OPRITOARE, opritori, s. f. 1. Bucată de lemn care se introduce între spițele unei roți, sau dispozitiv format dintr-o talpă de fier sau de lemn, legată la capătul unui lanț, care se pune sub șina roții pentru ca vehiculul să nu meargă prea repede la vale; piedică. V. frînă. 2. Una dintre curelele hamului, care ajută la împingerea înapoi a vehiculului, la încetinirea vitezei în timpul coborîrii și la oprirea lui. Caii au încercat să svîcnească din nou în galop, dar hățul i-a oprit, i-a tras înapoi încordat pînă cînd, slăbind opritorile, s-au așezat amindoi pe cozi ca niște cîini. GALAN, Z. R. 3. Stăvilar, zăgaz, dig. Se apucă și mai întări, cum putu, opritorile. GALACTION, O. I 298. 4. Bucată de plasă întinsă pe un semicerc, cu care se astupă gura matiței, ca să nu iasă peștele cînd se scoate năvodul din apă. 5. (La pl.) Pari puternici care se pun la gardurile mari de prins pește, ca să nu le rupă valurile.