarse... trase după el un șervet. C. PETRESCU, Î. I 13. Eu trag grapa după mine; Eu o trag și ea nu vine. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 429. ◊ Expr. A trage (sau, refl. impers., a se trage) targa pe uscat = a o scoate greu la capăt, a o duce greu; a trage pe dracul de coadă. Pînă prin postul mare, uneori, de bine de rău se mai trăgea targa pe uscat. PAS, Z. I 131. A trage un picior (sau piciorul) = a șchiopăta. Paraschiv cîrciumarul trăgea un picior și-și pusese singur firma «La șchiopul». PAS, Z. I 54. Pășea trăgînd piciorul încet, dar pe-a lui față Zbura ca o lumină de glorie măreață. ALECSANDRI, P. A. 210. 9. Tranz. Fig. A aduce după sine, a provoca, a isca, a atrage. Cea mai mică mișcare, produsă în vreuna din aceste naționalități, trage după sine imediata convulsiune a tuturor celorlalte. HASDEU, I. V. 127. Toată fapta trage după sine răsplata sa. BĂLCESCU, O. I 140. 10. Tranz. (Despre animale de tracțiune) A face să meargă un vehicul; a duce. Duman și Viorica, împodobiți cu flori de tei, trăgeau mîndri carul încărcat. BUJOR, S. 35. ◊ (Poetic) O cojiță de alună trag locuste, podu-l scutur. EMINESCU, O. I 87. ◊ Intranz. Caii trăgeau greu la deal, cu gîturile spînzurînd, cu nările aburind. DUMITRIU, N. 145. Îndemna blînd și stăruitor vacile care trăgeau din răsputeri, încovoindu-și spinarea. REBREANU, I. 93. Boii nu trag nici mai tare, nici mai încet. GÎRLEANU, L. 38. ◊ Expr. A trage la jug v. jug. 11. Tranz. Fig. A îndura, a suporta, a pătimi. Stătea acum gîndindu-se cu groază la pedeapsa ce urma s-o tragă pentru adormirea la post. MIRONESCU, S. A. 75. Cît am tras cu boala lui numai inima mea știe. VLAHUȚĂ, O. A. 428. Ai să tragi încă multe năcazuri. CREANGĂ, P. 222. De-aș mai trage cîte-am tras, Eu de tine nu mă las. TEODORESCU, P. P. 308. ◊ Expr. A trage o spaimă = a se speria foarte tare. ♦ A suporta consecințele unei greșeli, ale unei fapte rele; a ispăși. Îi veni rîndul și lui Ștefan Furtună, veteranul, să-și tragă păcatele. MIRONESCU, S. A. 24. Zi și d-ta că ai avut să tragi un păcat strămoșesc. CREANGĂ, P. 220. ◊ Absol. Capul face, capul trage. 12. Tranz. A îndrepta și a opri un vehicul, o ambarcație la un loc fix de staționare (de obicei pentru ca oamenii să se poată urca sau coborî). Am tras binișor luntrea la țărm lîngă niște stuhărișuri. V. ROM. octombrie 1953, 24. Stoica se scărpină iar în cap și, iscusit, trase poștalionul lîngă pridvorul cu geamlîc. CAMIL PETRESCU, O. I 179. ◊ Absol. Zi vezeteului să tragă la scară. ALECSANDRI, T. 297. 13. Intranz. A poposi, a se opri (la o casă) pentru a fi găzduit; a se instala undeva pentru un timp limitat. Traseră la un han urît. SADOVEANU, O. VII 78. Anunță-mă din vreme cînd vii. Tragi la mine, negreșit. CARAGIALE, O. VII 263. Îmi pare rău că nu trage aci în gazdă directorul. ALECSANDRI, T. I 275. ♦ A se opri (cu un vehicul) la un adăpost. Am tras cu căruța sub un plop mare. CREANGĂ, O. A. 97. ◊ Tranz. Sub streșinile acelea puteai trage și o căruță. DUMITRIU, P. F. 48. 14. Refl. A se tîrî, a merge cu greutate. Abia se putu trage pînă acasă de năcaz. RETEGANUL, P. II 55. Sosi și țiganul cu biata babă care abia se trăgea de bătrînețe și de slăbiciune. SBIERA, P. 118. Copii mici, de se trag încă pe brînci. ȘEZ. IV 135. 15. Refl. (Urmat de determinări locale introduse mai ales prin prep. «la») A se duce (mînat de o dorință), a se îndrepta spre o țintă. [Copiii] iar se trăgeau la mal. SADOVEANU, O. VIII 136. Dau de o fîntînă în cale și boii să trăgeau cătră ea, semn că le era sete. RETEGANUL, P. V 31. ◊ Fig. N-a rămas inimă-n mine Și cîtă a mai rămas Toată la neica s-a tras. HODOȘ, P. P. 40. ◊ Intranz. Țineam ceaslovul deschis, și cum erau filele cam unse, trăgeau muștele și bondarii la ele. CREANGĂ, O. A. 35. 16. Intranz. Fig. A tinde spre, a se simți atras către. N-am ce zice, tragi la bine. PAS, Z. I 168. Cum trage puiul la cloșcă, așa să tragă ei la casă. SEVASTOS, N. 261. Vezi dacă-i militar, tot la vitejie trage. ALECSANDRI, T. I 72. Omul la om trage, și vita la vită. PANN, P. V. I 13. Banul la ban trage. ◊ Refl. Se bucura grozav cînd vedea că mă trag la carte. CREANGĂ, O. A. 38. ♦ (Urmat de determinări introduse prin prep. «a») A tinde spre, a prevesti (o anumită stare). Obosite șî trăgînd a moarte, ele [apele] nici nu încearcă să se trezească din somnul greu care le-a cuprins. BOGZA, C. O. 156. Jachetele lui, călcate zilnic, trăgeau a mare. BASSARABESCU, S. N. 41. Cel ce mănîncă din mînă, trage a sărăcie. ȘEZ. XII 164. 17. Refl. (Învechit și arhaizant) A se retrage din locul unde se află, p. ext. din instituția, postul, colectivitatea din care face parte. Soldații se trăgeau îndărăt în dezordine. DUMITRIU, N. 112. Răzășul se trase la cuibul de pe Răut. SADOVEANU, O. VII 100. Apoi m-oi trage de la sfat, măria-ta. DELAVRANCEA, O. II 89. Domnul meu, să te tragi. Aștept pe împărat. ODOBESCU, S. I 250. Mă făcu să mă trag de la fereastră. NEGRUZZI, S. I 58. Năvala se trase înapoi, spăimîntată de piepturile goale a vitejilor. RUSSO, O. 34. ◊ Tranz. Domnu abate să tragă pre bezădele de la școala publică. KOGĂLNICEANU, S. 64. ◊ Expr. A-și trage mîna de deasupra cuiva = a înceta de a mai ocroti pe cineva; a părăsi. Împărăția își trage de deasupra lui mîna. SADOVEANU, Z. C. 251. ♦ (Despre ape) A se retrage. Apa heleșteului se trase într-o parte și într-alta. ISPIRESCU, L. 37. Rîul înapoi se trage... munții vîrful își clătesc. ALEXANDRESCU, M. 14. A început atmosfera a să liniști, valurile mării a să alina... apa a să trage la matca ei. DRĂGHICI, R. 112. II. 1. Tranz. A lua, a scoate; a smulge. Îi trage inelele din deget. ISPIRESCU, L. 109. ◊ Fig. D-sa, de la această concepție primă, trage un plan pentru o dramă. GHEREA, ST. CR. II 267. Subiectele mai tutulor acestor producții au fost trase din istoria națională. CARAGIALE, O. III 221. ◊ Expr. A trage concluzii v. concluzie. A trage foloase din (sau de pe urma) = a folosi de pe urma. A trage un profit = a profita. A trage învățăminte din (sau de pe urma) = a învăța (dintr-o experiență). ♦ (Cu complementul «dinți», «măsele») A extrage. Nici un doctor nu trăgea măselele mai repede și fără durere ca dînsul. REBREANU, I. 120. 2. Tranz. A scoate (o armă) din teacă (pentru a începe lupta). Zăcea pe pietre Lara, cu spada lîngă el Pe jumătate trasă. MACEDONSKI, O. I 263. Credeți că trage spada să pedepsească repede pe acei cutezători? CARAGIALE, O. III 256. 3. Tranz. (Cu privire la un lichid) A scoate (dintr-un recipient), a extrage. Se duce la puț, trage apă, umple o găleată. DUMITRIU, P. F. 60. Ia trageți-mi încoa cîte-o cinzeacă de la cep. ODOBESCU, S. I 84. ◊ (Poetic) Trage miere dintr-o plantă, făr-a beteji pe floare. CONACHI, P. 278. ◊ Expr. A trage vinul de pe drojdie = a scoate vinul limpezit din vasul în care și-a depus drojdia. A trage băutura în sticle = a scoate băutura dintr-un vas mai mare și a o turna în sticle. 4. Tranz. (Cu privire la puroi, la copturi etc.) A face să se colecteze, să se strîngă. Să-ți dee mnealui ce are acolo... să tragă o coptură. POPA, V. 148. 5. Tranz. A lua (cu forța), a obține (cu dificultate). Andrii Popa, hoț barbat! Zi și noapte de călare Trage bir din drumul mare. ALECSANDRI, P. I 36. Bezădelile și Vogoridi au a trage banii lor de la pastorul, la începutul fieștecărei luni. KOGĂLNICEANU, S. 129. Mai adastă-mă nițel, Ca să-mi dau socoteala, Ca să-mi trag simbrioara. TEODORESCU, P. P. 668. ♦ A lua îndărăt, a retrage. Cînd ieși boierul din tovărășia dumitale, își trase partea lui, 20000 de galbeni. DELAVRANCEA, O. II 278. ♦ A reține. Nici ei nu mănîncă... și trag și plata lucrătorilor. RETEGANUL, P. V. 55. 6. Intranz. Fig. (În expr.) A trage cu urechea = a asculta pe furiș pentru a prinde zgomote ușoare sau vorbe șoptite; a-și încorda auzul, a-și ascuți urechea. Nevestele trag cu urechea, se folosesc de întuneric și-și dau cu cotul, chicotesc cînd prind cîte-o frîntură din vorba unchiașului. SP. POPESCU, M. G. 24. Țrase cu urechea și simți că cineva jumulește pomul de mere. ISPIRESCU, L. 74. Trage cu urechea și aude bine că s-apropie drumeț. CARAGIALE, O. III 52. (Tranz.) Toate acestea le-au tras Pepelea cu urechea. SBIERA, P. 17. A trage cu ochiul (cu ochii sau cu coada ochiului) = a se uita pe furiș, a privi din fugă, fără a fi observat. Prizonierul își fuma pe furiș țigara, trăgînd cu coada ochiului la fața aspră a sergentului. SADOVEANU, O. VI 15. Tot trag cu ochii la pojijia casei. SEVASTOS, N. 51. Trăgea cu coada ochiului spre a vedea dacă o bagă în seamă cei de primprejur. ISPIRESCU, U. 21. Intrați în codru și trageți cu ochiul; nu cumva îți zări zmei pe după copaci! ALECSANDRI, T. I 426. (Tranz., rar) A întors capu-ncolo și a început să bea din țigară... Dar mă trăgea cu coada ochiului. CARAGIALE, O. I 47. ( Regional) A trage de seamă = a băga de seamă. Fata mai că leșină de bucurie, dar iarăși trase de seamă și mulțămi oamenilor. RETEGANUL, P. II 68. 7. Tranz. A inspira, a respira; a inhala. Trăgea cu lăcomie pe nări mireasma ascuțită. SADOVEANU, O. VIII 13. Trăgea aerul rece al nopții adînc, pînă în fundul plămînilor. BART, E. 56. ◊ Expr. A-și trage sufletul (sau răsuflarea) = a respira (greu). N-avea putere-n el să-și tragă Nici sufletul. COȘBUC, P. I 243. Își trase sufletul adînc și cu plăcere. CONTEMPORANUL, IV 83. (Intranz.) A trage de moarte (sau a trage să moară) = a se zbate în chinurile morții, a-și trăi ultimele clipe; a fi pe moarte. Seara primiseră vorbă în sat că vitele lor aflate pe culmile Hășmașului Mare sînt bolnave și trag să moară. BOGZA, C. O. 25. Cînd trăgea tata de moarte, m-a chemat la patul lui. RETEGANUL, P. V 80. Leul cel înfricoșat... trage de moarte și-i aproape de sfîrșit. ȚICHINDEAL, F. 8. Bărbatu mi-i dus la moară, Soacră-mea trage să moară. HODOȘ, P. P. 50. ♦ (Cu complementul «tutun», «tabac», p. ext. «ciubuc») A fuma, a priza. Întreabă pe un arnăut care trăgea ciubuc la altă masă. CARAGIALE, O. III 43. Iar îi tragi tiutiun, soro? ALECSANDRI, T. I 175. Dragu mi-i bădița, drag, Care nu trage tăbac. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 409. ◊ Absol. Tutunul este o otravă... – Da tu de ce tragi, mă-ntrerupe maiorul. CARAGIALE, M. 131. ◊ Intranz. Vasile stătea în margine, trăgînd din țigară, și simțea cum i se lipește limba uscată de cerul-gurii. DUMITRIU, N. 230. A tras iar adînc din pipă. SADOVEANU, N. P. 27. Soarbe din cafea mai alene, trage din tutun mai greoi. BASSARABESCU, V. 36. 8. Intranz. (Despre aparate sau instalații de ardere) A arde bine, a avea tiraj. De dimineață se făcuse foc, la început soba nu trăgea și tot fumul ieșise în odaie. VLAHUȚĂ, O. A. 296. 9. Tranz. (Folosit și absolut) A sorbi, a înghiți, a bea băuturi alcoolice. Ceva rom, băiete, rusesc, tare de-ți crapă măseaua! Trage un gît și te dezmorțește. SADOVEANU, O. VI 31. Primarul Ion Pravilă se abătea mai des să tragă cîte-o țuică. REBREANU, R. II 309. Știi ce?... N-ar fi bine oare să tragem și noi o dușcă? ALECSANDRI, T. I 91. ◊ (Întărit prin «pe gît») De necaz traseră băutura pe gît și cei care se aflau în preajma ofițerilor. PAS, Z. IV 75. ◊ Expr. A trage la măsea (sau la mustață) = a bea mult alcool, a fi bețiv. (Cu parafrazarea expresiei) Cînd tragi sorcoveții la musteață de ce nu te olicăiești atîta? CREANGĂ, A. 17. III. Tranz. A trasa, a marca, a desena, a duce, a cresta (linii, semne, contururi). Cu un creion lat, continuă să tragă linii pe o scîndură. C. PETRESCU, Î. II 181. Zugrăvelile ce închipuiau războaiele lui Moamet... ereau trase de mîini îngerești. GORJAN, H. IV 155. ◊ (Poetic) Fluviul curge domol, trăgînd în jurul orașului o panglică lată de ape turburi și grele. BOGZA, M. S. 19. [Acest stat] ale cărui hotare le trăsese cu sabia sa. BĂLCESCU, O. II 289. De la casă pînă la casă, tot funii și ațe trase (Drumul). GOROVEI, C. 136. (Refl.) Vine albastre se trăgeau pe fața ei albă ca o marmură vie. EMINESCU, N. 4. ◊ (În contexte figurate) Soarta a tras o dungă brutală peste combinațiile lui. REBREANU, R. I 46. ◊ Fig. (Despre trăsăturile feței, mai ales despre ochi și despre sprîncene) Chiar de n-ar avea sprîncenile trase ca din condei... tot n-ar da cu foiță și cu muc de lumînare. DELAVRANCEA, S. 9. Pe deasupra ochilor Trasă-i peana corbilor. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 136. ◊ Loc. adj. Tras cu sfoara (sau cu frînghia) = aliniat cu ajutorul unei sfori bine întinse. Ulițile orașelor europenești, trase cu sfoara, au multă monotonie. NEGRUZZI, S. I 69. Toate drumurile sînt trase cu frînghia, casăle în linie. KOGĂLNICEANU, S. 4. ◊ Expr. A trage (o) brazdă = a ara. Cîte un plug se mișcă încet, trăgînd o brazdă adîncă. BOGZA, C. O. 153. Hai, ho, ța, ho, Bourean, Trage brazdă pe tapșan. ALECSANDRI, P. P. 168. IV. 1. Tranz. (Folosit și absolut) În diverse procese de muncă, în diverse operații sau în acțiuni care presupun un efort fizic. V. da³ (I 10). A trage la rindea = a netezi cu ajutorul rindelei. A trage (o țesătură) la piuă = a supune (o țesătură) unei operații mecanice cu ajutorul ciocanelor pivei (pentru a o face deasă și pîsloasă). Călțunii... sînt trași la chiuă și-s cu dungi roșii. ȘEZ. IX 34. A trage la tipar = a tipări. A trage la șapirograf = a imprima cu ajutorul șapirografului. (Familiar) A trage (pe cineva) în poză = a fotografia. A trage pe piatră (sau pe amnar, pe curea etc.) = a ascuți. Urîtă vreme, grăi moș Matei, trăgînd apăsat pe-o curea o custură. MIRONESCU, S. A. 41. Paloș din teacă scotea, pe amnar că mi-l trăgea. TEODORESCU, P. P. 668. A trage pe calapod = a întinde pe calapod. A trage cu acul = a coase, a broda. Cîndu-i trage cu acul, să se rumpă bumbacul. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 347. A trage cu coasa = a cosi. Mă usuc ca cucuta Cînd o tragi cu coasa. SEVASTOS, N. 164. Unde tîrg erea mai bun Tragi cu coasa să faci fîn. TEODORESCU, P. P. 488. (Intranz.) A trage la rame, la (sau din) lopată = a vîsli. Adam și cu Trofim nu trăgeau la rame. DUMITRIU, P. F. 4. Mîndrul trage din lopată Trece Dunărea îndată. ALECSANDRI, P. P. 51. A trage în dinți = a mesteca. Friptura tare, de n-o puteau trage în dinți. ȘEZ. I 234. A trage în fușalăi (sau în piepteni) = a dărăci. Du-te și vezi de trage pînă în sară în fușalăi lîna pe care ți-am pregătit-o. SADOVEANU, B. 19. ♦ A toarce. Lasă pînza să mai steie, Că mi-ai tors-o prin cosire Și mi-ai tras-o prea subțire. MARIAN, S. 97. Din caier trăgînd, Din ochi lăcrămînd. SEVASTOS, C. 296. ♦ A trece prin..., a vîrî prin..., a petrece. Își trase unghiile prin barba rară. C. PETRESCU, R. DR. 130. ◊ Expr. A trage banul (sau gologanul) prin barbă = a freca de barbă un ban cîștigat (cu credința superstițioasă că acest gest atrage bogăția). Trăgînd gologanul prin barbă și băgîndu-l în buzunar. PAS, Z. I 104. Tras prin (printr-un sau ca prin) inel sau (mai rar) tras prin mărgea, se spune despre o persoană cu trupul subțire, mlădios, grațios. Trupușoru-i gingășel Părea tras pintr-un inel. ALECSANDRI, P. I 91. Cine mi-a văzut Mîndru ciobănel Tras printr-un inel. ANT. LIT. POP. I 331. Mîndra naltă, supțirea, Parcă-i trasă prin mărgea. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 41. (Refl.) A se trage la față = a slăbi, a avea figura obosită, palidă, a arăta rău. Flăcăul începea să doarmă mai puțin și să se tragă la față. SADOVEANU, B. 171. 2. Tranz. A deforma plastic un material ductil, făcîndu-l să treacă printr-o filieră, pentru a obține bare, sîrme sau țevi. 3. Tranz. (Familiar, de obicei construit cu dativul etic; cu sensul precizat de determinări) A face (ceva) din plin, cu multă energie, cu pasiune, cu vioiciune. Trag o horă de tremură pămîntul. SEVASTOS, N. 82. Apoi au tras o nuntă romînească care a ținut două săptămîni. RETEGANUL, P. V 44. Păcat că nu sînteți și voi aici, să-i tragem pe-nfundate un chef la căldurică. CARAGIALE, O. VII 20. Mi-au tras o frecătură bună cu oțet de leuștean. CREANGĂ, A. 15. Îi tragem un stos în astă-seară? ALECSANDRI, T. 1702. (Absol.) Va să zică îi tragi la gazetă zdravăn... C. PETRESCU, C. V. 125. ◊ Expr. A trage un somn (sau un pui de somn) sau a trage (la) soamne (sau la aghioase) = a dormi (adînc). Am tras cu toții un pui de somn spre ziuă. STANCU, D. 178. De la Ieși și pîn-aici, mai că nici n-ai cînd trage un somn bun, și-ai ajuns. MIRONESCU, S. A. 133. S-a pus să-i tragă la soamne. CARAGIALE, O. III 50. După ce te-am găzduit... tu, gogeamite flăcău în putere, să-i tragi la aghioase. id. ib. 55. A-i trage (cuiva) butucul v. butuc. A trage condeiul v. condei. A trage (cuiva) chiulul v. chiul. (Intranz.) A trage la fit v. fit. ♦ A cînta, a striga puternic. Flăcăii trăgeau chiote de răsunau văile. BUJOR, S. 39. Cu toții într-un glas îi traseră un cîntec haiducesc de clocoteau văile. VLAHUȚĂ, O. AL. 152. Privighetorile prin crîngulețele înflorite trăgea niște geamparale de-ți lua auzul. ISPIRESCU, L. 292. ◊ Expr. A trage o gură = a certa cu asprime, a muștrului. El se mai și obrăznicise cînd stăpînu-său i-a tras o gură. SLAVICI, N. I 234. ◊ Intranz. Dodată auzi niște balauri de lăutari trăgînd din viori de gîndeai că mănîncă foc. ISPIRESCU, L. 109. Eu cînd trag din cimpoi... sar căprioarele de se prăpădesc. ALECSANDRI, T. 243. 4. Intranz. (În expr.) A trage cu coada ochiului (mai rar cu geana sau cu mustața) = a face un semn discret Flăcăii-și trag cu geana, Rîd apoi și ei. COȘBUC, P. II 56. El îi trase cu mustața, iară ei îi făcu inima sfîrr! ISPIRESCU, U. 119. Mai zîmbiți, soro dragă... mai trageți cu coada ochiului... ca altele. ALECSANDRI, T. I 160. 5. Tranz. A da o lovitură, a bate, a plesni. Pui acum de-ți trage la tălpi atîta cît nu poți duce. ISPIRESCU, L. 178. ◊ Absol. (Cu indicarea instrumentului acțiunii) Au început amîndoi să zbiere și să-și tragă-n cap cu toiegele. CARAGIALE, O. III 200. Fiul craiului îi și trage atunci cu frîul în cap. CREANGĂ, P. 195. ◊ (Instrumentul acțiunii este complement direct) Îmi trăgeai palme de-mi venea amețeală. DUMITRIU, N. 128. Zicînd acestea, Dardarot i-a tras un picior. CARAGIALE, O. III 50. Ciocoieșu satului... Trage pinteni calului. MARIAN, S. 175. 6. Intranz. A descărca o armă spre țintă, a face ca glonțul, săgeata etc. să pornească spre țintă. Soldații începură să tragă. DUMITRIU, N. 141. La început tragem toți cu furie. CAMIL PETRESCU, U. N. 321. Dac-o veni ursul, trage fără temere. BOLINTINEANU, O. 330. Copii, trageți... eu vreu astăzi să mă-ntrec în arc cu voi. ALECSANDRI, P. I 33 ◊ (Cu indicarea țintei) Eram pe cîmp azi, amîndoi, și trăgeam la becațe. DUMITRIU, B. F. 39. Trage cineva din noapte în noi. CAMIL PETRESCU, U. N. 267. ◊ (Cu indicarea instrumentului acțiunii) Un vînător trage cu pușca. SADOVEANU, O. VIII 179. Trăgînd mereu din carabină, Săriră-n front. COȘBUC, P. II 40. ◊ Tranz. (Instrumentul acțiunii, p. ext. detunătura, focul etc. devin complemente directe) Traseră focuri de pușcă în aer. DUMITRIU, N. 12. Aprozii trag cîteva săgeți. DELAVRANCEA, O. II 140. Cadînele trăgeau puști și pistoale după ferestre. GHICA, S. 19. 7. Tranz. A freca o regiune a corpului, în scopuri terapeutice; a masa. Venii să mă tragi nițel pe spate, că nu mai pot. STĂNOIU, C. I. 188. Lă purcelul, îl scaldă, îl trage frumușel cu untură din opaieț, pe la toate încheieturile. CREANGĂ, P. 76. ◊ Intranz. (Cu determinări indicînd boala, și introduse prin prep. «de») Știe să tragă de gîlci. CARAGIALE, O. III 47. V. Intranz. (Despre vînt) A bate (încet), a sufla (ușor). Trăgea un vînt subțire dinspre baltă. SADOVEANU, O. I 27. Trăgea un vîntișor care abia adia. ISPIRESCU, L. 6. Vremea e frumoasă, dar cam ger!... Trage un vînt rece «de ustură». RUSSO, O. 152. ♦ Tranz. (Despre un curent de aer) A învălui, a cuprinde (pe cineva) provocîndu-i o senzație de răcoare bruscă și neplăcută (care poate cauza îmbolnăvirea). Să nu te tragă răceala, duduie! C. PETRESCU, R. DR. 79. ◊ (Prin metonimie) M-a tras și fereastra. CARAGIALE, O. I 60. VI. Refl. 1. A descinde din..., a fi din neamul..., a fi urmașul... Nu contenea a dovedi, cui vrea și cui nu vrea să-l asculte, că se trage direct din Porfirogeniții Bizanțului... C. PETRESCU, A. R. 11: Se trăgea și el din viță de împărat. ISPIRESCU, U. 8. De se trag din neam mare, Asta e o întîmplare. ALEXANDRESCU, M. 321. ◊ (Tranz., în expr.) A-și trage neamul din... v. neam. ♦ A fi originar din... După mamă se trăgea din Pipirig. SADOVEANU, E. 103. 2. A proveni din..., a fi provocat de... Din asta i s-a tras și moartea, CARAGIALE, O. III 101. A pomeni ea, baba mea, cîte zilișoare-a avea de năcazul acesta, că numai din pricina ei mi se trage. CREANGĂ, P. 128. ◊ Tranz. Orașul Constantinopole ș-a tras mărirea lui de la un Constantin. BĂLCESCU, la TDRG.

