SPECULA, speculez, vb. I. 1. Tranz. A trage foloase dintr-o anumită situație, a profita de ceva; (complementul indică o persoană, o colectivitate) a exploata, a înșela (profitînd de anumite împrejurări). În ultimul timp, mai ales scriitorii au speculat adevărul că nu există oameni «numai buni». CAMIL PETRESCU, U. N. 64. Trîntorii părăsiți ce s-au întrodus de o bucată de vreme în societatea romînilor, speculînd nevinovăția și încrederea. ALECSANDRI, O. P. 48. Îți place peste țară să-ntinzi întunecimea Și prin eresuri proaste să speculezi mulțimea. id. T. II 157. ◊ Refl. pas. [Pe moșiile boierilor] se speculează țăranii pînă la exasperare... Țăranii s-au deșteptat, vor ei înșiși pămînt și nu mai rabdă fără a crîcni înșelăciunile și neomenia. REBREANU, R. I 168. ♦ (Complementul indică o marfă) A vinde cu suprapreț (profitînd de anumite împrejurări economice și sociale); (complementul indică pe cumpărător) a exploata (vînzîndu-i mărfurile cu suprapreț). 2. Intranz. A face tranzacții de valori. V. speculă (2). 3. Intranz. A face deducții (filozofice, științifice), teoretizînd în mod formal, fără legătură cu practica. Esteticii metafizici, văzînd operele artistice frumoase, au început să speculeze asupra noțiunei abstracte a frumosului, a artei. GHEREA, ST. CR. II 26.