ZI, zile, s. f. 1. Interval de timp cuprins între răsăritul și apusul Soarelui; timpul cât Soarele rămâne deasupra orizontului; p. ext. lumină solară; interval de timp de 24 de ore, corespunzător unei rotații a Pământului în jurul axei sale; (Astron.) interval de timp între două culminații succesive ale unui astru. ◊ (Determinând noțiunile „an”, „lună”, pentru a le sublinia durata, lungimea) Trei luni de zile. ◊ Loc. adj. De toate zilele sau (rar) de toată ziua = de fiecare zi; p. ext. obișnuit, comun. De zi cu zi = zilnic. ◊ Loc. adv. La zi = a) în fiecare zi, zilnic; b) la ziua, la data cerută; fără întârziere. Zi de (sau cu) zi sau (rar) cu zi de zi = a) zilnic; p. ext. necontenit, perpetuu; b) din ce în ce; progresiv, treptat. Din zi în zi = a) de azi pe mâine; fără termen precis, la infinit. Amâna plecarea din zi în zi; b) pe fiecare zi; p. ext. din ce în ce. De la o zi la alta = zilnic; p. ext. repede, văzând cu ochii. În toate zilele = în fiecare zi, oricând. (Reg.) Pe toată ziua = în fiecare zi; zilnic. De (sau despre, către) ziuă = puțin înainte de a se lumina; spre dimineață. Până în (sau la) ziuă sau de cu ziuă = până a nu se lumina; foarte devreme; dis-de-dimineață. Cu ziua-n cap = foarte devreme. La ziuă = în zori. Peste zi = în cursul zilei, ziua. Zi și noapte sau (adverbial) ziua și noaptea = tot timpul, fără încetare; fără odihnă. Nici zi, nici noapte sau (adverbial) nici ziua, nici noaptea = niciodată. Toată ziua sau ziua toată = de dimineață până seara; p. ext. mereu, continuu. ◊ Expr. A se face ziuă albă = a se lumina complet, a fi plină zi. A face noaptea zi și ziua noapte sau a face din noapte zi = a lucra sau a petrece noaptea și a dormi ziua; p. ext. a duce o viață dezordonată. Bună ziua, formulă de salut, la întâlnire sau la despărțire, în timpul zilei. A da (sau a dori, a pofti cuiva) bună ziua (sau ziua bună) = a saluta pe cineva. (Pop.) A-și lua ziua bună = a-și lua rămas bun. Ca lumina zilei sau ca ziua = (pe lângă adjective ca „limpede”, „clar”) foarte clar, foarte limpede. Într-o (bună) zi sau într-una din zile = odată, cândva. Cât toate zilele (de mare) = foarte mare. A avea (sau a duce) zi bună (sau, rar, albă) cu cineva = a trăi în bune relații cu cineva. A da zi după zi = a lăsa de azi pe mâine; a amâna. La zile mari = la ocazii deosebite; p. ext. rar de tot, în mod excepțional. ◊ (Compus) Zi-lumină = perioadă a zilei (1) cuprinsă între răsăritul și apusul Soarelui. Zi-muncă = unitate de măsură convențională care servește drept etalon pentru stabilirea salariului. ♦ (Adverbial, în formele ziua, zilele, zile) în timpul zilei, în fiecare zi. Ziua umbla, noaptea se odihnea. ◊ (În sintagme și loc., ca unitate de măsură sau de calcul) Zi de muncă = durata timpului în cursul căruia lucrătorul prestează zilnic muncă. Cu ziua = cu plata socotită după zilele muncite; fără angajament permanent. Zi de cale (sau de drum) = distanță care se poate străbate într-o zi cu piciorul. ♦ (Articulat; urmat de o determinare în genitiv sau introdusă prin prep. „de”) Data, momentul în care s-a întâmplat sau urmează să se întâmple ceva; termen, soroc. ◊ Ziua de astăzi = perioada de timp, epoca în care trăim, prezentul. Ziua de mâine = viitorul. Ziua de ieri = trecutul. (În unele credințe religioase) Ziua de apoi = momentul în care viii și morții vor fi chemați la judecata lui Dumnezeu. ◊ (Ca termen calendaristic) Ziua de 1 Mai. (Pop.) Zi-ntâi = prima zi a fiecărei luni. ◊ (În titulatura sărbătorilor sau a anumitor date fixe) Ziua femeii. ◊ Zi aniversară sau ziua nașterii (sau de naștere) = aniversare (a zilei de naștere a cuiva). Ziua (numelui) cuiva = onomastica cuiva. 2. (La pl.) Viață, existență, trai. ◊ Expr. A avea zile = a mai avea de trăit, a-i fi dat să (mai) trăiască. Câte zile voi (sau vei, va etc.) avea = cât voi (sau vei, va etc.) trăi, tot timpul vieții. Abia își ține zilele, se spune despre cineva care trăiește prost, greu, foarte modest. (Pop.) Cu zilele în mână = a) într-o primejdie de moarte, la un pas de moarte; b) înfricoșat, înspăimântat. A ridica (sau a răpune, a curma, a lua) cuiva zilele = a omorî pe cineva. A i se isprăvi cuiva zilele = a muri. A-și urî zilele sau a i se urî cuiva cu zilele = a se sătura de viață, a nu mai voi să trăiască. Vai de zilele mele (sau tale etc.) = vai de capul meu (sau al tău etc.), vai de mine (sau de tine etc.). De (sau în) zilele mele (sau ale tale etc.) = în timpul vieții mele (sau tale etc.). 3. (La pl.; cu determinări care precizează o perioadă de timp) Vreme, epocă. Zilele tinereții. ◊ Expr. Mic de zile = tânăr. Vechi (sau înaintat) în (sau de) zile = înaintat în vârstă, bătrân. (Rar) Veșnic de zile = nemuritor. (A fi) învechit în zile rele = (a fi) înrăit. [Var.: ziuă s. f.] – Lat. dies.

CHEMARE s. 1. invitare, invitație, poftire. (~ cuiva la masă.) 2. convocare, invitare, invitație. (~ lor la poliție.) 3. v. provocare. 4. v. citare. 5. (MIL.; concr.) ordin, (prin Transilv. și Maram.) poruncă. (A primit ~ și s-a prezentat la unitate.) 6. v. apel. 7. v. proclamație. 8. v. menire. 9. v. aptitudine.

A POFTI poftesc 1. tranz. 1) A dori tare; a jindui; a râvni. ◊ Cât poftești cât dorești; cât vrei; oricât. 2) (persoane) A chema în mod politicos (să vină undeva sau să participe la ceva); a solicita printr-o invitație; a invita. 3) pop. (sănătate, fericire, succes etc.) A dori cu deosebită afecțiune; a ura. 4) (urmat de o propoziție completivă cu conjunctivul) A porunci pe un ton aparent politicos. L-a poftit să închidă ușa. 5) înv. A solicita într-o formă categorică. A pofti bani. 2. intranz. A binevoi să vină (pe undeva sau pe la cineva). Poftiți în ospeție la noi. ◊ Să poftească a) să intre; să vină; b) numai să încerce (dacă vrea s-o pățească). /<sl. pohotĕti

ZI, zile, s. f. 1. Interval de timp cuprins între răsăritul și apusul soarelui; timpul cît soarele rămîne deasupra orizontului; p. ext. lumina solară; interval de timp de 24 de ore, dintre două miezuri de noapte consecutive; (Astron.) interval de timp între două culminații succesive ale unui astru. ◊ (Determinînd noțiunile „an”, „lună”, pentru a le sublinia durata, lungimea) Trei luni de zile trec ca o părere (SADOVEANU). ◊ Loc. adj. De toate zilele sau (rar) de toată ziua = de fiecare zi; p. ext. obișnuit. De zi cu zi = zilnic. ◊ Loc. adv. La zi = a) în fiecare zi, zilnic; b) la ziua, la data cerută; fără întîrziere. Zi de (sau cu) zi sau (rar) cu zi de zi = a) zilnic; p. ext. necontenit, perpetuu; b) din ce în ce; progresiv, treptat. Cresc zi cu zi plictiseala și urîtul (SADOVEANU). Din zi în zi = a) de azi pe mîine; fig. la infinit. Amîna din zi în zi (CREANGĂ); b) pe fiecare zi; p. ext. din ce în ce. Observa din zi în zi surprins deosebirea dintre vacanțele de pînă atunci (VORNIC). De la o zi la alta = zilnic; p. ext. repede, văzînd cu ochii. În toate zilele = în fiecare zi, oricînd. (Reg.) Pe toată ziua = în fiecare zi; zilnic. De (sau despre, către) ziuă = puțin înainte de a se lumina; spre dimineață. Pînă în (sau la) ziuă = pînă a nu se lumina; dis-de-dimineață. De cu ziuă (sau, rar, ziua) = foarte devreme, dis-de-dimineață. Cu ziua-n cap = foarte devreme. La ziuă = în zori. Peste zi = în cursul zilei, ziua. Zi (și) noapte (sau ziua și noaptea) = tot timpul, fără încetare; fig. fără preget, fără odihnă. Nici zi, nici noapte sau nici ziua, nici noaptea = niciodată. Toată ziua sau ziua toată = de dimineață pînă seara; p. ext. mereu, continuu. ◊ Expr. A se face ziuă albă = a se lumina complet, a fi plină zi. A face noaptea zi și ziua noapte sau a face din noapte zi = a lucra sau a petrece noaptea și a dormi ziua; p. ext. a duce o viață dezordonată. Bună ziua = formulă de salut. A da (sau a dori, a pofti cuiva) bună ziua (sau ziua bună) = a saluta pe cineva. A-și lua ziua bună = a-și lua rămas bun. Ca lumina zilei sau ca ziua = (pe lîngă adjective ca „limpede”, „clar”) desăvîrșit, perfect. Într-o (bună) zi sau într-una din zile = odată. Pe zi ce trece (sau merge) = cu cît trece timpul, din ce în ce mai mult, progresiv. Cît toate zilele (de mare) = foarte mare. A avea (sau a duce) zi bună (sau, rar, albă) cu cineva = a trăi în bune relații cu cineva. A da zi după zi = a lăsa de azi pe mîine; a amîna. La zile mari = la ocazii deosebite; p. ext. rar de tot. ◊ (Cu determinări introduse prin prep. „de”) Zi de lucru (sau lucrătoare) = a) zi în care se execută programul de lucru obișnuit; b) (înv.) zi de corvadă obligatorie în folosul boierului sau al statului. Zi de repaus (sau de odihnă) = zi în care nu se lucrează, care este destinată odihnei. ♦ (Adverbial, în formele ziua, zilele, zile) În timpul zilei, în fiecare zi. Ziua umbla, noaptea se odihnea (CARAGIALE). ♦ (În expr., ca unitate de măsură sau de calcul) Zi de muncă = numărul ceasurilor de muncă efectuate în interval de 24 de ore. Zi-muncă = unitate de măsură a muncii celor care lucrează în gospodării agricole colective, pe baza căreia se stabilește plata cuvenită. Cu ziua = cu plata socotită după zilele muncite; fără angajament durabil. Zi de cale (sau de drum) = distanță care se poate străbate într-o zi cu piciorul. ♦ (Articulat, urmat de o determinare în genitiv sau introdusă prin prep. „de”) Data, momentul la care s-a întîmplat sau urmează să se întîmple ceva; termen, soroc. ◊ Expr. Ziua de astăzi = timpul, vremea în care trăim. Ziua de mîine = viitorul. Ziua de ieri = trecutul. (În credința creștină) Ziua de apoi = momentul în care viii și morții vor fi chemați la judecata lui dumnezeu. ◊ (Ca termen calendaristic) Ziua de 1 Mai. (Expr.) Zi-ntîi = prima zi a fiecărei luni. Ne dusese... la un zi-ntîi mai, tocmai la Socola (HOGAȘ). ◊ (În titulatura sărbătorilor sau a anumitor date fixe) Ziua femeii. ♦ Zi aniversară sau ziua nașterii (sau de naștere) = aniversare. Ziua (numelui) cuiva = onomastica cuiva. 2. (La pl.) Viață, existență, trai. ◊ Expr. A avea zile = a mai avea de trăit, a-i fi dat să (mai) trăiască. Cîte zile va avea = cît va trăi. A-și ține zilele = a se hrăni, a-și întreține viața. Cu zilele în mînă = a) într-o primejdie de moarte, la un pas de moarte; b) înfricoșat, înspăimîntat. A ridica (sau a răpune, a curma, a lua) cuiva zilele = a omorî pe cineva. A i se isprăvi cuiva zilele = a muri. A-și urî zilele sau a i se urî cuiva cu zilele = a se sătura de viață, a nu mai voi să trăiască. Vai de zilele mele (sau tale etc.) = vai de capul meu (sau al tău etc.), vai de mine (sau de tine etc.). De (sau în) zilele mele (sau ale tale etc.) = în toată viața mea (sau a ta etc.). 3. (La pl., cu determinări care precizează o perioadă de timp) Vreme. Și-o adus aminte de zilele tinereții (GALACTION). ◊ Expr. Mic de zile = tînăr. Vechi (sau înaintat) în (sau de) zile = înaintat în vîrstă, bătrîn. (Rar) Veșnic de zile = nemuritor. O, mag de zile veșnic, la tine am venit (EMINESCU). (A fi) învechit în zile rele = (a fi) înrăit. [Var.: ziuă s. f.] – Lat. dies.

ZI, zile, s. f. 1. Interval de timp cuprins între răsăritul și apusul Soarelui; timpul cât Soarele rămâne deasupra orizontului; p. ext. lumină solară; interval de timp de 24 de ore, corespunzător unei rotații a Pământului în jurul axei sale; (Astron.) interval de timp între două culminații succesive ale unui astru. ◊ (Determinând noțiunile „an”, „lună”, pentru a le sublinia durata, lungimea) Trei luni de zile. ◊ Loc. adj. De toate zilele sau (rar) de toată ziua = de fiecare zi; p. ext. obișnuit, comun. De zi cu zi = zilnic. ◊ Loc. adv. La zi = a) în fiecare zi, zilnic; b) la ziua, la data cerută; fără întârziere. Zi de (sau cu) zi sau (rar) cu zi de zi = a) zilnic; p. ext. necontenit, perpetuu; b) din ce în ce; progresiv, treptat. Din zi în zi = a) de azi pe mâine; fără termen precis, la infinit. Amâna plecarea din zi în zi; b) pe fiecare zi; p. ext. din ce în ce. De la o zi la alta = zilnic; p. ext. repede, văzând cu ochii. În toate zilele = în fiecare zi, oricând. (Reg.) Pe toată ziua = în fiecare zi; zilnic. De (sau despre, către) ziuă = puțin înainte de a se lumina; spre dimineață. Până în (sau la) ziuă sau de cu ziuă = până a nu se lumina; foarte devreme; dis-de-dimineață. Cu ziua-n cap = foarte devreme. La ziuă = în zori. Peste zi = în cursul zilei, ziua. Zi și noapte sau (adverbial) ziua și noaptea = tot timpul, fără încetare; fără odihnă. Nici zi, nici noapte sau (adverbial) nici ziua, nici noaptea = niciodată. Toată ziua sau ziua toată = de dimineață până seara; p. ext. mereu, continuu. ◊ Expr. A se face ziuă albă = a se lumina complet, a fi plină zi. A face noaptea zi și ziua noapte sau a face din noapte zi = a lucra sau a petrece noaptea și a dormi ziua; p. ext. a duce o viață dezordonată. Bună ziua, formulă de salut, la întâlnire sau la despărțire, în timpul zilei. A da (sau a dori, a pofti cuiva) bună ziua (sau ziua bună) = a saluta pe cineva. (Pop.) A-și lua ziua bună = a-și lua rămas bun. Ca lumina zilei sau ca ziua = (pe lângă adjective ca „limpede”, „clar”) foarte clar, foarte limpede. Într-o (bună) zi sau într-una din zile = odată, cândva. Cât toate zilele (de mare) = foarte mare. A avea (sau a duce) zi bună (sau, rar, albă) cu cineva = a trăi în bune relații cu cineva. A da zi după zi = a lăsa de azi pe mâine; a amâna. La zile mari = la ocazii deosebite; p. ext. rar de tot, în mod excepțional. ◊ (Compus) Zi-lumină = perioadă a zilei (1) cuprinsă între răsăritul și apusul Soarelui. Zi-muncă = unitate de măsură convențională care servește drept etalon pentru stabilirea salariului. ♦ (Adverbial, în formele ziua, zilele, zile) în timpul zilei, în fiecare zi. Ziua umbla, noaptea se odihnea. ◊ (În sintagme și loc., ca unitate de măsură sau de calcul) Zi de muncă = numărul de ore în care salariații își desfășoară activitatea în cursul unei zile la locul de muncă. Cu ziua = cu plata socotită după zilele muncite; fără angajament permanent. Zi de cale (sau de drum) = distanță care se poate străbate într-o zi cu piciorul. ♦ (Articulat; urmat de o determinare în genitiv sau introdusă prin prep. „de”) Dată la care s-a petrecut sau urmează să se petreacă ceva; termen, soroc. ◊ Ziua de astăzi = perioada de timp, epoca în care trăim, prezentul. Ziua de mâine = viitorul. Ziua de ieri = trecutul. (În religia creștină) Ziua de apoi = momentul în care viii și morții vor fi chemați la judecata lui Dumnezeu. ◊ (Ca termen calendaristic) Ziua de 1 Mai. (Pop.) Zi-ntâi = prima zi a fiecărei luni. ◊ (În titulatura sărbătorilor sau a anumitor date fixe) Ziua femeii. ◊ Zi aniversară sau ziua nașterii (sau de naștere) = aniversare (a zilei de naștere a cuiva). Ziua (numelui) cuiva = onomastica cuiva. 2. (La pl.) Viață, existență, trai. ◊ Expr. A avea zile = a mai avea de trăit, a-i fi dat să (mai) trăiască. Câte zile voi (sau vei, va etc.) avea = cât voi (sau vei, va etc.) trăi, tot timpul vieții. Abia își ține zilele, se spune despre cineva care trăiește prost, greu, foarte modest. (Pop.) Cu zilele în mână = a) într-o primejdie de moarte, la un pas de moarte; b) înfricoșat, înspăimântat. A ridica (sau a răpune, a curma, a lua) cuiva zilele = a omorî pe cineva. A i se isprăvi cuiva zilele = a muri. A-și urî zilele sau a i se urî cuiva cu zilele = a se sătura de viață, a nu mai voi să trăiască. Vai de zilele mele (sau tale etc.) = vai de capul meu (sau al tău etc.), vai de mine (sau de tine etc.). De (sau în) zilele mele (sau ale tale etc.) = în timpul vieții mele (sau tale etc.). 3. (La pl.; cu determinări care precizează o perioadă de timp) Vreme, epocă. Zilele tinereții. ◊ Expr. Mic de zile = tânăr. Vechi (sau înaintat) în (sau de) zile = înaintat în vârstă, bătrân. (Rar) Veșnic de zile = nemuritor. (A fi) învechit în zile rele = (a fi) înrăit. [Var.: ziuă s. f.] – Lat. dies.

POFTI, poftesc, vb. IV. Tranz. 1. A dori, a voi (ceva). Postelnicul Ștefan a poftit să plece. Șetrarul Neculai ar fi poftit să-l mai ție. SADOVEANU, F. J. 536. Începe a-i aduce care dincotro rachiu, tutun, lăutari și tot ce-i poftea lui Ivan sufletul. CREANGĂ, P. 309. Bine ai venit, domnule, ce poftești de la noi? NEGRUZZI, S. I 172. ◊ Absol. Îndrăznește, îndrăznește, Dacă inima-ți poftește. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 383. ◊ Expr. Cît poftești = a) oricît; b) admit, de acord. Proprietar da, cît poftești, însă moșiile nici le văd cu ochii. GANE, N. III 186. ♦ (Învechit și arhaizant) A cere (ceva). Călăuzul său s-a dus la palatul acelei muieri cu faimă, poftind intrare pentru un călător. SADOVEANU, D. P. 177. Au poftit carne friptă pe grătar și pîne albă ș-au băut o garafă de vin. id. B. 76. 2. A invita, a chema (pe cineva), a îmbia. Ne pofti la o masă foarte gustoasă și bogată. SADOVEANU, O. VII 186. Îmi dete adresa și mă pofti să viu pe la el cînd m-oi întoarce în București. VLAHUȚĂ, O. A. 192. Se duce prin pădure să caute pe cumătru-său și să-l poftească la praznic. CREANGĂ, P. 30. E un om plin de științe și l-am poftit să vie să-ți dea lecții de trei ori pe săptămînă. NEGRUZZI, S. I 7. ♦ Refl. reciproc. A se îmbia, a se îndemna, a se invita (unul pe altul). Ne poftim ca oarecine la temniță. ALECSANDRI, T. I 138. 3. (Construit cu dativul) A face (cuiva) o urare, a ura. Cînd apucară pe poteca bisericii, unul dintre răzăși, om cărunt cu obrazul brăzdat, se abătu spre ei și le pofti ziua bună. SADOVEANU, O. VII 60. Fetele împăratului... îi sărutară mîna, îi poftiră biruință. ISPIRESCU, L. 49. Cu prilejul înnoirei anului, mă grăbăsc ca să-ți poftesc cele mai mari norociri. KOGĂLNICEANU, S. 55. 4. A ruga (pe cineva). Poftește pe moș Fotea că dacă i-or mai pica ceva curele bune, să mai facă așa din cînd în cînd cîte unul [bici]. CREANGĂ, A. 3. Trimise o solie și la craiul Poloniei, poftindu-l ca să nu sprijinească pe dușmanul său. BĂLCESCU, O. II 279. ◊ (Uneori cu sens de poruncă) Te poftesc să nu te-amesteci în conversația noastră. ALECSANDRI, T. 766. 5. A binevoi (să vină, să facă ceva etc.). Socrul roagă-n capul mesei să poftească să se pună Nunul mare, mîndrul soare, și pe nună, mîndra lună. EMINESCU, O. I 85. ♦ Intranz. A veni. Da de ce nu poftiți și dumneavoastră să vedeți petrecerea noastră? REBREANU, I. 22. Foarte-ți mulțumesc numai și numai că ai poftit în casa mea și mi-ai cinstit masa. CARAGIALE, P. 128. Din nou să vă gătiți, Ca la nuntă să-mi poftiți. TEODORESCU, P. P. 621. – Variantă: (învechit și regional) pohti (C. PETRESCU, A. R. 196, ODOBESCU, S. I 83) vb. IV.

SALUT. Subst. Salut, salutare, închinare, închinăciune (înv.), plecăciune, temenea, ploconeală, ploconire, mătanie, salamalec, reverență. Formulă de salut. Ceremonie. Ceremonial, etichetă (fig.), protocol. Vb. A saluta, a da binețe, a da (a dori, a pofti) cuiva bună ziua, a da noroc; a se închina, a se ploconi, a se pleca, a se mătăni (reg.), a se temeni (rar). A se saluta, a-și da binețe, a-și da bună ziua. A întinde mîna, a da mîna cu cineva, a strînge cuiva mîna. A săruta mîna. A-și ridica pălăria, a-și lua (a-și scoate) căciula. A-și lua rămas bun, a-și lua la revedere, a-și lua ziua bună. A da cuiva bună seara, a-și lua de la cineva bună seara (seara bună). V. comportare, formule de salut, politețe.