cârnat sm [At: ANON. CAR. / V: (pop) ~aț / Pl: ~ați / E: ml carnacius] 1 Produs alimentar preparat din carne tocată și condimente, introduse în intestine de porc, de oaie sau într-un înveliș de material sintetic. 2 (Pop; îs) ~aț crud (sau verde) Cârnat proaspăt, preparat de curând. 3 (Pop) Excrement de om Si: căcat, căcârnat. 4 (Arg) Penis. 5 (Fam; fig) Șir lung. 6 (Îe) A ploua cu ~ați A fi belșug mare, ca-n basme. 7 (Pop; îe) A lungi ~ul A trage de timp. 8 (Pop; îe) A fi sătul ~ A fi foarte sătul Si: carabă, tobă. 9 Colac de cârpă pe care îl pun femeile de la țară pe cap și care servește la fixarea năframei. 10 (Fam) Om de nimic.

pușcă sf [At: MOXA, 403/36 / Pl: ~ști, (îvr) pusci, ~ște, (înv) ~șce, ~șci / E: mg puska] 1 (Înv) Tun. 2 (Înv) Pușcă primitivă cu cremene Si: sâneață. 3 Armă de foc portativă și individuală, cu patul de lemn și cu țeava metalică lungă, care trage lovitură cu lovitură, încărcarea și descărcarea executându-se manual. 4 (Îc) ~-mitralieră Pușcă (3), la care încărcarea și descărcarea se execută automat și care, într-un timp scurt, trage un număr mare de gloanțe. 5 (Îs) ~ antitanc Pușcă (3) mai mare, folosită pentru trageri împotriva tancurilor. 6 (Îvr; îs) ~ împărătească Pușcă (1) veche militară care era pusă la primărie ca simbol al autorității. 7 (Reg; îs) ~ de soc Pușcoci (1). 8 (Reg; îs) ~ cu (sau de) apă Pușcoci (1). 9-10 (îljv) Gol ~ (și, înv, îmbrăcat ~) (Care este) complet dezbrăcat. 11-12 (îal) (Care este) foarte sărac. 13-14 (îe; îlav) (A ieși sau a scăpa, a fugi, a pleca, a se duce etc.) ca din ~ sau ~ (A se duce) în cea mai mare grabă. 15 (Reg; îe) A sta drept ca ~ sau oblu ca țeava ~știi A sta foarte drept. 16 (Fam; îe) A da cu ~ca-n Dumnezeu A nu-i fi teamă de nimic. 17 (Ban; Mol) Praștie (1). 18 (îvr; îs) ~ de apă Pompă de incendiu. 19 (Gmț) Persoană care umblă după zestre. 20 (Mar; Buc) Ciocan de fier cu care se bat pene în buștenii ce se târăsc cu boii la vale, de la locul de exploatare. 21 (Trs) Cilindru metalic care căptușește pe dinăuntru butucul roților de căruță sau de camion Si: bucea (1). 22 (Bot; îc) ~-ca-lupului Garofiță (14) de grădină (Dianthus barbatus). 23 (Bot; reg; îac) Garofiță (3) (Dianthus carthusianorum). 24 (Bot; reg; îac) Planta Dianthus saxigenus. 25 (Bot; reg; îae) Lipicioasă (Viscaria vulgaris). 26 (Bot; reg; îc) ~ca-dracului Ciupercă în formă de sferă, de culoare albă-aurie, apoi brună, din regiunile de câmpie (Mycenastrum corium). 27 (Bot; reg; îac) Mică plantă erbacee, cu frunzele inferioare ovale, iar cele superioare lanceolate, cu flori albastre, din pășunile pietroase ale regiunilor alpine și subalpine (Phyteuma tetramerum). 28 (Arg) Fițuică (2).

MITRALIERĂ, mitraliere, s. f. Armă automată de calibru mic, ușor transportabilă, cu care se poate trage într-un timp scurt un număr mare de proiectile asemănătoare cu gloanțele de pușcă. [Pr.: -li-e-] – Din it. mitragliera.

pisăgésc v. tr. (d. pisez, format cam ca bătucesc, clipocesc). Sud. Sfărîm, făcăluesc, zdrobesc (cartof, fasole ș. a.) orĭ și „pisez mult timp”. Fig. Bat, trag o bătaĭe (în est chisolesc). Bat capu, plictisesc. – Forma chisăgesc orĭ chesăgesc (P. P. Sud), trag bătaĭe, n’are, probabil, nicĭ o legătură cu chesăgiŭ, cum crede Acat. În Ban. Trans. și pisăzez, pisezez.

trăgănà v. 1. a trage îndelung (în timp, în spațiu); 2. a face să dureze prea mult, a zăbovi cu amânări: l’am tot trăgănat cu promisiuni; 3. a merge încet: procesul s’a trăgănat mult timp; 4. a se târî cu anevoie: se trăgănează încet pe jos o jalnică grămadă AL. [Derivat din trage].

LIMAN, limanuri, și limane, s. n. 1. Țărm, mal; (învechit) port. Deci vin aice iară ca barca la liman Și-ți zic: întinde-mi mîna. ALECSANDRI, T. II 134. Corăbierul... Aleargă la limanul ce adesea l-a scăpat. ALEXANDRESCU, M. 48. Un liman mîntuielnic dup-o lungă înotare. CONACHI, P. 286. ◊ (Poetic) Izbește-n aripi vînt al soartei! Mi-i dor, așa de dor de-un țărm: Liman cu flori și cu lumină. TOMA, C. V. 59. ◊ Expr. A ieși la liman = a) a ieși la mal. Să iasă moartea la liman că să-și răzbune și ea pe Ivan. CREANGĂ, P. 323; b) fig. a scăpa dintr-o primejdie; a ajunge la o situație bună. Dă din mîini dacă vrei să ieși la liman. PANN, P. V. I 152. ♦ Fig. Loc de scăpare; adăpost, refugiu. Cine știe prin ce furtuni potrivnice trecuseră și acuma, după un popas scurt, se avîntau iar, cu strigăt, înspre limanul libertății. SADOVEANU, P. M. 245. Mă lăsasem ușor pe umărul Fanei – liman al tuturor frămîntărilor. G. M. ZAMFIRESCU, SF. M. N. I 173. Tu dă-te cu totul nădejdii și luptă... Cătîndu-ți limanul. NECULUȚĂ, Ț. D. 39. ◊ (Uneori determinat prin «de adăpost», «de scăpare» etc.) Aici și numai aici e limanul de scăpare. SLAVICI, O. I 160. ◊ Expr. A duce (sau a scoate) la (un) liman sau la liman bun = a scăpa (pe cineva) dintr-o situație grea, dintr-un impas; a salva. Să renunțăm la îngîndurare, că nu ne duce la nici un liman. G. M. ZAMFIRESCU, SF. M. N. I 160. Se ruga... să o scoață la liman bun. ISPIRESCU, L. 121. A ajunge la (un) liman (sau) a ajunge limanul = a atinge ținta dorită, a-și ajunge scopul. Dacă țăranii vor să ajungă la un liman, trebuie să se grăbească... Dac-ar lăsa boierilor timp să-și tragă răsuflatul, se duce pe apa sîmbetei toată strădania și toată dreptatea lor. GALAN, Z. R. 255. Toți oamenii care se petrec pe acest pămînt... ar fi să ajungă... limanul unei fericiri neclintite. SADOVEANU, P. M. 138. 2. Lac la țărmul unei mări, format prin închiderea gurii unui fluviu printr-o limbă de nisip și care rămîne în comunicație cu marea prin una sau mai multe guri. V. lagună. – Variantă: (învechit) aliman s. n.

MITRALIERĂ, mitraliere, s. f. Armă automată, pe afet sau trepied, care trage într-un timp scurt un număr mare de gloanțe, asemănătoare cu cele de pușcă. În preajma noastră, de cu seară potrivite, Mitraliere străjuiesc ca scorpii ațipite. CAMIL PETRESCU, V. 37. Pînza mitralierei a trecut pe deasupra și oamenii au zvîcnit mai departe. C. PETRESCU, Î. II 34. ◊ Fig. Cîntau lăutarii căutînd să acopere mitraliera cleștelui pe grătar. PAS, Z. I 171. Pistol mitralieră v. pistol. – Pronunțat: -li-e-.

descins², ~ă a [At: RESMERIȚĂ, D. / Pl: ~nși, ~e / E: descinde] 1 Care s-a deplasat dintr-un punct superior într-un punct cu altitudine inferioară. 2-3 Care a sosit și s-a oprit într-un loc (și a rămas acolo pentru un timp). 4 Care se trage dintr-o familie. 5 Care își are originea dintr-un anumit loc. 6 Care provine din anumiți înaintași. 7 (Pex) Care se revendică de la o anumită filiație de idei.^[1] modificată

mitralieră sf [At: BRĂESCU, V. 79 / P: ~li-e~ / Pl: ~re / E: it mitragliera] 1 Armă automată, ușor transportabilă, cu care se poate trage, într-un timp scurt, un mare număr de proiectile asemănătoare cu gloanțele de pușcă Si: (iuz) mitralieză.

MITRALIÉRĂ s. f. Armă automată, ușor transportabilă, cu care se poate trage, într-un timp scurt, un mare număr de proiectile asemenătoare cu gloanțele de pușcă; (ieșit din uz) mitralieză. Cuiburi de mitraliere viclene plescăiau învrăjbit. BRĂESCU, V. 79. Mitraliere străjuiesc ca scorpii ațipite. CAMIL PETRESCU, V. 37. Pînza mitralierei a trecut pe deasupra și oamenii a zvîcnit mai departe. C. PETRESCU, Î. II, 34 Mitraliera fu plasată sub poarta cea mare. V. ROM. august 1 955, 43. Pușcă-mitralieră v. p u ș c ă. ◊ {În context figurat) Ritmul mi-a fost mitralieră Lovind din plin în veche eră. BENIUC, S. 64. ◊ F i g. (Cu aluzie la zgomotul ritmic făcut de armă) Cîntau lăutari căutînd să acopere mitraliera cleștelui pe grătar. PAS, Z. I 171. - Pronunțat: -li-e-. – Pl.: mitraliere. Cf. it. m i t r a g l i e r a.

Tages, în mitologia romană, ființă miraculoasă născută dintr-o brazdă de pămînt care a luat forma și înfățișarea unui copil. Tages se trăgea din Iupiter. În timpul scurtei sale șederi printre muritori, se spunea că i-ar fi inițiat pe etrusci în arta prorocirilor.

suflet sn [At: COD. VOR.² 8^v/11 / V: (înv) sof~, (reg) ~ă sf / Pl: ~e / E: ml sufflitus (<sufflare)] 1 (Îvp; astăzi mai ales în locuțiuni și expresii) Respirație. 2 (Pex) Expirație (6). 3 (Ccr) Suflare (24). 4 (Pe lângă verbe de mișcare; îlav) Într-un ~ sau (înv) tot sau numai într-un ~ Foarte repede. 5 (Pe lângă verbe de mișcare; îal) Continuu (1). 6 (Înv; îal; șîf) Cu un ~ În același timp. 7 (Îe) A(-și) trage ~ul A respira. 8 (Îae) A inspira. 9 (Îae) A se odihni. 10 (Îae) A se liniști. 11 (Îe) A-i veni ~ul la loc A-și potoli respirația. 12 (Pex; îae) A-și reveni dintr-o sperietură, o emoție etc. 13 (Îe) A se umple de ~ A nu mai putea respira normal din cauza unui efort fizic prea mare. 14 (Îae) A-și pierde răsuflarea. 15 (Pex; îae) A gâfâi (1). 16 (Îe) A-și lua (sau a prinde la) ~ A trage adânc aer în piept, pentru a-și recăpăta puterile. 17 (Pex; îae) A-și recăpăta puterile. 18 Starea sau însușirea de a trăi sau a fi viu Si: viață (1). 19 (Îla) Plin de ~ Vioi. 20 (Îal) Energic (1). 21 (Îal) Vesel (1). 22-23 (Îlav) Cu (sau fără) ~ Cu (sau fără) însuflețire, cu (sau fără) elan. 24 (Pfm; îe) Vai de ~ul tău (sau său, lui etc.) Exprimă convingerea că cineva o duce greu, sau se află într-o situație grea Si: (fam) vai de suflețelul tău 25 (Pfm; îae) Exprimă convingerea că cineva este foarte necăjit Si: (fam) vai de suflețelul tău. 26 (Îvp; îe) A scăpa (sau a rămâne) numai cu ~ul (ori cu ~ele) A sărăci (3). 27 (Îe) A avea șapte (sau nouă) ~e sau (reg) a avea ~ cu crăci A avea o mare rezistență fizică. 28 (Îae) A trăi mult. 29 (Reg; îe) A rămâne cu ~ul în oase A rămâne în viață. 30 (Reg; îe) A da ~ul din oase A-și da viața. 31 (Reg; îe) A avea ~ul în oase A fi foarte slab. 32 (Reg; îe) A avea ceva la (sau după) ~ul său (ori pe ~) A poseda ceva. 33 (Înv; pfm; de obicei la Vc; adesea urmat de un aps) ~ul meu Termen cu care se dezmiardă o persoană dragă. 34 (În filozofia idealistă și în concepțiile religioase; îoc trup) Substanță imaterială, de sine stătătoare, independentă de corp, considerată ca principiu al vieții umane și socotită de origine divină și nemuritoare Si: spirit, (12), (îvp) duh¹ (12), (înv) sufleție (4). 35 (Reg; îs) Partea ~ului Parte din avere pe care și-o rezervă părinții pentru întreținerea lor, când împart averea la copii. 36 (Îla) Cu ~ul în palmă Care nu-și ascunde sentimentele. 37 (Fam; îe) Cu ~ul la gură (sau pe buze) Abia mai putând respira din cauza oboselii, a emoției etc. 38 (Îal) Cu nerăbdare. 39 (Îal) (În mod) interesat. 40 (Îal) În agonie. 41 (Îe) (A fi) ~ călător sau (reg) a i se bate ~ul în tindă Exprimă convingerea că cineva nu mai are mult de trăit, că se află în pragul morții. 42 (Pfm; îe) A-și da sau a-i ieși cuiva ~ul ori (reg; îf) a-și stupi ~ul, a-i zbura (cuiva) ~ul, a-i pieri (cuiva) ~ul, a da ~ul din el, din ea etc. A muri¹. 43 (Pfm; îae; șîf) A-și da ~ul, (pop) a-și stupi ~ul A obosi prea mult într-o acțiune Si: a-și scoate sufletul, (pfm) a-i ieși suflengherul. 44 (Pfm; îae și îaf) A se extenua muncind. 45 (Pfm; îae și îaf) A fi la capătul puterilor. 46 (Îvp; fam; îe) A-i scoate cuiva ~ul, (pfm; îf) a-i lua cuiva ~ul A nu lăsa (pe cineva) în pace. 47 (Îae) A necăji. 48 (Pop; îe) A-și scuipa (sau, reg) a-și stupi ~ul cu cineva A se obosi în mod exagerat. 49 (Pop; îae) A se chinui (pentru a determina pe cineva să facă un anumit lucru). 50 (Pop; pex; îae) A se supăra foarte tare. 51 (În practicile religiei ortodoxe) (A fi, a da, a împărți, a căuta, a face) de (sau pentru) ~ul cuiva (care a murit) (A fi, a da, a împărți, a face cele necesare) ca pomană pentru absolvirea de păcate a celor morți și pentru odihna lor. 52 (În practicile religiei ortodoxe) (Să) fie de ~ul cuiva! Exprimă dorința ca Dumnezeu să ierte păcatele celui pomenit. 53 (În practicile religioase; îe) A(-și) căuta (sau a-și vedea, reg, a-și griji) de ~ A trăi conform normelor bisericești (cu posturi și rugăciuni). 54 (În practicile religioase; pex; îae) A se pocăi¹. 55 (Înv; îe) A da (sau a lăsa) drept ~ A da sau a lăsa o parte din avere cuiva în vederea pomenirii după moarte. 56 (Îvp; îe) A fi un ~ în două trupuri (sau o mână și un ~) A se potrivi din toate punctele de vedere cu cineva. 57 (Îvp; îae) A fi în armonie perfectă cu cineva. 58 (Îvp; îae) A fi nedespărțit de cineva. 59 (Îe) A-și vinde (sau a-și da) ~ul pentru ceva ori a fi vândut cu trup și ~ cuiva A fi lipsit de scrupule, făcând orice pentru (cel care îi oferă) avantaje personale. 60 (Reg; îe) A da ~ului cu de toate A se hrăni cu tot felul de bunătăți. 61 (Reg; îae) A nu se abține de la nimic. 62 (Ent; pop; îc) ~-de-strigoi Strigă (2) (Acherontia atropos). 63 (Ent; pop; îc) ~-ul-morților (sau ~ul-mortului) Bohoci (Mamestra brassicae). 64 (De obicei cu determinări care arată felul sau urmat de determinările „de om”, „de țigan”) Tot ceea ce are viață (și se mișcă) Si: ființă, suflare (19), vietate, viețuitoare. 65 (De obicei cu determinări care arată felul sau urmat de determinările „de om”, „de țigan”; spc; fig) Om. 66 (De obicei cu determinări care arată felul sau urmat de determinările „de om”, „de țigan”; spc; fig) Persoană. 67 (Pop; spc) Locuitor. 68 Latură psihică, spirituală a omului, alcătuită din totalitatea proceselor afective, voliționale și intelectuale și care constituie principiul sensibilității și al rațiunii Si: conștiință (6), cuget (1), gândire (1), psihic, (iuz) simțire, (liv) for interior, (grî) sinidisis. 69 (Îlav) În adâncul (sau în fundul) ~ului În intimitatea ființei umane. 70 (Îal) În sinea mea, ta etc. 71 (Fig) Ceea ce constituie elementul specific al spiritualității unei colectivități umane, al unei națiuni etc. 72 (Fig) Ansamblul stărilor de conștiință comune membrilor unui grup de oameni. 73 Inima (ca sediu al sensibilității, al sentimentelor etc.). 74 Ansamblul facultăților afective și morale ale cuiva. 75 (Îla) De ~ Afectiv (1). 76 (Îvp; îs) Copil (sau fiu, fiică, fecior etc.) de ~ Copil (fiu, fiică, fecior etc.) adoptiv. 77 (Îe) A lua (sau a crește, a ține) de ~ pe cineva A înfia. 78 (Îe; d. copii) Luat (sau crescut) de ~ Înfiat. 79 (Îe) A da de ~ A-și ceda copilul cuiva care îl înfiază. 80 (Îlav) Din ~ sau din (ori cu) tot ~ul, din adâncul (sau din fundul) ~ului Cu participare totală Si: din toată inima. 81 (Îal) Cu toată convingerea, sinceritatea, cu tot devotamentul Si: din toată inima. 82 (Îal) Foarte mult sau foarte tare Si: din toată inima. 83 (Fam; îe) A uita (sau a se băga) în ~ul cuiva (șîf) a se vârî în ~ul cuiva A fi foarte insistent față de cineva. 84 (Fam; îae; îaf) A plictisi cu prezența, cu insistențele etc. pe cineva. 85 (Fam; îae) A deveni drag cuiva. 86 (Pfm) A-i arde (cuiva) ~ul de (sau după) ceva A dori foarte mult ceva. 87 (Îe) A arde la ~ A chinui (4). 88 (Fam; îe) A-l durea (sau a i se rupe) ~ul ori a-l durea în ~ (de cineva sau de ceva) A suferi mult în legătură cu cineva sau ceva. 89 (Fam; îae) A-și exprima compătimirea, regretul etc. pentru cineva sau pentru ceva. 90 (Fam; îae) A-i părea rău după cineva sau după ceva. 91 (Pop; îe) A-i arde (sau a i se frige) cuiva ~ul de sete A fi foarte însetat. 92 (Pfm; îe) A nu avea (pe cineva) la ~ A nu suferi pe cineva. 93 (Îe) A sta cuiva pe ~ A incomoda pe cineva. 94 (Pfm; îe) A-i pofti cuiva ~ul ceva A dori foarte mult un lucru. 95 (Pfm; îae) A avea chef de ceva. 96 (Reg; fam; îe) A-și săra ~ul A se bucura de o izbândă. 97 (Reg; fam; îae; șîf) A i se săra ~ul A se răzbuna. 98 (Reg; fam; îae; îaf) A se simți răzbunat. 99 (Reg; îe) A i se lua dinspre ~ A i se tăia pofta de mâncare. 100 (Reg; pex; îae) A-i fi greață. 101 (Reg) Inimă (ca organ al corpului uman). 102 (Rar; îe) A strânge pe cineva la ~ A strânge la piept. 103 (De obicei cu determinări care arată felul) Trăsătură de caracter (bună sau rea) a cuiva, fel de a fi. 104 (Pgn) Caracter (7). 105 (Reg; îla; d. oameni) Lăsat (sau lepădat) de ~ Nelegiuit. 106 (Îal) Criminal² (1). 107 Complex de calități alese, proprii unei persoane. 108 Purtare blândă, înțelegătoare. 109 Atitudine cuviincioasă, respectuoasă Si: omenie. 110 (Rar; prc) Milă¹. 111 (Îvp; fam; îla; d. oameni) Cu ~ Bun¹ (2). 112 (Îal) Milos. 113 (Îal) Generos (2). 114 (Îvp; fam; îla; d. oameni) Fără ~ Rău. 115 (Îal) Nemilos. 116 Persoană considerată din punctul de vedere al trăsăturilor sale de caracter. 117 (Îvr; îe) A cere sau (a acționa etc.) în ~ul cuiva În numele cuiva. 118 Sentiment al responsabilității morale față de propria conduită. 119 (Îvr; îe) Pe (sau cu) ~ul meu (tău, său etc.) Exprimă încercarea de a adeveri ceva prin jurământ. 120 (Îe) A avea (sau a-i sta cuiva, reg, strâmb) (ceva) pe ~ A fi preocupat, chinuit, apăsat de ceva. 121 (Pex; îae) A se simți vinovat de ceva. 122 (Îae) A avea conștiința încărcată. 123 (Înv; îe) A(-și) lua ceva pe ~ul (sau asupra ~ului) cuiva A-și asuma întreaga răspundere. 124 A i se lua (ceva) de pe ~ A se elibera de o mare răspundere, de o vină, de un necaz etc. 125 Factor, element etc. esențial al unui lucru, al unei acțiuni, al unei concepții, al unui fapt etc. 126 Parte determinantă, hotărâtoare, vitală a ceva. 127 (Rar) Avânt (11). 128 Însuflețire. 129 Impuls. 130 (Bot; înv; lpl) Lăcrimioară (Convallaria majalis).

