ÎNVĂLUITOR, -OARE, învăluitori, -oare, adj. 1. Care învăluie, înfășoară, învelește, acoperă; p. ext. care ocrotește, ocrotitor; blînd, domol. La glasul acela învăluitor al sfințitului Amfilohie, comisul Simion își simți inima bătînd. SADOVEANU, F. J. 344. Nu doresc altceva decît iubirea ta lîngă mine... învăluitoare. CAMIL PETRESCU, T. II 271. Era înăltuță, delicată și avea niște ochișori verzi cu luciri umede învăluitoare. REBREANU, R. I 181. 2. (Mil.) Care acționează asupra flancului și spatelui inamic; care înconjură, împresoară. Coloana din dreapta începe foarte prudentă lupta pentru ca să dea timp navelor învăluitoare să ajungă în poziție de tragere. CAMIL PETRESCU, T. II 175. – Pronunțat: -lu-i-.