CHEMARE s. 1. invitare, invitație, poftire. (~ cuiva la masă.) 2. convocare, invitare, invitație. (~ lor la direcție, la miliție etc.) 3. invitare, provocare. (~ cuiva la luptă.) 4. (JUR.) citare, citație, invitare, invitație. (~ cuiva în fața instanței.) 5. (MIL.; concr.) ordin, (prin Transilv. și Maram.) poruncă. (A primit ~ și s-a prezentat la unitate.) 6. apel. (O ~ adresată maselor.) 7. (concr.) proclamație. (A publicat ~.) 8. menire, misiune, rol, sarcină, (reg.) menință, (livr. fig.) saccrdoțiu. (Și-a împlinit ~.) 9. aplecare, aplicație, aptitudine, atracție, dar, har, înclinare, înclinație, înzestrare, pornire, predilecție, predispoziție, preferință, talent, vocație, (livr.) propensiune, (pop.) tragere, (înv.) aplecăciune, plecare. (Și-a demonstrat din plin ~ pentru...)

INVITARE s. 1. chemare, invitație, poftire. (~ cuiva la masă.) 2. invitație, solicitare, (înv.) poftă. (A dat curs ~ primite.) 3. chemare, convocare, invitație. (~ lor la direcție.) 4. chemare, provocare. (~ cuiva la luptă.) 5. (JUR.) chemare, citare, citație, invitație. (~ cuiva în fața instanței.) 6. invitație, somare, somație. (~ făcută cuiva pentru a respecta legalitatea.)

INVITAȚIE s. 1. chemare, invitare, poftire. (~ cuiva la masă.) 2. invitare, solicitare, (înv.) poftă. (A dat curs ~ primite.) 3. îmbiere, poftire, (rar) îmbială. (~ții reciproce la...) 4. chemare, convocare, invitare. (~ lor la direcție.) 5. (JUR.) chemare, citare, citație, invitare. (~ cuiva în fața instanței.) 6. invitare, somare, somație. (~ cuiva pentru respectarea legalității.)

suflet sn [At: COD. VOR.² 8^v/11 / V: (înv) sof~, (reg) ~ă sf / Pl: ~e / E: ml sufflitus (<sufflare)] 1 (Îvp; astăzi mai ales în locuțiuni și expresii) Respirație. 2 (Pex) Expirație (6). 3 (Ccr) Suflare (24). 4 (Pe lângă verbe de mișcare; îlav) Într-un ~ sau (înv) tot sau numai într-un ~ Foarte repede. 5 (Pe lângă verbe de mișcare; îal) Continuu (1). 6 (Înv; îal; șîf) Cu un ~ În același timp. 7 (Îe) A(-și) trage ~ul A respira. 8 (Îae) A inspira. 9 (Îae) A se odihni. 10 (Îae) A se liniști. 11 (Îe) A-i veni ~ul la loc A-și potoli respirația. 12 (Pex; îae) A-și reveni dintr-o sperietură, o emoție etc. 13 (Îe) A se umple de ~ A nu mai putea respira normal din cauza unui efort fizic prea mare. 14 (Îae) A-și pierde răsuflarea. 15 (Pex; îae) A gâfâi (1). 16 (Îe) A-și lua (sau a prinde la) ~ A trage adânc aer în piept, pentru a-și recăpăta puterile. 17 (Pex; îae) A-și recăpăta puterile. 18 Starea sau însușirea de a trăi sau a fi viu Si: viață (1). 19 (Îla) Plin de ~ Vioi. 20 (Îal) Energic (1). 21 (Îal) Vesel (1). 22-23 (Îlav) Cu (sau fără) ~ Cu (sau fără) însuflețire, cu (sau fără) elan. 24 (Pfm; îe) Vai de ~ul tău (sau său, lui etc.) Exprimă convingerea că cineva o duce greu, sau se află într-o situație grea Si: (fam) vai de suflețelul tău 25 (Pfm; îae) Exprimă convingerea că cineva este foarte necăjit Si: (fam) vai de suflețelul tău. 26 (Îvp; îe) A scăpa (sau a rămâne) numai cu ~ul (ori cu ~ele) A sărăci (3). 27 (Îe) A avea șapte (sau nouă) ~e sau (reg) a avea ~ cu crăci A avea o mare rezistență fizică. 28 (Îae) A trăi mult. 29 (Reg; îe) A rămâne cu ~ul în oase A rămâne în viață. 30 (Reg; îe) A da ~ul din oase A-și da viața. 31 (Reg; îe) A avea ~ul în oase A fi foarte slab. 32 (Reg; îe) A avea ceva la (sau după) ~ul său (ori pe ~) A poseda ceva. 33 (Înv; pfm; de obicei la Vc; adesea urmat de un aps) ~ul meu Termen cu care se dezmiardă o persoană dragă. 34 (În filozofia idealistă și în concepțiile religioase; îoc trup) Substanță imaterială, de sine stătătoare, independentă de corp, considerată ca principiu al vieții umane și socotită de origine divină și nemuritoare Si: spirit, (12), (îvp) duh¹ (12), (înv) sufleție (4). 35 (Reg; îs) Partea ~ului Parte din avere pe care și-o rezervă părinții pentru întreținerea lor, când împart averea la copii. 36 (Îla) Cu ~ul în palmă Care nu-și ascunde sentimentele. 37 (Fam; îe) Cu ~ul la gură (sau pe buze) Abia mai putând respira din cauza oboselii, a emoției etc. 38 (Îal) Cu nerăbdare. 39 (Îal) (În mod) interesat. 40 (Îal) În agonie. 41 (Îe) (A fi) ~ călător sau (reg) a i se bate ~ul în tindă Exprimă convingerea că cineva nu mai are mult de trăit, că se află în pragul morții. 42 (Pfm; îe) A-și da sau a-i ieși cuiva ~ul ori (reg; îf) a-și stupi ~ul, a-i zbura (cuiva) ~ul, a-i pieri (cuiva) ~ul, a da ~ul din el, din ea etc. A muri¹. 43 (Pfm; îae; șîf) A-și da ~ul, (pop) a-și stupi ~ul A obosi prea mult într-o acțiune Si: a-și scoate sufletul, (pfm) a-i ieși suflengherul. 44 (Pfm; îae și îaf) A se extenua muncind. 45 (Pfm; îae și îaf) A fi la capătul puterilor. 46 (Îvp; fam; îe) A-i scoate cuiva ~ul, (pfm; îf) a-i lua cuiva ~ul A nu lăsa (pe cineva) în pace. 47 (Îae) A necăji. 48 (Pop; îe) A-și scuipa (sau, reg) a-și stupi ~ul cu cineva A se obosi în mod exagerat. 49 (Pop; îae) A se chinui (pentru a determina pe cineva să facă un anumit lucru). 50 (Pop; pex; îae) A se supăra foarte tare. 51 (În practicile religiei ortodoxe) (A fi, a da, a împărți, a căuta, a face) de (sau pentru) ~ul cuiva (care a murit) (A fi, a da, a împărți, a face cele necesare) ca pomană pentru absolvirea de păcate a celor morți și pentru odihna lor. 52 (În practicile religiei ortodoxe) (Să) fie de ~ul cuiva! Exprimă dorința ca Dumnezeu să ierte păcatele celui pomenit. 53 (În practicile religioase; îe) A(-și) căuta (sau a-și vedea, reg, a-și griji) de ~ A trăi conform normelor bisericești (cu posturi și rugăciuni). 54 (În practicile religioase; pex; îae) A se pocăi¹. 55 (Înv; îe) A da (sau a lăsa) drept ~ A da sau a lăsa o parte din avere cuiva în vederea pomenirii după moarte. 56 (Îvp; îe) A fi un ~ în două trupuri (sau o mână și un ~) A se potrivi din toate punctele de vedere cu cineva. 57 (Îvp; îae) A fi în armonie perfectă cu cineva. 58 (Îvp; îae) A fi nedespărțit de cineva. 59 (Îe) A-și vinde (sau a-și da) ~ul pentru ceva ori a fi vândut cu trup și ~ cuiva A fi lipsit de scrupule, făcând orice pentru (cel care îi oferă) avantaje personale. 60 (Reg; îe) A da ~ului cu de toate A se hrăni cu tot felul de bunătăți. 61 (Reg; îae) A nu se abține de la nimic. 62 (Ent; pop; îc) ~-de-strigoi Strigă (2) (Acherontia atropos). 63 (Ent; pop; îc) ~-ul-morților (sau ~ul-mortului) Bohoci (Mamestra brassicae). 64 (De obicei cu determinări care arată felul sau urmat de determinările „de om”, „de țigan”) Tot ceea ce are viață (și se mișcă) Si: ființă, suflare (19), vietate, viețuitoare. 65 (De obicei cu determinări care arată felul sau urmat de determinările „de om”, „de țigan”; spc; fig) Om. 66 (De obicei cu determinări care arată felul sau urmat de determinările „de om”, „de țigan”; spc; fig) Persoană. 67 (Pop; spc) Locuitor. 68 Latură psihică, spirituală a omului, alcătuită din totalitatea proceselor afective, voliționale și intelectuale și care constituie principiul sensibilității și al rațiunii Si: conștiință (6), cuget (1), gândire (1), psihic, (iuz) simțire, (liv) for interior, (grî) sinidisis. 69 (Îlav) În adâncul (sau în fundul) ~ului În intimitatea ființei umane. 70 (Îal) În sinea mea, ta etc. 71 (Fig) Ceea ce constituie elementul specific al spiritualității unei colectivități umane, al unei națiuni etc. 72 (Fig) Ansamblul stărilor de conștiință comune membrilor unui grup de oameni. 73 Inima (ca sediu al sensibilității, al sentimentelor etc.). 74 Ansamblul facultăților afective și morale ale cuiva. 75 (Îla) De ~ Afectiv (1). 76 (Îvp; îs) Copil (sau fiu, fiică, fecior etc.) de ~ Copil (fiu, fiică, fecior etc.) adoptiv. 77 (Îe) A lua (sau a crește, a ține) de ~ pe cineva A înfia. 78 (Îe; d. copii) Luat (sau crescut) de ~ Înfiat. 79 (Îe) A da de ~ A-și ceda copilul cuiva care îl înfiază. 80 (Îlav) Din ~ sau din (ori cu) tot ~ul, din adâncul (sau din fundul) ~ului Cu participare totală Si: din toată inima. 81 (Îal) Cu toată convingerea, sinceritatea, cu tot devotamentul Si: din toată inima. 82 (Îal) Foarte mult sau foarte tare Si: din toată inima. 83 (Fam; îe) A uita (sau a se băga) în ~ul cuiva (șîf) a se vârî în ~ul cuiva A fi foarte insistent față de cineva. 84 (Fam; îae; îaf) A plictisi cu prezența, cu insistențele etc. pe cineva. 85 (Fam; îae) A deveni drag cuiva. 86 (Pfm) A-i arde (cuiva) ~ul de (sau după) ceva A dori foarte mult ceva. 87 (Îe) A arde la ~ A chinui (4). 88 (Fam; îe) A-l durea (sau a i se rupe) ~ul ori a-l durea în ~ (de cineva sau de ceva) A suferi mult în legătură cu cineva sau ceva. 89 (Fam; îae) A-și exprima compătimirea, regretul etc. pentru cineva sau pentru ceva. 90 (Fam; îae) A-i părea rău după cineva sau după ceva. 91 (Pop; îe) A-i arde (sau a i se frige) cuiva ~ul de sete A fi foarte însetat. 92 (Pfm; îe) A nu avea (pe cineva) la ~ A nu suferi pe cineva. 93 (Îe) A sta cuiva pe ~ A incomoda pe cineva. 94 (Pfm; îe) A-i pofti cuiva ~ul ceva A dori foarte mult un lucru. 95 (Pfm; îae) A avea chef de ceva. 96 (Reg; fam; îe) A-și săra ~ul A se bucura de o izbândă. 97 (Reg; fam; îae; șîf) A i se săra ~ul A se răzbuna. 98 (Reg; fam; îae; îaf) A se simți răzbunat. 99 (Reg; îe) A i se lua dinspre ~ A i se tăia pofta de mâncare. 100 (Reg; pex; îae) A-i fi greață. 101 (Reg) Inimă (ca organ al corpului uman). 102 (Rar; îe) A strânge pe cineva la ~ A strânge la piept. 103 (De obicei cu determinări care arată felul) Trăsătură de caracter (bună sau rea) a cuiva, fel de a fi. 104 (Pgn) Caracter (7). 105 (Reg; îla; d. oameni) Lăsat (sau lepădat) de ~ Nelegiuit. 106 (Îal) Criminal² (1). 107 Complex de calități alese, proprii unei persoane. 108 Purtare blândă, înțelegătoare. 109 Atitudine cuviincioasă, respectuoasă Si: omenie. 110 (Rar; prc) Milă¹. 111 (Îvp; fam; îla; d. oameni) Cu ~ Bun¹ (2). 112 (Îal) Milos. 113 (Îal) Generos (2). 114 (Îvp; fam; îla; d. oameni) Fără ~ Rău. 115 (Îal) Nemilos. 116 Persoană considerată din punctul de vedere al trăsăturilor sale de caracter. 117 (Îvr; îe) A cere sau (a acționa etc.) în ~ul cuiva În numele cuiva. 118 Sentiment al responsabilității morale față de propria conduită. 119 (Îvr; îe) Pe (sau cu) ~ul meu (tău, său etc.) Exprimă încercarea de a adeveri ceva prin jurământ. 120 (Îe) A avea (sau a-i sta cuiva, reg, strâmb) (ceva) pe ~ A fi preocupat, chinuit, apăsat de ceva. 121 (Pex; îae) A se simți vinovat de ceva. 122 (Îae) A avea conștiința încărcată. 123 (Înv; îe) A(-și) lua ceva pe ~ul (sau asupra ~ului) cuiva A-și asuma întreaga răspundere. 124 A i se lua (ceva) de pe ~ A se elibera de o mare răspundere, de o vină, de un necaz etc. 125 Factor, element etc. esențial al unui lucru, al unei acțiuni, al unei concepții, al unui fapt etc. 126 Parte determinantă, hotărâtoare, vitală a ceva. 127 (Rar) Avânt (11). 128 Însuflețire. 129 Impuls. 130 (Bot; înv; lpl) Lăcrimioară (Convallaria majalis).

zi s.f. I 1 (în opoz. cu „noapte”) Interval de timp cuprins între răsăritul și apusul soarelui; timpul cît soarele rămîne deasupra orizontului. Ziua scade, noaptea crește Și frunzișul mi-l rărește (EMIN.). În tot timpul zilei avusesem marea liniștită și cerul curat (BART). *Zi-muncă = unitate de măsură convențională, folosită ca etalon pentru stabilirea salariului. Zi de muncă (sau de lucru) = durata timpului în cursul căruia cineva prestează zilnic munca. Într-o zi de lucru, găsești arareori, mai ales dimineața, atîta lume la acest club (CA. PETR). ∆ expr. (pop.) A face zile de muncă = a lucra temporar, ca zilier. Zi scurtă = zi lucrătoare cu program redus. Ziua jumătate = a) parte a zilei cuprinsă între dimineață și ora 12; b) restr. amiază. Umblă în oraș pînă la ziua jumătate (BRĂT.). (înv., pop.) Zi de cale (sau de drum, de marș etc.) = distanță care se poate străbate într-o zi cu piciorul. Se afla... la o zi de cale cătră asfințit, un tîrgușor cu numele Volcineț (SADOV.). Zile de meremet v. meremet. ◊ Loc.adj. De zi = a) care acționează, lucrează, se efectuează în timpul unei zile. Așa-i cu meșteșugurile de zi (SADOV.); b) din decursul unei zile. Între orele de zi și cele de noapte, mai săvîrșea cîteva operații obscure (PER). ◊ Loc.adj., adv. Cu ziua = a) (care este sau care lucrează) fară angajament permanent; temporar (pe durata unei zile); b) (plătit) după un tarif socotit pe munca prestată în timpul unei zile. ◊ Loc.adv. Nici zi, nici noapte sau nici ziua, nici noaptea = niciodată. Ele nu dorm nici zi, nici noapte (ISP.). (Și) zi și noapte (sau nopți) sau (și) ziua și noaptea, zi noapte, zile (și) nopți, toată ziua (și) toată noaptea, noaptea și ziua, nopți și zile, din (de) zi (și) pînă-n noapte (sau seară) = a) tot timpul, (aproape) continuu, fară încetare, neîntrerupt. Oamenii țineau zi și noapte zăvozii în lanțuri (VOIC.); b) fig. fără preget. Așa ostenim zi și noapte; tăcem și dau zvon numai tălăncile (SADOV.). Toată ziua (bună ziua) sau ziua toată = a) de dimineață pînă seara. Toată ziua trec mașini (H. LOV.); b) ext. mereu, continuu. Toată ziua... umple satul cu răutățile și prostiile lui. Peste zi = în cursul zilei, ziua. ◊ expr. A face noaptea zi și ziua noapte sau a face din noapte zi = a) a lucra sau a petrece noaptea și a dormi ziua. Catihetul... făcea ziua noapte și noaptea zi,jucînd stos (CR.); b) ext. a duce o viață dezordonată. Cît toate zilele (de mare) = foarte mare. A-i veni cuiva zi de plată și răsplată v. răsplată. ◊ Compus: zi-lumină = perioadă a zilei cuprinsă între răsăritul și apusul soarelui. ♦ (adv.; în formele „ziua”, „zilele”, „zile”) În timpul zilei, în fiecare zi. Ziua, stelele dorm (STANCU). 2 Lumină solară care face ca obiectele, ființele etc. să devină vizibile, clare, distincte. În curînd se va face ziuă. ◊ Albul zilei v. alb. Crăpatul zilei (sau de ziuă) v. crăpat. Revărsatul zilei sau revărsat de zi (sau de ziuă) v. revărsat. ◊ Loc.adv. (Pînă) în (sau la, înspre, spre, către, pop., despre) ziuă sau de cu ziuă = puțin înainte de a se lumina; spre dimineață. Deunăzi, către ziuă, visasem că murisem (MACED.). Nunta se întinde... Pînă la ziuă (LAB.). Spre ziuă, a început să plouă. ◊ expr. Cu ziua-n cap = foarte devreme. (A se face) ziuă albă = a se lumina complet, a fi plină zi. Ca lumina zilei sau ca ziua = (pe lîngă adj. ca „clar”) foarte clar, foarte limpede. A se crăpa de ziuă v. crăpa. A se îngîna ziua cu noaptea v. îngîna. A se lumina de ziuă v. lumina. A răsări (sau a se arăta) la lumina zilei v. lumină. A miji sau a se miji de ziuă v. miji. A se mîneca de ziuă v. mînecă. A răsări la lumina zilei v. răsări. se revărsa zori de ziuă sau a se revărsa de ziuă v. revărsa. A vedea lumina zilei v. vedea. ♦ poet. Soarele ca sursă de lumină pentru Pămînt. A zilei raze roșii în inimă-mi pătrund (EMIN.). 3 Interval de timp de 24 de ore, corespunzător unei rotații a Pămîntului în jurul axei sale; durată de 24 de ore luată ca unitate de timp; timpul care separă momentul prezent de un alt moment evaluat după această unitate; ext. durată imprecisă de timp care corespunde cu aproximație unei perioade de 24 de ore. În trei zile au serbat logodna (REBR.). ◊ (determ. noțiunile „an”, „lună”, pentru a le sublinia durata) Doi ani de zile au trecut de cînd ne-am văzut, tot la o conferință. ◊ Zi calendaristică (sau civilă) = interval de timp cuprins între miezurile a două nopți consecutive. ◊ Loc.adj. De toate zilele sau de toată ziua = a) de fiecare zi; cotidian. Aveau pîinea cea de toate zilele (SADOV.). ∆ Vorbire de toate zilele v. vorbire; b) ext. care se întîmplă în mod regulat; curent, obișnuit. În schimbul rugăciunilor de toate zilele, dăruiește oamenilor bucurii (REBR.). ◊ Loc.adj., adv. De zi cu zi = a) (care are loc, se petrece, se întîmplă, se face etc.) în fiecare zi; zilnic. Privind cămările din sine, De zi cu zi le află tot mai pline (LAB.); b) ext. (care se face, se întîmplă) în mod regulat; curent, obișnuit. ◊ Loc.adv. Zi de (sau cu) zi = a) zilnic, cotidian. Nu mi-a dat prin cap să țin zi cu zi socoteala (CAR.); b) ext. necontenit, continuu, perpetuu. Zi cu zi simțea însă că locul lui nu este aici (REBR); c) din ce în ce; treptat, progresiv. Vedeam cum zi de zi... se înstrăina (CA. PETR.). Din zi în zi = a) la o dată apropiată (care se schimbă mereu). Din zi în zi trebuie să-mi sosească pianul, expediat din București demult (CAR.); b) fig. fară termen precis; la infinit. Amîna din zi în zi (CR.); c) ext. pe măsură ce trece timpul; încetul cu încetul (și continuu), progresiv. Se încălzea din zi în zi mai mult,pămîntul se zbicea (AGÂR.). De la o zi la alta = a) zilnic; b) ext. repede, văzînd cu ochii. Vederea i se slăbea de la o zi la alta (CE. PETR). În toate zilele = în fiecare zi, oricînd; foarte des, mereu. O văz în toate zilele (BARO.). Într-o (bună) zi sau într-una din zile = la un moment dat; cîndva, odată. Într-o zi, privind lung înapoi..., a văzut-o (CA. PETR.). Pe (sau cu) fiecare (sau fiece) zi = din ce în ce mai mult; progresiv. (reg.) Pe toată ziua = în fiecare zi; zilnic. ◊ expr. A trăi (sau a o duce) de pe o zi pe alta = a duce un trai nesigur, precar. A da zi după zi = a lăsa de azi pe mîine; a amîna. A rămîne pentru (sau pe) zi v. rămîne. ♦ (astron.) Interval de timp între două culminații succesive ale unui astru. ◊ Zi solară adevărată = interval de timp între două treceri succesive ale Soarelui la același meridian. Zi solară mijlocie = interval de timp (cu durata constantă de 24 de ore) între două treceri succesive ale unui soare fictiv la același meridian. Zi lunară v. lunar. Zi maregrafică v. maregrafic. Zi siderală v. sideral. Zi solară v. solar. II Perioadă de timp (de 12 sau 24 de ore, ori de mai lungă durată) considerată după caracterul sau evenimentele care au loc în acest interval: 1 (după aspectul vremii) Iulie... a adus zile foarte frumoase (SADOV.). 2 (după caracterul fericit sau nefericit, important sau lipsit de importanță) Urmară zile negre pentru elevele și elevii bursieri (CA. PETR.). ◊ Bună ziua sau,pop., ziua bună, formulă de salut, la întîlnire sau la despărțire, în timpul zilei. ∆ expr. Simplu ca bună ziua v. simplu. ◊ Zile grele v. greu. Zile lungi v. lung. Zi mare v. mare. Zile nefaste v. nefast. ◊ expr. A da (sau a dori, a pofti) cuiva bună ziua (sau, pop., ziua bună) = a saluta pe cineva. A-și lua bună ziua (sau ziua bună) (de la cineva sau de la ceva) = a) a-și lua rămas bun; b) (fam.) a renunța definitiv (la ceva); a socoti (ceva) drept pierdut. Bună ziua am (sau ai, a etc.) dat, belea pe cap mi-am (ori ți-ai, și-a etc.) căpătat, se spune atunci cînd intenția îți este răstălmăcită sau cînd, nevinovat, intri într-o (mică) încurcătură. A se lăsa loc de bună ziua = a se mai păstra unele relații bune cu cineva. A-și lua ziuă bună v. lua. A strînge bani albi pentru zile negre v. Ban. Aface (cuiva) zile negre v. negru. A trăi zile albe v. trăi. 3 (după caracterul religios, social sau legal) Mîine este zi de sărbătoare. ◊ (în titulatura sărbătorilor sau a anumitor date fixe) Se apropie ziua femeii. ◊ (pop.) Zi-ntîi = a) prima zi a fiecărei luni sau a unui an; b) (relig.; art.) sfințire cu agheasmă pe care o face preotul la locuințele credincioșilor, la data de întîi a lunii. Zi împărătească v. împărătesc. Ziua macaveilor v. macavei. Ziua morților v. mort. Ziua moșilor v. moș. Ziua de mucenici v. mucenic. ◊ expr. La zile mari = a) la ocazii deosebite; b) ext. rar de tot, în mod excepțional. 4 (în legătură cu evenimente sociale, istorice etc.) în zilele lui Ștefan cel Mare s-au ridicat multe biserici. ◊ Zi de doliu v. doliu. ◊ expr. La (sau în) zilele lui (sau ei) = în perioada de început, de maximă eficiență. Era îmbrăcată cu o bluză ce fusese la zilele ei roșie. 5 (după semnificația zilei în mod particular; și zi aniversară) Aniversare (a zilei de naștere a cuiva). De ziua ta... nu te-am uitat (MINUL.). Își sărbătorește ziua de naștere la restaurant. Zi de naștere sau ziua nașterii v. naștere. Ziua numelui, zi de nume v. nume. Zi onomastică v. onomastic. * expr. Vine (sau a venit, va veni etc.) (și) ziua mea (sau ta, lui etc.) v. veni. III (urmat de determ. în gen. sau introduse prin prep. „de”) Indicarea (precisă a) momentului în care un eveniment a avut sau urmează să aibă loc; dată; termen, soroc. Vînătorii... s-au întrunit în congres la Sibiu în ziua de 15 iulie (SADOV.). ◊ (ca termen calendaristic) Ziua deDecembrie. Zilele babei (sau babelor) v. babă. Zilele corbului v. corb. ◊ La zi = a) loc.adj., adv. la termenul stabilit (fară întîrziere). Te pui la zi cu examenele (CE. PETR.); b) loc.adv., adj. (care este) pus la punct cu ultimele noutăți. O nouă ediție, la zi, cu sutele de completări și corectări aduse în timp (PER.); c) loc.adj. care trebuie să fie pregătit pentru ziua respectivă. Mă punea să fac cu regularitate lectura textului literar la zi (PER.); d) loc.adv. zilnic. Mustățile-i rase la zi evidențiau un nas zvîrlit în sus ca o trompetă (MIR.). IV (indică o perioadă nedeterminată de timp) 1 (la pl; urmat sau precedat de adj.dem. „acest”) Timp viitor apropiat de momentul prezent. Zilele acestea am să plec (REBR). ◊ Ziua de mîine = viitorul. Eu mă gîndesc la ziua de mîine (CA. PETR.). Ziua de astăzi (sau de azi) = perioada de timp, epoca în care trăim; prezentul. Nu se putea călători așa de ușor și fără primejdii ca în ziua de astăzi (CR.). (relig.) Ziua de apoi v. apoi. ◊ expr. Nesiguranța zilei de mîine v. nesiguranță. A (nu) mai ajunge să vadă ziua de mîine v. vedea. ♦ (la sg. gen.; ca determ. al unui subst.) Perioadă actuală, prezentă, modernă. N-are curajul să înfrunte moda zilei (PER). ◊ Loc.adv. De zile = a) de mult timp. De zile, nu fac altceva decît să beau; b) de puțină vreme. Promisiunea rămîne promisiune. E o chestiune de zile (E. BAR.). Cu zilele = vreme îndelungată. Nu mai trecea pe acasă cu zilele. 2 (mai ales la pl.; cu determ. ca „vechimi”, „tinereți”) Perioadă de timp situată în trecut. Și-a adus aminte de zilele tinereții (GAL.). ◊ Ziua de ieri = trecutul. ◊ expr. A căuta ziua de ieri = a căuta ceva ce nu există. 3 (la pl.) Viață, existență, trai. Zilele îi erau numărate (PRED.). ◊ Loc.adj. Cu zile = cu viață, sănătos. Cu zile mergeți, dragii mei, Și să veniți cu zile! (ALECS.). ◊ expr. A avea zile (multe) sau a avea zile cu carul = a mai avea de trăit, a-i fi dat să (mai) trăiască. Cîte zile voi (sau vei, va etc.) avea = cît voi (sau vei, va etc.) trăi, tot timpul vieții. (Abia) își ține (sau își duce) zilele, se spune despre cineva care trăiește prost, greu, foarte modest. A trăi cu zile = a trăi în mizerie. A ridica (sau a curma, a lua) cuiva zilele = a omorî pe cineva. A-și pune capăt zilelor sau a-și curma zilele = a se sinucide. E mișelnic lucru singur zilele să-ți curmi (VLAH.). O să mă ierte, pentru că... nu mi-am pus capăt zilelor (H. LOV.). A i se isprăvi cuiva zilele = a muri. A(-și) număra zilele = a) a nu mai avea mult de trăit; b) a nu mai avea mult de răbdat, de așteptat; a fi pe punctul de a scăpa de ceva neplăcut. A-și urî zilele sau a i se urî (cuiva) cu zilele = a se sătura de viață, a nu mai voi să trăiască. Vai de zilele mele (sau tale, lui etc.) = vai de capul meu (sau al tău, al lui etc.), vai de mine (sau de tine, de el etc.). Din (sau în) zilele mele (sau tale, sale etc.) = în timpul vieții mele (sau tale, sale etc.). A avea (sau a duce, a vedea) zi bună sau zile multe și bune (cu cineva) = a trăi în bune relații cu cineva. (A fi) vechi de (sau în) zile (ori înaintat în zile) = (a fi) bătrîn sau foarte bătrîn. A fi învechit în zile rele, se spune despre un om înrăit. (A fi) veșnic de zile = (a fi) nemuritor. (A fi) mic de zile = a) (a fi) tînăr sau prea tînăr; b) (a fi) lipsit de valoare; mediocru. Noi, epigonii... Mici de zile, mari de patimi (EMIN.). A-l ajunge pe cineva zilele v. ajunge. A face (cuiva) zile fripte v. fript. (Că sau doar) n-au intrat zilele în sac v. intra. A-și încheia zilele (undeva) v. încheia. A îngropa zilele cuiva v. îngropa. A lăsa (pe cineva) cu zile sau a-i lăsa (cuiva) zilele v. lăsa. Cu zilele în mînă v. mînă. A muri cu zilele în mînă v. mînă. A mînca cuiva (sau a-și mînca cu cineva ori cu ceva) zilele v. mînca. A mîntui pe cineva de zile v. mîntui. A nu mai avea zile multe v. mult. A nu număra zile multe v. număra. A-i rămîne cuiva zilele pe undeva v. rămîne. A rămîne cu zile v. rămîne. A răpune (cuiva) sau a-și răpune zilele v. răpune. A ridica (cuiva) zilele v. ridica. A-i fi silă (cuiva) de zile v. silă. A-i sorbi (cuiva) zilele v. sorbi. A-și ține zilele cu... v. ține. Ca vai de zilele cuiva v. vai. • pl. zile. și ziuă s.f. /lat. dīe(m).