Societas leonina (lat. „Societate de lei”) – adică o societate unde domnește legea junglei. Expresia s-a născut din fabulele lui Esop (nr. 32 Leul, măgarul și vulpea și nr. 258 Leul și măgarul), în care leul apare hrăpăreț și tiranic. El, fiind mai puternic, trage toate foloasele, în timp ce celelalte animale, fiind mai slabe, nu se aleg aproape cu nimic. Vezi: La part du lion, Faustrecht, La raison du plus fort… LIT.

Romulus, în mitologia romană, urmașul lui Aeneas și întemeietorul cetății Romei. Era fiul vestalei Rea Silvia și al zeului Mars și frate geamăn cu Remus. (Pentru împrejurările nașterii lor, v. Amulius). Cruțați de la moarte de către slujitorii unchiului lor, care primiseră porunca să-i ucidă, cei doi copii sînt abandonați într-un coș pe apa rîului Tiber. Purtați de valuri, ei sînt aruncați pe un mal, unde-i găsește o lupoaică. Ea îi hrănește cu laptele ei în sălbăticie, pînă în ziua cînd trece prin partea locului un păstor, pe nume Faustulus. Acesta, minunîndu-se de ciudata întîmplare, ia cu sine copiii și-i duce la el acasă, unde soția sa îi crește pînă se fac mari, alături de copiii ei (v. și Acca La(u)rentia). Cînd ajung la vîrsta bărbăției, Romulus și Remus în fruntea cetelor lor atacă și pradă împrejurimile. O dată, în timp ce prădau turmele regelui Amulius, Remus este prins și dus la palatul acestuia. Bătrînul Faustulus îi dezvăluie atunci lui Romulus taina nașterii lor minunate și-l trimite pe urmele fratelui său. Romulus atacă cetatea, îl eliberează pe Remus și, ucigîndu-l pe Amulius, îl întronează din nou pe bunicul său, Numitor. Cei doi frați hotărăsc după aceea să întemeieze o nouă cetate. Pentru a vedea cui îi este soarta mai favorabilă, ei se urcă pe două coline apropiate – Remus pe Aventinus și Romulus pe Palatinus – și de acolo scrutează zarea: lui Remus i se înfățișează șase vulturi, iar lui Romulus doisprezece, fapt care arată că lui au hotărît zeii să-i încredințeze soarta noii cetăți. În timp ce acesta din urmă trage cu plugul brazda care avea să delimiteze așezarea viitoarei Rome, Remus îl ia în derîdere. Acest fapt îi atrage moartea (v. și Remus). Rămas singur, Romulus domnește asupra noii cetăți. Un episod legat de domnia sa este răpirea sabinelor – dintr-un neam vecin Romei – cu care romanii se căsătoresc, sporindu-și neamul. Romulus a cîrmuit îndelung cetatea Romei – peste treizeci de ani – și a dispărut, se spunea, în mod misterios, în urma unei furtuni. Dispariția aceasta, precum și amintirea frumoasă lăsată de el supușilor săi i-a făcut pe aceștia să-l divinizeze după moarte, dîndu-i numele de Quirinus.

CADENȚĂ, cadențe, s. f. 1. Mișcare ritmică și uniformă; ritm. ◊ Loc. adv. În cadență = cu mișcări repetate la intervale egale. ♦ Numărul de lovituri pe care o armă de foc le trage într-o unitate de timp. ♦ (Fiz.) Frecvență; viteză de repetare a unui fenomen. 2. Succesiune ritmică a unor unități poetice (cuvinte, silabe), care produc un efect auditiv armonios. ♦ Succesiune de armonii care formează sfârșitul unei compoziții muzicale. 3. Pasaj mai mare de virtuozitate solistică dintr-un concert instrumental, interpretat fără acompaniament. – Din fr. cadence, it. cadenza.

TRANȘEE ~i f. 1) Adăpost în formă de canal (cu parapet), săpat special în timp de război pentru apărare sau tragere cu armele; șanț. 2) Săpătură lungă și adâncă, făcută în scopuri tehnice. [Art. tranșeea; G.-D. tranșeei; Sil. -șe-e] /<fr. tranchée

GAZDĂ, gazde, s. f. 1. Persoană care primește la sine pe cineva dîndu-i adăpost; amfitrion. Ion, ca gazdă, se gîndește tot la lucruri bune. SP. POPESCU, M. G. 85. Ceru de la gazdă pe cineva care să-i arate lucrurile cele mai însemnate. ISPIRESCU, L. 278. Ie un pahar și-l întinde gazdei. CREANGĂ, A. 97. ◊ (Metaforic) Iară gazda noastră zice, Dîndu-și ramurile-n laturi: «O, priviți-i cum visează Visul codrului de fagi!». EMINESCU, O. I 101. ♦ Persoană care ține pe cineva cu chirie (și cu întreținere plătită). De gazdă n-avea nevoie. Copilul putea merge la școală în fiecare dimineață. REBREANU, I. 52. ◊ Gazdă de hoți = persoană care adăpostește pe hoți și vinde obiectele furate. 2. Locuință provizorie (la un particular), ocupată de cineva în calitate de oaspete sau de chiriaș. De n-ai gazdă în sat, Să vii să dormi la noi. COȘBUC, P. I 230. Trebuie să vie în gazdă la mine. CARAGIALE, O. VII 21. Nu știu cum să fac ca să găsesc gazda nepotului meu. ALECSANDRI, T. I 81. ◊ Expr. A trage în (sau la) gazdă (la cineva) = a rămîne la cineva pentru un timp limitat; a mînea. Daca sosi, trase la gazdă la un om. ISPIRESCU, L. 278. Du-te de trage în gazdă la dînsa și fă-te că ești un drumeț străin. CREANGĂ, P. 170. Trebuia să tragi la gazdă, cînd era încă soarele de-o suliță sus pe cer. GHICA, S. A. 41. A primi (pe cineva) în gazdă = a oferi (cuiva) locuință, a adăposti (pe cineva) gratis sau cu plată. În cale dete preste un centaur, carele îl primi în gazdă. ISPIRESCU, U. 38. Cum, adicătele! nu trebuie să știu și eu ce pramatie de călător primesc noaptea-n gazdă? CARAGIALE, P. 54. Dar d-ta, moșule, n-o să ne spui ceva? am zis cătră bătrînul pădurar ce ne primise în gazdă. NEGRUZZI, S. I 245. A (se) așeza în gazdă (la cineva) = a(-și) găsi locuință (la cineva). Ajungînd acolo toamna tîrziu, m-am așezat în gazdă la Pavel ciubotariul. CREANGĂ, A. 81. Ne-a așezat bunicul în gazdă, cu toată cheltuiala lui, la una Irinuca. id. ib. 25. A da (pe cineva) la gazdă = a găsi (cuiva) locuință. Dați pe Petre la gazdă undeva. PĂSCULESCU, L. P. 220. A lua (sau a ține pe cineva) în gazdă = a primi (pe cineva) în locuință, ca chiriaș. 3. (Transilv.) Țăran bogat care exploatează munca țărănimii sărace; chiabur, bogătan. Mult mă mustră gazdele Că le-am furat eu vacile. ȘEZ. VII 167. ◊ Loc. adj. De gazdă (mare) = din părinți chiaburi, din oameni bogați; bogat. Am tot zorit să-l însurăm. Găsisem una mai de gazdă. COȘBUC, P. I 240. Fata de gazdă mare Tot cu mîna la parale! JARNÍK-BÎRSEANU, D. 438. ♦ Stăpîn, proprietar. Gazda fîntînii făcuse chiar un ospăț. RETEGANUL, P. II 46. Vie gazda boilor, Că ști rîndul buzelor! JARNÍK-BÎRSEANU, D. 405.

BUN² ~ă (~i, ~e) 1) (despre persoane) Care se deosebește prin calități morale pozitive; care face bine altora; binevoitor; blând. ~ la inimă. ◊ Fii ~! fii drăguț; fii amabil. Oameni ~i! formulă de adresare către mai mulți ascultători. 2) Care manifestă aptitudini în domeniul său de activitate; priceput; înzestrat. Scriitor ~. Șofer ~. 3) (despre manifestări ale oamenilor) Care este demn de laudă; corect; cinstit. Faptă ~ă. ◊ A fi sau a ajunge pe (sau în) mâini ~e a nimeri în condiții favorabile. A privi pe (a se uita la) cineva cu ochi ~i a simpatiza pe cineva. A pune o vorbă ~ă pentru cineva a interveni în favoarea cuiva; a susține pe cineva într-o chestiune. A fi în toane ~e a avea dispoziție bună. 4) (referitor la lucruri sau noțiuni abstracte) Care se distinge prin calitate. Stofă ~ă. Traducere ~ă. Marfă ~ă. 5) (despre mâncăruri) Care are gust plăcut; gustos. * Poamă ~ă (~ă poamă) calificativ negativ la adresa unei persoane cu apucături rele. 6) (despre recoltă) Care este în cantitate mare; din belșug; bogat; îmbelșugat. Roadă ~ă. 7) Care se caracterizează prin echilibru moral. A duce viață ~ă cu cineva. 8) Care are calități corespunzătoare destinației. Apă ~ă de băut. ~ de însurat. ~ă de măritat. ~ pentru tipar. 9) (despre organele corpului) Care funcționează bine. Ochi ~i. Dinți ~i. ◊ ~ de gură care vorbește mult; vorbăreț; guraliv. ~ de picior (sau de picioare) iute; sprinten. 10) (despre bani) Care are curs oficial; care circulă; care nu este fals. 11) (despre timp și fenomene atmosferice) Care este binevenit; favorabil. Ploaie ~ă. Vreme ~ă. 12) Care este convenabil; rentabil. Preț ~. 13) Care este suficient de mare. O bucată ~ă de timp (de loc, de teren etc.). ◊ A trage un somn ~ a dormi mult. 14) Care poate fi considerat o unitate. Cam de-o oră ~ă. 15) (despre relații de rudenie) Care au legături de sânge. Mamă ~ă. Văr ~. 16) (despre neam, origine) Care impune respect prin merite deosebite; nobil; ales; de viță. 17) (în diferite formule de salut sau de urare) ~ă ziua! Noapte ~ă! Drum ~! ~ sosit! 18) (despre îmbrăcăminte) Care nu este uzat; nou încă. 19) (în construcții care exprimă o atitudine ironică): A-i face cuiva una ~ă (sau a i-o face ~ă cuiva) a-i face cuiva o neplăcere, un rău. A o păți ~ă a da de dracul; a se încurca. ~ă treabă! frumos, n-ai ce zice. Na-ți-o ~ă! asta mai lipsea. Na-ți-o ~ă, că ți-am frânt-o (sau na-ți-o frântă, că ți-am dres-o!) se ripostează cuiva, care, pentru a ieși dintr-o situație, vine cu o propunere absurdă. /<lat. bonus

poziție sf [At: AR (1829), 140¹/4 / S și: posiție / V: (înv) ~țiune (S și: posițiune) / Pl: ~ii / E: lat positio, frposition, ger Position] 1 Mod în care este așezat sau situat ceva sau cineva în spațiu, în raport cu altceva sau cu altcineva Si: așezare. 2 (Pex; ccr) Loc, punct, regiune în care este situat ceva sau cineva Si: (înv) pusătură, pusăciune, pusoare. 3 (Muz) Loc pe care îl ocupă o notă sau o cheie pe portativ. 4 (Muz) Loc în care sunt atinse cu degetele coardele unui instrument muzical, când se cântă la instrumentul respectiv. 5 (Spc) Fiecare dintre operațiile înscrise într-un cont contabil. 6 (Pex) Loc pe care îl ocupă fiecare dintre operațiile înscrise într-un cont contabil. 7 (Lin) Loc pe care îl ocupă un sunet sau un grup de sunete într-un cuvânt. 8 (Spc) Loc, punct din care ceva sau cineva este sau poate fi privit Si: unghi. 9 Raport, relație existentă între două obiecte, ființe, fenomene. 10 (Mil) Loc pe care sunt așezate trupele pe front sau vasele de război pe mare și folosit ca bază de atac sau ca linie de apărare. 11 (Mil; îs) ~ de tragere Loc special amenajat de unde o subunitate de infanterie sau de artilerie, de aruncătoare de mine, de mitraliere navale etc. execută tragerile. 12 (Îe) A lua ~ A se instala într-un loc considerat potrivit din punct de vedere strategic. 13 Loc desemnat fiecărui participant la vânătoarea cu hăitași. 14 Mod în care se stă cu corpul sau cu o parte a lui Si: ținută. 15 (Îs) ~ de tragere Fel în care stă trăgătorul în timpul sau în vederea tragerii. 16 (Îas) Fel în care trăgătorul își orientează gura de foc în vederea tragerii eficiente. 17 (Spc; îe) A lua ~ A sta într-o atitudine dreaptă și nemișcată a corpului, cu mâinile lipite de trunchi, reglementară în armată sau în anumite sporturi. 18 Fiecare dintre atitudinile principale ale corpului, prevăzute de regulamentele militare de instrucție. 19-20 (Pop; d. femei; îe; îla) (A fi) în ~ (A fi) însărcinată. 21 (Fig) Mod în care cineva reacționează, se comportă, își exprimă opinia etc. într-o împrejurare dată Si: atitudine. 22 (D. oameni; îe) A lua ~ A manifesta o atitudine fermă, hotărâtă într-o problemă. 23 (D. oameni; îae) A-și exprima punctul de vedere în legătură cu o problemă. 24 (Îe) A sta (sau a rămâne, a se menține etc.) pe ~ A-și menține cu fermitate părerile, opinia formulată. 25 (Îe) A se situa, a fi etc. pe ~ii opuse A fi de păreri contrare. 26 (Îe) A se situa (sau a fi) pe aceeași poziție A fi de aceeași părere. 27 (D. oameni; îlav) Pe ~ii opuse De păreri diferite. 28 (D. oameni; îlav) Pe aceeași ~ De aceeși părere. 29 Mod în care cineva se comportă într-o împrejurare dată. 30 Stare, situație, împrejurare în care se găsește cineva sau ceva Si: (înv) pusăciune. 31 (Spc) Situație înaltă pe care o deține cineva în ierarhia socială Si: condiție, rang, treaptă. 32 (Mun) Centrul satului Si: vatră. 33 (Mun) Linie. corectat(ă)

A SMIORCĂI smiorcăi intranz. A trage întruna aerul pe nas (mai ales în timpul plânsului), producând un sunet caracteristic. /smiorc + suf. ~ăi

CADENȚĂ s.f. 1. Repetare într-un anumit ritm a unor mișcări; (mil.) mișcare ritmică a pașilor în marș. ◊ În cadență = cu mișcări uniform repetate. ♦ Număr de lovituri trase de o armă într-o unitate de timp. 2. Modulare a vocii sau a unui sunet înainte de pauză. ♦ Succesiune regulată a unor cuvinte, a unor fraze. ♦ Formulă armonică care formează sfîrșitul unei compoziții muzicale. ♦ Pasaj (final, cu caracter de improvizație) dintr-un concert, în care solistul este lăsat să-și desfășoare virtuozitatea. [< it. cadènza, fr. cadence].

CADENȚĂ s. f. 1.. ritm de desfășurare a unei mișcări. ♦ în ~ = cu mișcări uniform repetate. ◊ frecvență (1); număr de lovituri trase de o armă într-o unitate de timp. ◊ succesiune ritmică a unor cuvinte, fraze, versuri. 2. formulă melodico-armonică de încheiere a unei fraze muzicale. 3. secțiune solistică cu caracter de improvizație dintr-un concert instrumental, care permite interpretului să-și etaleze virtuozitatea. (< it. cadenza, fr. cadence)

zbîrgóĭ n., pl. oaĭe (cp. cu zbîrlit orĭ cu bîrzoĭ). Est. Fam. Intemperie, timp răŭ: pînă’n primăvară trebuĭe să maĭ tragă un zbîrgoĭ.

JUCA, joc, vb. I. 1. Refl. (Mai des despre copii) A-și petrece timpul amuzîndu-se (cu diferite jocuri), a se distra. Cîțiva copii se jucau într-o curte. VLAHUȚĂ, O. AL. 143. Cînd bătea ceasul la trii, Ne jucam ca doi copii. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 300. ◊ Expr. (Familiar) Așa nu mă mai joc = nu sînt dispus să continuu în felul acesta. ◊ (Urmat de determinări introduse prin prep. «de», «în», «cu» și arătînd felul jocului) Se joacă de-a baba-oarba. ▭ Pe o măsuță, paginile scrise de Vaniușa, cuburile cu care s-a jucat. STANCU, U.R.S.S. 42. Jucam în bumbi. SADOVEANU, O. VII 274. 2. Refl. A glumi, a-și bate joc, a nu lua în serios. Vino! Joacă-te cu mine... cu norocul meu. EMINESCU, O. I 154. A! voi vă jucați cu mine! Afară boaite! Ieșiți că pre toți vă omor! NEGRUZZI, S. I 161. ◊ Expr. A se juca cu sănătatea (sau cu viața) = a nu-și îngriji sănătatea. (Eliptic) Nu te juca, soro, boala n-alege. CARAGIALE, N. S. 63. (Tranz.) A juca festa (sau renghiul) cuiva = a păcăli pe cineva, a face cuiva o farsă. Se temură să nu le fi jucat iarăși vrun renghi. ISPIRESCU, L. 249. 3. Intranz. A-și petrece timpul cu jocuri de noroc sau de societate. Trageți toți cîte-o carte: domnule, ești cu mine. Șezi mă rog împotrivă, și vezi de joacă bine. ALEXANDRESCU, M. 265. ◊ Tranz. (Cu complement intern) Alteța-sa... nu învoiește supușilor săi să joace jocuri de hazard. NEGRUZZI, S. I 326. ♦ Tranz. (Cu privire la o carte de joc, un număr etc.) A pune în joc, a miza pe... Am crezut mereu că la ruletă e bine să joci numere în plin. CAMIL PETRESCU, U. N. 403. ◊ Expr. A juca la bursă v. bursă. 4. Intranz. A participa ca jucător la o competiție sportivă. Echipele noastre sportive au jucat în cadrul Festivalului. ♦ Tranz. A practica un anumit sport. Joacă volei. 5. Intranz. A dansa. Satu-i strîns în bătătură, Cîntă, joacă, chefuiește. IOSIF, PATR. 25. Și-un prinț la anul! blînd și mic, Să crească mare și voinic, Iar noi să mai jucăm un pic Și la botez! COȘBUC, P. I 59. Se prinseră în horă și jucară. ISPIRESCU, L. 39. ◊ Fig. Spicele jucau în vînt Ca-n horă dup-un vesel cînt. COȘBUC, P. I 176. ◊ Tranz.(Complementul indică dansul) Domnule Dan trebuie să joci cu noi un cadril. VLAHUȚĂ, O. AL. II 10. (Complementul indică fata cu care se dansează) Tu s-o joci, dar mai așa! Liniștit, cum joci pe-o soră. COȘBUC, P. I 136. M-a mînat maica la joc. Cremene și foc! Să joc fata cea frumoasă, Cremene și iască! JARNÍK-BÎRSEANU, D. 361. ♦ Tranz. fact. (Cu privire la unele animale) A face să execute anumite mișcări ritmice. Arabii toți răsar din cort, Să-mi vadă roibul cînd îl port Și-l joc în frîu și-l las în trap! COȘBUC, P. I 109. Mai bine jucam ursul la porțile străine. BOLINTINEANU, O. 198. ♦ Tranz. A păcăli pe cineva, a-și bate joc de cineva. Lască-mi pică ei în mînă... și am să-i joc și eu cum se cuvine. REBREANU, I. 60. [Pot] a vă spune în față curat cine sînt și cum v-am îmbrobodit și v-am jucat. GHICA, A. 690. 6. Intranz. (Despre lucruri văzute în mișcare) A se mișca (sau a da impresia că se mișcă) repede și tremurat. Toate îi joacă pe dinaintea ochilor într-o amețeală plăcută. C. PETRESCU, A. 294. Umbra lui juca pe perete și peretele parcă se clătina. REBREANU, R. I 206. Îi jucau literele sub ochi și se împiedica la fiecare cuvînt. BART, E. 23. Vedea jucînd pe cer trei luni în loc de una. CARAGIALE, O. III 58. ◊ (Poetic) Joacă soarele-n ferești. FRUNZĂ, S. 13. Apusul joacă într-un potop de pară. IOSIF, P. 33. P-a ei frunte juca luna Și-i juca prin dezmierdare soarele pe chipul ei. COȘBUC, P. II 137. (Refl.) Soarele, bătîndu-i drept în față, i se juca pe obraz. V. ROM. noiembrie 1953, 188. Răcoroase, mari livezi Prin care soarele se joacă. D. BOTEZ, F. S. 7. ◊ Fig. Pe toate fețele însă juca o întrebare... care aștepta un răspuns. REBREANU, R. II 18. Juca un zîmbet de lumină pe fruntea lui brăzdată-n crețe. GOGA, C. P. 8. În lan erau feciori și fete, Și ei cîntau o doină-n cor, Juca viața-n ochii lor. COȘBUC, P. I 176. ◊ Expr. A-i juca (cuiva) ochii (în cap), se spune despre o persoană care are scînteieri de inteligență în priviri sau despre cel viclean, care privește în lături, ca să nu-și trădeze gîndurile. Ochii îi jucau în cap, vioi și tineri. STANCU, U.R.S.S. 94. Năstase Blîndu ne vorbea liniștit, dar ochii căprii îi jucau necontenit în cap. SADOVEANU, O. VI 352. Ochii îi jucară în toate părțile. DELAVRANCEA, H. T. 21. Un puișor de fată, căreia îi jucau ochii în cap, ca la o șerpoaică. CREANGĂ, P. 167. 7. Tranz. A mișca încoace și încolo, a sălta ușor, prin mișcări repetate. Joacă în palme un cărbune luat cu mîna ca să-și aprindă țigara. CAMIL PETRESCU, O. I 299. Emil Sava, stînjenit, juca între degete un lanț cu chei prinse în verigă. C. PETRESCU, R. DR. 209. Din scutece copilul Cînd plînge... Te duci și-l joci pe brațe Și-l culci apoi pe sîn. COȘBUC, P. I 215. Vornicelul intră jucînd sita cu darurile miresei. SEVASTOS, N. 125. 8. Intranz. (Despre actori) A interpreta un rol, într-o piesă sau într-un film; (despre trupe de teatru) a da reprezentație. Trupa... jucă toată vara. CĂLINESCU, E. 86. ◊ Tranz. (Complementul indică piesa reprezentată) O noapte furtunoasă a fost jucată în 1869, ca și Conu Leonida față cu reacțiunea. IBRĂILEANU, S. 38. (Refl. pas.) Vodevil... ce s-a jucat la teatrul Iașilor. NEGRUZZI, S. I 69. La 25 ale lunii februarie s-a jucat pentru întîia oară: «Provincialul de la Teatrul Național». RUSSO, O. 137. (Fig.) Așa dar a jucat o comedie, ca să mă pedepsească. CAMIL PETRESCU, U. N. 186. (Expr.) A juca un rol = a avea însemnătate. Un rol însemnat în pregătirea cadrelor de critici de artă este chemată să-l joace presa. CONTEMPORANUL, S. II, 1954, nr. 390, 1/2. Un rol mare în dezvoltarea culturii naționale în Moldova l-a jucat Gh. Asachi. IST. R.P.R. 287. 9. Intranz. A nu sta bine fixat, a se mișca; (despre piesele unei mașini, ale unui angrenaj etc.) a se mișca ușor într-un spațiu restrîns. Trebuie să-i bată leațurile care s-au uscat și joacă. C. PETRESCU, Î. II 205. Și așa a slăbit Sandu... în cîteva luni de zile, că-i juca inelul... pe deget. MIRONESCU, S. A. 60.

