BUFNI, bufnesc, vb. IV. 1. Intranz. A produce un zgomot înfundat și scurt prin cădere, explozie, izbire, lovire etc. Un lemn ars și destrămat de jăratec bufni în soba înaltă. DUMITRIU, N. 182. Cîteva zeci de puști bufneau într-una. CAMILAR, N. I 234. O învăluire mai tare de vînt trecu, o fereastră se izbi, bufnind răsunător. SADOVEANU, O. IV 223. ◊ (Despre tren) A pufăi. Bufnind mînios, trenul se năpustește la vale. SANDU, D. P. 11. 2. Intranz. (Determinat uneori prin «de rîs» sau «în rîs») A izbucni în rîs (pe înfundate), a pufni. Platamonu nici nu mai răspunse și se mulțumi să zîmbească, pe cînd în dosul lor Aristide rîdea pe înfundate de lașitatea avocatului, ținîndu-și gura cu mîinile, să nu bufnească. REBREANU, R. II 48. Femeile nu se mai putură stăpîni și începură să bufnească. SLAVICI, N. I 111. Cînd te-ai videa în oglindă, ai bufni de rîs. ALECSANDRI, T. 203. ◊ Tranz. (în expr.) A-l bufni (pe cineva) rîsul = a bufni de rîs. Mă bufnește și astăzi rîsul, cînd mă gîndesc. HOGAȘ, DR. II 47. 3. Intranz. A bombăni. În același timp însă Matei Dulmanu bufni printre dinți cu ură înăbușită. REBREANU, R. I 146. Se sculă bufnind: nu vrea să vorbească nici cu mama, nici cu tata. CARAGIALE, O. I 308. 4. Tranz. A izbi cu putere; a trînti. V. buși. Pleacă, bufnind ușa. CARAGIALE, O. II 13. Bufnind și răzbufnind pe Sărăcie, o pofti să iasă afară, cu nepusă în masă. ISPIRESCU, L. 209. ◊ Intranz. Iată că și bufnește buzduganul în poartă. SBIERA, P. 92. 5. Intranz. A se năpusti, a da buzna; a izbucni. Bufnește vîntul hulpav și ascuțit ca briciul. LESNEA, I. 68. Chiar în acel răstimp, vîntul a bufnit în perdelele ferestrei deschise, trimis de vîrtejurile fluviului. SADOVEANU, N. F. 244. Un fum galben bufni pe fereastră. DELAVRANCEA, la TDRG.