vorbă s.f. 1 Cuvînt. Vorba naționalitate au fost înscris-o pe drapelul lor (EMIN.). 2 Șir de cuvinte care exprimă o cugetare; gînd, idee exprimată prin cuvinte; spusă, zisă. Abia putuse articula ultimele vorbe, înecat, sugrumat (TEOD.). ◊ Expr. A nu scoate nici o vorbă = a nu vorbi. Nu scoase o vorbă tot timpul (PRED.) A arunca o vorbă v. arunca. A-i scoate cuiva vorba (din gură) cu cleștele v. clește. A-i ieși (cuiva) vorba din gură v. ieși. A se împiedica la vorbă v. împiedica. A nu zice nici vorbă, nici poveste v. poveste. Vorbă (spusă sau aruncată) în vînt v. vînt. 3 Mod, fel de a vorbi, de a se exprima. Și s-apropie de cort Un bătrîn atît de simplu, după vorbă, după port (EMIN.). ◊ Zic. Vorba dulce mult aduce. ◊ Expr. Dacă ți-i vorba de-așa sau dacă așa ți-i vorba = dacă așa stau lucrurile. 4 Părere, convingere; hotărîre. N-a fost putință să-l întoarcă din hotărîrea sa, rămîind statornic ca o piatră în vorbele lui (ISP.). 5 Chestiune (în discuție), problemă; stare de fapt, situație, realitate. Trei, șapte..., șaptezeci..., vorba e că sunt brazi (CA. PETR.). ◊ Expr. A (nu) (putea) fi vorba de... = a (nu) se pune problema; a (nu) (putea) fi în realitate, cu adevărat. Era vorba de tinerețea omului, pe care nimeni n-o mai întoarce înapoi, o dată ce s-a dus (D. ZAMF.). Despre ce e vorba = (de obicei în formă interog.) ce este (de fapt, în realitate), ce se întîmplă. 30. Lasă-mă să vorbesc eu!... – Despre ce e vorba? (SADOV.). A fi vorba de... (sau despre...) = a constitui subiectul discuției, al dezbaterii, a fi în discuție, a se vorbi de...; a se face referire la... Să nu uităm că este vorba de dreptul public, și nu de dreptul privat (MAIOR.). A aduce (sau a deschide) vorba... de (sau despre) ceva = a îndrepta discuția, conversația asupra cuiva sau a ceva; a aborda un subiect anume, a pomeni despre... Nu s-a adus măcar o dată vorba despre femei (VOIC.). A schimba (sau a-și întoarce) vorba = a schimba subiectul discuției. Schimbă repede vorba, parcă ar fi ținut într-adins să îndrume conversația într-altă parte (BLA.). A lua altă vorbă v. lua. A suci vorba v. suci. Așa (sau cum) vine vorba v. veni. A înțelege (sau a pricepe, a vedea) cum vine vorba cuiva v. veni. 6 Ceea ce comunică (oral) cineva, ceea ce spune cineva; afirmație, declarație, expunere, istorisire, mărturisire. Azi văd din a ta vorbă că nu mă înțelegi (EMIN.). ◊ (deprec.) Acum s-a terminat cu vorbele... Fapte, nu vorbe (CA. PETR.). ◊ Vorbă goală (sau deșartă) = vorbă lipsită de conținut, de temei, fără valoare, fără importanță. Vor primi o nouă avalanșă de discursuri și promisiuni și vorbe goale (REBR.). Vorbă bună = a) vorbă amabilă, prietenoasă, blîndă. Șătrarule, zise beizade, îți mulțămim pentru închinăciune și pentru vorbă bună (SADOV.); b) intervenție în favoarea cuiva; recomandare. O vorbă bună din partea ta către persoana pe care o știi, poate să-mi facă norocul (CAR.). Vorbă dulce = a) vorbă care alină; vorbă care încîntă, care ademenește. Vorbele cele dulci deschid poarta cea de fier (ȚICHIND.); b) (iron.) vorbă aspră, de ocară. Am să trimet pe Toderiță să cheme pe vornic. Poate el are a vă spune o vorbă dulce (SADOV.). (pop.) Vorbă proastă = a) vorbă îndrăzneață, jignitoare sau injurioasă, vulgară; vorbă nepotrivită. Te rog, cuvioase, să mă ierți de vorbă proastă, dar Grigoriță al Sfinției tale spune minciuni (HOG.); b) ext. ceartă. Vorbă grea = mustrare, insultă; injurie; jignire. Ne-am spus vorbe grele (SADOV.). Vorbă de clacă v. clacă. Vorbe băbești v. băbesc. Vorbe tari v. tare. ◊ Loc.adv. Din două vorbe ori dintr-o vorbă = fără a sta pe gînduri, fără multă discuție; imediat. Din două vorbe, fiul craiului îl tocmește și... pornesc împreună (CAR.). Fără (nici) o vorbă sau fără (multă) vorbă = fără (multe) comentarii, fără a crîcni; deodată, într-o clipă; pe neașteptate, pe nesimțite. La culcare, fără multă vorbă, e aproape zece seara (CA. PETR.). ◊ Expr. (înv., pop.) A face (sau a avea) vorbă = a vorbi (despre...); a discuta (despre...), a relata; a comenta. Vorba vine, exprimă îndoiala în privința exactității unei afirmații sau avertizează că cele spuse nu trebuie luate ca atare; e un fel de a spune; chipurile. Am un stăpîn la care lucrez, o părticică dintr-un pat în care mă pot odihni – vorba vine că mă pot odihni (STANCU). Vorbă să fie = nu cred așa ceva; imposibil. În prima generație sînt toți niște pehlivani. Vorbă să fie! (D. ZAMF.). A întinde vorba = a vorbi (despre ceva) mai mult decît trebuie. Ce să mai lungim vorba? îi îngriji ca pe lumina ochilor lui (ISP.). A pune o vorbă (bună) pentru cineva = a interveni în favoarea cuiva, a recomanda (călduros) pe cineva. Te roagă să pui o vorbă bună la ministerul de război (CAR.). Nici vorbă (de... sau să...) = nici pomeneală; nicidecum; în nici un caz. De la cincizeci de kilometri de la Dunăre, a început a ne lipsi pîinea. Apoi aicea în munte, nici vorbă (SADOV.). Mai e (ori mai încape) vorbă! sau ce mai vorbă! = indiscutabil, în mod sigur, fără îndoială. Eram om și jumătate azi, ce mai vorbă, eram bogătaș (CĂL.). A-și cîntări (bine) vorbele v. cîntări. Nu (mai) încape vorbă v. încăpea. A (nu) lungi vorba v. lungi. A scăpa o vorbă v. scăpa. A sorbi vorbele cuiva v. sorbi. A fi strîns la vorbe v. strîns. A-și trage vorba v. trage. A-i rămîne (cuiva) vorba în vînt v. vînt. (A fi) zgîrcit la vorbă v. zgîrcit. 7 Sfat, povață, învățătură; îndemn. Rămase învingătoare vorba judelui. Nu te prinde cu el (AGÂR.). ◊ Expr. A veni (sau a ajunge) la vorba cuiva = a recunoaște că cineva a avut dreptate; a accepta că sfaturile cuiva au fost bune. În sfirșit, bine c-ați venit tot la vorba mea... Dacă m-ați fi ascultat de la început, azi Laura ar fi fost mireasă (REBR.). A nu ieși din vorba cuiva ori a nu-i ieși (cuiva) din vorbă = a îndeplini întocmai dispozițiile, porunca, ordinul cuiva; a se supune întocmai vrerii, dorinței cuiva. Barbu... nu mai ieșea acum din vorba lui Nicu (CA. PETR.). A da dintr-însul o vorbă (sau niște vorbe) v. da. Vorba lui e lege v. lege. 8 Zicătoare, zicală, proverb, expresie. Știi, vorba românului: călătorului îi șade bine cu drumul (BRĂT.). Expr. ˙Vorba ceea, expresie stereotipă folosită pentru a introduce o zicală, un proverb, cuvintele spuse de cineva etc. Vorba ceea: la calic slujești, calic rămîi (CR.). Vorba cîntecului = cum se zice; vorba ceea; așa cum se știe din bătrîni. Dar înăuntru cine șade? vorba cîntecului popular (SADOV.). 9 Promisiune, făgăduială; angajament. Vorba unui prieten e mai sfîntă ca orice hîrțoagă (REBR.). ◊ Expr. Vorba-i vorbă = cuvîntul dat trebuie respectat, promisiunea dată e datorie curată. Da te-ai ținut de cuvînt, moș Nichifor. – Apăi de, jupîne Ștrul, vorba-i vorbă. (CR.). A se ține de vorbă = a-și respecta promisiunile, angajamentele. S-a ținut de vorbă, l-a trimis la Pisa, unde Coletti a dobîndit diploma de doctor în medicină (GHICA). A purta (sau a duce, a ține) pe cineva cu vorba (sau cu vorbe) = a înșela (pe cineva) prin amînarea la nesfîrșit a îndeplinirii unor promisiuni; a amăgi, a păcăli. Se uită așa, nu știu cum, și-l aduce pe om cu vorba (CAR.). A spune vorbe mari și late v. lat. A-și ține vorba v. ține. 10 Zvon; veste, știre, informație. Acum cîteva zile se răspîndise vorba în București că... s-ar fi ivit bande de insurgenți (EMIN.). ◊ Expr. A se face vorbă = a se răspîndi o știre, un zvon. A spune (cuiva) două vorbe = a comunica ceva cuiva. A lăsa vorbă = a lăsa o dispoziție, a anunța ceva înainte de a pleca undeva. Am lăsat vorbă să nu-l trezească pe colonel pentru nimic în lume (PER.). Umblă vorba = se vorbește, se spune. Umblă vorba că și tu ai avea gînduri de însurătoare (GHEȚ.). A trimite (sau a da) vorbă = a transmite un mesaj. Am trimis vorbă printr-un om (H. LOV.). Mi-a trimis vorbă că va trece mîine pe la noi. 11 Bîrfeală, clevetire; calomnie, bîrfa. Pătimea și din pricina vorbelor care alergau ca niște ființe nevăzute prin sat (SADOV.). ◊ Expr. A purta (sau a duce) vorba (sau vorbe) = a bîrfi; a colporta știri (false, calomnioase), zvonuri. Acesta vorbea puțin în față, dar ducea vorbele (E. BAR.). A(-i) ieși (cuiva) vorbă (sau vorbe) = a deveni subiect de bîrfe. O să-mi iasă vorbă că torn statui în metale prețioase (CĂL.). A(-i) scoate vorbă (sau vorbe) (că...) v. scoate. A(-i) scoate (cuiva) vorbe (rele) v. scoate. 12 (înv.) Cuvîntare, discurs. Nu tăiați vorba oratorului (CAR.). 13 Convorbire, conversație; discuție, taifas. Iarna, la gura sobei, vorba se încingea pătimaș (DELAVR.). ◊ Zic. Vorba multă, sărăcia omului. ◊ Schimb(sau schimburi) de vorbe = discuție scurtă, sumară; ext. schimb violent de replici. După acest schimb de vorbe, tăcură, fiecare mai avînd ceva după perdea (SADOV.). Între noi și frate-meu Ion au loc... schimburi de vorbe (STANCU). ◊ Loc.adv. Din vorbă în vorbă = din una în alta, din discuție în discuție. Din vorbă-n vorbă, țăranul zîmbitor întrebă (REBR.). Fără multă vorbă = fără a crîcni, fără să protesteze. Din două vorbe = fără multă discuție; operativ, reped. ◊ Loc.vb. A sta (sau a ședea) de (ori la) vorbă (cu cineva) = a vorbi, a discuta (cu cineva), a conversa; ext. a petrece un timp discutînd cu cineva. Le plăcea să stea de vorbă cu popa și chiar se prindeau la sfaturi (SLAV.). ◊ Expr. A fi vorba de... (sau despre..., să...) = a fi în discuție, a fi obiectul discuției..., a se vorbi de... A-și face de vorbă cu cineva = a găsi prilej de discuție cu cineva. A schimba vorba = a abate convorbirea în altă direcție. A ține (pe cineva) de vorbă = a antrena (pe cineva) într-o conversație (sustrăgîndu-l sau reținîndu-l de la ceva). Încercau... să oprească repetarea acelui gest, ținînd de vorbă pe cei doi (AGÂR.). A se lungi (sau a se întinde, a o întinde) la vorbă (lungă) (ori cu vorba) (cu cineva) = a vorbi prea mult (cu cineva sau unul cu altul); a flecări. Ne-am prea întins cu vorba și luminarea-sa nu știe cum să ne mai intre în voie (CR.). A se prinde (cu cineva) la (sau în) vorbă = a) a începe să discute (cu cineva); a aborda o discuție (cu cineva). Prindeau la vorbă și să mîngîiau cu cuvînt bun și așezat (DELAVR.); b) a se înțelege (unul cu altul), a cădea de acord să... A intra în vorbă (cu cineva) = a) a începe o discuție cu cineva. Intra în vorbă cu primul-ministru fără nici o jenă (CĂL.); b) (pop.) a lega relații de prietenie, de dragoste cu o persoană (de sex opus). A avea o vorbă (sau de vorbă) cu cineva = a avea de comunicat cuiva ceva (secret); a urma să aibă o discuție lămuritoare cu cineva; a avea aranjat ceva (cu cineva). Poftesc... mai ales pe căpitanul Ilie Turculeț, cu care am să am eu o vorbă la un pahar de vin (SADOV.). A se amesteca (sau a se băga, a intra) (nepoftit ori nechemat) în vorbă = a interveni (în mod inoportun) într-o discuție. Așa o fi..., se amestecă în vorbă Marin Serghiescu (CA. PETR.). A lua (pe cineva) cu vorba (înainte) = a distrage atenția (cuiva); a zăpăci (pe cineva) cu prea multe discuții. Te-am luat cu vorba și nu te-am întrebat ce vînt te aduce (REBR.). A se lua cu vorba = a se antrena într-o conversație, uitînd de treburi. Uitîndu-și de mărunțișurile din chioșc, Otilia se luă cu vorba (CĂL.). A schimba o vorbă(-două) sau a schimba (două-trei) vorbe (cu cineva) = a discuta puțin (în treacăt, pe fugă) (cu cineva sau unul cu altul). Ne-am oprit să schimbăm două-trei vorbe (CAR.). Nici vorbă! = a) negreșit, desigur; fără doar și poate; b) nici pomeneală. Nu-i vorbă (sau mai e vorbă?) = fără îndoială, firește, e de la sine înțeles. Vorbă să fie! = nu cred așa ceva, nici pomeneală. (Să) fie (sau rămînă) vorba între noi sau între noi fie vorba, formulă adresată interlocutorului, care însoțește o remarcă, o constatare etc. pe care lumea nu (trebuie să) o știe. Ești un neserios, fie vorba între noi. A se înnădi la vorbă v. înnădi. A lăți vorba v. lăți. A sta la un pahar de vorbă v. pahar. Sămînță de vorbă v. sămînță. A avea (sau a da, aprinde etc.) spor la vorbă v. spor. A veni vorba de... (sau despre..., că...) v. veni. ◊ Compus: vorbă-lungă s.m. invar. = om flecar, palavragiu. ♦ Schimb de cuvinte în contradictoriu; neînțelegere, ceartă. Multă vorbă s-a făcut între tata și mama pentru mine (CR.). ◊ Expr. A sări cu vorba la (sau pe) cineva v. sări. 14 Înțelegere, învoială; tocmeală; tîrguială. Numai să avem vorbă dinainte, să nu fii rău de gură (CR.). ◊ Expr. Așa (ne-)a fost vorba? = formulă prin care se reproșează cuiva că nu a respectat o înțelegere. Păi așa ne-a fost vorba? Da ce, bă, tu vrei să-ți muncesc de pomană? (PRED.). A fi în vorbă (cu cineva) = a fi în tratative pentru încheierea unui acord (de căsătorie, de afaceri etc.). Se mărita și ea cu un băiat de ispravă din Sibiu, fecior de oameni înstăriți, cu care era în vorbă (GHEȚ.). (pop.) A face vorba (sau vorbele) = a peți. Ajunse și el la curtea unui alt împărat, carele asemenea avea o fată. Făcură vorba, și iute, iute se logodi și el cu dînsa (ISP.). A-i face (cuiva) vorbă cu cineva = a mijloci o întîlnire între un băiat și o fată (în vederea căsătoriei). 15 Grai, limbă. Străin la vorbă și la port (EMIN.). • pl. -e. /cf. slav. творьба, rom. dvorbă.