ÎNVĂLUITOR, -OARE, învăluitori, -oare, adj. 1. Care învăluie, înfășoară, învelește, acoperă; p. ext. care ocrotește, ocrotitor; blînd, domol. La glasul acela învăluitor al sfințitului Amfilohie, comisul Simion își simți inima bătînd. SADOVEANU, F. J. 344. Nu doresc altceva decît iubirea ta lîngă mine... învăluitoare. CAMIL PETRESCU, T. II 271. Era înăltuță, delicată și avea niște ochișori verzi cu luciri umede învăluitoare. REBREANU, R. I 181. 2. (Mil.) Care acționează asupra flancului și spatelui inamic; care înconjură, împresoară. Coloana din dreapta începe foarte prudentă lupta pentru ca să dea timp navelor învăluitoare să ajungă în poziție de tragere. CAMIL PETRESCU, T. II 175. – Pronunțat: -lu-i-.

VIRA, virez, vb. I. 1. Intranz. (Despre vehicule sau convoaie de vehicule) A schimba direcția, făcînd o curbă din mers. Coloana din dreapta începe foarte prudentă lupta, pentru ca să dea timp navelor învăluitoare să ajungă în poziție de tragere... Apoi imediat virează și ea. CAMIL PETRESCU, T. II 175. Mașina... viră nebunește și dispăru. C. PETRESCU, Î. N 222. ♦ (Despre persoane) A face ca un vehicul să-și schimbe direcția; a coti, a cîrmi. Am virat brusc și am intrat în șanț... Mașina nu s-a răsturnat. CAMIL PETRESCU, P. 124. ♦ Fig. A schimba vorba, a trece la alt subiect de conversație. Sonia îl mai privește o dată cu ochi care roagă, pe urmă virează brusc: -A! iată pe d-na Ionescu! CAMIL PETRESCU, T. II 27. ◊ Tranz. Sabina... viră brusc discuția în altă direcție. C. PETRESCU, C. V. 84. 2. Tranz. A trece o sumă de bani de la un cont la altul. Vă rog... să deschideți un cont la banca dv. pentru domnișoara Otilia Mărculescu, virînd în creditul acestui cont, prin debitul contului meu, lei 100000. CĂLINESCU, E. O. II 205. 3. Tranz. A pune o copie fotografică într-o soluție specială, pentru a-i schimba nuanțele de negru în alte nuanțe.

plapumă sf [At: ANON. CAR / V: (îvp) ~poma, (pop) ~pămă, (îrg) plapănă^[1], poplon (Pl și: ~oane), (înv) plapan sn, paplămă, paplomă, paplonă, (reg) paclomă, paploamă (Pl: ~me), paplumă, placumă, plapănă, plapâmă, plapână, plapon sn, plaponă (A și: plaponă), ploplon (Pl: ~oane), plopon (Pl: ~uri, ~oane) sn, poclon (Pl: ~oane) sn, potlon sn / Pl: plăpumi, (reg) ~mi, plăpimi / E: ngr πάπλωμα] 1 Obiect confecționat din două bucăți de pânză, de mătase, de stofă etc. de formă dreptunghiulară, între care este introdus și fixat prin matlasare un strat de lână, de puf sau de vată și care se folosește ca învelitoare a corpului în timpul somnului Si: (reg) ogheal. 2 (Rar; îe) A trage ~ma A lua partea cea mai bună din ceva. 3 (Pfm; îe) A se întinde cât îi e (sau cât îi ajunge, cât îl ține) ~ma A nu acționa decât în limitele posibilităților. 4 (Fam; îe) A-și lua o ~ A se pune la adăpost de răspunderi. 5 (Fam; îae) A-și lua măsuri de prevedere. corectat(ă)

OBIECTIV, -Ă, obiectivi, -e, adj., s. n. I. Adj. 1. (Fil.) Care există în afara conștiinței omenești și independent de ea. ◊ Idealism obiectiv = aspect al idealismului care susține existența unei idei absolute, mistice, independente de conștiința omenească și prin a cărei dezvoltare ia naștere lumea materială. 2. Care are însușirea de a reda realitatea în chip nefalsificat, detașat de impresii subiective; nepărtinitor, imparțial; obiectivist (2). 3. (Gram.) Care se referă la obiectul direct sau indirect. Reflexiv obiectiv. II. S. n. 1. Sistem optic convergent, format din una sau mai multe lentile care intră în construcția unui aparat optic (de fotografiat, microscop, lunetă etc.), fiind îndreptat spre obiectul studiat. 2. Porțiune de teren, localitate, fortăreață etc. care prezintă interes în timp de război. ♦ Țintă asupra căreia se execută o tragere sau se lansează bombe. 3. Fig. Scop, țintă, țel. ♦ (Concr.) Ceea ce urmează să fie realizat, construit etc. – Din fr. objectif.

DEBIT¹, debite, s. n. 1. Tutungerie. ♦ (Înv.) Debit de băuturi spirtoase = cârciumă. 2. (Înv.) Vânzare, desfacere continuă de mărfuri cu amănuntul. 3. Cantitatea de fluid sau de pulbere fină care trece, într-o unitate de timp, printr-o secțiune a unei albii, a unei conducte sau a unui canal. ◊ Debit instalat = valoare maximă a debitului de apă care poate fi utilizat în scopuri energetice de turbinele unei centrale hidroelectrice. ♦ Cantitate de material sau de obiecte produse de o mașină sau de o instalație într-o unitate de timp. Debit de energie = energie debitată de o instalație într-o unitate de timp. ♦ (Med.) Debit cardiac = cantitatea de sânge expulzată de ventriculul stâng în aortă la fiecare contracție a inimii sau în cursul unui minut. ♦ (Mil.) Debit de foc = numărul de lovituri care poate fi tras de o gură într-o anumită cantitate de timp. ♦ Fig. Afluență (precipitată), torent de cuvinte în vorbirea cuiva. – Din fr. débit.

DEBIT¹ s. n. 1. cantitate de fluid sau de material pulverulent care trece în unitatea de timp printr-o secțiune dată a unei conducte, a unui canal ◊ cantitate de material transportată, prelucrată sau furnizată de o mașină, instalație etc. în unitatea de timp. ♦ ~ cardiac = cantitatea de sânge expulzată din ventricolul stâng în aortă la fiecare contracție a inimii; ~ de foc = numărul de lovituri trase de o gură de foc în unitatea de timp; (inform.) ~ de informație = cantitatea de informații transmise în unitatea de timp, dintr-un sistem de comunicație. ◊ numărul de vehicule ce trec printr-un punct al unui drum în unitatea de timp. ◊ cantitatea de forțe și mijloace care pot trece în unitatea de timp peste un curs de apă. 2. cantitatea de calorii pe care o produce o instalație în unitatea de timp. 3. (fig.) șuvoi, torent de cuvinte, flux verbal. 4. vânzare (de mărfuri) cu amănuntul. ◊ local unde se vinde cu amănuntul; tutungerie. (< fr. débit)

OBIECTIV, -Ă, obiectivi, -e, adj., s. n. I. Adj. 1. (Fil.) Care constituie o realitate independentă de conștiință sau care este conform acestei realități. 2. Care are însușirea de a reda fidel, netrunchiat realitatea, detașat de impresii subiective; nepărtinitor, imparțial; obiectivist (2). 3. (Gram.) Care se referă la obiectul direct sau indirect. Reflexiv obiectiv. II. S. n. 1. Sistem optic convergent, format dintr-una sau mai multe lentile care intră în construcția unui aparat optic (de fotografiat, microscop, lunetă etc.), fiind îndreptat spre obiectul studiat. 2. (Milit.) Porțiune de teren, localitate, fortăreață etc. care prezintă interes în timp de război. ♦ Țintă asupra căreia se execută o tragere sau se lansează bombe. 3. Fig. Scop, țintă, țel. ♦ (Concr.) Ceea ce urmează să fie realizat, construit etc. – Din fr. objectif.

DÉBIT¹ (< fr.) s.n 1. Cantitatea de fluid (sau de material pulverulent) exprimată prin masa (d. masic) sau volumul (d. volumic) substanței care trece în unitatea de timp printr-o secțiune transversală a unei conducte, a unui râu etc. D. unui râu este în schimbare continuă, variind în lungul cursului și în timp, crescând în general de la izvor la vărsare. Se măsoară în kg/s sau m³/s. ◊ D. specific = cantitatea de fluid care trece în unitatea de timp printr-o secțiune perpendiculară pe direcția de curgere a fluidului. D. solid = cantitatea de materiale solide transportate de un curs de apă care trece în unitatea de timp printr-o secțiune transversală. Se măsoară în kg/s sau t/zi. D. normal = d. scurs într-un interval de timp dat, în condiții normale de temperatură (273 K) și presiune (1,01325 N/m²). D. efectiv = d. măsurat într-o secțiune într-o secțiune a unei conducte de fluid. D. instalat = valoarea maximă a debitului de apă care poate fi folosit în turbinele unei centrale hidroelectrice. D. de servitute = d. minim al unui curs de apă, care trebuie lăsat în urma unei amenajări hidrotehnice pentru satisfacerea cerințelor din aval. ♦ (TELEC.) D. de informație = mărime ce caracterizează sursa sau emițătorul dintr-un sistem de comunicație, exprimată prin cantitatea de informație (2) transmisă în unitatea de timp. ♦ (FIZIOL.) D. cardiac = cantitatea de sânge expulzată de ventriculul stâng în aortă la fiecare contracție a inimii (d.-bătaie) sau în cursul unui minut (d.-minut). (MILIT.) D. de foc = numărul de lovituri (care poate fi) tras de o gură de foc în unitatea de timp (minut, oră etc.); regim de foc. ♦ Fig. Flux verbal (abundent). 2. Vânzare de mărfuri cu amănuntul, rapidă și în flux continuu. ♦ Magazin (prăvălie) în care se comercializează mărfuri ce pot fi consumate imediat (d. de tutun); spec. tutungerie. 3. Cantitate de mărfuri, număr de persoane ce pot fi transportate într-o unitate de timp.

LA¹ prep. A. I. Introduce un complement circumstanțial de loc sau atribute care arată locul. 1. (Complementul arată locul unde sau în vecinătatea căruia stă ceva sau cineva) Nu mai știa ce are la casa lui. CREANGĂ, P. 153. Un sultan dintre aceia ce domnesc peste vro limbă... La pămînt dormea ținîndu-și căpătîi mîna cea dreaptă. EMINESCU, O. I 142. O privea stînd la capul ei. NEGRUZZI, S. I 60. ◊ (Învechit și popular înaintea numelor de țări, azi înlocuit prin «în») La Moldova cea frumoasă Viața-i dulce și voioasă! ALECSANDRI, O. 100. ♦ (Complementul sau atributul arată poziția) Casa este așezată la drum. ▭ În față, cu ferestrele la stradă, e salonul de primire. VLAHUȚĂ, O. AL. II 5. ♦ (Complementul arată locul unde se petrece o acțiune) Albinele și-au început dulce zumzet la copacii timpurii. SADOVEANU, O. VI 399. La teatru se făcea o pregătire neobișnuită: toți lucrau cu tragere de inimă. DEMETRESCU, O. 130. ◊ (Complementul arată în același timp și obiectul unei acțiuni) Seceră la grîu. 2. (Complementul arată direcția sau ținta unei mișcări sau a unei acțiuni) Moș Petrache avea o manta de aba roșie de ploaie și tocmai venea la noi cu dînsa-n spete, fiindcă ploua. HOGAȘ, DR. II 148. Pasărea... la ceruri zboară. ALECSANDRI, P. I 139. Se întoarseră la locul luptei. BĂLCESCU, O. II 258. De-ar fi noaptea ca ziua Aș trece la Moldova. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 141. ◊ (După verbe ca «a privi») Înfricoșată, își arunca ochii cu speranță la doctor. BART, E. 387. Se uita galeș la dînsul. ISPIRESCU, L. 34. 3. (Complementul arată o limită în spațiu) Păru-i ajunge la călcîie. EMINESCU, O. I 95. ♦ (Complementul arată limita unei acțiuni) Crîncene gloate... Cu inima iască și cuțitul la oase. DEȘLIU, G. 23. Și le zicea el, versurile acestea, într-un anumit fel, de te-ajungea la inimă. SADOVEANU, O. II 6. 4. (Complementul arată distanța) La un pas de el, văzu un soldat mort. CAMILAR, N. I 58. 5. (În loc. adv.) La deal v. deal. La vale v. vale. La îndemînă v. îndemînă. La un loc v. loc. La rînd v. rînd. La dreapta v. drept. La stînga v. stîng. La umăr v. umăr. II. Introduce un complement circumstanțial de timp. 1. (Complementul arată data, momentul, perioada sau prilejul în trecut sau prezent) A doua zi, sîmbătă, plecară la răsăritul soarelui, învăliți în cojoace. SADOVEANU, B. 68. Fost-ai și d-ta la tinerețe, nu zic. CREANGĂ, P. 230. Mai lungă-mi pare calea acum la-ntors acasă. ALECSANDRI, P. III 445. Văduvă de doi bărbați la 21 de ani. NEGRUZZI, S. I 57. Adună la tinerețe ca să ai la bătrînețe. ◊ (Învechit și popular, cu complementul «ceasul» sau «ziua») Mulțumesc... că nu m-a lăsat să pier la ceasul nașterii. ISPIRESCU, L. 56. La ziua judecății... iar ne vom întîlni. NEGRUZZI, S. I 29. 2. (Introduce un complement care arată un moment viitor: anul, anotimpul, luna, ziua etc.) Ba s-a însura la toamnă, ba la iarnă... ba la vară, ba iar la toamnă. CREANGĂ, P. 141. La noapte iar or veni după dînsul. SBIERA, P. 266. Și la anul să trăiți. ALECSANDRI, P. P. 391. E mai bine acum un ou decît la anul un bou. NEGRUZZI, S. I 248. Da la noapte ce să faci? BIBICESCU, P. P. 182. ◊ Loc. adv. La ziuă = cînd se crapă de ziuă; cînd se face ziuă. Mîine la ziuă pornim. ◊ Expr. La mulți ani = îți urez să trăiești mulți ani. La mulți ani cu sănătate! TEODORESCU, P. P. 17. 3. (Complementul arată periodicitatea) Se ducea... la luna, la săptămîna, ca să vadă grîul de-i copt. ȘEZ. III 242. Și apoi, mergînd la luna, La luna, la săptămîna, Să vedem cum ne dă mîna. TEODORESCU, P. P. 139. ◊ (Întărit prin «o dată», «tot», «fiecare») Frunzele moarte se desprindeau la fiecare pas. C. PETRESCU, S. 169. De la Scarlat nu știam nimic, fiindcă el scrie o dată la o lună. id. Î. II 235. Găsește din întîmplare cîte o piatră de aceste picată de pe cerb, cînd se scutură el la șepte ani o dată. CREANGĂ, P. 218. 4. (În expresii și locuțiuni) La început v. început. La sfîrșit v. sfîrșit. La urmă sau la urma urmelor v. urmă. La vreme v. vreme. La cîte ceasuri? = la ce oră? III. (Introduce un complement circumstanțial de scop) Icoană-ntr-un altar s-o pui La închinat. COȘBUC, P. I 53. Cine-i tînăr și voinic Mere noaptea la cîștig. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 286. ◊ Loc. adv. La ce? = pentru ce? Ar fi vrut grozav să-l întrebe la ce i-a intrat în ogradă, însă n-ar fi stat frumos să i-o zică de la obraz. CAMILAR, TEM. 29. La ce-ți trebuie s-o știi? EMINESCU, N. 18. IV. (Rar, introduce un complement de cauză) Pentru, din cauza. La cea mai mică greșeală dregătorească, la cea mai mică plîngere ce i se arăta, capul vinovatului se spînzura în poarta curții, cu o țidulă vestitoare greșealei lui. NEGRUZZI, S. I 143. ♦ Sub acțiunea, în prezența. Teaca neagră, ferecată în alamă și înflorită cu argint a săbiei încovoiate sclipea la soarele verii. SADOVEANU, O. I 480. Albele-i cosițe strălucesc la lună. BOLINTINEANU, O. 106. V. (Introduce un complement de mod) Judecă-mă la dreptate. MARIAN, S. 57. ◊ Loc. adv. La pas v. pas. ◊ Expr. A fi (sau a se avea, a fi certat) la cuțite (cu cineva) v. cuțit. ♦ (Complementul arată măsura) Ziarele vechi se vînd la kilogram. ◊ Expr. La preț sau la prețul de = cu prețul, pe prețul, pentru prețul. Am vîndut merele la prețul de cinci lei kilogramul. VI. (Introduce un complement instrumental) Text scris la mașină. VII. (Introduce un complement de relație) Adună pasările cele mai agere la zbor. ISPIRESCU, L. 75. De trup ești mărunțel, nu-i vorbă, dar la fire ești mare. CREANGĂ, P. 150. Străin la vorbă și la port Lucești fără de viață. EMINESCU, O. I 171. Amîndoi ne potrivim... și la ochi și la uitat. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 49. VIII. (Introduce un complement indirect) Cît mac e prin livezi Atîția ani la miri urez. COȘBUC, P. I 59. A mea viață la zeii tăi se-nchină. EMINESCU, O. I 93. Iar la cea măicuță Să nu spui, drăguță, Că la nunta mea A căzut o stea. ALECSANDRI, P. P. 3. Să dea la boi de mîncare. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 514. ◊ (După verbe ca «a gîndi») Cînd mă gîndesc la locul nașterii mele, la casa părintească... parcă-mi saltă și acuma inima de bucurie. CREANGĂ, A. 33. Și privind păienjenișul din tavan, de pe pilaștri, Ascultam pe craiul Ramses și visam la ochi albaștri. EMINESCU, O. I 140. ♦ (Învechit și popular) Pentru. Destul e o măciucă la un car de oale. CREANGĂ, P. 258. ♦ De fiecare. Dobînda este de cinci la sută. ▭ Să-mi dai la vită cîte un leu. ȘEZ. V 46. IX. (Pierzîndu-și calitatea de prepoziție) 1. (Cu valoare de numeral nehotărît) Construit cu un substantiv, fie complement direct, fie – rar – subiect, exprimă o cantitate mare. S-a adunat la lume, de nu te mai puteai mișca. ▭ Mînca calul la jar mai pogan de cum ar mînca alții ovăz. RETEGANUL, P. II 10. Spărgea la alune pe nicovală. ISPIRESCU, L. 92. Și mănîncă fata la plăcinte și mănîncă, hăt, bine. CREANGĂ, P. 290. Ei tăia la turci, tăia Pînce bine ostenea. ALECSANDRI, P. P. 146. Croiește la minciuni. NEGRUZZI, S. II 203. 2. (Adverbial) Cam, aproape. Eram amîndoi oameni la 40 de ani. SAHIA, U.R.S.S. 217. Erau la opt mii de voinici. ISPIRESCU, M. V. 20. Un teanc de testemele, în care erau la nouă puduri. CONTEMPORANUL, III 824. ◊ (De obicei urmat de «vreo» sau precedat de «aproape», «ca») Cîți să fi fost?... – Păi, la vreo două sute. PAS, Z. IV 265. Nu făcu ca la o sută de pași și iată că dete peste un tăune. ISPIRESCU, L. 44. B. În prepoziții compuse. I. De la. 1. (Introduce un complement circumstanțial de loc care exprimă punctul de plecare al unei acțiuni în spațiu) Nu vine nici un băiat de la oraș. STANCU, D. 41. De sus, de la postul de observație al ferestrei, Tina Diaconu a urmărit din primele săptămîni mișcările. C. PETRESCU, A. 312. Începea să-și scoată de la brîu săbiile lucitoare care sclipeau sub lumina soarelui. SAHIA, N. 66. ◊ (În corelație cu «pînă la» sau «la») Mingea trecea de la un jucător la altul. 2. (Introduce un complement circumstanțial de timp care exprimă punctul de plecare al unei acțiuni în timp) De la adormirea bătrînului Ștefan-voievod, părintele Moldovei, trecuseră șaptezeci și doi de ani. SADOVEANU, N. P. 5. ◊ Loc. adv. De la o vreme = după un timp, într-un tîrziu. Toată ziua am stat de capul tatei să-mi facă și mie un buhai; ori de nu, batîr un harapnic. – Doamne, ce harapnic ți-oi da eu, zise tata de la o vreme. CREANGĂ, A. 41. Și mergînd tot cum s-a dus, de la o vreme ajunge la împărăție. id. P. 216. ◊ (În corelație cu «pînă la» sau «la») Am mers de la răsăritul pînă la apusul soarelui. 3. (Introduce un complement indirect) Hatmanii au prubuluit și domniile lor vremea și au aflat de la gîște cum că se schimbă. SADOVEANU, N. P. 311. Sînge din sîngele ei și carne din carnea ei am împrumutat; și a vorbi de la dînsa am învățat. CREANGĂ, A. 35. Condeiu-n mînă tu mi-l pui cu silă. De la oricine-un snop de paie seceri. EMINESCU, O. IV 333. De la puterea otomană să nu așteptați nimic mai mult decît înjosire, decît umilire. ODOBESCU, S. III 432. Nu ți-e milă și păcat! De la părinți m-ai luat Și-n răi codri m-ai băgat! ALECSANDRI, P. P. 17. 4. (Introduce un complement circumstanțial de mod, în loc. adj.) De la sine = fără ajutorul nimănui, neîndemnat de nimeni, cu propriile forțe. Națiunea simte că poate face astăzi de la sine mai mult decît ceea ce se vedeau siliți a face părinții noștri. ODOBESCU, S. III 435. 5. Introduce un atribut. a) (Atributul exprimă locul existenței) De cînd te-ai întors nu mai semeni cu nimeni de la noi. DAVIDOGLU, M. 26. Ăsta-i Ile Caraiman de la Runc, tovarăș de cărăușie cu mine. SADOVEANU, N. P. 15. b) (Atributul exprimă proveniența) Aripi are, iar în tolbă-i El păstrează, ca săgeți, Numai flori înveninate De la Gangele măreț. EMINESCU, O. I 236. c) (Atributul exprimă apartenența) Scîrție-n vînt cumpăna de la fîntînă, Valea-i în fum, fluiere murmură-n stînă. EMINESCU, O. I 231. ◊ Loc. adv. De la început v. început. De la coadă v. coadă. II. Pe la. (Dă o nuanță de aproximație, de neprecizie) 1. (Introduce un complement circumstanțial de loc) Să-i duci... pe la iarmaroace. CREANGĂ, P. 109. Cine ești, de unde ești? Pe la noi ce rătăcești? ALECSANDRI, P. II 11. 2. (Introduce un complement circumstanțial de timp) Aseară pe la sfințit Cu alta te-ai întîlnit. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 247. III. Pînă la. 1. (Introduce un complement circumstanțial de timp care arată durata, extensiunea în timp) Ia, am fost și eu, în lumea asta, un boț cu ochi, o bucată de humă însuflețită, din Humulești, care nici frumos pînă la douăzeci de ani, nici cuminte pînă la treizeci și nici bogat pînă la patruzeci nu m-am făcut. CREANGĂ, A. 71. Ți-ai luat urît pe-o noapte Și ți-o fi pînă la moarte. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 247. 2. (Introduce un complement circumstanțial de loc) Pînă la dumnezeu, sfinții îți ieu sufletul. CREANGĂ, P. 28. 3. (Introduce un complement circumstanțial de mod, în expr.) (Toți) pînă la unul = absolut toți.

