Definiția cu ID-ul 961493:


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

SUFERÍ, súfăr, vb. IV. 1. Intranz. A îndura o durere fizică sau morală. În zadar suspin și sufăr Lîngă lacul cel albastru. EMINESCU, O. I 74. Atunci inima-mi zboară... La timpul mult ferice în care-am suferit. ALECSANDRI, P. III 6. Și eu mult am suferit. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 196. ♦ A avea neplăceri, a suporta consecințe, a trage ponoase. Stăm prea mult de vorbă... Mă vădși am să sufăr. SAHIA, N. 89. 2. Tranz. A suporta o anumită situație, un rău, o lipsă. [Bolintineanu] a fost unul din măreții luptători de la 48... a suferit exilul, a fost ministru sub domnitorul care înfrăți cele două surori vrăjmașe: Romînia și Moldova. DEMETRESCU, O. 156. De cînd m-ai prins mata-n laț, Sufăr boale-nfricoșate! ALECSANDRI, T. I. 33. N-a mai putut suferi chinurile sale. NEGRUZZI, S. I 31. ◊ Fig. Îndreptați-vă, căci timpul nu mai suferă robie; Ora celor ce suspină, iată, sună, a venit. BOLINTINEANU, O. 124. ◊ Intranz. De foame și de sărăcie am suferit și eu. C. PETRESCU, C. V. 152. ♦ A fi supus unei pedepse. Acuzatul n-a mai suferit nici o condamnare. ♦ A fi supus la... Casa veche nu suferise prefaceri. SADOVEANU, E. 122. 3. Tranz. (De obicei în construcții negative) A tolera, a suporta prezența cuiva sau a ceva, a ține la cineva sau la ceva; a-i plăcea cuiva ceva. Eleonora, care nu-și putea suferi cumnatul, îl supraveghease în tăcere, cu răceală, cu privirile ei sticloase. DUMITRIU, N. 85. În apele de munte, peștii văd ca printr-un geam limpede și nu puteau suferi lîngă mal umbra mea cu luciri fugare. SADOVEANU, Î. A. 25. Mama nu prea poate suferi fumul de tutun. C. PETRESCU, A. 399. ◊ Expr. A nu suferi comparație v. comparație. 4. Tranz. A îngădui, a permite. Bătrînul avea în ochi și-n glas o asprime care nu suferea răspuns. SADOVEANU, E. 130. Acum suferiți să vă spun și ce nume... le-au dat. NEGRUZZI, S. I 102. Aș suferi și cele mai mari certări și mustrări. DRĂGHICI, R. 80. – Prez. ind. și: súfer (REBREANU, R. I 173), pers. 3 sg. și: súfere (CARAGIALE, O. VII 277, NEGRUZZI, S. I 63, TEODORESCU, P. P. 341).