MOARE s. f. 1. (Regional, de obicei urmat de determinări introduse prin prep. „de”) Apă cu sare (v. saramură) sau cu oțet (folosită la conservarea legumelor); lichid acru în care se țin ori s-au ținut murături; s p e c. zeamă de varză. Și l-au bătut nepărăsînd și stropindu-l cu moare de oțăt, frecindu-i ranele cu tlrsine. DOSOFTEI, V. S. noiembrie 128^r/22, cf. ANON. CAR. Într-un blid mămăligă cu moare, Intr-altul fălci de porc afumate, Apoi curechiu fiert cu rîncezală. BUDAI-DELEANU, Ț. 304, cf. LB. Moare de curechi. ALECSANDRI, T. 695. Capul te doare și cînd ai făcut vreun huleai (chef) cu prietenii; în acest caz, moarea de curechi te răcorește. ȘEZ. III, 14. Se bea boabe de cîrmîz fierte în vin ori în moare. N. LEON, MED. 29. La pește fiert în moare (zamă de varză) ne lăsăm prea mult îmbiați. F (1906), 6. Zeama de varză, numită și moare, este foarte plăcută la gust și cu cît este mai sărată cu atît este mai purgativă. BIANU, D. S. 784. Să iei o parte de moare de curechi și două de ulei de in. GRIGORIU-RIGO, M. P. I, 48. Se culege aliorul tînăr. . . se fierbe, se stoarce bine, iar zeama se lăsă să se limpezească. În vasul cu aceste gălbenele se pune apoi lîna care a fost împietrită în moare de varză – zeamă de varză acră. PAMFILE-LUOESCU, CROM. 48, cf. 65. Mîncarea principală era zama de fasole, „moarea”-zama de varză – și mămăliga cu ceapă sau coaptă pe jar. DRAGOMIR, O. M. 16. Vinul trebuie ținut departe de murături, că se îmbolnăvește, zise Simion. Capătă miros de moare. BENIUC, M. C. I, 203. Moare de curechi . . . am eu în beci. . . îi acră și sărată. CAMILAR, N. II, 416. Și apoi pre lîngă făsaică Cîte un pic de moare acră. RETEGANUL, TR. 164. La pămînt cu bătuta Să moară iubovnica Și să moară-n postu mare Cu fasole și cu moare. ȘEZ. IV, 236. Ẑinu ista parcî-i moari di pepini. Com. din MARGINEA-RĂDĂUȚI. Băgăm la moare cureci. ALR I 753/65. Să s-acrască, să facă moare. ib. 753/343. Moare de pe curechi. ib. 755/140. Moare acră. ib. 755/266. Crîstăveți în moare. ib. 756/45. Moare „apa caldă, sărată ce se pune în cada cu curechiu tocat”. ALR II 4 097/29. Bagă sare și apă să se facă moare. ib. 4097/95. I-am făcut moare curechiului. ib. 4 097/574. ◊ E x p r. (Regional) Îmi bag capul în moare de sare numai să. . . = sînt dispus să fac orice pentru . . . Cf. CIAUȘANU, GL. (Regional) A ști (sau a cunoaște) moarea cuiva = a cunoaște firea, obiceiurile cuiva. Degeaba te mai sclifosești, Ioane, răspunse mama cu nepăsare; la mine nu se trec acestea. . . Pare-mi-se că știi tu moarea mea . . . Să nu mă faci ia acuș, să ieu culeșerul din ocniță și să te dezmierd, cît ești de mare ! CREANGĂ, A. 119. Pînă și sergentul-major Tudose tremura cînd simțea că domnul căpitan nu-i în toane bune. Îi știa moarea. SADOVEANU, O. II, 416. O văzut omul că n-ari-ncotro, că-l scoate pe ușă cam cu nipusă-n masă, da n-o zăs măc, că știe moarea ii. ȘEZ. XXIII, 52. Îi cunosc eu moarea lui. Com. din PIATRA NEAMȚ. ◊ (Glumeț) Dă, cucoane, de noi ca de noi, că ne lăsăm pe apă la vale și ieșim la mal, că, doar îi știm noi moarea Tazlăului; da neata n-ai să poți trece, că te prăpădești. HOGAȘ, M. N. 218. (Regional) A mînca (sau a gusta) moarea (sau din moarea) cuiva = a avea de suportat supărarea, mînia, toanele cuiva. Poftească [la judecată], dacă vrea să guste moarea lui Harță Răzeșul. ALECSANDRI, ap. TDRG. Tu nu știi cine-i mămuca, n-ai mîncat niciodată moarea ei. CREANGĂ, P. 8. Cuza după ce-a scăpat de halaiul acela, ajungînd pe un om, care văzuse pățania lui, l-a întrebat cine-i acela ce l-o bătut. – Vatavul mănăstirei Neamțului. Da ai gustat încaltea și din moarea lui ! ȘEZ. VII, 41. 4. ♦ Mujdei (1). Cf. CHEST. VIII 80/19, 25, ALR II 4 117/899, LEXIC REG. 42. ♦ „Amestec de apă cu sare și cu ceapă coaptă” (Nedeia-Băilești). CHEST. VIII 79/19. ♦ Zeamă pe care o lasă carnea sau slănina cînd sînt fripte. Cf. ALR I 740/12, 24, 26, 28, 30, 40, 79, 85, 825, 846. ♦ Fel de mîncare preparat în saramură. E bun, firește, puiul fript și făcut moare, – fript, rupt și pus într-o strachină cu apă căldicică și sărat apoi. PAMFILE, A. R. 82. ♦ Fel de a fi al cuiva; fire, temperament; caracter. Dă, cucoane, Lasă-l în pace, că așa îi este moarea (adecă naravul, obiceiul). REV. CRIT. II, 96. 2. (Prin sudul Olt., determinat prin „de săpun”) Leșie care rămíne pe fundul căldării după ce s-a scos săpunul; (regional) strat. Cf. LEXIC REG. 42. – Pl.: (neobișnuit) mori. Com. din MARGINEA-RĂDĂUȚI. – Probabil lat. moria. Cf. PUȘCARIU, ET. WB. 95, DHLR I, 79, II, 26, CDDE 174.

CONCEDIA vb. I. tr. 1. A scoate, a îndepărta din serviciu, dintr-o funcție etc. 2. (Rar) A îngădui cuiva să se retragă. ♦ A pofti pe cineva să plece, să părăsească un anumit loc. [Pron. -di-a, p. i. 3,6 -iază, ger. -iind. / < fr. congédier].

poftésc și (vechĭ) poh- v. (vsl. pohotĭeti, a dori, d. hotĭeti, a vrea. V. ahotnic). Mĭ-e poftă de: aș pofti niște caise, la masă era tot ce pofteaĭ. Invit: a pofti pe cineva la masă. V. intr. Rîvnesc, mă lăcomesc: a pofti la glorie. A poftit Călina la teĭ prăjit (Bz.), s’a boĭerit țăranca și dorește ceĭa ce nu e de nasu eĭ. Poftim! cuvînt care înseamnă „invităm” și care se întrebuințează 1. ca îndemn: poftim la masă la noĭ, poftim acasă la mine, poftim în vagoane, poftim de mănîncă, poftim și mănîncă, (saŭ ca sfidare) poftim dacă îndrăzneștĭ! (Uniĭ zic poftițĭ! orĭ poftește! ceĭa ce e greșit); 2. ca exclamațiune de indignare saŭ de ironie față de ceva opus la ceĭa ce te aștepțĭ: Poftim! Eŭ plîng și el rîde! Eŭ una-ĭ spun, și el alta pricepe (V. na! tronc!) Te-aș pofti (adică: să te astîmperĭ) expresiune adresată unuĭ obraznic orĭ nesuferit.

POFTI, poftesc, vb. IV. 1. Tranz. și intranz. A dori puternic să obțină sau să se întâmple ceva; a jindui, a râvni. ♦ (Înv. și reg.) A cere, a solicita (ceva). 2. Tranz. A invita, a chema (pe cineva). ♦ Refl. recipr. A îmbia, a se îndemna; a se invita (unul pe altul). 3. Tranz. (Înv. și pop.) A face cuiva o urare. 4. Tranz. (Uneori cu sens imperativ) A ruga (pe cineva ceva). Poftiți, vă rog! 5. Tranz. A binevoi (să facă ceva, să se ducă undeva etc.). ♦ Intranz. A veni (undeva sau la cineva). [Var.: (înv. și reg.) pohti vb. IV] – Din sl. pohotĕti.

CONCEDIA, concediez, vb. I. Tranz. 1. A elibera dintr-o funcție, a scoate, a îndepărta din serviciu, a da afară. V. demite, destitui. Citi malițios decretul prin care deputații și senatorii erau concediați. PAS, Z. IV 189. 2. (Franțuzism rar) A îngădui (cuiva) să se retragă, a pofti (pe cineva) să iasă, să plece; a îndepărta. – Pronunțat: -di-a.

ZI, zile, s. f. (Și în forma ziuă) 1. Interval de timp cuprins între răsăritul și apusul soarelui; timpul cît soarele rămîne deasupra orizontului, p. ext. lumina solară; (în sens mai larg) interval de timp de 24 de ore, dintre două miezuri de noapte consecutive; interval de timp între două culminații succesive ale unui astru. Zilele se fac tot mai lungi și mai blînde. SADOVEANU, O. VI 40. Arșița zilelor de vară nu străbate pînă la răcoarea vie a umbrelor. HOGAȘ, DR. II 113. O zi mi-era de-ajuns. EMINESCU, O. I 191. Zilele treceau, răcoarea toamnei se făcea mai simțitoare. BOLINTINEANU, O. 265. Ziua se duce, ș-altele vin. HELIADE, O. I 78. ◊ (Poetic) Umbre mari răsar pe cale, Ziua moare după culmi. COȘBUC, P. I 157. ◊ (Determinînd noțiunile «an», «lună» pentru a le sublinia durata, lungimea) Trei luni de zile trec ca o părere. SADOVEANU, O. VI 257. Pare că nu mîncase de o lună de zile. ISPIRESCU, L. 17. ◊ Zi solară = interval de timp între două treceri succesive ale soarelui la meridian. Zi siderală v. sideral. ◊ Loc. adj. De toate zilele sau (rar) de toată ziua = de fiecare zi; p. ext. obișnuit. Părea de cinci ori mai mare ca Manlache cel de toată ziua. POPA, V. 34. Să-l osîndim să trăiască ca să-și poarte chinul din loc în loc ca o moarte de toate zilele. GANE, N. I 214. De zi cu zi = zilnic. O străduință de zi cu zi. ◊ Loc. adv. La zi = a) în fiecare zi, zilnic. Mustățile-i rase la zi evidențiați un nas zvîrlit în sus ca o trompetă. MIRONESCU, S. A. 110; b) la ziua, la data cerută; fără întîrziere, fără restanțe. Fără dînsul lucrările cancelariei n-ar fi putut fi la zi. BRĂTESCU-VOINEȘTI, la TDRG. Zi de (sau cu, rar pe) zi sau (rar) cu zi de zi = a) zilnic; p. ext. necontenit, perpetuu. Tu s-o amîi cu zi de zi Și șpune-i cîte toate. COȘBUC, P. I 78. Constituțiile și proiectele plouă, prieteniile politice se disfac, tranzacțiile... se lovesc, se înțăleg și se prifac ziuă pe ziuă. RUSSO, S. 113; b) din ce în ce, progresiv, treptat. Cresc zi cu zi plictiseala și urîtul. SADOVEANU, O. VI 227. Vedeam cum zi de zi femeia mea se înstrăina. CAMIL PETRESCU, U. N. 97. Din zi în zi = a) de azi pe mîine; fig. la infinit. Amîna din zi în zi și de joi pînă mai apoi. CREANGĂ, P. 141; b) pe fiecare zi; p. ext. din ce în ce. Tînărul Todericiu observa din zi în zi mai surprins deosebirea dintre vacanțele de pînă atunci și dintre vacanța care se deschisesă înaintea lui. VORNIC, P. 28. De la o zi la alta = zilnic; p. ext. repede, văzînd cu ochii. Vederea i se slăbea de la o zi la alta. C. PETRESCU, R. DR. 242. În toate zilele (sau, rar, în toate zile) = în fiecare zi, oricînd. Gălbioară ca și tine, Voi găsi în toate zile. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 230. (Regional) Pe toată ziua = în fiecare zi; zilnic. Astfel pe toată ziua prindeam cîte un dram de carne sănătoasă. GANE, N. III 59. Cei din clasa a doua se ridică pe averile lor neîncetat, cumpără proprietăți nemișcătoare, pe toată ziua. BOLINTINEANU, O. 422. De (despre sau către) ziuă = puțin înainte de a se lumina; spre dimineață; Petrecerea ține pînă despre ziuă, cînd toți se împrăștie în bună regulă, pe la casele lor. HOGAȘ, DR. II 192. Deunăzi către ziuă visasem că murisem. MACEDONSKI, O. I 42. Moșnegii s-au dondănit cît s-au mai dondănit și... despre ziuă au adormit. CREANGĂ, P. 85. Pînă în (sau la) ziuă = pînă a nu se lumina; dis-de-dimineață, cu noaptea-n cap. De cu ziuă (sau, rar, ziua) = foarte devreme, dis-de-dimineață. De cu ziua mătur casa, Aprind focul, gătesc masa. ALECSANDRI, P. P. 308. Cu ziua-n cap = cu noaptea-n cap, v. noapte. În zori de zi (sau de ziuă) sau în zorii zilei v. zori. La (sau în) ziuă = cînd se luminează, cînd începe dimineața. Mai era încă mult pînă la ziuă. DUMITRIU, N. 134. Nu mă aștepta în astă noapte, că eu poate n-oi veni acasă pănă-n ziuă. ALECSANDRI, T. I 76. Peste zi = în cursul zilei, ziua. Faceți-vă socoteala... de ceea ce preste zi ați lucrat. DRĂGHICI, R. 153. Am o mîndră ca ș-o cruce Și la lucru n-o pot duce... Peste zi se prea-ncălzește, Și, biata, prea se-nnegrește. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 425. Zi (și) noapte (sau ziua și noaptea) = tot timpul, fără încetare; fig. fără preget, fără odihnă. Așa ostenim zi și noapte; tăcem și dau zvon numai tălăncile. SADOVEANU, B. 6. Alerga singur zi și noapte în toate părțile, cum putea, și muncea în dreapta și în stînga. CREANGĂ, O. A. 184. Zi, noapte călătorește. TEODORESCU, P. P. 229. (În legătură cu verbe ca «a dormi», «a se odihni» etc.) Nici zi, nici noapte (sau nici ziua, nici noaptea) = niciodată, de loc. Nu dorm nici zi, nici noapte. ISPIRESCU, L. 29. Toată ziua sau ziua toată = de dimineață pînă seara; p. ext. mereu, continuu. Așa cum e acum, insula e un adevărat paradis; munți de marmuri policrome, vegetație luxuriantă în care mii de păsări cîntă toată ziua. RALEA, O. 69. Toată ziua cu mîinile întinse... Și noi toată ziua cu mîinile în buzunar. DELAVRANCEA, O. II 314. Groapa este gata. Tu, Harap-Alb, rămîi aici într-însa toată ziua. CREANGĂ, P. 224. Ca plumbul surd și rece el doarme ziua toată. EMINESCU, O. I 96. Ziua mare v. mare (4). Ziua-n amiaza mare sau ziua-miaza mare v. amiază. ◊ Expr. Faptul zilei v. fapt. Revărsatul zilei (sau de ziuă) v. revărsat. A se face ziuă (sau a se lumina, a se zări, a se crăpa, a se revărsa) de ziuă v. c. (Neobișnuit) A se înroși a ziuă = ase lumina de ziuă. E încă noapte. Dar s-a-nroșit a ziuă-n răsărit. BENIUC, V. 91. A se îngîna (sau, rar, a se lupta, a se bate) ziua cu noaptea v. c. A se face ziuă albă = a se lumina complet, a fi plină zi. Făcîndu-se ziua albă, vulpea iese la marginea drumului. CREANGĂ, O. A. 295. A face noaptea zi și ziua noapte sau a face din noapte zi (sau ziuă) = a lucra sau a petrece, noaptea și a dormi ziua; p. ext. a duce o viață dezordonată. Ei fac din noapte ziuă ș-a zilei ochi închid. EMINESCU, O. I 56. A vedea lumina zilei v. lumină. Bună ziua, formulă de salut. A da (sau a dori, a pofti etc.) cuiva bună ziua (sau ziua bună) = a saluta pe cineva. Unul dintre răzăși... se abătu spre ei și le pofti ziua bună. SADOVEANU, O. VII 60. Toți îmi dau bună ziua respectuoși. SAHIA, N. 16. În zilele de muncă plec pe cîmp. Bătrînii rămași acasă îmi dau ziua bună în cale. DEMETRESCU, O. 147. A-și lua ziua bună = a) a-și lua rămas bun. Simți lacrimi în ochi și întoarse capul spre fereastră, să le ascundă. Cînd privirea îi fu uscată, își luă ziua bună. C. PETRESCU, C. V. 134. Făt-Frumos... își luă ziua bună de la împăratul, de la împărăteasă, de la toți boierii cei mari și cei mici, de la ostași și de la toți slujitorii curții. ISPIRESCU, L. 4. Apoi, luîndu-și ziua bună de la călătoarea încredințată lui, iute se întoarnă înapoi. CREANGĂ, P. 95. Să mă duc din satul meu Și ziua bună să-nu ieu De la frunza de pe munți, De la dulcii mei părinți. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 321; b) a socoti ceva ca definitiv pierdut, a renunța pentru totdeauna la... Ia-ți ziua bună de la lume, că de-acum ești mort! GANE, N. I 81. Ca lumina zilei sau ca ziua, servește pentru a întări, prin comparații, ideea exprimată de adjective ca «limpede», «clar» etc. E neîndoielnic ca ziua că arta rămîne îndărătul naturii, nu poate să ajungă natura. GHEREA, ST. CR. II 50. A doua zi v. doilea. Într-o (bună) zi sau într-una din zile = odată. Ieșea adesea la vînătoare; dar într-o zi se luă după un iepure... și nu-l nimeri. ISPIRESCU, L. 8. Amu într-una din zile, cum ședea spînul la ospăț... li s-au adus... niște sălăți foarte minunate. CREANGĂ, P. 210. Pe zi ce trece (sau merge) = cu cît trece timpul, din ce în ce mai mult, progresiv. Ea din ce în ce mai dragă ți-ar cădea pe zi ce merge. EMINESCU, O. I 160. Cît toate zilele (de mare) = foarte mare. Mai era un flăcău cît toate zilele, sfărîma piatra. PREDA, Î. 114. O namilă de leu cît toate zilele de mare, de băgase pe toți în grozile morții. ISPIRESCU, U. 30. A avea (sau a duce) zi bună (sau, rar, albă) cu cineva = a avea liniște, tihnă din partea cuiva. De atunci nurorile n-au mai avut zi bună în casă cu baba. CREANGĂ, P. 12. Nu mai are zi albă cu baba. ȘEZ. I 161. A da zi după (sau peste) zi = a lăsa un lucru de azi pe mîine, a amîna. Vream de mult să venim, dar cu daraveri... am tot dat zi peste zi. BASSARABESCU, S. N. 89. A căuta ziua de ieri v. ieri. Zile lungi v. lung. De azi în (atîtea) zile v. azi. Zi mare v. mare. La zile mari = la ocazii deosebite; fig. rar de tot. Carne, la zile mari. PAS, Z. III 64. ◊ (Cu determinări introduse prin prep. «de») Zi de lucru (sau lucrătoare) = zi în care se execută programul de lucru obișnuit, v. lucrător (2). Era om blînd și domol. Îl cicălea și-l împungea muierea în toate zilele anului, și în cele lucrătoare și în sărbători. SADOVEANU, M. C. 7; b) (În trecut) zi de corvadă obligatorie în folosul boierului sau al statului. Grigore Ghica-vodă... prin hrisovul său din 1 ianuarie 1766 scăzu numărul zilelor de lucru la 12. BĂLCESCU, O. I 142. (Eliptic) Pentru mîndra care-mi place Trei zile la domni aș face. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 10. Zi de sărbătoare = zi în care nu se lucrează, în care se prăznuiește sau se comemorează ceva. Zi de repaus (sau de odihnă) = zi în care nu se lucrează, care este destinată odihnei. Zi de doliu v. doliu. ♦ (Adverbial, în forma ziua și zilele sau, cînd este precedat de un numeral, în forma zile) în timpul zilei; în fiecare zi sau atît cît durează o zi. Ziua am stat puțin împreună. SAHIA, N. 78. Făt-Frumos, după ce răscoli trei zile și trei nopți găsi... armele și hainele tătîne-său de cînd era flăcău. ISPIRESCU, L. 3. Ziua umbla, noaptea se odihnea. CARAGIALE, P. 91. Ziua lucrași muncesc, Noaptea voi să odihnesc. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 117. ♦ (În expr., ca unitate de măsura sau de calcul) Zi de cale (sau de drum) = distanță care se poate străbate într-o zi de mers. cu piciorul. Se afla, în acea vreme, în latura Holteiului, la o zi de cale cătră asfințit, un tîrgușor cu numele Volcineț. SADOVEANU, F. J. 446. Se zvoni că trupele țariste au ajuns la două zile de marș de București. CAMIL PETRESCU, O. II 604. (Eliptic) Leșii și litvanii sînt la trei zile de Hotin. DELAVRANCEA, O. II 241. Zi de muncă = numărul ceasurilor de muncă efectuate de cineva în interval de 24 de ore. (F i g., eliptic) Cu dascălii greci, ziua copiilor începea cu răsăritul soarelui și se isprăvea pe la două ore după apus. GHICA, A. 110. Cu ziua = cu plata muncii socotită după zilele muncite; fără angajament durabil. Adusese o croitoreasă cu ziua, în casă. C. PETRESCU, C. V. 169. Cu fierul la subțioară, maică-mea pleca la călcat cu ziua. I. BOTEZ, ȘC. 26. Zi-muncă = unitate de măsură a muncii colectiviștilori, pe baza căreia se stabilește plata cuvenită. Ziua-muncă constituie o pîrghie puternică de consolidare și dezvoltare a proprietății obștești a gospodăriilor colective. LUPTA DE CLASĂ, 1953, nr. 9, 57. ♦ (Articulat, urmat de o determinare în genitiv sau introdusă prin prep. «de») Data, prin restricție momentul la care s-a întîmplat sau urmează să se întîmple ceva; termen, soroc. Acolo ne vom ascunde așteptînd ziua de atac. CAMIL PETRESCU, U. N. 299. Așa fuse în ziua vînătorii. DELAVRANCEA, O. II 129. ◊ Expr. Din ziua în care... = din momentul în care... Din ziua în care s-a tocmit Chirică la Ipate, norocul îi curgea gîrlă. CREANGĂ, P. 153. Ziua de astăzi = timpul, vremea în care trăim. Nu se putea călători așa de ușor și fără primejdii, ca în ziuă de astăzi. CREANGĂ, P. 184. De-oi urma să scriu în versuri, teamă mi-e ca nu cumva Oamenii din ziua de-astăzi să mă-nceap-a lăuda. EMINESCU, O. I 141. În ziua de azi v. azi. Ziua de mîine = viitorul. Nu știe nimeni ce-i poate aduce ziua de mîine. STANCU, D. 121. Nu mai ajungeți să vedeți ziua de mine. CREANGĂ, P. 250. Ziua de ieri = trecutul. (În credința creștină) Ziua de apoi = momentul în care viii și morții vor fi chemați la judecata lui dumnezeu. ◊ (Ca termen calendaristic) Ziua de 1 Mai. Ziua de 23 August. (Expr.) Zi-ntîi = data de întîi a fiecărei luni. Ne dusese... la un zi-ntăi mai, tocmai la Socola. HOGAȘ, H. 67. Era printre bunii școlari și nu lipsea de la clasă decît o dată pe lună, la zi-ntîi, cînd îl lua popa cu căldărușa. VLAHUȚĂ, O. AL. 87. Zi-ntîiul = sfințirea cu agheazmă pe care o face preotul la locuințele credincioșilor la fiecare întîi ale lunii. Tata nu era religios. Cînd venea preotul cu zi-ntîiul, o lua spre fundul curții. PAS, Z. I 232. ◊ (În titulatura sărbătorilor sau a anumitor date fixe) Ziua femeii. ◊ Zi aniversară = aniversare. Ziua nașterii (sau de naștere) sau ziua cuiva = aniversarea nașterii cuiva. Mi le-a dat dumnealui, estimp, de ziua mea. DELAVRANCEA, O. II 277. I-am făcut de ziua lui o felicitare în versuri. VLAHUȚĂ, O. AL. II 15. Ne-o chemat să-i cîntăm de ziua lui. ALECSANDRI, T. 79. Ziua (numelui) cuiva = onomastica cuiva. De ziua numelui, în dar, Primise roze Anișoara. IOSIF, PATR. 43. 2. (Normai la pl.) Viață, existență, trai. Nu-mi apăr bătrînețea și zilele amărîte, ci obrazul și cinstea. DELAVRANCEA, O. II 142. Nu-l mai luam după mine ca să-mi încurce zilele. CREANGĂ, P. 216. ◊ Expr. A avea zile = a mai avea de trăit, a-i fi dat să (mai) trăiască. Nu vezi că baba are zile cu harul? PAS, Z. I 52. Sănătoși să fim și zile s-avem s-o mîncăm. VLAHUȚĂ, R. P. 54. Găinile nu mai cîntau cucoșește c-apoi atunci nici zile multe nu mai aveau. CREANGĂ, P. 294. Cîte zile voi (vei etc.) avea = cît voi (vei etc.) trăi. Că, zău, nu te voi lăsa, Cîte zile voi avea. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 32. A-și ține zilele = a se hrăni puțin, numai atît cît să-și întrețină viața. Cu zilele în mînă (sau în mîini) = a) într-o primejdie de moarte, la un pas de moarte. Vedeți cum se clatină [podul]; trecem pe el cu zilele în mîini. GANE, N. III 187; b) cu sufletul la gură, cu frica în sîn. Aștepta răspunsu cu zilele-n nună. ȘEZ. II 109. A rămîne (sau a scăpa) cu zile v. c. A lăsa pe cineva cu zile v. lăsa. A muri cu zile v. muri. A omorî cu zile v. omorî. A ridica (sau a răpune, a curma, a lua) cuiva zilele = a omorî pe cineva. Ia colo devale, în înfundătura ceea, un taur grozav la mulți bezmetici le-a curmat zilele. CREANGĂ, P. 202. La pămînt îl arunca Și zilele-i rădica. ALECSANDRI, P. P. 212. (Prin exagerare) Ba, zău, cum s-o părăsesc, Cînd ca ea mi mai găsesc, La obraz ca rujile, Ochișori ca murele... De-ți răpune zilele. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 32. A i se isprăvi cuiva zilele = a muri. De-acu, Irino, i s-a isprăvit zilele! BUJOR, S. 150. A-și urî zilele sau a i se urî cuiva cu zilele = a se sătura de viață, a nu mai voi să trăiască. Multă minte îți mai trebuie, zise un străjer bătrîn; se vede că ți-ai urît zilele. CREANGĂ, P. 82. Vai de zilele mele (tale etc.) = vai de capul meu (al tău etc.)j vai de mine (de tine etc.). E vai de zilele tale... Potera-i colea pe vale! JARNÍK-BÎRSEANU, D. 506. A-i mînca cuiva zilele v. mînca. A-i îngropa cuiva zilele v. îngropa. De (sau în) zilele mele (ale tale etc.) = în toată viața mea (a ta etc.). Nu văzuse niciodată în zilele lui o femeie atît de stranie. VORNIC, P. 146. Aista-i un sat de calici și fudui cum n-am văzut de zilele mele. C. PETRESCU, R. DR. 117. A face cuiva zile fripte (sau negre, amare) v. c. 3. (Mai ales la pl., cu determinări care precizează o perioadă de timp) Vreme. Oprea baciul... și-o adus aminte de zilele tinereții. GALACTION, O. I 64. Oamenii se făleau că le-a fost dat... să trăiască în zilele lui. ISPIRESCU, L. 42. Preot rămas din a vechimii zile, San Marc sinistru miezul nopții bate. EMINESCU, O. I 202. ◊ Expr. A strînge bani albi (sau parale albe) pentru zile negre v. negru. N-au intrat zilele în sac v. intra. A-i ajunge (pe cineva) zilele v. ajunge. Mic de zile = tînăr; fig. lipsit de valoare, mediocru. Iară noi? noi, epigonii... Simțiri reci, harfe zdrobite, Mici de zile, mari de patimi. EMINESCU, O. 135. Vechi (sau înaintat) în (sau de) zile = înaintat în vîrstă, bătrîn; fig. cu experiență, meritos, venerabil. Era un moșneag înaintat în zile, bătrîn, cu cinstite bătrînețe. GALACTION, O. I 184. Pe Nistru tăbărîsem poporul tău să-mpil; Cu sfetnici vechi de zile mă-ntîmpinași în cale. EMINESCU, O. I 91. Veșnic de zile = nemuritor. O, mag, de zile veșnic, la tine am venit, Dă-mi înapoi pe-aceea ce moartea mi-a răpit. EMINESCU, O. I 93. (A fi) învechit în zile rele = (a fi) înrăit, încîinit. Dar tu, Moțoace? învechit în zile rele, deprins a te ciocoi la toți domnii. NEGRUZZI, S. I 141. - Variantă: (mai ales în expr.) ziuă s. f.