APĂ (pl. ape) sf. 1 Corp lichid, compus din două volume de hidrogen și un volum de oxigen: ~ de izvor, de fîntînă, de ploaie; ~ de băut, de spălat; ~ dulce, apă din rîuri, fîntîni, spre deosebire de cea minerală și cea sărată de mare; ~ sărată, sălcie; a duce (o vită) la ~, a duce la adăpat ¶ 2 ⛪ ~ sfințită AGHIASMĂ ¶ 3 pop. ~ neîncepută, apă ce se ia întîia oară dintr’un puț nou săpat; apă din care n’a băut nimeni cînd s’a adus de la izvor și care, după credința poporului, trebue luată pînă nu răsare soarele și dusă acasă fără a vorbi cu cineva; se întrebuințează în medicina populară ¶ 4 🔬 ~ distilată 👉 DISTILAT ¶ 5 ~ minerală 👉 MINERAL; ~ termală 👉 TERMAL ¶ 6 Trans. ~ acră 👉 ACRU4 ¶ 7 ~ gazoasă 👉 GAZOS ¶ 8 Lichid în care s’au dizolvat substanțe aromatice, parfumate: ~ de flori ¶ 9 🔬 ~ tare, Băn. ~ vie, acid azotic; ~ regală 👉 REGAL ¶ 10 🔬 ☠ ~ de plumb, soluțiune de subacetat de plumb în apă la care s’a adăugat alcoolat vulnerar ¶ 11 Sucul apos al unor plante: ~ de viță ¶ 12 Nădușală, sudoare: m’am făcut tot o ~ ¶ 13 🔱 pop. ~ moartă, apă cu efecte miraculoase despre care se vorbește în basme că se ia de unde se bat munții în capete și care poate lega părțile tăiate ale unui corp: ~ vie, apă despre care se spune în basme că are însușirea de a întineri sau a însufleți un corp mort după ce a fost închegat cu ajutorul apei moarte ¶ 14 🌐 Ori-ce îngrămădire de apă, baltă, rîu, mare: ~ curgătoare, stătătoare ¶ 15 🩺 pop. Boală, hidropizie; 🐕 boală la cai = APUCARE 3; a lua ~, a căpăta această boală ¶ 16 🩺 pop. (HASD.) ~ albă, cataractă la ochi; ~ neagră, pierdere totală a vederii în urma unei nevrite optice, a unei intoxicații, etc. ¶ 17 Ape, pl. Jocul de colori pe care-l face o piatră prețioasă, un metal, o stofă, etc.: diamantul acesta are ape frumoase ¶ 18 Fig. A bea ~ goală, ~ chioară, a bea numai apă, fără nimic altceva; Fig. ~ goală, se zice despre ceva fără nici un rost, o nimica toată ¶ 19 proverb: A vorbi (sau a ști) ca apa (sau ca pe ~), a vorbi, etc. fără a se încurca, curgător; merge ca apa, merge bine, fără nici o piedică; îi merge ca din ~, îi merge bine; merge ca apa la deal, merge greu; cînd dorm și apele, cînd e liniște adîncă; a crește ca din ~, a crește iute; a veni ca o ~ turbată, a veni repede, mînios; ca fulgul pe ~, ușor, nestatornic; ca frunza pe ~, la voia întîmplării; a scrie pe ~, a încerca ceva zadarnic; a fi tot o ~, a fi la fel, de o seamă; toți se scaldă într’o ~, toți sînt deopotrivă; a se asemăna (a semăna) ca două picături de ~, a se asemăna (a semăna) așa de mult încît să nu se poată deosebi unul de altul; stau apele în loc de frumoasă ce e; e urît (sau slut) de acopere apa sau de înghiață apele (ZNN.); a închega și apele, se zice despre vrăjitori cari, după credința poporului, pot aproape solidifica apa; minte de închiagă apele, se zice despre cine minte cu multă îndrăzneală; a băut apă de pe ghiață (ZNN.), se zice despre cineva cîrn; parcă i-a adus apa, se zice despre oameni cari vin grămadă, pe nea-șteptate; a-i veni cuiva apa la moară, a-i veni cuiva prilej să facă ceva, a-i veni vremuri mai bune; a lua (sau a tăia) cuiva apa de la moară, a împiedica pe cineva să mai facă ceva; a nu mai bea ~ rece (ZNN.), a muri; a trece ca cîinele prin ~, a se strecura printr’o greutate fără multă bătaie de cap, se zice în spec. de cineva care trece prin școală fără a-și da multă osteneală, fără a folosi mult din învățătură; a fierbe pe cineva fără ~, a-i face cuiva multe necazuri, a-l chinui; îi lasă gura ~, dorește mult un lucru; a bate apa în piuă, a face un lucru zadarnic, a vorbi fără nici-un rost; a căra ~ la puț, a face un lucru de prisos, a da sfaturi cui n’are nevoie; cît ține ciurul ~, puțin de tot, fără nici-un folos; a pescui în ~ turbure, a căuta prin șiretenie să ajungă la ceva, a lucra pe ascuns; a scoate ~ din piatră, a se sili cu ori-ce preț să facă un lucru, a îndeplini ceva greu de făcut; a trece (sau a da) prin foc și ~, a face ceva cu ori-ce preț, învingînd toate greutățile, a trece prin multe încercări; n’are după ce bea ~, e sărac lipit; se îmbată și cu ~, se zice despre cineva slab de abia se mai ține; a-i face cuiva apa, a-i aduce pieirea, a-l îngropa; duce-te-ai pe apa Sîmbetei (VOR.), se zice cînd dorim cuiva un rău mare, vre-o năpaste (după credințele poporului apa Sîmbetei duce în iad); are să mai treacă (sau are să mai curgă) ~ pe gîrlă, are să mai treacă mult timp; ce pe ~ nu curge, o nimica toată; apa trage la matca ei și omul la teapa lui sau apa vine iar la matca ei, cineva se întoarce iar la obiceiurile lui, revine de unde a plecat; mai curge apa pe unde a mai curs, ajunge cineva ce a mai fost; a se întrece în ~ rece (ZNN.), a se obrăznici; l-a scos apa la mal, a scăpat de nevoie; a trăi ca peștele în ~, a trăi bine, a huzuri; i-a venit apa pe urechi (ZNN.), i-a venit tîrziu mintea; i-a ajuns apa la gură, a ajuns în mare primejdie, nu știe cum să scape; a scăpat căciula pe ~ (ZNN.), a scăpat prilejul; caută să îmbete lumea cu ~ rece, vrea să amăgească lumea cu vorbe goale; nu știu în ce ~ se adapă, nu știu ce gînd are; o scaldă în două ape, e nehotărlt, șovăitor; Băn., mi s’au făcut creerii ~, m’am buimăcit; a avea ~ la cap (ZNN.), a nu fi teafăr la minte; a fi în apele lui, a fi în voia lui, a se simți bine; a-l lăsa în apele lui, a-l lăsa în voia lui; a-l scoate din apele lui, a strica cuiva voia; ~ lină și adîncă, se zice despre cineva ascuns, șiret; șapte ape în chisăliță, se zice cînd cineva se laudă de o înrudire cu persoane cu care de fapt se înrudește numai de departe; apa nu e bună nici în cizme, expresiune întrebuințată de cei ce au patima băuturii; apa trece, pietrele rămîn, lucruri neînsemnate trec și rămîn cele statornice, temeinice; necazurile trec fără să ne doboare; sîngele ~ nu se face, se zice despre puterea pe care o au legăturile de sînge, înrudirile de aproape, fie-care ținînd la ai săi, orice s’ar întîmpla; ulciorul nu merge de multe ori la ~, cînd se expune cineva prea adesea unei primejdii, cînd face mereu fapte rele, o pățește în cele din urmă [lat. aqua].

DESCINDE vb. intr. 1. a-și avea originea, a se trage din... 2. a coborî. 3. a se opri pentru un anumit timp undeva. 4. (despre organele forței publice) a se deplasa la fața locului pentru a face o investigație. (< lat. descendere, fr. descendre)

rugínă f., pl. ĭ (d. lat. aerúgo, -úginis, cotleală. Tot așa bine se poate deriva și de la rŭbigo, -íginis, rugină, de unde s’a făcut *ruigine, *rúgine, rugină. Schimbarea sufixuluĭ e ca în lumină îld. *lumine. It. rúggine, ca și fr. rouille, aŭ la bază tot rubigo). Oxidu care se formează pe feru expus umezeliĭ. Rugină veche (fig.), om ruginit, pareatcă. Pușcă ruginită: avea și el o rugină’n cuĭ. Împușcătură de pușcă ruginită: ĭ-a tras o rugină. Cauză de stricăcĭune, de distrugere (fig.): rugina timpurilor. O boală a grînelor cauzată de o cĭupercă parazită (puccinia gráminis), care se dezvoltă pe frunzele de dracilă crescută pe lîngă semănăturĭ. (Ca să se distrugă această cĭupercă, trebuĭe să se ardă miriștea în care a apărut rugina și să se stîrpească dracila). Pipirig.

GĂLBEJIT, -Ă, gălbejiți, -te, adj. (Despre oameni) Palid la față; (despre părți ale corpului) galben. În timpul din urmă, domnul colonel era tot mai gălbejit, mai tras la față. DUMITRIU, V. L. 76. Obrajii gălbejiți și subți căpătaseră o umbrire vineție, lucioasă. MIHALE, O. 511. Chipul ei, gălbejit de boală și de sărăcie, începuse a murgi în vînăt. DELAVRANCEA, S. 184.

REGIM date caracteristice privind funcționarea unui sistem în condițiile date. Regimul de zbor, exprimă valorile elementelor caracteristice zborului (viteză, înălțime, turația motorului etc.), pentru o anumită misiune și un anumit interval de timp. Regimul de croazieră, exprimă valorile funcționării motorului unei aeronave care execută un zbor de lungă durată, pentru a realiza un consum optim de combustibil, valoarea forței de propulsie fiind inferioară regimului nominal. Regimul de foc, cantitatea de gloanțe, rachete sau bombe care se pot trage cu o gură de foc sau o instalație într-un timp dat, fiind determinată de calitățile fizice și mecanice ale materialului din care este confecționată țeava (depășirea anumitor valori putând produce uzura și degradarea rapidă a gurii de foc), depinzând și de calibrul piesei, încărcătura de azvârlire, durata tragerii și temperatura aerului.

DEBIT¹, debite, s. n. 1. Tutungerie. ♦ (Înv.) Debit de băuturi spirtoase = cârciumă. 2. (Înv.) Vânzare, desfacere continuă de mărfuri cu amănuntul. 3. Cantitatea de fluid sau de pulbere fină care trece, într-o unitate de timp, printr-o secțiune a unei albii, a unei conducte sau a unui canal. ◊ Debit instalat = valoare maximă a debitului de apă care poate fi utilizat în scopuri energetice de turbinele unei centrale hidroelectrice. ♦ Cantitatea de material sau de obiecte produse de o mașină sau de o instalație într-o unitate de timp. Debit de energie = energie debitată de o instalație într-o unitate de timp. ♦ (Med.) Debit cardiac = cantitatea de sânge expulzată de ventriculul stâng în aortă la fiecare contracție a inimii sau în cursul unui minut. ♦ (Mil.) Debit de foc = numărul de lovituri care poate fi tras de o gură de foc într-o anumită unitate de timp. ♦ Fig. Flux verbal (abundent). – Din fr. débit.

Castele în Spania – S-ar putea spune într-adevăr că originea acestei expresii se pierde în noaptea timpurilor. Dicționarul Cuvinte înaripate de Büchmann menționează că ea s-ar trage din predica unuia dintre părinții bisericii latine, sfîntul Augustin (354-430), care a folosit imaginea „castele clădite în aer, fără temelie” (Subtracto fundamento in aere aedificare). Mai tîrziu, probabil în perioada expansiunii coloniale, cînd Spania devenise o putere cunoscută în lume, a început să circule expresia „castele în Spania”. Ea se referea la visătorii din alte țări, care plănuiau să-și făurească palate tocmai în îndepărtata Spanie, la fel cum s-ar putea spune astăzi, cînd sîntem de-abia la primul contact cu luna, că unii au și început să-și ridice... castele în lună! O dovadă în sprijinul acestei explicații, o aduc francezii, care folosesc în același sens expresia „castele în Asia”, deci tot ceva îndepărtat și iluzoriu. Expresia „castele în Spania” s-a popularizat mult datorită unei comedii de mare succes, purtînd acest titlu, și care, reprezentată la Paris în februarie 1789 (anul revoluției franceze), a ținut afișul timp de 50 ani în șir. Comedia, în versuri, de Collin d’Harleville, e o satiră la adresa celor ce-și făuresc iluzii deșarte. Eroul, un tînăr visător, își închipuie că s-a căsătorit cu o fată foarte frumoasă și bogată. Cîtva timp el trăiește o viață imaginară, dar pînă la urmă fata visată se mărită cu altul. Totuși tînărul rămîne incorigibil și pornește de la capăt cu alte planuri matrimoniale la fel de iluzorii. Adică își construiește… castele în Spania! Întîlnim foarte des această expresie, care persiflează pe cei ce-și alcătuiesc proiecte irealizabile. A folosit-o Dostoevski în Netoșka Nezvanova: „…mi-am iubit arta... mi-am clădit castele în Spania, mi-am făurit un viitor încîntător”. O găsim în Cehov (O dramă la vînătoare): „...mi-am ales o sofa turcească, m-am culcat pe ea și m-am lăsat pradă fanteziei și «castelelor în Spania»”. Dar citatul cel mai cunoscut îl găsim în Manitestul Partidului Comunist, unde, vorbindu-se despre socialiștii utopici, care visau să întemeieze falanstere (Fourier), sau home-colonies (Owen), sau Icarii (Cabet), se spune: „...pentru construirea tuturor acestor castele în Spania ei sînt nevoiți să facă apel la filantropia inimilor și pungilor burgheze”. LIT.

DIMINEAȚĂ, dimineți, s. f. Partea de la început a zilei (din zori pînă la prînz). Dimineața ardea sub răsăritul roșu și plin al soarelui. PREDA, Î. 143. Un soare superb anunță dimineața. SAHIA, N. 27. Mi se înfățișează, fîlfîind în văzduhul senin al unei dimineți de primăvară, zboruri albe de porumbei. M. I. CARAGIALE, C. 72. Căci era boboc de trandafir din luna lui mai scăldat în roua dimineții. CREANGĂ, P. 276. ◊ Fig. Cred în dimineața acestui început Și-n flamura întinsă spre luminosul mîine. TULBURE, V. R. 26. Se stinge-n mine A iubirii dimineață. ISAC, O. 31. Mă-ntunec și îngheț Cînd tu te pierzi în zarea eternei dimineți. EMINESCU, O. I 114. ◊ Loc. adj. De dimineață = care se petrece în partea de la început a zilei. Însuratul de tînăr și mîncarea de dimineață n-au greș. NEGRUZZI, S. I 251. ◊ Loc. adv. De dimineață = a) (uneori precedat de adverbele «foarte», «tare», «cît»,«cît mai», «așa» etc.) în momentul cînd începe ziua, cînd se face ziuă, în zori, dis-de-dimineață, (foarte) devreme. Mîine de dimineață slobod cireada în luncă. GALACTION, O. I 46. Eu m-am deprins să mă scol de dimineață. CAMIL PETRESCU, U. N. 199. La drum e bine să pornești cît de demineață, iar sara să poposești devreme. CREANGĂ, P. 115. Cine te-au trezit așa de dimineață? NEGRUZZI, S. I 146; b) din momentul cînd începe ziua, de cînd se face ziuă. Ziua bună se cunoaște de dimineață. Spre dimineață = aproape de dimineață. Cam de obicei, spre dimineață, se lăsa cu bătaie. M. I. CARAGIALE, C. 61. (Rar) De cu dimineață = de cînd se face ziuă, dis-de-dimineață. Am trecut de cu dimineață pe la dînsul. C. PETRESCU, R. DR. 129. În faptul dimineții = în zori de zi. În faptul dimineții ciocîrlia începu să cînte. ISAC, O. 222. Mergi, dragă, cîntînd vesel ca paserea ușoară Ce-n faptul dimineții din cuib la ceruri zboară. ALECSANDRI, P. I 139. ◊ Expr. Bună dimineața! sau (popular) dimineața bună! formulă de salut. A umbla cu bună-dimineața = a) a umbla cu moș-ajunul; b) (glumeț și ironic) a umbla fără treabă de la un vecin la altul. ◊ Compus: (Bot.) bună-dimineața = zorea. ♦ (Adverbial) a) (în forma dimineața) În timpul dimineții. Dacă plecăm la miezul nopții, tocmai bine ajungem dimineața în oraș. DAVIDOGLU, O. 51. Dimineața, pînă-n zori, Va pleca cel mai viteaz dintre feciori. BENIUC, V. 142. Vîrgolici trebuia să sosească de la Neamț cu diligența de 8 dimineața. HOGAȘ, DR. II 131. ◊ (Urmat de adjective demonstrative) Știam c-ai să vii dimineața asta la mine! IBRĂILEANU, A. 93. ◊ (În forma dimineață, după adverbele de timp «azi» sau «astăzi», «mîine», «poimîine», «ieri», «alaltăieri») Noi stăm cu zăvoarele trase de azi dimineață. CAMILAR, N. I 72. Sufletul mi-a ieșit ieri dimineață alergînd după el. SEBASTIAN, T. 24. b) (În forma dimineața) În fiecare dimineață. Bietul doctor mi-a recomandat un litru de lapte de capră dimineața. CAMIL PETRESCU, B. 195. c) (În forma dimineață, precedat de adverbele «mai» sau «foarte», «tare») Mai (sau foarte) devreme. Se socotea cum ar face să scape a doua zi mai dimineață cătră Păuna Mare. SADOVEANU, P. M. 142. ◊ (Urmat de «tare») Cînd ieșise din ogradă, dimineață tare, pusese în portiță un băț, semn că nu-i nimeni acasă. CAMILAR, TEM. 130.

SCATOALCĂ², scatoalce, s. f. (Familiar) Lovitură dată cuiva cu palma. Judecata e începută numai pe bănuieli... Numai scatoalce de la Mielușel, la cercetări. STANCU, D. 258. Trebuia să-i tragi măcar vreo două scatoalce, să te pomenească. REBREANU, I. 29. Acum e timpul să-i dau mulțumita boierului pentru scatoalca ce-mi dădură. I. CR. II 221.

PURICE ~i m. 1) Insectă parazită hematofagă, de talie mică, de culoare cafenie-închisă, având membrele posterioare adaptate pentru sărit. ◊ A i se face cuiva inima cât un ~ a trece prin momente de (mare) spaimă; a trage o (mare) spaimă. A nu face (mulți) ~i a nu rămâne mult timp într-un loc (de lucru). 2) Insectă parazită de talie mică, de diferite culori, care distruge diferite plante. ◊ ~-de-apă crustaceu dulcicol de talie foarte mică. 3) Ființă foarte mică. 4) Obiect lipsit de valoare. 5) la pl. Ținte mici cu floarea mare (folosite de tapițeri, cizmari etc.). 6) la pl. Punctișoare negre pe pânza nealbită de bumbac. /<lat. pulex, ~icis

POFTIM interj. 1. (Formulă de politețe) a) Se folosește pentru a invita o persoană să vină (sau să se așeze undeva). Poftim, poftim, nu-mi necinstiți bătrînețile ocolindu-mi pragul casei. GALAN, Z. R. 381. Poftim mai aproape! făcu atunci primarul, bucuros, dînd la o parte pe țăranii care se îmbulzeau. REBREANU, I. 22. Ia poftim, cumătre, zise ea luînd scăuieșul și punîndu-l deasupra groapei cu pricina, șezi colea. CREANGĂ, P. 32. b) (Se folosește cînd se dă cuiva ceva) Ia, ține. V. n a. Ea mi-a dat acest inel, cu poruncă strașnică... să ți-l dau numai atunci cînd voi vedea că mîhnirea umblă să te biruie. Și tocmai acum mi se pare că e timpul. Poftim! ISPIRESCU, L. 107. ◊ (Ironic) Scoate de barbă și pe Scaraoschi și-i trage un frecuș... Poftim! După bucluc umbli, peste bucluc ai dat, măi jupîne Scaraoschi. CREANGĂ, P. 306. c) Se folosește pentru a îndemna, a invita pe cineva. Am venit să vă rog ceva. – Poftim! d) (Se folosește pentru a întreba cînd nu se aude bine ce spune cineva) Ce? cum? V. auzi (3 a). Ai adus ziarele? – Poftim? 2. (Adesea precedat de exclamația «ei» și exprimînd. indignare? ciudă, necaz, reproș sau protestare) (Ei) na, na-ți-o bună, (ei) uite etc. Turcii toți gîndeau: «Poftim! Să dezbraci pe-un gol ca napul – Cu ce-și bate pașa capul!». COȘBUC, P. II 49. Ori crezi că l-am omorît eu... – Poftim! asta-i vorbă de vorbit. CARAGIALE, O. I 246. Poftim poște!... Dacă nu merg caii, fug surugiii. ALECSANDRI, T. I 114.

PROPĂȘIRE, (rar) propășiri, s. f. Acțiunea de a propăși; progres, prosperare, dezvoltare, înflorire. A avea în vedere propășirea necontenită a acestui popor este adevăratul patriotism. CONTEMPORANUL, S. II, 1956, nr. 483, 1/4. Adevărata civilizație este aceea pe care o tragem din sînul nostru, reformînd și îmbunătățind instituțiile trecutului cu ideile și propășirile timpului de față. KOGĂLNICEANU, S. A. 98.

SOMN², (rar) somnuri, s. n. 1. Stare fiziologică de repaus a ființelor, necesară redresării forțelor și caracterizată prin încetarea totală sau parțială a funcționării conștiinței; stare a celui care doarme. Somnul singur îl mai mîngîia. ANGHEL, PR. 45. Era tîrziu și somnul începuse a-mi atîrna greu pleoapele peste ochi. HOGAȘ, DR. 255. Somn, a gîndului odihnă, O, acopere ființa-mi cu-a ta mută armonie. EMINESCU, O. I 49. ◊ (Urmat de determinări atributive) Somnul de plumb mă prăbuși ca într-un întuneric. SADOVEANU, O. VI 214. N-am venit, Că somn greu m-a-nțepenit. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 237. ◊ (Personificat) Vino, soamne, de-l adoarme și tu, pește, de îl crește. DELAVRANCEA, O. II 152. ◊ Fig. După somnul adînc al pămîntului și al codrilor, iată că se arată iar colț de verdeață. SADOVEANU, O. VII 364. Un șuier lung, speriat... trezește somnul codrilor. VLAHUȚĂ, O. AL. II 33. ◊ (În expresii care marchează începutul, durata, intensitatea acțiunii; uneori la dativ) Se întinse din nou somnului. CAMILAR, N. I 16. Ochii i se închideau, somnul îl dobora. GALACTION, O. I 41. La inginer, lumina stăruia încă. Nu-l prindea somnul. C. PETRESCU, R. DR. 250. Moș Ion o așeză încetișor pe pat și o acoperi. Un somn adînc o cuprinse. BUJOR, S. 49. Tîrziu de tot îl fură somnul. VLAHUȚĂ, O. A. 122. Culcă-te să tragi un pui de somn. SLAVICI, O. I 219. Dacă ești așa de fricoasă, apoi sui în căruță și te-așterne pe somn, că noaptea-i numa un ceas: acuș se face ziuă! CREANGĂ, O. A. 125. (Glumeț, în forma de pl. soamne) Ar fi poftit mai degrabă să fie undeva singuri, să-i tragă niște soamne. SADOVEANU, O. L. 238. ◊ Loc. adv. În (sau prin) somn = în timpul somnului, fiind adormit, dormind. Ciobanul, lîngă turmă, culcat cu ochii-n sus, În somn, spre-o altă lume purtat a fi se lasă. MACEDONSKI, O. I 116. Și prin satul adormit Doar vrun cîine-n somn mai latră Răgușit. COȘBUC, P. I 48. Prin somn tu vei simți trecînd fiori Prin trupul tău. id. ib. 313. Toate prăvăliile cu obloanele lăsate ca pleoapele în somn. CARAGIALE, O. II 356. Iar ea vorbind cu el în somn, Oftînd din greu suspină. EMINESCU, O. I 168. ◊ Expr. A dormi somnul iepurelui = a dormi ușor, iepurește, v. iepurește. Somn ușor, formulă (însoțind de obicei un salut la despărțire) prin care se urează cuiva somn liniștit. La revedere... Somn ușor! BASSARABESCU, V. 9. ♦ Somn de iarnă (sau hibernal) = starea de amorțire în care petrec iarna unele animale. Stîrnise dușmănia unei albine care, mînioasă cum sînt ele în preajma somnului de iarnă, s-a repezit la Ghighi. REBREANU, I. 128. ◊ Fig. Și-a pus pămîntul blană albă și-și doarme somnul hibernal. ANGHEL-IOSIF, C. M. II 34. Somnul plantelor = aplecarea frunzelor sau închiderea florilor în timpul nopții. ♦ Fig. Stare de inerție; toropeală, amorțire. Poporul cel mare al nostru... a dormit un somn jalnic în întunericul satelor. SADOVEANU, O. VI 455. Voi ce stați în adormire, voi ce stați în nemișcare, N-auziți prin somnul vostru acel glas triumfător Ce se-nalță pîn-la ceruri din a lumii deșteptare, Ca o lungă salutare Cătr-un falnic viitor? ALECSANDRI, P. A. 81. ♦ Nevoia de a dormi; senzație provocată de această nevoie. Oamenii umblau în jurul focului parcă n-ar mai fi avut nici somn, nici case. REBREANU, R. II 205. ◊ (În construcții cu verbele «a fi», «a face») și cu pron. pers. în dativ) Sînt trudit și mi-i somn. SADOVEANU, N. F. 133. Cînd colea, pe la apusul soarelui, vine Serilă și zice că-i e somn. RETEGANUL, P. III 67. I s-au făcut somn strașnic, cît nu se mai putea ține. SBIERA, P. 58. Negru-i, doamne, pămîntu, Da-i mai negru urîtu; Din om te face neom, C-ai dormi și nu ți-i somn. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 212. 2. Fig. (De obicei determinat prin «veșnic», «de veci», «al morții» etc.) Stare a ființei care a încetat din viață; moarte. Dar somnul cel veșnic este greu. MACEDONSKI, O. I 51. Să-mi fie somnul lin Și codrul aproape. EMINESCU, O. I 219. ◊ Expr. A dormi somnul cel de veci v. dormi. – Pl. și: (glumeț) soamne. - Formă gramaticală: vocativ (rar) soamne.

germanic, ~ă a [At: DA ms / Pl: ~ici, ~ice / E: fr germanique, lat germanicus] 1-2 Care aparține germanilor² (3) sau popoarelor înrudite cu germanii. 3-4 Care se referă la germani² (3) sau la popoarele înrudite cu germanii. 5-6 Specific germanilor² (3) sau popoarelor înrudite cu germanii. 7-8 Care provine de la germani² (3) sau de la popoarele înrudite. 9 (Îs) Limbi ~ice Grup de limbi indoeuropene (germană, engleză etc.) vorbite în centrul, vestul și nordul Europei, care s-au extins, cu timpul și în alte regiuni. 10 (Îs) Popoare ~ice Triburi vechi din care se trag germanii, englezii, scandinavii etc. 11 (Îs) Filologie ~ă Disciplină care se ocupă cu studiul limbilor și al literaturilor germanice.

4) a (lat. ad, it. a, fr. a) prep. care 1) precede infinitivu: a ști, e greŭ a ști (să știĭ) tot, era gata a-ĭ spune (să-ĭ spună); 2) arată relațiunea, asemănarea ori tendența: miroase a crin, seamănă o vulpe, urlă a pustiŭ, face a răŭ, rațele fac a ploaie, trage a boĭer, (odinioară: ĭeșind a vînat azi: la vînat); 3) arată direcțiunea, locu, timpu saŭ modu și se scrie unită cu substantivu formând adverbe: îmĭ aduc aminte („la minte”), mă duc ori dorm acasă („la casa mea”), amează, amurg, alene; odinioară se scria despărțit: stînd în picioare cu șlicele a (în) mînă (N. Cost. 2,77); 4). exprimă genitivu și dativu adjectivelor și pronumelor nehotărîte și al numeralelor: înaintea a atîtea năroade (atîtor noroade), vorbe a niscaiva oameni, vorbe de la niște oameni, știutor a tot, știutor a toate (a-tot-știutor), tată a doĭ, a treĭ, a opt copiĭ; stăpîn a multe turme, stăpîn a cît pămînt vreĭ; i-a tăiat capul și luĭ, și a treĭ pruncĭ (V. de și de-a).

talpă sf [At: PSALT. HUR. 82721 / Pl: tălpi, ~pe / E: mg talp] 1 Partea inferioară a labei piciorului la om și la unele animale, care vine în atingere cu pământul și pe care se sprijină corpul. 2 (Pex) Laba piciorului. 3 (Iuz; îs) Sărut tălpile Formulă de salut. 4 (Îlav) Din ~ sau de sus (ori din vârf) și până în ~ sau din (ori de la) creștet până în tălpi (sau în ~) sau din tălpi (ori din ~) până în (sau la) creștet (sau creștetul capului), din tălpi până în subsuori, din ~ (sau din ~pe) până în cap În întregime. 5 (Pop; îlav) În tălpi În picioare. 6 (Pop; pex; îal) Vertical. 7 (Pop; îe) A fi (sau a scula (pe cineva) în tălpi A fi sculat (sau a se scula) din pat. 8 (Pop; îae) A (se) pune în mișcare, în acțiune. 9 (Pfm; în formule de amenințare; îe) A-i sta (cuiva) capul unde-i stau tălpile A i se tăia cuiva capul. 10 (Pop; îe) Parcă îi arde jăratec (sau foc) sub tălpi sau arde focul la tălpile picioarelor Se spune când cineva este amenințat de o primejdie care se apropie și de care trebuie să fugă. 11 (Pfm; îe) A-l frige pământul sub tălpi A fi neliniștit, nerăbdător (să facă ceva, să plece undeva). 12 (Pfm; îe) A fî în tălpi (cu cineva) A fi aidoma cu... 13 (Pop; îe) A o apuca la ~ (sau a o lua la tălpi) sau a-și lua tălpile în spinare A pleca repede (de undeva). 14 (Pfm; îe) A cunoaște (pe cineva sau ceva) din ~ A cunoaște (pe cineva sau ceva) foarte bine. 15 (Pop; îe) A ieși cu tălpile înainte A muri. 16 (Reg; dep; îs) ~-lată Om cu tălpi (2) mari. 17 (Reg; dep; îas) Om cu mersul greoi și apăsat. 18 (Îc) ~pa-gâștei Plantă erbacee cu tulpina puternică, cu flori mici, roz, care crește în locuri necultivate Si: (reg) apucătoare, buruiana-orbalțului, buruiană-de-bleasnă, cătâjnică, cătușniță, cervană, cione, creasta-cocoșului, gisdei, iarba-cășunăturii, iarbă-flocoasă, iarbă-de-dat, laba-lupului, somnișor, șanta², talpa(33)-lupului (Leonurus cardiaca). 19 (îae) Plantă erbacee, cu frunze romboidale sau triunghiulare crestate, cu flori mici dispuse în spice nefoliate verzi, mai târziu roșii, cu semințe negre, lucitoare Si: (reg) troscot¹ (16) (Chenopodium rubrum). 20 (Bot; reg; îae) Lobodă (Chenopodium album). 21 (Bot; reg; îae) Spanac-porcesc (Chenopodium hybridum). 22 (Bot; reg; îae) Căpșunică (7) (Trifolium fragiferum). 23 (Bot; reg; îae) Lobodă (Atriplex hortensis). 24 (Bot; reg; îae) Creasta-cocoșului (Celosia cristata). 25 (Bot; reg; îae) Meișor (Digitaria sanguinalis). 26 (Bot; reg; îae) Priboi (Geranium macrorrhizum). 27 (Bot; reg; îae) Colăcel (Pelargonium peltatum). 28 (Bot; reg; îae) Ciuboțica-cucului (Primula veris). 29 (Îvp; îs) ~pa gâștei Semnătură (pe un act) prin punerea degetului. 30 (Pfm; îas) Scris necaligrafic, puțin citeț, neîngrijit Si: (pfm) laba gâștei. 31 (Pop; îas) Răspântie. 32 (Reg; îc) ~pa-lupului Plantă erbacee cu flori mici roșietice și cu frunzele acoperite în partea inferioară de numeroase glandule albe Si: (reg) cimburel-sălbatic, cione, iarbă-flocoasă, iarbă-neagră (Chaiturus marubiastrum). 33 (Bot; reg; îae) Talpa(18)-gâștei (Leonurus cardiaca). 34 (Bot; reg; îae) Papanași (Trifolium arvense). 35 (îc) ~pa-stancei (sau, reg stâncii) Mică plantă erbacee cu tulpina târâtoare, ramificată, cu flori mici, albe (Coronopus squamatus). 36 (Bot; reg; îae) Flocoșele (3) (Lychnis coronaria). 37 (Îc) ~pa-ursului Plantă erbacee cultivată și ca plantă ornamentală, cu frunze mari și cu flori albe sau trandafirii, grupate în fonnă de spic Si: (reg) brânca-ursului, buiedea-mamei-bune, matrună, pălămidă¹ (Acanthus longifolius). 38 (îae) Plantă din familia cactacee, cu tulpina lungă, cărnoasă, prevăzută cu țepi, cu flori roșii, cultivată și ca plantă ornamentală Si: limbă, (reg) bostan, limba-vecinii, limba-boului, palmă¹, stoletnic (Phyllocactus ackermanni). 39 (Bot; reg; îae) Plăcinta-porcului (Heracleum palmatum). 40 (Bot; reg; îae) Brânca-ursului (Heracleum sphondylium). 41 (Bot; reg; îae) Piedicuță (Lycopodium clavatum). 42 (Bot; reg; îc) ~pa-iepurelui Golomăț (Dactylis glomerata). 43 (Bot; reg; îc) ~pa-mâței Parpian (Antennaria dioica). 44 (Bot; reg; îae) Flocoșele (1) (Filago arvensis). 45 (Bot; reg; îae) Firicică (Filago germanica). 46 (Bot; reg; îae) Albumeală (1) (Leontopodium alpinum). 47 (Înv) Unitate de măsură pentru lungimi. 48 (Pop; rar; urmat de determinări ca „pământ”, „teren”, introduse prin pp „de”) Distanță foarte mică. 49 Partea de dedesubt a încălțămintei sau a ciorapului, care protejează talpa (1). 50 (Pop; îe) A bate ~pa (Ia pământ) A călca apăsat. 51 (Reg; îe) A călca pe ~ putredă A se înșela. 52 (Pfm; îe) A pune sub ~ A pune sub papuc. 53 (Reg; îae) A nu ține seama de ceva. 54 (Reg; îe) A o ține ~ A nu ceda nimic. 55 Piele groasă, tăbăcită special, din care se confecționează pingelele încălțămintei, flecurile tocurilor etc. 56 (Îs) ~ artificială Material fabricat prin aglomerare cu lianți din fibre de piele (provenite din deșeuri), fibre de celuloză și fibre textile, folosit ca înlocuitor pentru talpă (55), branțuri, bombeuri și glencuri. 57 Pedală la mașina de cusut. 58 (Reg) Partea de la scaunul lemnarului pe care se apasă cu piciorul în timpul lucrului și cu ajutorul căreia se fixează bucata de lemn care se trage la cuțitoaie. 59 (Reg) Piedică la car. 60 Ansamblu de piese care se așază la baza unei construcții și pe care aceasta se reazemă Si: (reg) taban¹ (3). 61 (Pex) Temelie (1). 62 (Îs) ~pa țării (sau a casei) Țărănimea considerată în trecut ca temelie a țării și obligată să suporte tot greul îndatoririlor. 63 (Îs) ]~pa casei Capul familiei Si: bărbat. 64 (Îs) ~pa iadului (sau ~ la iad ori ~ de iad) Temelia iadului Si: (reg) tălpoi (9). 65 (Îas) Mama căpeteniei dracilor Si: tălpoi (10). 66 (Pfm; îas) Om foarte rău, păcătos. 67 (Pfm; îas) Babă rea. 68 (Reg; îas) Vrăjitoare. 69 (Fig) Totalitatea oamenilor simpli, considerați ca bază a societății. 70 (Fig) Persoană care constituie un sprijin esențial pentru o colectivitate Si: bază, stâlp. 71 (Fig; pex) Sprijin. 72 (Fig) întemeietor al unui neam, al unei spițe. 73 (Trs; îs) ~pa satului Omul cel mai din urmă din sat. 74 Fiecare din cele două lemne groase, orizontale, pe care se sprijină războiul de țesut manual Si: (reg) tălpete (1), tălpeț (1). 75 Pat¹ la sucală. 76 Fiecare din cele două suporturi laterale, de lemn sau de oțel curbate în sus la capătul din față, pe care alunecă sania Si: (reg) tălpete (2), tălpeț (2). 77 Plaz¹ la plug. 78 Partea de dedesubt a corăbiei. 79 Partea care formează fundul unui scoc de moară, de joagăr etc. 80 Fiecare din cele două bucăți de lemn curbate, pe care este așezat leagănul pentru copiii mici. 81 (Reg) Patină² (de lemn). 82 Partea inferioară, mai lată, a unei piese, a unui organ de mașină sau a unui element de construcție, prin care acestea se reazemă pe altă piesă, pe teren sau pe un suport. 83 (Spc) Partea de jos, lățită, a unei șine, prin care aceasta se reazămă pe traverse. 84 (Spc) Extremitate a unui pat de pușcă pe care se sprijină arma când stă vertical. 85 (Spc) Bază a unei excavații miniere sau a unei găuri de sondă. 86 (Spc) Partea mai lățită (inferioară) a unei litere tipografice. 87 (Spc) Parte a rindelei care alunecă pe lemnul supus prelucrării. 88 (Spc) Suport pe care se clădește o claie sau un stog Si: (reg) pătul¹. 89 (Reg) Posadă la moară. 90 (Reg; îs) ~pa cuptorului Ridicătură de zid pe care este așezată vatra sau soba. 91 Lemn care se așază în partea de jos a ușii. 92 (Reg; pex) Scândură groasă. 93 (Reg; lpl) Stinghii la grapă. 94 Fiecare dintre cele două grinzi mari așezate pe piloți deasupra apei și în care sunt fixați parii gardului sau îngrăditura de nuiele, la leasa de pescuit pentru năvod. 95 (Reg) Laviță în casele țărănești sau la stână, pe care se așază vasele cu apă sau alte obiecte.