zi [At: COD. VOR.² 25/11 / V: ~uă, (înv) zuao, (îrg) zâ, zâua, zauă² (înv) zele sfp, zio, dzuo, zouă sf, (reg) zăua / Pl: ~le, (nob) ~ / E: ml dies] 1 sf Lumină pe care o răspândește Soarele pe Pământ datorită căreia obiectele și ființele devin vizibile, clare, distincte. 2 sf (Pex) Lumină solară. 3 sf (Îlav) (Până) la (sau înspre, spre, către; pop despre; îrg îm; reg de cu) ~uă Puțin înainte de a se lumina. 4 sf (Îal) Spre dimineață. 5 av (Reg; îlav) Până în (sau la) ~uă (sau de cu ~uă) Până a nu se lumina Si: dis-de-dimineață. 6 sf (Reg; îlav) Cu ~ua-n cap Foarte devreme. 7 av (Reg; îlav) La ~uă În zori. 8 sf (Pop; îe) (A se face) ~ua albă A se lumina complet. 9 sf (Îoc noapte; șîc ~-lumină) Timp care se scurge de la răsăritul până la apusul Soarelui. 10 sf Timp cât Soarele rămâne deasupra orizontului. 11 sf (Iuz; îc) ~-muncă Unitate de măsură convențională care servește drept etalon pentru stabilirea salariului. 12 sf (Iuz; îac) Sumă de bani plătită pentru o zi (8). 13 sf (Îs) ~ de muncă Durata timpului în care lucrătorul prestează zilnic muncă. 14 sf (Iuz; îs) ~ pereche animale Unitate de măsură convențională care era folosită în agricultură și care exprima volumul de lucru efectuat timp de zece ore de către un atelaj cu două animale. 15 sf (Înv; îs) ~ de arătură Unitate de măsură a unui teren arabil, în cadrul obștilor (în cazul înstrăinării acestui teren). 16 sf (Îs) ~ de lucru (sau lucrătoare) Perioadă de timp în care se efectuează un program de lucru obișnuit. 17 sf (Pex; îas) Perioadă de timp în care se muncește în decurs de 24 de ore. 18 sf (Înv; îas) Perioadă de timp în care se efectua corvoada obligatorie în folosul boierului sau al statului. 19 sf (Îc) ~-lumină Perioadă a zilei cuprinsă între răsăritul și apusul Soarelui. 20 sf (Îs) ~ scurtă Zi lucrătoare cu program redus. 21 sf (Îs) ~ua jumătate Parte a zilei cuprinsă între răsăritul Soarelui și amiază. 22 sf (Prc) Amiază. 23 sf (Îvp; îs) ~ de cale (sau de drum, de marș etc.) Distanță care se poate străbate într-o zi de mers pe jos. 24-25 sf (Îljv) Cu ~ua (sau, îvp, pe ~) (Care lucrează) fără angajament permanent. 26-27 sf (Îal) Temporar (pe durata unei zile). 28-29 (Îal) (Plătit) după un tarif socotit pe munca prestată în timpul unei zile. 30 sf (Îe; pop) A face ~le de muncă A lucra temporar, ca zilier. 31 sf (Gastronomie; îs) ~ și noapte Prăjitură cu cacao (în care alternează culoarea galbenă cu cea maro închis). 32 sf (Îla) De ~ Care acționează, lucrează, se efectuează în timpul unei zile (41). 33 sf (Îal) Din decursul unei zile (41). 34 sf (Îlav) Nici ~, nici noapte (sau nici ~ua, nici noaptea) Niciodată. 35 sf (Îal) Deloc. 36-37 sf (Îlav) ~ și noapte (sau nopți) ori (și) ~ua și noapte(a), ~, noapte (sau ~-noapte), ~le (și) nopți, toată ~ua (și) toată noaptea, noaptea și ~ua, nopți și ~le, (înv) din (de) ~ (și) până-n noapte (sau seară), din (de, în) ~ din (de, în, și în) noapte, (reg) (cu) ~, (cu) noapte (Aproape) continuu (1). 38 sf (Îlav)Toată ~ua (bună ziua) sau ~ua toată Mereu. 39 sf (Îe) A face ~ua (sau din ~) noapte și noaptea (sau din noapte) ~ A lucra sau a petrece noaptea și a dormi ziua. 40 sf (Pex; îae) A duce o viață dezordonată. 41 sf (Reg) A lua ~ua de căpătâi A-și începe activitatea la o oră matinală. 42 av (Îf ziua sau zilele) În timpul zilei (43). 43 sf (Adesea însoțit de un adjectiv numeral cardinal, numeral nehotărât sau de articolul nehotărât) Interval de timp care corespunde unei rotații a Pământului în jurul axei sale Si: (înv) ziuoptime. 44 sf (Asl) Interval de timp între două culminații succesive ale unui astru. 45 sf (Adesea însoțit de un adjectiv numeral cardinal, numeral nehotărât sau de articolul nehotărât) Durată de 24 de ore luată ca unitate de timp sau timpul care separă momentul prezent de un alt moment evaluat după această unitate Si: (reg; hip) zilișoară, ziluță, ziulică (1), zioară (1), ziucă, ziuliță (1), ziuță, ziușoară (1). 46 sf (Pex) Durată imprecisă de timp care corespunde cu aproximație unei perioade de 24 de ore. 47 sf (Pgn) Timp. 48 sf (Îla) De (sau înv, din) toate ~lele sau de toată ~ua Care are loc în fiecare zi (43) Si: cotidian, diurn, zilnic (1), (îvr) zilial (1), zios (1). 49 sf (Pex) Care se întâmplă în mod regulat Si: curent, obișnuit, permanent (1), zilnic (3), zilial (2), zios (2). 50-51 sf (Îljv) De ~ cu ~ (Care are loc) în fiecare zi (43) Si: cotidian, diurn, zilnic (1), (îvr) zilial (1), zios (1). 52-53 sf (Pex; îal) (Care se face, se întâmplă) în mod regulat Si: curent, obișnuit, permanent. 54 sf (Îlav) Din ~ în ~ La o dată apropiată (care se schimbă mereu). 55 sf (Pex; îal) La infinit. 56 sf (Îal) Pe măsură ce trece timpul. 57 sf (Îal) Încetul cu încetul (și continuu) Si: progresiv (1). 58 sf (Îlav) ~ de (sau cu, înv, pe, din, dintru) ~ sau (reg) cu ~ de ~ În fiecare zi (44) Si: cotidian, diurn, zilnic (1), (îvr) zilial (1), zios (1). 59 sf (Îal) În mod regulat Si: curent, obișnuit, permanent, zilnic (3), (îvr) zilial (2), zios (2). 60 sf (Îlav) ~ de (sau cu, înv, pe, din, dintru) ~ sau (reg) cu ~ de ~ Din ce în ce Si: treptat. 61 sf (Îlav) De la o ~ la alta Zilnic (2). 62 sf (Pex; îal) Repede. 63 sf (Pex; îal) Progresiv. 64 sf (Îlav) ~ (sau, înv, prin) toate ~lele sau (îrg) în toată ~ (sau ~ua), ori în toate ~lele Foarte des Si: mereu. 65 sf (Îlav) Într-o (bună) ~ (rar, ~uă) sau într-una din (ori, înv, de) ~le La un moment dat Si: odată². 66 sf (Îlav) Pe (sau cu) fiecare (sau fiece) ~ Din ce în ce mai mult Si: progresiv. 67 sf (Îe) A trăi (sau a o duce) de pe o ~ pe alta A duce un trai nesigur, precar. 68 sf Perioadă de timp (de 12 sau 24 de ore, sau de mai lungă durată) considerată după caracterul sau evenimentele care au loc în acest interval. 69-70 sf (Îs) Bună -ua sau (îrg ~ua bună) Formulă de salut la întâlnire sau la despărțire, în timpul zilei (43). 71 sf (Îe) A da (sau a dori, reg, a pofti etc.) cuiva bună ~ua (sau, îvp, ~ua bună) A saluta pe cineva. 72 sf A-și (ori, înv, a se) lua bună ~ua (sau ~ua bună) (de la cineva sau de la ceva) A-și lua rămas-bun. 73 sf (Fam; îae) A renunța (la ceva) definitiv. 74 sf (Fam; îae) A socoti (ceva) drept pierdut. 75 sf (Fam) A se lăsa loc de bună ~ua A păstra relații bune cu cineva. 76 sf (Îs) ~-întâi Prima zi a fiecărei luni sau a unui an. 77 (Pop; îlav) Cât toate ~lele de mare Foarte mare. 78 (Pop; îlav) Într-o (bună) ~ sau într-una din ~le Cândva. 79 (Pop; pe lângă adjective ca „limpede”, „clar”; îla) Ca lumina ~lei Foarte clar. 80 sf (Rel; art; îas) Sfințire cu agheasmă pe care o face preotul la locuințele credincioșilor, în prima zi (42) a lunii. 81 sf (Îe) În (sau la) ~lele lui În perioada de maximă eficiență. 82 sf (Șîs ~ aniversară, ~ua nașterii sau ~ de naștere) Aniversare a unui eveniment. 83 sf (Șîs ~ua numelui, ~ de nume) Onomastică. 84 sf Timp precis în care un eveniment a avut sau urmează să aibă loc Si: dată. 85-86 sf (Îljv) La ~ La termenul stabilit (fără întârziere). 87 sf (Îlav) La ~ Pus la punct cu ultimele noutăți. 88 sf (Îal) Zilnic (2). 89 sf (îla) La ~ Care trebuie să fie pregătit pentru ziua (16) respectivă. 90 sf (Pop; îe) A da ~ după ~ A amâna de la o zi la alta. 91 sf (Pop; îlav) La ~le mari La ocazii deosebite. 92 sf (Pop; pex; îal) Foarte rar. 93 sf Perioadă nedeterminată de timp. 94 sf (Lpl) Timp viitor apropiat de momentul prezent. 95 sf (Prc) Prezent². 96 sf (Îs) ~ua de mâine Viitorul (apropiat). 97 sf (Îs) ~ua de astăzi (sau de azi, înv, de acuma) ~lele noastre Prezentul². 98 sf (Îe) ~ua de ieri Trecutul. 99 sf (Pex) Perioadă modernă. 100 sf (Îlav) De ~le De mult timp. 101 sf (Îal) De puțină vreme. 102 sf (Mpl; cu determinări ca „vechimi”, „tinereți” etc.) Perioadă de timp situată în trecut. 103 sf (Lpl) Spațiu de timp cuprins între nașterea și moartea cuiva. 104 sf (Pex) Ansamblu al evenimentelor care au avut loc în existența unei persoane. 105 sf (Lpl) Existență (1). 106 sf (Lpl) Trai. 107 sf (Lpl) Viață. 108 sf (Reg; îs) ~ de apoi Momentul în care viii și morții vor fi chemați la judecata lui Dumnezeu. 109 sf (Îla) (Reg; îs) Fără ~le Mort. 110 sf (Îljv) Cu ~le Cu viață, sănătos. 111 sf (Îe) În (sau reg, de) ~lele mele (tale, sale etc.) În toată viața mea (ta, sa etc.). 112 sf (Pex; îae) Niciodată. 113 sf A i se isprăvi (cuiva) ~lele A muri¹. 114 sf (Îe) A-și urî ~lele sau a i se urî (cuiva) cu ~lele A se sătura de viață. 115 sf (Îe) A-și pune capăt ~lelor sau a-și curma ~lele A se sinucide. 116 sf (Îe) A (nu mai) avea ~le (multe) sau a avea ~le cu carul A (nu) mai avea mult de trăit. 117 sf (Pop; îla) Cu ~lele în mână La un pas de moarte. 118 sf (Pop; îal) Înfricoșat. 119 sf (Pop; îe) A fi învechit în ~le rele A fi înrăit. 120 sf (Îe) A avea (sau, înv, a vedea) ~ bună ori ~le multe și bune, ~ albă (cu cineva) A avea trai tihnit, liniște (din partea cuiva). 121 sf (Îe) (A fi) vechi de (sau în) ~le (ori înaintat în ~le) (A fi) bătrân sau foarte bătrân. 122 sf (Îe) A fi învechit în ~le rele A fi înrăit. 123 (Îe) (A fi) veșnic de ~le (A fl) nemuritor. 124 sf (Îe) (A fi) mic de ~e (A fi) tânăr. 125 sf (Îae) (A fi) lipsit de valoare. 126 sf A (-și) număra ~lele A nu mai avea mult de trăit. 127 sf (Îae) A nu mai avea multă răbdare. 128 sf (Îae) A fi pe punctul de a scăpa de ceva neplăcut. 129 sf (Îe) A trăi cu ~le A trăi în mizerie. 130 sf (Îs) Omor de ~le Muncă grea. 131 sf (Pex) Viață mizerabilă. 132 sf (Bot; reg; îc) ~ua crucii Flori-de-toamnă (Aster salignus). 133 sf (Bot; reg; îc) ~ua cu noaptea Miază-noapte (Melampyrum bibihariense). corectat(ă)