lua vb. I. A I (predomină ideea de apucare, de ridicare, de manipulare sau depunere, de agățare, de atașare) 1 tr. (compl. indică ființe, obiecte, lucruri etc.) a apuca, a înhăța, a înșfăca, a prinde, <pop. și fam.> a căpui, <pop.> a încăibăra, <reg.> a agâmba, a găbji, a găbui, a gâmba, a încăpui, <grec.; înv.> a proftaxi, <fig.; fam.> a căptuși, a umfla. Câinele ia osul care i-a fost aruncat. Înfuriat, l-a luat de guler și l-a dat afară. 2 tr. (compl. indică ființe, obiecte, lucruri etc.; urmat de determ. introduse prin prep. „de”) a apuca, a prinde, <înv. și reg.> a sprijini, <reg.> a agâmba, <înv.> a împrinde. Fetița a luat-o de mână pe mama sa când s-a împiedicat. 3 tr. (compl. indică mai ales obiecte) a așeza, a pune. Și-a luat un șal pe umeri. 4 tr. (compl. indică obiecte de îmbrăcăminte) a îmbrăca, a pune, <înv.> a revesti. Și-a luat cel mai bun costum pentru ceremonie. 5 tr. (compl. indică obiecte de încălțăminte) a încălța, a pune, a trage. Își ia cizmele și iese. 6 refl. (despre ființe; urmat de determ. introduse prin prep. „de”) a se agăța, a se apuca, a se atârna, a se prinde, a se ține, <pop.> a se anina, a se zgrepțăna, <reg.> a se tăgârța. Când a alunecat, s-a luat de ramurile copacului ca să nu cadă. tr. (compl. indică obiecte, ființe etc.) a ridica, a sălta, a sui, a urca. Bărbatul a luat un sac de ciment pe umeri. Tatăl își ia fetița pe genunchi. 8 tr. (compl. indică obiecte împrăștiate, răspândite, risipite) a aduna, a culege, a ridica, a strânge, <reg.> a tulduza. În fiecare zi ia hainele copiilor împrăștiate peste tot în cameră. 9 tr. (rar; compl. indică părți ale corpului) v. Înălța. Ridica. Sălta. 10 tr. (înv. și pop.; compl. indică recolte, roade etc.) v. Aduna. Culege. Recolta. Strânge. 11 tr. (fam.; compl. indică obiecte de îmbrăcăminte) v. Îmbrăca. Pune. Trage. 12 tr. (înv.; compl. indică pânzele unei ambarcațiuni) v. Înălța. Ridica. II (predomină ideea de înlăturare, de scoatere, de distanțare) 1 tr. (compl. indică obiecte de îmbrăcăminte sau de podoabă) a scoate. Își ia pălăria de pe cap când intră în casă. Își ia lanțul de la gât înainte de a se culca. 2 tr. (compl. indică obiecte sau părți ale lor care acoperă ceva) a îndepărta, a înlătura, a ridica, <reg.> a dezridica. Mireasa și-a luat vălul de pe față când a ajuns în fața altarului. Cortina este luată la începerea spectacolului. 3 tr. (compl. indică lichide aflate într-un spațiu închis sau circumscris, în recipiente) a extrage, a scoate, <înv.> a detrage. A luat vin din butoi. 4 tr. (compl. indică lucruri agățate, suspendate, legate etc.; adesea urmat de determ. introduse prin prep. „din”, „de la”, „de pe”) a desprinde, <rar> a dezgăța. Și-a luat lanțul cu chei de la curea. A luat tabloul din cui pentru a-i repara rama. 5 tr. (compl. indică lucruri înfipte, fixate în ceva; urmat de determ. introduse prin prep. „din”, „de pe”) a scoate, a smulge. A luat câțiva bulbi de crizantemă din pământ. 6 tr. a scoate. Ia-ți mâinile din buzunar! 7 tr. (mai ales în formă neg.; compl. indică privirea, ochii) <fig.> a desprinde, a dezlipi. Nu-și poate lua privirea de la tablou. 8 tr. (compl. indică obiecte, colete poștale, scrisori, acte etc.) a ridica, a scoate. S-a dus la poștă să ia un colet. 9 tr. (compl. indică sume de bani depozitate în conturi) a retrage, a scoate, <pop.> a trage. A luat din cont banii de care avea nevoie. 10 tr. (compl. indică timpul pe care îl are cineva la dispoziție sau care este alocat pentru realizarea unei acțiuni) <fig.> a acapara. Lucrul la noua carte îi ia tot timpul. 11 refl. (în opoz. cu „a răsări”; înv. și pop.; despre aștri) v. Apune. Asfinți. Coborî. Dispărea. Lăsa. Pieri. Pleca. 12 refl. (înv. și pop.; despre unități temporale, perioade de timp, anotimpuri etc.) v. Duce². Încheia. Sfârși. Termina. Trece. 13 tr. (înv. și pop.; compl. indică ființe; de obicei urmat de determ. introduse prin prep. „din”) v. Alunga. Depărta. Goni. Izgoni. Îndepărta. Scoate. 14 tr. (pop.; compl. indică părți ale corpului ființelor, în special membre) v. Reteza. Tăia. 15 tr. (pop.) v. Bărbieri. Rade. 16 tr. (med., med. vet.; pop.; compl. indică ființe, corpul lor sau părți ale corpului lor) v. Paraliza. 17 tr. (tehn.; fam.; compl. indică legături, comunicații între două conducte sau circuite etc.) v. Debranșa. Întrerupe. Suprima. 18 tr. (mat.; înv.; compl. indică numere, mulțimi etc.) v. Scădea. III tr. (predomină ideea dobândirii prin bună înțelegere sau legal) 1 (compl. indică produse, materiale, obiecte de artă, valori imobiliare etc.) a achiziționa, a cumpăra, a dobândi, a obține, a procura, <înv. și pop.> a neguța, a târgui, <reg.> a închipui, a surzui, <înv.> a scumpăra, <grec.; înv.> a proftaxi. A luat un teren la un preț convenabil. 2 (compl. indică obiecte, acte, informații etc.) a obține, a procura. A luat de la notar toate actele necesare vânzării. A luat de la secretariat datele necesare înscrierii la concurs. 3 (compl. indică bunuri, drepturi etc.) a căpăta, a primi. Și-a luat casa care îi fusese naționalizată. Și-a luat răsplata pentru fapta sa. 4 (compl. indică diplome, titluri de studii, calificări etc.) a obține. Și-a luat diploma de bacalaureat. 5 (compl. indică titluri, premii, note, calificative etc.) a obține, a primi. A luat Premiul Nobel pentru pace. 6 (compl. indică cicluri de studii, ani de învățământ, examene etc.) a promova, a trece. A luat examenul de licență. 7 (compl. indică sume de bani) a încasa, a primi. După ce și-a luat salariul, și-a plătit datoriile. 8 (fin.; compl. indică taxe, impozite, comisioane, vamă etc.) a încasa, a percepe, a strânge, <pop. și fam.> a ridica, <înv.> a scoate. Primăria ia taxe de la persoanele fizice și juridice. Statul ia impozite pe proprietăți. 9 (compl. indică sume de bani sau bunuri necuvenite) a primi. A luat mită ca sâ-i rezolve problema. Chelnerul și-a luat bacșișul. 10 (jur.; compl. indică bunuri) a confisca, a sechestra, <înv.> a zeberi. Bunurile obținute ilicit i-au fost luate. 11 (compl. indică mai ales sume de bani) a se împrumuta, a se îndatora, <înv.> a se îndemâna. A luat de la un prieten o sumă de bani până la salariu. 12 (înv. și pop.; compl. indică chinuri, dureri, necazuri, neplăceri fizice sau morale etc.) v. Îndura. Pătimi. Păți. Răbda. Suferi. Suporta. Trăi. 13 (înv.; compl. indică scrisori, reviste etc.) v. Primi. IV tr. (predomină ideea obținerii cu forța sau prin viclenie) 1 (compl. indică obiecte, materiale etc.) a fura, a sustrage, <astăzi rar> a zeciui, <rar> a hoți, a înstrăina, <pop. și fam.> a cărăbăni, <pop.> a găbji, <fam.> a achiziționa, a ciordi, a dili, a dispărea, a ghibirdisi, a opera, a sfeterisi, a subtiliza, a șparli, a șterpeli, <fam.; glum.> a împrumuta, <înv. și reg.> a fulăi, <reg.> a bojogări, a ciorti, a ciușdi, a fâșni, a hărșni, a huiji, a linge, a pili¹, a poghirci, a pucului, a șpilui, a șuchea², a șuchiri, a șupi², <peior.> a dijmui, <fig.; fam.> a șterge, <arg.> a aporta, a apreta, a bali, a buli, a caramangi, a cardi, a căduli, a cânta, a coti, a gioli, a horșchi, a îmbrățișa, a juli, a mangli, a panghi, a pașii, a răcui, a șmenui, a șucări, a șuti, a trosni, a ușchi, a zuli. Au fost prinși când luau fier vechi. 2 (compl. indică obiecte, bani etc. care aparțin altcuiva) a fura, a-și însuși¹, a sustrage, <fam.> a ciordi, a palma, a șparli, a șterpeli, <fam.; glum.> a confisca, a împrumuta, <reg.> a cotârji, <fig.; fam.> a ciupi, a pișca, a volatiliza, <fig.; fam.; glum.> a sălta, <fig.; reg.> a ciupeli, <arg.> a aporta, a bali, a buli, a cardi, a extrage, a furgăsi, a furlua, a gioli, a hali, a panacota, a servi, a speria, a șuti, a tria, a umfla, a ușchi. I-a luat portofelul cu bani. I-a luat cârdul. 3 (milit.; compl. indică orașe, fortărețe, puncte strategice etc.) a cuceri, a ocupa, <înv.> a cuprinde, a dobândi, a prinde, a stăpâni. După un asediu de câteva săptămâni, au reușit să ia orașul. 4 (milit.; compl. indică teritorii, state etc.) a cuceri, a ocupa, a subjuga, a supune, <pop.> a pleca, <înv.> a hăpui, a pobedi, a prididi, a reduce. Traian a luat Dacia și a colonizat-o. 5 (milit.; compl. indică trupe inamice, puncte strategice, persoane care aparțin unor unități militare etc.) a captura, <înv.> a apuca, a cuprinde, a stăpâni. Trupele de gherilă au luat rafinăria orașului. 6 (compl. indică ființe) a răpi, <fig.; fam.> a șterge. Un necunoscut a luat copilul unui influent om de afaceri pentru a-l șantaja. 7 (compl. indică oameni) a aresta¹, <fig.> a ridica, <fig.; fam.> a sălta, a umfla. Mulți opozanți ai regimului erau luați noaptea. 8 (compl. indică ființe) a cuprinde, <fig.> a fura. Căzuse în apă și curentul l-a luat tărându-l la vale. 9 (sport) a deposeda. Jucătorului i-a fost luată mingea. 10 (compl. indică acte, documente etc.) a reține, <fam.> a ridica, <fig.; fam.> a sălta. Polițistul i-a luat permisul de conducere pentru că nu a oprit la culoarea roșie a semaforului. 11 (despre necazuri, griji etc.; compl. indică oameni) a copleși, a covârși, a cuprinde, a năpădi, a răzbi, <pop.> a prididi, <reg.> a poticăli, <înv.> a supune, <fig.> a apăsa, a doborî, a împovăra, a încărca, a încolți, a învălui, a nimici, a răpune, a umple, <fig.; livr.> a ecrasa, <fig.; pop.> a păli². Grija zilei de mâine o ia. V 1 tr. (compl. indică oameni) a angaja, a încadra, a numi, a primi, <înv. și pop.> a năimi, <pop. și fam.> a băga, <reg.> a pogodi, <înv.> a înnăimi. L-a luat ca economist în firmă. 2 tr., refl. recipr. (înv. și pop.) <înv. și pop.> a (se) prinde. S-au luat frați de cruce. 3 tr. (compl. indică oameni; adesea cu determ. „în gazdă”) a primi. A luat în gazdă două studente. 4 tr. (compl. indică lovituri) a primi, <fig.; fam.> a încasa. A luat o lovitură în plină figură. 5 tr. (sport; fam.; compl. indică goluri, coșuri etc.) v. Primi. 6 refl. recipr. (pop.; despre oameni) v. Căsători. Uni². VI 1 tr. (compl. indică mâncăruri, băuturi etc.) <impr.> a servi. A luat o felie de tort. 2 tr. (compl. indică droguri) a consuma¹. A ajuns să ia heroină. 3 tr. (med., med. vet.; compl. indică boli contagioase) a căpăta, a contracta, a face, <pop.> a prinde. A luat o viroză. 4 refl. (despre boli) a se răspândi, a se transmite. Unele boli se iau în anumite sezoane ale anului. 5 tr., refl. (compl. sau sub. indică vopsele, culori) a (se) șterge. Vopseaua de pe ușă s-a luat. Își ia oja de pe unghii cu acetonă. 6 tr. (compl. indică manifestări, atitudini ale oamenilor; cu determ. care indică aspectul, comportarea, felul de a fi al cuiva) a adopta, a alege. Nu știe ce atitudine să ia în această situație. 7 tr. (compl. indică obiceiuri, elemente de cultură materială, idei, imagini etc. sau, p. ext., nume, porecle etc.) a-și însuși¹, <fig.> a împrumuta. A luat de la ea deprinderea de a bea cafeaua cu lapte. Și-a luat un nou nume de scenă. 8 tr. (rar, compl. indică autori, pictori, muzicieni, idei, texte, opere de artă etc.) v. Copia. Plagia. 9 tr. (rar, compl. indică tutun, droguri sub formă de pulbere etc.) v. Priza¹. Trage. 10 tr. (pop.; despre recipiente) v. Cuprinde. 11 tr. (fam.; compl. indică alimente, medicamente etc.) v. Ingera. Ingurgita. Înghiți. VII (predomină ideea deplasării în spațiu, a începerii unei acțiuni) 1 intr. (constr. cu pron. pers. „o” cu val. neutră) a pleca, a porni, <înv.> a clăti, a purcede. Văzând pericolul, a luat-o la goană. 2 intr. (constr. cu pron. pers. „o” cu val. neutră; despre ființe; cu determ. locale introduse prin prep. „către”, „spre”) a apuca, a se îndrepta, a merge, a păși, a pleca, a porni, <rar> a se îndruma, a se orienta, <pop.> a purcede, a se purta, <înv. și reg.> a năzui, <reg.> a arădui, <fig.; pop.> a se întinde. O luăm pe drumul cel mai scurt către casă. 3 intr. (constr. cu pron. pers. „o” cu val. neutră; despre ființe, vehicule, cursuri de apă etc.) a coti, a merge, <rar> a oblica, <fam.> a face, <înv.> a șovăi¹. Fluviul o ia la stânga. 4 refl. (despre ființe; cu determ. introduse prin prep. „după”) a merge, a se ține, a veni. Multă lume se ia după cortegiu. Câinele se ia după stăpân. 5 tr. (despre vehicule; compl. indică ființe) a duce², a purta, a transporta. Taxiul i-a luat până la gară. 6 tr. (înv. și pop.; compl. indică activități, acțiuni etc.; compl. indică activități, acțiuni etc. urmat de un vb. la inf.) v. Începe. Porni. 7 tr. (pop.; compl. indică spații, distanțe) v. Măsura. Parcurge. Străbate. VIII 1 tr. (compl. indică oameni; cu determ. modale) a trata. Pe un copil trebuie să-l iei cu vorbe bune pentru a fi cooperant. 2 tr. (compl. indică ființe; adesea urmat de determ. introduse prin prep. „drept”) a asemăna, a asemui, a confunda, a semui, <rar> a confuziona. L-a salutat, luându-l drept altcineva. 3 tr. (compl. indică persoane) a alege, a prefera, a vrea. Ce profesor îți iei la matematică pentru pregătirea olimpiadei? 4 tr. (compl. indică temperatura corpului) a măsura. Având frisoane, își ia temperatura. 5 tr. (milit.; înv. și pop.; compl. indică unități sau subunități militare) v. Ataca. Izbi. Lovi. 6 tr. (înv. și pop.; compl. indică oameni; de obicei cu determ. care indică instrumentul, felul, obiectul agresiunii) v. Agresa. Agresiona. Ataca. 7 refl. (recipr.) (pop.; despre oameni; adesea cu determ. „la harță³”) v. Certa. Învrăjbi. Supăra. B (la imper., pers. 2 sg. ia!; cu val. de interj.; exprimă un îndemn; folosit mai ales când se oferă cuiva ceva) poftim!, ține!, <fam.> na! Ia! Și nu îmi mai cere! Ia! Sunt bani de buzunar!

veac s.n., s.m. 1 s.n., s.m. Durata vieții omului; viața omului în succesiunea tuturor întîmplărilor trăite; existență, trai. Numărate sînt zilele tale și scurt îți e veacul (MURNU). ◊ (pop.; determ. prin „de om” indică o durată egală cu aceea a vieții omenești) Se puse pe trai și trăiră veac de om nesupărați de nimeni (ISP.). ◊ Loc.adj., adv. Pe (ori de) veci sau pe veac = pe viață. ◊ Expr. A face (sau a-și duce, a-și petrece, a-și trece) veacul = a-și duce, a-și petrece viața într-un anumit fel. A-i trece cuiva veacul = a trece de tinerețe, a nu mai fi în putere. A-și fi trăit (sau a-și fi făcut) veacul, se spune a) despre cineva care a îmbătrînit și nu mai are ce aștepta de la viață; b) despre ceva demodat, perimat, depășit. A-i tăia (cuiva) veacul = a pune capăt vieții cuiva; a ucide. A trage veacul după... = a continua să trăiască după... De cînd veacul = de foarte mult timp. Cit (e) veacul sau pînă e veacul = a) pentru foarte mult timp; b) (în constr. neg.) niciodată, (bis.) Mai înainte de toți vecii = înainte de facerea lumii. A trăi cît un veac de om v. trăi. 2 s.n., s.m. Perioadă îndelungată de timp (considerată ca etapă în desfășurarea istoriei sau în raport cu stări, situații, fapte etc.). Emanații solare vor pluti peste veacurile viitoare (AGÂR.). ◊ (mit.; înv.) Veacul de aur (sau aurit) = perioadă de înflorire a vieții materiale și culturale; vîrsta de aur. Veacul de mijloc = Evul Mediu. Sîntem o societate cu moravurile veacului de mijloc (CA. PETR.). ◊ Loc.adj., adv. Din veac (ori veci) sau de veac, de cînd veacul = din cele mai vechi timpuri; din moși strămoși; de foarte multă vreme. ♦ (la sg. art.) Epoca (privită ca sau considerată) actuală, contemporană. Un calm patriarhal, cu totul desprins de atmosfera veacului (VIN.). ♦ Ext. Totalitatea persoanelor care au trăit în această epocă. Veacul a fost fericit de buna înțelegere și pacea care a domnit. ♦ (la pl.) (Succesiune, șir de) generații. Lucrări ce ar fi făcut admirația veacurilor (M. I. CAR.). 3 s.n. Durată nelimitată în viitor. După o explozie nucleară viața se va reface în veacuri. ◊ Loc.adj. (jur.) De veci = valabil pe termen nelimitat. ◊ Loc.adv. În veci sau în veci de veci, în vecii vecilor, în veacul veacului, în veac de veac = a) în tot timpul (pornind de la un anumit moment); în eternitate; b) (jur.) pe termen nelimitat. Pe veci sau pentru vecii vecilor = pentru totdeauna, în mod definitiv. 4 s.n. (bis.) Viața (veșnică) de după moarte. În veacul ce va să fie va veni blagoslovenia lui Dumnezeu la cei aleși ai lui (ANTIM). ◊ Lumină de veci = lumînare sau candelă care se aprinde în ziua de Vovedenie, care semnifică faptul că, pe lumea cealaltă, ea va arde luminînd veșnic. ◊ Loc.adj. De veci = veșnic, etern. Gătire se făcu de îngropăciune... și cu mare alai și jale fu pus la odihna de veci (ISP.). Δ Casă de veci v. casă. Loc de veci v. loc. Locaș de veci v. locaș. Somnul de veci v. somn. Viața de veci v. viață. Δ Expr. A dormi (cineva) somnul (cel) de veci v. dormi. ◊ Loc.adv. În (sau întru) veci ori în veci de veci, (pînă) în veac (de veac) = în eternitate. 5 s.n. Interval de timp de o sută de ani; secol. S-a împlinit un veac de cînd a început construcția orașului. ◊ (adv.; la pl.) Cultura spirituală a lumii a fost condusă veacuri de-a rîndul de biserică (VIANU). ◊ Loc.adv. Cu veacurile = cu trecerea timpului. 6 s.n. (reg.; de obicei cu determ. „bun”, ,„rău”) Timp, mers al vremii. Urmează veac bun dacă la asfințit de soare se luminează cerul (PĂC.) • pl. n.-uri, m. veci. /<sl. veche вѣкъ.

SOMN¹ ~uri n. 1) Stare fiziologică normală de repaus, care este necesară ființelor pentru reînnoirea forțelor vitale. ~ adânc. ◊ ~ letargic stare patologică manifestată printr-un somn de durată foarte lungă. ~ hibernal stare de amorțeală a unor animale în timpul iernii. 2) Stare a celui care doarme. * ~ ușor formulă adresată cuiva înainte de culcare. A trage un pui de ~ a dormi bine. A-l (cu)prinde (sau a-l fura) ~ul a adormi; a ațipi. A dormi ~ul de veci (sau cel lung) a fi mort. /<lat. somnus

POZIȚIE, poziții, s. f. 1. Loc pe care îl ocupă cineva sau ceva (în raport cu altcineva sau cu altceva); fel, mod în care este așezat cineva sau ceva (în spațiu); p. ext. peisaj din natură. ♦ Loc pe care îl ocupă o notă sau o cheie pe portativ; loc unde se ating cu degetele coardele unui instrument muzical. ♦ (Lingv.) Loc pe care îl ocupă un sunet sau un grup de sunete într-un cuvânt. ♦ Loc, punct din care cineva sau ceva este sau poate fi privit; unghi. ♦ Raport, relație existentă între două ființe, obiecte, fenomene. ♦ Fiecare dintre operațiile înscrise într-un cont contabil; loc pe care îl ocupă aceste operații. 2. Teren, loc pe care sunt așezate trupele pe front sau vasele de război pe mare și folosit ca bază de atac sau de apărare. ◊ Expr. A lua poziție = a) a se instala într-un loc considerat potrivit din punct de vedere strategic; b) a-și exprima cu fermitate părerea într-o problemă dată. A sta (sau a rămâne, a se menține) pe poziție = a-și menține părerile, hotărârile. A se găsi pe poziții opuse (sau pe aceeași poziție etc.) = a fi de păreri contrare (sau de aceeași părere). 3. Atitudine, ținută. ♦ Spec. Atitudine de nemișcare a corpului (reglementară în armată, în sport etc.). ◊ Poziție de tragere = a) loc de unde se execută tragerile; b) felul cum este așezat trăgătorul în timpul tragerii. ♦ Fig. Mod în care cineva reacționează, se comportă etc. într-o împrejurare dată. 4. (Fam.; despre femei; în expr.) A fi în poziție = a fi gravidă. 5. Condiție, situație, stare în care se găseșe cineva sau ceva. ♦ Spec. Situație (înaltă) pe care o deține cineva în viața socială, politică; rang. ◊ Compus: poziție-cheie - poziție strategică foarte importantă. [Var.: (înv.) pozițiune s. f.] – Din fr. position, lat. positio, -onis, germ. Position.

GERMANIC, -Ă, germanici, -ce, adj. Care aparține sau care este caracteristic germanilor și popoarelor înrudite cu germanii, privitor la germani și la popoarele înrudite cu ei. ◊ Limbi germanice = grup de limbi indo-europene vorbite în centrul și în nordul Europei, extinse cu timpul și în alte regiuni. Popoare germanice = denumire a unor triburi vechi din care se trag germanii, englezii, scandinavii etc. Filologie germanică = studiul limbilor și al literaturilor germanice. – Din fr. germanique, lat. germanicus.

APUCA, apuc, vb. I. I. 1. Tranz. A prinde, a lua, a înșfăca, a înhăța. ◊ Expr. A apuca pe dumnezeu de picior = a simți o mare bucurie. ♦ A pune mîna (în grabă) pe ce are la îndemînă; a-și însuși ceva la repezeală. ◊ Expr. A apuca loc = a reuși să ocupe un loc. (Intranz.) (Care) pe unde apucă = (care) pe unde nimerește. 2. Refl. A se prinde, a se agăța, a se ține de ceva sau de cineva. 3. Tranz. Fig. A cuprinde cu privirea. ♦ A prinde cu auzul, cu mintea; a pricepe. 4. Tranz. Fig. A cuprinde, a copleși. ◊ Expr. (Fam.) Cînd te-apucă, mult te ține? = n-ai de gînd să mai isprăvești odată? Ce te-a apucat? = ce ți-a venit? ce ai? 5. Tranz. Fig. A trage pe cineva la răspundere, a lua pe cineva din scurt. II. 1. Tranz. A ajunge la timp pentru a găsi pe cineva sau ceva care este gata să plece. Eram grăbit s-apuc și trenul. (SADOVEANU). 2. Tranz. A trăi atîta, încît să poată cunoaște pe cineva sau să fie martor la ceva. Simțeam că nu voi mai apuca ziua de mîine (CAMIL PETRESCU). ♦ A trăi în același timp cu cineva sau ceva. ♦ Intranz. A primi ceva prin tradiție; a moșteni un obicei, o deprindere etc. Părul lins...îl poartă-n tîmple, așa a apucat de la mă-sa (DELAVRANCEA). 3. Tranz. și refl. A ajunge, a începe să facă ceva; a fi pe punctul de a face ceva; a întreprinde ceva. Nu te apuca de năzbîtii (CREANGĂ). III. Tranz. și intranz. A se angaja pe un drum, a lua drumul; a porni, a merge. ◊ Expr. (Intranz.) A apuca înainte = a merge mai iute decît cineva, a-l întrece; fig. a anticipa. A apuca cu gura înainte = a se grăbi să răspundă fără a lăsa pe altul să sfîrșească vorba. IV. Refl. (Reg.) A se angaja la cineva sau la ceva; a se tocmi. Să ne apucăm argați (ȘEZ.). ◊ Expr. (Intranz.) A apuca la (sau în) rămășag = a face prinsoare. – Lat. aucupare.

CANONADĂ, canonade, s. f. Tragere a unui mare număr de proiectile cu multe guri de foc de artilerie într-un timp relativ scurt. – Din fr. canonnade.