lua vb. I. A I (predomină ideea de apucare, de ridicare, de manipulare sau depunere, de agățare, de atașare) 1 tr. (compl. indică ființe, obiecte, lucruri etc.) a apuca, a înhăța, a înșfăca, a prinde, <pop. și fam.> a căpui, <pop.> a încăibăra, <reg.> a agâmba, a găbji, a găbui, a gâmba, a încăpui, <grec.; înv.> a proftaxi, <fig.; fam.> a căptuși, a umfla. Câinele ia osul care i-a fost aruncat. Înfuriat, l-a luat de guler și l-a dat afară. 2 tr. (compl. indică ființe, obiecte, lucruri etc.; urmat de determ. introduse prin prep. „de”) a apuca, a prinde, <înv. și reg.> a sprijini, <reg.> a agâmba, <înv.> a împrinde. Fetița a luat-o de mână pe mama sa când s-a împiedicat. 3 tr. (compl. indică mai ales obiecte) a așeza, a pune. Și-a luat un șal pe umeri. 4 tr. (compl. indică obiecte de îmbrăcăminte) a îmbrăca, a pune, <înv.> a revesti. Și-a luat cel mai bun costum pentru ceremonie. 5 tr. (compl. indică obiecte de încălțăminte) a încălța, a pune, a trage. Își ia cizmele și iese. 6 refl. (despre ființe; urmat de determ. introduse prin prep. „de”) a se agăța, a se apuca, a se atârna, a se prinde, a se ține, <pop.> a se anina, a se zgrepțăna, <reg.> a se tăgârța. Când a alunecat, s-a luat de ramurile copacului ca să nu cadă. tr. (compl. indică obiecte, ființe etc.) a ridica, a sălta, a sui, a urca. Bărbatul a luat un sac de ciment pe umeri. Tatăl își ia fetița pe genunchi. 8 tr. (compl. indică obiecte împrăștiate, răspândite, risipite) a aduna, a culege, a ridica, a strânge, <reg.> a tulduza. În fiecare zi ia hainele copiilor împrăștiate peste tot în cameră. 9 tr. (rar; compl. indică părți ale corpului) v. Înălța. Ridica. Sălta. 10 tr. (înv. și pop.; compl. indică recolte, roade etc.) v. Aduna. Culege. Recolta. Strânge. 11 tr. (fam.; compl. indică obiecte de îmbrăcăminte) v. Îmbrăca. Pune. Trage. 12 tr. (înv.; compl. indică pânzele unei ambarcațiuni) v. Înălța. Ridica. II (predomină ideea de înlăturare, de scoatere, de distanțare) 1 tr. (compl. indică obiecte de îmbrăcăminte sau de podoabă) a scoate. Își ia pălăria de pe cap când intră în casă. Își ia lanțul de la gât înainte de a se culca. 2 tr. (compl. indică obiecte sau părți ale lor care acoperă ceva) a îndepărta, a înlătura, a ridica, <reg.> a dezridica. Mireasa și-a luat vălul de pe față când a ajuns în fața altarului. Cortina este luată la începerea spectacolului. 3 tr. (compl. indică lichide aflate într-un spațiu închis sau circumscris, în recipiente) a extrage, a scoate, <înv.> a detrage. A luat vin din butoi. 4 tr. (compl. indică lucruri agățate, suspendate, legate etc.; adesea urmat de determ. introduse prin prep. „din”, „de la”, „de pe”) a desprinde, <rar> a dezgăța. Și-a luat lanțul cu chei de la curea. A luat tabloul din cui pentru a-i repara rama. 5 tr. (compl. indică lucruri înfipte, fixate în ceva; urmat de determ. introduse prin prep. „din”, „de pe”) a scoate, a smulge. A luat câțiva bulbi de crizantemă din pământ. 6 tr. a scoate. Ia-ți mâinile din buzunar! 7 tr. (mai ales în formă neg.; compl. indică privirea, ochii) <fig.> a desprinde, a dezlipi. Nu-și poate lua privirea de la tablou. 8 tr. (compl. indică obiecte, colete poștale, scrisori, acte etc.) a ridica, a scoate. S-a dus la poștă să ia un colet. 9 tr. (compl. indică sume de bani depozitate în conturi) a retrage, a scoate, <pop.> a trage. A luat din cont banii de care avea nevoie. 10 tr. (compl. indică timpul pe care îl are cineva la dispoziție sau care este alocat pentru realizarea unei acțiuni) <fig.> a acapara. Lucrul la noua carte îi ia tot timpul. 11 refl. (în opoz. cu „a răsări”; înv. și pop.; despre aștri) v. Apune. Asfinți. Coborî. Dispărea. Lăsa. Pieri. Pleca. 12 refl. (înv. și pop.; despre unități temporale, perioade de timp, anotimpuri etc.) v. Duce². Încheia. Sfârși. Termina. Trece. 13 tr. (înv. și pop.; compl. indică ființe; de obicei urmat de determ. introduse prin prep. „din”) v. Alunga. Depărta. Goni. Izgoni. Îndepărta. Scoate. 14 tr. (pop.; compl. indică părți ale corpului ființelor, în special membre) v. Reteza. Tăia. 15 tr. (pop.) v. Bărbieri. Rade. 16 tr. (med., med. vet.; pop.; compl. indică ființe, corpul lor sau părți ale corpului lor) v. Paraliza. 17 tr. (tehn.; fam.; compl. indică legături, comunicații între două conducte sau circuite etc.) v. Debranșa. Întrerupe. Suprima. 18 tr. (mat.; înv.; compl. indică numere, mulțimi etc.) v. Scădea. III tr. (predomină ideea dobândirii prin bună înțelegere sau legal) 1 (compl. indică produse, materiale, obiecte de artă, valori imobiliare etc.) a achiziționa, a cumpăra, a dobândi, a obține, a procura, <înv. și pop.> a neguța, a târgui, <reg.> a închipui, a surzui, <înv.> a scumpăra, <grec.; înv.> a proftaxi. A luat un teren la un preț convenabil. 2 (compl. indică obiecte, acte, informații etc.) a obține, a procura. A luat de la notar toate actele necesare vânzării. A luat de la secretariat datele necesare înscrierii la concurs. 3 (compl. indică bunuri, drepturi etc.) a căpăta, a primi. Și-a luat casa care îi fusese naționalizată. Și-a luat răsplata pentru fapta sa. 4 (compl. indică diplome, titluri de studii, calificări etc.) a obține. Și-a luat diploma de bacalaureat. 5 (compl. indică titluri, premii, note, calificative etc.) a obține, a primi. A luat Premiul Nobel pentru pace. 6 (compl. indică cicluri de studii, ani de învățământ, examene etc.) a promova, a trece. A luat examenul de licență. 7 (compl. indică sume de bani) a încasa, a primi. După ce și-a luat salariul, și-a plătit datoriile. 8 (fin.; compl. indică taxe, impozite, comisioane, vamă etc.) a încasa, a percepe, a strânge, <pop. și fam.> a ridica, <înv.> a scoate. Primăria ia taxe de la persoanele fizice și juridice. Statul ia impozite pe proprietăți. 9 (compl. indică sume de bani sau bunuri necuvenite) a primi. A luat mită ca sâ-i rezolve problema. Chelnerul și-a luat bacșișul. 10 (jur.; compl. indică bunuri) a confisca, a sechestra, <înv.> a zeberi. Bunurile obținute ilicit i-au fost luate. 11 (compl. indică mai ales sume de bani) a se împrumuta, a se îndatora, <înv.> a se îndemâna. A luat de la un prieten o sumă de bani până la salariu. 12 (înv. și pop.; compl. indică chinuri, dureri, necazuri, neplăceri fizice sau morale etc.) v. Îndura. Pătimi. Păți. Răbda. Suferi. Suporta. Trăi. 13 (înv.; compl. indică scrisori, reviste etc.) v. Primi. IV tr. (predomină ideea obținerii cu forța sau prin viclenie) 1 (compl. indică obiecte, materiale etc.) a fura, a sustrage, <astăzi rar> a zeciui, <rar> a hoți, a înstrăina, <pop. și fam.> a cărăbăni, <pop.> a găbji, <fam.> a achiziționa, a ciordi, a dili, a dispărea, a ghibirdisi, a opera, a sfeterisi, a subtiliza, a șparli, a șterpeli, <fam.; glum.> a împrumuta, <înv. și reg.> a fulăi, <reg.> a bojogări, a ciorti, a ciușdi, a fâșni, a hărșni, a huiji, a linge, a pili¹, a poghirci, a pucului, a șpilui, a șuchea², a șuchiri, a șupi², <peior.> a dijmui, <fig.; fam.> a șterge, <arg.> a aporta, a apreta, a bali, a buli, a caramangi, a cardi, a căduli, a cânta, a coti, a gioli, a horșchi, a îmbrățișa, a juli, a mangli, a panghi, a pașii, a răcui, a șmenui, a șucări, a șuti, a trosni, a ușchi, a zuli. Au fost prinși când luau fier vechi. 2 (compl. indică obiecte, bani etc. care aparțin altcuiva) a fura, a-și însuși¹, a sustrage, <fam.> a ciordi, a palma, a șparli, a șterpeli, <fam.; glum.> a confisca, a împrumuta, <reg.> a cotârji, <fig.; fam.> a ciupi, a pișca, a volatiliza, <fig.; fam.; glum.> a sălta, <fig.; reg.> a ciupeli, <arg.> a aporta, a bali, a buli, a cardi, a extrage, a furgăsi, a furlua, a gioli, a hali, a panacota, a servi, a speria, a șuti, a tria, a umfla, a ușchi. I-a luat portofelul cu bani. I-a luat cârdul. 3 (milit.; compl. indică orașe, fortărețe, puncte strategice etc.) a cuceri, a ocupa, <înv.> a cuprinde, a dobândi, a prinde, a stăpâni. După un asediu de câteva săptămâni, au reușit să ia orașul. 4 (milit.; compl. indică teritorii, state etc.) a cuceri, a ocupa, a subjuga, a supune, <pop.> a pleca, <înv.> a hăpui, a pobedi, a prididi, a reduce. Traian a luat Dacia și a colonizat-o. 5 (milit.; compl. indică trupe inamice, puncte strategice, persoane care aparțin unor unități militare etc.) a captura, <înv.> a apuca, a cuprinde, a stăpâni. Trupele de gherilă au luat rafinăria orașului. 6 (compl. indică ființe) a răpi, <fig.; fam.> a șterge. Un necunoscut a luat copilul unui influent om de afaceri pentru a-l șantaja. 7 (compl. indică oameni) a aresta¹, <fig.> a ridica, <fig.; fam.> a sălta, a umfla. Mulți opozanți ai regimului erau luați noaptea. 8 (compl. indică ființe) a cuprinde, <fig.> a fura. Căzuse în apă și curentul l-a luat tărându-l la vale. 9 (sport) a deposeda. Jucătorului i-a fost luată mingea. 10 (compl. indică acte, documente etc.) a reține, <fam.> a ridica, <fig.; fam.> a sălta. Polițistul i-a luat permisul de conducere pentru că nu a oprit la culoarea roșie a semaforului. 11 (despre necazuri, griji etc.; compl. indică oameni) a copleși, a covârși, a cuprinde, a năpădi, a răzbi, <pop.> a prididi, <reg.> a poticăli, <înv.> a supune, <fig.> a apăsa, a doborî, a împovăra, a încărca, a încolți, a învălui, a nimici, a răpune, a umple, <fig.; livr.> a ecrasa, <fig.; pop.> a păli². Grija zilei de mâine o ia. V 1 tr. (compl. indică oameni) a angaja, a încadra, a numi, a primi, <înv. și pop.> a năimi, <pop. și fam.> a băga, <reg.> a pogodi, <înv.> a înnăimi. L-a luat ca economist în firmă. 2 tr., refl. recipr. (înv. și pop.) <înv. și pop.> a (se) prinde. S-au luat frați de cruce. 3 tr. (compl. indică oameni; adesea cu determ. „în gazdă”) a primi. A luat în gazdă două studente. 4 tr. (compl. indică lovituri) a primi, <fig.; fam.> a încasa. A luat o lovitură în plină figură. 5 tr. (sport; fam.; compl. indică goluri, coșuri etc.) v. Primi. 6 refl. recipr. (pop.; despre oameni) v. Căsători. Uni². VI 1 tr. (compl. indică mâncăruri, băuturi etc.) <impr.> a servi. A luat o felie de tort. 2 tr. (compl. indică droguri) a consuma¹. A ajuns să ia heroină. 3 tr. (med., med. vet.; compl. indică boli contagioase) a căpăta, a contracta, a face, <pop.> a prinde. A luat o viroză. 4 refl. (despre boli) a se răspândi, a se transmite. Unele boli se iau în anumite sezoane ale anului. 5 tr., refl. (compl. sau sub. indică vopsele, culori) a (se) șterge. Vopseaua de pe ușă s-a luat. Își ia oja de pe unghii cu acetonă. 6 tr. (compl. indică manifestări, atitudini ale oamenilor; cu determ. care indică aspectul, comportarea, felul de a fi al cuiva) a adopta, a alege. Nu știe ce atitudine să ia în această situație. 7 tr. (compl. indică obiceiuri, elemente de cultură materială, idei, imagini etc. sau, p. ext., nume, porecle etc.) a-și însuși¹, <fig.> a împrumuta. A luat de la ea deprinderea de a bea cafeaua cu lapte. Și-a luat un nou nume de scenă. 8 tr. (rar, compl. indică autori, pictori, muzicieni, idei, texte, opere de artă etc.) v. Copia. Plagia. 9 tr. (rar, compl. indică tutun, droguri sub formă de pulbere etc.) v. Priza¹. Trage. 10 tr. (pop.; despre recipiente) v. Cuprinde. 11 tr. (fam.; compl. indică alimente, medicamente etc.) v. Ingera. Ingurgita. Înghiți. VII (predomină ideea deplasării în spațiu, a începerii unei acțiuni) 1 intr. (constr. cu pron. pers. „o” cu val. neutră) a pleca, a porni, <înv.> a clăti, a purcede. Văzând pericolul, a luat-o la goană. 2 intr. (constr. cu pron. pers. „o” cu val. neutră; despre ființe; cu determ. locale introduse prin prep. „către”, „spre”) a apuca, a se îndrepta, a merge, a păși, a pleca, a porni, <rar> a se îndruma, a se orienta, <pop.> a purcede, a se purta, <înv. și reg.> a năzui, <reg.> a arădui, <fig.; pop.> a se întinde. O luăm pe drumul cel mai scurt către casă. 3 intr. (constr. cu pron. pers. „o” cu val. neutră; despre ființe, vehicule, cursuri de apă etc.) a coti, a merge, <rar> a oblica, <fam.> a face, <înv.> a șovăi¹. Fluviul o ia la stânga. 4 refl. (despre ființe; cu determ. introduse prin prep. „după”) a merge, a se ține, a veni. Multă lume se ia după cortegiu. Câinele se ia după stăpân. 5 tr. (despre vehicule; compl. indică ființe) a duce², a purta, a transporta. Taxiul i-a luat până la gară. 6 tr. (înv. și pop.; compl. indică activități, acțiuni etc.; compl. indică activități, acțiuni etc. urmat de un vb. la inf.) v. Începe. Porni. 7 tr. (pop.; compl. indică spații, distanțe) v. Măsura. Parcurge. Străbate. VIII 1 tr. (compl. indică oameni; cu determ. modale) a trata. Pe un copil trebuie să-l iei cu vorbe bune pentru a fi cooperant. 2 tr. (compl. indică ființe; adesea urmat de determ. introduse prin prep. „drept”) a asemăna, a asemui, a confunda, a semui, <rar> a confuziona. L-a salutat, luându-l drept altcineva. 3 tr. (compl. indică persoane) a alege, a prefera, a vrea. Ce profesor îți iei la matematică pentru pregătirea olimpiadei? 4 tr. (compl. indică temperatura corpului) a măsura. Având frisoane, își ia temperatura. 5 tr. (milit.; înv. și pop.; compl. indică unități sau subunități militare) v. Ataca. Izbi. Lovi. 6 tr. (înv. și pop.; compl. indică oameni; de obicei cu determ. care indică instrumentul, felul, obiectul agresiunii) v. Agresa. Agresiona. Ataca. 7 refl. (recipr.) (pop.; despre oameni; adesea cu determ. „la harță³”) v. Certa. Învrăjbi. Supăra. B (la imper., pers. 2 sg. ia!; cu val. de interj.; exprimă un îndemn; folosit mai ales când se oferă cuiva ceva) poftim!, ține!, <fam.> na! Ia! Și nu îmi mai cere! Ia! Sunt bani de buzunar!

CONCEDIA, concediez, vb. I. Tranz. 1. A elibera dintr-o funcție, a îndepărtă din serviciu, a da afară. 2. (Franțuzism) A îngădui cuiva să se retragă; a pofti pe cineva să iasă; a îndepărta. [Pr.: -di-a] – Fr. congédier (după concede).

poftì v. 1. a avea poftă: ce poftești? fam. a-și pune pofta în cuiu, a se șterge pe bot, a renunța vrând nevrând; 2. a ura: a pofti ziuă bună cuiva; 3. fig. a se lăcomi: să nu poftești la bogății OD.; 4. a invita: poftim! (servind și ca strigăt de provocare ori de protestare); 5. a veni, a lua: să poftească! ia poftește! CAR.

POFTORI, poftoresc, vb. IV. Tranz. (Învechit) 1. A repeta, a reaminti. Și astfel, poftorindu-și unele ca acestea... ajunge la curtea împărătească. ISPIRESCU, L. 219. 2. A ura, a dori ceva (cuiva). Cucoană Caliopi, îți poftoresc s-ajungi din maioreasă, ghinărăreasă. ALECSANDRI, T. 981. 3. A ruga pe cineva (ceva); a pofti (4). Îi scrisesem un ravaș în care o poftoream ca să se îndure de flacăra unui muritor. ALECSANDRI, T. 1699.

cădea [At: COD. VOR. 92/3 / Pzi: cad, (înv) caz / E: ml cado, ~ere] 1 vi A se deplasa de sus în jos, sub acțiunea gravitației Si: a pica, a se prăbuși. 2-5 vi (Fig; d. iarnă, ger, trăsnet, seară etc.) A se lăsa. 6-9 vi (Fig; d. iarnă, ger, trăsnet, seară etc.) A se apropia. 10 vi (D. ape de munte) A curge repede. 11-13 vi (D. dinți, păr, fulgi, frunze etc.) A se desprinde de pe locul de unde era fixat. 14 vi A se lăsa în jos, continuând să fie prins Si: a atârna, a se pleca. 15 vi A se răsturna. 16 vi A se dărâma. 17 vi (Îe) A ~ la pat (bolnav) A se îmbolnăvi. 18 vi (Îe) A ~ în picioare A ieși cu abilitate dintr-o situație grea. 19 vi (Cu determinarea în genunchi, cu rugăminte etc.) A se așeza în genunchi înaintea cuiva spre a-i cere iertare ori ajutor sau spre a-i arăta supunere. 20-21 vi (Cu aceleași determinări) A ruga pe cineva cu umilință sau cu stăruință. 22 vi A muri (în luptă). 23-24 vi (D. orașe, cetăți, puncte strategice etc.) A ajunge în mâna inamicului Si: a fi cucerit. 25 vi A avea un insucces Si: a nu reuși. 26 vi (D. guverne, legi etc.) A-și înceta existența, a nu mai fi în vigoare. 27 vi A nimeri, din întâmplare, pe neașteptate, într-un loc sau într-o situație. 28 vi (Îe) A ~ cuiva (cu) drag (sau la inimă) A stârni dragostea cuiva. 29 vi A se năpusti asupra cuiva. 30 vi A intra în..., a fi cuprins de... 31 vi (Îe) A ~ pe gânduri A deveni îngândurat. 32 vi A se apuca de ceva 33-34 vi (Îe) A-i ~ (rău) bine A (nu)-i plăcea. 35 vi (Îe) A-i ~ cuiva buricul A pofti la ceva. 36 vr A se situa. 37 vi (La ghicitul în cărți) A se arăta. 38 vi (Îe) A ~ la învoială (sau de acord) A ajunge la un acord, la o înțelegere. 39 vi (D. femei; șîe) A ~ la pat A accepta să întrețină relații sexuale. 40-41 vri A (se) cuveni (3). 42 vru A-i ședea bine. 43 vru A se potrivi.

VREA, vreau, vb. II. Tranz. I. (Urmat de o completivă directă cu verbul la conjunctiv sau, rar, de un infinitiv). 1. A fi hotărât, a fi decis să...; a avea de gând să..., a voi, a intenționa. ◊ Expr. Vrea (sau va) să zică = a) înseamnă, are semnificația de...; b) (cu valoare de conjuncție) așadar, deci. Ce vrea (sau va) să zică asta? = ce înseamnă, ce rost are? Cum (sau ce) va vrea = orice. 2. A pretinde, a cere; a aștepta ceva de la cineva. 3. A dori, a pofti; a-i plăcea ceva sau cineva. ◊ Loc. adv. Pe vrute, pe nevrute = indiferent dacă dorește sau nu, vrând-nevrând. ◊ Expr. Vrei, nu vrei = de voie, de nevoie, fie că dorești, fie că nu dorești. Vrei, nu vrei, bea Grigore agheazmă, se spune despre cel care trebuie să îndeplinească ceva împotriva dorinței sale. Vrând-nevrând = mai mult de silă decât de bună voie; constrâns de împrejurări. A face tot ce vrea din (sau cu) cineva = a avea mare influență asupra cuiva. ♦ Refl. A dori să fie, să devină ceva ori cineva. Fiecare s-a vrut mai bun. 4. A consimți, a primi, a se învoi, a fi de acord. 5. (Mai ales în forma negativa) A putea, a fi în stare. Focul nu vrea să ardă. ♦ (Pop.) A fi gata, pe cale sau pe punctul de... Când vru să moară își chemă feciorii. II. (Ca verb auxiliar, servește la formarea viitorului) Mâine vei merge la teatru. ◊ (Forma de pers. 3 sg. va se substituie tuturor persoanelor sg. și pl. pentru formarea viitorului cu conjunctivul prez. al verbelor de conjugat) Vestitor al unei vremi ce va să vie. ◊ Expr. Va să fiu (sau să fii etc.) = trebuie să fiu (sau să fii etc.) [Prez. ind. și: (II) voi (pop. oi), vei (pop. ăi, ei, îi, i, oi), va (pop. o, a), vom (pop. om), veți (pop. ăți, eți, oți), vor (pop. or). – Var.: vroi vb. IV] – Lat. *volere.

*invít, a -á v. tr. (lat. invíto, -áre. V. învit). Chem, rog să vie, poftesc: a invita pe cineva la masă, la dans. Rog cu aeru de a porunci: a fost invitat să ĭasă din sală. V. refl. A te invita tu singur la masa unuĭ amic, a veni nechemat la masa luĭ.

VREA, vreau, vb. II. Tranz. I. (Urmat de o completivă directă cu verbul la conjunctiv sau, rar, de un infinitiv). 1. A fi hotărât, a fi decis să...; a avea de gând să..., a voi, a intenționa. ◊ Expr. Vrea (sau va) să zică = a) înseamnă, are semnificația de...; b) (cu valoare de conjuncție) așadar, deci. Ce vrea (sau va) să zică asta? = ce înseamnă, ce rost are? Cum (sau ce) va vrea = orice. 2. A pretinde, a cere; a aștepta ceva de la cineva. 3. A dori, a pofti; a-i plăcea ceva sau cineva. ◊ Loc. adv. Pe vrute, pe nevrute = indiferent dacă dorește sau nu, vrând-nevrând. ◊ Expr. Vrei, nu vrei = de voie, de nevoie, fie că dorești, fie că nu dorești. Vrei, nu vrei, bea Grigore agheazmă, se spune despre cel care trebuie să îndeplinească ceva împotriva dorinței sale. Vrând-nevrând = mai mult de silă decât de bunăvoie; constrâns de împrejurări. A face tot ce vrea din (sau cu) cineva = a avea mare influență asupra cuiva. ♦ Refl. A dori să fie, să devină ceva ori cineva. Fiecare s-a vrut mai bun. 4. A consimți, a primi, a se învoi, a fi de acord. 5. (Mai ales în forma negativă) A putea, a fi în stare. Focul nu vrea să ardă. ♦ (Pop.) A fi gata, pe cale sau pe punctul de a... Când vru să moară își chemă feciorii. II. (Ca verb auxiliar, servește la formarea viitorului) Mâine vei merge la teatru. ◊ (Forma de pers. 3 sg. va se substituie tuturor persoanelor sg. și pl. pentru formarea viitorului cu conjunctivul prez. al verbelor de conjugat) Vestitor al unei vremi ce va să vie. ◊ Expr. Va să fiu (sau să fii etc.) = trebuie să fiu (sau să fii etc.) [Prez. ind. și: (II) voi (pop. oi), vei (pop. ăi, ei, îi, i, oi), va (pop. o, a), vom (pop. om), veți (pop. ăți, eți, oți), vor (pop. or). – Var.: vroi vb. IV] – Lat. *volere.

SLĂBI, slăbesc, vb. IV. 1. Intranz. (Despre ființe, în opoziție cu îngrășa) A pierde din greutate, a scădea în greutate; a deveni (mai) slab. Slăbisem și-mi era teamă acum să nu afle că am slăbit din cauza ei. CAMIL PETRESCU, U. N. 135. Era palid și grozav de abătut – pentru prima oară observasem cît de tare slăbise. VLAHUȚĂ, O. A. 362. Băgă de seamă că fie-sa cea mică din ce în ce slăbea și se posomora. ISPIRESCU, L. 52. Dar ce-ai slăbit așa, Vidmă? CREANGĂ, P. 314. 2. Intranz. (Despre ființe și despre puterile lor) A pierde din forță, din rezistență. Unchiul Filoftei, care era tare ca un taur... slăbește și el. DUMITRIU, P. F. 25. Să nu uiți să mînînci și tu, ca să nu-ți slăbească puterile. SADOVEANU, B. 93. De la o vreme încep a-i slăbi puterile și cuprins de amețeală, pe loc cade jos. CREANGĂ, P. 215. Să cîntăm una de jale, De-al măicuții greu doruț Și de dorul de tăicuț, Că de cînd ne-a cătănit, Tare-or fi îmbătrînit Și tare or fi slăbit. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 310. ◊ (Urmat de determinări indicînd partea corpului lipsită de forță) Au fost slăbit de picioare într-atîta, cît nu mai putea să meargă. SBIERA, P. 74. ♦ (Despre părți ale corpului, despre facultăți) A nu mai funcționa normal, a nu-și mai îndeplini bine funcția. Simțea cum îi slăbesc genunchii. BART, E. 253. La un neguțător mare Cărui vederea-i slăbise Fără nici o invitare Un doctor vestit venise. ALEXANDRESCU, M. 373. ♦ Tranz. (Despre facultăți fizice și intelectuale) A părăsi pe cineva, a înceta să mai funcționeze (bine). Se văieta c-au slăbit-o vederile și puterile. C. PETRESCU, R. DR. 240. ♦ (Despre abstracte) A pierde din tărie, din intensitate; a diminua. Și nădejdea și curajul pe care le avusese, acuma-i slăbiseră. SADOVEANU, O. VII 45. Îi slăbi pofta de muncă, parcă n-ar mai avea pentru cine să se ostenească. REBREANU, I. 57. ♦ (Despre acțiuni) A pierde din intensitate, a încetini ritmul. Lucrul în port slăbise. BART, E. 283. Ea privind pe cel rămas Nencetat în ochi îl ține: Și văzînd că-n urmă-i vine, Tot mai mult slăbește-n pas. COȘBUC, P. I 184. [Oltule] slăbește-ți vîrtejele, Să-ți văd pietricelele. ALECSANDRI, P. P. 284. 3. Tranz. (Mai ales cu privire la obiecte) A face să fie mai puțin strîns, mai puțin încordat, a da drumul din strînsoare; a lăsa, a slobozi. Tu, Harap-Alb... sabia să n-o slăbești din mînă. CREANGĂ, P. 225. Ea pînza o slăbește mutînd slobozitorul Pe sul, apoi o strînge ș-o prinde cu zăvorul. BELDICEANU, P. 68. Pluguleț... Eu de coarne te luai, De cînd n-aveam șapte ai (= ani), Și de-atunci nu te-am slăbit Decît iarna cînd e frig. ȘEZ. V 89. La bani turcii năvălea... Dar pe Badiul nu-l slăbea! ALECSANDRI, P. P. 125. (Refl.) Cum numai ațipise, i se slăbi căpăstrul din mînă și-atunci iapa babei s-a cam mai dus. SBIERA, P. 59. ◊ Expr. A nu slăbi pe cineva = a nu lăsa pe cineva în pace, a nu da cuiva răgaz, a urmări de aproape, a ține din scurt. Artemie... vru să treacă înainte. Dar oamenii nu-l slăbiră. STĂNOIU, C. I. 18. Nu-l mai slăbea o tuse uscată ce-i sfărîma pieptul. VLAHUȚĂ, O. A. 122. Îl apuca [pe taur] de coarne, încăleca pe dînsul și nu-l slăbi pînă nu mi-l domestici. ISPIRESCU, U. 45. Dorul nu mă slăbește. CONACHI, P. 113. A nu slăbi (pe cineva) din... = a supraveghea, a urmări (pe cineva) cu ajutorul a... Să nu slăbiți din ochi nici o clipă casa de dincolo. CĂLINESCU, E. O. II 210. Doctorul Barbă-Roșie nu-l slăbea pe Neagu din ochi. BART, E. 218. Dete prin foc și prin apă, și după dînșii! tot după dînșii, și din goană nu-i slăbea. ISPIRESCU, L. 194. Hărsita de mătușa nu mă slăbea din fugă. CREANGĂ, A. 49. Cărțile să le dăm în mîni de oameni zdraveni, care să nu-i slăbească din vedere. ODOBESCU, S. I 83. A nu slăbi (pe cineva) cu... = a plictisi (pe cineva) cu..., a stărui prea insistent pe lîngă cineva. Badea... l-a poftit să-l slăbească cu dragostea. GALACTION, O. I 143. Cu-a mea dragoste-nfocată nici că te-oi slăbi. ALECSANDRI, T. 512. Nu-i slăbeau cu întrebatu, pînă ce... îl scoase din sărite. ȘEZ. I 247. ♦ Refl. (Despre sisteme tehnice) A deveni mai puțin rezistent; a se șubrezi.

lăsa [At: PSALT. 46 / Pzi: las / E: ml laxare] 1 vt (C. i. persoane, rude, prieteni) A părăsi. 2 vt (Fam) A divorța. 3-4 vtr (Îvp; îe) A(-și) ~ (sau a se ~ de) legea sa sau creștinească ori a ~ (pe) Dumnezeu(l) (său) etc. A trece de la religia creștină la o altă religie. 5 vt A părăsi pe cineva într-un moment dificil Si: a abandona, (îvp) a se lepăda, a trăda. 6 vt A părăsi pe cineva într-o stare fizică sau psihică proastă. 7 vt (Pfm; îe) Te (vă) las cu bine (sau sănătos, cu sănătate, cu Domnul, cu Dumnezeu), ori a ~ (cuiva) ziua bună (sau sănătate) Formulă de salut la despărțire sau de încheiere a unei scrisori. 8 vt (Îae) Formulă prin care un muribund se desparte de cei apropiați. 9-10 vtr A renunța de bunăvoie sau forțat la o îndeletnicire, o funcție, o profesie, un proiect etc. 11-12 vtr (Îvp; îe) A nu-și ~ vorba (sau cuvântul jos) sau a nu se ~ de cuvânt A-și ține o promisiune. 13 vt (Îvp; îe) A ~ viața, (lumea sau ortul popii) A muri. 14 vt (Îvp; îe) A nu ~ (pierzării) A sări în ajutorul cuiva. 15 vt A da dramul la ceva sau la cineva ținut strâns Si: a elibera, (înv) a slobozi. 16 vt A pleca dintr-un anumit spațiu, dintr-o anumită zonă geografică etc. 17 vt A ceda un spațiu, un loc sau o zonă geografică în urma unui război sau a unui pact politic. 18 vt A provoca cuiva o stare fizică sau psihică. 19-20 vr (Înv; îe) A se ~ de dulceața lumii A deveni (călugăr sau) pustnic. 21 vt (Îvp; îe) A-și ~ lumea sa A-și părăsi universul existențial. 22 vt (Îvp) A pierde nădejdea. 23 vt (Înv; îe) A ~ sânge A face, printr-o incizie, să curgă o cantitate de sânge de la cineva, în scop terapeutic sau pentru analize. 24 vt (Îae) A răni. 25 vt (Îae) A ucide. 26 vt (Pfm; îe) A-i ~ (cuiva) gura apă A pofti foarte tare la ceva. 27 vt (Pfm; îe) A-i ~ (cuiva) gura apă (după cineva) A dori să aibă relații sexuale cu cineva. 28-31 vt (Pfm; îe) Lasă-mă să te las Se spune despre un om (indiferent,) (lipsit de energie,) (neglijent sau) comod. 32 vt A elibera un animal. 33 vt (Pop; îe) A ~ la vatră A elibera din stagiul militar un soldat. 34 vt (Spc) A da drumul să cadă Si: (pop) a lepăda. 35-36 vt A (de)pune. 37 vt A preda. 38 vt A permite. 39 vt (Spc) A accepta ca ceva sau cineva să rămână într-o anumită stare, situație. 40 vt (Pfm; îe) A ~ (pe cineva) viu, cu viață, cu zile sau (a-i ~ cuiva zilele) A cruța (7). 41 vt(Pfm; șîe) A ~ (pe cineva) în pace sau (pop) încolo (sau în odihnă) A nu supăra pe cineva. 42 vt (Pfm; îae) A nu mai fi interesat de cineva. 43 vt (Pfm; îe) A ~ (pe cineva) în boii (sau în banii, în apele) lui A nu se amesteca în treburile cuiva. 44 vt (Pfm; îae) A nu contraria pe cineva. 45 vt (Pfm; îe) A ~ (pe cineva) oltean sau în sapă de lemn ori la papuci, la tinichea, cu scândura, (reg) la lemn, cu mâna la burtă, cu (ori în) pielea goală sau gol ori cu buzele umflate sau cu buza umflată ori pe drumuri A sărăci pe cineva. 46 vt (Pfm; îe) A ~ pe cineva cu buzele umflate A frustra pe cineva. 47 vt (Pfm; îae) A indispune. 48 vt (Pfm; îae) A dezamăgi. 49 vt (Pfm; îe) A ~ pe cineva în voie A da cuiva multă sau întreaga libertate. 50 vt (Pfm; îe) A ~ (pe cineva) rece A nu impresiona. 51 vt (Pfm; îe) A ~ (pe cineva) de (sau în) râsul cuiva (ori de râs, de batjocură, înv, în sfârlă sau de ori în rușine) A face de râs. 52 vt (Pfm; îe) A ~ ceva sau pe cineva (ori a o ~) baltă (ori încurcată) sau (reg) a o ~ moartă (în păpușoi ori, rar, în cânepă) A renunța să se mai preocupe de ceva. 53 vt (Pfm; îe) A ~ (pe cineva) cu gura căscată (sau praf, interzis, țuț, fleașcă, pop, brebenel, mut, mască) A uimi foarte tare. 54 vr (Pfm; îe) A nu se ~ (mai) pe (sau pre) jos A nu mai îngădui să fie întrecut de cineva. 55 vr (Pfm; îe) A nu se ~ cu una, cu două (sau o dată cu capul) A nu ceda cu ușurință. 56 vr (Pfm; îe) A se ~ păgubaș A renunța la ceva. 57 vr (Înv) A-și îngădui o ținută nepotrivită. 58 vt (Pfm; îe) A ~ de azi pe mâine A amâna. 59 vt A pleca de lângă cineva sau ceva. 60-61 vtr (Îfm; îe) A (se) ~ în (ori pe) seama (sau în grija, voia) A (se) da în seama sau în grija, voia cuiva Si: a (se) încredința. 62 vt (Pfm; îe) Las’(ă) (sau lasă-te) pe mine! Exprimă îndemnul de a avea încredere în sprijinul celui care vorbește. 63 vt (Pfm; îe) A ~ la naiba A trata cu indiferență. 64 vt (Îae) A nu se mai gândi la ceva. 65 vt (Înv) A nesocoti. 66 vt A omite. 67 vt A elimina. 68 vt (Șîe) A ~ la o parte sau (înv) într-o parte A trece cu vederea. 69-70 vt (Pfm; îe) Las' dacă Sigur (că nu). 71 vt (Pfm; îe) Lasă că... În afară de faptul că... 72 vt (Subiectul sunt facultăți fizice sau intelectuale, organe sau obiecte, c. i. posesorul) A se degrada. 73 vt (Subiectul sunt facultăți fizice sau intelectuale, organe sau obiecte, c. i. posesorul) A nu mai funcționa. 74 vt (D. dureri) A înceta. 75-76 vt ( Șfg; îe) A ~ în urmă A trece înaintea cuiva sau a ceva Si: a depăși, a întrece. 77 vr A renunța la un obicei. 78 vt A ceda un bun cuiva prin moștenire. 79 vt A face să persiste o imagine, o impresie, o amintire. 80 (Ccr) vt A degaja fum, miros, gaze etc. 81 vt A da o dispoziție în momentul plecării, la despărțire. 82 vt (C. i. o divinitate, un conducător) A statornici. 83 vt (Îe) A ~ cu limbă de moarte (sau cu jurământ) A da, în ultimele momente ale vieții, dispoziții care să fie îndeplinite după moarte. 84 vr A ateriza. 85 vr (Bis; îe) A se ~ sec(ul) A începe zilele de post. 86 vt (Bis; îae) A petrece cu ocazia ultimei zile dinaintea unui post. 87 vt A coborî. 88-89 vtr A (se) îndoi sub o greutate. 90-91 vtr A (se) așeza. 92-93 vtr A (se) culca. 94 vr (Pfm; îe) A se ~ greu A apăsa cu toată greutatea corpului. 95 vr (Pfm; îae) A consimți cu mare greutate să facă ceva. 96 vt (Pfm; asr; îe) A ~ pe cineva mare și devreme A uimi. 97 vt (Euf; îe) A ~ grea, îngreunată sau (înv) îngrecată, (pfm) borțoasă, cu burta mare, cu burta la gură A fecunda o femeie. 98 vt (Pfm; îe) A ~ pe cineva mort A ucide. 99 vt (Îe) A ~ rece pe cineva A nu impresiona. 100 vt (Pop; îe) A ~ (pe cineva) cu izmenele dezlegate A părăsi pe cineva într-un moment nepotrivit. 101 vt (Pfm; îe) A ~ (pe) jos (sau lat, pe coaste) A lovi pe cineva făcându-l să se prăbușească. 102 vt (Pfm; îe) A-i ~ cuiva stârvul (pradă) ciorilor (sau corbilor) A nu îndeplini ritualul înmormântării. 103 vt A ~ ceva sau pe cineva la bunul plac (sau la discreția, la cheremul, pe ori la mâna cuiva) sau A-i ~ cuiva ceva sau pe cineva la discreție (ori pe mână) A pune la dispoziția cuiva ceva sau pe cineva. 104 vt (Pop; îe) A ~ (pe cineva) (tocmai când e) la aman A părăsi pe cineva atunci când are mare nevoie. 105 vt (Pop; îe) A ~ (pe cineva) sub masă A batjocori. 106 vt (Îae) A nu băga în seamă. 107 vt (Pfm; îe) A ~ la latitudinea sau aprecierea, (înv), chibzuința, arbitrul, (rar) propunerea cuiva A accepta libera decizie a cuiva. 108 vt (Îe) A ~ în suspensie A abandona o idee, o acțiune etc. înainte de a o fi dus până la capăt. 109 vt (C. i. inanimate) A face să rămână într-o anumită poziție, stare, într-un anumit mod etc. 110 vt (Pfm; îe) A ~ tabără A părăsi diferite obiecte în dezordine. 111 vt (D. așezări, construcții; îe) A nu (mai) ~ nici piatră pe (sau peste) piatră A distruge complet. 112 vt (Pfm; îe) A ~ (rar în) afară sau pe din afară A nu include. 113 vt (Pfm; îe) A nu ~ din vedere (sau ochi) A urmări. 114 (Pfm; îae) A omite. 115 vt (Pfm; îe) A ~ ceva la spate A nu ține seama de un anumit lucru, de un anumit fapt. 116 vt (Pfm; îae) A ascunde intenționat Si: a piti. 117 vt (Șîe a ~ înapoi sau în urmă) A depăși o idee, o teorie, un argument etc. 118 vt (Pfm; îe) A ~ pe planul al doilea A considera ceva sau pe cineva ca având o importanță secundară. 119 vt (Pfm; îe) A ~ (ceva sau pe cineva) pe ultim(ul) plan A desconsidera. 120 vt (Pfm; îe) A ~ la o parte, sau (înv) în lături A nu folosi, fiind necorespunzător. 121 vt (Îae) A înlătura. 122 vt (Îae) A da deoparte. 123 vt (Pfm; îe) A nu ~ cartea din mână A citi continuu, pentru a se instrui. 124 vt A ~ armele A se preda. 125 vt (Pfm; îe) A ~ toate sau tot(ul) jos ori la sau în pământ (sau a ~ jos) A întrerupe brusc o acțiune, un proces de gândire etc. 126 vt A nu mai acționa fizic sau psihic asupra cuiva. 127 vt (Pfm; îe) A nu ~ pe cineva sau ceva din mână A ține cu autoritate lângă sine. 128 vt (Pfm; îae) A nu pierde o ocazie favorabilă. 129 vt (Pfm; îe) A ~ în bună pace sau, înv, în odihnă, ori a ~ în pacea lui A nu strica starea de liniște sau de repaos a cuiva. 130-131 vtr (Îe) A (se) ~ la (sau în) voia întâmplării (ori sorții, valurilor) sau a ~ în plata (sau în mila) Domnului, ori a (se) ~ în seama (sau în plata, în știrea, înv, în mâna, în judecata) lui Dumnezeu, ori a (se) ~ la Dumnezeu sau a (se) ~ în plata Sfântului (sau în paza Celui de Sus, în știrea Tatălui), ori, (înv) a se ~ la mila Cerescului împărat A nu mai fi interesat de ceva sau de cineva. 132 vr (Înv; îal) A nu mai fi interesat de ceea ce i se întâmplă. 133-134 vt (În imprecații, exclamativ; îe) A ~ ceva (sau pe cineva) la dracu (ori) naibii, boii, pustiei, pârdalnicii, sau dracului, (ori focului, morții, păcatelor sau, euf, încolo) ori (îrg) în năpust (sau năpustului) ori în trudă Exprimă îndemnul (de a întrerupe o acțiune, o stare etc. percepută ca fiind dăunătoare, malefică sau) de a nu se mai preocupa de cineva nedemn. 135 vt A nu lua cuiva ceea ce-i aparține. 136 vt (Îlv) A ~ amanet A amaneta. 137 vt (Îlv) A ~ cuiva cuvântul A înscrie pe cineva la cuvânt. 138 vt A părăsi pe cineva în compania unei persoane. 139 vt A face pe cineva să rămână undeva, într-un loc anumit. 140 vt (Îlv) A ~ pe cineva la examen A nu da nota de promovare cuiva. 141 vt (Îe) A ~ în loc(ul) A substitui. 142 vt (D. mijloace de transport) A transporta până la un punct din drum. 143 vt (Pfm; îe) A-și ~ pielea undeva A trece printr-un mare pericol. 144 (Îae) A muri. 145 vt A depăși, în mișcare, un punct dat. 146 vt (Arg; îe) ~ trompa (sau gura)! Exprimă îndemnul de a tăcea. 147 vr (D. drumuri, cursuri de ape, căi de acces etc.) A se desfășura, întinzându-se într-o anumită direcție. 148 vt A ~ ceva sau pe cineva în umbră A întrece performanțele cuiva. 149 vt (Îvp) A ierta. 150-151 vrt (D. lichide) (A se scurge sau) a face să se scurgă. 152 vt (C. i. urme, semne) A face. 153 vt (Îe) A nu mai ~ (cuiva) nici o (sau vreo) îndoială A da certitudinea. 154 vt (D. persoane; îe) A ~ un gol A reprezenta o mare pierdere prin dispariția fizică. 155 vt A transmite generațiilor următoare rezultatul unei munci deosebite, o realizare valoroasă, o însemnare, o scriere etc. 156 vt (Îe) A ~ un nume A face să rămână în urma sa o anumită faimă sau un anumit prestigiu. 157 vt (Șîe a ~ cu jurământ, sau cu legământ, cu blestem, cuvânt) A face pe cineva să îndeplinească un ordin, o obligație, o dorință etc. 158 vt (Îlv) A ~ poruncă A porunci. 159 vt (Îe) A ~ cuiva ceva în (sau, înv, la) vedere A atrage atenția. 160 vt A face să aparțină. 161 vt A face să existe. 162 vt (Pop; îe) ~-ți-ai oasele picioarelor și pielea vameșului Formulă de blestem. 163 vt (Pop; îe) A ~ să-și (mai) joace calul A lăsa să creadă că avantajul este de partea lui. 164 vt (Imt; precedând verbe la Cj; îf las') Exprimă nepăsarea. 165-166 (Imt, urmat de „că”; îaf) Exprimă un îndemn demobilizator sau liniștitor, o concesie, o amenințare. 167 vt (Pfm; îe) A ~ de capul lui (sau în doaga sau dodiile, frâul, treburile, banii, salba, apele, moarea, râul, sucul) A permite unei ființe, unui lucru, fenomen etc. să acționeze, să se desfășoare etc. conform propriei voințe, tendințe etc., fără a-l mai supraveghea. 168 vt (Pfm; îlv) A ~ pe cineva inima A se îndura. 169 vt (Îe) A ~ câmp (liber sau întins) A permite desfășurarea unor aspecte noi. 170 vi (Îe) A ~ de dorit A avea lipsuri sau defecte. 171 vt (Îrg; îe) A ~ la mas A primi în gazdă. 172 vt A păstra. 173-174 vtr (Îe) A(-și) ~ (o) portiță de scăpare A avea o soluție pentru ieșirea dintr-o încurcătură. 175 vt A face posibilă desfășurarea unei acțiuni, a unui gest, a unui fenomen etc. 176 vt (Pfm; îe) A ~ loc A permite să ocupe un spațiu. 177 vt (Îae) A permite în cadrul unui discurs, a unei atitudini etc., pătrunderea unei noțiuni, a unei interpretări etc. 178 vt (Urmat de v „a crede”, „a înțelege”, „a deduce” la Cj) A insinua. 179 vr (Pfm; îe) A se ~ moale A se așeza, lipsit de vlagă, de putere. 180 vr (Îae) A se relaxa fizic. 181 vr (Îae) A leșina. 182 vr (Îae) A nu mai avea voință. 183 vr (Îae) A-i scădea voința. 184 vr (Îae) A fi indecis. 185 vr (Pop; îe) A se ~ mai mic A-și recunoaște greșelile. 186 vr (Îae) A accepta o stare, o condiție de inferioritate. 187 vr A se așeza modificându-și centrul de greutate pe una din părțile propriului trup. 188-189 vr (Pfm; îe) A se ~ pe-o rână sau într-o dungă (A se culca sau) a se apleca pe o parte. 190 vr (Pfm; îe) A se ~ pe dreapta A se culca. 191 (Pfm; îe) vr A se ~ pe o ureche (sau, reg, pe urechea aia) A neglija. 192 vr A se baza pe ceva. 193 vr A se sprijini fizic. 194 vr (Pfm; d. animale de tracțiune) A se ~ pe tânjală A trage foarte încet, sprijinindu-se pe tânjală. 195 vr (Pfm; d. oameni; îae) A se lenevi. 196 vr (D. persoane) A deveni mai blând, mai calm, mai îngăduitor. 197 vt A ceda în fața unei acțiuni insistente sau agresive, fizice ori psihice, exterioare. 198 vt A nu insista. 199 vi (Înv) A renunța la o convingere sau la o pretenție. 200 vr (Pfm; îe) A nu ~ (pe cineva sau ceva) nici în ruptul capului (ori) nici mort A nu ceda sub nici o formă. 201 vr (Îe) A se ~ pradă (ori prada) cuiva A (se) abandona. 202 vr (Reg; îe) A nu se ~ deolaltă A nu dori să se despartă. 203 vr A nu mai opune rezistență cuiva. 204 vr (Pop; îe) A se ~ de nevoie (sau nevoii) A se neglija. 205 vt (Pop; îe) A ~ buza A-și manifesta vizibil nemulțumirea prin mimică. 206 vt (Pfm; îe) A ~ nasul în jos A nu mai fi îngâmfat. 207 vt A ~ bărbie A se îmbogăți. 208 vr (Șîe a ~ în brațe, la piept) A îmbrățișa pe cineva. 209 vt (Pfm; îe) A-i ~ cuiva mână (sau mâna) liberă (ori, rar, mâinile slobode) A-i permite cuiva realizarea unei anumite acțiuni. 210 vt (Îe) A ~ (toată) libertatea (de sau de a...) A permite. 211 vt (C. i. trăsături fizice sau psihice) A se transmite la urmași. 212 vt (C. i. urmași, moștenitori, copii etc.) A avea. 213 vt (C. i. prozeliți) A forma. 214 vt (Îvp; c. i. urechile) A nu mai ciuli. 215-216 vtr (D. trape, obloane, supape etc.) A (se) închide. 217 vt A readuce un obiect sau o parte a acestuia în poziția inițială, de relaxare, de repaos. 218 vt (C. i. oameni) A elibera. 219 vt (Pfm; îe) A ~ (cuiva) frâu liber sau (pop) a ~ (pe cineva) în frâul său A permite cuiva să acționeze după propria voință. 220 vt (Pfm; îe) A mai ~ din cataramă A renunța la o serie din pretențiile sale. 221 vr (Rar; cf fr lâcher) A lansa. 222-223 vtr (D. legături) A (se) slăbi. 224 vr (D. organe, țesuturi etc.) A ieși din structura inițială. 225 vr (D. îmbrăcăminte) A atârna pe anumite porțiuni, modificându-și forma normală. 226 vr (D. îmbrăcăminte sau încălțăminte) A se lărgi. 227 vr (D. construcții) A se nărui. 228 vt (Pfm; îe) A ~ din preț A ieftini. 229-230 vt (Pfm; îe) A o ~ (ori a ~ ceva) mai ieftin (sau mai moale, mai domol, mai încet, înv, mai slab) (A nu exagera sau) a reduce din pretenții. 231 vr (Îae) A nu se pripi. 232 vt (Înv) A micșora durata unei pedepse. 233 vt (Îe) A ~ timp A amâna. 234 vt (C. i. vocea) A reduce din intensitate. 235 vt (Pfm; îlv) A ~ ancora A ancora. 236 (Îe) A ~ la apă A da drumul unui obiect plutitor pe suprafața apei. 237 vr A se scufunda. 238 vr (Pfm; îe) A se ~ la fund A nu se mai evidenția într-o activitate, într-o acțiune. 239 vr (D. aștri) A coborî spre linia orizontului. 240 vr (D. particule, substanțe etc.) A se depune. 241 vr (D. grupuri de oameni, armate etc. udp „asupra”) A se repezi. 242 vr A descinde. 243 vr (Îlv) A se ~ seara A se însera. 244 vr (Îlv) A se ~ întunericul A se întuneca. 245 vr (Îlv) A se ~ amurgul A amurgi. 246 vr (D. fenomene sau stări atmosferice) A se produce. corectat(ă)