BURDUF, burdufuri, s. n. 1. Sac primitiv făcut din pielea (uneori din stomacul) unui animal (capră, oaie, bivol),. în care se păstrează sau se transportă brînză, făină, apă etc. Ți-a adus matale un burduf de brînză prima întîi. SADOVEANU, N. F. 10. ◊ Fig. Burdufuri mari de apă ridică norii suri. LESNEA, I. 30. ◊ Expr. Brînză bună în burduf de cîine v. brînză. Burduf de carte = foarte învățat, tobă de carte. (Neobișnuit la pl.) Grași pedanți, burdufi de carte și de-nvățătură goi... N-am cu voi nici un amestec. MACEDONSKI, O. I 97. A se face burduf (de mîncare) = a mînca foarte mult, a se ghiftui. Se puse deci la mîncare și cum fu lipit de foame... se sătură de se făcu burduf. RETEGANUL, P. I 64. A lega (pe cineva) burduf = a lega (pe cineva) foarte strîns, îneît să nu se mai poată mișca; a lega cobză. Au hotărît să lege burduf bou cu bou și să-i urce în vagon pe brațe, GALAN, Z. R. 162. A da pe cineva în burduful dracului = a lăsa pe cineva în voia lui, a nu-și mai bate capul cu cineva. Și așa, de la o vreme și babele și prietenii, lehămetindu-se, l-au dat în burduful dracului și l-au lăsat pe sama lui. CREANGĂ, P. 142. 2. Sac făcut din stomacul vitelor sau din piele de miel ori de ied, în care se înmagazinează aerul la cimpoi, la armonică etc. Burduful armonicii. ◊ (Prin analogie) Aparat de fotografiat cu burduf. 2. Acoperitoare de piele care, în timp de ploaie, apără picioarele celor din trăsură. O birjă, cu coșul ridicat și cu burduful tras, se oprește din goana mare dinaintea ospătăriei. CARAGIALE, M. 71. ♦ Bocanci cu burduf = bocanci cu limba netăiată, prinsă de restul încălțămintei. 4. Perete ondulat de piele sau de pînză (cauciucată) așezat pe laturile punții de comunicație între două vagoane de călători. 5. Pielea de bășică uscată care, pe vremuri, se întrebuința în locul geamurilor.- Pl. și: burdufe (DELAVRANCEA, S. 125), (s. m., neobișnuit, în expr.) burdufi. – Variante:(Mold.) burduh (SBIERA, P. 178), burdușe (TOMA, C. V. 302, ISPIRESCU, L. 137) și (s. m.) burduși (BIBICESCU, P. P. 336), burduv (CREANGĂ, P. 54, ȘEZ. VII 90), burduvuri, s. n.

descinde vi [At: HELIADE, O. I, 340 / Pzi: descind / E: fr descendre, lat descendere] 1 A se deplasa dintr-un punct superior într-un punct cu altitudine inferioară. 2 (D. păsări) A se deplasa din cer spre pământ sau spre linia orizontului Si: a coborî. 3 (Fig) A se înjosi. 4 (D. sunete) A descrește în intensitate. 5-6 A sosi și a se opri într-un loc (și a rămâne acolo pentru un timp). 7 A se stabili cu forța pe un teritoriu Cf a coloniza, a cuceri. 8 A se trage dintr-o anumită familie. 9 A-și avea originea dintr-un anumit loc. 10 A proveni din anumiți înaintași. 11 (Pex) A fi continuatorul operei sau doctrinei unei persoane sau unui curent filozofic, literar, cultural, preluând ideile acestuia. 12 (D. organele forței publice) A se deplasa la fața locului în vederea unei investigații sau unei percheziții.

veac [At: PSALT. HUR. 64²/26 / V: (îvp ) vac (Pl: vacuri) sn / Pl: ~uri, îvr, ~ure sn, veci sm / E: vsl вѣкъ] 1 snm (Îvp) Durata vieții omului. 2 snm (Îvp) Viața omului în succesiunea tuturor întâmplărilor trăite. 3 snm (Determinat, de obicei, în limbajul bisericesc, prin „acesta”, indică opoziția cu existența veșnică de după moarte) Existența pământească. 4 snm (Pop; îlav) (De) un ~ de om (De) mult timp. 5-6 snm (Pop; îljv) Pe (ori de) veci sau pe ~ Pe viață. 7 snm (Pop; îe) A-și face (sau a-și duce, a-și petrece, a-și trece) ~ul A-și petrece viața într-un anumit fel. 8 snm (Pop; îe; îf vac) A-i trece (cuiva) vacul A nu mai fi în floarea vârstei. 9 snm (Pop; îe) A-și fi trăit (sau a-și fi făcut) ~ul Se spune despre cineva care a îmbătrânit și nu mai poate aștepta nimic de la viață. 10 snm (Pop; îae) Se spune despre ceva care s-a demodat, s-a perimat. 11 snm (Înv; îe; îf vac) A tăia (cuiva) vacul A pune capăt vieții cuiva. 12 snm (Îvr; îe; îf vac) A trage vacul după ... A continua să trăiască după ... 13 sn (Reg; îlav) De când ~ul De mult timp. 14 snm (Trs; îlav) Cât (e) ~ul sau până e ~ul (Pentru) foarte mult timp. 15 snm (Trs; îal; în construcții negative) Niciodată. 16 smn (În limbajul bisericesc; îlav) Mai înainte de toți vecii sau (înv) mai înainte (ori mai dinainte, mai întâi) de veci (sau de ~) ori ainte (sau mainte) de ~ (ori de toate ~ure) Mai înainte de facerea lumii. 17 snm (Reg; lsg) Timp (îndelungat) pe care cineva îl mai are de trăit. 18 snm (Reg; îlav) În ~ La sfârșitul timpului destinat existenței pământești. 19 sm (Bis; mpl) Durată nelimitată în viitor Si: eternitate (10), vecie (1), veșnicie (). 20 sm (Bis; mpl) Existența veșnică de după moarte Si: eternitate (13), vecie (2), veșnicie (). 21 sm (În limbajul bisericesc; îla) De veci (sau, înv, de ~) Care nu va avea sfârșit Si: etern (9), veșnic. 22 (Reg; în practicile religiei creștine ortodoxe; îs) Lumină de veci Lumânare (sau candelă) care se aprinde în ziua de Vovedenie, în credința că, pe lumea cealaltă, ea va arde luminând veșnic. 23 sm (Îs) Lăcaș de veci Mormânt. 24 sm (Jur; înv; îlav) De veci Valabil pe termen nelimitat. 25 (Îs) Loc de veci Teren într-un cimitir aflat în proprietatea cuiva și destinat unui mormânt sau unui cavou. 26 sm (Îlav) În (ori, înv, întru) veci sau în (ori, înv, întru) veci de veci, (până) în vecii vecilor (sau, reg, ~ului), în ~ul ~ului (sau vecilor), (îrg) (până) în ~ (de ~), (înv) în (sau întru) toți vecii, în (sau întru) vecii de ~ În tot timpul. 27 sm (Îal) În eternitate. 28 sm (Jur; înv; de obicei în legătură cu verbe ca „a stăpâni”, „a cumpăra” etc.) În (ori de) veci sau în veci de veci, (până) în ~ Pe termen nelimitat. 29 sm (Îlav) Pe veci sau (rar) pentru vecii vecilor, pentru veci, (reg) de ~ Pentru totdeauna. 30 sm (Îe) A adormi (somnul cel) de veci sau a adormi pe veci, a închide ochii de veci A muri. 31 sm (Îe) A dormi (somnul) (cel) de veci A fi mort. 32 sm (În construcții negative; îlav) În veci sau în veci de veci, în vecii vecilor, în ~ul ~ului, (îrg) în ~ (de ~), (înv) în toți vecii, (reg) pe ~ Niciodată. 33 av (Mar) Niciodată. 34 sn, (înv) sm Perioadă îndelungată de timp (considerată ca etapă în desfășurarea istoriei sau în raport cu stări, situații, fapte etc.) Vz epocă, eră, vârstă¹. 35 sn (În credințele populare; îs) ~ul de apoi sau ~ul ce va să vie Ultima perioadă de existența lumii. 36 sn (Mit; înv; îs) ~ul de aur (sau aurit) Vârsta de aur. 37 sn (Înv; îs) ~ul de bronz Epoca bronzului. 38 sn (Înv) ~ul de (sau din) mijloc Evul Mediu. 39 sn (Îs) ~ul de aur Perioadă istorică de maximă înflorire și strălucire a vieții materiale și culturale. 40-41 smn (Îljv) Din ~ (ori veci) sau de ~ Din cele mai vechi timpuri. 42-43 smn (Îal) Din moși strămoși. 44 sn (Înv; îs; îf vac) Obiceiul de vac Obiceiul pământului. 45 sna (Lsg) Epoca (considerată) contemporană. 46 sna (Pex; lsg) Generația epocii (considerate) contemporane. 47 snp Timpul considerat în desfășurarea lui. 48 snp (Succesiune de) generații. 49 sn Interval de timp de o sută de ani Si: secol, (înv) sută, (îvr) sutime, vreme (65). 50 sn (Adesea însoțit de un numeral ordinal) Fiecare dintre intervalele de o sută de ani succesive, socotite în raport cu începutul erei creștine Si: secol, (înv) sută, (îvr) sutime. 51 sn (Îlav) Cu ~urile Cu trecerea timpului. 52 sns (Met; reg; de obicei cu determinări ca „bun”, „rău” etc.) Timp. 53 sns (Trs) ~ de cremene Timp senin.

INSPIRA², inspir, vb. I. Tranz. (Folosit și absolut) A trage, a inhala aer în plămîni. Cantitatea totală de aer pe care omul o poate inspira în timpul celei mai profunde inspirații constituie capacitatea vitală a plămînilor. ANATOMIA 85.

INTERMINABIL, -Ă, interminabili, -e, adj. Care se desfășoară într-un timp foarte lung, care ține multă vreme, care pare că nu se mai termină, că e fără sfîrșit. Poeziile... ne aruncau în admirații sau în controverse interminabile. GALACTION, O. I 15. Își pierd... cel mai prețios timp în planuri și discuții interminabile. VLAHUȚĂ, O. AL. II 109. ♦ De dimensiuni foarte mari, exagerat de mare. Trage după dînsa o interminabilă rochie de catifea. CARAGIALE, M. 294.

debit¹ sn [At: DEX / Pl: ~e / E: fr débit] 1 Tutungerie. 2 (Înv; îs) ~ de băuturi spirtoase Cârciumă. 3 (Înv) Vânzare continuă de mărfuri cu amănuntul. 4 Cantitate de fluid sau de pulbere fină furnizată într-o unitate de timp. 5 (Îs) ~ instalat Valoare maximă a debitului de apă care poate fi utilizat în scopuri energetice de turbinele unei centrale hidroelectrice. 6 Cantitate de material sau de obiecte produse de o mașină sau de o instalație într-o unitate de timp. 7 (Îs) ~ de energie Energie debitată de o instalație într-o unitate de timp. 8 (Med; îs) ~ cardiac Cantitate de sânge expulzată de ventriculul stâng în aortă. 9 (Mil; îs) ~ de foc Numărul de lovituri care poate fi tras de o gură de tun sau de o armură de foc într-o anumită unitate de timp. 10 (Fig; șîs ~ verbal) Frecvență mare de cuvinte pe unitate de timp, în vorbirea cuiva.

CHELTUIALĂ (pl. -ieli) sf. 1 Faptul de a cheltui ¶ 2 Banii ce se cheltuesc: a plăti cheltuielile; cu (multă) cheltuială, cu mulți bani, scump: bunătate de copilă crescută cu ~ prin pensioane (ALECS.); (P): obrazul subțire cu mare ~ se ține, cine vrea să-și ție rangul, demnitatea, să fie bine văzut, trebue să se și poarte în consecință, să facă și unele sacrificii (de bani, etc.); bani de ~, bani de buzunar; F a da de ~, a trage o bătaie: ei las’ ! că ți-oiu da eu ție de ~ (CRG.) ¶ 3 Ⓕ Pierdere, risipă; osteneală: ~ de timp.

ÎN prep. 1. (Indică interiorul spațiului unde are loc o acțiune, unde se află ceva, spre care are loc o mișcare) Intră în casă. ♦ (Indică suprafața pe care are loc o acțiune sau spațiul dintre obiecte unde se află ceva, unde se produce o mișcare) Se suie în pom. ♦ (Indică obiectul de care atârnă ceva) Pune-ți haina în cuier. ♦ (Indică o parte a corpului care este acoperită, îmbrăcată etc.) Și-a tras ghetele în picioare. Nu sta cu căciula în cap. ♦ La, în dreptul. Haină roasă în coate. 2. (Indică timpul în care se petrece o acțiune) În iunie se culeg cireșele. ♦ (Indică intervalul de timp care se scurge de la un anumit moment) După, peste. Pleci de mâine în două zile. 3. (Indică o cauză) Din pricina...; în urma... Pomul se clătina în vânt. Ochii-i ard în friguri. 4. (Indică scopul) Se duce în pețit. 5. (Indică instrumentul, relația) S-au înțeles în scris. 6. (Indică o comparație) În formă de..., ca... Fumul se ridică în spirală. 7. Conform cu, potrivit cu... Fiecare în legea lui. 8. (Introduce un complement indirect) Adâncit în gânduri. Casă transformată în muzeu. – Lat. in.

A DATA ~ez 1. tranz. 1) (evenimente, fapte din trecut) A localiza în timp, stabilind data exactă. 2) (scrisori, acte) A prevedea cu data de realizare. 2. intranz. A avea începutul; a-și trage existența. /<fr. dater

TRAFIC ~uri n. 1) Frecvență a operațiilor de transport efectuate pe o anumită cale de comunicație (feroviară, maritimă, terestră, aeriană) într-un anumit interval de timp. 2) Totalitate a legăturilor de telecomunicație stabilite într-un anumit interval de timp și în condiții date. 3) Comerț ilegal. ~ de narcotice. ◊ ~ de influență infracțiune penală comisă de o persoană care trage foloase din influența pe care o are asupra altor persoane. /<fr. trafic

ÎN prep. 1. (Indică interiorul spațiului unde are loc o acțiune, unde se află ceva, spre care are loc o mișcare) Intră în casă. ♦ (Indică suprafața pe care are loc o acțiune sau spațiul dintre obiecte unde se află ceva, unde se produce o mișcare) Se suie în pom. ♦ (Indică obiectul de care atârnă ceva) Pune-ți haina în cuier. ♦ (Indică o parte a corpului care este acoperită, îmbrăcată etc.) Și-a tras ghetele în picioare. Nu sta cu căciula în cap. ♦ La, în dreptul. Haină roasă în coate. 2. (Indică timpul în care se petrece o acțiune) în iunie se coc cireșele. ♦ (Indică intervalul de timp care se scurge de la un anumit moment) După, peste. Pleci de mâine în două zile. 3. (Indică o cauză) Din pricina...; în urma... Pomul se clătina în vânt. Ochii-i ard în friguri. 4. (Indică scopul) Se duce în pețit. 5. (Indică instrumentul, relația) S-au înțeles în scris. 6. (Indică o comparație) În formă de..., ca... Fumul se ridică în spirală. 7. Conform cu..., potrivit cu... Fiecare în legea lui. 8. (Introduce un complement indirect) Adâncit în gânduri. Casă transformată în muzeu. – Lat. in.

coasă sf [At: ANON. CAR. / Pl: ~se / E: vsl koco] 1 Unealtă agricolă compusă dintr-o lamă metalică curbată fixată pe o coadă lungă, cu care se cosește. 2 (Îvp; îs) ~împiedicată (sau cu crinea, cu hreapcă, cu vărguță, cu cârlig, cu caragață ori cu grebluță) Coasă cu un dispozitiv ca o greblă care face ca materialul cosit să se așeze în brazde. 3 (Îvp; îs) ~ zimțată Coasă cu tăișul zimțat. 4 (Îvp; îe) A bate pe cineva ca pe-o ~ rea A nu ajunge la nici un rezultat, oricât ai încerca. 5 (Pfm; îe) A bate (în gură) ca pe ~ A bate metodic. 6 (Îrg) Unealtă de tăiat paie uscate nedefinită mai îndeaproape. 7 Instrument de tăbăcărie și cojocărie, cu care se fațuiesc pieile argăsite. 8 Cuțit curbat peste care se trag pieile argăsite pentru a le fațui. 9 (Bot; reg) Săbiuță (Gladiolus imbricatus). 10 Tăiere cu coasa a unor plante. 11 Timpul când se cosește. 12 Recoltă de plante cosite. 13 Ocupația celor care cosesc pentru bani. 14 Plată pentru coasă (13).

DE² prep. 1 Arată punctul de plecare (în spațiu și în timp): a plecat ~ acasă; ~ aici; a venit ~ afară; ~ departe; ~ dincolo; a căzut ~ sus; doarme ~ aseară; ~ atunci; a sosit ~ curînd; ~ dimineață, ~ ieri, ~ mult, ~ Luni, ~ opt zile; uneori prepoziția s’a contopit într’un singur cuvânt cu adverbul următor: deasupra, dedesupt, dincoace, dinăuntru. demult, deodată, dinainte, diseară, etc. (👉 aceste cuvinte ; – alte ori, de e urmat de o altă prep.: ~ către ziua; a plecat ~ cu seara; coșul ~ pe casă; a venit ~ peste Nistru; gunoiul ~ subt pat, etc.; ~ la (scris și dela) care arată începutul sau punctul de plecare (în spațiu și în timp): ~ la București la Paris; ~ la mic plină la mare; ~ la o vreme încoace; cîteodată de s’a contopit cu prep. următoare într’una singură: din(=de+în), dintre, etc. (👉 aceste cuvinte); – în mod eliptic, prep. de se întrebuințează în loc de „de cînd era, din timpul cînd”: ~ mic; ~ copil; ~ tînăr ¶ 2 Arată originea: vin ~ Drăgășani; floare ~ cîmp; animale ~ munte; ‡ (astăzi înlocuit prin din): ~ se trag ~ acel neam (M.-COST.) ¶ 3 Arată o separațiune sau scoaterea unui conținut: s’au despărțit unii ~ alții; s’a lăsat ~ carte; a curățat nucile ~ coajă; a scuturat hainele ~ praf ¶ 4 Arată cauza și efectul: s’a bolnăvit ~ friguri; tremură ~ frig: s’a ghemuit ~ frică; plînge ~ bucurie; mi se rupe inima ~ milă; numai pot ~ oboseală; îi vezi coastele ~ slab ce e; uneori de se repetă dinaintea a două substantive, cu înțeles contrariu: ~ voie ~ nevoie; ~ milă ~ silă; ~ bine ~ rău ¶ 5 Arată materia din care e făcut un lucru: o masă ~ lemn; un inel ~ aur; ciorapi ~ lînă ¶ 6 Instrumentul: o lovitură ~ baston; la o bătaie ~ pușcă ¶ 7 Obiectul sau persoana despre care se vorbește: o carte ~ basme; tratat ~ algebra; nu-mi pasă ~ asta; nu mi-e frică ~ tine~; în limba veche, în loc de despre: ~ numirile ce au avut apele aceste și ~ patru părți ale lumii (N.-COST.) ¶ 8 Arată destinațiunea, scopul: haină ~ ceremonie; cutie ~ scrisori; odaie ~ culcare; sală ~ mîncare; a se găti ~ războiu; gata ~ plecare; nu e bun ~ nimic; ~ ce? pentru ce? ¶ 9 Arată o specificațiune: meseria ~ cizmar; tratat ~ pace; ministru ~ războiu ¶ 10 Între două substantive, cu un sens de ironie, de dispreț, de compătimire, de admirațiune. etc.: hoțul ~ păgubaș; păcătosul ~ meșter; un prăpădit ~ argat (ISP.); un dolofan ~ copil; un înger ~ făt; un drac ~ băiat; uneori, cu același sens, între un substantiv, un adjectiv sau o interjeție și un pronume: săracul ~ mine; ferice ~ tine; vai ~ el; – însoțește un adjectiv căruia-i urmează o complinire: lipsit ~ simț; sărac ~ minte; slab ~ înger ¶ 11 Arată calitatea, și anume, însoțit de un substantiv, înlocuește un adj. calificativ: ~ căpetenie sau ~ frunte (=principal, fruntaș), ~ obște sau ~ rînd (=comun), ~ folos (=folositor), ~ treabă; ~ omenie, etc.; formează, tot astfel, locuțiuni adverbiale: ~ geaba (=zadarnic); ~ grabă; ~ obiceiu; ~ sigur; ~ fel (=nicidecum); ~ loc (nicidecum; îndată), etc. ¶ 12 Arată valoarea: o piesă ~ cincizeci~ de bani; – arată cantitatea: o armată ~ 50.000 de oameni; – se pune între numerele de la 20 în sus și substantivul pe care acestea le determină: douăzeci ~ cărți; 365 ~ zile; – tot astfel după adverbele de cantitate sau de mod: atît ~ mult; destul ~ iute; așa ~ bine ¶ 13 Arată măsură (de spațiu și de timp): casa e înaltă ~ 5 metri; băiatul e ~ trei ani și fata ~ cinci; ~ ce..., cu cît... (👉 CE) ¶ 14 Arată conținutul: un pahar ~ apă; un coș ~ mere; un butoi ~ vin ¶ 15 După verbele care arată o atingere sau o apucare: s’a atins ~ zid; îl ținea ~ mînă; se muncea ca s’o scoată, trăgînd-o cînd ~ coadă; cînd ~ cap, cînd ~ picioare (ISP) ¶ 16 Arată parte dintr’un tot: o bucătă ~ pîine; o foaie ~ viță; un grăunte ~ nisip; o boabă ~ struge; – de aci, partitiv: unul ~ ai noștri; după ce primi... cîte ceva ~ ale gurii (ISP.); în limba veche mai des întrebuințat, în loc de actualul din: numai o parte ~ Nemți supuși n’au fost (N.-COST.); o parte ~ Italia (N.-COST.) ¶ 17 ‡ Se întrebuința uneori la formarea genitivului: în mijloc ~ beserecă; (= în mijlocul bisericii) ¶ 18 Arată timpul: am să plec ~ vară în străinătate; oamenii ~ astăzi; ~ vreme; ~ timpuri; ~ seară; (👉 DISEARĂ) ¶ 19 Particulară care precedă numele unui nobil: Carol ~ Hohenzollern; ducele ~ Alba ¶ 20 Distributiv: ~ cîte ori; ~ două ori; ~ foarte multe ori; cîte doi lei ~ cap; – vechiu și dialectal, arată o repetițiune, o succesiune: zi ~ zi, zi cu zi; noapte ~ noapte; – dinaintea numerelor ordinale: cel ~ al doilea; cea ~ a zecea; tot astfel cel ~ pe urmă ¶ 21 = DECÎT: sînt mai bine ~ zece ani de ~ atunci; mai des întrebuințat în limba veche ¶ 22 Dinaintea unui verb la infinitiv (în spec. după expresiuni impersonale): e bine ~ a face pomană, ~ e greu ~ a judeca cu nepărtinire; mai adesea în limba veche, cu infinitivul întreg: s’au apucat ~ a batere cetatea; nu era ~ a șuguire cu el (M.-COST.) ¶ 23 Urmat de un supin, arată proveniența sau scopul: cal ~ furat; a da ~ băut; mașină ~ treierat; ușor ~ învățat; – de aci, locuțiunile: ~ ajuns; e un lucru ~ necrezut; (e ceva) ~ speriat, etc. ¶ 24 Urmat de prep. a, însoțită mai adesea de un substantiv articulat, exprimă: a) modul: de-a curmezișul, de-a dreptul, de-a lungul, de-a dreapta, de-a tumba, de-a umeri, etc.; b) un joc (în spec. de copii): de-a hoții, de-a baba-oarba, de-a capra ¶ 25 Vocala e se elide uneori dinaintea unui cuvînt începător cu o vocală: d’apoi, d’o palmă, d’un cot [lat. d e].