MUTRĂ s. f. (Familiar) 1. Față, obraz, figură, chip. Ian priviți-vă mutrele în oglinda asta . . . casă vedeți cît sînteți de frumoși. ALECSANDRI, T. I, 418. Te pitești ; să nu-ți văd mutra, să nu-mi aduc aminte de tine. CARAGIALE, S. N. 11. Nu mai aveam de-a face cu colegii mei de bancă, ci cu mutrele burghezilor. DEMETRESCU, O. 95. La borta cheii . . . Văzui o mutră plină de cerneală. TOPÎRCEANU, B. 98. Răbufni cu o mutră roșie de ură: Ce, boierule, vrei să ne omori ? REBREANU, R. II, 197. Întinde mutra s-o sărut. C. PETRESCU, O. P. II, 18. La fereastră apăru o altă mutră. SAHIA, N. 85. Privitorii de pe mal își strîmbau gîtul . . . să vadă mutrele călătorilor de pe punte. BART, E. 79. ◊ E x p r. Nu e de mutra lui = nu e pentru el, e mai presus de ce i s-ar cuveni. Pescarul cunoștea și el că nu e de mutra lui așa bucățică bună. ISPIRESCU, ap. TDRG, cf. ZANNE, P. II, 303. După mutra lui = după rangul, după condiția socială a cuiva. Toți zeii . . . fură poftiți la nunta unui zeu mai mic, pre nume Peleu, ce luă de soție o zînă după mutra lui. ISPIRESCU, U. 4, cf. 114. (Rar) Mai ai mutră să vorbești = mai ai îndrăzneala, tupeul să spui. Cf. DDRF, CADE. ♦ (Rar) Reprezentare plastică a figurii omenești. Pereții casei lui sînt plini de mutre pocite și de fel de fel de inscripțiuni. SLAVICI, N. I, 252. 2. Expresie a feței; mină², fizionomie. Un țigan să scrie stihuri, n-aș fi crezut-o . . . Ce-i drept, Mutra-i oarecum arată suflet ager și deștept. HASDEU, R. V. 31. Aș vroi să văd ce mutră ar face, dacă ar sta cu mine cinci ceasuri afară. CONTEMPORANUL, II, 219. Această nenorocire i-ar fi dat dreptul . . . de a-și lua mutră fatală înaintea lumii. GHEREA, ST. CR. I, 286. Făceau un chef nespus, gîndindu-se la mutra generalului înfundat la țară pe vreme de iarnă. D. ZAMFIRESCU, Î. 63. Nevasta-sa e una blondă . . . cu ochi foarte deschiși și cu sprîncenele ridicate, care-i fac o mutră de păpușă speriată. BRĂTESCU-VOINEȘTI, Î. 143, cf. 13. Dacă mai îndrăznești . . . să te mai arăți cu mutra asta plîngătoare, apoi să știi că ești de poznă cu mine. REBREANU, I. 390. Își alcătui o mutră severă de tot. MIRONESCU, S. A. 26. Dezgustat de mutrele zîmbitoare ale celor mai mulți dintre colegii săi . . . , Bălcescu plecă. CAMIL PETRESCU, O. III, 59. Episodul și mutra lui Colcodel răzbunau cu prisosință toate supliciile abnegațiilor trecute. C. PETRESCU, A. R. 20, cf. 16. Asta-i mutra lui, cînd face o afacere proastă. V. ROM. martie 1958, 26. (Prin analogie; glumeț) Păsările din dicționare au întotdeauna mutra mirată și comică. IBRĂILEANU, A. 9. ◊ E x p r. A face mutre = a nu fi de acord, a face mofturi, (familiar) a se sclifosi. Pegazul se arată foarte cu nărav în privirea mea de cîtva timp și muza îmi face mutre. ALECSANDRI, S. 165. (Neobișnuit; calc. după germ. G e s i c h t e r s c h n e i d e n) A tăia mutre = a se strîmba, a se schimonosi. Ea începu să rîdă, căci văzu pe un bătrîn mucalit silindu-se a tăia mutre evlavioase, pentru a impune trecătorilor. EMINESCU, N. 99. ♦ înfățișare, aspect; chip. Ieși din salon ! Ieși, țopîrlane ! Nu e mutra ta pentru salon. PR. DRAM. 248. Rătăcise zece ani din loc în loc, slujind pe mîncarea ce rămînea de la cîini, bănuit, maltratat, pentru c-avea – ziceau toți – „mutră de potlogar”. VLAHUȚĂ, D. 131. Tincuța intră în fugă, rîzînd să se topească de mutra lui Scatiu. D. ZAMFIRESCU, ap. CADE. Ca o stîrpitură ca actorul acesta, cu mutra lui de veșnic înfometat, să-i facă lui asta, i se păru că e prea-prea. V. ROM. decembrie 1954, 97. 3. P. e x t. Om, persoană, individ. Toate mutrele acestea sînt pretinse de roman. EMINESCU, O. I, 150. Cîțiva ofițeri au ieșit pe cheu. Toți mutre străine. BART, E. 318. Hergă recunoscu în mutra asta pe unul din profesorii cu care venea pe la ei, la tăbăcărie, Axente Sever. CAMIL PETRESCU, P. III, 219. – Pl.: mutre. – Din ngr. μοῦτρα (pl. lui μοῦτρον).

CONCEDIA vb. tr. 1. a scoate, a îndepărta din serviciu, dintr-o funcție etc. 2. a îngădui cuiva să se retragă; a pofti să plece. (<fr. congédier)

ascuți [At: URECHE, L. I, 124/14 / Pzi: ascut, (reg) ascuț și ~țesc / E: ns cf lat excotire] 1 vt A face vârf unui obiect înțepător. 2 vrp A căpăta o formă lunguiață (la vârf). 3 vr (Pop; îe) A i se (sau a-și) ~ (cuiva) dinții după ceva A pofti cu lăcomie ceva. 4 vt A face mai tăioasă lama unei arme sau a unei unelte. 5-6 vtr (Fig) A (se) face mai ager. 7 vr (Pfm; fig; îe) A-și ~ limba (sau condeiul ori pana) A se pregăti pentru a împunge cu vorba. 8 vr (Pfm; fig; îe) A(-și) ~ cuvântul A-și șlefui felul de a vorbi. 9 vt (Pfm; fig; îe) A-și ~ glasul (sau vocea) A ridica tonul la cineva. 10 vr (Fig; pfm; îe) A se ~ la cineva A țipa, a ridica tonul la cineva. 11 vr (Pfm; fig; d. oameni; îe) A-și ~ colții (sau dinții) A se obrăznici. 12 vr (Îrg; construit cu pp „asupra”) A amenința. 13 vr (Îrg; d. câini) A se repezi să muște. 14 vr (Pfm; fig; îe) A-și ~ urechile (sau auzul) A asculta ceva cu atenție. 15 vr (Pfm; fig; îe) A-și ~ ochii (sau văzul, privirea) A privi cu atenție. 16 vr (Reg; fig; îe) A-și ~ picioarele A se pregăti s-o ia la fugă. 17 vr (Pfm; fig; îe) A-și ~ mintea sau a se ~ la minte ori a i se ~ mintea A deveni mai isteț Si: (pop) a se ageri, a se isteți. 18 vr (Pfm; fig; îe) A-și ~ inima sau a se ~ la inimă ori a i se ~ inima A căpăta curaj. 19 vt (Înv; pfm; îe) A ~ ceva din capul său A născoci. 20 vr (Înv) A sta gata de a întreprinde ceva. 21-22 vtr (D. conflicte politice, sociale, economice etc.) A (se) intensifica Si: (pop) a (se) înteți, (liv) a (se) acutiza. 23 vr (Pfm; îe) A se ~ (la față) A slăbi foarte tare.

POFTIRE s. 1. chemare, invitare, invitație. (~ cuiva la masă.) 2. invitație, îmbiere, (rar) îmbială. (~i reciproce la...)

vrea vb. II tr. A (urmat mai ales de prop. compl. directe cu vb. la conjunct, sau, înv., astăzi rar, de vb. la inf, înv., reg.,fără prep. „a”) 1 A fi hotărît, a fi decis să...; a avea de gînd să..., a intenționa. Ne-am despărțit..., rugîndu-i să-mi trimită și mie revista pe care voiau s-o scoată (CA. PETR.). ◊ Loc.conj. (Care) va (sau, înv., astăzi rar, vrea ori vra) să zică = așadar, deci, prin urmare, in consecință; adică. Va să zică am adus un strop de fericire în casa lor (BRĂT.). ◊ expr. Va (sau vrea, înv., pop., vra) să zică = înseamnă; semnifică. A avea talent nu va să zică numai a crede singur că-l ai (CAR.). Vreau să zic... (ori să spun...), formulă prin care se introduce o explicație, o precizare. Rămîne corespondența, vreau să zic, scrisorile artistului (CĂL.). Fără să vreau (sau să vrei, să vrea etc.) = în mod involuntar. Se lipește de mine, dar, fără să vreau, fac o bruscă mișcare într-o parte (CA. PETR.). A nu ști ce vrea v. ști. ◊ analog. Un lup veni tupiluș pe lîngă car și vroia să mănînce un bou (PER.). ◊ fig. Tăria cuvintelor vrea să acopere slăbiciunea argumentelor (MAIOR.). ♦ (intr.) A avea voință; a-și manifesta voința. Tocmai de aceea trebuie să ne mișcăm, să ne unim, să voim și să realizăm (SADOV.). ♦ (despre Dumnezeu) A hotărî, a decide. Se vede că bunul Dumnezeu așa vrea, ca el să ispășească păcatele mele (SLAV.). ◊ expr. (Va fi) cum va vrea Dumnezeu v. dumnezeu. ♦ A alege; a prefera. Și mai voiesc viața să-și piardă decît numele cel de omenie (ȚICHIND.). 2 A dori să facă, să obțină, să fie sau să se întîmple (ceva); a dori (ceva) cu ardoare, cu patimă; a pofti; a fi pe placul cuiva; a-i plăcea ceva sau cineva. Cînd nu are nevastă și copii, poate să facă ce vrea (SLAV.). ◊ Loc.adv. Pe vrute, pe nevrute = indiferent dacă dorește sau nu; silit de împrejurări. Ceilalți, pe vrute, pe nevrute, erau tîrîți pe această cale „pozitivistă” (DELAVR.). ◊ expr. Vrînd-nevrînd = fie că-i place, fie că nu-i place; mai mult de silă decît de bunăvoie, constrîns de împrejurări, de voie, de nevoie; ext. cu orice preț, neapărat. Dacă n-am ținut samă de vorbele lui, am ajuns la dîrloagă și acum, vrînd-nevrînd, trebuie s-ascult, că mi-i capul în primejdie (CR.). Vrei, nu vrei = de voie, de nevoie; în mod inevitabil; obligatoriu. Vrei, nu vrei, mai prinzi lucruri folositoare pentru mai tîrziu (PER.). Vrei, nu vrei, bea Grigore agheazmă, se spune despre cel care trebuie să îndeplinească ceva împotriva dorinței sale. A face tot ce vrea din (sau cu) cineva = a avea mare influență asupra cuiva. A vrea (cuiva) binele (sau, înv., pop., bine) = a dori să i se întîmple cuiva lucruri prielnice, plăcute; a-i fi binevoitor (cuiva). Să te ferească Dumnezeu să-ți vrea o femeie binele (CA. PETR.). A vrea (cuiva) răul (sau, înv., pop., rău, rele) = a dori să i se întîmple (cuiva) lucruri neprielnice, neplăcute; a dușmăni, a urî (pe cineva). Virusul egalității ne îndeamnă să ne vrem răul cu înverșunare (STEINH.). ◊ analog. Calului îi dete drumul să pască pe unde va voi dînsul (ISP.). ◊ fig. Încă odată tărîmul să crească ar vrea (BLA.). ♦ (despre Dumnezeu) A-și arăta îndurarea, mila față de cineva; a binevoi, a se îndura, a se milostivi. El a trăit aproape 70 de ani și are să mai trăiască încă, dac-o vrea Dumnezeu (UL.). ♦ (tr., refl.; urmat de elem. predic, supl.) A dori ca cineva sau ceva să fie sau să devină într-un anumit fel. În nesațiul cosmic al adolescenții, fiecare s-a vrut mai bun (CE. PETR.). 3 A pretinde, a cere, a solicita; a aștepta ceva de la cineva. Vreau să răspunzi la apelul nominal cînd îți poruncesc (D. ZAMF.). ♦ (refl.; urmat de elem. predic. supl.) A se pretinde; a se crede. Oricît de gravă ar fi tema abordată, și de fiecare dată ea se vrea cel puțin gravă, vocea poetului își păstrează familiaritatea (PER.). 4 (mai ales în forma neg.) A accepta, a consimți, a fi de acord; a permite, a încuviința, a îngădui, a da voie. Părintele Nicodim... zice că să învăț și eu buchile, însă tuța nu vrea (SADOV.). ♦ (despre obiecte) Ce dracu are dulapul ista de nu vrea să se deschidă? (ALECS.). ◊ expr. A nu vrea să audă (de...) = a respinge categoric (o propunere, o situație, un fapt). Nu vroia să audă de haiducie (CA. PETR.). ♦ (bis.) A primi (o dogmă, o credință, o misiune etc.). Atunci stăpînul tuturor ca o slugă au venit, vrînd să mîntuiască pre toți (MIN.). ♦ (compl. indică oameni) A accepta într-o anumită funcție, demnitate, calitate etc. Dacă voi nu mă vreți, eu vă vreu, răspunse el (c. NEGR.). 5 (mai ales în forma neg.) A putea, afi în stare. Focul nu vrea să ardă. II intr. impers. (înv., reg.; mai ales în forma „va”; urmat de o prop. sub.) A trebui, a fi necesar; a se cere; a se cuveni, a se cădea. Ca să fii avocat iscusit și căutat, va să fii șiret, pișicher, chițibușar (BRĂT.). ◊ expr. Mai va (sau, reg., vrea) = mai trebuie să aștepți, mai este mult (pînă atunci sau pînă acolo). O să te înghită focul iadului... – Mai va pînă atunci (STANCU). B (înv., pop.; cu val. de semiauxil; urmat de un vb. la conjunct, sau, înv., reg., la inf.) A fi pe punctul să... (sau de a...), a fi pe cale să... (sau de a...); a fi gata-gata. Simți o încleștare în inimă atît de dureroasă că vru să țipe (REBR.). C (cu val. de auxil.; la indic. prez., astăzi numai în forme flexionare specializate; servește la formarea timpului viitor I și intră în alcătuirea timpului viitor anterior, a timpurilor prez. și perf. ale modului prezumt. și, înv., a unor constr. de viitor I, de viitor anterior, de prezumt. prez. și perf.) I (servește la formarea timpului viitor I și intră în alcătuirea unor constr. de viitor I; cu afereza lui „v-”, exprimă adesea și posibilitatea sau îndoiala) 1 (urmat de inf. fără prep. „a” al vb. de conjugat sau al vb. cop.; cînd vb. de conjugat este la diateza refl., pron.refl. precedă auxil.) Da, mă voi naște din păcat, Primind o altă lege (EMIN.). Dacă ne-o ajuta Dumnezeu să scăpăm și de dînsa, apoi sîntem voinici (ISP.). ◊ poet. (cu topica inversată) De-a lui priviri înfiorată, Pleca-vei ochii în pămînt (VLAH.). ◊ (în prescripții, recomandări, rețete etc.; cu val. de imper.) Medicamentul se va lua după masă. 2 (înv.; mai ales în prop. cond., temp. sau atr.; de obicei în corelație cu alt vb. la viitor, urmat de inf. fără prep. „a” al vb. „a fi” ca auxil., formează viitorul I al acestuia care, împreună cu ger. vb. de conjugat, alcătuiesc o constr. de viitor I; exprimă caracterul continuu al unui proces, al unei stări, al unei calități) Pentru multa dragoste ce va fi avînd spre acela, năpăstuind pe ceilalți (PRAV. COND.). 3 (înv., pop.; mai ales la pers. 3; urmat de conjunct. prez. al vb. de conjugat, formează o constr. de viitor I; exprimă o acțiune viitoare, de obicei, iminentă; în textele religioase, iminența acțiunii viitoare decurge din caracterul ei predestinat) De munca ce va să fie izbăvește-ne pre noi (MIN.). Flori de tei deasupra noastră or să cadă rînduri-rînduri (EMIN.). II (urmat de inf. fără prep. „a” al vb. „a fi” ca auxil. formează viitorul I al acestuia care, împreună cu part. vb. de conjugat, alcătuiesc viitorul anterior; cu afereza lui „v-”; de obicei, în prop. cond. sau temp., în corelație cu alt vb., mai ales la viitor I) Luai hotărîrea de a tipări volumașele de îndată ce voi fi descoperit undeva hîrtia necesară (BLA.). III (intră în alcătuirea timpului prez. al modului prezumt. și a unor construcții de prezumt. prez.; cu afereza lui „v-”; de obicei în stilul indirect, mai ales în enunțuri ipotetice, dubitative etc.) 1 (viitorul I al verbului „a fi” ca auxil. urmat de ger. vb. de conjugat sau al vb. cop. formează timpul prez. al modului prezumt.) Calului meu de pe atunci cine mai știe unde i-or fi putrezind ciolanele (CR.). 2 (cu elipsa ger. vb. de conjugat sau a vb. cop. cînd acesta este „a fi”,formează o constr. de prezumt. prez.) Ai fi Dumitru Cățic dă la Caracal (CA. PETR.). IV (viitorul I al vb. „a fi” ca auxil. urmat de part. vb. de conjugat sau al vb. cop. formează timpul perf. al modului prezumt.; cu afereza lui „v-”; de obicei în stilul indirect, mai ales în enunțuri ipotetice, dubitative etc.) D-zeu știe cum s-or fi scrîntit toate celea în capul bietului om (EMIN.). D (cu val. de auxil; la imperf., astăzi numai în forme flexionare specializate; reg, informele „vreaș”, „vreai” etc. sau „reaș”, „reai” etc.; servește la formarea timpului prez. al modului cond.-opt. și intră în alcătuirea timpului perf. al aceluiași mod, a timpurilor prez. și perf. ale modului prezumt. și a unor constr. de cond.-opt. perf. și de prezumt. prez. și perf.; la perf. compus, intră în alcătuirea unor constr. de cond.-opt. perf.) I (servește la formarea modului cond.-opt. prez.) 1 (urmat de inf. fără prep. „a” al vb. de conjugat sau al vb. cop.; cînd vb. de conjugat este la diateza refl., pron.refl. precedă auxil.) Eu aș putea convinge pe soția și pe socrul dumitale să vă despărțiți de bună voie (CAR.). ◊ (în imprec.; mai ales în constr. neg.; de obicei precedat de conj. „de”; adesea cu intercalarea adv. „mai” în structura de cond.-opt.) Dă, nevastă, vezi și tu ce-i. Socoteala boierului, nu l-ar mai răbda Cel-de-sus! (VLAH.). ◊ (pop.; fam.; în imprec., urări etc.; cu topica inversată) Lua-te-ar dracul de javră! (CAR.). 2 (înv., reg.; la imperf., în forme flexionare specializate; precedat de inf. lung al vb. de conjugat) Închinare-aș și n-am cui, închinare-aș murgului (ALECS.). ◊ (pop.; fam.; în imprec., urări etc.) Să nu crezi că doarme Smaranda, dormire-ai somnul cel de veci sa dormi! (CR.). II (intră în alcătuirea timpului perf. al modului cond.-opt. și a unor constr. de cond.-opt. perf.; în corelație cu alt vb.) 1 (la imperf., astăzi numai în forme flexionare specializate; urmat de inf. fără prep. „a” al vb. „a fi” ca auxil. formează cond.-opt. prez. al acestuia, care împreună cu part. vb. de conjugat sau al vb. cop. alcătuiesc modul cond.-opt. perf.; cînd vb. de conjugat este la diateza refl., pron.refl. precedă auxil.) Și cînd gîndesc la viața-mi, îmi pare că ea cură încet repovestită de o străină gură... Ca și cînd n-aș fi fost (EMIN.). 2 (înv., reg.; ia imperf.; urmat de inf. fără prep. „a” al vb. de conjugat sau al vb. cop. formează o constr. de cond.-opt. perf.) Și doar vrea scăpa din mînile crude De apucam să-mi scot lucea săbioară (BUD.). 3 (înv., reg.; la perf. compus; urmat de inf. fără prep. „a” al vb. de conjugat, formează o constr. de cond.-opt. perf.) Ai făcut cu mine ce n-au vrut trebui să faci (P.OR.). III (intră în alcătuirea timpului prez. al modului prezumt. și a unor constr. deprezumt. prez.; de obicei în stilul indirect, mai ales în enunțuri ipotetice, dubitative etc.) 1 (cond.-opt.prez. al vb. „a fi” ca auxil., urmat de ger. vb. de conjugat formează timpul prez. al modului prezumt.) Ar fi fiind asta dorința prințesei? (SADOV.). 2 (cu elipsa ger. vb. de conjugat sau al vb. cop., cînd acesta este „a fi” formează o constr. de prezumt. prez.) Împăratului i-a fost de-a mirarea, văzînd că niște golani au asemenea îndrăzneală, de vin cu nerușinare să-i ceară fata, fie din partea oricui ar fi (CR.). IV (intră în alcătuirea timpului perf. al modului prezumt.; cond.-opt. prez. al vb. „a fi” ca auxil., urmat de part. vb. de conjugat sau al vb. cop.; de obicei în stilul indirect, mai ales în enunțuri ipotetice, dubitative etc.) Poate te-ai fi făcut și prooroc (c. NEGR.). • prez. ind. vreau, voi (pop., oi), vei (pop., ăi, ei, îi, i, oi), va (pop., o, a), vom (pop., om), veți (pop., ăți, eți, oți), vor (pop., or), și voi (prez.ind. pers. 1 voiesc, pers. 3 voiește și, înv., voiaște; perf. s. pers. 1 voii; part. voit; ger. voind), (înv., pop.) vroi (prez.ind. pers. 1 vroiesc și, astăzi rar, vroi, pers. 6 și, înv., reg, vror; imperf. pers. 1 vroiam; part. vroit; ger. vroind) vb. IV. /lat. *volĕre; voi, refăcut de la formele vechi, etimologice de indic. prez. ale verbului a vrea, voi, vei, va etc. (specializate ca morfeme de viitor) și de la formele analogice de imperfect ale aceluiași verb, voiam, voiai, voia etc. (create ca urmare a specializării formelor etimologice, (v)reaș, (v)reai, (v)rea etc., ca morfeme de cond.-opt.), cf. și rom. voie; vroi, contaminare între vrea și voi.